În materialul de față aduc în atenția fermierilor informații despre „viermele vestic al rădăcinilor de porumb”, un dăunător care poate produce pagube importante la porumb, mai ales în zonele unde se practică monocultura. Se cunosc zone în țară unde porumbul se cultivă în monocultură chiar și de 15 ani. În acele zone, densitatea larvelor în sol este foarte mare, iar plantele pot fi distruse când sunt tinere (8 - 10 frunze).

Pentru a putea gestiona eficient acest dăunător important al porumbului, în rândurile de mai aveți la dispoziție date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Importanța economică

Diabrotica virgifera virgifera este un dăunător al porumbului cu importanță economică ridicată, fiind considerat specie invazivă în Europa [Mahmoud et al., 2016; Lemic et al., 2016].

Tehnologiile actuale bazate pe monocultură și rotații scurte duc la pierderi importante în producție deoarece populațiile de Diabrotica virgifera virgifera au condiții de dezvoltare favorabile.

Confruntare. Diabrotica versus un păiajen prădător

În România, cele mai mari pierderi au fost raportate la începutul anilor '90. Pierderile produse de viermele vestic al rădăcinilor de porumb sunt foarte mari. Se apreciază că, anual, se pierde peste un miliard de dolari din cauza producțiilor scăzute și a costurilor cu tratamentele [Wessler & Fall, 2010; Deitloff et al., 2016]. Atacul sever al larvelor poate produce pagube cuprinse între 11 - 34% [Estes et al., 2015].

Într-o comunicare personală, Grozea (2020) arată că, Diabrotica virgifera virgifera este prezentă în vestul României, mai ales în județul Timiș. Se constată în prezent că, deși populațiile sunt ridicate, totuși pagubele sunt mai scăzute comparativ cu cele înregistrate în perioada 1997 - 2010. După 2010 populațiile au crescut în vestul țării, dar răspândirea în areale noi este lentă [Antonie et al., 2008; Grozea et al., 2014; Manole et al., 2017].

Cele mai mari pierderi se înregistrează în fermele unde se practică monocultura de porumb timp îndelungat.

Recunoașterea daunelor

La porumb, daune produc atât adulții, cât și larvele, dar mai ales larvele. În afară de porumb, dăunătorul se poate hrăni pe un număr mare de specii de plante (22 de specii) - [Moeser & Hibbard, 2005; Cvrković, 2006; Grozea et al., 2010; Roșca et al., 2011]. La densități mari, larvele sunt mult mai dăunătoare în comparație cu adulții.

Atac la porumbul în 6 frunze. Aceste plante nu se mai dezvoltă, fiind distruse complet de larve

Adulții se hrănesc cu frunze, polen și mătase tânără, proaspătă și chiar cu boabe în faza de lapte. Mătasea poate fi retezată total de către adulți. Adulții pot fi extrem de dăunători la densități mari, mai ales în perioada de dinaintea polenizării. De obicei, ei pot crea probleme în culturile care au fost semănate în afara epocii optime și acolo unde se practică monocultura [Vidal et al., 2005; Roșca et al. 2011; Grozea et al. 2015].

Atacul larvelor este considerat foarte periculos. De regulă, către sfârșitul lunii iunie pot fi observate în culturi plante atacate care au rădăcinile secundare distruse și chiar rădăcina principală în cazurile grave (atac în vetre). Când sunt tinere, larvele se hrănesc cu perișorii radiculari și partea exterioară a rădăcinilor. Pe măsură ce se dezvoltă pătrund în rădăcini pe care le distrug complet. Tulpinile de porumb atacate capătă aspectul gâtului de gâscă (plantele încearcă să se redreseze). Dacă solurile sunt fertile și există umiditate suficientă, plantele de porumb își pot regenera sistemul radicular. În cazurile grave, plantele atacate pot cădea chiar la sfârșitul lunii iunie. Din cauza atacului, rădăcina de porumb nu mai poate asigura plantei nutrienții necesari, nici apa, iar producțiile vor fi mici [Pereira et al., 2015]. Pagubele pot fi mari mai ales în condiții de secetă și în solele îmburuienate [Roșca et al., 2011; Grozea et al., 2015].

Dezvoltarea adulților este influențată de condițiile climatice (temperatură și precipitații). În anii ploioși, populațiile scad simțitor (Grozea et al., 2009].

Larvă de Diabrotica virgifera virgifera în rădăcină de porumb

Biologia dăunătorului

Diabrotica virgifera virgifera Le Conte (viermele vestic al rădăcinilor de porumb) are o singură generație pe an și iernează în stadiul de ou. Cu cât iernile sunt mai blânde, cu atât numărul de ouă care vor supraviețui va fi mai mare. Eclozarea ouălor poate începe pe la mijlocul lunii mai, iar numărul cel mai mare de larve pe rădăcini poate fi observat pe la sfârșitul lunii iunie. Până la începutul lunii august larvele pot fi observate în câmp. În unii ani favorabili s-a observat apariția masivă a larvelor la sfârșitul lunii mai [Sivčev & Tomašev, 2002].

Adulți de Diabrotica virgifera virgifera la împerechere

Larvele eclozate se deplasează prin sol și caută rădăcinile de porumb. Distanța pe care se pot deplasa larvele este de aproximativ 0,5 m. După Toepfer & Kuhlman (2006), perioada de deplasare este critică pentru larve (mai ales dacă nu găsesc rădăcinile de porumb), mortalitatea putând depăși chiar 90%.

Cei mai mulți autori susțin că porumbul este gazdă primară pentru larvele de Diabrotica virgifera virgifera [Clark & Hibbard, 2004; Wilson & Hibbard, 2004; Grozea et al., 2015]. Monocultura de porumb favorizează creșterea populațiilor de Diabrotica. Ajunse la maturitate, larvele se împupează în sol, în apropierea rădăcinilor. Stadiul de pupă durează aproximativ 10 zile (uneori 7 zile). Primii adulți apar undeva către sfârșitul lunii iunie. Apariția masivă a adulților are loc la mijlocul lunii iulie și se poate întinde până la jumătatea lunii august. De la jumătatea lunii august se observă o scădere a populațiilor de adulți. Până în luna octombrie, adulții de Diabrotica pot fi observați în culturi [Bača et al., 1995; Roșca et al., 2011].

Adulți în paniculul nedesfăcut

La aproximativ șapte zile de la apariție, adulții se pot împerechea. Noile ponte vor fi depuse la jumătatea lunii iulie cu un maxim în luna august, exclusiv în culturile de porumb. Numărul de ouă depus de o femelă poate ajunge chiar la 1000. Adâncimea la care sunt depuse ouăle este de 15 - 20 cm [Bača et al., 1995; Schroeder et al., 2005].

Înainte de înflorit, adulții pot fi observați pe frunzele de porumb, iar în perioada înfloritului pe panicul și știuleții de porumb, în zona mătăsii [Vidal et al., 2005]. După ce înfloritul trece, adulții stau ascunși în număr mare la axila frunzelor. În axila frunzelor se adună polenul, pe care insectele îl consumă cu plăcere, în special femelele (asigură o producție mare de ouă). După înflorit, dacă nu mai au ce consuma, femelele pot migra în alte culturi pentru alimentație suplimentară, dar vor reveni pentru ovipoziție în cultura de porumb. De obicei, lanurile de porumb cu înflorire târzie atrag un număr mare de adulți. Astfel de culturi vor fi infestate masiv. Viața adulților se întinde pe o perioadă de 5 - 6 săptămâni [Roșca et al., 2011; Sivčev et al., 2012].

Mătase mărunțită de adulții de Diabrotica virgifera virgifera

Managementul integrat al viermelui vestic al rădăcinilor de porumb

În zonele unde porumbul se cultivă în monocultură, dăunătorul este greu de ținut sub control chiar și cu substanțe chimice. Foarte importante în strategiile de management sunt măsurile profilactice urmate de cele chimice și biologice.

Tratamentele se stabilesc în urma monitorizării populațiilor dăunătorului cu ajutorul capcanelor cu feromoni și lipici. În România, capcanele pentru Diabrotica virgifera virgifera sunt produse la Institutul de Chimie Raluca Rîpan de la Cluj. Acestea se amplasează în câmp în lunile iulie - august. Numărul de capcane se stabilește în funcție de mărimea parcelelor. Zoltan et al. (2001) recomandă amplasarea a 12 capcane/câmp din 20 în 20 metri.

Metode profilactice

Dăunătorul poate fi ținut sub control prin câteva măsuri agrofitotehnice:

• Rotația culturii este o măsură foarte importantă în controlul dăunătorului. Monocultura este cea care favorizează foarte mult creșterea populațiilor de Diabrotica virgifera virgifera. Specialiștii recomandă rotația culturii la patru ani.

• Nu este indicată cultivarea porumbului după soia, deoarece insectele depun ouă în ambele culturi [Gerber et al., 2005; Gray et al., 2009].

• Baufeld (2009), susține că rotația culturilor este esențială în eradicarea sau ținerea sub control a dăunătorilor în Uniunea Europeană.

Radăcină distrusă de larve

Metode chimice

Atunci când porumbul se cultivă în monocultură timp îndelungat sau pragurile economice de dăunare sunt atinse ori depășite se recomandă efectuarea tratamentelor chimice:

• Efectuarea unui tratament la sol la semănat sau la prima prașilă. În cazul tratamentelor la sol (pentru controlul larvelor), insecticidele pot fi aplicate înainte de semănat, la momentul semănatului și după semănat (în vegetație). Formulările granulate s-au dovedit a fi mai eficiente decât cele lichide [Ostlie & Noetzel, 1987]. Tratamentele aplicate la semănat au fost cele mai eficiente. Pragul economic sugerat în cazul larvelor este cuprins între 8 - 10 larve în stadiul III/rădăcină (în urma evaluării făcute în câmp). Se analizează între 10 și 20 de rădăcini pe suprafețele mai mici de 5 hectare [Hills & Peters, 1971].

• Tratarea semințelor înainte de semănat poate asigura protecție o perioadă de timp, deși s-a constatat că nu întotdeauna eficacitatea este mulțumitoare [Furlan et al., 2009].

• Combaterea adulților cu ajutorul insecticidelor pentru diminuarea populațiilor. Tratamentele efectuate împotriva adulților pot conduce la reducerea populațiilor. Astfel, ovipoziția va fi scăzută, iar daunele din anul următor prevenite. De regulă, sunt necesare două tratamente. În practică nu se fac tratamente împotriva adulților din cauza costurilor. În loturile de producere sămânță pot fi necesare tratamente pentru combaterea adulților. Pragul economic sugerat de unii autori pentru adulți este cuprins între 5 - 10 adulți/plantă [Toepfer & Kuhlmann, 2004]. După Baca et al. (2005), adulții se numără vizual pe câte cinci plante în zece puncte dintr-o parcelă. Tratamentul se execută atunci când mătasea este verde și polenizarea nu a început. Când mătasea se brunifică nu se mai recomandă efectuarea unui tratament. Tratamentul împotriva adulților ar trebui să surprindă femelele înainte de ovipoziție [Hills & Peters, 1971].

• Cele mai bune rezultate se obțin atunci când insecticidele sunt aplicate la sol în momentul semănatului.

În România sunt omologate pentru combaterea viermelui vestic al rădăcinilor de porumb câteva insecticide pe bază de: Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Cipermetrin; Deltametrin; lambda - cihalotrin; Acetamiprid + lambda - cihalotrin; Teflutrin (diferite formulări: tratament sămânță, tratament la sol prin încorporare, în brazdă, pe rând în momentul semănatului) - Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024.

Respectați dozele recomandate și momentele optime de efectuare a tratamentelor (funcție de stadiul care se dorește a fi combătut).

Gât de găscă

Metode biologice

Combaterea biologică trebuie să facă parte din managementul integrat al acestui dăunător, atât cât este posibil.

Dăunătorul poate fi controlat cu preparate biologice pe bază de:Steinernema feltiae (nematozi); Bacillus thuringiensis ssp. tenebrionis [Roșca et al., 2011]; Beauveria bassiana și Metarhizium anisopliae (aplicare la sol). Studiile arată că nu sunt atât de eficiente [Rudeen et al., 2013].

