Prima sesiune de degustare din 2025 a Concours Mondial de Bruxelles, una dintre cele mai importante şi influente competiţii de vinuri din lume, va începe în această săptămână, la Constanţa. Timp de trei zile, aproape 70 de degustători internaţionali vor analiza şi evalua în orb vinuri roze din întreaga lume şi vor putea descoperi incredibila diversitate a regiunii Dobrogea. Pe lângă concursul de vinuri, care va avea loc între 28 şi 30 martie, în cadrul evenimentului vor fi organizate mai multe degustări, vizite la cramele dobrogene, cine tematice, conferinţe şi masterclass-uri, menite să promoveze vinurile şi gastronomia românească în rândul invitaţilor străini.
În premieră pentru țara noastră, Concours Mondial de Bruxelles a ales România ca destinaţie pentru una dintre competiţiile sale.
Cei aproape 70 de degustători, vinificatori, jurnalişti, achizitori, somelieri şi educatori de vinuri, reprezentând 19 naţionalităţi, inclusiv România, vor evalua 1.250 de vinuri roze, provenite din 34 de ţări, ceea ce reprezintă un record pentru CMB Rose Session. Tot un record este şi prezenţa vinurilor româneşti, producătorii români înscriind în concurs 144 de probe, comparativ cu anul trecut, când România a fost reprezentată de 44 de vinuri.
Topul ţărilor cu cele mai multe probe înscrise este condus de Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi România. Pe lista ţărilor participante se regăsesc şi destinaţii mai exotice precum India, Canada, Columbia, Peru, Rusia, Mexic, Brazilia sau Turcia.
Din România, cele mai multe vinuri roze au fost înscrise din regiunea Dobrogea - 35,7%, urmată de Moldova, cu 16,3% din probe, Muntenia şi Transilvania cu câte zece procente.
O mare parte din vinurile roze româneşti care se vor alinia la startul CMB Rose Session sunt produse din soiul Pinot Noir (28,6% din numărul total de vinuri româneşti), din Cabernet Sauvignon – 20,4%, din Fetească neagră şi Merlot, cu câte 14,3% fiecare, însă vor fi degustate şi vinuri din Busuioacă de Bohotin, Blaufrankish, Negru de Drăgăşani sau Novac.
Rezultatele vor fi anunțate pe 7 aprilie 2025, pe site-ul Concours Mondial de Bruxelles.
Concours Mondial de Bruxelles este un punct de referinţă la nivel mondial în domeniul competițiilor de vinuri. Independenţa, standardele stricte şi procedurile de degustare ale acestuia oferă siguranţa consumatorilor, permiţându-le acestora să cumpere cu încredere deplină vinurile medaliate. Regulile CMB sunt stricte şi respectă reglementările Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) privind numărul de medalii, care nu trebuie să depăşească 30% din numărul probelor. Concours Mondial de Bruxelles a fost înființat în 1994 la Bruxelles, Belgia, iar după 20 de ediții a devenit concurs itinerant, fiind găzduit de cele mai celebre regiuni viticole din lume. În 2020, CMB s-a divizat în mai multe sesiuni, una dedicată vinurilor albe şi roșii, una vinurilor roze, una spumantelor şi una vinurilor dulci şi licoroase.
Eveniment CMB Rose Session din țara noastră este organizat cu sprijinul: Hochland, Aqua Carpatica, Wines of Romania, Sorla, SeaYou, Revino, Un Vin Pe Zi, IPPU, Hang Off, Illy şi City Grill, Domeniul Bogdan, Crama Rasova, Murfatlar Vinul, Alira, Jidvei, Caii de la Letea, Navigo, De Matei, Olterra, Crama Histria, Liliac, Villa Vinea, Crama La Salina și Familia Darabont.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 13 februarie 2025, la Brașov, s-a desfășurat Agora Vitis 2025, eveniment dedicat viticulturii. Este a doua ediție sub această denumire, Syngenta continuând astfel tradiția de 12 ani a organizării întâlnirilor cu viticultori și specialiști în protecția culturii de viță-de-vie. În prezența a 150 de specialiști în domeniu s-au prezentat portofoliul consacrat Syngenta pentru controlul bolilor și dăunătorilor, ultimele noutăți și viitorul în segmentul produselor biologice, noua gamă de ambalaje Evopac™ și serviciile digitale pentru plantațiile viticole. Au participat specialiști străini în domeniul protecției culturii de viță-de-vie, care au prezentat multe noutăți în domeniul produselor biologice și a viitorului în domeniu.
Agora Vitis 2025, prin „Legături de viță nobilă”, subliniază importanța conexiunii dintre portofoliul de produse convenționale și cele biologice, cât și legătura dintre specialiști și tehnologia Syngenta pentru protecția culturii viței-de-vie. Prin asocierea trecutului cu prezentul, această legătură exprimă și modul în care inovația Syngenta vine dintr-o moștenire a trecutului, unde pasiunea pentru inovație s-a transmis de-a lungul generațiilor.
În deschiderea evenimentului, Andreea Caimac, manager portofoliu protecția plantelor culturi horticole și produse biologice Syngenta regiunea Marea Neagră și Danubiană, a reamintit de importanța tradiției organizării de asemenea întâniri, de mai bine de zece ani, având mereu un scop important, orientat în două direcții. În primul rând, fermierii au ocazia să-și împărtășească poveștile și experiențele personale, cu provocări și reușite, din care întreaga comunitate se poate inspira. În al doilea rând, „cu această ocazie, privim împreună spre viitor, spre noile tehnologii, ținând cont de nevoile fermierilor și aliniindu-ne la tendințele pieței”.
Iulia Nicola, director marketing protecția plantelor Syngenta regiunea Marea Neagră, a vorbit despre călătoria și parteneriatul cu viticultorii din România: „Suntem onorați să facem parte din această călătorie, prin expertiză, portofoliu și oamenii din echipa Syngenta, iar Agora Vitis înseamnă o călătorie în timp, prin tradiție-portofoliu și produsele bine cunoscute de-a lungul aniilor, și prezent-inovație, aducând laolaltă contribuția noastră la dezvoltarea viticulturii din România”.
Emil Nedelcu, director național de vânzări protecția plantelor Syngenta România, a prezentat echipa de vânzări pentru culturi horticole și a reiterat importanța echipei unite Syngenta și a nevoii de a transmite cunoștințele, „prin împărtășirea experiențelor și a cunoștințelor, numai împreună putem găsi cele mai bune soluții, adaptate nevoilor fiecărui client, fiecărei ferme”.
