Observăm că începutul lunii martie este unul răcoros. Temperaturile scăzute înregistrate în primele șapte zile ale lunii au oprit activitatea adulților de Ceutorhynchus sp. care au ieșit de la iernat în ferestrele calde ale lunii februarie. Acum gărgărițele s-au adăpostit și pot fi găsite în rozeta de frunze sau sub frunze. Bineînțeles că stau adăpostite și în vegetația de la nivelul solului și în crăpături.

Luna martie a debutat cu temperaturi medii cuprinse între 1 - 4  grade C, maxime între 6.3 - 9.2  grade C și minime între  minus 4.5 și 0  grade C. La 10 cm în sol temperaturile medii au fost cuprinse între 6.3 - 6.4  grade C, maxime între 6.5 - 6.6  grade C și minime de 6.2  grade C. Precipitațiile au fost foarte scăzute în această perioadă la Lovrin, înregistrându-se doar 0,4 mm. Când temperaturile vor crește, trebuie acordată maximă atenție gărgărițelor tulpinii, deoarece își vor relua activitatea de hrănire, împerechere și apoi depunere ouă și este posibil ca momentul optim de combatere să nu fie surprins.

La Lovrin, primele gărgărițe ale tulpinilor de rapiță au apărut în culturi la data de 15 februarie 2022 și erau din specia Ceutorhynchus pallidactylus. La această dată, temperatura minimă înregistrată a fost de 3.6  grade C, maxima de 16.6 grade C, iar media de 7.9  grade C. Temperatura medie la 10 cm în sol a fost de 5.5  grade C. Temperatura medie a decadei a II-a a lunii februarie a fost de 5.6  grade C, maxima de 12.6  grade C, iar minima înregistrată a oscilat între 3.6 - 3.7  grade C. Decada a III-a s-a caracterizat prin temperaturi medii cuprinse între 1.9 - 6.0  grade C, maxime între 4.5 - 15.8  grade C și minime între -5.0 (24 februarie) - 3.0  grade C. La 10 cm în sol, temperatura medie a lunii a fost cuprinsă între 4.7 - 6.3  grade C, maxima între 4.9 - 6.5  grade C, iar minima între 4.6 - 6.2  grade C. Precipitațiile înregistrate au fost de 19,8 mm. Analizând parametrii climatici amintiți, pot spune că temperatura medie a lunii februarie a depășit normala acestei luni, care la Lovrin este de 0,8 grade C. În cazul precipitațiilor, cantitatea căzută a fost mai mică decât media multianuală a lunii februarie (29,8 mm), înregistrându-se deficit de 10 mm. Datele climatice înregistrate au favorizat ieșirea de la hibernat a gărgărițelor tulpinilor de rapiță.

Ceutorhynchus napi a apărut mai târziu în culturile de rapiță de la Lovrin, mai precis la data de 24 februarie 2022. Din 12 gărgărițe capturate doar una era Ceutorhynchus napi, restul erau C. pallidactylus. La data de 3 martie doar trei indivizi capturați în capcane (vremea era deja foarte rece).

Deoarece specia C. pallidactylus este mai puțin cunoscută, în cele ce urmează vă aduc în atenție aspecte despre biologia, ecologia și combaterea acesteia. Despre C. napi voi scrie într-un viitor articol. De altfel, biologia și modul de dăunare al celor două specii sunt identice.

Ceutorhynchus pallidactylus

Ceutorhynchus pallidactylus Marsham (gărgărița tulpinilor de varză)

Populațiile de gărgărițe ale tulpinilor sunt în creștere în culturile de rapiță datorită cultivării intensive. În zona Lovrin sunt prezente speciile Ceutorhynchus pallidactylus și C. napi. Din observațiile mele, specia C. pallidactylus are ponderea mai mare decât C. napi în această zonă. Specialiștii consideră că, dintre cele două gărgărițe, mai periculoasă și mai păgubitoare este Ceutorhynchus napi. Fermierii nu fac diferența între cele două specii [Šedivý et Kocourek, 1994].

Specia este cosmopolită și cunoscută pentru daunele care le produce rapiței, dar și altor brassicaceae. Este considerată un dăunător important al rapiței, dar poate fi dificil de detectat, deoarece adulții petrec mult timp pe pământ [Gratwick, 1992].

C. pallidactylus ascuns în frunze

Biologia și ecologia dăunătorului

C. pallidactylus are o singură generație/an. În perioada septembrie - martie, adulții iernează sau hibernează în locuri adăpostite, printre resturile vegetale, în sol, de cele mai multe ori în apropierea plantelor gazdă. În perioada aprilie - mai (cel mai adesea) adulții migrează în culturi. În Banat, la Lovrin, aceste gărgărițe sunt observate foarte devreme în culturi, uneori chiar în ferestrele mai calde din timpul iernii, atunci când temperaturile trec de 6 grade C. De regulă, își încep activitatea când temperatura solului ajunge la 8 - 9  grade C. La astfel de temperaturi, gărgărițele pot zbura în căutarea plantelor gazdă. Totuși, cea mai mare parte a timpului o petrec la nivelul solului sau pe tulpina plantelor gazdă. După ieșirea de la iernat, adulții se hrănesc cu tulpini și frunze fragede, fără a produce însă daune semnificative. De obicei, se hrănesc cu pețioli și nervuri groase de pe suprafața inferioară a frunzei, uneori rod găuri în frunze.

După Klukowski (2006), masculii și femelele de C. pallidactylus părăsesc locurile de hibernare în momente distincte. Masculii apar primii, după care încep să apară și femelele. Faptul că femelele apar mai târziu limitează posibilitățile de copulare de la începutul migrației și depunerea ouălor. Astfel, infestarea plantelor în această etapă este redusă [Büchs 1998]. Multe studii arată că femelele tind să apară în grupuri mai ales la marginea culturilor [Perry et al. 1996; Klukowski, 2006].

Ovipoziția are loc cel mai adesea în aprilie și mai. Femelele fac mici orificii în tulpini, la baza pețiolurilor, unde introduc grupe de câte 3 - 4 ouă. Fertilitatea este de aproximativ 40 de ouă depuse câte 3 - 4 în cavitățile tulpinilor, pețiolurilor sau nervurilor mijlocii ale frunzei. Oul este transparent, ovat, are 1,7 mm lungime și 0,5 mm lățime. Țesutul frunzelor se extinde în jurul ouălor, ca un neg. La începutul verii, mici vezicule prezente în zona nervurilor principale indică locul unde au fost depuse ouăle. Embriogeneza durează 4 - 7 zile. Larva are culoare albă, și trece prin 3 sau 5 stadii. Lungimea corpului larvei mature este de 5,3 mm. Capul este mare și gălbui. Larva roade galerii în interiorul tulpinilor, ascendente sau descendente [Roșca et al., 2011]. Se deplasează în jos de-a lungul tulpinii, uneori până la colet, devorând miezul tulpinii. Uneori, până la 80 de larve pot fi găsite într-o plantă. Din cauza atacului, tulpinile se vor ofili și vor muri uneori, mai ales când atacul este masiv. Larvele ajung la maturitate cam în trei săptămâni, apoi își sapă orificii de ieșire sau le măresc pe cele de ovipoziție și cad la sol unde se împupează în celule la 4 - 5 cm în sol. Stadiul de pupă durează două săptămâni. Noii adulți apar de la sfârșitul lunii iunie până în august. Se hrănesc o perioadă de timp după care se retrag pentru iernat în locuri adăpostite, sub frunziș. Densitatea populației depinde în natură de activitatea entomofagilor (de ex., paraziții larvari Diospilus affinis Wsm. și prădătorul larvar Muscina stabulans Fallen) [Alford et al., 2003].

Ceutorhynchus pallidactylus

Influența condițiilor climatice

Temperatura influențează foarte mult activitatea acestor gărgărițe. Ceutorhynchus pallidactylus începe să iasă din hibernare când temperatura solului trece de 6  grade C și începe să zboare la 12  grade C. C. napi își începe zborul la 9 - 10  grade C [Büchs, 1998; Juran et al., 2011).

Bűchs (1998) a studiat relația dintre temperatura solului și activitatea de zbor a gărgărițelor tulpinilor. Rezultatele obținute arată că adulții încep să iasă de la iernat atunci când temperatura solului la 5 cm este în jurul valorii de 6 °C. Cei mai mulți autori arată că gărgărițele părăsesc locurile unde au hibernat când temperatura din stratul superior al solului ajunge la 9 - 10  grade C [Sekulič et Kereši 1998; Juran et al., 2011].

Dacă apar variații de temperatură, activitatea gărgărițelor poate fi întârziată, mai ales atunci când apar temperaturi scăzute în luna martie.

C. pallidactylus ascuns în crăpăturile din sol

Daune produse

Dăunătorul are importanță economică deoarece poate distruge plantele prin reducerea creșterii lor, afectând în final producția de semințe. În principal, stadiul larvar este cel care produce daune rapiței, dar și altor brassicaceae (varză, conopidă, ridichi, muștar). Din cauza atacului larvelor tulpinile se deformează, crapă și se pot frânge foarte ușor. Zonele lezate sunt o poartă de intrare pentru agenții patogeni ai tulpinii dar și pentru alți fungi ce pot produce putrezirea. Uneori plantele ramifică excesiv, nu mai cresc și în cazurile grave chiar nu mai formează silicve [Roșca et al., 2011]. Pagubele pot ajunge uneori la 50% din producție și chiar mai mult.

Recunoaștere

Adulții de Ceutorhynchus pallidactylus au lungimea corpului cuprinsă între 2,3 și 3,5 mm și rostru lung (sunt mai mici decât cei de C. napi). Culoarea corpului este gri închis, acoperită cu un strat fin de solzi gălbui - albicioși. Prezintă o pată albă în mijlocul spatelui. Picioarele și antenele sunt roșietice. Larvele au culoare albă - crem, capul maroniu, sunt apode și pot ajunge la 4 - 5 mm lungime. Când ajung la maturitate își sapă un orificiu de ieșire prin care ies și cad în sol unde se împupează.

Ceutorhynchus napi

Cum combatem acest dăunător?

Măsuri profilactice

Cele mai importante măsuri de prevenție în cazul acestor gărgărițe sunt: izolarea culturii, îndepărtarea resturilor de plante care rămân după recoltare, arătură adâncă după recoltare (mai ales atunci când infestarea a fost mare), fertilizare cu azot echilibrată. Dacă arătura se execută mai tarziu, va fi ineficientă, deoarece adulții iernează înafara culturii infestate.

Combaterea chimică

Măsurile chimice vizează omorârea adulților deoarece larvele, prin modul de hrănire în interiorul tulpinilor sunt foarte greu de combătut. Tratamentul împotriva gărgărițelor tulpinilor de rapiță trebuie efectuat înainte ca femelele să depună ouă (ar fi ideal). Scăparea momentului optim reduce eficacitatea tratamentului.

Eficiența unui tratament este dată de momentul aplicării. Tratamentul ar trebui efectuat atunci când primele femele fără ouă apar în capcane sau când procentul de femele care urmează să depună ouă este în creștere. După Spitzer et al. (2014), cele mai eficiente tratamente sunt cele aplicate atunci când în capcanele galbene încep să apară femelele. Dar, cel mai eficient moment de aplicare a fost la 16 zile de la prima activitate de zbor, moment în care și femelele erau prezente în capcane.

Riscul de a pierde momentul optim de combatere este foarte mare, mai ales atunci când se așteaptă creșterea numărului de femele cu ouă [Spitzer et al., 2014]. În general, fermierii trebuie să surprindă dăunătorii în perioada de migrare, hrănire și chiar depunerea ouălor.

Tratamentul cu insecticid este necesar la abundență mare a dăunătorilor imediat după apariție și apoi o dată sau de două ori la interval de 7 - 8 zile [Graham et Gould, 1980; Winfield, 1961]. Goga et al. (2020) recomandă două tratamente la interval de 12 - 14 zile.

Eficacitatea tratamentelor poate fi evaluată de către fermieri la sfârșitul înfloritului (BBCH 65 - 69). Se aleg la întâmplare 20 de plante și se numără larvele din tulpini, lăstari, pețioli, după care se face media/plantă (conform standardului PP 1/219 (1) al EPPO).

În România sunt omologate mai multe insecticide pentru combaterea gărgărițelor din genul Ceutorhynchus. Amintesc aici: acetamiprid, cipermetrin, deltametrin, fosmet, lambda - cihalotrin, etofenprox, cipermetrin + piperonil butoxid, acetamiprid + lambda - cihalotrin. Respectați dozele recomandate, fenofazele când pot fi aplicate (la unele insecticide), timpul de pauză etc.

Momentul aplicării tratamentelor chimice este foarte important, de aceea insecta trebuie atent monitorizată.

Măsuri biologice

În mod natural, larvele gărgăriței tulpinilor de varză pot fi parazitate în procent de peste 50% de Tersilochus spp. [Alford et al., 2000].

Cum putem monitoriza aceste gărgărițe?

