Proiectul de Ordin prin care se creează cadrul juridic necesar punerii în aplicare a intervenției IS-V-01 „Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, este supus dezbaterii publice, fiind postat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Astfel, sunt reglemetate criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condițiile şi modul de implementare a intervenție IS-V-01 „Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.
Proiectul de Ordin prevede că asistența financiară din partea Uniunii Europene nu depășește 75% din costurile eligibile efective ale restructurării și reconversiei plantațiilor viticole, iar pentru pantele abrupte și terasele din zonele în care înclinarea este mai mare de 40% asistența financiară respectivă poate ajunge până la 80% din costurile efective ale restructurării și reconversiei plantațiilor viticole.
Cuantumul unitar al sprijinului financiar este de 175 euro/ha, cu respectarea intensității financiare maxime menționată anterior.
Sprijinul financiar maxim aferent fiecărei măsuri din cadrul programului de restructurare/reconversie a fost calculat având în vedere valorile din devizele-cadru elaborate de ICDVV Valea Călugărească.
Programele se depun în sesiune continuă, iar data de deschidere a sesiunii va fi comunicată de către APIA după implementarea la nivelul sistemului informatic a prevederilor prezentului ordin. Prin excepție, în cursul exercițiului financiar 2023, până la data la care APIA va comunica implementarea la nivelul sistemului informatic a prevederilor ordinului, documentele se depun la Direcțiile Agircole Județene și a municipiului București.
Cererile de finanțare vor fi admise la finanțare având în vedere sumele disponibile pentru această intervenție, până la atingerea plafonului maxim anual.
Toți solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate au dreptul la plată, în limita plafonului anual disponibil.
Pentru a se asigura că plafonul bugetar anual al intervenției nu este depășit, APIA aplică un sistem de avertizare timpurie și de monitorizare în ceea ce privește cheltuielile din FEGA și disponibilitatea angajării fondurilor.
„Prin accesarea acestui tip de intervenție, viticultorii vor reuși să-și restructureze sau să-și modernizeze suprafețele cu viță-de-vie, fapt ce poate conduce la creșterea competitivității producătorilor de vin, prin adaptarea producției la cerințele actuale ale pieței”, transmite MADR.
Proiectul de Ordin poate fi consultat accesând următorul link: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8091-proiect-ordin-criterii-eligibilitate-interventia-is-v-01-din-pns.html
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 2 martie 2023, în prezența a peste 250 de viticultori, Corteva Agriscience a lansat o soluție revoluționară în controlul manei la vița-de-vie. În cadrul evenimentului de la Hotel Internațional din Sinaia, viticultorii au aflat totul despre Zorvec Vinabel, fungicidul care combate cea mai păgubitoare boală, Plasmopara viticola.
Specialiștii Corteva Agriscience au prezentat noul fungicid revoluționar Zorvec Vinabel, care oferă o combinație de neegalat datorită caracteristicilor unice în controlul manei viței-de-vie (Plasmopara viticola), recomandat a fi utilizat în fiecare sezon pentru a menține și maximiza sănătatea culturii de viță-de-vie, chiar și în condiții cu presiune ridicată de mană. Produsul Zorvec Vinabel este înregistrat pentru a fi utilizat pentru struguri de vin și struguri de masă.
„Zorvec Vinabel este absorbit rapid pe și în interiorul stratului epicuticular de ceară al plantei pentru a oferi o rezistență la spălare superioară la doar 20 de minute după aplicare. Acest lucru ajută cultivatorii să reducă nevoia de aplicări repetate din cauza precipitațiilor, astfel încât suprafețe mai mari să fie acoperite. De asemenea, viticultorii pot profita de ferestre de aplicare mai lungi atunci când vremea este nepotrivită, atunci când este imposibilă aplicarea tratamentelor fitosanitare din cauza condițiilor meteo. Zorvec Vinabel controlează Plasmopara viticola cu o doză unică mică de 0,5 – 0,6 litri/ha. Tratamentele cu acest fungicid revoluționar se fac de la începutul înfloririi până la compactarea ciorchinelui. Se redistribuie chiar și în zonele netratate pentru a proteja frunzele și inflorescențele. Această redistribuire asigură cea mai bună acoperire și cea mai bună protecție în etapele critice ale dezvoltării viței-de-vie. Translaminaritatea, mișcarea fungicidului Zorvec Vinabel protejează partea inferioară a frunzelor. Translaminaritatea sa și mișcarea sistemică prin xilem permite acoperirea uniformă a frunzelor pulverizate și protecția împotriva spălării. Zorvec Vinabel a demonstrat un control excepțional la mană comparativ cu produsele existente în acest moment pe piață”, a punctat Adrian Teban, Field Scientist Corteva Agriscience.
Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova, a arătat câteva avantaje ale noului fungicid: „Asigură o mai bună eficacitate și o perioadă mai lungă de protecție. Totodată, Zorvec Vinabel oferă o protecție ridicată a noilor creșteri, cât și o mișcare sistemică spre noile frunze în curs de dezvoltare. Este esențial pentru protejarea recoltei și creșterea eficacității tratamentelor”.
Noul fungicid lansat de Corteva conține Zorvec® și Zoxamid, substanțe active cu ajutorul cărora viticultorii pot îmbunătăți controlul manei la vița-de-vie atingând cele mai ridicate standarde calitative.