Cum trebuie pozționate produsele fungicide în schema de tratament, printr-o abordare integrată, au aflat viticultorii de la Andreea Caimac, manager portofoliu protecția plantelor culturi horticole și produse biologice - regiunea Marea Neagră și Danubiană, care a prezentat produsul consacrat SWITCH®, un rege pentru combaterea putregaiului cenușiu. „Produsul SWITCH® protejează economic plantația și crama, și reprezintă o investiție care permite cramei să influențeze pozitiv profitul companiei, controlând costurile și maximizând veniturile. Switch este un produs care garantează o producție de calitate și nu permite nicio surpriză în plantație din partea Botrytis sp.”, a arătat Andreea Caimac.
Despre viitorul în domeniul protecției culturii viței-de-vie, precum și despre modul în care produsele biologice Syngenta inovează viitorul, a vorbit Marc Besse, manager portofoliu produse biologice și tratament sămânță Syngenta Europa. Acesta a pus accent pe valoarea produselor biologice în Europa, segmentul produselor de biocontrol și biostimulatori și viitorul acestora. Marc Besse a vorbit despre rolul produselor de biocontrol și a importanței promovării licențelor și a parteneriatelor strategice pentru a reduce decalajul față de portofoliul de cercetare și dezvoltare în vederea accelerării inovației.
Turex WG, o nouă soluție de biocontrol de la Syngenta, pe bază de Bacillus thuringiensis tulpina aizwai GC-91, ce acționează asupra larvelor Lepidoptere din toate cuturile speciale, a fost prezentată de Josip Razov, expert tehnic control dăunători, produse de biocontrol Syngenta Europa. De interes pentru viticultori este tehnologia de combarere pentru Lobesia botrana și Eupoecilia ambiguella. Josip Razov a prezentat modul în care acționează proteinele naturale din Turex WG și a efectului insecticid conferit de acesta.
A fost pus accent pe importanța existenței unui program de control integrat, cu soluții combinate - produse convenționale, de biocontrol și sisteme digitale de monitorizare și predicție. Au fost prezentate date cu rezultate din cultură prin monitorizare digitală în diferite regiuni din Europa.
Prezentările au continuat cu segmentul produselor biofungicide de la Syngenta pentru controlul agenților patogeni Ucinula necator și Botrytis cinerea în cultura viței-de-vie. Cu acest prilej, Marius Drăgoi, expert tehnic control boli și produse de biocontrol Syngenta Europa, a prezent beneficiile pe care biofungicidele TAEGRO® și RAVIBIS™ le au pentru viticultori. Flexibilitatea în aplicare, lipsa reziduurilor și moduri de acțiune multiple, au fost punctele menționate în prezentarea sa.
„TAEGRO® pe bază de Bacillus amyloliquefaciens tulpina FZB24, prin colonizare, eliberare de enzime cu activitate biocidă, activează imunitatea plantei, iar RAVIBIS™, combate eficient și rapid făinarea la vița-de-vie, un produs de perspectivă pentru managementul rezistenței și combaterea integrata a dăunătorilor. În acest an, s-a pus accent pe capacitatea produsului TAEGRO® de a activa imunitatea plantei, înaintea perioadei de inflorit. RAVIBIS™, lansat în România în 2024, are la bază 99,6% bicarbonat de sodiu și este clasificat ca substanță de bază, acceptată în agricultură conform articolului 23 din Regulamentul (CE) Nr. 1107/2009. RAVIBIS™ are rolul de a destabiliza procesele celulare ale fungilor, având un rol de biofungicid în control bolilor în cultura viței-de-vie”, a precizat Marius Drăgoi, care a adăugat că produsele biologice din portofoliul Syngenta completează și aduc mai multe opțiuni de control și combatere, oferind soluții special gândite pentru toate nevoile viticultorilor.
VIXERAN® este o altă noutate în domeniul biostimuanților, despre care a vorbit Andreea Caimac: „VIXERAN® asigură o sursă complementară de azot necesară plantelor, și are la bază o tulpină unică a Azotobacter salinestris CECT 9690, care fixează azotul din aer la nivelul frunzelor și a rădăcinilor, pentru a-l readuce în plantă în formă asimilabilă. Acest produs are capacitatea de a converti azotul atmosferic (N2) în azot asimilabil (NH4) și disponibil culturilor (fixarea azotului) atunci când plantele au nevoie de el. Beneficiile pentru fermieri sunt reprezentate de: modul triplu de acțiune, acționarea rapidă prin punerea azotului la dispoziția plantei, lispa grijilor cu privire la temperaturi scăzute după aplicare, datorită reactivării produsului Vixeran®, doza mică și ambalajul de dimensiuni mici, ce faciliează o ușurință a utilizării acestuia”. Au fost prezentate și rezultate tehnice din mai multe plantații din Franța.
Karolina Kleiber, manager portofoliu soluții pentru sănătatea plantelor și a solului Syngenta Europa, le-a vorbit specialiștilor prezenți la Agora Vitis 2025 despre biostimulatori ca al „12-lea jucător” în viticultură, prezentând câteva produse noi din portofoliul Valagro, care susțin cultura în momente dificile și maximizează rezultatele, precum VITASÉVE, Benefit PZ și MC Cream, SWEET, Geapower®.
Au fost prezentate rezultate cu VITASÉVE din loturi în Spania, de revitalizare a culturii viței-de-vie, date din Polonia la cultura de afin, după grindină. Produsul VITASÉVE stimulează diferite procese fiziologice esențiale pentru activitatea cambiului și pentru producția de vase conducătoare (xilem și floem).
Produsele BENEFIT PZ și MC Cream au rolul de a maximiza rezultatele, prin acțiunea asupra proceselor metabolice celulare a plantelor. BENEFIT PZ este dezvoltat cu o formulă specifică, care induce sinteza proteinelor și optimizează reacțiile metabolice cheie pentru a stimula diviziunea celulară. MC CREAM este conceput pentru a optimiza activitatea fotosintetică, pentru a furniza energie pentru creșterea plantelor și expansiunea celulară.
Un alt produs, SWEET, intensifică procesul de coacere, prin promovează producției de zahăr și accelerearea proceselor biochimice de maturare, datorită conținutului de calciu, magneziu, oligoelemente și polizaharide specifice.
Karolina Kleiber a prezentat și Geapower, unde materiile prime sunt și joacă rol de ingrediente esențiale. „Tehnologia care stă în spatele produselor Syngenta Biologicals, anume GeaPower®, presupune un proces brevetat de extracție, reprezintă o tehnologie care are în spate cunoașterea profundă a ingredientelor active și a materiilor prime, completată de tehnologii avansate de screening și investigare”, a punctat Karolina Kleiber.