Pentru monitorizarea zborului gărgărițelor se recomandă utilizarea capcanelor galbene cu apă. Capcanele galbene cu apă (vase Moericke), clasice, sunt utilizate cel mai des pentru monitorizarea celor două specii de gărgărițe ale tulpinilor cu scopul de a stabili momentul optim pentru efectuarea tratamentului chimic.

Capcanele „Csalomon KLP+ trap” cu atractant pot fi utilizate cu succes. Ele ar trebui amplasate la locul de iernare, adică în apropierea culturii de rapiță de anul trecut. Momeala sintetică a acestor capcane atrage toate speciile de gărgărițe Ceutorhynchus. Pentru C. pallidactylus există și momeli optimizate special pentru capturarea acestora. Alte specii pot intra în capcană doar accidental. La 3 - 4 săptămâni, producătorii recomandă schimbarea momelilor. Capcana KLP+ (pălărie) poate fi utilizată pentru detectarea și monitorizarea populațiilor în câmp. Cu ajutorul acestei capcane poate fi capturat un număr mare de gărgărițe, atât masculi cât și femele. Se recomandă plasarea unui agent de distrugere în containerul de captare. De obicei capcanele sunt livrate și cu niște benzi lipicioase ce pot fi introduse în container. Ele pot fi achiziționate de la Institutul de Protecția plantelor din Budapesta [http://www.csalomontraps.com].

Acest tip de capcană și-a dovedit eficiența mai ales pentru detectarea timpurie a primelor gărgărițe care ies de la iernat, atunci când a fost amplasată în vecinătatea fostelor culturi. Când primele capturi în aceste zone se înregistrează, fermierul trebuie să știe că, în una - două zile, gărgărițele vor migra către noile culturi.

 Când pragurile de dăunare sunt atinse se recomandă efectuarea tratamentelor cu insecticide. Pentru C. napi, un prag des utilizat este cel de 4 - 6 gărgărițe/capcană la trei zile, iar pentru C. pallidactylus, 12 gărgărițe/capcană la trei zile [Šedivý, 2000]. Aceste praguri sunt relative de cele mai multe ori [Seidenglanz et al., 2009].

Pe lângă pragurile menționate anterior, mai sunt utilizate și altele. De exemplu, în Europa Centrală, pentru C. pallidactylus se recomandă pragul de 10 - 20 gărgărițe/capcană consecutiv în trei zile, iar pentru C. napi, 10 gărgărițe/capcană pe parcursul a trei zile consecutive [Alford et al., 2003]. Însă, cel mai adesea, pentru că fermierii nu pot face diferența între cele două specii, pragul recomandat este de 10 gărgărițe/capcană timp de trei zile consecutiv [Alford et al., 2003] . 

Alte praguri utilizate: 3 gărgărițe/capcană/zi atunci când temperaturile maxime zilnice ajung la 6  grade C. Acest prag este recomandat mai ales în zonele unde rapița se cultivă intensiv și plantele sunt atacate în mod regulat.

În România, Goga et al. (2020) indică un prag economic de 2 adulți per plantă.

Se crede că, actualele praguri ar trebui revizuite pentru ca momentul optim de combatere să fie cât mai precis [Seidenglanz et al., 2009]. În practică însă, este destul de dificil de prins momentul optim de combatere, iar gărgărițele reușesc să infesteze culturile în fiecare an.

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

O vizită în câmpul marilor fermieri este o experiență interesantă, atât pentru reporteri, dar mai ales pentru cei către care aceștia, adică noi, transmit cele mai interesante fragmente din experiența pe care gazda și-o mărturisește. L-am vizitat pe Gheorghe Nițu, acel fermier, doctor agronom, pentru care agricultura nu este loterie. Riscurile sunt calculate și prevăzute. Tot pe post de gazdă a fost, alături de domnul Nițu, și Gheorghe Dumitrescu, șeful fermei de la exploatația Mihăilești și Valea Plopilor, unde am poposit.

Momentul vizitei a fost spre sfârșitul toamnei anului trecut, atunci am mers și am văzut două culturi, pe cea de grâu și pe cea de rapiță. Gheorghe Nițu ne-a explicat condițiile climatice de până la momentul întâlnirii noastre: „Am avut o toamnă lipsită de precipitații începând cu luna iulie și am întârziat, de altfel în ultimii ani, pe baza schimbărilor condițiilor climatice, am împins perioadele de însămânțare cu mai mult în afara epocii optime de acolo, după carte, stricto-sensu, cum am învățat noi la facultate. De pildă, rapița, care trebuia să o punem la sfârșitul lunii august, ne-am dus cu ea aproape de începutul lunii octombrie. În dorința și speranța că vin precipitații. La grâu, la fel, ne-am întins. Ne-am dus cu el după 20 octombrie. Totuși, după aceea, au venit două ploi «agronomice», cum îmi place mie să le spun, ploi sănătoase, cu mai multe cifre, respectiv peste 40, 50 de litri, și ne-au ajutat, pe fondul lucrărilor solului pe care le-am făcut la timp, dar degeaba, dacă nu avea mobilitate, era o problemă cu răsărirea”. Zice că împingând timpul de semănat mai târziu a scăpat și de afide.

Grâul, printre cifre

Locul unde am stat de vorbă era același în care am mai vorbit și în primăvara anului trecut, doar că era o cultură de rapiță, samulastra pe care o vedeam stând și ea mărturie. Sola despre care vorbim are 45 de hectare și anul acesta a fost semănată cu grâu din soiul Ingenio. Iată cum ne descrie modul de lucru domnul Gheorghe Dumitrescu: „Imediat după recoltarea rapiței, am făcut o lucrare de dezmiriștire a solului,  am scarificat și am așteptat să vină o sfântă de ploaie. Ploaia ne-a ocolit și nu a venit, și nu a venit, și atunci am fost nevoiți să mai forțăm cu o lucrare, de fapt, am fertilizat după prima lucrare de discuire, de după scarificat, am dat 200 de kilograme de complexe 18-48-0, am mai făcut o lucrare și încă o lucrare, deci anul acesta, practic din cauza secetei, care s-a extins, am fost nevoiți să mai facem o lucrare de pregătire a solului. Solul s-a mărunțit în condiții destul de bune, aș spune, nu sută la sută mulțumitor, dar în jur de 90%. Am semănat chiar pe 1 octombrie și am avut noroc că pe 10, 11 octombrie a venit o sfântă de ploaie, bună, în jur de 40 de litri. După cum se vede, grâul arată foarte bine, de mâine o să facem o lucrare de erbicidare, pentru că am stat să răsară cât mai multă buruiană să nu prindem doar samulastra, pentru ca eficacitatea lucrării pe care o facem să crească”.

Dr. ing. Gheorghe Nițu a precizat și ce fel de erbicide folosește: „Lucrăm cu tritosulfuron – adică Biathlon, denumire comercială – cu 714 gr/kg și florasulam 54 de gr/kg, am folosit de vreo doi-trei ani acest erbicid și e minunat, merge și la temperaturi mai joase și curăță bine plantele, lăsându-le libere de buruieni”.

Domnul Dumitrescu a mai precizat că semănatul s-a întins până spre 27 octombrie 2021, având și o perioadă de trei zile de pauză din cauza ploii de care a amintit. Zice că în afară de fertilizarea făcută odată cu semănatul va urma și o fertilizare după erbicidarea amintită, preconizând 50 kg de substanță activă de azot la hectar, pentru ca la intrarea în iarnă să aibă 80, 90 kg de substanță activă azot, pentru a acoperi trei sferturi din cantitatea necesară. De altfel, despre nutriție Gheorghe Nițu spune că „vom urma graficul nostru din ultimii ani, pe fenofaze, păstrând acele proporții în funcție de cartarea agrochimică și având în vedere producțiile programate și randamentele pe care ni le-am propus la hectar, ținând în mână cheltuielile, costurile de producție”.

Spune domnul Dumitrescu că pentru a avea o bună rezistență peste iarnă, „grâul trebuie să fie înfrățit, să aibă patru-cinci frați, să acopere practic terenul; să aibă până la șapte, zece centimetri”. Oricum el nu prea se mai teme de iarnă, pentru că nu prea mai sunt ierni grele, „adică cu geruri năprasnice, iar ca să-l afecteze greu ar trebui un ger de -18, -20°, care să țină o săptămână, că dacă vine într-o noapte, chiar nu este nicio problemă, chiar dacă nu este acoperit de zăpadă. Și să știți că nici rapița, am avut într-o iarnă -18°, într-o singură noapte, nu a avut probleme. Hibrizii de rapiță făcuți în ultimul timp sunt mult mai rezistenți la ger”.

Prețuri și nesiguranță în aprovizionare

Spunea la un moment dat domnul Nițu că încearcă să țină în frâu costurile pentru că au cam scăpat de sub control. S-au bucurat fermierii că au avut prețuri bune la producția de anul trecut, dar se pare că pentru prea puțină vreme, pentru că problema actuală este cea a prețurilor la inputuri. „Îngrășămintele au crescut cu 400%. A fost ceva neprevăzut și nu știm unde se vor opri. Nu știm dacă vom mai găsi îngrășăminte. Eu, datorită experienței, mi-am pus bugetul la bătaie și am făcut rost pentru întregul an agricol, dar tot cu 300%, cu 350%, m-am apropiat de 400%”. Este de părere că statul ar trebui să repună în funcțiune combinatele chimice pe care le-a avut, pentru că se teme că altfel nu o să mai avem nici producțiile actuale și că ne vom întoarce la epoca când socoteam „sacii în căruță, nu tonele în camioane”.

Piața nu stimulează calitatea

Gheorghe Nițu este printre cei care folosește încă soiuri românești, cei mai mulți renunțând la acestea. Zice că la început folosea soiuri românești trei sferturi din cultură, dar că acum a redus la jumătate ca urmare a presiunii pe care piața a pus-o: „Calitatea soiurilor românești, nu o au cele străine. Acelea de afară se îndreaptă mai ales către furaj, nu au calitățile de panificație ale celor românești, dar prețul de valorificare a lor nu acoperă diferența de producție în favoarea celor de afară”, afirmă Gheorghe Nițu. Nici soiurile din import nu le-a ales la întâmplare, „cele mai apropiate de spațiul geografic al nostru, după experiențe minuțioase, făcute pe suprafețe mai mici, apoi mai mari, an de an, și-au făcut loc la noi Ingenio – care a dat producții constante începând de la șapte tone jumate la nouă tone – Avenue, Apilco, Alcantara și altele, soiuri care s-au adaptat condițiilor noastre. Nu luăm un soi pentru că ne-a spus cineva de el, îl testăm întâi în condițiile noastre”.

Legat de soiurile românești pe care le apreciază încă foarte mult, Gheorghe Dumitrescu a ținut să aducă totuși o critică: „Rezistența la boli e cam scăzută. Nu s-a lucrat în ultimii ani pe creșterea rezistenței la boli. Primăvara, dacă e mai ploioasă, pe lângă banii pe care trebuie să-i dai pe tratament, nici nu poți să-l dai la momentul oportun; dacă ai pierdut o săptămână, zece zile și nu ai putut să intri, deja ți-a mâncat o parte din bucătăria plantei și deja producția ți-a fost diminuată. Am avut în 2021 o diminuare a producției de cel puțin 20% la soiurile românești, din cauza rezistenței reduse la boli. Faptul că am redus de la 70% la 50% prezența soiurilor românești, putem să ajungem și la 10%, este în detrimentul nostru ca țară, dar noi avem nevoie să fim rentabili, dacă pun soiuri românești și țin steagul sus că sunt patriot, dar sunt patriot cu buzunarele goale și ăla care nu e patriot are buzunarele pline…”. Este o dovadă că economia de piață, nereglementată în vreun fel, nu va promova calitatea, ci cantitatea și prețul cel mai mic. Așa se întâmplă în orice domeniu de activitate. Iar interlocutorii noștri sunt pe lângă niște profesioniști pasionați și niște oameni de afaceri care înțeleg, după cum se vede, foarte bine mecanismele economiei de piață.

Gheorghe Nițu continuă să ne atragă atenția asupra unei greșeli pe care mulți fermierii, luați de valul performanței, o fac. „Cine face 8 tone și le face-n pagubă nu e în regulă. Eu am întâlnit foarte mulți fermieri, nu cu declarații de câmp, la unul chiar am găsit că a livrat producția respectivă, dar e dator. Trebuie să ținem cont de o fișă tehnologică ajustată economic, trebuie să gândim economic. Pe noi nu ne ajută nimeni, nu putem să ne împrumutăm la bănci, că banca zice stop. Deci, noi trebuie să ne gândim foarte atent, fac cinci tone și le fac economii sau fac șapte și mă împrumut? Împrumutul ăsta, ce cotă are din valoarea patrimoniului, din valoarea producției mele? Noi, în general, avem o cotă de îndatorare de 10, 15, 20 %. Mereu gândim că rentabilitatea în agricultură nu e mare”. Evident că oricine se gândește la stilul de lucru al lui Dimitrie Muscă, de la Arad, care investește foarte mult pe hectar, obținând, evident, rezultate mereu spectaculoase, de aceea a ținut și el să adauge: „Iar ca Muscă, cine are... cine are în Europa ca doctorul Muscă? Doctorul Muscă trebuie clonat. Dacă ar fi ca Muscă 20 % ar înnebuni Europa. Și nu-l ascultă..., s-a dus ministrul ăsta, Oros – bine c-a plecat, trebuia să-l plătim, să-l premiem –, n-a înțeles nimic de la el. Să dormi doi ani de zile! Să nu faci nimic! Ce a rămas în urma lui? Praf și pulbere!”.