Se testează în prezent preparate care creează confuzie în populațiile de Diabrotica virgifera virgifera, împiedicând împerecherea. Astfel, femelele nu vor mai depune ouă, iar populațiile vor fi diminuate.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Deși am mai scris despre acest dăunător, consider că trebuie să revin deoarece sunt probleme în sectorul pomicol. Cariul scoarței a fost identificat de curând la materialul de plantat destinat înființării unei livezi de măr în sistem ecologic. În acest moment, micuții gândăcei ies din scoarța pomilor, se împerecheză și depun ouă. Apar eșalonat din aprilie și pe tot parcursul verii. Cum este posibil ca pomii de plantat să vină infestați din pepinieră? Pomii în cauză sunt plantați acum, în luna iunie, conform tehnologiilor moderne (????). Din fericire nu toți au fost plantați. De asemenea, pe lângă Scolytus, sunt prezenți și patogeni care produc cancere. Despre ei într-un alt material.

Atrag atenția că o livadă ecologică trebuie să aibă un start foarte bun. Ce înseamnă asta? Pomii trebui să fie perfect sănătoși, fără boli și fără dăunători. Soiurile cultivate trebuie să fie rezistente la principalii patogeni ai speciei care se plantează. Se pare că în spațiul intracomunitar plantele sunt controlate doar pentru patogenii și dăunătorii de carantină. Restul patogenilor și dăunătorilor nu mai sunt luați în seamă. Tinerii pomi sunt infectați cu patogeni care produc cancere. Acești patogeni se instalează de regulă în livezile bătrâne. Cariul scoarței la fel, se intalează la pomii în declin, nu la cei tineri. Prezența cariului la pomii tineri este periculoasă. Pomii pot intra în declin rapid.

Mă întreb și eu, livezile ecologice sunt sortite pierii din start? Este posibil să fie înființate livezi ecologice în sistem intensiv și superintensiv, cunoscut fiind că speciile pomicole au o serie de dăunători și patogeni extrem de periculoși care cu ușurință trec de la un pom la altul și nu pot fi ținuți sub control prin metode biologice? Tehnologiile moderne și proiectele aprobate se pare că permit asta.

Ce știu eu despre aceste livezi? Știu că sunt sortite eșecului. Mai mult nu pot spune deoarece trebuie să păstrez confidențialitatea.

Când l-am deranjat a ieșit cu viteză. Foto realizată la 10 iunie 2024

Recomandarea mea este să verificați cu atenție materialul săditor înainte de a-l pune în pământ. Pomii trebuie să aibă scoarța fără răni sau umflături, fără modificări de culoare, fără dăunători de scoarță. Rădăcinile trebuie să fie sănătoase, fără brunificări, fără tumori și micelii.

Vă atrag atenția că, în această perioadă adulții de Scolytus ies masiv din scoarța pomilor. Este momentul să verificați livezile (indiferent de vârstă). Dacă observați orificii pe scoarță și gândăcei mici, negri, treceți la efectuarea unui tratament.

În cele ce urmează, readuc în atenție informații despre acest dăunător periculos al pomilor fructiferi.

Scolytus rugulosus – Cariul scoarței este un dăunător polifag ce poate fi întâlnit la măr, păr, prun, cais, cireș, păducel, cătină, nuc, mur, alun, carpen, fag, ulm etc. Este răspândit în Europa, Africa de Nord, Asia Mică, Rusia, Iran, America de Nord și de Sud etc.

Recunoașterea și biologia dăunătorului

Adultul are lungimea corpului cuprinsă între 1,4 - 3,2 mm. Corpul insectei este alungit și are culoare neagră mat. Culoarea elitrelor este brun - roșcată sau castanie. Corpul insectei este convex și spre vârf descrește. Antenele și picioarele au culoare brună. Larvele au culoare albă și sunt apode. Capul este de culoare brună, iar lungimea corpului variază între 2 - 3 mm [Roșca et al., 2011].

Dăunătorul poate avea o generație în zonele nordice și două în zonele mai calde. În România are două generații pe an. Iernează în stadiul de larvă matură în galeriile săpate în lemn. Studiile asupra biologiei acestui dăunător arată că stadiile de prepupă și pupă se formează la începutul primăverii (martie - aprilie). Primii adulți încep să apară la începutul lunii aprilie - mai. Ei pătrund sub scoarță mai ales prin zona mugurilor [Tezcan & Civelek, 1996].

Gândăcei de Scolytus rugulosus la puieți de măr. Foto din data de 10 iunie 2024

Femela sapă galerii mamă (maternale) longitudinale sub scoarță, de 1 - 2 cm, mai rar 3 cm și mici cavități în părțile laterale ale galeriei unde își depune ouăle. O femelă depune între 10 - 100 ouă. Ramurile lungi de 25 cm pot avea uneori până la 15 galerii mamă. Galeriile produse de larve sunt lungi, sinuoase și uneori se intersectează sau se suprapun. La capătul galeriilor, larvele sapă o celulă adâncită unde se vor retrage pentru împupare. Noii adulți vor ieși la suprafața scoarței prin mici orificii [Alford, 2016].

În livadă, adulții pot fi observați din mai și până în noiembrie, cu un maxim în lunile mai - iunie. Unii cercetători au raportat o apariție intensă a adulților în lunile iulie și septembrie [Özgen et al., 2012]. Aceste aspecte legate de biologia dăunătorului sunt mult influențate de condițiile climatice.

Daune produse

Dăunătorul atacă mai ales livezile abandonate și pomii bolnavi. Pomii devitalizați, bolnavi sunt predispuși atacului unor dăunători secundari așa cum este și Scolytus rugulosus. În 2 - 3 ani copacii infestați puternic se pot usca. În general sunt mai atacate livezile de sâmburoase.

În ultimul timp, Scolytus rugulosus își face simțită prezența și în livezile din România, mai ales la cais, cireș, măr. De obicei, dăunătorul este prezent în livezile mai vechi sau în care tratamentele nu se fac corect sau la momentele optime de combatere. Frunzele pomilor atacați se îngălbenesc, iar fructele rămân mici, pipernicite.

Larvă de Scolytus fotografiată în octombrie 2020

Acest gândac de scoarță (cariu) atacă scoarța interioară, minând zona floem - cambială a ramurilor, lăstarilor și trunchiurilor copacilor și arbuștilor fructiferi. În fisurile din scoarță se poate observa rumegușul rezultat în urma săpării galeriilor. Uneori rumegușul poate fi observat și pe pământ sau în pânzele de păianjen. Pe lângă rumeguș, prezența dăunătorului poate fi semnalată și după micile orificii din scoarță. Dacă detașăm scoarța cu orificii, vom observa scoarța interioară moartă, degradată, gândăcei noi, larve, galeriile săpate de larve și mult rumeguș. În lemn, după îndepărtarea rumegușului se pot vedea și celulele adâncite unde larvele se pregătesc de împupare. În caz de atacuri puternice, dăunătorul poate pătrunde și în fructe, în zona sâmburelui, unde sapă galerii [Özgen et al., 2012].

Scolytus rugulosus atacă frecvent pomii bolnavi, răniți, stresați din cauza secetei sau alte cauze. Acest dăunător poate contribui la declinul și moartea pomilor fructiferi.

Managementul integrat

În cadrul sistemului de combatere integrată trebuie să ținem cont de cele trei tipuri de măsuri: profilactice, chimice și biologice. Din păcate, cariul scoarței este destul de greu de controlat odată ce infestarea s-a produs.

Măsuri profilactice

Bhagwandin (1992) susține că igiena culturală este singura care poate da bune rezultate în managementul acestui dăunător. Se recomandă tăierea ramurilor și lăstarilor care prezintă atac și scoaterea lor rapid din plantație. Tot materialul lemnos scos din plantație trebuie distrus prin ardere. În cazurile în care trunchiul principal este infestat masiv, copacul trebuie eliminat din plantație și ars. În nici un caz ramurile rezultate în urma tăierilor nu trebuie lăsate în apropierea pomilor sănătoși.

Pentru a preîntâmpina atacul se recomandă menținerea stării de sănătate a pomilor din livadă, eliminarea factorilor de stres, executarea tratamentelor împotriva patogenilor și dăunătorilor la avertizare (momentele optime).

Prevenirea este cea mai eficientă metodă de control a gândacilor de scoarță. Așadar, evitați rănirea rădăcinilor și trunchiurilor în timpul executării lucrărilor de îngrijire în livadă. Irigați pomii în perioadele secetoase din vară (măcar de două ori pe lună).

Este foarte important momentul în care efectuăm tăierile la pomi. Trebuie evitată crearea rănilor proaspete în timpul zborului adulților. Se recomandă să nu se execute tăieri de eliminare a ramurilor infestate în perioada martie - septembrie.

După cum am menționat mai sus, materialul lemnos (ramuri, pomi) infestat trebuie scos rapid din livadă și distrus. Distrugerea se poate face prin ardere sau prin solarizare. Pentru protejarea mediului, este indicată solarizarea. Peste grămada de lemne se pune o folie de plastic mai groasă și se etanșează bine pentru ca gândacii să nu poată ieși. Este bine ca solarizarea să se facă într-o zonă însorită timp de câteva luni. Folia de plastic trebuie să fie transparentă, rezistentă la razele UV și de foarte bună calitate [Sanborn, 1996].

Măsuri chimice. Eficiente sau nu?

Deoarece gândăceii de Scolytus rugulosus sunt protejați de scoarță este destul de greu să îi combatem cu ajutorul insecticidelor. Tratamentele chimice pot avea succes doar atunci când livada este foarte bine monitorizată, pentru ca gândacii să poată fi omorâți din timp. Soluția trebuie pulverizată pe scoarță în așa fel încât gândacii să fie uciși înainte de a pătrunde dedesubtul ei. Odată intrați sub scoarță, cu greu mai pot fi omorâți.

De asemenea, tratamentele aplicate pomilor deja infestați nu sunt eficiente, deși ele mai pot reduce din populații dacă se fac în timpul zborului adulților. Apariția eșalonată a gândacilor pe toată perioada verii îngreunează foarte mult combaterea.

Studiile arată că nici insecticidele sistemice aplicate prin injectare sub scoarță sau la solul de sub pomi nu sunt eficiente în combatere. De altfel, multe insecticide sistemice, în prezent nu sunt recomandate pentru combaterea gândacilor de scoarță [Donaldson & Seybold, 1998].

Există studii care arată că și-au dovedit eficiența insecticide pe bază de acetamiprid, esfenvalerat, spinosad. În general, orice insecticid utilizat în combaterea dăunătorilor din pomicultură poate fi utilizat dacă este omologat și dacă este aplicat în timpul zborului maxim al adulților. Cele mai „eficiente” sunt insecticidele cu o perioadă mai lungă de persistență.

În Aplicația PESTICIDE din 2024 nu am găsit vreun insecticid omologat pentru acest dăunător, deși el există și produce daune.

Măsuri biologice

Gândacul de scoarță are dăunători naturali atât prădători, cât și paraziți. În reglarea populațiilor de gandaci sunt mai eficienți prădătorii decât paraziții. Totuși, lansările de prădători sau paraziți în livezile cu infestări majore nu au fost eficiente în combatere. Mortalitatea prin parazitism a acestei specii poate ajunge la aproximativ 16%.

Pentru detectarea timpurie a gândacilor pot fi utilizate capcane cu feromoni.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cartoful este unul dintre alimentele de bază în hrana oamenilor, iar cultura acestuia devine tot mai provocatoare, mai ales în contextul schimbărilor climatice.

Aparent o plantă puțin pretențioasă, cartoful are nevoie, pe lângă solul potrivit și apă, și de aplicarea soluțiilor necesare pentru o dezvoltare sănătoasă, iar compania Corteva Agriscience pune la dispoziția fermierilor o serie de produse care să-i ajute în obținerea recoltelor dorite. Insecticide, fungicide, erbicide, dar și un biostimulator revoluționar Utrisha™  care asigură cultura cu azot atunci când plantele au nevoie de el, sunt soluțiile din portofoliul companiei pe care trebuie să le cunoască orice producător de cartof.

„Nu mai este un secret pentru nimeni că avem produse deosebite și pentru ceea ce noi numim culturi speciale. Mă refer inclusiv la cultura cartofului, o cultură cândva foarte importantă în agricultura țării, pe care noi încercăm să o susținem și să oferim soluțiile potrivite pentru obținerea unor producții mulțumitoare pentru cultivatori. În acest moment cred că majoritatea cultivatorilor de cartofi au auzit de produsul nostru Zorvec™ Entecta^®, cel mai eficient produs pentru controlul manei la cartof. Putem spune că acesta este produsul cel mai cunoscut și poate cel mai necesar pentru aceștia, deoarece mana poate fi devastatoare în această cultură. Despre eficiența lui, precum și a altor produse din portofoliul Corteva, cel mai bine vorbesc fermierii, de aceea cred că este important să îi cunoaștem și să le aflăm părerile”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager România & Republica Moldova.