Un exemplu interesant prezentat a fost legat de cunoașterea profundă a materiilor prime pentru extracția ingredientelor active din specii marine precum Ascophyllum nodosum, ingrediente cum sunt Acid alginic, Manitol, Fucoidani, Polifenoli și Florotanine, acestea fiind extrase și recoltate la momentul optim.
Iulian Zafiu, manager clienți cheie culturi horticole Syngenta România și Republica Moldova, a prezentat portofoliul complet și integrat pentru controlul bolilor și dăunătorilor în cultura viței-de-vie. Au fost prezentate produsele consacrate și biostimulanții, reiterind tradiția, încrederea și viitorul produselor Syngenta.
Sesiunea de prezentări s-a încheiat cu o demonstrație privind noile ambalaje Evopac™, noua gamă de ambalaje pentru produse lichide de la Syngenta, care oferă confort și siguranță.
Andrei Măruțescu, director comunicare, relații publice și proiecte de sustenabilitate Syngenta regiunea Marea Neagră și Danubiană, a prezentat beneficiile ambalajelor Evopac™, noutatea capacelor tip CTS și a făcut o demonstrație tehnică a modului de utilizare a sistemului de transfer închis easyconnect.
Ionuț Glodeanu, expert soluții agronomice digitale Syngenta România, a vorbit despre Legea minimului și a prezentat noul serviciu digital Interra® Scan de cartografiere și analiză a proprietăților solului. „Interra® Scan este un sistem de cartografiere revoluționar pe bază de raze gamma, aducând în atenția publicului beneficiile cartografierii solului cu sisteme digitale versus motode de cartare clasică a solului și a modului în care datele obținute pot fi folosite de fermieri pentru creșterea randamentului culturilor și reducerea costurilor”, a arătat Ionuț Glodeanu.
Evenimentul Syngenta, Agora Vitis 2025 s-a încheiat cu o degustare de vinuri premium ale producătorilor autohtoni și o masă festivă, organizate pentru a recunoaște eforturile tuturor invitaților prezenți în susținerea performanței viticulturii din România.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 17 – 26 ianuarie 2025, la Berlin (Germania), se desfășoară cea de-a 89-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde 2025” (Grüne Woche). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) participă cu un stand în cadrul căruia experți din minister promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.
Astfel, în cadrul standului MADR vor fi promovate și oferite spre degustare mostre din produse înregistrate pe sisteme de calitate europene sau în curs de înregistrare, respectiv Magiun de prune Topoloveni –IGP, Salam de Sibiu –IGP, Telemea de Ibăneşti – DOP, Novac afumat din Țara Bârsei – IGP, Scrumbie de Dunăre afumată – IGP, Cârnaţi de Pleşcoi – IGP, Telemea de Sibiu – IGP, Caşcaval de Săveni – IGP, Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salată tradițională cu icre de crap - STG, Plăcintă dobrogeană – IGP, Pită de Pecica - IGP, Salinate de Turda – IGP, Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România – STG, din categoria băuturilor spirtoase Indicație Geografică – Pălincă și Țuică Zetea de Medieșul Aurit.
De asemenea, printre produsele de la stand se vor regăsi băutura spirtoasă care în anul 2024 a pornit pe drumul înregistrării europene, Țuică de prune Sordony de Horezu, ca Indicație Geografică, dar și Vinars Jidvei – Indicație Geografică Protejată Național și cidru - băutură fermentată liniștit. Totodată, spre degustare vor fi oferite produse montane și ecologice, precum și produse înregistrate pe scheme de calitate naționale.
Alte produsele românești care vor fi expuse la ediția 2025 a expoziției „Săptămâna Verde” sunt cele care sunt în proces de înregistrare pe un sistem de calitate european, precum: Babic de Buzău pentru dobândirea IGP, Batog deltaic de sturion pentru dobândirea IGP, Cârnați din topor din Vâlcea pentru dobândirea IGP, Brânză frământată de Teaca pentru dobândirea IGP și Salam Poiana Mărului pentru dobândirea IGP, dar și produse a căror denumiri vor urma etapele înregistrării pe un sistem de calitate european: Cârnați măcelarului de Pașcani, Iaurt de oaie din Câlnic, Cașcaval de Pojorâta, Răstăuțe maramureșene (cu spanac sau sfeclă), Cașcaval Brădet, Cașcaval din lapte de oaie Horezu, Brânzeturile de Colțești, Zacuscă pescărească din legume de Blăgești și păstrăv de Blăgești, Magiun de dovleac sau din măr Topoloveni, Ceafă nobilă de Bistrița, Carne afumată la garniță din Vâlcea, Brânză în coajă de brad de Bran, Salam de Nădlac, Mere de Cândești din bazinul pomicol Voinești, prune afumate la lojniță de Vrancea și Zacuscă cu păstrăv afumat de pe Sălăuța.
Între alte preparate pregătite pentru degustare la standul MADR menționăm: ghiudem, batog de crap argintiu și de somn, pastramă de crap argintiu și de somn, zacuscă cu pește și diferite sortimente de siropuri din Șugag, gemuri sau dulcețuri de fructe, produse de panificație și patiserie (cozonaci, cornulețe cu gem, biscuiții Eugenia cu diverse umpluturi, biscuiți digestivi cu ovăz, cereale, stafide, biscuiți cu umpluturi de cremă de vanilie și cacao, paste făinoase etc.), zahăr Bod, produse din carne de pui, diverse sortimente de miere certificate ecologic sau înregistrate ca produse montane (din salcâm, tei, polifloră, alte produse ale stupului, sortimente de uleiuri presate la rece, diverse sortimente de fructe deshidratate (căpșuni, zmeură, merișoare, prune), ceaiuri de plante sub marca Bunătăți uscate. Din categoria băuturilor spirtoase înregistrate ca Indicație Geografică, România va expune - Pălincă și Țuică Zetea de Medieșu Aurit, precum şi vin alb, roze şi roşu de la cramele Cotnari, Histria și Jidvei, iar standul va fi înveselit de flori colorate de la producătorii români.
Expoziția „Săptămâna Verde 2025” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, cât și pe plan mondial. La ediția din 2024 au fost prezenți peste 1.400 de expozanți din 60 de țări, care au atras aproximativ 300.000 de vizitatori.
