Într-un peisaj dominat de multinaționale, familia Zanc se ridică precum o mică rezistență, producând lactate și brânzeturi de calitate în România. Cei doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, au pornit de la consultanță agricolă și au ajuns să înființeze Lactate Someșene Dej, o fabrică de lactate cu un brand distinctiv - „Țarina”. Cu o devotare deplină, aceștia se străduiesc să aducă în fața consumatorilor produse tradiționale și naturale, într-o piață dominată de produse procesate. Cu toate că întâmpină provocări din partea marilor lanțuri de supermarketuri și a lipsei de sprijin guvernamental, familia Zanc rămâne hotărâtă să promoveze tradiția și să aducă în continuare produse de calitate pe piața lactatelor românești.

Despre industria alimentară românească e destul de greu să spui că este românească, pentru că e dominată de multinaționale. Nu spunem că este doar situația României. Multinaționalele fac legea în multe țări, de aceea se și numesc așa. Procesul de mondializare este început de mult și își are ca principal instrument comunicarea din ce în ce mai facilă, iar ca motor, economia. Comunicarea, pentru că ne determină să dorim să trăim precum cel pe care îl vedem la televizor, pe internet, iar economia, pentru că „cineva” poate să vină în întâmpinarea acestei dorințe. Lucrurile sunt simple și nu trebuie să ne gândim la cine știe ce conspirație. Este un proces social cât se poate de natural. Ceea ce ne întristează este că foarte multe elemente din patrimoniul cultural al lumii se pierd pentru că un consumator nu poate să trăiască în două feluri, și așa cum vede, și este atras să o facă, și conform tradițiilor sale. Sunt societăți mai deschise la nou, dispuse la schimbare, ale căror tradiții sunt deja la muzeu, și altele mai conservatoare, ce par pentru cele dintâi „de pe altă planetă”. România este destul de echilibrată, din acest punct de vedere, dar presiunea este destul de mare și, pe plan economic, slăbiciunile administrative – administrația este singura care se poate opune unui proces monopolizator – au dus la situația actuală.

 

O mică rezistență în fața multinaționalelor

 

Și totuși, la fel ca în alte locuri ale lumii, există și o „rezistență”, de fapt o micro-piață a conservatorilor nostalgici care pot alimenta o parte din industria locală.

Beneficiara acestei evoluții este și fabrica de lactate și brânzeturi la care am poposit recent. Este vorba despre Lactate Someșene Dej, înființată de doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, care au hotărât, la un moment dat, să nu se mai mulțumească cu statutul de colectori de lapte, adică de intermediari între crescătorii de animale și procesatori, și să devină capăt de linie.

Prima afacere cu care au început a fost de consultanță agricolă, lucrând pentru o mare multinațională cu care „am înființat peste 68 de ferme de vaci, în Transilvania, ferme foarte bine puse la punct. Am vrut să facem o trecere de la familia care crește vaci, deci practic de subzistență, către o fermă de familie, deci de la 2, 3, 4, 5 vaci la 30 de vaci. Și așa am început. După care am intrat în zona de colectare lapte, adunând laptele de la aceste ferme, și îl dădeam mai departe procesatorilor mari. Dar aveam o problemă în tot circuitul ăsta, că eram un tampon și am ajuns să avem din ce în ce mai puțin, iar atunci ne-am întrebat: de ce să nu procesăm noi laptele pe care-l colectăm? Am decis să facem această investiție, dar practic nu am avut bani, am început acest business cu un împrumut de la bancă pe care l-am girat cu un teren agricol mare… deci practic am început cu minus”, spune Călin Zanc.

 

Construim un brand, nu renunțăm

 

Au început pe minus, ca alți mulți curajoși. Curajoși sau inconștienți, cum le-ar spune unii, aceia trecuți deja prin noianul de piedici și greutăți inerente. De altfel, s-au convins și ei că nu e ușor. „Sincer, am crezut în acest sector și cred în continuare, dar la câte probleme am avut pe parcursul acestor investiții și al acestei construcții de brand, de business, de ceea ce facem noi, probabil trebuia renunțat la un moment dat, dar am spus că nu renunțăm și mergem înainte.”