Considerat de foarte multe ori „a doua pâine a țării”, cartoful este tot mai puțin cultivat la nivel național, fiind considerat o cultură riscantă, după cum spune Romulus Oprea, unul dintre cei mai importanți cultivatori de cartof de la noi din țară. Dumnealui își desfășoară activitatea în județul Covasna și a plantat în acest an 160 ha cu cartof, o bună parte din suprafață fiind dedicată producerii de sămânță, și a ținut să sublinieze că nu este vorba despre o cultură ușor de înființat, nici de întreținut. „Ne confruntăm cu lipsa ploilor în zonă, deci în acest moment nu se mai poate vorbi despre profitabilitatea culturii cartofului fără irigații. Bineînțeles că avem nevoie și de produse pe care să ne putem baza pentru a menține sănătatea plantelor, iar Corteva Agriscience ne pune la dispoziție produse pe care ne putem baza. Unul dinte ele este Titus 25 DF, un erbicid mai mult decât consacrat, pe care noi îl utilizăm frecvent în vegetație și fără de care ne-ar fi cam greu să controlăm buruienile în cultura de cartof. Însă, dacă ar fi să numim un produs pivot în această cultură, cu siguranță acesta ar fi Zorvec™ Entecta^®. Este un fungicid care a devenit aproape obligatoriu în această cultură și îl pot numi nucleul programului de combatere și prevenire. Nu este eficient doar în controlul manei, ci și pentru Alternaria, boală care a devenit mai agresivă în ultima perioadă, de aceea acest produs este atât de important pentru noi, iar faptul că am reușim să mărim perioada de pauză între aplicări este un lucru extraordinar. Sunt produse de bază și de încredere, dar și comunicarea este foarte importantă, iar echipa Corteva este alături de producători și mereu ne prezintă noutățile”, precizează Romulus Oprea. Fermierul a adăugat că 2024 este un an timpuriu din punct de vedere al dezvoltării plantelor, dar din păcate majoritatea cultivatorilor se confruntă cu lipsa apei, motiv pentru care producerea cartofilor devine tot mai dificilă fără irigații.

Pentru a fi în sprijinul fermierilor, compania Corteva Agriscience cercetează, livrează produse și oferă fermierilor cele mai bune soluții pentru culturile lor. Echipa, așa cum preciza și domnul Oprea este extrem de importantă, iar în Centrul și Vestul țării, Árpád Jakab este cel care ține legătura cu producătorii și le oferă recomandările necesare. „Cultura cartofului este în scădere, an de an scad suprafețele cultivate. Noi încercăm să fim alături de producători cu produse eficiente, iar cel mai popular produs din portofoliul nostru este cu siguranță Zorvec™ Entecta^®, soluția optimă pentru combaterea manei la cartof. Este cel mai popular și important produs pe care noi îl oferim cultivatorilor, dar nu trebuie să uităm nici de Curzate^®, sau de insecticidele Laser™ 240 SC și Suvisio^®, ori de fixatorul de azot Utrisha™ N și noile produse biologice de care sunt convins că fermierii vor și mulțumiți”, a arătat Árpád Jakab, Key Account Manager Specialty Crops Farms România Centru & Vest.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Plutella xylostella este prezentă în culturile de rapiță, cu densități diferite, funcție de zonă și condițiile climatice.

Primii adulți i-am observat în Timiș la data de 31 martie 2024 în unele culturi (nu peste tot). După această dată am amplasat capcane pentru monitorizarea dăunătorului. Diferențele de temperaturi înregistrate între noapte și zi au influențat negativ zborul în Câmpia Banatului. La această dată, în Banat putem observa în culturile netratate adulți, coconi, larve, ouă. Densitățile sunt scăzute și nu ar trebui să ne îngrijoreze.

În alte zone din țară (unde este mult mai cald) dăunătorul poate crea probleme dacă nu se intervine la timp. Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al rapiței, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse, monitorizarea și managementul integrat.

Importanța economică

Molia Plutella xylostella este considerată specie invazivă, greu de combătut din cauza rezistenței la insecticidele actuale, cât și la biopreparatele pe bază de Bacillus thuringiensis [Tabashnik et al., 1990; Gong et al., 2014]. În multe zone din lume, această molie face parte dintre dăunătorii principali ai legumelor crucifere (varză, conopidă, broccoli), cât și ai rapiței și muștarului [Talekar & Shelton, 1993; Sarfraz et al., 2006; Furlong et al., 2013].

În țara noastră, Plutella xylostella este răspândită în zonele unde se cultivă varză, conopidă, rapiță. Creșterea suprafețelor cultivate cu rapiță în România a condus și la creșterea populațiilor de Plutella xylostella. Pe lângă asta, schimbările climatice actuale și-au pus amprenta asupra biologiei moliei. În literatura de specialitate se arată că primii fluturi apar primăvara în luna mai [Roșca et al., 2011]. Monitorizarea din acest an de la Stațiunea Didactică a Universității de Științele Vieții din Timișoara arată că primii fluturi au fost observați la sfârșitul lunii martie 2024.

Larvă și daună la rapiță

Impactul economic al acestui dăunător este greu de evaluat, deoarece în unele zone din lume produce pagube importante, iar în altele nu. Eventual pot fi calculate cheltuielile cu pesticide. La nivel mondial se constată că, combaterea dăunătorului este din ce în ce mai costisitoare [Zalucki et al., 2012].

Daunele produse pot ajunge chiar și la 50% din producție în anii cu infestări masive. Fermierii observă dăunătorul târziu, iar pagubele sunt inevitabile. Monitorizarea este indispensabilă și poate ajuta în stabilirea momentului optim de combatere.

Recunoașterea simptomelor

Imediat după eclozare larvele încep să se hrănească continuu, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. În funcție de vârstă, ele se hrănesc diferit și produc simptome diferite, după cum urmează:

• În primul stadiu, au un mod de hrănire minier, consumând parenchimul frunzelor;

• După două - trei zile încep să se hrănească pe partea inferioară a frunzelor, rozând epiderma inferioară și parenchimul, cu excepția epidermei superioare (aspect de ferestruire);

• În următoarele trei stadii, larvele devin foarte lacome consumând frunzișul non - stop, lăsând găuri ovale de diferite dimensiuni în frunze, iar aspectul de ferestruire dispare [Talekar & Shelton, 1993; Castelo Branco et al., 1997; Roșca et al., 2011]. La infestări severe din frunze rămân doar nervurile;

• În urma hrănirii pe tulpini și silicve apare un simptom de albire în zona respectivă;

• Hrănirea cu muguri florali, flori și silicve tinere este poate cea mai păgubitoare. Semințele din silicvele atacate nu se vor mai umple și se pot deschide prematur. În cazul în care larvele consumă semințele în formare, producțiile vor fi scăzute [Canola Council of Canada, 2021].

Daune la frunze

Biologia dăunătorului

În România, Plutella xylostella prezintă trei generații pe an. În alte zone din lume, mai călduroase, poate ajunge la șase generații pe an și chiar mai mult. Dăunătorul iernează în stadiul de pupă în cocon pe frunzele atacate. În anul următor, primii adulți vor apărea spre sfârșitul lunii mai. Condițiile climatice au schimbat dinamica acestei specii, în unele zone din România apărând în acest an încă de la sfârșitul lunii martie (în Banat, de exemplu).

Cele trei generații se dezvoltă în următoarele perioade:

• În lunile mai - iulie se dezvoltă prima generație;

• În iulie - august, a doua generație;

• Generația a treia, din august până anul următor [Roșca et al., 2011].

Ciclul de viață are patru etape sau stadii: adult, ou, larvă, pupă. Durata fiecărui stadiu este condiționată de condițiile climatice (temperatura mai ales). Adulții sunt mici (cam 9 mm lungime) și au culoare predominant maro - cenușiu către ocru. Aripile au culoare variabilă de la ocru la maro, cu pete negre. Când sunt pliate, în partea superioară formează trei sau patru zone în formă de diamant de culoare alb - cenușiu. Din acest motiv i se mai spune „molia diamantată” [Talekar & Shelton, 1993; Golizadeh et al., 2007; Sarnthoy et al., 1989; CABI, 2015]. Adulții au activitate maximă la amurg și în timpul nopții. Dacă intrăm într-un lan de rapiță și atingem plantele, vom observa zborul în zig - zag al adulților.

Cocon

Imediat după apariția adulților, începe împerecherea. La câteva ore după împerechere, femelele încep depunerea pontei. O femelă poate depune 80 - 100 ouă. După unii autori, pot depune până la 200 de ouă pe parcursul a zece zile. Aproximativ 95% din femele încep să depună ouă la câteva ore după împerechere. Ouăle sunt ovale, au culoare gălbuie și aproximativ 0,5 mm. De regulă sunt depuse mai ales pe partea inferioară a frunzelor (lângă nervuri de obicei) și mai puțin pe cea superioară. În acest fel, ele sunt protejate de lumina directă, de vânt, de ploi [Silva & Furlong, 2012; Talekar & Shelton, 1993; Åsman et al., 2001].

După 3 - 5 zile de incubație (funcție de temperaturi) apar larvele care încep să se hrănească, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. Ele trec prin patru stadii și se hrănesc pe frunze, muguri florali, flori, tulpini și silicve. Ajunse în stadiul patru, larvele nu mai consumă frunze și intră în stadiul prepupal. Acest stadiu durează între 1 - 3 zile, atunci când temperaturile sunt cuprinse între 10 - 20⁰C. Perioada pupală durează și ea între 3 și 20 de zile, funcție de planta gazdă și temperaturi (10 - 30⁰C). Suma de temperaturi necesară dezvoltării unui ciclu de viață este de aproximativ 260⁰C. Ciclul de viață al unei generații se poate întinde pe 60 - 80 de zile, în funcție de condițiile de temperatură ale zonei, pornind de la pragul de 7⁰C și o temperatură medie de 10⁰C. Dacă temperaturile sunt mai ridicate, numărul de zile necesare dezvoltării se reduce la jumătate [Golizadeh et al., 2007; CABI, 2015; Liu et al., 2002].

În zonele foarte calde din lume, această insectă are un ciclu de viață scurt, în jur de 18 zile, iar populația sa poate crește de până la 60 de ori de la o generație la alta [De Bortoli et al., 2011]. Studiile indică că moliile pot rămâne în zbor continuu câteva zile, putând zbura până la 1.000 km/zi. Nu se cunoaște încă cum reușesc moliile să supraviețuiască la temperaturi scăzute și la altitudine mare [Talekar & Shelton, 1993].

Larvă pe silicvă, 2024

Managementul integrat al moliei verzei

Din păcate, managementul actual al moliei Plutella xylostella (și nu numai) se bazează în mare măsură pe tratamentele chimice. Pentru un control mai bun și mai durabil pe termen lung, managementul acestui dăunător trebuie îmbunătățit, în așa fel încât combaterea să nu se bazeze strict pe aplicarea insecticidelor (mai ales la varză, conopidă).

Combaterea moliei Plutella xylostella se poate face printr-o serie de măsuri profilactice, chimice și biologice (sistemul integrat de combatere).

Cele mai importante măsuri profilactice sunt:

• Distrugerea buruienilor (a cruciferelor spontane mai ales);

• Efectuarea arăturilor adânci pentru îngroparea resturilor vegetale;

• Cultivarea soiurilor tolerante;

• Rotația culturilor. Cultivarea pe suprafețe mari a rapiței, practicarea rotațiilor scurte au dus la creșterea populațiilor de Plutella xylostella;

• Irigarea prin aspersiune (stresează adulții, larvele cad de pe frunze);

• Practicarea intercroping-ului (cu usturoi, salată verde);

• Înființarea de culturi capcană pe marginea culturilor [Shelton & Badenes-Perez, 2006; Roșca et al., 2011].

Tratamentele chimice pot fi eficiente doar dacă fermierii monitorizează dăunătorul. Pentru asta, cercetarea pe teren este necesară.

