Aproape sub balconul Operei din Timișoara, acolo unde în urmă cu 34 de ani a început instaurarea democrației în România, aproximativ 300 de fermieri din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, își cer imperativ drepturile.

Duminică – 21 ianuarie 2024, la ora 15.00, agricultorii au pornit utilajele, au claxonat și au întins o eșarfă tricoloră, în parcarea de la Modex, unde este autorizată acțiunea de protest. Cu ajutorul unei stații, protestatarii au prezentat lista cu zece revendicări și au vorbit despre problemele cu care se confruntă.

Fermierii, veniți încă de joi seara (18 ianuarie 2024) cu utilajele agricole în parcarea din Piața Huniade, se declară nemulțumiți de prețul mic al cerealelor și costurile ridicate de producție. Oamenii reclamă și nivelul scăzut al subvențiilor, comparativ cu vestul Europei. Agricultorii spun că nu solicită privilegii speciale, așa cum au demnitarii sau alte categorii sociale. Oamenii subliniază că își doresc doar condiții egale și corecte de competiție pe piața agricolă comună a Europei, o piață dezechilibrată acum de prețul mic al cerealelor intrate din Ucraina, dar și de diferențele de subvenționare între fermierii est-europeni și cei din vest.

Dr. ing. Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agro Industrial Curtici - Arad, aflat printe protestatari spune că fermierii au ieșit de nevoie în stradă. „Au ieșit în stradă pentru că nu mai au bani să-și continue activitatea. Cea mai mare problemă pe care o avem astăzi în țară este fenomenul Ucraina. Înțeleg să ajuți o țară vecină, aflată în război, dar nu omorânu-ți propria agricultură, adică pe noi, cei care punem mâncarea pe masa românilor. Nu știu cine i-a dat puterea primului ministru să facă aceste demersuri. Personal l-am auzit în toamnă când a spus că vom mări tranzitul de cereale din Ucraina de la două milioane de tone pe lună, la patru milioane. Nu mai vorbim de diferența de calitate pe care o au aceste produse comparativ cu ceea ce producem noi. Nu are voie acest domn Ciolacu să ia aceste decizii. De aceea suntem aici, de aceea protestăm. Oprește-te! Nu trebuie să salvăm singuri Ucraina. În Polonia, fermierii au ieșit în stradă și a ieșit cu ei și ministrul Agriculturii și au blocat vămile. Ungaria, Slovenia a decis să interzică cerealele din Ucraina, pentru că sunt pline de pesticide. Până și Bulgaria a spus stop cerealelor din Ucraina. Facem gesturi onorabile, dar nu în detrimental nostru. Fermierii români au rămas cu cerealele nevândute. Personal, am 10.000 de tone de cereale pe stoc, pe care nu le-am vândut din cauza prețurilor. La acest moment, prețul cerealelor din Ucraina, în portul Constanța este cu aproximativ zece procente mai mic decât prețul cerealelor românești. De ce? Pentru că au motorina mai ieftină, au îngrășămintele mult mai ieftine pe care și le produc singuri și de aici rezultă costuri mai mici pe unitatea de suprafață. Eu am cumpărat îngrășăminte cu 4.500 de lei tona și la o producție de 7.100 de kilograme de grâu la hectar tot am pierdere”, a arătat Dimitrie Muscă.