Păi, în primul rând, nu te lasă „minusul” să renunți. Deși ne-a spus că sunt mulți cunoscuți ai lui care au făcut-o, pentru că nu au mai rezistat. „Nu vom renunța decât atunci când nu se va mai putea. La un moment dat poți ajunge în direcția aceea, noi cunoaștem mulți oameni care au investit în acest sector și au renunțat la un moment dat pentru că efectiv nu au putut să meargă mai departe. Asta, din cauza problemelor de finanțare, din cauza lipsei de interes a autorităților noastre. Nu i-au protejat deloc pe cei care au investit în aceste sectoare, ba din contră, au fost lăsați să fie exploatați la maximum.”

Așa cum spuneam, autoritatea administrativă a unei țări este singura care poate opune rezistență reală tendințelor de monopol pe care, în baza principiului de maximizare a profitului, orice societate comercială poate să o aibă.

Din fericire, ei par a fi pe drumul cel bun, deci departe gândul renunțării. Și spunem asta pentru că au ales nu doar să producă derivate din lapte, pe care doar să le vândă într-un fel, cum s-o putea, ci au ales să construiască un brand. Grea treabă, zice și Călin Zanc: „Este foarte greu să creezi un brand, o marcă, lucrăm de ani de zile la acest lucru, am început ușor-ușor să intrăm pe piață, dar este greu să pătrunzi, pentru că vă dați seama că ne luptăm cu niște coloși industriali, dacă-i putem numi așa”. E adevărat că pare inegală și oarecum necinstită această „luptă”, dar trebuie să înțelegem că aceia mari au fost și mici odată, cum mari pot ajunge și cei care sunt mici acum.

 

Calitate premiată

 

Dar probabil că frații Zanc nu se gândesc la asta și bine fac, pentru că acum se gândesc la ce pot face acum, de exemplu o marfă de calitate. „Vorbim despre acidofile, despre smântâna de bivoliță, smântâna de vacă, iaurtul de bivoliță, iaurtul de vacă, pe care le facem tot așa cum se făceau odată, și sunt bucuros când văd comentarii unde scrie: «Am gustat ceva ce n-am mai gustat de la bunicii mei». Telemeaua de oaie pe care am produs-o noi a câștigat Medalia de aur în Germania, la Institutul DLG, Telemeaua de bivoliță, Medalia de argint și Telemeaua de vacă, Medalia de bronz. Deci suntem cu niște produse de bună calitate pe piață, recunoscute internațional în acest moment. Au fost premiate sub brandul „Țarina”. Am ieșit cu aceste produse pe piață sub acest brand, „Țarina”, și suntem bucuroși că am câștigat și o să mai participăm și la alte tipuri de certificări în exterior, pentru că sunt recunoscute în UE și pentru noi este important acest lucru. Anul acesta în noiembrie, vom duce și celelalte tipuri de produse la degustat tot la acest institut, dar și la alte institute cu certificare afară, ca să fie o paralelă să vedem dacă într-adevăr sunt la nivelul pe care ni-l dorim.”

Nu încape vorbă, ar participa la asemenea concursuri și în țară, dar nu prea sunt. Căci, zice Călin Zanc, „momentan, nu prea avem specialiști care să deguste brânza în România, s-a discutat acest lucru și sperăm să reușească doamna Corina Mareș să facă acest lucru, că lucrează pentru a promova o echipă de degustători de brânzeturi și o școală pentru acest sector, pentru că este foarte important să cunoască producătorii mai mici, mai mari și chiar – de ce nu? – cei din gospodării ce înseamnă anumite lucruri în a procesa lactatele”.

 

Un lanț eficient de colectare a laptelui

 