CITEȘTE ȘI: Produse tradiționale și puncte gastronomice locale, pentru viitorul satului românesc
13 cu noroc pentru „Pita de Pecica”
Paula Vals, modelul unui antreprenor necesar
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
De la 1 ianuarie 2025, Florin Stegariu a preluat funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociație în 2021.
Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor teme de interes major pentru agricultura din România, dar și a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele. „În luna noiembrie 2023, Clubul a creat o nouă structură de coordonare la nivel național formată din membrii fondatori și câte alți doi reprezentanți locali la nivel de regiune, fermieri performanți din toate regiunile țării, cu scopul de a consolida activitatea de informare și reprezentare a agriculturii românești”, precizează Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Florin Stegariu este membru al Consiliului Director și reprezintă regiunea Moldova Nord, având în subordine Biroul Regional aferent. Tânărul fermier, devenit președinte al Clubului fermierilor Români, este un antreprenor pasionat, el descriindu-se ca fiind un creator de branduri care urmărește să aducă un plus de valoare activității sale.
Florin Stegariu se îngrijește de cele 2.700 ha de teren arabil din ferma părinților, structura culturilor cuprinzând grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui. Din pasiune pentru viticultură a creat Strunga Winery, cramă ale cărei vinuri au câștigat multiple premii naționale și internaționale. În prezent, suprafața cu viță-de-vie de la Strunga Winery este de circa 90 de hectare.
Florin Stegariu a preluat președinția de la Sandor Darabont, fermierul care reprezintă regiunea Nord-Vest în cadrul Clubului Fermierilor Români.
La Biharia, în județul Bihor, Sandor Darabont exploatează o suprafață de circa 3.000 de hectare și, totodată, se ocupă cu comercializarea de cereale, la care a adăugat, cu trecerea timpului, comercializarea de îngrășăminte și pesticide. Afacerea agricolă a fost pornită în anul 1995 împreună cu soția, iar investițiile s-au îndreptat și către zootehnie, într-o fermă de taurine pentru carne. O altă investiție, mai recentă, este în sectorul vitivinicol. Plantația de viță-de-vie cu struguri pentru vin are peste 40 de hectare, iar în crama Familia Darabont se produc vinuri premium.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Concursul Național Vin Bag-in-Box, ajuns la ediția cu numărul 9, va avea loc pe 12 februarie 2025, în organizarea companiei Azoc-Star. Termenul limită de înscriere în concurs a probelor este 3 februarie 2025, iar primirea probelor se face până la data de 7 februarie 2025.
Vinul românesc ambalat la bag-in-box reprezintă aproximativ 15% din vinul comercializat pe piața internă. „Ne așteptăm să avem peste 200 de probe la această a noua ediție a concursului, întrucât vinul ambalat în bag-in-box este din ce în ce mai apreciat de consumatorul din țara noastră. De când organizăm acest concurs, din 2017, apreciem îmbunătățirea continuă a calității vinului ambalat la bag-in-box. Vinurile desemnate câștigătoare primesc distincții autoadezive aplicabile pe exteriorul cutiilor, pentru evidențierea lor. Această metodă validează cele mai bune vinuri înscrise în concurs ajutând astfel comercianții și consumatorii în alegerea vinului românesc de calitate superioară, ambalat în bag-in-box. Obiectivul principal al concursului este acela de a sprijini consumatorii de vin ambalat la bag-in-box atunci când doresc să aleagă un vin certificat în mod obiectiv de către specialiști din lumea vinului și degustători recunoscuți, din România, precum și de promovarea pe piața europeană a vinurilor românești ambalate în bag-in-box”, arată Cătălin Costiniuc, reprezentant Azoc-Star, companie care este partener oficial unic și exclusiv pentru Europa de Est (Armenia, Bulgaria, Georgia, Moldova și România) al Diviziei Smurfit Westrock Bag-in-Box, cu sediul central în localitatea Epernay din Franța.
În urma evaluărilor la Concursul Național Vin Bag-in-Box, organizatorul va oferi minimum 36 diplome (distincții) în funcţie de cel mai mare punctaj atribuit de juriu („Cel Mai Bun Vin Bag-in-Box”, „Vinul Președintelui” și „Cel Mai Popular Vin Bag-in-Box”). Dintre acestea, vor fi selectate minimum zece vinuri care vor fi înscrise „Concours International Wine In Box”, Toulouse (Franța), care va avea loc pe 27 martie 2025. De asemenea, tot ca o recompensă pentru obținerea unui punctaj mare la concurs, organizatorul va înscrie vinuri la „VINARIUM International Wine Contest”, concurs care se va desfășura în perioada 22 - 25 mai 2025.
Pentru cramele din România, participarea la competiții internaționale de acest fel este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial. „Suntem mândri de faptul că începând cu anul 2017, în fiecare an, vinuri românești ambalate la bag-in-box au fost medaliate la concursurile internaționale”, punctează Cătălin Costiniuc.
În cadrul Concursului Național Vin Bag-in-Box vor fi trei jurii. Astfel, Juriul 1, constituit din oenologi, membri ADAR, certificați WSET, somelieri, bloggeri, jurnaliști, producători și comercianți de vin, va desemna câștigatorii distincției „Cel mai bun vin ambalat în Bag-in-Box”; Juriul 2, compus din președintele concursului și președinții de comisii, va desemna câștigatorii distincției „Vinul Președintelui”; Juriul 3, constituit din consumatori și pasionați de vin, va desemna câștigatorii distincției „Cel mai popular vin ambalat în Bag-in-Box”.
Concursul Național Vin Bag-in-Box beneficiază de sprijinul companiei franceze Smurfit Westrock Bag-in-Box, a filialei italiene Vitop Moulding, fiind organizat după modelul celui mai mare concurs de vinuri de profil din lume – Concours International Wine In Box din Franța.
Concursul Național Vin Bag-in-Box 2025 va avea loc în Bucureşti, la restaurantul La Mama – Muzeul Național al Țăranului Român.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Fusion – The Signs of Budureasca, evenimentul organizat recent în București de crama din Dealu Mare, a marcat o nouă etapă în promovarea vinurilor autohtone, arătând că tradiția poate coexista cu modernitatea, iar calitatea se poate îmbina cu inovația într-un mod care inspiră și atrage.
La The Villa, Budureasca a fost gazda unui eveniment de excepție care a reunit peste 200 de iubitori de vin, parteneri, prieteni, pasionați și cunoscători într-o atmosferă plină de rafinament, în care s-au degustat noile vinuri ale cramei din Dealu Mare. „Ne-am dorit și am reușit să creăm o atmosferă electrizantă, o seară în care să celebrăm eleganța și creativitatea românească. Fusion – The Signs of Budureasca a fost mai mult decât o simplă degustare; a fost o celebrare a artei vinului, în care tradiția s-a îmbinat cu inovația. Participanții au devenit parte dintr-o poveste ce îmbină trecutul, prezentul și viitorul vinului românesc”, a punctat Olga Miloiu, director general al cramei Budureasca.