Calculul pierderilor l-a făcut și tânărul fermier Cosmin Micu, de la Mănăștur, unul dintre inițiatorii protestelor. „Cine este Parlamentul și Guvernul României să ne desconsidere pe noi? Să vă spun clar cum stau lucrurile. În anul agricol 2021 – 2022, la mine-n fermă, cost total pe suprafață pentru îngrășăminte 1.900.069 lei. În anul agricol 2022 – 2023 cost total cu îngrășămintele, pentru aceeași suprafață 4.023.856 lei, rezultă o diferență de 2.000.000 lei, adică 500.000 de euro, la o suprafață de 1.400 de hectare. Și-atunci noi suntem instigatorii țării, c-am ieșit în Piața Operei să ne cerem drepturile? Până când să mai continuăm așa, că nu se mai poate? Cerem întâlnire urgentă cu ministrul Agriculturii, cu președinții  Comisiilor pentru Agricultură din Parlamentul României, cu președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice și cu directorul general APIA, să ne spunem ofurile. Nu mai vrem să fim batjocoriți în România. Sunt cele mai mari datorii accumulate de fermierii români în ultimii 30 de ani. Eu am produs anul trecut 9.500 de tone de cereale la o diferență de preț de 400 de lei pe tonă. Am un deficit bugetar de  3.800.000 de lei. Păi, cum Dumnezeu să mai poți supraviețui în România asta? Cum să-ți mai poți plăti ratele? Dragii noștri parlamentari spun că nu pot acorda un an de grație pentru credite, să capitalizăm fermierii. Alte state pot să ajute, iar noi, fermierii români, trebuie să ajungem în faliment. Până când ne mai prostiți, domnilor parlamentari? Pentru ce funcționează Parlamentul României? Pentru adoptarea legilor în favoarea unora, sau pentru binele țării noastre?”, și-a strigat oful tânărul fermier Cosmin Micu.

Dacă se mai iau în calcul și dobânzile astronomice aplicate la creditele cu destinație agricolă, suprapuse și ele peste producții mici, dijmuite de vreme, dar realizate cu costuri mari, atunci avem aliniate toate coordonatele falimentului. Iar falimentul înseamnă, până la urmă, vânzarea. Din aproximativ zece milioane de hectare de teren agricol din România, deja 4,5 milioane sunt vândute către investitorii străini sau fondurile de investiții. „Parlamentarii români au creat posibilitatea străinilor să vină și să cumpere acest pământ, această resursă care trebuia lăsată moștenire din tată-n fiu. Aceștia nu mai fac politica agricolă a României. Produc în România și exportă în țările din care au venit. Pentru mine este un tribut, pe care o anumită parte a țării l-a  plătit vreme de 300 de ani către o anumită putere, iar noi aici, în vestul țării, 200 de ani către o altă putere a lumii. Acesta este tributul pe care-l plătim acum, cu cele patru milioane jumătate de hectare de teren agricol vândut străinilor. Și se cumpără în continuare de către fondurile de investiții, nu de investitorii romîni, că noi n-avem bani, suntem săraci”, spune dr. ing. Constantin Buzatu, fermier din județul Timiș, de la Becicherecu Mic.

Un alt fermier, aflat la protest, își spune la rândul său oful cu năduf: „Până acum, se vindea câte un hectar, două, nu cu ferma. Sute de ferme sunt vândute, oameni buni. Ați văzut, frații ăia, indienii, 13.000 de hectare au cumpărat acum. O să treci prin fața pământului și o să zici frumos, cândva am lucrat și eu terenul aici. Ai lucrat, tată! Nimeni nu știe cât de greu m-am ridicat. Când ei au stat pe terasă în centru, la cafă și la suc, eu transpiram pe camp în U 650. […] Eu în 2017 m-am operat de hernie de disc. În 2023 m-am operat a doua oară de hernie și nu mă las de agricultură niciodată. La noi cât este un kilogram de grâu și cât este un kilogram de pâine? 15 lei o pâine? Dacă ne-ai omorât pe noi, fermierii, i-ai omorât și pe orășeni, pentru că le-ai ridicat prețul”.

La toate acestea se mai adaugă și lipsa de profesionalism, dar și cumetriile de prin instituțiile statului, care nu fac altceva decât să susțină interese obscure de grup, acuză fermierii prin vocea lui Constantin Buzatu: „Paul Stănescu și cu Florin Barbu au învățat peștii să mănânce stuful din Delta Dunării. Și el (n.r. Florin Barbu) zice că nu știe, . Cum nu știi, conjudețeanul tău, că fiul său are firmă în Delta Dunării și cormoranii și toate păsările din Deltă pășunează stuful și a luat patru milioane de euro și tu zici . Unde e onestitatea? Minți o țară întreagă că nu știi că a luat banii? Pe ce? Păi, eu sunt ministrul Agriculturii de aici, de la Timișoara? Acum trimite Curtea de Conturi. Ăia care vorbesc acolo n-au lucrat în viața lor cinci hectare de pământ, pentru că sunt toți veniți din structurile statului. Actualul ministru al Agriculturii a funcționat la două primării, fraților. Contabil a fost la o primărie din județul Teleorman, într-un sat, după care a venit, a avansat la primăria din Slatina, după care director la ANIF și după aceea familia Stănescu, secretarul general al PSD, Hai să-l facem ministru, >”.