„Redistribuirea substanței active oferă mai multă liniște cultivatorilor pentru a face față altor activități necesare unei ferme. Zorvec® are un mod de acțiune biochimic nou asupra celulei patogenului și nu are rezistență încrucișată cu fungicidele existente. Are efecte multiple asupra ciclului de viață al agentului patogen. Zorvec® protejează frunzele tratate pe măsură ce acestea cresc și se extind, inclusiv frunzele care sunt mai mici de 20% din dimensiunea lor finală, cât și frunzele care nu sunt apărute la momentul aplicării produsului. Zoxamid acționează asupra creșterii filamentului micelian după ce infecția s-a produs, prin urmare modul său de acțiune este unul sinergic cu Zorvec® și responsabil de efectul eradicant și curativ al produsului, împiedicând diviziunea nucleului celulei fungice. Substanța activă Zoxamid este utilizată în această combinație și datorită modului de acțiune secundară și pentru putregaiul cenușiu Botrytis cinerea”, a precizat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România & Republica Moldova.
Pentru că evenimentul a fost dedicat viticultorilor, la final a fost organizată o degustare de vinuri, al cărei amfitrion a fost Cătălin Păduraru, Wine Ambassador și CEO al Concursului Internațional de Vinuri de la București – VINARIUM, concurs în care Corteva Agriscience este partener principal.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca își anunță contribuția la un moment aniversar din cultura românească, prin lansarea vinului Madrigal, primul cupaj al Colecției Excelentia, un vin din cinci soiuri provenite de la Stațiunea Viticolă a universității – Vinea Apoldia Maior.
Vinul Madrigal din noua gamă Excelentia este dedicat Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” într-un moment de sărbătoare, la aniversarea a 60 de ani de activitate artistică neîntreruptă. Soiurile Traminer Roz, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Riesling Italian și Muscat Ottonel au fost armonizate, asemeni tonalităților perfecte, într-un vin menit să încânte simțurile și să celebreze excelența în muzică.
„În anul 2023, universitatea noastră a creat o nouă gamă, Excelentia, pentru a marca prin vinurile sale excelența în diverse domenii de activitate. Prima etichetă din această gamă este Madrigal, un cupaj aniversar care reflectă în notele sale bucuria, frumusețea, pasiunea, istoria, dar și căutarea continuă a perfecțiunii, trăsături care definesc întreaga activitate a Corului Madrigal. Suntem onorați să marcăm aniversarea unui reper al muzicii românești prin lansarea acestui vin nobil, însoțit de admirația și felicitările noastre”, a declarat prof. dr. Cornel Cătoi, rectorul USAMV Cluj-Napoca.
Vinul Madrigal din Colecția Excelentia va fi degustat, în premieră, la spectacolul extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu, pe 28 februarie 2023, de la ora 19.00, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” București (TNB).
„Corul Madrigal împlinește anul acesta 60 de ani de activitate neîntreruptă, o vârstă respectabilă pentru care inovația și curajul artistic devin din ce în ce mai importante. Sărbătorim alături de public și de toți membrii familiei Madrigal cu un spectacol extraordinar și un pahar de vin aniversar, creat cu mare pricepere de partenerii noștri de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Muzica și vinul sunt deopotrivă elemente culturale străvechi, care își împletesc istoria de-a lungul veacurilor. Mulțumim prietenilor de la USAMV Cluj-Napoca pentru surpriza pe care ne-au pregătit-o în acest an aniversar, dedicând sărbătorii Madrigal primul cupaj al Colecției Excelentia”, transmite managerul Corului Național de Cameră, Emil Pantelimon.
USAMV Cluj-Napoca este fondată în anul 1869 și este cotată ca una dintre cele mai prestigioase universități în domeniul Științelor Vieții, la nivel național și internațional, datorită educației de înaltă calitate, cercetării și inovării, a relației profund implicate cu mediul economic, social și cultural, precum și al internaționalizării activității sale.
Din anul 2020, USAMV Cluj-Napoca coordonează Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior (Apoldu de Sus, județul Sibiu), care este dedicată învățământului și cercetării universitare. Profesorii și studenții sunt implicați în dezvoltarea de tehnologii moderne de cultivare a viței-de-vie, de producție a vinurilor, de valorificare superioară a subproduselor vitivinicole și în dezvoltarea agroturismului.
Vinurile sub marca Vinea Apoldia Maior (DOC Sebeș-Apold) au fost împărțite în Colecția Academicum (cupajele Docentus, Laureatus, Eruditus), Colecția Aurum Terras (monosepaje din soiuri nobile, dar și cupajele Amlas, Secas, Orange Optimus), cărora li se alătură, din 2023, Colecția Excelentia, cu prima etichetă – Madrigal.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Wines of Romania, platformă dedicată vinului, organizează prima ediție a concursului „Cel mai bun viticultor din România - 2023”, prin care își propune să susțină și să promoveze rolul viticultorului în provocatoarea călătorie a vinului de la strugure în pahar. Înscrierile se pot face până pe 28 februarie 2023, inclusiv, concursul fiind limitat la un număr de 40 de candidați, înregistrați în ordinea înscrierii. Prima competiție națională de tăiat vița-de-vie în uscat va avea loc pe 11 martie, în plantația Stațiunii Didactice de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa – Istrița, județul Buzău.
Concursul „Cel mai bun viticultor din România - 2023” reprezintă o inițiativă care s-a născut din dorința de a aduce în prim plan o categorie de specialiști aflați rareori în lumina reflectoarelor, dar a căror muncă în vie este extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă obținerea vinului. Pentru că, așa cum bine știm, vinul bun începe în vie.
„Pentru a le onora munca atât de importantă pentru rodul viei, platforma Wines of Romania lansează prima competiție dedicată viticultorilor români, care debutează cu un concurs de tăiat vița-de-vie în uscat. Sâmbătă 11 martie 2023, de la ora 10:00, profesioniștii și amatorii care iubesc via și vinul se vor întrece în prima ediție a concursului „Cel mai bun viticultor din România - 2023”, găzduit de plantația Stațiunii Didactice de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa – Istrița, județul Buzău, locul în care se formează viitorii profesioniști în horticultură, absolvenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București. Așadar, dacă ai peste 18 ani, lucrezi sau ai lucrat o suprafață înregistrată în Sistemul Informatic Național al Viei și Vinului (SNIVV) și ai domiciliul/ești rezident în România, poți demonstra că ești cel mai bun viticultor din țară. Menționăm că, participanții vor utiliza foarfecile proprii, cu condiția să fie exclusiv foarfeci mecanice, nu electrice, pneumatice sau hibride”, a precizat Marinela Ardelean, fondatorul platformei Wines of Romania (www.winesofromania.com), expert în vinuri și spirtoase, co-organizator al festivalului RO-Wine.