Așa cum spuneam, fabrica despre care vorbim se află în Dej, un oraș aflat în apropierea graniței mai multor județe, astfel că atunci când domnul Zanc spune că „noi colectăm laptele din jur, din toate județele, de la Maramureș, Sălaj, Bistrița, Țara Lăpușului, Valea Someșului”, pare că au un bazin de colectare imens, dar în fapt colectarea se face de pe o suprafață relativ mică: „Nu ne-am îndepărtat foarte tare de Dej, ci undeva la o rază de 56-60 km maximum”. În schimb, procesul de colectare este unul foarte extins pentru că laptele provine de la foarte mulți furnizori. „Avem peste 150 de puncte de colectare. Ciobanilor, la stâne, le-am dat tancuri de răcire, deci am ajutat și am sprijinit mult crescătorii din zonă, suntem cunoscuți pentru colectarea de lapte din 2007, au încredere în noi, au mai încercat și în alte părți, au văzut că suntem totuși o firmă serioasă, ne-am respectat cuvântul pe care l-am dat, și contracte avem cu peste 1.880 de ferme de familie. Foarte multe, foarte greu, foarte mult de lucru…”. Într-adevăr, foarte mult de lucru, dar se pare că au și un avantaj, calitatea laptelui: „Avem un lapte bun, de calitate, și, putem spune – încă nu este certificat, dar va fi pe viitor –, că este un lapte natural, pentru că acești crescători de la care colectăm lapte nu cresc intensiv aceste animale, sunt oameni cu gospodării de subzistență, de la 3 la 10-15 capete, și le cresc într-un anumit fel.”

Acum procesează aproximativ 25.000 de litri de lapte pe zi, dar au loc de creștere, pentru că fabrica are o capacitate mult mai mare: „Capacitatea fabricii este mai mare, undeva la 60.000 de litri pe zi, dar colectarea noastră este de 25.000 pentru vară și avem în perioada în care este laptele de oaie în jur de 1.200.000 – 1.300.000 de litri de lapte de oaie pe sezon, la bivoliță este un pic mai puțin, undeva la 1.500-1.200 de litri pe zi, momentan. Colectăm lapte de vacă, lapte de bivoliță și lapte de oaie, în sezonul în care este lapte de oaie. Pentru oaie avem primăvara – mai, iunie, iulie, august –, bivoliță și lapte de vacă avem permanent”.

 

Investiții pentru viitor – fabrica „Grota de la Țaga”

 

Vorbeam mai devreme despre faptul că e greu să se mențină și că uneori trebuie să lupte cu gândul renunțării. Este remarcabil că, în pofida acestor frământări, frații Zanc acționează cu un curaj demn de admirat. Nu doar că nu dau înapoi, dar și fac pași înainte, achiziționând încă o fabrică. E adevărat, una cu potențial, fabrica de la Țaga. „Acolo avem o grotă unică în lume, care adăpostește o bacterie ce nu se poate reproduce în nicio altă parte a lumii. Prin urmare, produsele respective nu pot fi create în altă parte decât acolo. După maturare, aceste produse devin cu adevărat unice. Bacteriile din grotă își îndeplinesc funcția astfel: cu cât sunt mai multe produse puse la maturat în grotă, cu atât ele lucrează mai eficient și mai intens.”

Și nu doar că au achiziționat-o, încă de anul trecut, dar au și investit în modernizarea ei. „Am făcut o investiție mare acolo și este de actualitate. Doar la grotă nu am intervenit și nu vom interveni niciodată, deoarece  este așa de peste o sută de ani. În acea zonă deja efectuăm probe, deoarece suntem pe cale de a obține autorizația finală, practicăm producția unui produs tradițional și dorim să obținem Indicația Geografică Protejată (IGP) pentru acea regiune. Mai avem foarte puțin de lucru și vom deschide fabrica, deoarece am finalizat renovarea și retehnologizarea și am schimbat fluxul tehnologic.”

Acolo se va adăuga un nou bazin de colectare a laptelui. „În viitor, pentru noua fabrică pe care am achiziționat-o anul trecut, la Țaga, fosta fabrică «Grota de la Țaga», unde se produce renumita brânză Năsal, vom colabora și cu cooperativa Someș-Arieș, pentru că au acolo câteva ferme mici pe care de comun acord le îndrumăm spre noi, dorim să ajungă cât mai repede laptele materie primă la fabrică și, având în zonă, e foarte simplu pentru noi dacă suntem în colaborare cu ei. Sigur, în viitor ne gândim să colaborăm în funcție de ce capacitate vom vinde, putem colabora din ce în ce mai mult, că suntem colegi și prieteni cu cei din cooperativă și tot timpul participăm împreună la evenimente, pentru că are o mare influență în zonă cooperativa Someș-Arieș.”

