biostimulatori - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 14 Iunie 2024 16:54

Naturevo intră în familia Alcedo

Naturevo, unul dintre distribuitorii importanți de produse și inputuri agricole, se alătură grupului Alcedo. Anunțul oficial va fi făcut în cadrul conferinței de presă „Împreună pentru fermierii iscusiți”, care va avea loc la București, joi – 20 iunie 2024.

Această achiziție marchează un moment semnificativ pentru fermierii din țara noastră, care vor putea beneficia de o gamă extinsă de produse și servicii, cât și de noi oportunități în cadrul industriei.

„Gândite după aceleași valori și principii, companiile noastre își reunesc cunoștințele, tehnologiile și portofoliile pentru același scop: o agricultură curată și inteligentă, păstrându-ne, totodată, identitatea distinctă pe piață”, transmite Gabriela Rizescu, președinte Alcedo.

Compania Alcedo, înființată în anul 1990, este distribuitor național de inputuri, servicii și echipamente pentru agricultură, cu acoperire națională. Portofoliul Alcedo cuprinde atât produse pentru protecția plantelor și semințe de la cei mai mari jucători la nivel mondial, cât și îngrășăminte, servicii și echipamente dedicate agriculturii de precizie.

Naturevo există pe piață din anul 1999 și este distribuitor autorizat de produse și inputuri agricole (îngrășăminte, semințe, produse pentru protecția plantelor, fertilizanți, bioregulatori etc), oferind, de asemenea suport tehnic și know-how pe parcursul întregului proces agricol.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Corteva Agriscience și Dadelos Agrosolutions, o filială a Ajinomoto Co. Inc., anunță un acord pentru dezvoltarea, validarea și comercializarea biostimulatorilor destinați fermelor din întreaga lume.

Noul portofoliu global de biostimulatori creat de Corteva este dedicat dezvoltării de produse biostimulatoare, biocontrol și feromoni cu performanțe dovedite, previzibile, care funcționează în paralel cu soluțiile convenționale de protecție a culturilor. Astfel de opțiuni care vor ajuta fermierii să răspundă așteptărilor într-o piață în continuă schimbare, păstrând în același timp terenurile productive și sănătoase, sunt în conformitate cu „Obiectivele de Durabilitate Corteva Agriscience 2030”.

Recunoscută pentru combinarea expertizei extinse în tehnologiile biostimulatoare și modurile acestora de acțiune, Dadelos Agrosolutions dezvoltă tehnologii pentru obținerea efectelor dorite asupra plantelor sub aspectul eficienței utilizării îngășămintelor, al metabolismului și al răspunsului la stres. „Acest acord consolidează angajamentul nostru de a oferi fermierilor produse biologice pentru protecția culturilor, inclusiv o linie completă de soluții biostimulatoare bazate pe efecte demonstrate și rezultate previzibile. Acordul nostru cu Dadelos Agrosolutions este un alt pas care arată eforturile noastre de a construi un  portofoliu biologic prin colaborarea cu experți de top în domeniile lor”, a declarat Rajan Gajaria, Executive Vice President, Business Platforms, Corteva Agriscience.

Tehnologiile și soluțiile de protecție a culturilor pe care le-a dezvoltat în ultimii 24 de ani grupul Ajinomoto urmăresc să ajute industria și fermierii să producă mai multe alimente de o calitate mai bună, reducând în același timp impactul asupra mediului. „Misiunea noastră este un exemplu clar al Ajinomoto Group Creating Shared Value (ASV) și al filosofiei Ajinomoto de a se angaja în mod constant în inițiative de rezolvare a problemelor sociale prin afaceri. Prezentul acord cu Corteva Agriscience confirmă interesul colaboratorilor și clienților pentru soluțiile noastre științifice, capacitatea noastră de a inova și eforturile noastre continue de a crea în mod constant valoare adăugată pentru clienții pe care îi avem în întreaga lume”, a precizat Norbert Pons, Chief Executive Officer Dadelos Agrosolutions.

Publicat în Comunicate

Când, în doar trei ani, Mihai Postelnecu, tânărul business developer în sectorul biostimulatorilor și a fertilizanților foliari, a reușit să-și împingă propria afacere la o creștere semestrială de două cifre, nu mai ești atât de uimit când afli că acesta a renunțat la un post de manager în cadrul unei multinaționale și la un salariu cu mult mai multe zerouri.