Juriul concursului este format din experți recunoscuți la nivelul comunității vitivinicole internaționale: Marian Ion - România, director general ICDVV Valea Călugărească; Fabio Sorgiacomo - Italia, manager agronom în cadrul Giotto Consulting; Vicenç Canals - Spania, conduce Academia de Poda (Academia de tăiere a viței-de-vie).
Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://winesofromania.com/concurs-inscriere/
Joi, 16 februarie 2023, s-a desfășurat a VII-a ediție a Concursului Național Vin Bag-in-Box, unde 22 de jurați au degustat 180 de vinuri (91 albe, 41 roze și 48 roșii) pentru a găsi vinurile ce vor purta titlul de „Cel mai bun vin Bag-in-Box 2023”.
Juriul pentru „Cel mai bun vin Bag-in-Box 2023”, format din patru comisii, a ales 60 de vinuri (30 albe, 14 roze și 16 roșii). Primele trei clasate vinuri albe, roze și roșii au câștigat medalia de aur. Cei patru președinți de comisii, împreună cu președintele concursului Cătălin Costiniuc au analizat și au ales trei vinuri (un alb, un roze și un roșu) care vor purta titlul de „Vinul Președintelui 2023”.
Cele 60 de vinuri câștigătoare ale titlului „Cel mai bun vin Bag-in-Box 2023” au fost degustate din nou de juriul pentru „Cel mai popular vin Bag-in-Box 2023” format din 35 de membri, împărțiți în două comisii. Au fost alese trei vinuri (un alb, un roze și un roșu) care au câștigat titlul de „Cel mai popular vin Bag-in-Box 2023”, medaliate cu aur.
„Concurs Național Vin Bag-in-Box este organizat având ca inspiratie „Concours International Wine in Box” din Franța. Ca la edițiile precedente, și la aceasta vom selecta minimum zece vinuri dintre cele care au primit distincție și le vom înscrie la „Concours International Wine In Box”, de la Toulouse, care va avea loc pe 28 martie 2023, cheltuielile fiind suportate de noi, organizatorii. De asemenea, vom înscrie vinuri care au primit distincții și la „VINARIUM International Wine Contest”, concurs care se va desfășura în perioada 25 – 28 mai 2023, tot pe cheltuiala noastră”, a precizat Cătălin Costiniuc, președintele concursului și director general al companiei organizatoare Azoc-Star.
Concursul este deschis tuturor categoriilor de vin ambalat la Bag-in-Box, Bag-in-Tube sau Pouch-up, maximum 10 litri per unitate, produse sau ambalate în România sau Republica Moldova, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene.
„Ne dorim să promovăm vinurile ambalate în Bag-in-Box ca o soluţie modernă de ambalare. Apoi, antrenarea partenerilor din piaţa vinului într-o asemenea competiţie este în folosul consumatorului, dar și al producătorului de vin. Folosirea imaginii concursului ca instrument de marketing pentru promovarea vinului ambalat în Bag-in-Box, atât pe piaţa naţională, cât şi pe cea internaţională reprezintă o metodă de validare a vinurilor declarate câștigătoare în cadrul concursului și ajută comercianții și consumatorii în alegerea vinului românesc de calitate superioară ambalat în Bag-in-Box. Obiectivul principal al concursului este acela de a sprijini consumatorii de vin ambalat la Bag-in-Box atunci când doresc să aleagă un vin certificat în mod obiectiv de specialiști din lumea vinului și degustători recunoscuți, din România, precum și de promovare pe piața europeană a vinurilor românești ambalate în Bag-in-Box. Nu în ultimul rând, concursul are rol în obţinerea unei imagini reale a pieţei vinului ambalat în Bag-in-Box şi o percepţie clară a etichetei româneşti, ceea ce ajută la educarea publicului în privinţa consumului şi achiziţionării unui vin ambalat în Bag-in-Box medaliat”, punctează Cătălin Costiniuc, adăugând că piața de vin românesc ambalat în Bag-in-Box reprezintă aproximativ 15%, targetul fiind să ajungem Franța (42%) și Norvegia (60%). Ambalajele Bag-in-Box sunt într-o creștere continuă în lumea vinului întrucât sunt cele mai reciclabile (70-85%) și au amprenta de carbon cea mai mică.
Concurs Național Vin Bag-in-Box, eveniment organizat de compania Azoc-Star - partener oficial unic și exclusiv pentru Europa de Est (Bulgaria, Georgia, Moldova și România) al Diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, cu sediul central în localitatea Epernay din Franța, a avut loc la restaurantul La Mama – Muzeul Național al Țăranului Român, din București.
Vinurile câștigătoare la Concurs Național Vin Bag-in-Box 2023
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Proiectul de ordin pentru modificarea Anexei la Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1205/2018 pentru aprobarea Nominalizării arealelor viticole şi încadrării localităţilor pe regiuni viticole, podgorii şi centre viticole este în consultare publică pe pagina de internet a MADR.
Potrivit Ministerului Agriculturii, modificarea Anexei O.M.A.D.R. nr. 1205/2018 înseamnă o mai bună reglementare a domeniului vitivinicol și creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene. Totodată, producătorii de vin din arealele nou introduse vor beneficia de accesarea măsurii de restructurare-reconversie.