Nemulțumirile fermierilor din vestul țării au fost sintetizate într-o listă cu zece revendicări:

1. Subvenții egale cu vestul Europei

2. Condiții favorabile de creditare

3. Ajutoare pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina

4. Culoare prioritare pentru  cerealele românești în portul Constanța

5. Plata promptă a subvențiilor

6. Restricții pentru panourile fotovoltaice pe terenurile fertile

7. Simplificarea avizării pentru sistemele de irigații

8. Un an de grație pentru credite

9. Derogare GAEC 7 și 8 și anularea lui

10. Legea asigurărilor în agricultură

„Momentan nu avem niciun feedback, nu ne-a căutat nimeni. Avem o listă cu mai multe puncte pe care vrem să le discutăm și să avem termene clare stabilite. Ce se va întâmpla cu aceste probleme? În fiecare zi ne vom aduna aici. De luni, 22 ianuarie, o să cerem extindere a perioadei pentru a autoriza pe o perioadă mai îndelungată protestul și suntem dispuși să protestăm atâta timp cât este nevoie. Noi care suntem aici, toți suntem fermieri, reprezentăm în jur de 200.000 de hectare. Sunt anumite revendicări pe această listă care țin de felul în care s-a negociat la Comisia Europeană. N-avem noi treabă cu cine a negociat, cum au negociat parlamentarii noștri. Ei sunt acolo, ei ne reprezintă, să-și asume pentru ce au negociat. Efectul este al nostru, dar problema este a lor, că au negociat prost. Cine a creat aceste probleme, să le și rezolve”, a declarat Cosmin Micu.

O delegație formată din cinci reprezentanți ai fermierilor prezenți la protest este așteptată marți, 23 ianuarie 2024, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Între timp, luni, 22 ianuarie, organizatorii au început demersurile pentru prelungirea protestului cu încă șapte zile. În acest moment, protestul din Piața Huniade este autorizat până pe data de 24 ianuarie.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Lecția dură oferită de secetă anul acesta i-a făcut pe fermierii din vestul țării să se gândească la soluții individuale pentru sisteme de irigații. Conform informațiilor oferite de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, din cele aproximativ trei milioane de hectare care erau irigate în România înainte de 1989, în momentul de față ar mai putea beneficia de apă doar vreo 600.000 de hectare, dar în mod real se irigă ceva mai mult de 130.000 de hectare. Restul, până la opt milioane de hectare cât are arabilul României, așteaptă mila naturii pentru a avea apă.

Deși zona de vest a țării se bucură de o mare tradiție în ceea ce privește lucrările de îmbunătățiri funciare, seceta și-a spus din plin cuvântul. Mare parte a amenajărilor hidrografice din Câmpia de Vest vizează sisteme de îndiguire și canale de desecare. Suprafața potențial irigabilă la începutul anilor `90 era de 34.114 hectare, cu mult sub necesarul de apă al zonei. Pe măsură ce „timpul democrației” s-a scurs, această capacitate minusculă de irigare a devenit nefuncțională. Pompele energofage au fost mâncate de rugină, iar canalele năpădite de bălării.

În aceste condiții, sunt tot mai mulți fermierii care consideră că ajutorul cel mai consistent pe care l-ar putea primi din partea statului ar fi apa pentru irigații.

Ioan Ciceo, fermier Grabaț – Timiș: „Canalele există. Trebuie curățate și cu niște pompe moderne se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși.”