Sub tema centrală a fuziunii dintre tradiție și inovație, Budureasca a creat o experiență multisenzorială care a pus în lumină rafinamentul și complexitatea noilor sale game de vinuri.
Fiecare cameră din The Villa a devenit un univers aparte, reflectând povestea și personalitatea vinurilor prezentate. „Decorurile au fost inspirate de natură, terroir și elementele de tradiție și modernitate care definesc crama Budureasca. Luminile ambientale și muzica live au transformat fiecare cameră într-un spectacol aparte, participanții fiind ghidați prin poveștile terroir-ului Budureasca, savurând fiecare detaliu al serii, de la aromele vinurilor până la elementele vizuale și auditive care au completat experiența Fusion – The Signs of Budureasca”, a adăugat Olga Miloiu.
În cadrul evenimentului s-a lansat oficial The Sign, o gamă de semnătură atât pentru vinificator, cât și pentru crama Budureasca, reunind vinuri unice în peisajul autohton. Colecția cuprinde: Tămâioasă Românească, Sauvignon & Sauvignon, Pincomet, Shiraz și Wild Fetească Neagră. „Vinurile din gamă sunt destinate cunoscătorilor, celor care apreciază profunzimea și complexitatea unui vin născut din terroir-ul Budureasca. Fiecare vin din gama The Sign reprezintă un puternic diferențiator, atât între vinurile cramei, cât și în industria vinurilor românești. În colecția The Sign sunt vinuri ce reflectă un angajament de calitate, tradiție și inovație, reprezentând o adevărată declarație de stil”, a arătat Stephen Donnelly, vinificatorul cramei.
Pentru gama The Sign au fost dedicate două camere tematice cu totul spectaculoase: Wild pentru Fetească Neagră, un vin obținut exclusiv cu drojdii native sălbatice din viile Budureasca, prezente în mod natural pe struguri. În această cameră elementele de natură sălbatică chiar tropicale, alături de sunetele naturii și proiecția cerului liniștit au creat povestea unui vin din soiul Fetească Neagră, neîmblânzit, dar în deplină concordanță cu natura.
Camera Pincomet a pus în scenă jocuri de lumini, lasere, cer înstelat pentru toți căutătorii de comete viticole rosé.
Sabrize, cealaltă gamă Budureasca lansată anul acesta, a impresionat prin culoare și diversitate vinurilor ce o compun. Camera Sabrize a scos în evidență spiritul petrecăreț și vibrant, atât cromatic, cât și artistic al consumatorului.
La evenimentul Budureasca am făcut cunoștință cu Daphix, un avatar revoluționar creat cu ajutorul inteligenței artificiale, care vine să aducă un strop de tehnologie în lumea tradițională a vinurilor. Daphix este expertul virtual al cramei, pregătit să vorbească despre orice subiecte legate de vie și vin.
În cadrul evenimentului Fusion – The Signs of Budureasca s-a prezentat și cea de-a doua ediție a Advent Calendarului – Glam Edition, o incursiune interactivă prin selecția de vinuri, fiecare „fereastră” dezvăluind câte o surpriză oenologică. Wine Advent Calendar Glam Edition cuprinde 24 de miniaturi din cele mai apreciate game de vinuri Budureasca: Clasic, Premium, Bristena, Noble, The Sign, Sabrize, Shine și multe altele. Noutatea acestei ediții Glam o reprezintă spumantele. Un astfel de advent calendar poate fi cadoul perfect pentru sărbătorile de iarnă și nu numai.
Un strop de poveste
Budureasca se află în comuna Gura Vadului - județul Prahova, unde sunt și cele 275 de hectare cu viță-de-vie ale cramei din Dealu Mare. A fost înființată în 2006, iar în 2013 a fost inaugurată crama modernă cu o investiție totală (cramă și plantație) de 12 milioane de euro.
În 2024, Budureasca a realizat câteva investiții majore doar din fonduri proprii, în plantație și în echipamente. Astfel, 130.000 de euro au fost direcționați în activități de întreținere a plantațiilor tinere de Viognier, Negru de Drăgășani, Cabernet Franc și Mourvedre, aflate în cel de-al doilea an de vegetație.
Peste 390.000 de euro s-au investit în echipamente de ultimă generație pentru utilizarea în cramă și în plantație, precum:
Filtru tangenţial: echipament pentru filtrarea vinurilor albe și rose care permite stabbilzarea și sterilizarea vinului într-un timp foarte scurt. Filtrarea tangențială păstrează intacte toate aromele vinului, nu schimbă gustul vinului și nu are efecte negative;
Oxi-Out: echipament care ajută la limitarea utilizării de sulf pentru stabilizarea vinurilor şi permite intensificarea şi elevarea aromelor vinului acolo unde se consideră necesar prin impregnarea cu CO2.
Tehnologia eco-inovativă de macerare cu sunete Ultrawine Perseo – un sistem inovator, eficient energetic, conceput pentru a extrage potenţialul maxim din struguri prin emiterea unor ultrasunete de mare putere şi joasă frecvenţă. Utilizarea acestei tehnologii inovatoare permite extragerea cu până la 40% a mai multor arome din struguri şi limitarea taninurilor. Totodată, duce la înjumătăţirea timpului macerării şi înscrierea în fereastra de timp optimă pentru recoltare.
Până să ajungem la vinuri, trebuie să punctăm că Dealu Mare este una dintre cele mai ofertante zone vitivinicole ale României, favorabilă în special pentru soiurile de struguri negri, care dau vinuri roșii remarcabile, dar aici se valorifică și soiuri de struguri albi din care se obțin vinuri de calitate.
Vița-de-vie a cramei Budureasca se află la o altitudine cuprinsă între 170 și 400 de metri, iar solul este cernoziom în partea de sud a plantației, în partea de nord solurile sunt argiloase, nisipoase și calcare sarmatice. Clima este temperat-continentală, cu veri călduroase, toamne lungi și ierni scurte și reci.