O primă modificare a Anexei O.M.A.D.R. nr. 1205/2018 pentru aprobarea Nominalizării arealelor viticole şi încadrării localităţilor pe regiuni viticole, podgorii şi centre viticole se referă la implementarea modificărilor aferente celor patru solicitări de completare primite de Oficiul Național al Viei și Produselor Vitvinicole, prin introducerea localităților propuse în centrele viticole menționate în studiile efectuate de de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, respectiv:
Introducerea comunei Lunca cu satele Lunca, Sântu, Logig și Băița din județul Mureș în Centrul viticol Batoș care aparține Podgoriei Lechința, Regiunea Viticolă a Podișului Transilvaniei;
Introducerea satelor Coasta, Răscruci și Tăușeni aparținând comunei Bonțida alături de satul Bonțida în Centrul viticol independent Dej, județul Cluj, Regiunea Viticolă a Podișului Transilvaniei;
Introducerea comunei Spineni, sat Optășani județul Olt în Centrul viticol Dobroteasa, podgoria Sâmburești, Regiunea Viticolă a Dealurilor Munteniei și Olteniei;
Introducerea orașului Mizil, județul Prahova, în Centrul viticol Tohani, care aparține Podgoriei Dealu Mare, regiunea Viticolă a Dealurilor Munteniei și Olteniei.
A doua modificare se referă la corelarea Anexei O.M.A.D.R. nr. 1205/2018 cu Caietele de sarcini aferente DOC (Denumire de Origine Controlată).
Pentru a face corelarea cu Caietul de Sarcini aferent Denumirii de Origine Ștefănești, poziția 0.12 Costești Argeș, care se află în Anexa la O.M.A.D.R. nr 1205/2018 la poziția 19. Dealu Mare, devine poziția 20.4 Costești Argeș în cadrul poziției 20 Ștefănești Argeș. Modificarea prin includerea poziției 20.4. Costești Argeș ca centrul viticol al podgoriei Ștefănești restabilește aria delimitată a DOC Ștefănești, ca aceasta să fie delimitată corect și în cadrul ordinului.
În același fel, pentru a face corelarea cu Caietul de Sarcini aferent Denumirii de Origine Babadag, poziția 0.36 Dăeni Tulcea, din Anexa la OMADR nr. 1205/2018 devine poziția 31.4 Dăeni Tulcea în cadrul poziției 31, Istria Babadag. În acest moment, comuna Dăeni cu satul Dăeni, sunt incluse în aria delimitată indicată în caietul de sarcini al denumirii DOC Babadag care a fost transmis și aprobat la nivelul Comisiei Europene în 2011.
Cea de-a treia modificare vizează structura tabelară a Anexei O.M.A.D.R. nr 1205/2018 pentru aprobarea Nominalizării arealelor viticole şi încadrării localităţilor pe regiuni viticole, podgorii şi centre viticole deoarece s-a constatat că există anumite erori de grafică care ar duce la o intrepretare eronată a încadrării unor comune și sate în centre viticole independente. Această situație era prezentă la nivelul unor Centre viticole independente și anume Costești, Rușetu, Târgu Jiu, Crușet, Jamu Mare, Teremia, Lugoj, Giarmata, Halmeu, Seini, Drăgănești Olt, Furculești, Mavrodin. „Pentru corectarea erorilor de grafică și implementarea modificărilor și completărilor enumerate mai sus, este necesară modificarea în întregime a Anexei O.M.A.D.R. nr. 1205/2018 asigurându-se astfel o corectă interpretare a arealelor viticole și a încadrării localităţilor pe regiuni viticole, podgorii şi centre viticole”, transmite MADR.
Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/5633_084f4745f20ad092067db46978cb8c6a.html
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Începând cu 1 ianuarie 2023, Florin Stegariu s-a alăturat conducerii Clubului Fermierilor Români, ca membru al Consiliului Director, unde reprezintă regiunea Moldova Nord, având în subordine Biroul Regional aferent.
„Noul rol de membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români mă onorează și mă responsabilizează. Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată! Am participat mereu activ la conferințele organizate de Club, urmez programul de perfecționare managerială Antreprenor în Agricultura 4.0 și consider că, per total, Clubul asigură un climat favorabil pentru dezvoltarea durabilă și inovativă a fermelor”, a declarat tânărul fermier din județul Iași.
Florin Stegariu (29 de ani) este un antreprenor pasionat, el descriindu-se ca fiind un creator de branduri care urmărește să aducă un plus de valoare activității sale. Noul membru al Consiliului Director al Clubului Fermierilor Români se îngrijește de cele 2.700 ha de teren arabil din ferma părinților, structura culturilor cuprinzând grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui. Din pasiune pentru viticultură a creat crama Strunga, ale cărei vinuri au câștigat multiple premii naționale și internaționale.
Unul dintre marile vinuri obținute la Strunga este din soiul românesc Fetească neagră din recolta de struguri 2020, despre care Florin Stegariu spune că s-a născut în condițiile unui sezon deosebit de echilibrat pe Dealul Pârjolita. „Fetească neagră 2020 barrique este un vin emblematic al cramei și este un proiect ce a luat naștere în urmă cu patru de ani când am decis să lansăm prima Fetească neagră maturată în stejar. Rezultatul final este o explozie de fructe, mineralitate, intensitate și putere. Cele 14 grade ale sale sunt greu de perceput. Este plin, cu un tanin mătăsos, catifelat. Vin lung, pentru învechire, pentru a-l putea bea în zece sau 20 de ani. Fetească neagră 2020 barrique este un vin unic, cu o perioada de doar șase luni de maturare în butoaie de stejar. Asta pentru că ne dorim o intervenție cât mai subtilă a lemnului și o expresie cât mai pură a soiului în sine.”