De vândut, își vând produsele prin intermediul multinaționalelor, că nu prea există alte căi eficiente, în pofida inconvenientelor despre care o să și vorbim mai jos. Ei sunt mulțumiți că o pot face, considerând că acestea iau de la ei pentru calitatea bună a mărfii: „Avem contracte cu multinaționale care cumpără o cantitate foarte mare de produse, ceea ce ne face să credem că le achiziționează datorită calității superioare a acestora și faptului că respectăm un proces tehnologic strict, la care ne raportăm în mod riguros. Utilizăm doar materii prime de calitate, cum ar fi laptele, și toate celelalte inputuri necesare în procesul tehnologic. Deși, în ultimii doi ani, costurile s-au majorat semnificativ, referindu-mă la ambalaje, sare, cheaguri și culturi, noi nu am făcut niciun compromis în privința calității, ci am menținut același standard înalt”.

 

Provocările din industria lactatelor din România

 

Dar să vedem și care sunt aspectele care grevează această zonă de nișă a industriei laptelui. Unul dintre ele ar fi chestiunea prețului, despre care Călin Zanc zice că nu este corect repartizat între producătorii de lapte, procesatori și vânzători, aceștia din urmă luând „partea leului”. „Putem discuta de un lanț în care ar trebui ca producătorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită, procesatorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită și retailerii și cei care vând produsele lactate la fel. Pentru că produsele noastre ajung astăzi la raft cu un preț foarte mare, până astăzi nu au scăzut prețurile, deși noi și producătorii de lapte am scăzut prețurile și în acest moment nu intervine nimeni, doar la ședința de guvern s-a spus că trebuie să scădem prețul, dar nu retailerii care au un adaos foarte mare, ci producătorul și procesatorul de lapte… Și retailerul? Producătorul l-a scăzut foarte mult în momentul de față, că ați văzut, a ajuns de la 3 lei la 1,50 – 1,30, vine din Polonia laptele — și unde să-l mai scadă?, pentru că în momentul ăsta el este în deficit și nu are o eficiență economică la fermă”, spune Călin Zanc și din postura de producător, pentru că trebuie să spunem că este și președintele asociației de crescători de bivoli.

Și legat de raportul pe care procesatorul ar trebui să îl aibă cu producătorul de lapte, el face o remarcă de foarte mult bun simț, la care puțini se raliază: „Dacă producătorul de lapte dispare, procesatorul și-a dat seama că are o problemă: că odată vine laptele mai ieftin din afară, dar după ce aceia de afară își vor da seama că nu mai avem noi lapte, or să vină cu el mult mai scump. Și atunci iar avem o altă problemă. Deci, de aceea eu zic că ar trebui menținut acest lanț și să creștem sectorul zootehnic, și să-l ajutăm să producă din ce în ce mai mult, nu mai puțin și să ne dispară fermele an de an”.

Cel mai expus la extincție este sectorul creșterii bivolilor, susținut acum doar de o mână de pasionați. „Vor dispărea odată cu acești crescători pasionați, care sunt în vârstă, și aceste animale, cu excepția cazului în care reușim să convingem tinerii în următorii ani că este un animal ce merită să continui să-l crești și să obținem pentru acest sector, bubalinele, o eficiență mai mare.”

 

Prinși la mijloc

 

Este conștient că nu se poate fără cei trei parteneri din lanț, producători, procesatori, comercianți, dar consideră că marile lanțuri de supermarketuri pun o presiune prea mare pe procesator, care se vede constrâns să facă stocuri. Aceste stocuri reprezintă o altă problemă majoră cu care se confruntă chiar și marii procesatori. Cauzele sunt, pe de o parte, venite, așa cum spuneam, de la comercianți. „Supermarketurile cer prețuri la un anumit nivel, se pun niște condiții foarte dure și dacă ne uităm la colegii noștri din această industrie a laptelui, majoritatea au probleme în partea de lanțuri de supermarketuri, și acolo prețul final este foarte mare în comparație cu prețul care pleacă de la noi, și presiunea cea mai mare întotdeauna se pune pe procesator. Suntem la mijloc, suntem presați de aceste două tampoane. Dacă nu ar fi producătorul de lapte, nu am avea din ce să producem lactatele, dacă nu avem lanțurile care vând produsele lactate, nu avem unde să le vindem. Pentru că la un nivel nu mai poți să vinzi doar tu, pe rețelele tale proprii.”