În regiunea Dealu Mare, variațiile de temperatură între zi și noapte sunt relativ mari, ceea ce favorizează o coacere mai uniformă a strugurilor, precum și asimilarea unor arome mai bogate și mai intense. În timpul zilei, strugurii acumulează zaharuri datorită căldurii, iar noaptea, curenții de aer din zonele terasate ale viilor Budureasca îi ajută să se răcorească și să-și păstreze aciditatea. Astfel, se atinge un echilibru esenţial între nivelurile de zahăr şi aciditatea din fruct, permiţând obţinerea unor vinuri echilibrate şi complexe.
În 2009, Budureasca lansează primele vinuri îmbuteliate: Clasic, Premium și vinurile din colecția exclusivistă Origini. În 2011 produce cupajul Noble Five, devenit un reper al cramei. În 2015 obține certificarea ecologică din partea Austria Bio Garanție și lansează vinurile bio Budureasca Organic. În 2016 câștigă prima medalie de aur pentru România la Decanter Wine Awards cu Budureasca Premium Fume 2015. În 2018 își schimbă look-ul și adoptă actuala identitate vizuală.
Alte noutăți ale cramei în anul 2024, abordarea unei noi strategii de comunicare și un nou sediu pentru birourile din București, în clădirea Equilibrum 2 din Nordul Capitalei.
Producătorul de vinuri, în acest an, a organizat ecologizarea Văii Budureasca, o inițiativă de responsabilizare socială pentru curățarea acestui loc cu valoare istorică și culturală.
În prezent, vinurile Budureasca se găsesc pe harta lumii, crama exportând în 24 de țări.
2024, un an neprietenos pentru vița-de-vie, cu mai puțin vin
Anul acesta a fost unul deosebit de dificil pentru plantațiile viticole. La Budureasca, precipitațiile înregistrate pe durata anului agricol (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) abia au ajuns la 390 litri/mp. În perioada iunie – septembrie a existat un mare deficit de apă în sol, precipitațiile fiind de doar 136 litri/mp. Seceta și grindina fiind marile probleme din vie. Pe circa 95 de hectare a bătut grindina, cu pierderi cuprinse între 3% și 70%.
Temperaturile au fost ridicate cam tot anul, înregistrându-se des temperaturi maxime de peste 300C (85 de zile), iar temperaturile minime au depășit 200C de-a lungul verii. Lipsa precipitațiilor din iunie – august, care s-a suprapus cu perioada de creștere a boabelor și ciorchinilor, a condus la formarea unor struguri mici ca greutate și cu un conținut redus de suc. Din cauza arșiței și secetei pedologice, creșterea lăstarilor a fost considerabil diminuată.
Prin urmare, la Budureasca, în 2024 producția de struguri a fost cu 40% mai redusă decât media ultimilor ani. Variaţiile de producție au fost foarte mari, cu un minim de 1.500 kg/ha şi un maxim de 9.500 kg/ha, în funcţie de soi şi parcelă. Dată fiind producţia scăzută, tăierile şi procedeele specifice pentru normare s-au făcut în mai mică măsură.
Acumulările de zahăr din struguri au fost mari, comparabile cu cele din 2023 şi asemănătoare celor înregistrate în intervalul 2001-2008.
La Budureasca a început culesul cu strugurii folosiți pentru obținerea vinurilor spumante, în jurul datei de 14 august 2024, cu vreo trei săptămâni mai devreme decât intervalul tipic de începere a campaniei de cules în regiunea Dealu Mare. De asemenea, recoltarea s-a încheiat foarte devreme, în jurul datei de 25 septembrie. Strugurii s-au cules și ziua și noaptea. Pe timpul zilei, culesul s-a făcut doar manual, la fel și sortarea strugurilor, iar noaptea s-a recoltat mecanizat, cu combina.
Strugurii destinați vinurilor premium au fost culeși în zori, la orele 4 - 5 dimineața, când temperatura ambientală era una destul de scăzută, pentru a se evita fermentația și oxidarea timpurie. Mustuiala a fost trecută printr-un dispozitiv cu pereți dubli și cămașă de răcire „tube-in-tube”, reducând temperatura înainte de fermentare, tehnică ce ajută foarte mult la o retenţie superioară a aromelor şi a culorii.
Sabrize şi The Sign, colecții cu vinuri medaliate
Cum am menționat la începutul articolului, anul acesta, crama Budureasca a lansat gamele Sabrize – vinuri proaspete și aromate, inspirate de istoria Văii Budureasca şi The Sign – vinuri unice, emblematice, obținute prin tehnici inovative de vinificare, o gamă ce are deja ecouri excelente. În plus, rose-ul Pincomet din Merlot şi Pinot Noir este un vin conceptual înfrățit cu cele din colecția The Sign.
În 2024, Budureasca a participat la 16 concursuri și a câștigat 24 de distincții, dintre care 11 medalii de aur.
Vinul anului a fost The Sign Shiraz cu două medalii de aur la Berliner Wine Trophy și Asia Wine Trophy.
Sabrize Fume, de asemenea, a obținut 90 de puncte Jame Suckling, aur la Berliner Wine Trophy și Premiile Vinul.Ro – 95 puncte.
The Sign Tămâioasă Românească a fost distins cu aur la Berliner Wine Trophy și la Selections Mondiales des Vins Canada și cu argint la VINARIUM.
Fetească Neagră Wild, tot din gama The Sign, a obţinut două medalii de argint la Concours Mondial de Bruxelles şi Mundus Vini.
Foto: Budureasca
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ADRIANA POPESCU
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La zece ani de la lansarea cărții „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, Marinela Ardelean a scos pe piață un nou volum: „50 de vinuri și preparate din România”, disponibil în română, italiană și engleză. Noua carte este una aniversară și marchează 10 ani de când autoarea se dedică promovării vinului românesc la nivel internațional. Marinela Ardelean este expert în vinuri, fondatoarea platformei Wines of Romania și co-organizator al Festivalului RO-Wine.
Cartea aduce împreună 50 de crame de top din România, cu unele dintre cele mai reprezentative vinuri din colecțiile lor, și preparate gourmet create de chefi de top precum Ana Consulea, Alexandru Dumitru, Radu Dumitrescu, Marco Favino, Radu Ionescu, Nico Lontras, Emilia Maxim, Nicolai Tand sau de pasionata creatoare de conținut Mihaela Sava „Prăjiturela”.