Strunga Winery, peste 86 ha cu viță-de-vie și 420.000 litri de vin
Povestea vitivinicolă începe în 2013, când, cu sprijinul familiei, Florin Stegariu a demarat un proiect de reconversie și restructurare în viticultură pe o suprafață de 41,6 ha. Apoi, tânărul antreprenor a reușit să acceseze și două proiecte cu fonduri europene, astfel că, în prezent, deține 86,6 ha de viță-de-vie, cu 11 soiuri aflate pe rod, atât românești, cât și internaționale.
În 2017, pe fondul unei producții spectaculoase și din dorința de a vedea care este potențialul terroir-ului de la Strunga, Florin Stegariu a construit o cramă de 100.000 de litri. În anul 2018 a lansat pe piață brandul de vinuri Strunga. Au urmat Reveria, Nori de Vară, Carusel, iar în curând vom degusta și gama de vinuri Velier.
Acum, la crama Strunga se produc 420.000 litri de vin din producția proprie de struguri, cu mult accent pe calitatea fitosanitară a strugurilor, dar și a tuturor etapelor procesului de producție pentru ca produsul final să fie unul premium.
Turismul viticol, următorul obiectiv
Tânărul antreprenor continuă să viseze și să muncească pentru a-și îndeplini fiecare vis. Florin Stegariu vrea să extindă activitatea cramei prin punerea în valoare a zonei. Vinurile Strunga provin din arealul viticol Dealurile Moldovei, mai exact plantația se află pe dealurile Pârjolita și Calda. „Vinul pe care îl făurim la Strunga are o personalitate puternică, fiind un omagiu adus tradiției locurilor”, spune proprietarul cramei.
Florin Stegariu își dorește să dezvolte la Strunga turismul viticol și să ofere pasionaților de vin o experiență senzorială la superlativ. Pe lângă experiența de degustare, antreprenorul se gândește să închidă lanțul de la fermă la furculiță, oferind turiștilor experiențe gastronomice cu produse exclusiv din ferma proprie. Îl ajută și poziția geografică, crama și ferma situându-se în apropierea Castelului de la Miclăușeni, a Palatului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa și a Casei Memoriale Vasile Alecsandri. Tânărul și ambițiosul fermier ieșean intenționează să pună zona sa pe harta turismului și a început deja anul trecut să organizeze evenimente în vie, propunându-și să continue în această direcție prin construcția unei săli de conferințe și a unei săli de degustare.
„Fermierul este, în primul rând, creator de context de valoare adăugată și are obligația de a crea un model de business sănătos. Omul sfințește locul, iar fermierul are și misiunea să creeze un ecosistem în care să pună în valoare resursele zonei în care își desfășoară activitatea, să șteargă de praf povestea locului și să o transmită mai departe”, consideră Florin Stegariu.
Foto: Clubul Fermierilor Români (www.cfro.ro) și Crama Strunga (www.strunga.com)
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În urma unui proces complex de rebranding, hotelul New Montana din Sinaia a fost redenumit Alexandrion Royal pentru a reflecta noul concept şi a marca apartenenţa sa la Grupul Alexandrion. Investiţiile estimate în lucrările de renovare şi modernizare se ridică la aproximativ 17 milioane de euro. Hotelul va include multiple facilităţi: patru restaurante cu specific românesc, italienesc, japonez şi mediteranean, baruri, zonă de lounge, SPA, baie turcească, saună, piscină, sală de sport şi salon de înfrumuseţare.
Alexandrion Group, producător şi distribuitor de băuturi spirtoase, vinuri, spumante şi singurul producător de whisky single malt din România, anunţă că va deschide, în 2023, hotelul său din Sinaia. Clasificat în categoria 4 stele, hotelul va avea un concept nou, modern, care va reflecta viziunea preşedintelui fondator al Grupului Alexandrion, dr. Nawaf Salameh şi istoricul grupului şi va oferi oaspeţilor o experienţă unică, memorabilă. Hotelul a trecut şi printr-un proces complex de rebranding, în urma căruia denumirea sa a fost schimbată din New Montana în Alexandrion Royal, pentru a reflecta noul concept şi a marca apartenenţa sa la Grupul Alexandrion.
În 2020, în perioada pandemiei de COVID-19, grupul a demarat un proces amplu de renovare, constând în reconfigurarea spaţiilor de cazare, mobilarea întregului hotel cu mobilier nou, modern şi dotarea cu aparatură de ultimă generaţie, precum şi extinderea facilităţilor de conferinţe, divertisment şi îngrijire personală pentru turişti. Investiţia estimată până la finalizarea lucrărilor se va ridica la aproximativ 17 milioane de euro.
Concept modern, care armonizează povestea Grupului Alexandrion cu multiculturalitatea
„Pe noi, provocările aduse de pandemia de COVID-19 nu ne-au speriat, pentru că am ştiut să le transformăm în oportunităţi. Înainte de pandemie, hotelul era rezervat integral cu trei ani în avans, nu îl puteam închide pentru lucrări. Aşa că am profitat de această perioadă de pauză pentru industria ospitalităţii şi am schimbat conceptul. Am făcut o renovarea completă, acum putem spune că este un nou hotel şi oaspeţii noştri vor fi surprinşi plăcut de design şi de experienţele pe care le vor avea la Alexandrion Royal. Am adus aici multiculturalitatea, am îmbinat elemente de design, de mobilier şi materiale de cea mai bună calitate din mai multe ţări. Dar, cel mai important este faptul că Alexandrion Royal este un hotel care reprezintă grupul Alexandrion şi viziunea mea despre ceea ce înseamnă să oferi o experienţă premium, memorabilă, oaspeţilor, astfel încât aceştia să îşi dorească să se întoarcă iar şi iar. Cei care ne vor vizita vor afla foarte uşor povestea noastră, începând chiar de la recepţie”, spune dr. Nawaf Salameh, preşedintele fondator Alexandrion Group.