Problema cu stocurile este că acestea trebuie conservate și asta necesită eforturi financiare suplimentare, pe care nu le pot suporta și pentru care nici nu primesc credite din partea băncilor. „Cea mai mare problemă a noastră este finanțarea stocurilor pe care le avem. Pentru că noi acum avem stocuri foarte mari și este normal, eu trebuie să asigur permanent, lunar, brânza, telemeaua de oaie maturată, pe care noi o facem în patru luni și s-o ținem un an și șase luni până vine celălalt lucru de anul viitor, și atunci noi trebuie să facem stocuri mari pe care trebuie să le depozităm. La noi, în România, încă nu avem o bancă să te împrumute pentru stocuri și să-ți ia stocurile ca garanție. La noi trebuie să te duci cu absolut tot ce ai, să girezi peste, și aici este o problemă destul de mare.”

 

E nevoie de colaborare

 

Nemulțumirea interlocutorului nostru este dată și de paradoxul pe care-l sesizează. Cu toate că suntem o țară importantă în Europa în ceea ce privește agricultura, nu reușim să influențăm deciziile care se iau în domeniu la Comisia Europeană. „Pe tot acest lanț avem reprezentanți, avem europarlamentari în Comisia pentru agricultură și nu suntem o țară cu puțini, că suntem a cincea în UE și avem destul de mulți reprezentanți.” Ceea ce este mai grav, în opinia sa, este că nu se iau decizii competente pe plan local. „Trebuie doar să adaptăm ceea ce este în alte țări și în țara noastră. Sunt multe lucruri care nu se potrivesc, dar se pot adapta la ceea ce avem noi în țară. Dacă nu intervenim cu sprijinul de la Uniune, guvernamental, dacă organizațiile nu stau la masă și nu ajung la un consens cu privire la acțiunile ce trebuie întreprinse, vom avea o gravă problemă. Companiile vor dispărea involuntar. Cele mai multe companii românești cu branduri mari au fost achiziționate de multinaționale din străinătate. Ele au știut ce să facă cu ele, noi nu putem. Aici putem învăța multe din alte țări, unde fermierii s-au confruntat cu nemulțumiri și au ieșit în stradă, dar au găsit întotdeauna soluții pentru a merge mai departe. Așadar, ar trebui să găsim împreună aceste soluții – asociații, cooperative, toți procesatorii – toți acești actori ar trebui să stea la masă și să colaboreze, inclusiv cei din multinaționale care vând produsele finale, deoarece și pentru ei ar fi mai simplu să vândă produse procesate în România decât produse importate din afară.”

 

Pasiunea merge mai departe

 

Familia Zanc nu doar că a reușit să creeze o afacere solidă în industria lactatelor, dar a reușit și să transmită pasiunea și cunoștințele generației viitoare. Călin Zanc a dezvăluit că unul dintre nepoții săi este implicat activ în afacere și îi oferă sprijin în cadrul companiei. „Am și un nepot care e tot timpul alături de noi și ne sprijină cu multe lucruri în firmă, și practic cred că aici a fost un plus pentru noi, că suntem doi frați care pot să se sprijine unul pe altul, când unul cedează, vine celălalt și spune: hai să facem ceva, nu se poate, reușim cumva.”

De asemenea, el a menționat că fiica fratelui său a urmat o facultate în domeniul științelor agricole și se specializează în industria alimentară, iar fiica sa se pregătește în domeniul turismului internațional și are planuri de a dezvolta o ofertă de agroturism în zona Țaga. Toate acestea evidențiază angajamentul familiei Zanc de a continua tradiția în industria lactatelor și de a aduce inovație și dezvoltare în acest domeniu. „Noi vrem să continuăm să vedem cât de departe o să mergem. Ca familie, cred că este mai simplu un pic, că v-am spus că este un sprijin întotdeauna, când nu poate unul, vine celălalt și ajută.”

 Vom sta și noi să urmărim cât de departe or să meargă, deși nu putem decât să fim optimiști în privința acestei „construcții”, mai ales că ea are viitor și dincolo de „mâine”.

 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2023

Abonamente, AICI!