„Este o carte pe care mi-am dorit să o scriu încă de acum zece ani, de la primul meu volum, în care propuneam vinuri românești alături de preparate italiene, ca o punte între cele două țări pe care le numesc „acasă”. Am asistat în ultimii ani la o renaștere și o reinventare spectaculoasă a gastronomiei în România, am văzut cum chefi care au cutreierat lumea se întorc acasă și valorifică lucrurile pe care le-au învățat, ridicând în același timp gastronomia românească la un alt nivel, lucru care a provocat un val de entuziasm general. Mi-am dorit să arăt că România s-a așezat în rândul lumii inclusiv din punct de vedere gastronomic și de aceea am ales să fie un volum trilingv. Aveam deja vinuri – și mă bucur că de această dată am ales 50 de vinuri de la 50 de crame, cu multe dintre ele născute din soiuri autohtone – dar eram un pic în urmă, acum zece ani, cu piața gourmet. Am recuperat o parte din această diferență și acesta este punctul central al cărții”, a declarat Marinela Ardelean cu ocazia lansării cărții, care a avut loc pe 4 decembrie 2024 la Palatul CEC din București.
Mai mult decât o carte despre vin și mâncare
„50 de vinuri și preparate din România” este mai mult decât o carte în care se întâlnesc vinul și gastronomia. Pentru pasionați și pentru cei care doresc să înțeleagă profunzimea relației dintre români și vin, un capitol special este dedicat istoriei vinului pe teritoriul țării noastre, în care sunt puse în discuție legendele și miturile referitoare la vechimea tradiției enologice.
Un alt capitol special este dedicat turismului viticol, unde sunt incluse 12 destinații de top din România, fie deținute de crame, fie aflate în inima unor regiuni viticole.
Potrivit autoarei, cartea surprinde și aspecte legate de universul complex al vinului și, deși este ușor de înțeles că enoturismul este încă la început în România, există deja destinații importante, ușor accesibile, care pot satisface cele mai exigente gusturi, oferind ocazia, mai ales turiștilor străini, de a descoperi România, frumusețea sa și a oamenilor săi.
„M-am născut în Maramureș, acolo unde ospitalitatea este legea pământului și îmi doresc ca lumea să descopere măcar o parte din ceea ce avem de oferit, ca popor. Turismul viticol este extrem de important în viitor, pentru a transforma acest vis în realitate. Nicăieri nu se leagă prietenii și nu se deschid sufletele mai bine decât în jurul mesei, la un pahar cu vin. Despre importanța economică a vinului deja s-au spus multe și nu am de adăugat decât că este o mare șansă pentru toate cramele, dar mai ales pentru cele de mici dimensiuni, care își pot susține eventual întreaga afacere doar din aportul enoturismului. Pe termen lung este important pentru regiuni întregi, pentru toate ramurile economice conexe, pentru comunități și, în general, pentru imaginea României în lume”, a precizat Marinela Ardelean.
Cartea s-a lansat deja în Italia și România
Volumul „50 de vinuri și preparate din România” a fost lansat pe 28 noiembrie, într-o conferință de presă organizată la Veneția. Cartea a fost pregătită de Editura Antiga la aceleași standarde la care a fost publicat și primul volum, „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, singura carte românească din secțiunea „Băuturi” nominalizată la Premiile de Excelență Gourmet Cookbook Award.
De asemenea, lansarea oficială a cărții în România a avut loc pe 4 decembrie în București, la Palatul CEC, în prezența a peste 150 de invitați – producători români de vin, reprezentanți ai mediului de business autohton, vedete și personalități culturale. Evenimentul a fost susținut de CEC Bank, AQUA Carpatica, Carrefour România prin programele Deschidem Vinul Românesc și Poftim Brânză Românească, Wines of Romania, agenția Total PR și Ukiyo coffee by Hot Pipes Roastery. Printre vorbitori au fost Ramona Chiriac - șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România și Jean Valvis - fondatorul AQUA Carpatica, aceștia apreciind importanța unui astfel de volum, o veritabilă carte de vizită pentru România.
„Este un moment extraordinar pentru mine. Mă aflu în poziția din care să le pot spune iubitorilor de vin din toată lumea că România are un potențial enorm, că are deja instrumentele necesare pentru a-l realiza, că suntem aici și avem atât de mult de oferit. Mă bucur să văd efervescența creată în ultima vreme în jurul gastronomiei naționale și regionale, să văd că apar cărți de specialitate tot mai importante. Mă bucur să pot contribui cu un context care include vin și turism, tradiție și istorie”, a conchis Marinela Ardelean.
Numeroase evenimente de prezentare vor avea loc în perioada următoare, în mai multe orașe din România și din străinătate, iar cartea va putea fi achiziționată, în curând, dintr-o selecție de magazine Carrefour, librării Cărturești, precum și din magazinele producătorilor de vin care și-au exprimat dorința de a comercializa cartea.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Miercuri - 20 noiembrie 2024, Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) a înaintat către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale o cerere oficială pentru introducerea ocupației de „Oenolog” în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
Inițiativa ADAR marchează un pas decisiv în alinierea practicilor profesionale din industria vitivinicolă autohtonă la normele europene, unde este deja recunoscută această meserie, de oenolog.
Conform fișei descriptive depuse de ADAR, oenologul este specialistul care se ocupă cu procesul de producție a vinului, de la recolta strugurilor până la îmbuteliere, asigurându-se de calitatea și caracteristicile produsului final. Responsabilitățile sale includ supervizarea procesului de fermentare, alegerea celor mai bune tehnici de vinificație și păstrarea documentației tehnice. De asemenea, oenologul trebuie să aibă cunoștințe solide despre chimia vinului, microbiologie și tehnologiile moderne de producție.
„Ocupația se regăsește în Clasificarea europeană a aptitudinilor/competențelor, calificărilor și ocupațiilor – ESCO, înregistrată sub codul 2145.1.7. Mulțumim firmei de avocatură Boboc & Asociatii Consulting și avocatului Doru Toma pentru expertiza în redactarea și depunerea acestei cereri, facilitând un dialog eficient cu autoritățile”, transmite Mihai Baniță, președinte ADAR.
CITEȘTE ȘI: ADAR a sărbătorit trei decenii de existență
La Tulcea, ADAR a explorat vinurile locale
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
USAMV Cluj-Napoca organizează a treia ediție a evenimentului Vinea Apoldia Maior Fest, în propria plantație viticolă de la Apoldu de Sus, județul Sibiu. Oaspeții sunt așteptați cu vinuri, bucate tradiționale și muzică.
Pe 28 septembrie 2024, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează în viile de la Apoldu de Sus (jud. Sibiu) Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment prin care se sărbătorește recolta de struguri a acestei toamne. Programul include spectacole, DJ Set, un recital al Ansamblului „Tradiții” Someșul Napoca al universității, meniuri tradiționale și vinuri servite la pahar, zonă de mici producători și meșteșugari, precum și plimbări și fotografii în podgorie.