Apa se poate stoca

Ioan Ciceo de la Grabaț (Timiș) are o fermă de peste o mie de hectare și se află la aproximativ 25 km de râurile Bega și Mureș. „Dacă aș avea sursa de apă, mi-aș face singur investițiile. Ar fi bine dacă și Mureșul, și Bega ar trece pe la capătul parcelei, atunci ne-am ajuta singuri, n-am mai avea nevoie de mila statului. Trebuie gândite strategii pe termen lung și niște investiții pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să le facă pentru a aduce apa. Apa se poate stoca. La ora actuală, există tehnologie să duci apa până în vârful muntelui, darămite pe câmp. Se poate aduce pe canale sau, mai modern, prin conducte de capacitate mare. Canalele există. Ele trebuie curățate și se pot înfolia cu membrane de cauciuc, să nu se piardă apa. Cu niște pompe moderne, se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși. Noi nu producem numai pentru noi, producem pentru economia țării. Dacă am avea apă, am putea obține producții mai mari. Încă de la semănat, am putea merge pe densități mai mari și, chiar dacă nu plouă, apăsăm pe buton și dăm drumul la apă”, arată fermierul timișean.

Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin: „Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru.”

SCDA Lovrin, sistem de irigații propriu și perdele forestiere

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin, un sistem propriu de irigare ar putea prinde contur chiar de anul acesta, măcar pe hârtie. „La Lovrin, dacă nu vom face irigații, vom avea probleme. Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Stațiunea nu a fost gândită cu un sistem de irigații, iar ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este practic imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru. Să sperăm că decolmatându-le vom ajunge la pânza de apă freatică și vom reuși să acumulăm cantități suficiente de apă, deși pânza freatică a scăzut foarte mult în ultimul timp. Anul acesta, vom scrie un proiect pe fonduri europene prin care să irigăm măcar parcelele de teren de la Gotlob. Acolo, avem aproximativ 400 de hectare grupate, afectate cam pe patru hectare de sărătură, pe care în anii ploioși băltește. Ne gândim ca prin proiect să excavăm acea zonă, până vom ajunge la apă, și, în paralel, să creăm un sistem de perdele forestiere. Vom pompa apa prin tuburi subterane până la marginile parcelelor, de unde să putem iriga. Sper ca până în luna octombrie să depunem proiectul și de la anul să ne apucăm de treabă”, a precizat directorul SCDA Lovrin, Marinel Horablaga.

Cosmin Micu, fermier Mănăștur – Arad: „S-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații.”

Culturi salvate de lacuri de acumulare

La Mănăștur, în județul Arad, tânărul fermier Cosmin Micu nu a mai așteptat  bunăvoința statului și a transformat deja un ogaș care traversa ferma de peste o mie de hectare într-o acumulare hidrografică importantă, care la această oră este în măsură să asigure cantitatea de apă necesară măcar în parte culturilor. „Mă gândesc la o soluție pentru irigat încă din 2017. Am început să decolmatez în zonele joase pentru a acumula apa necesară. Am reușit să acumulez undeva în jur de 20.000 – 30.000 de metri cubi de apă, dar mă gândesc să acumulez până la 500.000 de metri cubi pentru a fi asigurat în situații de secetă. Anul acesta, pe repede-nainte am irigat 50 ha de grâu. Am reușit să aplic cam 30 l/mp și grâul arată foarte bine. Unde nu am reușit să aduc apă, grâul s-a uscat în proporție de 20%”, ne-a spus fermierul arădean.