„Nu găsim zilieri aproape deloc”

O problemă pe care o cunoaștem ca fiind foarte răspândită îi afectează și pe ei, poate chiar mai intens, este vorba de lipsa forței de muncă. „Situația este foarte grea, mai ales că noi ne aflăm la 25 de kilometri de București, unde toată lumea pleacă. Merg la București cu o plasă și un buchet de flori, se duc și vând, și se întorc acasă cu 50, 70, 80, 100 de lei. Noi nu găsim zilieri aproape deloc, foarte rar dacă găsești. Dar dacă te duci dimineață la cârciumă, găsești aceiași oameni în fiecare zi. Deci asta este cea mai mare problemă a agriculturii. Norocul nostru este dezvoltarea mașinilor și utilajelor care înlocuiesc forța de muncă umană. Îmi aduc aminte, când m-am angajat eu, această întreprindere avea 1.000 de zilieri, că aveam ferme de legume, ferme de pomi, ferme de semințe de legume..., era  o nebunie, căram cu toții din toate comunele astea cu mașinile. Acum, dacă ai nevoie de doi zilieri, abia îi găsești, te rogi de ăla, «ia-l bă pe unchi-tu ăla», «bă, cam bea», «nu-i dai să bea diseară și mâine dimineață îl aduci, să îmi rezolv și eu treaba», numai așa ne chinuim”, ne explică Dumitrescu, iar Nițu adaugă: „Hai să fim atenți cu aceste ajutoare sociale – avem foarte mulți care trebuie să gândească, dar trebuie să și aplice –, să le dăm celui sărac, care are o problemă reală, nu știu care, poate de tip locomotor, adică celui care-i potrivit, nu să aruncăm cu banii pe fereastră, ca ajutor, ajutor, ajutor, dacă el poate să lucreze, dărâmă munții cu pumnul și nu e bun să lucreze unde trebuie, în legumicultură, în pomicultură, în cultura vegetală – chiar dacă s-a mecanizat destul de mult, mai e nevoie de ei. Păi, dacă noi venim și îi dăm «ajutor» cât ar câștiga el pe câmp, de fapt noi îi dăm sticla de bere în mână, să «îmbrace» bufetele, să stea toată ziua, să se clatine acolo, îl șubrezim și cu sănătatea și nu facem altceva decât... frână”.

De rapiță, aproape mulțumit

Despre rapiță, directorul Agrozootehnica Mihăilești este foarte mulțumit. Mulțumit de munca inginerului Cătălin Matei, șeful fermei unde am mers să vedem această cultură. La început nu au fost îndeplinite chiar toate condițiile pentru ca toată lumea să fie mulțumită, pentru că au lipsit acele precipitații care ar fi pregătit o răsărire foarte bună, dar nu se poate spune că păreau chiar nemulțumiți. „Rapița arată cam cum trebuie. Cum spune cartea că ar trebui să arate, să intre în anotimpul iarnă cu planta bine dezvoltată, cu o densitate bună de 35 - 45 de plante, așa scrie cartea. Noi avem aici în jur de 35 de plante, sigur, cu un stadiu de dezvoltare nu chiar perfect, neuniform, așa, din cauza lipsei precipitațiilor la vreme. Cu un diametru al tulpinii, cum să cere, aproape de un centimetru, cu un sistem radicular bine dezvoltat. Asta spune că s-au făcut lucrările la timp. Dacă venea și apa..., dar, oricum, a venit ce trebuie. Este înființată după o cultură de grâu pe care dumneavoastră ați văzut-o anul trecut, care a dat aproape de 8 tone de grâu, cu soiul Glosa. Acum avem hibridul Pioneer pe care l-a cultivat domnul inginer anul trecut și a avut succes. A avut peste patru tone, 4200 kg/ha”, arată Gheorghe Nițu.

Inginerul Cătălin Matei vine să adauge niște detalii tehnice legate de această cultură de rapiță, provenită tot de la Corteva, de la Pioneer, un hibrid numit PT298/Agile, pe care-l apreciază pentru rezistența la scuturare – cea mai importantă caracteristică –, productivitate, rezistență la principalele boli, la phoma, la sclerotinia. „Noi, imediat după recoltatul grâului, am venit cu un disc mare, am executat lucrarea de dezmiriștit, imediat cum ne-a permis terenul, pentru că în  perioada aia a fost un pic de umiditate peste ce ne trebuia. Câteva zile, în mod normal, imediat, în spatele combinei trebuie să lucrăm. Apoi am avut lucrarea de scarificat și o trecere cu teradiscul. Deci trei lucruri, mari și late. Două superficiale și una de scarificare.” Zice că patul germinativ trebuie făcut bine, dar nu foarte tare mărunțit, pentru că o eventuală ploaie puternică poate forma o crustă care va împiedica planta să răsară. Cică trebuie un pat puțin mai bine pregătit decât la grâu.

De semănat, au terminat pe data de 3 septembrie 2021, iar semănatul a durat vreo 3-4 zile. Îngrășămintele, le-a administrat înainte de semănat, 250 kg la hectar, iar cu câteva zile înainte de discuția noastră, i-a administrat nitrocalcar, pentru corectarea acidității, și urmează să dea și un fungicid, un tebuconazol, pentru că, spune el „în primăvară, când revine în vegetație trebuie să aibă, fix în momentul acela, substanțele de care are nevoie să poată pleca, le mai completăm și cu niște tratamente foliare, deja i-am dat unul, și urmează și în primăvară, cel puțin două”.

Este foarte interesantă replica pe care a avut-o domnul dr. ing. Gheorghe Nițu atunci când i-am lăudat colaboratorii: „Au experiență, stau cu cartea în mână, citesc în fiecare zi, de altfel, ca și mine. Deviza mea este așa, să fim studenți în fiecare zi. Atunci ținem pasul cu ce trebuie”.

Mai puține lucrări, mai multă eficiență

Solul poate fi adus la o calitate bună în timp. La efortul și grija investite cu răbdare, el îți răspunde pe măsură. Dar cum faci asta? De aceea este interesant de știut ce fel de abordare au în lucrarea solului. Domnul Nițu ne asigură că este adeptul tehnologiei no-tillage. „Eu, cu școala asta pe care am făcut-o în America, mi-am fixat, încă din anii ‘75, că solul se lucrează altfel. Pe verticală și nu pe orizontală, cum eram obișnuiți și cum învățasem, și am trecut, treptat, când am avut posibilitate să cumpăr și tehnică bună, cu tractoare pe șenile – încă de acum 14-15 ani – și am trecut la acest tip de abordare, cu scarificare și cu lucrări cât se poate de puține pentru a păstra apa, să nu scoatem organismele, se cunosc avantajele și dezavantajele. Sunt în favoarea și în avantajul fermierului, încorporează materie organică, se creează un mulci, sunt foarte multe avantaje. Consumul de carburanți la nivel de 45 - 55 de litri pe hectar, noi mergem pe 55 – 60, dar tendința noastră este să ajungem la 45 de litri pe hectar. Știm cu toții ce prețuri or să atingă și ne dăm seama ce trebuie să facem, mai multe lucrări la o singură trecere.”

Invocă experiența americanilor, pe care îi consideră cei mai buni agricultori, pentru că practică acest tip de agricultură de foarte mulți ani, cu succes. Nu este radical, înțelege că trebuie să te adaptezi situațiilor, „sigur, depinde de sol, zero lucrări se pot face pe un anumit tip de sol. Nu se poate face un șablon pe care să-l aplici peste tot, însă cei care au avut succes, cu randamente și cu o agricultură economică, au practicat această agricultură, cu minimum de lucrări, cu tractoare de mare capacitate, care lucrează în profunzime, la 50-60 de centimetri, mărind spațiul de nutriție al plantelor, ca să-și atingă randamentul și potențialul biologic al amelioratorilor obținut prin cercetare. Că atunci e un agronom satisfăcut, când reușește să obțină ce spune cartea, ceea ce a spus geneticianul,  amelioratorul. Să obțină randamentul maxim al plantei”. Recunosc și el, și colegul său, inginerul Cătălin Matei, că potențialul acesta maxim se poate obține doar în condiții ideale de precipitații, temperatură și aport de substanțe nutritive, fără boli sau dăunători, dar că trebuie tot timpul să ai ca obiectiv atingerea potențialului maxim, să cauți calea cea mai bună, să vezi dacă ai făcut vreo greșeală, pentru a nu o repeta. Cât despre apă, insistă că avem nevoie de ea, să dăm potență celorlalți factori. Dar că sunt posibilități pe care trebuie să le folosim, să găsim acele soluții posibile de a iriga, puțuri, foraje, salba de lacuri și hidrografia bogată, de care consideră că nu ducem lipsă.

De curând am primit la laborator probe constând în lăstari de prun ce prezentau gale rotunde, localizate în jurul mugurilor, sub formă inelară. Practic, mugurii erau sufocați de aceste gale. Analiza de laborator a arătat prezența acarianului galicol al mugurilor de prun, Acalitus phloeocoptes.

Despre acest dăunător, Acalitus phloeocoptes, sunt cunoscute mai puține aspecte cu privire la biologia sa. Probele analizate provin de la prun din zona Vaslui.

Acest acarian galicol este capabil să producă daune serioase deoarece poate distruge mugurii floriferi. De aici și pagubele în producție. Dintre speciile atacate, pagube mai mari poate produce mai ales la cais, prun, migdal.

Acarianul galicol al mugurilor de prun

În această perioadă puteți observa cu ușurință galele de pe ramuri. Controlați livezile și respectați recomandările pe care le găsiți în materialul de față.

Vin în sprijinul pomicultorilor cu informații și fotografii ale acestui acarian extrem de dăunător.

Acarianul galicol al mugurilor de prun a fost identificat și raportat pentru prima dată de către Nalepa în anul 1980 la prun [Nalepa, 1890]. Pe lângă prun, mai atacă caisul, piersicul, cireșul, migdalul. Este un acarian oligofag (nutriție restrânsă la un număr limitat de specii). Aparent, este limitat la gazde din genurile Prunus și Cotoneaster [Jeppson et al., 1975].

La nivel mondial sunt raportate daune la migdal, cais și prun, cu mențiunea că, cele mai mari prejudicii le aduce migdalului [Temreshev et al., 2016].

Cum recunoaștem atacul acestui acarian Eriophyd

La prun, dar și la celelalte specii pomicole atacate, acarienii formează gale foarte mici, rotunde cel mai adesea sau neregulate uneori, cu diametrul de 1,3 - 1,8 mm. Galele se formează de jur împrejurul mugurilor, ramurilor, cicatricilor (sub formă de inele suprapuse), deformându-i în cele din urmă. Pot fi solitare sau grupate în jurul mugurilor. Galele noi au culoare roșie. Mai târziu capătă culoare gri, maro sau chiar neagră și au consistență lemnoasă. În interiorul galelor trăiesc acarienii [Li et al., 2021].

Forma cea mai gravă de atac este la lăstarii fructiferi. În astfel de situații, producția va fi scăzută.

Acalitus phloecoptes este un acarian Eriophyd considerat un dăunător important din punct de vedere economic. Prin modul de hrănire, acești acarieni sunt capabili să afecteze creșterea și fiziologia plantelor pe care trăiesc [Larson et al., 1998; Van Leeuwen et al., 2010; Li et al., 2021]. Datorită galelor lemnoase formate, lăstarii vegetativi și fructiferi se pot usca. Mugurii acoperiți de gale vor muri și ei. În timp, ramurile tinere se usucă, iar pomii atacați se devitalizează și chiar pot muri în câțiva ani [Ben - David et Shamian, 2011]. Există câteva soiuri recunoscute pentru rezistența la acești acarieni.

Acarieni de culoare ivorie în interiorul galei

La soiurile sensibile, impactul economic poate fi ridicat, deoarece dăunătorul duce la reducerea producțiilor. Pierderi importante în producție se înregistrează mai ales la migdal și la cais. Acarianul galicol al mugurilor produce daune mari la cais în întreaga lume, fiind prezent în Europa, America de Nord și de Sus, Asia de Est [Castagnoli et Oldfield, 1996].

Aspecte generale despre biologia și modul de răspândire al acestui acarian Eriophyd

Acarianul galicol al mugurilor de prun supraviețuiește peste anotimpul de iarnă în gale, sub formă de adult (femele), ouă și nimfe. Unele studii arată prezența adulților în procent de 70%, nimfe 15% și ouă 13% [Li et al., 2021]. Primăvara, când temperaturile cresc, galele se crapă, iar acarienii ies și caută muguri noi pe care îi infestează. De obicei, migrarea din gale se face în timpul nopții. Pe măsură ce mugurii sunt atacați, noi gale se formează de jur împrejurul lor. Din cauza asta, mugurii se deformează și mor. În aceste gale acarienii se înmulțesc. Acarianul poate avea câteva generații pe an [Jeppson et al., 1975]. Într-o singură gală pot trăi sute și chiar mii de acarieni care proliferează în timpul verii [Sternlicht et al., 1973]. 

Gale ale acarianului Acalitus phloeocoptes. Printre ele se observă și ouă de afide

În timpul verii are loc depunerea ouălor. Fiecare femelă depune câte un ou în fiecare zi timp de 20 - 25 de zile. După Jeppson et al. (1975), femelele de Acalitus phloeocoptes pot produce între 700 - 850 ouă.

Vara, o nouă generație se formează cam la trei săptămâni. Toamna reproducerea se oprește. O gală poate conține aproximativ între 4000 - 5000 de acarieni [Diekmann et al., 2019].

Ou de afide printre gale

După Vacante (2016), femelele adulte au aproximativ 0,15 mm lungime, sunt albe și au corpul vermiform. Alți autori arată că, acarienii femele au formă vermiformă și culoare cel mai adesea ivorie. Partea anterioară a corpului este mai largă și are formă de morcov. Ouăle au culoare albă și sunt ovale. Acarianul adult este albicios, de aproximativ 0,13 - 0,15 mm lungime [Sternlicht et al., 1973; Li et al., 2021]. Pot fi observate și alte culori, roz și violet, de exemplu (observație personală).

În general, acești acarieni sunt microscopici, au până la 0,15 mm în lungime sau chiar mai puțin, formă cilindrică, vermiformă și doar două perechi de picioare. Fără microscop sunt foarte greu de observat. De regulă, nu sunt observați decât atunci când galele sunt formate. Galele se văd foarte bine în timpul iernii când pomii nu au frunze.

Acalitus phloeocoptes este răspândit în principal cu ajutorul vântului și al insectelor în timpul primăverii când ies din gale [Sternlicht et al., 1973; Jeppson et al., 1975; Li et al., 2021]. Păsările pot fi implicate și ele în dispersarea dăunătorului.

Potențialul de reproducere și răspândire al acestui acarian este unul ridicat. Migrația prelungită și rata ridicată de reproducere sunt strategii de supraviețuire de succes ale acarianului Acalitus phloeocoptes.

Secțiune în gale. Se observă culoarea violacee

Combaterea dăunătorului

Dăunătorul poate fi ținut sub control dacă este descoperit la timp.

Lăstar cu muguri înconjurați de gale

Profilactic, se recomandă tăierea lăstarilor infestați în timpul iernii când galele pot fi observate ușor. După tăiere, ramurile cu muguri infestați trebuie scoase din livadă. O metodă bună, ecologică este solarizarea acestor ramuri. Ele pot fi introduse în saci de plastic care pot fi lăsați apoi la soare o perioadă de timp. Temperatura ridicată care se formează în interior va omorî acarienii. După această operație sacii pot fi aruncați la gunoi [Vacante, 2016].

Chimic, se recomandă două tratamente. Ele ar trebui să fie efectuate la momentul migrării femelelor din galele în care au iernat și la începutul formării galelor [Vacante, 2016]. Pot fi efectuate stropiri cu sulf umectabil sau cu abamectin. Abamectinul (Vertimek una din denumirile comerciale) este omologat în România pentru combaterea acarienilor eriophyzi, nu se specifică pentru care. Temreshev et al. (2018) a obținut rezultate foarte bune în combatere cu abamectin. Pentru eficiență ridicată, tratamentele trebuie sincronizate cu ieșirea adulților din gale primăvara, înainte de formarea noilor gale. Cel mai bun moment pentru efectuarea primului tratament este la dezmugurit când acarienii încep să iasă din gale [Diekmann et al., 2019].

Studii realizate de Lacasa et al. (1990) în Spania la prun au arătat că femelele adulte de Acalitus phloeocoptes migrează din gale de la sfârșitul lunii martie până la începutul lunii mai. Ei au observat primii acarieni la data de 2 aprilie. Aceasta este perioada în care pot fi efectuate tratamentele pentru a omorî acarienii. Autorii arată că cele mai eficiente au fost tratamentele de la începutul lunii aprilie care au redus infestarea cu 95% [Lacasa et al., 1990]. Tratamentele de la sfârșitul lunii aprilie nu au fost eficiente, mortalitatea înregistrată fiind de 30%.

Tratamentele de iarnă nu controlează acest dăunător.

În caz de infestare se recomandă ca materialul de înmulțire să nu fie scos din livezi sau pepiniere pentru a preveni răspândirea dăunătorului.

Bibliografie

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Puteți accesa articolul și pe www.scdalovrin.com la secțiunea „Articole de informare”.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În prezent, păduchele din San Jose se înmulțește nestingherit prin livezi și plantații de arbuști alături de alți dăunători (Eriosoma lanigerum, Eulecanium corni, Panonychus ulmi, Scolytus rugulosus etc). În livezile tinere, în sistem ecologic, acești dăunători pot produce pagube mari. În ultimii ani, am constatat prezența păduchelui de San Jose în plantații tinere de măr și de cătină. Pe lângă San Jose, se extinde atacul de Scolytus rugulosus. Verificați cu atenție pomii tineri. Eliminați ramurile și lăstarii cu orificii, acolo dăunătorul iernează în stadiul de larvă.

Suntem în plină iarnă. În această perioadă ar fi bine ca pomicultorii să finalizeze tăierile la pomi. Trebuie eliminate toate ramurile uscate și cele cu simptome de boală sau atac masiv de dăunători. Tot materialul lemnos rezultat trebuie scos din livadă și distrus. Poate fi compostat doar dacă nu există în livadă probleme deosebite cu patogenii. După tăieri, trebuie făcut un prim tratament cu un produs pe bază de cupru sau cu zeamă bordeleză. Pentru distrugerea stadiilor hibernante ale dăunătorilor, tratamentul trebuie efectuat la sfârșitul repausului vegetativ sau la începutul dezmuguritului (urechiușă de șoarece la măr) cu un produs pe bază de ulei de parafină sau ulei vegetal amestecat cu un insecticid.

Depistarea timpurie poate salva plantația

Păduchele din San Jose poate face ravagii în plantațiile de arbuști și cele pomicole, în sensul că poate duce la moarte în 2 - 3 ani un pom tânăr și în 7 - 10 ani un pom mai bătrân. Momentele optime în care puteți să vă dați seama că dăunătorul este prezent în livadă sunt: la culesul fructelor, când puteți observa în zona caliceală, dar și a pedunculului pete roșietice-violacei (se formează de jur împrejurul scutului larvelor) și atunci când efectuați tăierile. Dacă sunteți atenți, veți observa scuturile localizate pe vârfurile ramurilor (sunt preferate), trunchiuri și chiar pe frunzele uscate care mai atârnă prin pomi. De asemenea, vă atrag atenția că, distribuția dăunătorului în livadă poate fi neuniformă. În această situație este important să descoperiți focarele și să insistați cu tratamentele în zonele infestate puternic pentru a preveni răspândirea în livadă.

Colonii de San Jose pe ramuri de măr

Atenție mare în livezile și plantațiile de arbuști cultivate în sistem bio sau eco. Este bine să apelați la specialiștii în protecția plantelor pentru identificarea la timp a dăunătorului. Depistarea timpurie vă poate salva plantația. Dacă nu aveți specialiști prin preajmă, puteți apela SCDA Lovrin, unde puteți trimite probe pentru un diagnostic corect și eventuale recomandări.

Iarna aceasta (deocamdată blândă) a favorizat iernarea în bune condiții a păduchelui din San Jose. Monitorizați cu atenție livezile!

Informații utile despre păduchele din San Jose - Quadraspidiotus perniciosus Comst

Femela adultă are culoare galbenă și corp cordiform. Lungimea corpului este cuprinsă între 0,8 - 1,0 mm. Corpul femelei este protejat de un scut circular, ușor convex. Acest scut protector are culoare brună - cenușie iar în mijloc cu ușurință se poate observa o pată de culoare galbenă - portocalie. Masculul San Jose are aceeași culoare ca și femela, aproximativ aceeași lungime (0,8 - 0,9 mm). Spre deosebire de femelă care nu are ochi și nici aripi, masculul are ochi și aripi membranoase de culoare albă. Scutul protector are formă ovală, culoare cenușie deschis și este puțin bombat [Roșca et al., 2011; Lefter G., Minoiu N., 1990].

Larvele primare au culoare galbenă - portocalie și dimensiuni foarte mici (0,2 - 0,25 mm). Au ochi, antene și picioare și sunt mobile circa 24 - 48 de ore. După acest interval se fixează de substrat și încep să își construiască discul protector. La început, larvele secretă fire mătăsoase cu aspect ceros pentru a-și proteja corpul. În câteva zile se formează scutul de culoare albă. Pe măsură ce trece timpul scutul capătă culoare cenușie iar în centru se vede un inel de culoare mai deschisă.

Când trec în vârsta a doua, larvele sunt apode, nu au ochi și nici antene. În timpul acestei vârste are loc și diferențierea sexelor [Lefter G., Minoiu N., 1990].

Păduchele din San Jose poate avea între 1 și 3 generații în condițiile din țara noastră. Numărul de generații diferă în funcție de zona climatică. Astfel, în zonele mai calde și în anii favorabili insecta poate ajunge chiar la trei generații, pe când în zonele mai reci se dezvoltă doar o generație.

Pragul biologic de dezvoltare este de 7 grade C. Temperatura optimă este de 31,5 grade C, iar cea maximă de 34,5 grade C. După Costescu (1980) citat de Roșca et al. (2011), constanta termică pentru o generație însumează 756 grade C.

Păduchele din San Jose

Quadraspidiotus perniciosus iernează în stadiul de larvă primară pe scoarța trunchiurilor, lăstarilor, ramurilor groase și se înmulțește vivipar.

Odată cu creșterea temperaturilor primăvara (peste 7 grade C), larvele de San Jose încep să se hrănească. Transformarea generației hibernante în insecte adulte are loc în cursul lunii aprilie (masculi și femele). După împerechere, femelele depun între 70 - 450 larve, cu un ritm de 8 - 10 larve/zi, într-o perioadă cuprinsă între 40 - 60 zile. Larvele nou apărute sunt mobile un timp scurt (24 - 48 ore), uneori doar câteva ore. În funcție de condițiile climatice, perioada de mobilitate a larvelor poate fi mai lungă sau mai scurtă. În condiții foarte favorabile larvele sunt mobile câteva ore. Dacă condițiile climatice nu sunt optime, perioada de mobilitate se lungește. În acest timp ele își caută un loc unde să se fixeze cu rostrul pentru a începe să se hrănească cu sucul celular și a-și forma scutul protector. O larvă de San Jose poate parcurge între 40 - 50 cm [Lefter G., Minoiu N., 1990]. În circa trei săptămâni ajung la maturitate, năpârlesc și are loc diferențierea sexelor. În scurt timp (câteva zile) începe împerecherea sau copulația. De regulă, generația de primăvară începe să se dezvolte începând cu sfârșitul lunii iunie. În anii foarte favorabili s-au înregistrat apariții timpurii ale larvelor (decada a treia a lunii mai). Femelele fecundate vor depune larve doar după o perioadă de 23 - 30 zile (de regulă sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august). Dezvoltarea acestei generații se poate întinde pe o perioadă mai lungă de timp, cuprinsă între 65 - 70 zile. Condițiile climatice influențează mult ciclul evolutiv al acestui dăunător.

Dezvoltarea celei de-a doua generații începe în luna august și poate dura 50 - 55 zile. Primele larve secundare apar la mijlocul lunii august. În septembrie năpârlesc și apar primii adulți.

În zonele climatice favorabile dăunătorului (stepă) poate apărea cea de-a treia generație, care constă în larvele depuse de femelele din a doua generație. Dezvoltarea are loc în lunile septembrie - octombrie și continuă până în anul următor.

În general, în zonele de cultură unde se pot dezvolta trei generații de San Jose, ciclul evolutiv se prezintă astfel:

• Prima generație: decada a treia a lunii mai - decada a treia a lunii iulie;

• A doua generație: decada a treia a lunii iulie - decada a treia a lunii septembrie sau decada I a lunii octombrie;

• A treia generație: decada a treia a lunii septembrie sau decada I a lunii octombrie - decada a treia a lunii mai.

• În zonele unde se pot dezvolta două generații, eșalonarea se prezintă astfel:

• Prima generație: luna iunie - luna august;

• A doua generație: luna august - luna iunie (anul următor).

În zonele unde se poate dezvolta o singură generație, ciclul evolutiv se întinde din decada a treia a lunii iunie sau decada I a lunii iulie până în luna iunie a anului următor.

Trei generații se dezvoltă în zonele de stepă, unde temperaturile medii anuale sunt mai ridicate de 10 - 11⁰C (zona I). Două sau trei generații se dezvoltă în zona de silvostepă (zona II). Două generații de San Jose se pot dezvolta în zona pădurilor de stejar (zona III) și 1 - 2 generații în zona pădurilor de fag (zona IV). În zona dealurilor înalte, unde temperaturile sunt mai scăzute, se dezvoltă o singură generație a păduchelui din San Jose (zona V) - după Lefter G., Minoiu N., 1990.

Daune produse

Păduchele din San Jose este polifag și poate fi întâlnit la peste 200 specii de plante gazdă (pomi și arbuști fructiferi, plante ornamentale, plante ierboase, specii silvice).

Atacă tulpinile, ramurile, lăstarii, frunzele și fructele. De regulă se instalează pe scoarță, iar la fructe în zona pedunculului și a caliciului. Pe frunze mai rar, atunci când infestările sunt masive.

La atacuri ridicate, discurile sau scuturile protectoare se suprapun având aspect de crustă. Culoarea acestor cruste este albicioasă - cenușie.

Păduchii injectează salivă toxică în țesuturile pomilor. Ca urmare țesuturile atacate se vor necroza iar uscarea va începe de la vârf. Deoarece ei se hrănesc cu seva organelor atacate, acestea vor fi secătuite iar în final se vor usca. Frunzele se îngălbenesc iar fructele rămân mici și deformate.

Un pom tânăr infestat puternic se poate usca în câțiva ani (2 - 3). Cei mai bătrâni se usucă în 7 - 10 ani. Pot fi observate simptome de uscare care încep de la vârf. Pomii sau arbuștii atacați vor stagna în creștere iar producția va fi redusă (fructele rămân mici). Fructele atacate vor avea valoare comercială scăzută datorită prezenței păduchilor și a petelor roșcat - violete din jurul scuturilor.

Păduchi din San Jose protejați de scut

Combaterea chimică, cea mai eficientă metodă de control

Acest dăunător este destul de greu de controlat datorită eșalonării ciclului evolutiv și chiar a suprapunerii generațiilor.

Combaterea chimică rămâne în continuare cea mai eficientă metodă de control. Tratamentele trebuie efectuate la avertizare, pe baza criteriilor biologic și ecologic. Tratamentele de iarnă pot fi efectuate la temperaturi de peste 40C cu produse pe bază de uleiuri minerale la care se adaugă un insecticid. În Codex există omologat pentru utilizare un ulei de parafină. Lefter și Minoiu (1990) recomandă două tratamente în perioada de repaus vegetativ, mai ales în livezile și pepinierele unde sunt focare de San Jose.

Foarte important! Succesul în combaterea acestui dăunător constă în tratamentele de iarnă. NU ignorați aceste tratamente. Există specialiști care susțin că tratamentul de iarnă ar trebui aplicat în ferestrele din luna ianuarie, în stadiul de „cap negru” al nimfelor care iernează (sensibilitate mai mare la insecticide). La modul general, tratamentul de iarnă împotriva formelor hibernante ale dăunătorilor (adulți, larve, nimfe, ouă) se efectuează la sfârșitul repausului vegetativ sau la începutul dezmuguritului („urechiușă de șoarece” la măr sau „buton verde” la prun). Pot fi utilizate produse omologate, pe bază de ulei de parafină (Ovipron Oil/Vernoil; Plantoil; Estiuoil/Yagos) ce pot fi combinate cu un insecticid. De asemenea, în România este omologat insecticidul Mospilan 20 SG/Krima 20 SG (acetamiprid) + 0,5% Toil (adjuvant pe bază de ulei vegetal). Pentru tratament de iarnă poate fi utilizat și piriproxifenul (Juvinal 10 EC, omologat la măr și păr pentru combaterea stadiilor hibernante).

Tratamentele din timpul vegetației se fac la avertizare pe baza prognozei de scurtă durată, adică la apariția masivă a larvelor fiecărei generații. Pentru fiecare generație se avertizează două tratamente. În pepinierele și plantațiile de unde se recoltează altoii, este bine să se facă tratamente la intervale de 2 - 3 săptămâni pe întreaga perioadă de vegetație.

Insecticidele omologate în România pentru combaterea acestui dăunător se regăsesc în aplicația „PESTICIDE 2.21.10.2”. Amintesc aici: acetamipridul (Mospilan 20 SP/Gazelle), deltametrinul (Poleci/Deca 2,5 EC; Decis 25 WG; Deltagri/Faster Delta), etofenproxul (Trebon 30 EC), piriproxifenul (Juvinal 10 EC; Proximo/Talsior) etc. Respectați indicațiile de utilizare a produselor. Purtați echipamente corespunzătoare de protecție în timpul stropirilor. Nu efectuați stropiri în timpul înfloritului.

Este bine ca primul tratament să se aplice la 5 - 8 zile de la apariția larvelor. Repetarea se va face după 8 - 12 zile. Acolo unde mai există stații de prognoză, tratamentele se vor face în perioada avertizată.

Nu executați stropiri repetate cu același insecticid. Alternați insecticidele pentru a avea succes în combatere.

Atac de San Jose la cătină

Combaterea biologică a păduchelui din San Jose a fost și rămâne în atenția cercetătorilor din întreaga lume. Dintre organismele vii utilizate și-a dovedit eficiența în combaterea biologică viespea Prospaltella perniciosi. În agroecosistemele unde această viespe parazită se dezvoltă mai există și alți entomofagi paraziți ai păduchelui din San Jose. Amintesc aici Aphytis proclia, Azotus sp., Aspiditiophagus citrinus. Pe lângă entomofagii paraziți, mai sunt și prădătorii naturali: Chilocorus bipustulatus, Chilocorus similis, Cybochephalus sp., Exochomus flavines, E. quadripustulatus. Chilocorus bipustulatus și Exochomus quadripustulatus sunt prădători care și-au dovedit eficiența în menținerea populațiilor de San Jose la un nivel scăzut în livezi [Masoodi M. Amin, Trali A. R., 1987; Lefter G., Minoiu N., 1990].

În livezile infestate cu San Jose, viespea Prospaltella perniciosi este întâlnită adesea. După Lefter G. și Minoiu N. (1990), procentul de parazitare naturală poate ajunge la 20%.

În plantațiile ecologice se pot face lansări de Prospaltella perniciosi începând cu sfârșitul primăverii și până toamna. Pentru succes în combatere, lansările trebuie să însumeze aproape un milion de viespi la hectar.

După Simeria G. et al. (2001), rezultate bune s-au obținut prin lansarea viespilor în patru etape: două la prima generație și două la a doua generație, câte 1500 - 2000 viespi/pom. În perioada repausului vegetativ se poate face un tratament cu un ulei horticol simplu, fără insecticid. Este destul de eficient.

În Germania, biosistemul Quadraspidiotus perniciosus - Prospaltella perniciosi a fost monitorizat timp de 30 de ani, constatându-se rezultate foarte bune în combatere și menținerea unui echilibru biologic între parazit și gazda sa [Neuffer G., 1990].

În livezile cultivate în sistem convențional se pot face tratamente chimice pentru prima generație iar la a doua generație lansări de viespi pentru reducerea poluării dar și a protejării entomofaunei utile. Se cunoaște că, dezvoltarea viespii parazite Prospaltella perniciosi este foarte mult stânjenită de insecticide. În viitor ar trebui acordată mai mare atenție protejării biosistemului Quadraspidiotus perniciosus - Prospaltella perniciosi. Din cauza multelor tratamente chimice care se fac în livezi în prezent, entomofagii au foarte mult de suferit. Chiar și atunci când sunt utilizate insecticide mai prietenoase cu entomofagii, s-a constatat că aceștia mor în același procent în care moare și păduchele din San Jose. Studii realizate de Kyparissoudas D. S. (1987) în nordul Greciei, arată că Prospaltella perniciosi este prezentă în livezile netratate în perioada aprilie - octombrie, pe când în cele tratate primele apariții au fost înregistrate după jumătatea lunii iunie.

Important de știut în combaterea bio! Eficiența utilizării entomofagilor în combaterea păduchelui din San Jose poate fi bună atunci când populațiile dăunătorului nu sunt mari. Dacă ne confruntăm cu infestări masive eficacitatea scade mult.

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna 

Dr. ing. Otilia Cotuna, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin - CS III, șef lucrări la Facultatea de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara, anunță apariția, în această iarnă, a celei de-a doua ediții a cărții „Ghid practic de protecția plantelor pentru fermieri”, revizuită și adăugită.

În această ediție agricultorii vor găsi informații utile despre patogenii și dăunătorii din culturile de cereale (unde autoarea a mai adăugat patogeni și dăunători), rapiță, soia și floarea-soarelui, culturile din urmă nefiind prezente în prima ediție. Totodată, în carte mai sunt prezentate metode de combatere și pesticide actualizate. „Scopul meu este ca de la o ediție la alta cartea să crească în valoare și să vină în sprijinul fermierilor în mod real”, precizează dr. ing. Otilia Cotuna.

„Ghidul practic de protecția plantelor pentru fermieri” poate fi comandat de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, locul în care-și desfășoară activitatea de cercetare autoarea, dr. ing. Otilia Cotuna.

Despre cartea „Ghid practic de protecția plantelor pentru fermieri” am vorbit cu dr. ing. Otilia Cotuna în emisiunea România Agricolă, realizată de Revista Fermierului pentru postul AGRO TV (în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 18:00), reportaj pe care-l puteți urmări pe canalul de YouTube România Agricolă TV (https://www.youtube.com/c/RomaniaAgricolaTV): https://www.youtube.com/watch?v=CphKTVU6oo0&t=386s

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În ultimii doi ani am primit la laborator probe de tomate și castraveți din seră infestate cu larve ale unei specii de Lasioptera necunoscută de mine ca fiind dăunător al acestor plante. Primele probe (tomate și castraveți) au fost trimise de către inginerul Dragu Robert Cosmin din județul Dolj, localitatea Șimnicu de Sus, în anul 2020. În anul 2021 am primit probe și din sere din județul Timiș.

Dăunătorul se extinde încet și sigur, mai ales că legumicultorii nu își dau seama că este vorba despre un dăunător și îl tratează ca pe un patogen (s-a întâmplat în Timiș). Analizând aceste plante mi-am dat seama că sunt larve de Lasioptera. Am extras pupe din tulpini pe care le-am ținut la camera de creștere. Am obținut adulți de Lasioptera foarte asemănători cu cei de Lasioptera rubi, totuși diferiți. Documentarea pe care am realizat-o ulterior în vederea identificării speciei m-a dus la cercetătorul care a identificat deja specia pe baza unor specimene primite din România, Turcia și Grecia. Acum știm că ne confruntăm cu Lasioptera tomaticola – „musculița mediteraneană a tomatelor” sau „musculița europeană a tomatelor”. Acest dăunător este periculos pentru tomatele din spațiile protejate, unde deja sunt raportate pierderi serioase. Lupta cu dăunătorul este dificilă și chiar imposibilă.

Din anul 2022 vom începe cercetări cu privire la morfologia, biologia și combaterea acestui dăunător la SCDA Lovrin. În acest proiect vom fi sprijiniți de un legumicultor din Timiș care ne va permite să studiem insecta în serele sale, pentru a evita astfel răspândirea în alte zone. Sperăm ca la sfârșitul acestor cercetări să putem stabili numărul de generații al insectei în spațiile protejate, deoarece există suspiciuni că nu are o singură generație/an așa cum se credea și să punem la punct un sistem de combatere integrată care să nu perturbe actualele strategii de combatere a bolilor și dăunătorilor și nici strategiile de polenizare cu bondari.

În cele ce urmează, aduc în atenția legumicultorilor interesați informații utile despre Lasioptera tomaticola, care sper să ajute.

Efectele infestării nu sunt de neglijat

Tot mai des este raportat la tomate un dăunător din genul Lasioptera, necunoscut până acum. Această musculiță este capabilă să producă pagube importante la tomate, dar și la castraveți. Femela depune ouăle pe rănile tulpinilor, dar și pe fructe. Larvele se hrănesc în interiorul tulpinii. Acest mod de hrănire face extrem de dificilă combaterea dăunătorului. Efectele infestării cu Lasioptera tomaticola nu sunt de neglijat și se traduc prin costuri suplimentare pentru combatere. Din acest motiv, actualele strategii de combatere vor suferi modificări, la fel și cele de polenizare. Sunt necesare studii aprofundate cu privire la biologia, modul de dăunare și managementul acestui dăunător la tomate și castraveți (Topakci et Yükselbaba, 2016).

Simptome externe pe tulpinile atacate apărute în urma hrănirii larvelor și fungilor. simbionți

Ce se cunoaște despre dăunător

Larvele acestei specii de Lasioptera trăiesc gregar în interiorul tulpinilor de tomate și castraveți. Se cunoaște că apar infestări la tomate din august - septembrie până în decembrie și la castraveți din martie până în iunie și din septembrie până în decembrie. Tulpinile, lăstarii, pețiolii de la tomatele din sere sunt grav afectate de larve. De cele mai multe ori, larvele trăiesc în simbioză cu fungi. Lasioptera tomaticola este considerată vector pentru simbionții fungici. Femela de Lasioptera, în momentul ovipoziției, pe lângă ouă introduce și spori ai unor fungi în rănile gazdei (tomate, castraveți). Fungii simbionți vor crește în țesuturile gazdei. Larvele musculiței se hrănesc cu miceliul fungilor dar și cu țesutul vegetal bolnav. Rănile de pe plante pot apărea în mod natural (crăpături) sau pot fi cauzate de lucrările tehnologice care se execută în sere în timpul perioadei de vegetație. Țesuturile infestate au culoare maronie la exterior și pot fi confundate foarte ușor cu atacul unui patogen. De altfel, foarte mulți legumicultori au căzut în această capcană și, crezând că au de-a face cu un patogen, au făcut tratamente cu fungicide. Larvele pot fi mai greu observate deoarece se hrănesc în interiorul organelor atacate. Mai mult ca sigur, atacul acestui dăunător a fost trecut cu vederea sau a fost confundat cu al unui patogen. În urma hrănirii larvelor, apar necroze în țesuturi. Pe lângă asta, cavitățile larvare sunt căptușite cu micelii groase de culoare neagră. Simptomele finale sunt de ofilire, necroze, frângeri ale tulpinilor, uscarea totală a plantelor. Sunt atacate și fructele. Larvele infestează pedunculii la punctul de atașare de fruct. Acesta se necrozează, apărând daune la partea exterioară a fructului de sub peduncul. Prezența larvelor pe fructe face ca acestea să fie nevandabile. În caz de infestare gravă, apar stagnări în creșterea plantelor, iar numărul și dimensiunea fructelor vor fi reduse. Din aceste motive, producția de fructe poate fi serios afectată. Pierderile de producție la tomate pot fi severe uneori.

Observații realizate de Perdikis et al. (2011) arată că Lasioptera tomaticola este o specie multivoltină și nu monovoltină cum se credea.

Lasioptera tomaticola și simbioza cu fungi

Multe specii de Lasioptera trăiesc în simbioză cu fungi. Lasioptera tomaticola este una dintre ele. Insecta și fungii trăiesc într-o simbioză perfectă. Ciuperca permite larvei să pătrundă în țesutul tulpinilor și să aibă acces la țesuturile vasculare. Larvele se hrănesc atât cu țesutul tulpinii cât și cu miceliile fungului. În galele mature sau în cavitățile larvare, când larvele încetează să se mai hrănească, ciuperca proliferează și astupă intrarea în galerie, căptușind cu micelii interiorul cavității. În acest fel, fungul protejează larvele împotriva paraziților și permite o ieșire ușoară a noilor adulți.

Musculița tulpinilor și fungul sunt perfect adaptate între ele. Adultul și primul stadiu larvar au structuri adaptate pentru a transporta sporii fungici. Această relație de tip mutualist este mult mai largă și depășește relațiile de hrănire (Ŕohfritsch, 1992).

Asocierea unor larve de Lasioptera cu fungi a fost observată de mulți cercetători. Se pare că sporii sunt introduși în planta-gazdă în momentul depunerii ouălor. Unii autori consideră că larvele se hrănesc exclusiv cu fungi, iar alții consideră relația dintre fungi și musculița ca o simbioză perfectă (van Leeuwen, 1939; Neger, 1908, 1913 citați de Rohfritsch, 1992). Musculița transportă sporii ciupercii ducându-i pe o potențială plantă gazdă. Încă din 1913, Neger arată că unele ciuperci izolate din cavitățile larvare aparțin genului Macrophoma. Borkent și Bissett (1985), arată că, conidiile fungilor sunt transportate de musculițele femele cu ajutorul unor structuri de pe segmentul 8·și de pe cercus unde acestea rămân prinse ca într-un buzunar.

În 1952, Meyer arată prezența fungilor în cavitățile larvare produse de Lasioptera rubi. În cercetările sale a observat haustorii fungilor în țesuturile gazdei. Tastas - Anque și Sylven (1989) au analizat exemplare de Lasioptera rubi dar nu au găsit conidii pe ele. Este neclar de unde preiau femelele sporii înainte de ovipoziție. Alți cercetători au arătat că femelele crescute în laborator nu au avut conidii, în timp ce, cele culese de pe câmp aveau conidii (Borkent et Bissett, 1985).

Fungii transportați de Lasioptera aparțin în general genului Macrophoma sau unor taxoni înrudiți. Se presupune că, sporii fungici sunt depuși la suprafața plantei în apropierea ouălor. Larvele de Lasioptera din primul stadiu introduc sporii în țesutul plantei-gazdă.

Larvă tânără de Lasioptera tomaticola

Fungul ajută larva să se hrănească în țesuturile vasculare ale gazdei, direct sau indirect. Cum are loc acest proces? La început, țesuturile plantei sunt atacate de fung și destul de repede structura acestora va fi dezorganizată (Ŕohfritsch et Shorthouse, 1982). Larvele de vârsta I și II și ciuperca se hrănesc pe aceste țesuturi. În același timp, larvele se pot hrăni și cu hife tinere care cresc în celule și în cavitatea larvară. La final, cavitățile vor fi căptușite cu micelii. Când larva ajunge în stadiul III se apropie de țesutul medular și multe straturi de celule o izolează de țesuturile vasculare. Pentru ca larvele să ajungă la vasele mari, au nevoie de ajutorul ciupercii, care „va deschide drumul”. Fungul trimite hife lungi și subțiri către țesuturile vasculare. În timpul ultimei vârste larvare, ciuperca și celulele plantei sunt atacate de enzimele larvare. Larva se hrănește apoi cu materialul solubilizat, predigerat (Rohfritsch, 1992). În cavitățile unde larvele nu se mai hrănesc, ciuperca formează un strat gros de micelii.

Larve mature de Lasioptera tomaticola în interiorul tulpinilor căptușite cu micelii negre

Identificarea noii specii de Lasioptera la tomate

Într-o lucrare apărută în anul 2020, Yukawa et al. descriu două specii noi de Lasioptera, necunoscute până acum. Cele două specii noi sunt: Lasioptera tomaticola Yukawa et Harris pentru regiunea mediteraneană (Grecia, Turcia, România) și Lasioptera yoichiensis Yukawa et Kim pentru Japonia.

Raportări cu privire la L. tomaticola există încă din anul 2001 în sere din Grecia și au fost publicate de către Perdikis et al. în anul 2011. Dăunătorul era numit „musculița europeană a tomatelor”. După Grecia, sunt raportate daune ale unei insecte din genul Lasioptera pe tomate și castraveți în localități din România (2013) și Turcia (2015 și 2016). În România, Cean M. face o comunicare personală cu privire la prezența acestei insecte la tomate și castraveți. Toate raportările arată infestări în zonele rănite de pe plante. Aceste răni apărute în urma tăierilor lăstarilor, a ruperii frunzelor predispun planta la infestare deoarece dăunătorul își depune ouăle în acele zone. Tulpinile și fructele de tomate atacate erau pline de larve și pupe de Lasioptera.

Pupă de Lasioptera tomaticola

Identificarea speciei de Lasioptera din Grecia, Turcia și România a fost făcută de către Yukawa et al. pe baza unor specimene primite din cele trei țări. România era printre ele. Yukawa a făcut analize morfologice și genetice prin comparație cu alte specii de Lasioptera.

Specimenele trimise din România (zona Braniștea - Dâmbovița) în anul 2013 au fost identificate ca fiind Lasioptera tomaticola Yukawa et Harris sau „musculița mediteraneană a tomatelor”. Plantele gazdă ale acestei Lasioptere, cunoscute până acum, sunt tomatele (Solanum lycopersicum L. - Solanaceae) și castraveții (Cucumis sativus L. - Cucurbitaceae). Răspândirea a fost stabilită pentru Europa (Grecia, Turcia, România).

Specia nou identificată a fost comparată cu alte specii de Lasioptera: L. kallstroemia, L. solani, L. falcata și L. toombi. S-a constatat că, L. tomaticola este o specie distinctă diferențiindu-se de celelalte prin unele caractere morfologice. Pe de altă parte, există asemănări între Lasioptera tomaticola și Lasioptera rubi, iar mulți legumicultori sunt convinși că au de-a face cu cea din urmă. Yukawa et al. (2020) arată că, deși sunt asemănări, există diferențe morfologice care arată că cele două sunt specii distincte.

Analizele genetice efectuate de Yukawa arată prezența a două haplotipuri în sudul Turciei (Antalya). Cele două haplotipuri sunt din punct de vedere genetic cu 3,6 - 4,1% la distanță față de haplotipurile din Grecia, România și vestul Turciei. În Grecia au fost determinate trei haplotipuri cu diferențe foarte mici între ele (0,2 - 0,3%). Datele de secvențiere ale acestora nu au coincis cu nici un haplotip din Turcia și România. Însă, haplotipul românesc a fost identic cu haplotipul din vestul Turciei (Yukawa et al., 2020).

Studiul realizat de Yukawa confirmă că nici o specie de Lasioptera nu a fost identificată anterior pe Solanaceae. Domnia sa conchide că, existența a cel puțin șase haplotipuri în populațiile de L. tomaticola arată faptul că această insectă a fost prezentă în regiunea mediteraneană o perioadă considerabilă până să fie observate primele infestări.

Plante-gazdă

Lasioptera tomaticola infestează tomatele (Solanum lycopersicum L. - fam. Solanaceae) din Grecia, România și Turcia. Pe lângă tomate a fost raportată și pe castraveți (Cucumis sativus L. - fam. Cucurbitaceae) în aceleași țări menționate mai sus.

La nivel mondial sunt enumerate 130 specii de Lasioptera. La 109 specii sunt înregistrate și plantele gazdă. Dintre acestea, 88 (81,7%) au gazde dintr-o specie de plante, 12 (11,0%) dintr-un gen de plante, 4 (3,7%) dintr-o familie de plante și 4,6% sunt oligofage sau polifage în diferite familii de plante. În acest context, nu poate fi ignorată existența speciilor asociate cu mai mult de o familie de plante, deși analizele genetice actuale susțin că speciile de Lasioptera sunt de obicei monofage sau oligofage în cadrul unei familii de plante (Yukawa et al., 2014; Gagne et Jaschhof, 2017).

Entomologii studiază în prezent dacă una dintre speciile cunoscute de Lasioptera care apar la Cucurbitaceae în Regiunea Palearctică și-a extins gama de plante gazdă la tomate, deoarece L. tomaticola infestează și castraveții în Regiunea Mediteraneană. Cu toate acestea, studiile recente arată că speciile palearctice examinate asociate cucurbitaceelor sunt diferite din punct de vedere morfologic de L. tomaticola. Nu este exclusă totuși, nici extinderea gamei de gazde la tomate de către una dintre speciile palearctice de pe cucurbitacee (Yukawa et al., 2020).

Cum se răspândește acest dăunător dificil de combătut

Prin comerțul cu fructe de tomate, insecta se poate răspândi în zone noi. Fructele de tomate pot fi infestate. Pericolul este și mai mare dacă fructele sunt atașate de părți verzi de plantă. De asemenea, insecta se poate răspândi cu ajutorul răsadurilor și ambalajelor infestate, hainele muncitorilor și prin deplasarea în mod natural între sere (Perkidis et al., 2008; Perkidis et al., 2011).

Lasioptera tomaticola este un dăunător nou pentru România și reprezintă o amenințare serioasă pentru tomatele și castraveții cultivați în sere. Acest dăunător nu este cunoscut pe deplin de legumicultori și poate fi confundat cu atacul unui patogen. Este dificil de combătut deoarece nu există studii cu privire la combaterea integrată a acestuia.

Dăunătorul este dificil de ținut sub control odată ce infestarea plantelor a avut loc. Modul ascuns de dăunare face extrem de anevoioasă combaterea. Se recomandă efectuarea tratamentelor chimice în stadiile incipiente de dezvoltare, scoaterea și distrugerea plantelor atacate, rotația culturilor, măsuri stricte de igienă în timpul desființării culturilor de toamnă (Anonim, 2013).

Extinderea dăunătorului în sere ar duce la efectuarea unui plus de tratamente chimice repetate care ar putea avea efect negativ asupra actualelor strategii de control și a polenizării cu bondari. Pentru că femela depune ouă în rănile deschise ce apar în urma îndepărtării lăstarilor, frunzelor, legumicultorii trebuie să efectueze aceste lucrări fără a răni plantele, ceea ce este practic imposibil de realizat.

Studiile recente pentru găsirea unor metode alternative de control al dăunătorului Lasioptera tomaticola se referă la modul de tăiere al lăstarilor axilari, cunoscut fiind că insecta își depune ouăle în zonele rănite care rămân în urma lucrărilor de întreținere din culturile de tomate din sere. Într-un experiment, Büyükoztürk et al. (2020) au obținut rezultate foarte bune în combatere atunci când lăstarii au fost tăiați la 3 - 5 cm distanță de tulpina principală („tăiere în ciot”) comparativ cu lotul în care lăstarii au fost eliminați complet, iar tulpina a rămas rănită. S-a constatat că larvele de Lasioptera tomaticola se pot hrăni în porțiunea de lăstar rămasă, dar nu pot ajunge în tulpina principală și în acest mod nu apar daune. Acest tip de tăiere s-a dovedit foarte eficient față de tăierea totală a lăstarilor care a predispus tulpina la infestare. Eficiența în combatere a fost de 77%.