Festivalul își va deschide porțile la ora 12.00, iar biletele vor putea fi achiziționate direct la locație, în ziua evenimentului, la prețul de 150 de lei. De asemenea, vor fi disponibile și pachete de bilete cu reducere pentru cupluri (250 lei) și grupuri de 4 persoane (500 lei), iar copiii sub 12 ani vor avea acces gratuit, în timp ce pentru cei cu vârste între 12-18 ani prețul biletelor va fi de 50 lei.
Participanții vor avea garantate în aceste prețuri accesul la eveniment și la spectacolele din program, precum și degustările de produse și consumația meniurilor tradiționale, alături de vinul la pahar. Pe durata festivalului vor fi disponibile spre vânzare și vinuri îmbuteliate de la stațiune, la prețuri speciale.
USAMV Cluj-Napoca produce vinuri din anul 2020, strugurii provenind din propria plantație aflată la circa doi km de Apoldu de Sus.
Vinea Apoldia Maior are în portofoliu 14 etichete, unele fiind deja premiate la nivel national și internațional: Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Pinot Gris alb/rose (sec/demidulce), Riesling Italian, Muscat Ottonel, Eruditus, Docentus, Secas, Semper, Amlas, Laureatus, Madrigal și Orange Optimus. „Aceste vinuri sunt apreciate datorită prospețimii, fructuozității, fineții și a bogăției de arome, potențate de o aciditate mai ridicată”, spun reprezentanții USAMV Cluj-Napoca.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Crama Cepari, cu o prezență de 30 de ani pe piața din România, a lansat magazinul online propriu, disponibil începând cu luna septembrie 2024 pe noul site al cramei. Totodată, producătorul de vinuri din regiunea Drăgășani, județul Olt, a adus gamei de vinuri Criva o nouă etichetă.
Noua lansare, susține producătorul, consolidează strategia de business a companiei pe plan local, completând lanțul de distribuție atât pentru consumul în hoteluri, restaurante sau sisteme de catering, cât și pentru consumul individual, în magazinele de profil și rețelele online partenere.
Anul acesta Crama Cepari a finalizat procesul de rebranding al vinurilor Criva, aducând gamei o nouă etichetă de prezentare, dar și prezența la raft în rețeaua de magazine Profi din județul Olt, „materializând astfel promisiunea vinului de calitate, accesibil consumatorilor”.
„Crama Cepari este pariul nostru pentru calitate și excelență în producție - două dintre atributele care ne caracterizează portofoliul încă de la început, din 1994. Prin investițiile pe care le-am adus de-a lungul timpului în tehnologiile de ultimă generație, în procesele de vinificație, în echipă, dar și în sustenabilitatea businessului, reușim să surprindem astăzi prin vinuri cu minimum de intervenții, curate și fără adaosuri de gust sau arome. Vom continua să ținem pasul cu tot ce e nou și benefic în industrie, dar și cu stilul de viață al consumatorilor noștri, așa încât să ne întărim prezența la nivel național, făcând cinste momentelor de colecție cu vinuri pe măsură”, declară Ilarie Prioteasa, oenolog și director general al producătorului de vinuri din satul Cepari, comuna Cârlogani – județul Olt.
Crama Cepari se mândrește cu faptul că duce mai departe unul dintre puținele soiuri autohtone cu istoric de multe secole, Crâmpoșie-Cârlogancă, care poartă și numele localității de unde provine, Cârlogani. „Crâmpoșia a asigurat în perioada trecută baza sortimentului de Drăgășani, iar astăzi reprezintă port-drapelul soiurilor locale din podgorie”, precizează Ilarie Prioteasa.
În prezent, Crama Cepari, înființată în 1994, are o suprafață de aproximativ 30 de hectare cu viță-de-vie (în jur de 27 ha pe rod), iar partea de vinificație a fost modernizată începând cu anul 2010, fiind investiți mulți bani în retehnologizarea cramei care beneficiază acum de cele mai moderne linii de producție, îmbuteliere și laborator.
De menționat că suprafața de vie este parțial înierbată în rânduri alternante, cu scopul refacerii structurii solului și a activității microbiologice din stratul superficial. Prin înierbare se reduc trecerile mecanice pentru pregătirea solului, cât și trecerile privind tratamentele chimice, cu 50%. „În ultimii ani, am eliminat folosirea insecticidelor prin înlocuirea cu capcane specifice, cu excepția situațiilor de forță majoră, când le abordăm numai în faze de vegetație incipiente, atunci când bobul de strugure nu este format. Mai mult, minimizăm numărul de tratamente și alegem ca alternative substanțele de minim impact, în special pentru perioada de formare a strugurelui”, punctează Ilarie Prioteasa, adăugând că, deși culesul manual al viei este dificil și costurile sunt din ce în ce mai greu de susținut, „alegem oricând practica tradițională și naturală, în defavoarea industrializării”.
În plantația de la Cepari se găsesc soiuri autohtone - Crâmpoșie Selecționată, Tămâioasă românească, Negru de Drăgășani, Fetească neagră, Fetească regală și Fetească Albă, precum și soiurile internaționale Sauvignon Blanc și Cabernet Sauvignon.
Crama Cepari produce și îmbuteliază vinuri sub două game, Cepari și Criva. Astfel:
În Gama Cepari sunt vinuri premium realizate într-un număr limitat de sticle. Pentru vinurile albe și rosé, gama propune vinuri rafinate, proaspete și vioaie, realizate din parcelele viticole riguros îngrijite. Selecția de vinuri roșii include vinuri cât mai natural elaborate, catifelate și cu grad alcoolic ridicat, deoarece strugurii sunt culeși târziu, când nivelul de coacere și calitățile tehnologice sunt maximale.
În Gama Criva sunt vinuri seci de calitate superioară realizate din amestec de struguri din parcele normate de producție cu struguri rezultați din gama principală Cepari. În această gamă, vinurile sunt mai blânde din punct de vedere senzorial, cu potențial alcoolic ușor mai scăzut, din soiurile cele mai cunoscute în piață: Sauvignon Blanc și Fetească Regală pentru vinurile albe, Cabernet Sauvignon pentru vinurile rosé, Cabernet Sauvignon și Pinot Noir pentru cele roșii, în cupaj.
„Vinurile Cramei Cepari îți aduc aminte de rădăcinile tale, de locul unde aparții cu adevărat, ca și cum acasă nu ar fi doar un loc, ci o senzație pe care o regăsești în fiecare pahar”, conchide Ilarie Prioteasa, oenolog și director general.
Foto: www.crama-cepari.ro
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!