Fiecare zonă a hotelului a fost gândită şi va fi realizată astfel încât să armonizeze, într-o manieră simplă şi elegantă, elemente din povestea grupului şi a preşedintelui său fondator. Oaspeţii care vor dori să afle mai multe despre dr. Nawaf Salameh vor putea citi povestea sa de viaţă inspiraţională şi vor putea descoperi momente cheie din parcursul său profesional la parter şi la mezzanin, acolo unde vor fi expuse aceste informaţii.
Cele șase etaje vor avea denumiri care fac referire la entităţi din cadrul grupului sau la branduri de referinţă din portofoliile de băuturi spirtoase şi vinuri ale Grupului Alexandrion: Nawaf Salameh Family (parter), Alexandrion Foundation (etajul 1), Saber Elyzia Antarktys (etajul 2), Alexandrion Brandy (etajul 3), Carpathian Single Malt (etajul 4), Brâncoveanu (etajul 5), Rhein (etajul 6). Istoricul fiecarui brand este prezentat la etajul care îi poarta denumirea.
Hotelul Alexandrion Royal va beneficia de o reconfigurare a facilităţilor de cazare, în linie cu creşterea stadardelor de calitate şi confort şi va dispune de 167 de spaţii de cazare: camere şi apartamente.
„Am adus mobilă, covoare, parchet, faianţă şi multe alte materiale şi elemente de decor din toată lumea, din Brazilia, Grecia, Spania, Italia sau Ungaria, pentru că ne-am dorit să avem cea mai bună calitate şi un design interior modern, elegant, dar şi cald, să-i facem pe oameni să se simtă ca acasă, dar, în acelaşi timp să simtă că îşi fac cadou câteva zile de răsfăţ, într-un spaţiu rafinat”, a completat dr. Nawaf Salameh.
Restaurante cu specific românesc, italienesc, japonez şi mediteranean
În cele patru restaurante ale hotelului, oaspeţii vor putea savura o varietate de preparate culinare sofisticate din bucătăriile românească, italienească, mediteraneană şi japoneză, complimentate de băuturi spirtoase şi vinuri din portofoliul Alexandrion Group, printre care se vor număra primul whisky single malt din România, Carpathian Single Malt, Brâncoveanu Vinars, lichiorurile Saber Elyzia şi spumantul Rhein Extra. Atmosfera va fi întreţinută şi de momente de live entertainment. Cei care vor vizita hotelul Alexandrion Royal se vor putea relaxa şi bucura de clipe frumoase în compania prietenilor şi a familiei în barurile din interiorul şi exteriorul hotelului.
„E important să ai condiţii de cazare foarte bune într-un hotel, dar, la fel de important sau, aş spune şi mai important, pentru o experienţă extraordinară, este să ai opţiuni variate şi de bună calitate pentru relaxare şi entertainment. Atmosfera pe care o vom crea în restaurantele şi barurile noastre va fi autentică pentru că am adus elemente chiar din ţările respective. Spre exemplu, vom avea ingrediente şi veselă chiar din Japonia la restaurantul Benihana. Chefii au foarte multă experienţă şi sunt specializaţi în bucătariile specifie fiecărui restaurant, ştiu toate secretele culinare. O revelaţie pentru oaspeţi va fi şi restaurantul italienesc Del Chiaro, care va purta numele secretarului domnitorului Constantin Brâncoveanu, în linie cu conceptul hotelului. Sunt multe surprize pe care oaspeţii noştri le vor descoperi treptat, dupa ce hotelul va fi deschis”, a precizat dr. Nawaf Salameh.
Piscina şi zona de SPA a hotelului Alexandrion Royal vor fi, de asemenea, renovate cu ajutorul unor experţi în domeniu, din străinătate, iar Alexandrion Group va adăuga la facilităţile oferite de hotel o baie turcească, o saună şi un salon de înfrumuseţare. Hotelul dispune şi de sală de sport pentru cei care îşi doresc să se menţină în formă şi atunci când călătoresc, dar şi pentru localnici.
Spaţiul dedicat conferinţelor şi evenimentelor va fi reconfirgurat şi va include trei săli denumite după brandurile Carpathian Single Malt, Brâncoveanu Vinars şi Rhein Extra. Cea mai mare dintre ele va putea acomoda până la 300 de persoane şi va putea fi amenajată atât pentru conferinţe şi evenimente corporate, cât şi pentru evenimente private.
Degustări de vin şi tururi ghidate la crama din Dealu Mare şi la Pivniţele Rhein, pentru oaspeţii hotelului
„Eu mi-am dorit din start să le ofer oaspeţilor noştri mult mai mult decât un hotel obişnuit şi să fac o legătură între hotel şi afacerile grupului. De mulţi ani noi organizăm degustări de vin şi tururi ghidate la crama noastră din regiunea Dealu Mare unde producem vinuri premiate la cele mai mari competiţii internaţionale şi la Pivniţele Rhein & CIE 1892 de la Azuga, cu o tradiţie extraordinară, unde se produce cel mai vechi vin spumant din România. Ambele se află în aceeaşi regiune în care se află hotelul nostru, aşa că vom organiza astfel de tururi şi pentru oaspeţii hotelului”, a concluzionat dr. Nawaf Salameh.
Hotelul Alexandrion Royal are aproximativ 200 de angajaţi cu experienţă bogată în industria ospitalităţii, care provin din mai multe ţări, precum Egipt, Grecia, Indonezia şi România. Operaţiunile hotelului şi cele ale Pivniţelor Rhein & CIE Azuga 1892 sunt coordonate de către directorul general Tarek Victor Guirgis, iar segmentul de Food & Beverages al grupului este coordonat de Ilie Rîşnoveanu.