Capcanele cu feromoni pot fi utilizate pentru monitorizarea moliei și stabilirea curbelor de zbor. Curbele de zbor pot fi un bun indicator pentru alegerea momentului optim de combatere. Studiile efectuate în India arată că monitorizarea populațiilor de Plutella xylostella cu ajutorul capcanelor feromonale au dat rezultate foarte bune în combatere. Datele obținute au putut indica un moment optim de aplicare al tratamentelor, în așa fel încât populațiile au fost drastic diminuate și daunele reduse. Pe lângă asta, numărul de tratamente a fost și el redus [Venkata et al., 2001].

În același timp, câmpurile ar trebui verificate de cel puțin două ori pe săptămână. Controlul trebuie să se facă în mai multe puncte din lan sau cultură (cel puțin cinci). Se vor verifica în fiecare punct măcar 0,1 m². Pe această suprafață se vor număra larvele.

Larvă pe silicvă. Preferă silicvele mai mici

În funcție de planta gazdă, fenologie, există mai multe praguri de dăunare calculate, după cum urmează:

• La varză, PED-ul este de 8 - 10 larve/plantă [Tanskii, 1981]. Momentele de observație sunt: rozeta de frunze, începutul formării căpățânii;

• La rapiță, pragul economic de dăunare la care trebuie efectuat tratamentul este de 20 - 30 larve/m² [Canola Encyclopedia, 2015].

În cadrul sistemului de combatere integrată al acestui dăunător, măsurile chimice ocupă un loc fruntaș. În primul stadiu, larvele nu pot fi omorâte datorită modului minier de hrănire. Din stadiul doi ele pot fi combătute chimic.

În România sunt omologate câteva insecticide pentru combaterea moliei la varză: Cipermetrin; Deltametrin; Gama - cihalotrin; Emamectin benzoat; Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Ciantraniliprol; Spinosad; Clorantraniliprol [Aplicația Pesticide 2.24.3.1, 2024].

Pentru rapiță nu sunt omologate produse în țara noastră, conform Aplicației Pesticide 2.24.3.1 din 2024. Dintre pesticidele recomandate, grupul chimic al piretroizilor este cel mai important și mai utilizat pentru controlul moliei P. xylostella.

Controlul chimic al P. xylostella se recomandă atunci când densitatea larvelor depășește pragul economic, care variază în raport cu stadiul de creștere al culturii și condițiile de mediu [Micic, 2005; Miles, 2002]. Utilizarea de multe ori incorectă a acestor substanțe chimice a crescut rezistența moliei verzei [Carazo et al., 1999; Castelo Branco et al., 2001]. Multe studii arată că, populațiile de P. xylostella sunt considerate foarte predispuse la dezvoltarea rezistenței la insecticide. De altfel, P. xylostella a fost primul dăunător raportat a fi rezistent la dicloro-difenil-triclor-etan (DDT), la numai trei ani de la începutul utilizării sale [Ankersmit, 1953]. Mai târziu a dezvoltat rezistență semnificativă la aproape orice insecticid aplicat, inclusiv la substanțe chimice noi [Sarfraz & Keddie, 2005; Ridland & Endesby, 2011].

Gestionarea populației de P. xylostella folosind metode de control chimice poate fi o strategie interesantă dacă este bine utilizată, datorită numărului mare de grupuri chimice cu ingrediente active diferite, care permite utilizarea alternativă a substanțelor chimice, prevenind dezvoltarea rezistenței. Aceste produse pot fi utilizate împreună cu alte tehnici de control pentru a reduce numărul de aplicații de pesticide și pentru a îmbunătăți calitatea producției.

Un aspect foarte important în alegerea produsului chimic este selectivitatea acestuia, deoarece multe substanțe chimice au o selectivitate ridicată pentru gazdă, dar nu și pentru agenții de control biologic, care contribuie la menținerea populațiilor considerate benefice pentru managementul integrat al P. xylostella.

Capcană cu feromoni

În combaterea biologică a moliei P. xylostella pot fi utilizate preparate pe bază de Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki (tulpina PB 34). Managementul integrat al P. xylostella bazat pe controlul biologic cu bacteria entomopatogenă B. thuringiensis este o metodă importantă pentru reducerea densității populației acestui dăunător în culturile de Brassicaceae. Cu toate acestea, utilizarea acestui entomopatogen trebuie să fie bine planificată, deoarece această molie se află printre primele insecte care au dezvoltat rezistență la insecticidul biologic pe bază de Bacillus thuringiensis [Kirsch & Schmutlerer, 1988; Tabashnik, 1990].

De interes sunt și fungii entomopatogeni Metarhizium anisopliae și Beauveria bassiana pentru controlul P. xylostella. Beauveria bassiana este disponibilă ca produs pe piață pentru gestionarea insectelor dăunătoare. Utilizată în combaterea moliei verzei, a redus cu succes populațiile și s-a constatat că se răspândește eficient de la moliile contaminate la cele sănătoase [Sarfraz et al., 2005].

În mod natural, toate stadiile moliei Plutella xylostella sunt atacate de numeroși parazitoizi și prădători, parazitoizii fiind cei mai studiați. Peste 90 de specii parazitoide atacă molia diamantată [Goodwin, 1979].

Paraziții de ouă aparținând genurilor polifage Trichogramma contribuie puțin la controlul natural, necesitând eliberări frecvente de viespi în câmp. Paraziții de larve sunt cei mai predominanți și în același timp cei mai eficienți. De exemplu, în Brazilia au fost observate șapte specii de parazitoizi într-o populație de P. xylostella la culturile de varză, cele mai frecvente fiind două specii: Diadegma liontiniae și Apanteles piceotrichosus. Cotesia plutellae și Actia sp., mai numeroase în trecut, au devenit parazitoizi minori în prezent.

Parazitoizii din genul Trichogramma se numără printre agenții entomofagi care au fost mult studiați pentru P. xylostella. Specia T. pretiosum, tulpina Tp8, poate parazita aproximativ 15 ouă de P. xylostella în prima sau a doua generație atunci când sunt crescute în această gazdă în condiții de laborator, cu apariție de 100% și 10 până la 11 zile pentru apariția adulților [Volpe et al., 2006]. Mai mult, modalitatea optimă de a crește în masă acest parasitoid în laborator este de a folosi ouă lipite pe cartoane de culoare albastră, verde sau albă [Magalhaes et al., 2012].

Dintre prădătorii moliei Plutella xylostella, de interes este P. nigrispinus, care are un potențial mare de utilizare în controlul acesteia. P. nigrispinus a fost raportat că se hrănește cu P. xylostella în culturile de crucifere, consumând în medie 11 larve sau 5 - 6 pupe în 24 de ore [Silva - Torres et al., 2010; Vacari et al., 2012]. Despre adulții de Orius insidiosus există date care arată că pot consuma în jur de 6 ouă de Plutella xylostella în 24 de ore [Brito et al., 2009].

Numeroase studii se fac astăzi cu privire la utilizarea nematozilor entomopatogeni în combaterea moliei verzei Plutella xylostella. Cercetările efectuate până acum arată că, nematozii Steinernema carpocapsae pot fi utilizați în combatere mai ales atunci când insecticidele se dovedesc ineficiente [Schroer et al., 2005]. Pentru că molia depune ouăle pe suprafața inferioară a frunzelor iar larvele tinere se hrănesc în aceeași zonă, soluția cu nematozi trebuie direcționată cât se poate de mult acolo. Eficacitatea tratamentului depinde foarte mult de tehnica de pulverizare [Brusselman et al., 2012].

Insecticidele de origine vegetală sunt, de asemenea, un grup foarte important pentru gestionarea populației acestui dăunător. Dintre acestea, extractul de neem (Azadirachta indica) a prezentat rezultate semnificative în controlul P. xylostella [Myron et al., 2012].

Plutella la ceas de seară. După ce am curățat capcana, un fluturaș s-a așezat comod pe acoperișul capcanei

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

De secole, țările europene sunt recunoscute pentru producția de vinuri, deoarece băuturile fac parte integrantă din mesele tradiționale din întreaga regiune, iar suprafața mare cultivată cu viță-de-vie dă naștere la creșterea producției de vin pe scară largă. Din acest considerent, prevenirea și combaterea agenților patogeni și asigurarea unui management eficient al rezistenței, cât și valorificarea culturii de viță-de-vie pe cât mai mulți ani reprezintă o prioritate pentru fermieri.

Conform datelor furnizate de Eurostat¹ în 2020, culturile viticole acopereau o suprafață de 3,2 milioane de hectare în țările Uniunii Europene, echivalent cu 45% din suprafețele totale acoperite de vița-de-vie la nivel global. În plus, analiza platformei globale de date și de business intelligence Statista pentru același interval de timp a raportat că în România, o țară cu o istorie viticolă ce datează din antichitate, suprafața totală de teren acoperită cu viță-de-vie a fost raportată² la 173,7 mii hectare.

De-a lungul timpului, toate regiunile actuale ale României au devenit zone de cultivare a viței-de-vie și de producere a vinului, iar anul acesta industria românească a vinului își continuă ascensiunea cu peste 50 de noi crame autorizate în ultimele zece luni, potrivit datelor Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV), analizate de Wines of Romania³. În plus, producția de vin a crescut cu 15% față de anul 2022, deși provine dintr-o suprafață totală de viță-de-vie ușor redusă față de anii precedenți. Prin urmare, fermierii români sunt angajați în adoptarea unor strategii eficiente pentru a controla bolile care pot compromite sănătatea și calitatea strugurilor, precum și maximizarea productivității culturilor. 

Experiențele viticultorilor

Protejarea potențialului unei culturi de struguri necesită o muncă constantă, iar fermierii trebuie să fie foarte vigilenți în fața bolilor fungice. Condițiile meteorologice din țara noastră îi pot împiedica pe viticultori să își trateze culturile în timp util și pot lăsa plantele vulnerabile la bolile care se răspândesc rapid, ceea ce necesită un bun control asupra riscului manei la vița-de-vie pe tot parcursul sezonului.

Cu sosirea primăverii, patogenii care supraviețuiesc iernii în sol reprezintă un risc pentru culturile de viță-de-vie atunci când ciclul vegetativ își reia cursul, deoarece pot apărea boli ale plantelor. Soluții precum produsele de protecție a culturilor Zorvec™ Zelavin^® Bria sau Zorvec™ Vinabel^®, introduse pe piață de Corteva Agriscience, ajută fermierii să facă față presiunii ridicate din partea riscului de peronosporoză sau oidium care apar pe vița-de-vie și oferă o acțiune excelentă împotriva patogenilor.

Spre exemplu, Zorvec™ Zelavin^® Bria revoluționează lupta împotriva manei viței-de-vie printr-o acțiune biologică eficientă împotriva agenților patogeni, cu activitate translaminară și sistemică. Fungicidul protejează frunzele pe măsură ce cresc și se dezvoltă, inclusiv frunzele nou formate, având efecte multiple asupra ciclului de viață al manei prin prevenție și eradicare a manei.

Pornind de la experiențele cu Zorvec™ Zelavin^® Bria, Aurelia Vișinescu, proprietar și cofondator al Domeniilor Săhăteni (județul Prahova, podgoria Dealu Mare), confirmă rezultatele care demonstrează un control excepțional al peronosporozei: „Pe vițele noastre cultivate convențional în 2023, cu o suprafață de 25 de hectare, am optat pentru Zorvec™ Zelavin^® Bria ca produs de protecție a culturilor împotriva peronosporozei, obținând rezultate remarcabile. A oferit o protecție excelentă, fără semne de infecție. Ca urmare, soiurile Sauvignon Blanc, Muscat, Chardonnay și Pinot Gris au demonstrat o rezistență remarcabilă împotriva patogenilor. Pentru o protecție cuprinzătoare a culturilor pe tot parcursul sezonului, recomandăm cu încredere vinificatorilor tehnologia Zelavin^® din portofoliul Corteva Agriscience”.

Călin Anghelina, manager de fermă la Astra Vest din Gura Vadului, județul Prahova, a declarat: „Chiar de la lansarea produsului, în urmă cu patru-cinci ani, am avut încredere să folosesc Zorvec™ Zelavin^® Bria pe o suprafață de cultură de viță-de-vie de 20 de hectare și de atunci îl folosesc constant. L-am aplicat înainte de înflorit, iar rezultatele au fost excepționale, pentru că nu am avut probleme cu mana absolut deloc și am fost foarte mulțumit de el. Recomand tuturor fermierilor să-l folosească cu încredere la cultura de viță-de-vie, pentru că este un produs foarte bun din punct de vedere preventiv și curativ. Produsele Corteva mi-au oferit rezultate excelente în protejarea sănătății culturii de viță-de-vie, motiv pentru care din acest an voi începe să utilizez după faza de înflorire și Zorvec^TM Vinabel^®”.