Postelnecu a ales România. Și bine a făcut. Din 2017, el reușește să disemineze în teritoriu propria viziune asupra protecției și a dezvoltării sănătoase ale păioaselor și a leguminoaselor și nu numai cu ajutorul biostimulatorilor și al fertilizanților foliari.

Faptul că vacanțele și le petrecea la țară, în livezile bunicilor, a generat în timp o afinitate a acestuia pentru sectorul agricol. Chiar dacă a terminat un liceu de matematică-fizică, Mihai Postelnecu a ales facultatea de mecanică agricolă și a intrat „în pâine” imediat după obținerea licenței.

El vorbește de primul job ca de o adevărată școală de business, toate celelalte poziții pe care le-a ocupat de-a lungul anilor în diverse companii fiind pietre de temelie pentru ceea ce avea să devină ulterior.

În interviu, Postelnecu a creionat un tablou propriu al sectorului agribusiness și a vorbit despre ceea ce va însemna finele anului agricol 2019-2020 pentru cultivatorii de rapiță și de grâu.

Surse și Resurse: Ați ales mecanica agricolă din cadrul Politehnicii și ați ajuns să coordonați un business în sectorul biostimulatorilor și al fertilizanților foliari.

Mihai Postelnecu: A fost, pur și simplu, o alegere de moment. După Bacalaureat, în anii ’90, „apele erau destul de tulburi” în ceea ce privește viziunea despre viitor și carieră. Prietenii, familia, cu toții ne gândeam ce să fac mai departe. La aceea vreme, eram orientat mai mult către zona tehnică, în condițiile în care absolvisem un liceu de matematică-fizică, astfel încât alegerea facultății nu a fost una prea dificilă. Nu am fost atras de partea cu ASE-ul. La medicină nu mă vedeam la momentul respectiv, așa că...

SSR: Înainte de alegerea facultății avuseserăți vreo legătură cu agricultura?

M.P.: M-am născut în București, însă copilăria mi-am petrecut-o atât în Capitală, cât și la țară. Legătură cu agricultura a existat, după cum bine ați și intuit. Toate vacanțele le petreceam la țară, unde bunicii dețineau suprafețe cu livezi. Probabil că de acolo și dorința de a activa în agricultură.

SSR: Din ce zonă erau bunicii? Nu puțini sunt cei din generația noastră care ieșeau la prășit porumbul...

M.P.: Din zona de deal a județului Argeș, din localitatea Vulturești. Vorbim de o zonă cu plantații întinse de meri, peri și pruni. Porumbul era doar o cultură destinată autoconsumului. Ca un element haios, în ceea ce privește relația mea cu porumbul, eu eram favorizat. Toamna, trebuia să mă întorc în București, la școală; prindeam ceva prășit și doar începutul recoltatului.

SSR: Ați devenit absolvent de mecanică agricolă. Puteați fi foarte bine un reprezentant de vânzări pentru marii distribuitori de utilaje agricole. Și totuși ați optat pentru altceva.

M.P.: După ce am terminat facultatea, am ajuns la o firmă românească de distribuție de inputuri. Acolo am lucrat patru ani. A fost o școală foarte bună, chiar dacă a fost puțin cam dură. Ulterior însă, experiența aceea mi-a prins extraordinar de bine. La momentul respectiv (n.r. - anul 2002), agribusiness-ul nu era atât de dezvoltat sau de reprezentat din punctul de vedere al distribuitorilor. Pe atunci, eram director regional, aveam o zonă desemnată și plecam inclusiv cu marfa în mașină s-o livrăm.

SSR: După această experiență, care a fost pasul următor?

M.P.: Multinaționala. Am activat la Maisadour Semences. După aproape doi ani de zile de experiență dobândită acolo, am făcut pasul către o altă companie franceză, și anume Euralis. La acest angajator am petrecut cinci ani de zile. Am pornit de pe poziția de director regional cu valențe de coordonator la nivel de promovare, până la nivelul de director național de vânzări.