Programul de irigații gândit de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, se bazează pe reabilitarea fostului sistem național de irigații, care nu cuprinde însă și zona de vest a țării. În aceste condiții, Cosmin Micu consideră salvatoare sistemele individuale de irigat, adaptate la nevoile fiecărei ferme: „N-o să poți să irigi toată România cu apă din Dunăre sau cu apă din Prut, pentru că nu te afli în zona respectivă. Atunci s-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Foarte multe bălți din Banat s-au astupat, s-au colmatat și au crescut buruienile pe ele. Cred că dacă ar fi decolmatate, ar avea un aport important în ceea ce privește irigațiile. S-ar putea planta pomi în jurul bălților și s-ar crea un microclimat în zonele respective. Am observat că acolo unde am săpat, au apărut egrete, dar se poate practica pe viitor și pescuitul. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații. Noi nu suntem în OUAI-uri, pentru că nu ne aflăm pe o zonă în care au fost sisteme de irigat, așa că am rămas pe dinafară. E păcat să avem atâtea cursuri de apă și noi să ne plângem că suferim de secetă. Nu este normal. În Arad avem Mureșul, avem Crișul, avem numeroase pârâuri care se revarsă aproape an de an când plouă mai mult. Nu putem să ne facem că nu observăm asta. Noi suferim de lipsa apei, în timp ce cursurile noastre de apă fie se deversează aiurea, fie irigă terenuri prin alte țări”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Folosirea neonicotinoidelor sapă tranșee între apicultori și cultivatorii de cereale. Insecticidele utilizate la tratarea semințelor au devenit un adevărat măr al discordiei. Crescătorii, pe de o parte, acuză că mor albinele din cauza neonicotinoidelor, iar de cealaltă parte, fermierii susțin că tratarea semințelor cu neonicotinoide nu are remanență, deci nu aceasta este cauza mortalității la albine.

Cosmin Micu, un tânăr fermier de la Mănăștur, județul Arad, consideră că problemele cele mai mari le va întâmpina la cultura de floarea-soarelui: „Tanymecus-ul poate să distrugă până la 50% sau chiar 60% din cultura de floarea-soarelui. Cred că decizia de a scoate neonicotinoidele din piață a fost una pripită, fără a ne oferi alternative de tratament. Nu cred că aveau cum să găsească în miere substanțe din grupa neonicotinoidelor. Noi tratăm semințele de porumb și floarea-soarelui cu o cantitate foarte mică de substanță. Nu cred că albinele se pot contamina în faza de răsărire a culturii, așa cum susțin oficialii de la Bruxelles. De când fac agricultură, nu am văzut primăvara albine pe cultura de porumb sau floarea-soarelui care să se alimenteze cu apă din roua căzută pe plante”.

Punctul de vedere al tânărului agricultor arădean este susținut și de un alt fermier important din județul Arad, Dan Herțeg de la Semlac, care se gândește chiar să scoată floarea-soarelui din cultură. „Vom vedea cum va fi. Dacă nu vom reuși cu floarea-soarelui pentru că va fi mai rară, probabil că o să renunțăm la această cultură. Nu vom mai folosi neonicotinoide și vor înțelege și apicultorii ceva, dacă noi nu o să mai avem floarea-soarelui în cultură, nici ei nu vor mai avea albine”, afirmă Dan Herțeg.

Nici marile firme de inputuri nu au soluții la fel de eficiente pentru înlocuirea neonicotinoidelor la tratarea semințelor. Daniel Grosz, reprezentant al companiei Bayer pentru zona de vest a țării, consideră că este o provocare dificilă pentru mulți fermieri care vor fi nevoiți să regândească tehnologia de cultură. „Sunt probleme care apar din cauza ieșirii din piață a unor verigi de tratament pe care nu ai cum să le substitui în acest moment. Soluțiile cu substanțe de contact nu sunt eficiente. În aceste condiții, trebuie să ne așezăm la masă și să reanalizăm planul de tratamente și modul de lucru. Trebuie să luăm în calcul mai mult rotația, să luăm în calcul mai mult arăturile, pe care unii fermieri le-au scos de mult din modul de lucru. Trebuie gândite foarte bine aceste lucruri, pentru că în contextul schimbărilor climatice, riscăm să pierdem foarte ușor apa din sol. Lucrurile sunt cu atât mai provocatoare cu cât ele trebuie să stea într-o balanță foarte sensibilă, dar este clar că acest management integrat al acestor provocări va fi viitorul în agricultura românească”, precizează specialistul.

Riscăm să dispărem ca specie

De partea cealaltă a baricadei se situează apicultorii, cei care reclamă mortalități ridicate în rândul familiilor de albine.