Un alt viticultor, Constantin Merei, care deține o suprafață de 25 de hectare cu viță-de-vie în județul Prahova, a punctat modul în care s-a îmbunătățit controlul manei la cultura sa: „Am început să folosesc de foarte mulți ani Zorvec™ Zelavin^® Bria cu rezultate foarte bune, iar din momentul în care l-am aplicat pentru prima dată am mers doar cu acest produs până la faza de înflorit și am păstrat acest produs în strategia de management al rezistenței viței-de-vie la agenți patogeni pe care am adoptat-o. Respect această strategie de ani de zile și nu am întâmpinat nicio problemă cu mana la plante, chiar și în condiții meterorologice extreme, pentru că în mai puțin de o oră de la aplicarea Zorvec™ Zelavin^® Bria oferă o rezistență mai mare la spălare”.

O altă opțiune populară în rândul fermierilor este Zorvec^TM Vinabel^®, datorită unei combinații de substanțe active ce asigură un control al bolii de lungă durată, o productivitate ridicată și struguri mai uniformi, cu o calitate superioară. Fungicidul este absorbit rapid pe și în interiorul stratului epicuticular de ceară al plantei pentru a oferi o rezistență la spălare superioară la doar 20 de minute după aplicare, iar acest lucru ajută cultivatorii să reducă nevoia de aplicări repetate din cauza precipitațiilor, astfel încât suprafețe mai mari să fie acoperite.

Victor Poiană, fermier și director general la Crama Stenota, admnistrează 18 hectare de viță-de-vie în podgoria Dealu Mare (județul Prahova) și subliniază ca avantaj al utilizării Zorvec^TM Vinabel^® faptul că fermierii pot profita de ferestre de aplicare mai lungi atunci când vremea este nepotrivită și face imposibilă aplicarea tratamentelor fitosanitare din cauza condițiilor meteo. „Anul trecut am folosit pentru prima dată Zorvec^TM Vinabel^® pe zece hectare din cele 18 de viță-de-vie, pe soiurile de Fetească regală și Fetească neagră, fiind un adept al utilizării produselor inovatoare în agricultură. Având în vedere că atacă atât mana, cât și putregaiul cenușiu, pot spune că nu am avut probleme cu bolile, cu toate că a fost un an dificil din acest punct de vedere. Prin comparație, pe celelalte opt hectare, pe care n-am utilizat produsele inovatoare de la Corteva, am întâmpinat probleme cu apariția manei la cultură, ceea ce m-a convins ca anul acesta să continui cu Zorvec^TM Vinabel^® pe cele zece hectare după aceeași strategie de aplicare ca în 2023, iar pe celelalte opt hectare să încerc Zorvec™ Zelavin^® Bria până la faza de înflorit și să continui cu Zorvec^TM Vinabel^® după înflorit. De regulă, cu alte produse aveam probleme cu mana încă din primele 12 zile, dar la aplicarea Zorvec^TM Vinabel^® m-am dus special să văd cum se comportă cultura după 14 zile și am fost plăcut surprins. Perioada lungă între aplicări este cel mai mare avantaj pentru un viticultor și siguranța că timp de 14 zile nu ai nicio grijă cu mana la cultura viței-de-vie.”

Odată ce au sub control apariția bolilor la cultura de viță-de-vie, fermierii pot recolta mai multe fructe de înaltă calitate, iar soluțiile inovatoare precum tehnologia Zorvec® conferă protecție viței-de-vie și beneficii pentru fermieri din punct de vedere al productivității crescute prin eliminarea riscului infecției cu mana la vița-de-vie în perioadele critice ale dezvoltării plantei.

Autor: MARIA CÎRJĂ, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aduc în atenția fermierilor fungul Fusarium graminearum care produce boala numită „albirea și înroșirea spicelor”. În zonele din țară unde au căzut precipitații în perioada înfloritului, iar temperaturile au fost favorabile realizării infecțiilor, este posibil să apară fuzarioza.

Schimbările climatice din ultimii ani au influențat pozitiv dezvoltarea fungilor din genul Fusarium, favorizând apariția epidemiilor la grâu. Cea mai recentă epidemie de Fusarium la cerealele din Câmpia Banatului (și nu numai) a fost în anul 2019, an în care calitatea a fost foarte scăzută, în principal din cauza prezenței micotoxinelor fusariene în cantități care au depășit limitele permise.

Pierderile produse de F. graminearum la grâu în anii epidemici pot fi uriașe. Pagubele se datorează în mare parte sterilității spicelor, MMB-ului scăzut (masa a o mie de boabe), dar mai ales prezenței micotoxinelor în cariopse.

Fusarium graminearum este un patogen deosebit de periculos al cerealelor deoarece produce micotoxine încadrate în două clase chimice: trichothecene și zearalenon. Dintre trichothecene amintim: vomitoxina (deoxynivalenol sau DON), micotoxina T – 2, diacetoxyscirpenol (DAS), monoacetoxyscirpenol (MAS) şi nivalenol. Aceste micotoxine sunt iritanţi puternici şi au fost asociate atunci când sunt consumate cu simptome ca: vomă, refuzul hranei şi posibil ulcer gastric. Cele mai semnificative trichothecene sunt toxina T – 2 şi deoxynivalenolul, care apar în cantităţi destul de mari la cereale. Zearalenonul face parte din a doua clasă chimică de toxine produse de F. graminearum. Când este consumat de animale este asociat cu probleme de reproducere, cum sunt: avorturile, căldurile false, reabsorbţia fetusului şi a mumiilor [Cotuna & Popescu, 2009].

Fusarium și Alternaria sp. (foto din anul 2023)

În Câmpia Banatului, în anul 2023 au existat lanuri infectate, însă incidența spicelor atacate a fost mai scăzută, la fel și intensitatea. De la epidemia de Fusarium graminearum din anul 2019, putem aprecia că acest patogen nu a mai creat probleme deosebite în Banat, deoarece nu s-au întrunit condițiile climatice (precipitații continue și temperaturi moderate). Vom vedea ce va aduce această primăvară.

Prin intermediul acestui articol venim în sprijinul dumneavoastră cu informații despre tabloul simptomatic al bolii, biologia, epidemiologia și „combaterea” patogenului Fusarium graminearum. Aceste informații vă vor ajuta în viitor să vă protejați din timp culturile.

Micotoxinele fusariene, pericol pentru sănătatea oamenilor și animalelor

În fuzarioza grâului pot fi implicate mai multe specii de Fusarium. Studii numeroase arată că fuzarioza spicelor de grâu poate fi produsă de Fusarium graminearum, Fusarium culmorum, Fusarium nivale, Fusarium poae, Fusarium sporotrichioides [Miller, 1994; Lidell, 2003; Wegulo, 2012; Zrcková et al., 2019]. Dintre speciile menționate, Fusarium graminearum este prezentă în regiunile temperate cu climat mai cald, comparativ cu Fusarium culmorum care preferă zonele mai reci [Wang & Miller, 1988; Snijders & Perkowski, 1990; Miller et al., 1991; Miller, 2002]. În Câmpia Banatului, specia predominantă care produce infecții la spic este F. graminearum [Cotuna et al., 2013; Cotuna et al., 2022].

Dintre speciile de Fusarium producătoare de DON, F. graminearum este considerată cea mai importantă [Paraschivu et al., 2014; Paul et al., 2005; Anon, 1993c]. Deoxynivalenolul (DON) aparține familiei chimice de sequiterpene, fiind derivat din trichodiene (precursorul biochimic al tuturor trichothecenelor). DON - ul este foarte stabil din punct de vedere chimic. Semințele infectate de Fusarium conțin întotdeauna și micotoxine fusariene. Dintre acestea, DON - ul a fost găsit frecvent în cantități mari [McMullen et al., 1997]. După Wegulo (2012), cu cât procentul de boabe fusariate este mai mare cu atât și cantitatea de DON va fi mai ridicată. De altfel, marea majoritate a cercetătorilor corelează prezența deoxynivalenolului în cariopse cu intensitatea atacului din câmp și procentul de boabe fusariate [Cowger & Arellano, 2013]. Dacă ajunge în hrana oamenilor, deoxynivalenolul poate produce intoxicații alimentare, care se manifestă prin greață, vărsături, diaree, dureri de cap, dureri abdominale, febră etc [Lidell, 2003; Sobrova et al., 2010].

Până în acest an, limita maximă de DON admisă de legislația europeană în cerealele neprocesate era de 1250 ppb (1,25 ppm) [Commission Regulation (EC) No 1881/2006].

În Regulamentul (UE) 2024/1022 al CE din 8 aprilie 2024, de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 cu privire la nivelurile maxime de deoxinivalenol în produsele alimentare, limita maximă de DON permisă la cerealele neprocesate a scăzut la 1000 ppb. Noile reglementări intră în vigoare începând cu data de iulie 2024 și nu se aplică retroactiv.

A doua micotoxină importantă produsă de Fusarium graminearum este „toxina T - 2”, care apare în cantități semnificative la cereale, alături de deoxynivalenol [Annon, 1993b]. Intoxicația se manifestă prin simptome de febră, vomă, convulsii, anemie, inflamații acute ale aparatului digestiv.

Alt metabolit toxic produs de fungul F. graminearum este zearalenona (ZON). Zearalenona apare la grâul fusariat alături de DON și T - 2. Această toxină afectează eficiența reproductivă, nu și pofta de mâncare. Sindromul estrogenic ce apare în urma ingerării de hrană contaminată se caracterizează prin: umflarea glandelor mamare, hipertrofia uterină, umflarea vulvei, infertilitate [Marasas, 1991]. Cei mai sensibili sunt porcii.

Limitele maxime admise de ZON și T - 2 în grâul neprocesat sunt de 100 ppb. Cele trei micotoxine, DON, ZON și T - 2 nu sunt considerate carcinogenice. Zearalenona nu se transmite prin lapte sau alte produse lactate.

Factorii de risc pentru apariția infecțiilor

Risc crescut de infecții cu Fusarium graminearum se înregistrează în anii când se întrunesc următorii factori:

• Temperaturi optime pentru realizarea infecțiilor. După Anderson (1948), temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 25⁰C, indiferent de cât timp durează umezeala. După De Wolf et al. (2003), contează durata în ore a temperaturilor cuprinse între 15 - 30⁰C, înainte cu șapte zile de înflorit. În condiții de vreme caldă cu temperaturi cuprinse între 25 - 30⁰C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic (albire) pot apărea în 2 - 4 zile de la realizarea infecției [Wegulo, 2012]. Astfel, o cultură aparent sănătoasă, brusc poate să prezinte simptome de boală;

• Precipitațiile. Precipitațiile continue dinainte de înflorit și în timpul dezvoltării cariopselor favorizează acumularea de cantități mari de DON în cereale. Cantitățile de precipitații din lunile mai și iunie predispun cerealele la infecția cu Fusarium. Perioadele în care grâul poate fi infectat sunt la înflorit sau imediat după înflorit [Hernandez Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012]. De Wolf et al. (2003) arată importanța duratei în ore a precipitațiilor înainte cu șapte zile de înflorit;

• Umiditatea relativă a aerului (UR%). Cu cât expunerea la umezeală este mai îndelungată, intensitatea atacului la spic crește. Chandelier et al. (2011), într-un studiu efectuat pe o perioadă de șapte ani, arată o corelație puternică între umiditatea relativă medie de peste 80% și cantitatea de DON acumulată în cariopse;

• Tehnologiile practicate în prezent de către fermieri pot influența pozitiv infecțiile cu Fusarium, cât și acumularea de micotoxine. Sistemele de cultivare „minimum tillage” sau „no tillage” (utile pentru conservarea solului), densitățile mari practicate, lipsa rotației, au dus la creșterea sursei de inocul în resturile vegetale ce rămân la suprafața solului [Unger, 1994; Watkins, 1994; Matei et al., 2010];

• Soiurile sensibile.

Recunoașterea simptomelor

Fusarium graminearum poate ataca plantele de cereale păioase pe tot parcursul perioadei de vegetație, dacă condițiile climatice preferate se întrunesc.