SSR: Director național de vânzări - o poziție destul de privilegiată într-o companie multinațională. Cu toate acestea, ați decis să continuați pe cont propriu. Cum așa?

M.P.: Decizia mea de exit din multinațională a fost tocmai pasiunea față de acest domeniu al fertilizanților foliari și al biostimulatorilor.

SSR: Ați constatat că apăruse un debușeu pe piață, din acest motiv ați părăsit compania?

M.P.: Nu. Trebuie să fiu corect. La momentul respectiv se punea problema unei reorganizări la nivel de grup. Eu am avut ceva probleme personale. În primă fază decisesem să merg alături de companie, în condițiile în care făceam un pas în față în ceea ce privește cariera; urma să preiau în subordine business-ul din încă două țări. Am discutat însă serios în familie și am decis să rămân în România.

SSR: Asta a însemnat însă o nouă provocare...

M.P.: Am început să dezvolt în România aceste produse – fertilizanții foliari și biostimulatorii care, la momentul respectiv, veneau doar din Marea Britanie. Am intrat în acest segment agribusiness în parteneriat cu un fost coleg și prieten. Partenerul meu de atunci începuse acest business, iar eu am venit pentru a-l dezvolta împreună. După mai bine de un an, lucrurile nu se dezvoltau așa cum îmi doream. Din acest motiv, am preferat să mă retrag și să dau viață ideii pentru care plecasem din multinațională.

SSR: Adică promovarea fertilizanților foliari și a biostimulatorilor. Apare pe piață brandul propriu. În ce an se întâmpla asta?

M.P.: Brandul l-am creat la sfârșitul lui 2016, undeva în luna august. El fost dezvoltat special pentru biostimulatori și fertilizanți foliari, iar ca tip de business, de la început a fost creionat pentru a lucra prin distribuitori. Nu ne adresăm ca vânzare, direct, end user-ilor (n.r. - consumatorilor finali). Noi funcționăm prin parteneriatele avute cu distribuitorii. Am mers pe ideea să fac ce știu mai bine, eu lucrând în ultimii ani cu sectorul de distribuție, și am zis să valorific această experiență.

postelnecu rf interiorCalcule la trei ani de activitate: creșteri constante ale cifrei de afaceri!

Surse și Resurse: Noiembrie, 2019. Vorbim despre propriul brand și despre adresabilitatea produselor din portofoliul companiei. Căror tipuri de producători agricoli vă adresați?

Mihai Postelnecu: Noi ne adresăm fermierilor de nivel mediu și mare. Și asta nu pentru că producătorii agricoli mici nu ar reprezenta un potențial important de business, ci pur și simplu din cauza lipsei de timp. Suntem în faza de dezvoltare încă și nu avem capacitatea de a acoperi la nivel de fermă mică. Și aici vorbim de partea de promovare.

Produsele ajung însă la nivel de țară. Focusul a fost la început pe zona de sud, asta însemnând de la Mehedinți până la Brăila și Tulcea. Am optat pentru aceste zone pentru că erau mai apropiate de sediul central. Am deschis mai nou și zona Banatului printr-o colabolare la Timișoara.

SSR: Pentru că ați discutat de zona de sud a țării și, deja, de o campanie de însămânțări aproape definitivată, despre ce produse putem discuta în prezent ca ofertă? Care sunt recomandările dumneavoastră pentru această perioadă?

M.P.: Portofoliul de produse este complet și complex, cu beneficii atât pentru cultura mare, cât și pentru partea de leguminoase, pomi și viță de vie. Evident, marea majoritate a business-ului s-a orientat către cultura mare. Avem unele produse care sunt foarte bine primite și la nivel de legumicultori. Lucrăm în zona bazinelor legumicole din împrejurimile Bucureștiului și distribuim cu succes produsul nostru pe bază de calciu.

SSR: Care sunt atu-urile acestuia? Iată, vorbim de prima recomandare...

M.P.: Vorbim de un produs care se vinde aproape de la sine. El este un fertilizant foliar lichid destinat pomilor fructiferi, legumelor, viței de vie, căpșunilor, verzei, zmeurului și coacăzului. Este căutat de fermieri și este unul dintre cele mai bune produse pe bază de calciu. Și asta deoarece materia primă este dovedită a fi una de înaltă calitate. Un alt beneficiu pentru client este cel al concentrației substanței active și, bineînțeles, faptul că el este un produs bine formulat. Nu în ultimul rând, unul dintre avantajele utilizării produselor noastre este și acela că se pot folosi laolaltă cu alte produse de protecția plantelor.