Alexandrion Group, producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri din România, şi-a continuat strategia globală de lansare a primului whisky single malt produs în România, Carpathian Single Malt Whisky, cu un eveniment organizat în Nicosia (Cipru), pe 8 decembrie 2022. Evenimentul s-a desfăşurat în spectaculoasa sală Royal Hall şi a reunit diplomaţi, parteneri de afaceri Alexandrion Group, presă şi profesionişti din mai multe domenii, care au celebrat lansarea „Commandaria” şi au degustat băutura.
Pe lângă expresiile de Carpathian Single Malt, oaspeţii au savurat la cele două baruri amplasate în sala Royal Hall şi alte produse din portofoliul Alexandrion Group, printre care s-au numărat vinurile produse de Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892, precum şi cel mai vechi vin spumant din România, Rhein Extra, produs la Pivinţele Rhein & CIE Azuga 1892. Atmosfera a fost completată de un recital de muzică live, în armonie perfectă cu întregul concept al evenimentului.
În prezența reprezentanţilor din top managementul Alexandrion Group, „Commandaria”, una dintre cele mai recente expresii Carpathian Single Malt (www.carpathian-singlemalt.com), care face parte din colecţia dedicată finisării în butoaie de vin cipriot şi grecesc, a fost dezvăluită oaspeţilor, cărora le-au vorbit Excelenţa Sa Dan Mihalache - Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţial al României în Republica Cipru; Dragoş Plopeanu - Country Manager Cipru Alexandrion Group; Allan Anderson - Whisky Director Alexandrion Group şi Master Distiller Carpathian Single Malt; Colin C. Lovering – Global Brand Ambassador Carpathian Single Malt.
Dragos Plopleanu, Dan Mihalache, Allan Anderson, Colin C. Lovering
Dr. Nawaf Salameh, preşedintele fondator al Grupului Alexandrion, a declarat: „După lansarea comercială Carpathian Single Malt Whisky din Bucureşti, care a avut loc anul acesta pe 27 octombrie şi a fost un succes răsunător, am fost extrem de mândri să aducem expresia ‘Commandaria’ la Nicosia şi să o introducem pe piaţa din Cipru. Iubesc toate expresiile Carpathian Single Malt, dar aceasta îmi este dragă în mod deosebit, pentru că eu cred că am reuşi să armonizăm perfect resursele naturale ale României cu tradiţia pe care o are Ciprul şi să creăm o experienţă rafinată pentru iubitorii de whisky din întreaga lume. ‘Commandaria’ ne-a dat ocazia de a ranforsa legătura veche dintre popoarele lengendare din Munţii Carpaţi şi zona mediteraneană, care au menţinut relaţii comerciale şi culturale – materiale şi spirituale – de-a lungul mai multor secole”.
Allan Anderson, Whisky Director Alexandrion Group şi Master Distiller Carpathian Single Malt a spus: „Commandaria este o expresie specială, pentru că atunci când am creat-o am fost conștient de faptul că voi aduce împreună cel mai vechi vin din lume produs sub o denumire, cu unul dintre cele mai noi whisky-uri single malt. Conectarea acestor două momente istorice semnificative, prin intermediul unui produs de calitate care să-i facă mândri atât pe ciprioți, cât și pe români, a fost prioritatea mea cea mai mare”.
Expresia Commandaria a fost creată sub coordonarea Master Distiller-ului Allan Anderson, exclusiv pentru pieţele din Cipru şi Grecia şi face parte din gama Carpathian Single Malt Whisky (disponibilă pentru achiziţie aici: https://www.iconicdrinks.shop/brands/carpathian.html).
Despre „Commandaria”
Cu eticheta sa albastră distinctivă şi mirosul dulceag, echilibrat cu o aromă subtilă de lemn și nuci, „Commandaria” aminteşte cu adevărat de Munții Troodos din Cipru, acoperiți de păduri de brazi. Din această zonă geografică naturală au fost obținute butoaiele de stejar de 200 de litri, care au păstrat vechiul vin cipriot „Commandaria”. Acest lucru a influențat culoarea de cupru deschis a whisky-ului, adăugând note suplimentare de vanilie, stafide și smochine, oferind palatului un final dulce, rotund, persistent. Această expresie Carpathian Single Malt a fost maturată în butoaie de bourbon ex-Kentucky din stejar alb american, de 53 de galoane, timp de trei ani, înainte de a fi transferată în butoaiele de Commandaria.
Primul whisky single malt produs în România – Carpathian Single Malt – a fost primit cu entuziasm de publicul din SUA şi Marea Britanie, acolo unde au avut loc primele evenimente din cadrul turului global, în România, unde a fost lansat comercial, dar şi la târguri şi expoziţii internaţionale, la care produsul a fost prezent. Master Distiller-ul Carpathian Single Malt, Allan Anderson, este sigur că pe măsură ce Carpathian Single Malt îşi continuă procesul de maturare, „acest whisky excepţional va deveni, fără îndoială, unul dintre cele mai bune din lume”.
„Commandaria” este disponibilă pentru achiziţie, prin intermediul magazinului Cavaway din Larnaca, parte din Alexandrion Group şi va deveni disponibilă, treptat, şi în alte magazine care fac parte din reţeaua de distribuţie Cavaway.
“Commandaria” este una dintre cele nouă expresii din gama Carpathian Single Malt Whisky, care se extinde treptat. Gama include expresiile Fetească Neagră și Pinot Noir, care fac parte din colecţia dedicată finisării ȋn butoaie de vin românesc, Madeira, Oloroso, Pedro Ximenez și Tawny Port, incluse ȋn colecţia dedicată finisării ȋn butoaie de vin spaniol și portughez, Burgundy din colecţia dedicată finisării ȋn butoaie de vin franţuzesc, Cognac din colecţia dedicată finisării în butoaie de Cognac și Commandaria, parte din colecţia dedicată finisării ȋn butoaie de vin cipriot și grecesc.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici:https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Cititorul din mediul antreprenorial privat, care parcurge acum aceste rânduri, a înțeles, de fapt, cu mult înainte și independent, cum ar trebui să meargă societatea românească. O privire nouă nu strică şi redundanţele pot fi, sper, iertate.