Tabloul simptomatic al bolii se prezintă după cum urmează:

• Plăntuţele care provin din seminţe infectate se îngălbenesc şi în cele din urmă putrezesc;

• În faza de înfrăţire, rădăcinile şi coletul sunt brunificate din cauza infecţiilor realizate de miceliul şi clamidosporii din sol. Plantele atacate continuă să vegeteze slab şi vor forma spice sterile;

• Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Ciclul de viață

Fusarium graminearum este agentul etiologic dominant al fuzariozei spicului la cerealele păioase cultivate în România. Ciuperca rezistă în resturile de plante vegetale, în sol și în semințe. Vremea umedă prelungită în timpul perioadei de vegetație favorizează creșterea și sporularea ciupercii. Sporii ciupercii sunt purtați de vânt și de picăturile de apă pe spicele de grâu. Grâul este susceptibil a fi infectat în perioada înfloritului și când cariopsele încep să se formeze [Popescu, 2005].

Fusarium graminearum rezistă în sol sub formă de miceliu saprofit, clamidospori şi peritecii. O sursă importantă de transmitere este sămânţa infectată din care ies plăntuţe bolnave care mor (infecţie sistemică). Infecţiile primare pot fi realizate de micelii sau clamidosporii din sol dar şi de ascosporii şi conidiile care ajung pe părţile aeriene ale plantelor. După realizarea infecției, miceliul care se dezvoltă intracelular va intra în sporogeneză, formându-se astfel conidiile ce asigură infecţiile secundare (foarte păgubitoare mai ales în perioada înfloritului) – Popescu, 2005.

Dezvoltarea acestui patogen este favorizată de vremea umedă (umiditatea aerului peste 90%, prezenţa ploilor) şi de temperaturile moderate (peste 20⁰C) şi apoi de factorii agrofitotehnici (monocultura, solurile acide, azotul în exces, semănatul des, sensibilitatea soiurilor).

Infecţia continuă şi în depozite. Contaminarea cu micotoxinele produse de F. graminearum este asociată cu amânarea excesivă a recoltatului şi cu depozitarea cerealelor umede. Acumularea de micotoxine este masivă la temperaturi de 21 – 29⁰C şi la o umiditate a boabelor de peste 20%.

Managementul integrat al fuzariozei grâului

Putem combate sau nu fuzarioza la cereale? O întrebare la care este greu de răspuns. Măsurile din cadrul sistemului de combatere integrată pot ține sub control destul de puțin fuzarioza dar nu întotdeauna ne feresc de infecții. De ce? Pentru că orice măsuri am respecta, condițiile climatice sunt esențiale în realizarea infecțiilor.

Atac la cariopse. Stanga, cariopse fusariate, dreapta cariopsă aparent sănătoasă (foto din anul 2023) 

Măsuri profilactice

Măsurile de profilaxie sunt foarte importante dar nu ne feresc de infecții dacă condițiile climatice sunt favorabile patogeniei. Totuși, respectarea lor ne poate ajuta, în sensul că vom avea o rezervă mai mică în sol de inocul. În acest sens, este bine ca fermierii să respecte următoarele măsuri:

• Cultivarea de soiuri adaptate climei locale şi zonei unde vor fi cultivate.

• Cultivarea unor soiuri care tolerează mai bine patogenul. Despre rezistență totală nu putem discuta. Rezistența soiurilor de grâu la infecția cu Fusarium este foarte importantă și intens studiată astăzi. Sunt descrise până acum cinci tipuri de rezistență: tipul I - rezistența la infecția inițială (reacții de apărare); tipul II - rezistența la răspândirea agentului patogen în țesutul infectat; tipul III - rezistența la infecție a semințelor; tipul IV - toleranța la infecție; tipul V - rezistența la micotoxine [Mesterhazy, 1995; Ma et al., 2009; Kosaka et al., 2015; Zhang et al., 2020]. După Bai & Shaner (2004), crearea unor soiuri cu rezistență la Fusarium poate fi o strategie foarte bună pentru controlul acestei boli. În SUA, preocupări de ameliorare a grâului pentru rezistența la Fusarium sp. există de prin anul 1929. Un studiu din 1963 arată că, după un ciclu de cercetari de nouă ani, toate plantele de grâu pot fi infectate în proporție mai mare sau mai mică [Schroeder & Christensen, 1963].

• Controlul dăunătorilor în lanurile de cereale nu trebuie neglijat, deoarece se ştie că favorizează infecţiile cu Fusarium graminearum.

• Densităţile mari trebuie evitate.

• Fertilizarea cu azot şi alte substanţe nutritive să se facă în mod echilibrat.

• Rotaţia culturilor trebuie respectată, deoarece s-a constatat că reduce riscul de contaminare cu micotoxine produse de ciuperca Fusarium graminearum.

• Resturile vegetale să fie îngropate prin intermediul arăturii.

• Recoltarea la timp, uscarea la 24 de ore de la recoltare şi supravegherea umidităţii boabelor la depozitare [Cotuna & Popescu, 2009].

Dacă aceste măsuri sunt respectate, sursa de inocul va fi diminuată, NU şi eliminată.

Măsuri chimice

În funcție de condițiile climatice, tratamentele chimice pot fi eficiente sau nu. Tratarea semințelor înainte de semănat este esențială în prevenirea primelor infecții.

În România sunt omologate următoarele substanțe pentru tratarea semințelor de cereale păioase: Triticonazol; Tebuconazol; Fludioxonil + teflutrin (insecticid); Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Difenoconazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Ipconazol; Fluxapyroxad; Fludioxonil + sedaxan; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan; Bixafen + tebuconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Tratamentele din vegetație

La modul general, în literatura de specialitate se recomandă două tratamente în timpul sezonului de vegetație, după cum urmează: primul tratament la începutul înspicării; iar al doilea tratament la sfârșitul înfloritului.

Studiile efectuate pentru stabilirea momentelor optime de efectuare a tratamentelor (când au eficacitate maximă) recomandă următoarea strategie:

• Tratament la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit - eficiență ridicată.

• Tratament la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului în general.

• Tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit - nu se recomandă (prea târziu pentru tratament) - se poate aplica doar în situații grave cu risc de infecții secundare când sunt ploi continue după înflorit.

Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Azoxistrobin; Tebuconazol; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Ciprodinil; Fenpropidin; Difenoconazol + tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Boscalid + protioconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Fungicidele omologate trebuie utilizate doar în dozele recomandate de producători. Nu măriți dozele. Mărirea dozelor duce la apariția fenomenului de rezistență, iar rezistența la pesticide este o problemă mare a agriculturii moderne.

Tratamentele trebuie efectuate doar în zilele în care nu bate vântul și temperaturile nu sunt ridicate. Dacă după efectuarea tratamentelor intervin ploi, va trebui să repetați. Este foarte important să fie respectați timpii de pauză până la recoltat. Fungicidele utilizate la cereale au timpi de pauză destul de mari, începând de la 35 până la 50 zile.

Măsuri biologice

Combaterea biologică este foarte rar utilizată în combaterea fuzariozei la grâu și nu numai. De interes sunt antibioticele produse de bacterii (Bacillus subtilis) și fungi (Penicillium, Trichoderma, Trichothecium): fitobacteriomicina, nifimicina, fitoflavina, lavendromicina, trichotecina [Popescu, 2005].

În prezent, există un produs biologic omologat în România pe bază de Pythium oligandrum (M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum) pentru tratarea fuzariozei în perioada de vegetație. Tratamentele cu agenți biologici trebuie efectuate preventiv, nu curativ.

De reținut, recoltele contaminate cu micotoxine fusariene nu pot fi destinate nici pentru panificaţie, nici pentru hrana animalelor, din cauza intoxicaţiilor grave pe care le produc.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna (realizate în anii trecuți)

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Plantele de cultură sunt atacate de un număr mare de boli, dar dintre acestea mana, chiar și după un secol și jumătate de la apariția ei în Europa, rămâne cea mai devastatoare. În anii prielnici dezvoltării acestei boli (umiditatea aerului ridicată, peste 90%, și temperatura 18-22°C), pagubele pot ajunge până la pierderea totală a producției.

Mana atacă toate părțile verzi ale plantei, cele mai importante pierderi înregistrându-se prin distrugerea frunzelor, lăstarilor tineri, ciorchinilor, inflorescențelor, florilor și boabelor - la vița-de-vie; a frunzelor, tulpinilor și fructelor - la tomate și a foliajului și prin infectarea tuberculilor - la cartof.

În ultimul timp, tot mai multe date susțin că, la cultura cartofului, ciuperca ce produce mana (Phytophtora infestans) a devenit mai agresivă. Are loc o scurtare a ciclului biologic, de la 4-6 zile la doar 3-4 zile, producând mai mulți spori decât înainte, ceea ce mărește șansa ca frecvența plantelor infectate să crească. De asemenea, virulența sporilor este mai mare.

Toate acestea au determinat creșterea numărului de tratamente contra manei, care în anumite situații pot ajunge până la 20 și la o cantitate mai mare de substanță activă la hectar. De asemenea, s-au intensificat eforturile în găsirea și omologarea de noi substanțe active pentru controlul acestui patogen.

Fungicid cu acțiune preventivă și curativă

Summit Agro Romania s-a alăturat acestui efort, punând la dispoziția fermierilor un produs eficient în combaterea manei: Zetanil - un fungicid cu actiune preventivă și curativă, condiționat sub formă de granule dispersabile în apă (WG). 

Zetanil are în componența sa două substanțe active, cu două mecanisme de acțiune diferite, și anume:

• Cimoxanil 330 g/kg – o substanță activă cu un mecanism de acțiune multisite, sistemic-locală, ce este foarte rapid absorbită de aparatul foliar și distribuită omogen în toată planta.

Activitatea preventivă este dată de capacitatea cimoxanilului de a distruge sporii de mană, înainte de instalarea infecției.

Activitatea curativă este dată de capacitatea substanței active de a bloca dezvoltarea miceliului în primele 2-3 zile de la instalare.

Cantitatea de cimoxanil aplicată este redusă (120-150 g/ha), având un impact minim pentru mediul înconjurător și probabilitate mică de apariție a formelor de rezistență.

• Zoxamid 330 g/kg – o substanță activă de contact, cu acțiune preventivă, caracterizată prin capacitatea de distrugere a sporilor de mană înainte ca boala să se instaleze în plantă. Are un mecanism de acțiune multisite: inhibă formarea zoosporilor în sporange și totodată, stopează alungirea tubului germinativ în primele cicluri de diviziune în nucleu, prevenind pătrunderea fungilor în celulele plantei.

Produsul pătrunde foarte rapid în plantă (1-2 ore de la aplicare). Are ca efect secundar combaterea Botrytis spp. și Alternaria spp., dar și un profil eco-toxicologic foarte bun. Este rezistent la spălare (ploi și apa de irigații), sigur pentru mediu și utilizator.

Zetanil este un produs dezvoltat și omologat pentru combaterea ciupercii care produce mana la culturile de: viță-de-vie (Plasmopara viticola); tomate (Phytophthora infestans) și cartof (Phytophthora infestans).

La cultura de viță-de-vie poate fi utilizat începând cu fenofaza de 3-4 frunze adevărate, până la coacerea strugurilor. Summit Agro recomandă folosirea începând cu fenofaza de scuturare completă a florilor, până la intrarea în pârgă a boabelor.

Doza omologată este de 0,40 kg/ha. Se recomandă maximum două tratamente per perioadă de vegetație, păstrând un interval de 7-10 zile între tratamente.

Foto: Summit Agro România/Dreamstime.com

La cultura de tomate poate fi aplicat începând cu fenofaza de 3-4 frunze adevărate, până la coacerea fructelor. Recomandarea Summit Agro este de aplicare a tratamentului cu Zetanil începând cu fenofaza de formare a bobocilor florali, până la coacerea completă a fructelor.

Doza recomandată este de 0,40 kg/ha. Ca în cazul culturii de cartof, recomandăm maximum două tratamente per perioadă de vegetație, cu un interval de 7-10 zile între tratamente.

La cultura cartofului poate fi aplicat pe toată perioada de vegetație, în funcție de condițiile climatice și presiunea de infecție, începând cu fenofaza de 3-4 frunze.

Doza omologată este de 0,45 kg/ha, având un efect secundar și asupra alternariozei cartofului (Alternaria solani).

Se pot efectua doua tratamente cu acest produs, în alternanță cu alte fungicide de contact sau sistemice, păstrând un interval de 7-10 zile între tratamente.

Pentru mai multe detalii cu privire la fungicidul Zetanil contactați cu încredere reprezentanții Summit Agro România sau scrieți-ne pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Echipa Summit Agro România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În culturile agricole, concurența directă a buruienilor cu planta de cultură are un impact negativ asupra producțiilor obținute. De exemplu, lipsa combaterii din cultura de floarea-soarelui a buruienilor precum ambrozia, cânepa, știrul sălbatic, spanacul sălbatic, poate duce la pierderi de producție cuprinse între 20% și 70%.

Ambrozia (denumită popular și iarbă de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustiei) face parte din familia Asteraceae, care cuprinde aproximativ treizeci de specii de plante anuale sau perene. În ultimii ani, această buruiană devine din ce în ce mai prezentă în zone ale României în care nu se regăsea până în prezent. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze, astm, la sfârșitul verii - începutul toamnei, fiind unul dintre factorii agravanți ai astmului bronşic. O singură plantă matură de ambrozie poate elibera până la opt miliarde de grăunțe de polen (20 microni în diametru) și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani.

Alături de ambrozie, Cannabis sativa sau cânepa, devine din ce în ce mai invazivă în special în partea de Sud a României. Cânepa, o plantă ruderală, este din ce în ce mai întâlnită în cultura de floarea-soarelui.

Erbicidul VIBALLA^® din portofoliul companiei Corteva Agriscience prezintă următoarele avantaje și beneficii:

• Flexibilitate – fereastră largă de aplicare – începând cu stadiul de 4 frunze complet dezvoltate ale culturii de floarea-soarelui până la stadiul de buton floral;

• Libertatea de a alege – indiferent de tehnologia pe care doriți să o utilizați, erbicidul VIBALLA^® este selectiv față de toți hibrizii de floarea-soarelui (fie convenționali, ExpressSun^®/TBN sau Clearfield^®);

• Inovație – erbicidul VIBALLA^® conține Arylex™ active și prezintă un mod de acțiune nou destinat combaterii buruienilor din cultura de floarea-soarelui;

• Fără restricții – după aplicarea erbicidului VIBALLA^®, orice cultură poate fi înființată fără nicio restricție în asolament normal;

• Independență față de condițiile climatice;

• Eficacitate extraordinară în combaterea buruienilor dificil de controlat, chiar și a biotipurilor rezistente, din cultura de floarea-soarelui.

Erbicidul VIBALLA^® este ușor de utilizat, doza recomandată este de 1 L/Ha și se integrează perfect în programele de combatere integrată a buruienilor cu frunză lată din cultura de floarea-soarelui.

Articols scris de: ALEXANDRA PETCUCI, Category Marketing Manager Erbicide Corteva Agriscience RO & MD

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fungul Puccinia striiformis produce boala numită „rugina galbenă”. Pe fondul climatic actual (vreme umedă și răcoroasă) și a sursei de inocul ridicată din anul trecut, primele infecții produse de Puccinia striiformis sunt evidente în lanurile de grâu, mai ales la soiurile sensibile. Este posibil ca și în acest an să ne confruntăm cu epidemii de rugină galbenă în unele zone din țară? Vom vedea.

În anul 2023, primele infecții au apărut la grâu în ultima decadă a lunii aprilie. Se pare că istoria se repetă. În 2024, în ultima decadă a lunii aprilie observăm primele pustule de rugină galbenă. Asta înseamnă că infecția s-a realizat mai devreme, adică în decada a doua a lunii aprilie 2024. Dacă vremea răcoroasă și umedă se va menține, posibil ca acest patogen să producă pagube importante în producție, așa cum s-a întâmplat și în anul 2023.

De aceea, vă recomandăm să verificați lanurile de grâu și orz, iar acolo unde constatați că PED-ul este depășit interveniți cu tratamente. Pentru gestionarea corectă a patogenului vă punem la dispoziție informații despre biologia, epidemiologia și combaterea acestui patogen periculos.

Factorii de risc pentru apariția infecțiilor

Riscul de apariție a epidemiilor de rugină galbenă crește când se întrunesc următorii factori:

• Climatul răcoros;

• Precipitațile abundente din perioada de vegetație;

• Soiurile sensibile;

• Samulastra;

• Iernile ușoare;

• Microclimatul umed;

• Vânturile care bat din nord - vest și sud - vest (pot aduce uredospori de la distanță mai mare) - Martinez - Espinoza, 2008; Popescu, 2005.

Puccinia striiformis, infecție la soiul Miranda (Mănăștur, jud. Arad, 29.04.2024)

În ultima decadă a lunii aprilie 2024, acești factori sunt întruniți, iar patogenul este prezent în unele culturi de cereale din vestul țării, dar și în alte zone din România.

Importanța economică a bolii

În condițiile climatice ale României, rugina galbenă nu apare în fiecare an, ci doar în anii în care în timpul primăverii se înregistrează temperaturi scăzute (10 - 15⁰C) și cantități mai mari de precipitații. Amintesc anul 2018, când în vestul României rugina galbenă a produs pagube la grâu și triticale. În acel an, infecțiile au apărut după înspicat, iar pagubele nu au fost mari. Nu la fel putem spune despre anul 2023 (la cinci ani de la infecțiile din 2018) când rugina galbenă a produs infecții încă din luna aprilie. Condițiile climatice ale anului 2023 au permis ca rugina să evolueze tot sezonul de vegetație. Pagubele au fost foarte mari, deoarece rugina a ajuns la cariopse, care au rămas mici și șiștave.

Este interesant să ne confruntăm din nou cu rugina galbenă la un an de la epidemiile din anul 2023. Vom vedea dacă vremea umedă și răcoroasă va persista. Dacă temperaturile vor crește peste 20⁰C, infecțiile vor fi stopate.

Pierderi importante apar atunci când infecțiile apar devreme, mai ales la soiurile sensibile. Când boala apare după înspicat, în funcție de condițiile climatice, pagubele pot fi mai mari sau mai mici. Patogenul afectează recoltele și cantitativ și calitativ. Pierderile oscilează între 10% - 70% și excepțional chiar 100% (mai ales la culturile de grâu ecologic și la soiurile sensibile) - Chen, 2005.

Pustule de Puccinia striiformis cu epiderma ruptă (29 aprilie 2024)

Recunoașterea simptomelor

În anii cu primăveri umede și răcoroase, plantele de grâu, dar și cele de orz, triticale, secară, pot fi infectate pe tot parcursul perioadei de vegetație.

Tabloul simptomatic al ruginii galbene este total diferit de cel al ruginii brune [Eugenia Eliade, 1985; Viorica Iacob et al., 1998; Popescu, 2005].

Puccinia striiformis atacă toate organele plantelor: tulpini, frunze, teci, spiculețe (peduncul, rahis), glume, cariopse, ariste.

Tabloul simptomatic al bolii:

• Primele infecții apar în luna aprilie și se pot întinde până în luna iunie dacă vremea permite asta;

• Inițial, pe frunzele infectate se observă semne de boală care constau în dungi clorotice, paralele. În aceste zone clorotice se vor forma pustule specifice de culoare galbenă - deschis și chiar portocalii uneori. Forma pustulelor este dreptunghiulară frecvent, însă se pot observa și pustule eliptice. Pe frunze, pustulele sunt dispuse sub formă de striuri sau dungi între nervuri, în șiruri paralele, cu o preferință pentru partea superioară. La atacuri masive, frunzele se usucă prematur;

• În cazul atacului la spiculețe, cariopsele vor fi șiștave. După Alexandri et al. (1969), glumele sunt cel mai mult atacate, atât la exterior cât și la interior. De altfel, acestei rugini i se mai spune și „rugina glumelor”. Dispunerea pustulelor este la fel ca la frunze. La sfârșitul perioadei de vegetație se formează teleutopustulele de culoare neagră, de dimensiuni mici, acoperite de epidermă și cu aspect lucios;

• La tinerele plăntuțe infectate, tabloul simptomatic este și el diferit. Pustulele formate nu sunt delimitate de nervurile frunzei și tind să iasă din această zonă, fiind localizate în toate direcțiile, acoperind uneori frunza în întregime [Chen et al., 2014];

• La soiurile rezistente simptomele sunt diferite, comparativ cu soiurile sensibile. Uneori nici un simptom nu este vizibil, alteori apar mici pustule înconjurate de o cloroză și chiar necroză. În astfel de situații, producția de uredospori este foarte scăzută.

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Rugina galbenă este o boală a climatului răcoros. Se poate spune că acest fung iese în evidență prin sensibilitatea la temperatură, lumină, umiditate și chiar la poluarea aerului. Intervalul termic preferat de ciupercă este cuprins între 2 - 15⁰C [Zhang et al., 2008].

Uredosporii germinează cel mai bine la temperatura de 7⁰C, considerată optimă. După Schroeder et Hassebrank (1964), uredosporii pot germina la o temperatură minimă de 0⁰C, optimă cuprinsă între 7 - 12⁰C și maximă de 20 - 26⁰C. Din momentul realizării infecției și până la începutul sporulării, temperaturile preferate sunt cuprinse între 13 - 16⁰C, mult mai scăzute comparativ cu alte rugini ale cerealelor. Temperaturile de peste 20⁰C încetinesc dezvoltarea ruginii galbene, deși studiile efectuate în ultimii ani arată că există și tulpini care tolerează și temperaturi mai ridicate. Stubbs (1985) arată că, temperaturile din timpul nopții au un rol esențial în realizarea infecțiilor comparativ cu cele din timpul zilei. Autorul menționează că roua care se formează pe frunze și temperaturile mai scăzute favorizează apariția infecțiilor în timpul nopții. În general, apa liberă (roua și ploaia) și temperaturile scăzute favorizează infecțiile [Chen, 2005].

Umiditatea are un rol foarte important în patogenia acestei rugini, influențând aderarea sporilor la țesuturile plantei, germinarea, realizarea infecțiilor și supraviețuirea. Dacă în timpul dezvoltării fungului intervin temperaturi ridicate și perioade de uscăciune, germinarea uredosporilor este întreruptă [Vallavieille - Pope et al., 1995; Popescu, 2005].

Vântul are importanță deosebită în răspândirea uredosporilor la distanțe mari [Brown & Hovmøller, 2002; Popescu, 2005].

Ciclul de viață

Fungul supraviețuiește în timpul verii pe miriște, samulastra de grâu, alte poaceae spontane și din gazon. Samulastra de grâu este o punte de trecere a patogenului în noile culturi de grâu în timpul toamnei, mai ales dacă vremea este umedă și răcoroasă [Popescu, 2005]. În toamna 2023, pe tinerele plăntuțe de grâu s-au dezvoltat pustule de rugină galbenă. În timpul verii când temperaturile sunt mai ridicate, rugina galbenă nu este observată dar sursa de inocul există (uredospori). Uredosporii sunt spori care rezistă la secetă, la temperaturile ridicate dint timpul verii cât și la cele scăzute din anotimpul de iarnă [Murray et al., 2005; Popescu, 2005].

În condițiile climatice ale României, ciclul de viață al ruginii galbene este hemiform, adică se formează doar două stadii: uredosporii (de culoare galbenă) și teleutosporii (de culoare maro închis spre negru, bicelulari, considerați spori de supraviețuire peste anotimpul de iarnă). Uredosporii sunt cei care produc infecțiile la cereale în condiții de temperaturi scăzute și umiditate ridicată [Popescu, 2005]. După Chen et al. (2014), uredosporii sunt cei care produc infecții repetate în timpul sezonului de vegetație dacă condițiile climatice sunt favorabile. Când temperaturile cresc, infecțiile se opresc iar pe frunze se formează teleutopustulele cu aspect negricios dispuse în șiruri paralele. Viabilitatea teliosporilor este foarte scăzută (sub 1%) peste anotimpul de iarnă. De aceea în primăvară, infecțiile sunt produse de uredospori care rezistă mult mai bine în condiții de iarnă [Wang & Chen, 2015].

Managementul integrat al ruginii galbene

Managementul ruginii galbene are ca scop protejarea frunzei stindard, precum și a celei de-a doua frunze. Cele două frunze trebuie să rămână libere de patogen deoarece producția finală depinde de acest lucru.

Măsuri profilactice

Deoarece patogenul este greu de combătut cu fungicide (fenomen de rezistență), măsurile profilactice sunt foarte importante în strategiile de management. Acestea constau în respectarea următoarelor măsuri:

• Distrugerea samulastrei;

• Folosirea soiurilor rezistente (mai ales în agricultura ecologică). Pierderile în producție pot fi mai reduse (de la 20% până la 90%). În cazul ruginii galbene, 20% pierdere în producție este totuși mult [Chen, 2014];

• Sămânța să fie din sursă sigură și certificată;

• Distrugerea poaceelor spontane;

• Fertilizare cu azot echilibrată [Popescu, 2005].

Măsuri chimice

Tratamentele chimice sunt cele mai utilizate în combaterea ruginii galbene. Tratamentele trebuie efectuate ținându-se cont de următoarele recomandări:

• Monitorizarea culturilor pentru a descoperi din timp primele infecții. Tratamentele trebuie efectuate în urma controalelor fitosanitare periodice chiar de la începutul perioadei de vegetație;

• Aplicarea unui tratament se recomandă când PED - ul este de 25% intensitate de atac și înainte ca boala să devină severă [Popescu, 2005; Chen, 2014];

• La semănat sămânța utilizată să fie tratată cu fungicide. Pentru tratarea semințelor este omologată substanța triticonazol.

Pentru combaterea ruginii galbene în perioada de vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Tebuconazol; Azoxistrobin; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Benzovindiflupir + protioconazol; Bezovindiflupir; Protioconazol; Difenoconazol; Fluxapyroxad; Metconazol; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Proquinazid + protioconazol [Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

În prezent mulți agenți biologici sunt testați pentru combaterea biologică a ruginii galbene. Dintre agenții biologici testați, amintesc aici:

• Biopreparate pe bază de Bacillus subtilis (tulpina QST 713) sunt testate pentru controlul ruginii galbene. În urma studiilor s-a constatat că, B. subtillis ține sub control patogenul doar la intensități mici de atac. Când severitatea infecției a fost ridicată și controlul biologic a fost mai scăzut, sub 30%. Tratamentele efectuate imediat după inocularea plantelor cu P. striiformis au dat cele mai bune rezultate. Concluzia studiului a fost că, tratamentele cu biopreparate sunt mai eficiente dacă sunt aplicate preventiv și nu curativ. Pentru obținerea unor rezultate bune în combatere, sunt necesare mai multe tratamente biologice, unul singur nefiind suficient [Reiss et Jørgensen, 2016];

• Pseudomonas aurantiaca;

• Brevibacillus spp.;

• Acinetobacter spp.;

• Chitosan [Feodorova - Fedotona et al., 2019].

Agenții biologici amintiți nu au dat rezultatele scontate în combatere. Feodorova - Fedotona et al. (2019) arată că, după doi ani de testări, rezultatele obținute nu au fost mulțumitoare.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ploșnițele cerealelor din genul Eurygaster au migrat de la locurile de iernare (păduri de stejar în general) în lanurile de grâu. Primii adulți au fost observați la data de 23 aprilie 2024. În cultura verificată am găsit și primele ponte de ploșniță, ceea ce înseamnă că, primii indivizi au fost prezenți în culturi cu aproximativ 20 de zile în urmă (3 aprilie 2024). Această perioadă este necesară pentru hrănirea adulților hibernanți, împerecherea și depunerea pontelor. Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al cerealelor, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Ploșnițele cerealelor (E. integriceps, E. maura, E. austriaca) sunt nelipsite din culturile de cereale păioase din Banat, unde apar an de an cu densități diferite, în funcție de condițiile climatice.

Ploșnițele sunt recunoscute ca dăunători importanți ai culturilor de cereale, deoarece prin modul de hrănire produc daune severe care duc la reducerea producțiilor, cât și a calității acestora (degradează glutenul). În situația în care procentul de boabe de grâu atacate de ploșnite este cuprins între 2 - 3%, făina rezultată va avea calitatea mai scăzută. Cu cât procentul crește, cu atât făina nu va putea fi utilizată în panificație. În consecință, pierderile pot fi foarte mari (50 - 90% la grâu) dacă ploșnițele nu sunt combătute la momentul optim [Simsek, 1998]. Critchley (1998) arată că, de regulă, populații masive se înregistrează la 5 - 8 ani.

Biologia dăunătorului

Ploșnițele din genul Eurygaster iernează în stadiul de adult în pădurile de foioase (sub frunziș) și sunt univoltine (au o singură generație pe an). Ele sunt active în timpul primăverii și începutul verii. De la locul de migrare ajung în câmpurile de cereale cu ajutorul vântului, putând parcurge aproximativ 10 - 20 km și chiar mai mult [Critchley, 1998; Roșca et al., 2011]. Populațiile dăunătorului pot fi urmărite destul de ușor, mai ales dacă se execută sondaje toamna în pădurile de foioase, rezerva biologică a dăunătorului putând fi astfel cunoscută la locul de iernare. Primăvara, sondajele se reiau pentru a calcula mortalitatea peste anotimpul de iarnă.

Eurygaster ap. la data de 23 aprilie 2024

Pragul biologic al ploșnițelor este de 12⁰C [Săvescu & Rafailă, 1978]. Când temperatura medie a aerului este de 12⁰C, adulții migrează în culturile de cereale. La modul general, în funcție de zonă și condiții climatice, adulții părăsesc locurile de iernat când temperaturile sunt cuprinse între 10 - 14⁰C, ajung în culturile de grâu unde încep să se hrănească și să se împerecheze [Davari & Parker 2018]. Migrarea masivă are loc când temperaturile medii zilnice sunt de 12°C, iar temperaturile maxime sunt cuprinse între 18 - 20⁰C [Gözüaçik et al., 2016; Roșca et al., 2011]. În funcție de condițiile climatice, perioada de migrare către culturi poate fi mai lungă sau mai scurtă.

Eurygaster sp. depunere pontă la data de 27 aprilie 2024

Ploșnițele încep să depună ponta după aproximativ 20 de zile de la începutul migrării, însă maximul de depunere se înregistrează la sfârșitul lunii mai [Roșca et al., 2011]. Cercetările realizate în anul 1973 de către Ionescu & Mustățea arată că primele ouă au fost depuse la 25 de zile după migrare (începutul lunii mai la acea vreme). Culoarea ouălor este verde deschis la început, iar mai târziu, când se apropie momentul eclozării, în partea superioară apare un inel roșcat. Ouăle sunt așezate în șiruri paralele pe frunze. Durata incubației se poate întinde pe o perioadă de 7 - 25 de zile, în funcție de condițiile climatice. Larvele eclozate trec în mod obligatoriu prin cinci vârste (cinci stadii nimfale) până ajung la maturitate, perioadă ce poate dura între 36 și 49 de zile [Roșca et al., 2011; Davari & Parker, 2018]. După Critchley (1998), perioada de la ou la adult poate dura minim 35 - 37 de zile și maxim 50 - 60 zile (funcție de condițiile zonei). Adulții noi se vor retrage către locurile de iernare (păduri în general) începând cu luna august când intră în diapauza estivală până în luna octombrie. Din octombrie până în luna mai intră în perioada de hibernare [Roșca et al., 2011; Paulian & Popov, 1980].

Precipitațiile abundente, vremea umedă și răcoroasă, vânturile puternice stânjenesc activitatea ploșnițelor [Critchley, 1998].

Atac la frunze

Recunoașterea daunelor

Ploșnițele încep să se hrănească de la sfârșitul lunii aprilie și până la recoltare. În zonele mai calde, adulții hibernanți pot fi observați în culturile de grâu la începutul lunii aprilie iar primele ponte pot fi înregistrate la mijlocul lunii aprilie (cum s-a întâmplat în acest an în Câmpia Banatului). Organele atacate sunt: tulpina, frunzele, spicul și cariopsele. Adulții hibernanți se hrănesc pe organele vegetative. La locul înțepăturii, apare o mică umflătură (con salivar) înconjurată de o zonă decolorată, gălbuie. Frunzele atacate, se îngălbenesc, se răsucesc și se usucă de la locul unde ploșnița a înțepat, atârnând ca un fir de ață mai gros.

Atac la spic

Din cauza atacului, uneori spicele rămân în burduf. Dacă ies din burduf, pot avea aristele ondulate (la soiurile aristate) sau poate apărea fenomen de sterilitate parțială sau totală și chiar albirea vârfului în situațiile grave. Atacul produs de adulții hibernanți produce de regulă pierderi cantitative, nesemnificative. Periculos este atacul larvelor la spic care duce la pierderi calitative foarte periculoase, cum ar fi degradarea glutenului sub acțiunea enzimelor secretate de ploșnițe [Rajabi, 2000]. Pierderea elasticității glutenului duce la deprecierea calităților de panificație.

Cariopsele atacate se recunosc ușor datorită înțepăturilor cu aspect de punct negricios înconjurat de o zonă de decolorare. Uneori punctul negricios nu este evident. Alteori, cariopsele atacate sunt zbârcite. Este bine ca procentul de boabe înțepate să nu treacă de 2%. Dacă trece de acest procent, calitatea pentru panificație a grâului începe să scadă [Rajabi, 2000]. După Roșca et al. (2011), la 15 - 20% boabe atacate, grâul nu mai poate merge către panificație.

Cariopse de grâu atacate de ploșniță

Managementul integrat al ploșnițelor cerealelor

Combaterea se face pe baza biologiei dăunătorului și a condițiilor climatice. În acest sens, ploșnițele trebuie monitorizate la locurile de iernat (păduri de stejar) prin efectuarea sondajelor pentru stabilirea rezervei biologice la intrarea în iarnă, cât și la ieșire. În cazul acestui dăunător, nu pot fi utilizate metode de prevenire, ci doar modele de predicție și monitorizare. În timpul recoltatului, o parte din noii adulți pot fi omorâți.

Metode chimice

În cazul ploșnițelor, criteriile importante în stabilirea momentului optim sunt cele biologice și ecologice [Herms, 2004]. Acestea pot fi diferite de la o zonă la alta.

Tratamentele împotriva generației hibernante, dar și pentru noua generație trebuie să se facă doar în urma controlului fitosanitar în culturi. Rolul controlului fitosanitar este de a stabili cât mai corect densitatea dăunătorului. Este bine ca tratamentele să se facă la avertizare și doar în culturile unde s-a depășit pragul economic de dăunare (PED).

Pragurile economice sunt stabilite, se cunosc și sunt diferite funcție de densitatea culturii și mai ales destinația producției:

• PED-ul pentru adulții hibernanți este de 7 adulți/m² în culturile cu densitate optimă, fertilizate corect;

• Pentru culturile cu densități necorespunzătoare și nefertilizate, PED-ul este de 5 adulți/m²;

• În cazul larvelor noii generații, contează densitatea larvelor de vârsta I și II;

• PED-ul la culturile destinate consumului este de 5 larve/m² și 3 adulți/m².

• Pentru loturile seminciere, PED-ul nu trebuie să depășească 1 larvă/m² [Roșca et al., 2011].

În România sunt omologate pentru combaterea ploșnițelor următoarele substanțe: Deltametrin; Gama – cihalotrin; Lambda – cihalotrin; Tau – fluvalinat; Acetamiprid (se aplică la apariția dăunătorilor. Nu se aplică în timpul înfloritului); Esfenvalerat.

Pentru o bună eficiență în combatere, tratamentele trebuie aplicate la momentul optim. Cele mai sensibile la tratamente sunt stadiile de ou și primele vârste larvare (nimfe) - Gozuacik et al., 2016. Adulții sunt mai rezistenți la unele insecticide (acetamiprid de exemplu) - Kocak și Babaroglu, 2006. După aceeași autori, lambda - cihalotrinul s-a dovedit foarte bun în combaterea adulților hibernanți, mai ales atunci când tratamentul s-a efectuat primăvara devreme.

Atac la spice

Aplicarea excesivă a insecticidelor ucide paraziții naturali ai ploșnițelor (ex. Trissolcus grandis). După Saber et al. (2005), deltametrinul scade rata de apariție a parazitismului natural cu 18% până la 34%. Se crede că, populațiile de ploșnițe au crescut din cauza tratamentelor excesive care au omorât entomofauna utilă.

Metode biologice

Viespile din genul Trissolcus (paraziți de ouă) pot fi utilizate în controlul biologic al ploșnițelor - Kutuk et al., 2010.

Biopreparatele pe bază de fungi entomopatogeni pot înlocui tratamentele chimice dacă sunt aplicate la momentul optim. Fungii entomopatogeni utilizați în prezent sunt Beauveria bassiana și Metarhizium anisopliae [Trissi et al., 2012; Kouvelis et al., 2008]. Combaterea biologică nu este utilizată pe scară largă. Adesea, eficacitatea tratamentelor bio este oscilantă, necesitând cunoștințe deosebite din partea celui care folosește agenții biologici pentru ca rezultatele să fie cele scontate.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!