Combaterea chimică a dăunătorului

Nu există substanțe chimice omologate pentru combaterea acestui dăunător în România. Totuși, legumicultorii pot apela la insecticidele omologate pentru Tuta absoluta la tomate. Aceste substanțe sunt: emamectin benzoat, metaflumizon, abamectin, clorantraniliprol, acibenzolar - s - metil + ciantraniliprol, abamectin + clorantraniliprol. Cei care au avut probleme cu acest dăunător au utilizat unele produse, fără succes în combatere. Ele ar trebui aplicate când insecta se află în stadiu de ou (cele care au efect ovicid) sau când larvele eclozează și nu ajung să pătrundă în țesuturi. Aceste momente sunt dificil de surprins în realitate.

Larvă matură protejată de micelii groase, negre

Ideală ar fi omorârea adulților înainte ca femelele să depună ouă sau chiar să se împerecheze. Pentru asta, insecta trebuie monitorizată cu foarte mare atenție. Din păcate, capcanele lipicioase colorate nu au dat rezultatele scontate. A fost testată atractivitatea față de mai multe culori (galben, negru, albastru, alb, roșu, verde), fără rezultate însă. Se presupune că acestea ar fi mai eficiente în combinație cu atractanți feromonali sau alimentari (Büyükoztürk et al., 2020). De asemenea, ar putea fi utilizate capcanele luminoase.

Foto: Otilia Cotuna 

Fungul Macrophomina phaseolina și-a făcut simțită prezența în acest an la floarea-soarelui cultivată în județul Timiș. Am primit la laborator plante de floarea-soarelui infectate. O solă întreagă a fost distrusă de patogen, plantele fiind compromise în totalitate (căzute la sol).

Tulpinile și rădăcinile de floarea-soarelui analizate erau pline de microscleroții ciupercii Macrophomina phaseolina. Am găsit și picnidii, deși ele se formează mai rar. Măduva lipsea în treimea inferioară a multor tulpini, iar în altele era plină de scleroți, comprimată, cu aspect de „farfurii etajate” în secțiune. Tulpinile prezentau o decolorare cenușie - argintie la bază, tipică ciupercii. Epiderma se desfăcea cu ușurință de pe tulpini. Pe suprafața epidermei și sub ea, numeroși scleroți erau formați. Rădăcinile erau pline de scleroți și foarte slab dezvoltate, aspect ce indică o înrădăcinare defectuoasă a plantelor. Numeroase pete de culoare rozacee erau prezente pe rădăcina principală, dar și pe cele secundare. Pe secțiunile de rădăcină puse pe mediul de cultură în incubator au crescut micelii de Fusarium sp., semn că rădăcinile au fost colonizate probabil înainte de realizarea infecției de către fungul M. phaseolina.

Iată cum, pe fondul modificărilor climatice la care asistăm neputincioși, al creșterii temperaturilor peste mediile multianuale, Macrophomina phaseolina și-ar putea face simțită prezența în culturile de floarea-soarelui din Banat în fiecare an. Asta nu ar fi bine deloc, deoarece patogenul este greu de ținut sub control.

La condițiile de climă putem adăuga condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor, știut fiind că patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii. Este bine ca fermierii să fie atenți la planta premergătoare (să nu fie gazdă, deși este foarte greu, având în vedere numărul mare de gazde ale patogenului) și la semințele pe care le cumpără (să fie libere de microscleroți).

În cele ce urmează, câteva informații despre acest fung extrem de periculos al florii-soarelui.

Macrophomina phaseolina (Tassi) Goidanich cu forma microscleroțială Rhizoctonia bataticola (Taubenhaus) E. J. Butler

Macrophomina phaseolina este un fung polifag, putând infecta peste 500 de plante cultivate și sălbatice. Numărul mare de plante gazdă arată că este un patogen nespecific (Indera et al., 1986). La floarea-soarelui, M. phaseolina este un patogen foarte important, capabil să producă pagube mari în producție și chiar să compromită întreaga cultură uneori. Patogenul este deosebit de periculos în zonele aride ale lumii, unde produce pagube în mod constant (Hoes, 1985). Pierderile de producție datorate putrezirii cărbunoase pot ajunge la 60% (Steven et al., 1987). În anii cu condiții favorabile patogeniei s-au raportat pierderi totale ale culturilor de floarea-soarelui (Jimenes et al., 1983; Damtea et Ojiewo, 2016).

Recunoașterea bolii în câmp, simptome

La floarea-soarelui, fungul M. phaseolina infectează plantele în primele stadii de dezvoltare. Cu toate acestea, simptomele nu apar decât spre sfârșitul perioadei de înflorire (Meyer et al., 1974; Docea et Severin, 1990). Faptul că primele simptome apar la maturitatea plantelor indică o infecție latentă. De regulă, plantele care aparent prezintă o bună dezvoltare în primele stadii vor prezenta simptome severe la maturitate. Din cauza infecției, plantele se maturează timpuriu, vor avea calatidii mai mici, uneori deformate și un număr redus de achene. În zona centrală a calatidiului multe flori sunt avortate (EPPO, 2000).

Spre sfârșitul stadiului de înflorire al florii-soarelui, apar și primele simptome produse de patogen pe tulpini și rădăcini. De regulă, tulpinile sunt afectate în zona bazală sau în treimea inferioară (Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005). La suprafața tulpinilor atacate apare o decolorare cenușie cu reflexe argintii uneori, tipică acestui agent patogen. În țesuturile atacate ciuperca va forma numeroși microscleroți de culoare neagră, ce dau aspect cenușiu - negricios, asemănat de unii autori cu o pulbere fină de cărbune. Măduva din zona inferioară a tulpinilor capătă aspect negricios din cauza microscleroților (Yang et Owen, 1982; Kolte, 1985; Khan, 2007). Uneori, în zona afectată tulpina este golită de măduvă, alteori măduva nu este distrusă în totalitate, dar este desfăcută în discuri cu aspect de „farfurii etajate” (Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005). Epiderma bolnavă se desprinde cu ușurință de tulpină. La suprafața epidermei bolnave, dar și sub ea se formează microscleroți negri din abundență, ce conferă aspect negru-cenușiu, cărbunos (Sinclair, 1982; Kolte, 1985). După Csüllög et al. (2020), tulpinile atacate au aspect carbonizat, iar epiderma se desprinde. Pe lângă microscleroți, ciuperca poate forma picnidii pe tulpini, dar asta se întâmplă mai rar în condiții naturale. Aceeași autori arată că, în prima etapă a infecției, plantele de floarea-soarelui prezintă simptome de ofilire. Apare îngălbenirea și senescența frunzelor care rămân atașate de tulpini (Smith et Carvil, 1997).

În același mod sunt infectate și rădăcinile. Fungul pătrunde în rădăcinile secundare și terțiare după care ajunge în rădăcina primară. Infectând sistemul fibrovascular al rădăcinilor și internodurilor bazale, fungul blochează transportul nutrienților și al apei. Din cauza sistemului radicular distrus, plantele bolnave pot fi smulse cu ușurință din sol și pier în cele din urmă. Pe rădăcinile bolnave se formează microscleroți de culoare neagră (Ahmad et Burney, 1990; Docea et Severin, 1990). Ofilirea plantelor poate începe în stadiul de înflorire și continuă până la maturitatea plantelor. În astfel de situații pierderile de producție pot fi foarte mari (Prioletta et Bazzalo, 1998).

Patogenie și epidemiologie

Fungul poate rezista sub formă de microscleroți în sol, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe (EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea et Severin, 1990). Există studii care arată corelații pozitive între nivelul inoculului din masa de semințe și severitatea infecției (Ahmed et al., 1991; Khan, 2007). Microscleroții pot supraviețui în sol de la 10 până la 15 ani (Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020).

Ciuperca atacă plantele mai ales în perioadele secetoase și cu temperaturi ridicate. Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. Microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 35⁰C (Marquez et al., 2021). Atacul fungului este influențat în principal de temperatură, mai ales de temperaturile solului de peste 28⁰C și de precipitații (EPPO, 2000).

În primele stadii de dezvoltare a plantelor, fungul are capacitatea de a ocupa gazda în 24 - 48 ore în condiții de temperatură scăzută și umiditate ridicată. De obicei, în această fenofază simptomele nu sunt vizibile, iar ciuperca evoluează lent în plantele atacate până la formarea achenelor. În perioada de formare a semințelor, când umiditatea este scăzută și temperatura ridicată, simptomele tipice bolii devin vizibile (Ahmed, 1996).

După Popescu (2005), fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este oprită, iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La astfel de plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Leziunile mecanice, densitatea ridicată, atacul insectelor sunt factori care favorizează instalarea patogenului (Shiekh et Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991).

Putem combate acest patogen?

Patogenul este foarte greu de ținut sub control, în principal datorită capacității extraordinare de supraviețuire a microscleroților în sol. Din acest motiv, controlul chimic al bolii este extrem de dificil și neeconomic. Prin urmare, măsurile de prevenție constituie abordarea corectă pentru combaterea acestui agent patogen (Hafeez și Ahmad, 1997). Se recomandă: utilizarea hibrizilor rezistenți, irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate, distrugerea resturilor vegetale infectate, înființarea culturilor în terenuri cu textură corespunzătoare, rotația culturilor. Despre rotația culturilor se poate spune că nu dă rezultatele dorite întotdeauna, din cauza polifagiei ciupercii (infectează peste 300 de plante cultivate și buruieni) - Francl et al., 1988; EPPO, 2000; Popescu, 2005. Docea et Severin (1990) recomandă utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală, rotația culturilor.

Controlul chimic al fungului Macrophomina phaseolina este extrem de dificil, deoarece nu există fungicide care să controleze patogenul la nivelul rădăcinii. În prezent numeroase studii se fac pe această temă (Chamorro et al., 2015a; Lokesh et al., 2020; Marquez et al., 2021). Într-un studiu efectuat în laborator, Csüllög et Tarcali (2020) arată că nu există fungicide eficiente împotriva acestui fung. Ei au testat câteva fungicide: azoxystrobin, ciproconazol, procloraz și piraclostrobin. Dintre ele, doar proclorazul a oprit creșterea hifelor și a microscleroților. Concluzia studiului este că doar rezistența genetică ar putea da rezultate în combatere.

În solurile infectate se pot face fumigări cu substanțe aprobate. Această metodă este destul de costisitoare și poluantă, fiind utilizată pe scară redusă (Lokesh et al., 2020). O metodă non - poluantă ce poate fi utilizată este solarizarea terenului infectat. Greu de aplicat și această metodă pe suprafețe mari. Pe lângă asta, terenul nu poate fi cultivat pe perioada solarizării.

Interes există și în combaterea biologică prin utilizarea antagoniștilor (fungi și bacterii), dar și a micorizelor. În acest sens se fac multe testări în laborator cu privire la eficacitatea lor în combatere.

Bibliografie

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, în parteneriat cu compania FMC Agro România, monitorizează zborul adulților de Helicoverpa armigera și Ostrinia nubilalis în mai multe zone din țară cu ajutorul aplicației ArcTM Farm Intelligence, pe care fermierii o pot descărca în mod gratuit. Scopul acestui program de prognoză și avertizare este de a stabili momentele optime de combatere ale celor doi dăunători. Stabilirea momentelor optime de combatere este foarte importantă deoarece ajută fermierii să-și eficientizeze tratamentele fitosanitare în culturi. Astfel, cheltuielile cu pesticidele vor fi mai mici, iar mediul va fi protejat.

În această perioadă s-a înregistrat la capcanele cu feromoni și momeli alimentare zbor maxim al dăunătorului Helicoverpa armigera (omida fructificațiilor). Pragul maxim de alertă a fost depășit în mai multe zone din Banat și Crișana, dar și din alte zone din țară. Numărul de fluturi capturați cu ajutorul capcanelor a ajuns în unele localități din România la 300/capcană/citire, ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu o populație numeroasă la prima generație. În Banat, s-a înregistrat la capcane maxim de zbor în urmă cu câteva zile, când numărul de capturi a trecut de 150/capcană/citire. Acum, curba de zbor a dăunătorului Helicoverpa armigera este în scădere. Curbele maxime de zbor indică o activitate intensă a dăunătorilor (împerechere, depunere ouă).

Controlul primei generații a dăunătorului va diminua mult a doua generație

La câteva zile de la maximul curbei de zbor, se recomandă efectuarea controalelor fitosanitare în culturile preferate de dăunător (porumb, sorg, tomate, fasole, soia, lucernă, tutun etc.) și efectuarea unui tratament, dacă este cazul. Controlul primei generații a dăunătorului va diminua mult a doua generație, care este extrem de păguboasă, mai ales la porumb și soia.

La această dată, primele larve de Helicoverpa armigera pot fi găsite în culturile de mazăre, unde se hrănesc pe păstăi. Hrana preferată a larvelor constă în frunze, flori, boboci florali, fructe, semințe. Larvele tinere se hrănesc pe frunze, iar pe măsură ce cresc se vor îndrepta către flori și fructe.