Cornel Ciobănaș, președintele Asociației Apis-Banatica, este de părere că dacă vom continua să consumăm insecticide și pesticide, în cele din urmă vom dispărea ca specie. „România va trebui să se alinieze tuturor țărilor europene în ceea ce privește utilizarea neonicotinoidelor, care nu numai că ne omoară albinele, dar încet și sigur ne omoară și pe noi. Disputa este doar la noi în țară. În Uniunea Europeană nu se mai folosesc neonicotinoide. România tot cere și cere derogare. Și agricultorii trebuie să înțeleagă că sunt și ei oameni, sunt și ei consumatori a ceea ce produc, deci și organismul lor este supus acestor substanțe. Nu sunt extratereștri. Sunt foarte multe studii făcute în acest sens. Credeți că dacă nu erau relevante nu se lua decizia de stopare a folosirii neonicotinoidelor? Eu am pierdut o întreagă stupină la un cules de floarea-soarelui, în urmă cu trei ani. Mi-au murit o sută de familii. La televiziunea BBC am văzut un documentar extrem de interesant și relevant. Cercetătorii britanici și germani au hrănit familii de albine cu diluții de neonicotinoide, apoi au atașat pe albine ministații GPS și au urmărit traseul albinelor. Au constatat că albinele nu mai știu să se întoarcă în stup. Ele zboară până la epuizare și mor, pentru că tot ghidajul lor este afectat”, ne-a spus apicultorul.

2020 este ultimul an în care fermierii români beneficiază de derogare pentru utilizarea neonicotinoidelor. Marian Irinei, consilier al ministrului Agriculturii Adrian Oros, a specificat că instituțiile abilitate vor urmări cu strictețe respectarea acestei decizii. „Există un avertisment foarte clar transmis prin Agenția Națională Fitosanitară și vor urma controale drastice. Apicultorii care au informații că sunt fermieri care tratează în continuare semințele cu neonicotinoide, la betonieră sau în orice alt fel, trebuie să ne informeze, pentru că fermierii care vor fi prinși riscă pierderea subvenției. Este un «nu» hotărât din partea ministerului, în ciuda presiunii făcute de fermieri, astfel că nu vom mai vorbi despre folosirea neonicotinoidelor”, avertizează consilierul ministrului.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

S-a creat o adevărată psihoză, legat de o secetă excesivă, care anul acesta pustiește culturile și seacă fântânile. Desigur că finalul poveștii despre secetă ar fi însemnat, undeva prin toamnă, o creștere a prețurilor, pe fondul unei crize alimentare, generată desigur de o recoltă slabă. Problema a fost „rezolvată”, se pare, mult mai repede, de isteria creată de noul coronavirus, care a scumpit deja măștile de protecție de o sută de ori și a început să golească rafturile magazinelor, așa că scenariul cu seceta nu mai este de actualitate, mai ales că, în timp ce scriu acest articol, în mod ironic, a început iar să plouă.

Aproape seară de seară, jurnalele de știri au prezentat culturi anemiate de frig, de lipsa apei și poate de carențe tehnologice. Pentru cei avizați, e greu de asimilat astfel de informații, în condițiile în care zona de vest a țării s-a bucurat de precipitații constante atât în lunile de toamnă, cât și în cele de iarnă, asigurându-se astfel un nivel de apă mulțumitor pentru culturile înființate în toamnă. Chiar dacă mai este nevoie de până la 100 de litri de apă pe metrul pătrat, pentru a se atinge optimul, plantele s-au dezvoltat mult mai bine decât în perioada similară a anului trecut, ne-a spus prof. dr. ing. Doru Ioan Petanec, șeful Direcției pentru Agricultură a județului Timiș. „La ora actuală, solul este alimentat cu apă, poate nu cât ar trebui, cu o rezervă pentru începutul de vară, dar avem în față primăvara care ar mai putea aduce precipitații. Am mai avea nevoie de o săptămână de ploaie, ceea ce înseamnă aproximativ 100 de litri pe metrul pătrat, ca să avem rezerve. Să nu uităm că zăpada avea rolul ei, dublu, de protecție împotriva înghețului, și, din fericire, n-a fost cazul în această iarnă, dar și de a asigura o cantitate de apă în sol prin topirea lentă. Din fericire, am avut ploi care n-au căzut în cantități mari, în perioade scurte, astfel încât au fost înmagazinate în totalitate în sol. Trebuie totuși tratată cu atenție problema apei, pentru că, să nu uităm, am avut coduri galbene și portocalii chiar de vânt, or, acest ventilator natural, suprapus temperaturilor mari din luna februarie, elimină foarte ușor apa din stratul superficial. Statistic vorbind, în Timiș avem 138.000 de hectare cu grâu înfrățit, care arată bine și foarte bine, și cam aceeași situație la rapiță, pe cele 20.000 de hectare semănate în toamna anului 2019”, a arătat directorul DAJ Timiș.