În „sectorul bugetar” (nu intră în microanaliza de față profesorii, medicii, cercetătorii, ci „amploaiații” din administrație, reglementare etc.), cei care nu citesc nimic în afară de scripțogăraia oficială sunt mulți.
Oricum, acești funcționari sunt foarte liniștiți. Ei nu fac nimic (ad litteram!).
Mai avem o categorie din sector. Cei care citesc articolele „dușmănoase”. Mai informați, mai nervoși, mai aroganți. În afară de a pune cu greu pe făgaș câte o modificare de normă/formă (elaborată de frații mai mari, parlamentarii), nici aceștia nu fac nimic, deși, dacă ai avea timp să îi asculți, ei „analizează”, ei „propun”, ei „susțin” și tot ei… „dau” nerecunoscătorilor.
Avem o replică de ecosistem mangrovian (așa să îi rămână numele!), adaptat la fluxurile și refluxurile politice, opus, însă, pădurii de mangrove în termeni de (bio)utilitate.
Legile țării pleacă din încâlceala rădăcinilor sistemului și se întorc (spre aplicare) tot în acest loc. De aici și lungimea ciclurilor controlate în totalitate de smârcul parazitar al capitalismului nostru… deosebit.
Permiteți-mi să vă ofer un exemplu de costuri ale inutilității sau în ce constă, în realitate, stagnarea României.
În timp ce la Timișoara un proiect medical vital pentru operarea copiilor pe cord „stă” în 3 milioane de euro, orice Oficiu, orice Direcție, orice Agenție (de Stat & stat) toacă acești bani cât ai spune „rezistență la reformă”. Și, de parcă nu ar fi suficient că ne aflăm în această situație, atenție!, sunt propuse la înființare și alte „entități” care, în numele nostru (dar fără să ni se ceară acordul sau să fim măcar consultați), se vor angaja că ne rezolvă problemele economice, sociale ș.a.m.d. Nișe sau câmpuri largi de activitate sunt acoperite de organizaţii particulare, ONG-uri, institute funcționale, structuri reale din viața reală care, însă, nici nu pot visa la patrimoniul și salariile oferite excrescențelor de „mangrove”. Cine a gestionat, cine gestionează, cine va gestiona aceste „comitete și comiții” inventate de stat şi plătite din banii noştri? Oameni fără valoare profesională, „numiți” prin concurs (construcţie antitetică?!… ei, știți că se poate...), cu suficient de mult timp liber pentru a se grefa la desișul „protector” (Baudelaire însuși n-ar mai fi scris Les Fleurs du mal, confruntat cu un asemenea subiect, Les racines... du mal fiind un titlu cu mult mai potrivit).
Ramificațiile sub şi supraterane vor găsi argumente – întotdeauna – pentru „oportunitate” și „utilitate”, chiar dacă toți banii alocați se vor duce doar pe apa... salariilor (cu defluenții – sedii/birouri, mașini, telefoane, delegații).
Nu e o noutate ceea ce spun eu aici. O știu până și adolescenții care, teoretic, pot fi păcăliți mai ușor. Practic, scârbiți de ceea ce se întâmplă aici, în România, și-au setat un AMR („au mai rămas” X zile; termen folosit în stagiul militar obligatoriu sau în īnchisoare) și numără clipele până când vor părăsi țara.
Dintre cei rămași, mulți vor înlocui sau vor îngroșa rândurile aparatului de... stat prin grija mămicii /tăticului şi a fertilizantului PCR din pădurea mangroviană neadormită. Culmea, unii părinți sunt dintre cei care poate au creat ceva bun în țara asta, dar care au început să-şi pună mari întrebări de ce arată balanţa vieţii că demnitate = înfrângere, iar cameleonism = trai dulce.
Apropo de demnitate... (Chiar, de ce s-or fi numind demnitarii „demnitari”?!)
Cunosc personaje puternice din zona antreprenorială. Cum intră în contact direct cu un ministru, devin alți oameni. Aplecați spre față cu măcar 15 grade mai mult decât ar cere-o până și o severă durere de spate, servili, umili, yesmeni, gata „să pună și la portbagaj”, dispuși să facă și o donație pentru partid (chiar dacă „politica nu e de el”).
Fraților, în afara fondării firmei în termeni... de inexactitate în raport cu legea (sau cu morala?), ce te poate pune în postura de dominat în relație cu un ministru, un om care nici nu prea apucă două recolte în fruntea ministerului? A, poate dorința de a extrage foloase dintr-o eventuală discriminare pozitivă („pozitivă”... fiind un fel de a spune), atragerea unui avantaj imediat doar pentru sine. La fel ca aprovizionarea cu gaz a țărilor europene, pe protocol individual, „eu mai deștept decât ceilalți”. Până la acest moment, modelul părea că funcționează. Dar, iată, a venit nota de plată. În acest context (dramatic), Europa își proiectează ca un întreg viitoarele negocieri pentru energia de care are nevoie. Altfel spus, ceea ce a părut ieftin (ca salvare individuală)... se dovedește a fi foarte scump. Așa și la noi. Să dezambiguizăm: plecarea de mâine a copiilor e o plată scumpă pentru un azi neasumat, tratat prost în termenii colectivităţii.
O plată pe care o simt și mai greu cei care nu au nicio vină şi care au militat pentru unirea forţelor românilor cu crez nealterat.
P.S.: semnalele de mai sus nu au nicio tangență cu vreo situație din viața personală. Fiica mea, Ruxandra, este drd. antropolog și rămâne aici, în România. Cercetează - printre altele - comportamentul uman și resorturile intime care îl generează. Evident, sper că, în viitor, va avea cine să valorifice rezultatele muncii ei.
Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html