La porumb, foarte periculos este atacul din perioada de mătăsire. Femela depune ouăle pe mătase, iar tinerele larve vor consuma mătasea, după care trec pe știulete.

Decizia de efectuare a tratamentelor trebuie luată în urma unui control fitosanitar. Dăunătorul poate fi combătut cu metode chimice, dar și biologice în cazul culturilor ecologice.

Substanțele chimice recomandate pentru combatere sunt: clorantraniliprol și clorantraniliprol + lambda - cihalotrin (după „Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România” 2019).

În combaterea biologică pot fi utilizate preparate pe bază de NPV (nucleopoliedrovirus) și Bacillus thuringiensis, Beauveria bassiana, Metarhizium anisopliae.

Când pot fi efectuate tratamentele

Este bine ca tratamentele să fie efectuate atunci când larvele pot fi ucise cu ușurință.

Momente recomandate:

• Când larvele sunt mici și foarte mici, între 1 - 7 mm (pot fi omorâte cu doze mici de insecticid).

• Când se hrănesc la suprafața organelor sau în timpul deplasării (pot fi ucise mai ușor).

• Înainte de a pătrunde în inflorescențe, știuleți, păstăi, capsule (sunt mai greu de omorât sau chiar imposibil).

Larvele de Helicoverpa armigera trec prin șase stadii de dezvoltare. Cele din stadiile I și II se hrănesc cu frunze fragede, iar pagubele nu sunt vizibile. Din stadiul III, larvele produc daune vizibile. Dimensiunea larvelor din stadiul III este cuprinsă între 8 și 13 mm. În acest stadiu ele pot fi ucise cu ușurință. Stadiile cele mai dăunătoare sunt V și VI, când larvele sunt mari, agresive și rezistente la insecticide sau bioinsecticide.

De reținut!

În paralel cu zborul de Helicoverpa armigera se înregistrează și zbor de Autographa gamma. Atenție la atacul larvelor de „buha gamma” în culturile de soia, sfeclă, porumb, tomate, cartof, varză etc! Sunt prezente. Despre „buha gamma” mai multe într-un material viitor.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Multiplele întrebuințări în alimentația omului, a animalelor și ca materie primă pentru o serie de industrii, fac din cultura porumbului una din cele mai importante culturi, atât pe plan mondial, cât și național. România ocupă un loc de lider european la cultura porumbului, fiind numărul 2 în Uniunea Europeană în 2020.

Porumbul este o plantă sensibilă la îmburuienare, concurența buruienilor pentru apă, hrană și lumină aducând pagube însemnate producției, aceasta putând scădea cu peste 80%.

Gradul mare de îmburuienare a terenurilor din țara noastră impune folosirea de erbicide, cel mai eficient mijloc de combatere a buruienilor.

Summit Agro România este una din companiile cu un portofoliu complex de erbicide pentru combaterea integrată a buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate din cultura porumbului.

Click Pro este un erbicid nou în portofoliul Summit Agro, lansat la începutul anului 2020, ce conține două substanțe active: terbutilazin 326 g/L + mesotrione 50 g/L, asigurând un spectru larg de combatere a buruienilor din cultura porumbului.

Substanța activă terbutilazin face parte din grupa triazinelor, este preluată de buruieni prin rădăcini și frunze, apoi este translocată prin xilem în plantă, acumulându-se în vârfurile de creștere și frunze. Buruienile se îngălbenesc, apoi se necrozează.

Substanța activă mesotrione are acțiune sistemică, fiind absorbită prin rădăcină, tulpină și frunze și este translocată rapid în întreaga plantă prin xilem și floem. Acționează prin inhibarea enzimei HPPD, întrerupând sinteza unor compuși (plastoquinona și tokoferol), ceea ce duce la blocarea fotosintezei și a producției de carotenoizi în buruiană.

Simptomele apar după 3-4 zile de la aplicare, prin decolorarea frunzelor buruienilor, urmată de necrozarea completă.

Click Pro este un erbicid cu dublă acțiune - peliculară și sistemică. Poate fi aplicat atât preemergent, cât și postemergent.

Aplicat în postemergență, produsul asigură o combatere bună a buruienilor monocotiledonate anuale Echochloa crus-galli, Digitaria sangunalis, Setaria sp. Pentru un control bun al buruienilor menționate recomandăm ca aplicarea să se facă până la stadiul de înfrățire al buruienilor.

Produsul combate și principalele specii de buruieni dicotiledonate întâlnite în cultura porumbului: Amaranthus sp., Chenopodium sp., Xanthium strumarium etc.

În postemergență produsul poate fi aplicat până la stadiul de dezvoltare de 8 frunze ale plantei de porumb, asigurând în acest caz și combaterea buruienilor cu emergență târzie - Abutilon theophrasti, Helianthus annus, Solanum nigrum.

Produsul are o selectivitate foarte bună față de planta de cultură. Doza omologată este de 2 - 2,3 L/ha.

Doza aplicată se stabilește în funcție de gradul de îmburuienare, stadiul de dezvoltare al buruienilor și în funcție de modul de folosire al produsului - singur sau în amestec cu un alt erbicid.

La o îmburuienare ridicată și un stadiu mai avansat de dezvoltare al buruienilor, doza recomandată este de 2,3 L/ha, iar în amestec cu un alt erbicid se poate utiliza doza de 2 L/ha.

Summit Agro Romania vine în întâmpinarea fermierilor din țara noastră cu mai multe produse pentru cultura porumbului, care să acopere nevoile lor, ținând cont de condițiile pedoclimatice diferite în care se cultivă această plantă:

Pledge 50 WP este un erbicid ce are ca substanță activă flumioxazin 50% și este utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și a unor specii monocotiledonate. Se aplică pelicular, până la răsărirea culturii de porumb și are acțiune reziduală. Nu se amestecă cu alte produse. Se aplică preemergent.

Doza omologată este de 90-120 g/ha în 300-400 L apă.

Principalele buruieni combătute: Solanum Nigrum, Amaranthus sp., Chenopodium album, Stellaria media.

Ubika este un erbicid ce are ca substanță activă nicosulfuron 40 g/L și se aplică postemergent pentru combaterea buruienilor monocotiledonalte anuale și perene și a unor buruieni dicotiledonate.

Se poate aplica de la stadiul de 2 pana la 8 frunze ale porumbului, în doză de 1,0 - 1,5 L/ha.

Assault este un erbicid ce are ca substanță activă dicamba 480 g/L, care este absorbit în plantă prin frunze și rădăcină, cu o translocare foarte rapidă în plantă. Combate buruienile dicotiledonate anuale și perene.

Doza omologată este de 0,6 L/ha, aplicat atunci cand planta de cultură are între 2 și 6 frunze, iar buruienile sunt în faza de 2-4 frunze.

Pentru combaterea Convolvulus arvensis (volbura) se aplică atunci când buruiana are între 5 - 15 cm înălțime, iar pentru Cirsium arvense (palamida) atunci când rozeta are un diametru de 10 cm. 

Lancelot Super este un erbicid sistemic, cu două substanțe active: aminopiralid 30% și florasulam 15%, cu acțiune eficientă asupra buruienilor dicotiledonate anuale și perene: Amaranthus retroflexus, Anthemis arvensis, Brassica oleracea, Cirsium arvense, Galium aparine, Xanthium strumarium etc.

Se aplică în doză de 33 g/ha postemergent, la stadiul de 4 - 6 frunze ale culturii de porumb, se absoarbe în principal prin frunze, iar secundar prin rădăcini.

Arbiter este un erbicid sistemic, ce are ca substanță activă fluroxipir 200 g/L, care se aplică postemergent; este utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura porumbului.

Doza omologată este de 1 L/ha, aplicat de la 3 la 6 frunze ale porumbului.

Este absorbit prin aparatul foliar al buruienilor și translocat în toată planta. Efectul erbicidului poate fi observat la 7-10 zile de la aplicare.

Combate foarte bine Galium aparine (turița), Rubus spp. (mur, zmeur), Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Equisetum arvense (coada calului).

Barracuda este un erbicid ce are ca substanță activă mesotrione 100 g/L. Acționează sistemic, cu aplicare în postemergență. Combate buruieni dicotiledonate și unele monocotiledonate anuale.

Doza omologată este de 0,75 - 1,5 L/ha, aplicat când plantele de porumb au 2-8 frunze.

Majoritatea buruienilor cu frunza lată sunt sensibile la erbicidul Barracuda, exemplu fiind: Abutilon theophrasti, Amaranthus spp., Ambrozia tifida, Chenopodium spp., Polygonum sp., Xanthium strumarium.

Pentru îmbunătățirea dispersiei și aderenței erbicidului pe suprafața frunzelor și pentru îmbunătățirea absorbției erbicidului în plantă, recomandăm folosirea adjuvantului Toil, în concentrație de 0,5%. Toil este un adjuvant pe bază de ulei de rapiță într-o formulare unică, cu emulsificatori de foarte bună calitate, ce permite un amestec complet cu soluția de stropit.

Pentru combaterea larvelor de viermi sârmă (Agriotes sp.), viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera), buha semănăturilor (Agrotis sp.) și cărăbușului de mai (Melolontha melolontha), dăunători care, în anii favorabili și în anumite zone pot produce pagube însemnate în cultura porumbului, Summit Agro România a introdus pe piață un produs UNIC - Trika Expert.

Trika Expert este un insecticid granulat, cu aplicare la sol odată cu semănatul, cu spectru larg de combatere. Substanța activă este lambda-cihalotrin 4g/kg, care acționează prin contact și ingestie. Are acțiune de șoc, dar și un efect repelent.

Granula de produs, formulată după o tehnologie inovatoare, este un amestec omogen de lambda-cihalotrin și suport organo-mineral (suport organic de natură humică, Azot 7% si Fosfor 35%) care conferă un efect de starter, stimulând dezvoltarea plantelor în primele faze de vegetație.

Doza omologată: 10-15 kg/ha. Cele mai bune rezultate s-au obținut la doza de 15 kg/ha.

Pentru a reduce intensitatea atacului de rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis), considerat cel mai periculos dăunător al porumbului, recomandăm aplicarea tratamentului de corecție cu insecticidul Mospilan 20 SG (acetamiprid 200 g/L), în doză de 0,1 kg/ha.

Summit Agro România deține în portofoliul său și o soluție pentru reglarea pH-ului și a conductivității apei pentru stropit, care îmbunătățește efectul aplicării foliare a produselor pentru protecția plantelor și a fertilizanților. Adjuvantul Improve 5 in 1 este un adjuvant complet cu efect acidifiant, prin reducerea pH-ului apei și menținerea lui la un nivel optim: 5, având încorporat și un indicator de pH.

De asemenea, are în compoziție umectanți, care mențin umiditatea la nivelul frunzei, surfactanți și penetranți care reduc tensiunea superficială de la nivelul frunzei, contribuind astfel la dispersarea uniformă, sporirea contactului erbicidelor pe suprafețele plantelor și implicit la penetrarea mai ușoară în plantă.

Doza recomandată diferă în funcție de duritatea apei, de la 40-50 ml/100L- la >200 ml/100 L apă.

Pentru combaterea eficientă a buruienilor, bolilor și dăunătorilor porumbului recomandăm, totodată, respectarea rotației culturilor și a asolamentului.

Articol scris de: DR. ING. ENDRE SIGMOND, SUMMIT AGRO ROMÂNIA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Răspândirea tot mai agresivă a ambroziei pe teritoriul țării noastre determină companiile distribuitoare de soluții de protecția plantelor să se implice în eradicarea acestei buruieni cu impact nociv asupra sănătății populației. Compania ADAMA, lider mondial în producția și distribuția soluțiilor de protecție a culturilor, a demarat o campanie de informare a fermierilor și autorităților publice locale privind eradicarea ambroziei prin erbicidare.

Organizat pe 28 mai 2020, primul atelier de lucru pe tema ambroziei a beneficiat de participarea mai multor Grupuri de Acțiune Locală din județele Timiș și Dolj. „În ultimii șase ani am fost alături de fermierii români cu produse menite să îi ajute să își protejeze culturile și să transforme pământul în câmp roditor. Mă bucur să fim prima companie specializată în soluții de erbicidare care susține o inițiativă de a proteja sănătatea românilor. Am creat acest proiect din dorința de a avea o contribuție la efortul comun al fermierilor și autorităților de a combate ambrozia și sunt încrezător în șansele noastre de reușită”, a declarat Dimitrios Drisis, director general ADAMA România. Adrian Iovescu, președinte GAL Timișul de Centru, a adăugat: „Am răspuns prompt invitației ADAMA de a lua parte la această inițiativă, convins fiind de necesitatea unor acțiuni coordonate între autoritățile locale, fermieri și companiile specializate pentru a identifica cele mai viabile soluții de combatere a acestei buruieni. Luând în considerare faptul că județul Timiș este unul dintre cele mai afectate, ne alăturăm demersurilor ADAMA și vom acorda sprijinul nostru pentru realizarea următoarelor acțiuni la nivel local”.

Conform Ministerului Sănătății, un număr de 482.000 de români sunt alergici la polenul de ambrozie, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp poate evolua spre astm.