2020, un an care promite

La Mănăștur, în județul Arad, nivelul de alimentare cu apă în sol este mulțumitor, susține tânărul fermier Cosmin Micu, care lucrează în jur de 1.100 de hectare. „În luna ianuarie am avut cam 30-40 l/mp, cantitate mulțumitoare pentru moment. Cu ce a mai plouat în februarie și ce mai așteptăm în martie, cred că nu vom avea probleme în primăvară. De altfel, culturile de toamnă arată foarte bine, incomparabil cu ce am avut cu un an în urmă în această perioadă. Aproape în tot vestul țării, grâul a răsărit prin noiembrie, când am avut și ploi, dar și temperaturi destul de ridicate. Grâul este înfrățit, orzul, de asemenea, iar rapița arată foarte bine. Anul trecut, în luna februarie, grâul era doar la faza de coleoptil, doar prima frunză era formată”, precizează Cosmin Micu.

Situația este și mai bine ilustrată de arădeanul Dan Herțeg de la Semlac, un fermier cu mare experiență și rezultate notabile de-a lungul vremii, care ne spune că până acum anul agricol este incomparabil mai bun comparativ cu cel precedent. Dan Herțeg exploatează peste 2.600 de hectare. „În toamnă am semănat 1.100 de hectare cu rapiță, din care nu am întors niciun hectar. Am avut șansă cu o ploicică-două la vreme și a răsărit toată cultura. Mai avem pe rădăcină și cam 1.000 de hectare de grâu. Venim însă după un an extrem de greu, în care producțiile la grâu au „depășit în sens negativ orice așteptări. Am avut parcele în care am făcut 1.700 kg/ha, anul trecut. Niciodată n-am obținut atât de puțin la grâu. Cele mai slabe producții le-am avut prin `93-`94, când m-am apucat de agricultură, dar și-atunci am obținut 3.700 kg/ha. Din toamna lui 2018, de la semănat, și până în 26 aprilie anul trecut, când au început ploile, am avut în total 42 l/mp. Grâul a înfrățit după o ploaie de 7-8 litri/mp, după care o lună și jumătate n-a mai plouat și și-a eliminat frații. La rapiță, situația a fost la fel de dramatică în anul agricol 2018-2019, din peste 800 de hectare semănate am întors 532 de hectare. Am făcut o producție de 2.406 kg/ha. Anul acesta agricol, 2019-2020, am avut ploi încă din septembrie, a fost o toamnă foarte lungă, până în decembrie, cu temperaturi ridicate care au permis plantelor să se dezvolte foarte bine, iar acum, în februarie, culturile arată foarte bine. E un an care promite”, ne-a povestit Dan Herțeg.

Așadar, secetă și nu prea anul acesta în vestul României. Este fundamentată această idee care se inoculează populației seară de seară la jurnalele TV? O întrebare la care încearcă să răspundă directorul DAJ Timiș. „Eu nu sunt de acord cu ideea de secetă. Cred că se profită de schimbările climatice. Nu vreau să cred că în aceste condiții se profită pentru a se aduce fructe și legume din alte țări sau alte produse alimentare. Avem producători pe partea de legume-fructe care folosesc sisteme de irigare prin picurare, iar la cultura mare n-a fost deocamdată nevoie de apă din irigații. Sunt țări care suferă mai mult decât noi din cauza intemperiilor, din cauza temperaturilor și a lipsei de umiditate, ați văzut ce incendii de vegetație au fost în Australia. În condițiile acestea, nu cred ca trebuie să ne îngrijorăm”, conchide Doru Ioan Petanec.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html