SSR: La noi în țară se tot vorbește de capitalizarea fermierilor și de capacitatea lor de a avea acces la produse de înaltă calitate. În acest context, produsele dumneavoastră sunt catalogate uneori drept prea scumpe? Sau fermierul conștientizează necesitatea de a avea culturi agricole sănătoase, bine dezvoltate și nu se gândesc prea mult la costuri?

M.P.: În general, clienții sunt atenți la factorul preț. Contează foarte mult interlocutorul, discuția cu un producător agricol care înțelege ce înseamnă un produs bine formulat. Vorbim totuși de niște costuri per total pe care un fermier le are atunci când stabilim prețul, când stabilim doza, modul de lucru cu un anumit produs premium. Toate acestea la un loc generează un cost de timp, de resursă etc.

De la început, focusul nostru a fost să mizăm pe produse foarte bune, chiar dacă prețul nu este cel mai mic. Una este să folosești la hectar o doză la un fertilizat de 3-5 litri și alta este să utilizezi 1 sau 1,5 litri.

SSR: Revenind, campania de însămânțări de toamnă este aproape gata. Care sunt celelalte recomandări în ceea ce privește necesitatea de biostimulatori și fertilizanți foliari?

M.P.: Dacă vorbim de campania de toamnă, unul dintre produsele pe care le promovăm în această perioadă este și cel pe bază de aminoacizi. Acesta este un bio-activator care are la bază aminoacizi obținuți prin procese enzimatice care fac ca acest produs să fie mai eficient decât celelalte care au la bază procese chimice.

Apoi avem în vedere fertilizantul foliar formulat ca și concentrat lichid de bor, molibden și azot.

Acestea sunt cele două produse bine primite la nivel de fermă. Ele au fost testate și verificate și în loturi demonstrative, și la nivel de fermă, pe suprafețe mari.

SSR: Care a fost feedback-ul potențialilor clienți cu privire la aceste produse?

M.P.: Dacă mă duc în această campanie cu un produs, la o fermă, producătorul agricol respectiv, fie că mă cunoaște personal, fie că i s-a părut interesează formularea, îl testează și în al doilea an îl cumpără, pentru mine este cea mai bună dovadă că produsul este bun. Altfel spus, produsul a confirmat în teren.

Faptul că am lucrat în multinațională, m-a învățat să nu ies în comercial cu un produs până nu îl verific. De fiecare dată când aduc un produs nou, îl aduc în cantități mici, îl plasez în câteva zone unde știu că oamenii au un grad înalt de pregătire tehnică și observ parcursul său în teren. Dacă de acolo primesc un feedback pozitiv, atunci am tot curajul să ies cu el în comercial, să vorbesc despre el și să-l promovez.

SSR: Care sunt zonele de unde au venit cele mai multe comenzi?

M.P.: La momentul actual, produsul pe bază de aminoacizi este singurul din piață care conține un inițiator al sistemului imunitar. Vorbim în acest caz de molecula OES (Organic Elicitor System) care crează o barieră între țesutul bolnav și cel sănătos, astfel încât boala să nu se extindă până la momentul aplicării unui fungicid. Mai exact, vorbim de așa-zisul Răspuns Hipersensibil, adică izolarea infecției și necroza țesutului din zona infectată.

El se utilizează toamna, pentru a crește rezistența plantelor la iernare și/sau primăvara pentru înlăturarea rapidă a efectelor gerului din timpul iernii. Se poate utiliza la o gamă largă de culturi de câmp: cereale păioase, rapiță, porumb, floarea soarelui etc.

Produsul a fost bine primit și vândut la rapiță și la grâu.

SSR: Rapița este principala cultură care aduce primii bani în fermă. O protecție mai bună a acestei culturi înseamnă o securizare a veniturilor.

M.P.: Rapița este prima cultură care aduce bani fermierilor. În momentul în care însă avem ani precum 2018 și 2019, în care condițiile din toamnă sunt atipice și dificile pentru a semăna rapiță, a doua cultură care aduce bani în fermă este și cea de orz. Produsul pe bază de aminoacizi este eficient și în acest caz.

SSR: Aveți și un fertilizant foliar, formulat ca și concentrat lichid de bor, molibden și azot. Ce poate face produsul pentru a susține toate aceste culturi cărora li se adresează, și anume rapiță, floarea soarelui, cereale păioase, mazăre, soia, fasole, varză, căpșuni și legume?

M.P.: În cultura de rapiță, borul este foarte important. De cele mai multe ori, pe perioada de vegetație, în câmp, pe tulpina plantei apar crăpături longitudinale. Acela este un semn al carenței de bor.

În general, culturile oleaginoase răspund foarte bine la tratamentul cu produse pe bază de bor. Avantajul produsului este că pe lângă bor mai are și azot și molibden. Acesta din urmă este un element foarte important și scump. Per total, produsul vine într-un pachet foarte atractiv.

Fermierii au conștientizat utilitatea acestui produs și îl folosesc. Problema este însă reprezentată de produsele ieftine, doar pe bază de bor. Trebuie să ajungi la fermierii tehnici care înțeleg ce înseamnă un produs complet.

Din păcate însă, la ora actuală încă sunt producători agricoli care nu sunt convinși de utilizarea unui produs biostimulator sau fertilizant foliar. Și aici vorbim de fermieri din toate spectrele, de la mici la cei mari. Nu au încredere, dar le folosesc, doar pentru că au colegi care le utilizează și obțin rezultate bune.

Surse și Resurse: Nu au încredere, poate, și din cauza contrafacerilor de pe piața agricolă din România? Știm că în cazul dumneavoastră, produsele vin direct din Marea Britanie, cu risc zero de contrafacere.

Mihai Postelnecu: Nu facem nimic în România. Marfa vine exact așa cum ajunge la fermier de la producător, direct din fabrică. Inclusiv eticheta vine direct din fabrică.

Cei care activează în sectorul de profil s-au lovit de-a lungul timpului de fenomene de contrafacere. Inclusiv eu, la momentul la care eram director la Euralis, am avut o situație de acest gen cu sacii de sămânță contrafăcuți. Acolo era și mai greu de falsificat pentru că sacul trebuia să aibă o anumită formă, culori, logo specific etc. Cu toate acestea, tot au mai existat situații neplăcute semnalate în piață.

SSR: Și prin distribuitori, riscul de contrafacere este mare, pentru că te poți gândi că pe lângă două produse originale, al treilea să fie contrafăcut și are de suferit brandul în același timp.

M.P.: Am preferat de la început să nu facem nimic aici, tocmai pentru a elimina primele gânduri că s-ar putea întâmpla ceva.

În Constanța, rapița arată extraordinar de bine

Surse și Resurse: Ce se întâmplă în țară, în acest moment, cu culturile agricole?

Mihai Postelnecu: Din câte am putut constata, cine are rapiță, o are bună, frumoasă, și va trece cu ea peste iarnă. Suprafața însămânțată este însă, din păcate, una foarte mică la nivel de țară. Eu cred că, în prezent, avem semănate maximum 200.000 de hectare cu rapiță. Asta în condițiile în care acum câțiva ani de zile aveam 600.000 – 650.000 de hectare semănate cu rapiță.

Chiar și așa, zilele trecute am primit de la un fermier din zona Constanței niște poze cu rapiță care arată extraordinar de bine.

Și în cazul grâului stăm binișor. Am putut observa parcele bune în zonele vizitate.

SSR: Ce-a însemnat primul semestru 2019 pentru firma dumneavoastră?

M.P.: Noi ne-am orientat către campanii, și anume cea de primăvară și cea de toamnă. În general, undeva la 65 la sută din business se face primăvara, poate chiar și 70% în unii ani. În fiecare an ne propunem să avem o creștere de două cifre. În semestrul I al acestui an, ne-am atins obiectivele și am reușit să obținem o creștere de aproximativ 35 la sută. Ne putem mândri că suntem prezenți într-unele dintre cele mai mari ferme de la noi din țară, chiar și cu peste 10 000 ha, cu acționariat român și mixt.

Publicat în Interviu

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista