daj olt - REVISTA FERMIERULUI

Mai bine de 600 de cultivatori de tomate în spații protejate au livrat deja către piață câte două tone de roşii, iar un număr important din acest total au depus dosarele cu documentele justificative în vederea încasării ajutorului de minimis, a anunțat recent conducerea Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt.

Concret, vineri, 25 mai 2018, zeci de producători de tomate s-au prezentat la sediul DAJ Olt în vederea depunerii documentelor necesare acordării sprijinului financiar. În acest context, reprezentanții instituției au declarat pentru mass-media că programul de lucru va fi prelungit până când vor fi primiţi toţi fermierii aflaţi în instituţie. În prezent, DAJ Olt lucrează cu cinci echipe pentru a primi şi verifica documentele.

Potrivit datelor instituției, în programul pentru tomate s-au înscris 3.886 de fermieri. Din acest total, 2.938 vor recolta în primul ciclu de producţie, ceilalţi urmând să producă tomate în toamnă.

Judeţul Olt se situează pe primul loc la nivel naţional în ce priveşte numărul fermierilor înscrişi în programul de cultivare a tomatelor în spaţii protejate.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă, începând cu luna mai şi până în decembrie.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative.

Publicat în Horticultura

Începând cu 23 octombrie 2017 (Tomata II), peste 100 de fermieri olteni, din totalul de peste 2.400 înscrişi în programul de cultivare a tomatelor în spaţii protejate, sunt gata să scoată pe piaţă roşii, au anunțat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din teritoriu.

Datele DAJ Olt prezentate de presa centrală relevă că în programul de cultivare a tomatelor în spaţii protejate s-au înscris un număr de 2.447 de producători din județ. Din acest total, 1.427 au reușit să cultive şi să recolteze tomatele în luna mai, în primul ciclu de producţie, iar aproximativ 1.000, în perioada 23 octombrie-20 decembrie.

Informațiile disponibile la acest moment sunt că aceștia ar putea ajunge cu marfa în pieţe pe care producătorii olteni deja le cunosc: Cluj, Braşov, Deva și Sibiu. În ceea ce privește preţul mărfii, acesta urmează să fie în conformitate cu mercurialele din zonele de desfacere alese.

În prima parte a programului pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate, fermierii din judeţul Olt au reuşit să obţină fonduri totale de peste 4,4 milioane de euro.

Potrivit șefului MADR, Petre Daea, la „Ziua Porumbului” din ferma lui Nicolae Sitaru, membru marcant LAPAR, până la nivelul primei decade a lunii septembrie a.c., producătorii români de roșii au adus pe piață peste 25.000 de tone de roșii, promisiunea sa fiind că românii vor avea pe masa de Crăciun roșii autohtone.

„Tomata II are un început foarte bun. (...) Au fost înscriși în Registrul Unic peste 9.000 de producători. 4.300 au închis ciclul I și au luat cele 3.000 de euro pentru 1.000 de metri pătrați. Acum, sunt înscrieri în fiecare zi, pentru că (n.r. - producătorii de tomate) au căpătat încredere. Și sâmbăta aceasta (n.r. - 9 septembrie 2017), și duminică, am fost în teren, în centrul țării, pe la Sibiu, ocazie cu care am văzut tineri de 29 de ani, copii de 9 ani care s-au apucat de această treabă, i-am încurajat și vor primi și aceștia sumele respective. Am reușit să aducem pe piață peste 25.000 de tone de tomate în ciclul I, extrasezon. Sperăm să facem același lucru și în ciclul II, înțelegând aici noiembrie - decembrie, când sunt înscriși și au cultivat, culturile sunt în desfășurare, au legat, au început să fructifice, iar primele etaje deja au o mărime care se apropie de recoltare la sfârșitul lunii octombrie, noiembrie pentru a fi scoase pe piață. (...) Categoric da, vom avea roșii românești de Crăciun”, a precizat Petre Daea în urmă cu mai bine de o lună.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp; să obțină o producție de minimum 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.

Publicat în Horticultura

Primii 400 de legumicultori olteni, înscrişi în programul guvernamental de sprijin pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate, vor primi în perioada următoare de la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt plata ajutorului de minimis aferentă programului guvernamental de sprijin, suma urmând să fie echivalentul în lei a 3.000 de euro pentru fiecare fermier.

Suma totală estimată că va fi plătită legumicultorilor care au încheiat primul ciclu de producţie este de 4,488 milioane de euro, potrivit afirmaților conducerii DAJ Olt.

Potrivit oficialilor instituției citate, în judeţ sunt 1.697 de fermieri înscrişi în programul privind cultivarea tomatelor în spaţii protejate. Dintre aceştia, 1.496 de fermieri au încheiat primul ciclu de producţie şi au solicitat banii. Ei au făcut dovada că au obţinut şi valorificat câte două tone de roşii.

Conform spuselor șefului DAJ Olt, Emil Marinescu, citat de Agerpres, deja sunt 400 de fermieri care au primit banii, cei 3.000 de euro, echivalentul în lei.

„Într-o săptămână, cel mult două săptămâni, toţi cei 1.496 de fermieri care au solicitat ajutorul de minimis vor primi banii. Suma totală care ajunge la fermierii din judeţul Olt înscrişi în program, care au încheiat primul ciclu de producţie la tomate, este de 4.488.000 de euro. Până la sfârşitul anului, această sumă va depăşi cinci milioane de euro, pentru că sunt circa 200 de fermieri care vor cultiva tomate pentru a le recolta în noiembrie şi decembrie şi vor solicita atunci banii”, a spus el.

Datele statistice arată că judeţul Olt este pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul fermierilor din programul pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate.

Din recolta de tomate din judeţul Olt au fost periodic analizate probe pentru a stabili remanenţa pesticidelor şi îngrăşămintelor, nefiind constatate depăşiri ale limitelor.

Producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, începând din acest an, printr-un program guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă.

Valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Programul se desfăşoară pe o perioadă de opt ani.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, de 3.000 de euro/an, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum două kilograme tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative.

Publicat în Horticultura

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista