baltata romaneasca - REVISTA FERMIERULUI

Târgul Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje -  Agromalim, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, se desfășoară în această toamnă în perioada 7 - 10 septembrie, la Complexul Internațional EXPO Arad.

La Agromalim 2023 sunt prezenți cei mai importanți jucători în domeniul agricol și industriei alimentare din întreaga lume. „Tehnologii, mașini și utilaje agricole, input-uri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate, toate acestea își așteaptă vizitatorii în vestul țării în perioada 7 - 10 septembrie”, ne-a declarat Cimi Enache, manager proiect Agromalim, care adaugă că și la această ediție expoziția de animale de rasă va fi unul din punctele de interes pentru vizitatori.

agromalim agromalim

De asemenea, cercetarea românească în domeniul agriculturii și industriei alimentare își prezintă rezultatele la Agromalim 2023.

agromalim

Programul de vizitare al târgului:
Joi, 7 septembrie: 11.00 – 18.00
Vineri, 8 septembrie; sâmbătă, 9 septembrie: 10.00 – 18.00
Duminică, 10 septembrie: 10.00 – 16.00

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment
Luni, 03 Iulie 2023 12:48

De la ferma cu omenie

Nu toate poveștile de succes încep spectaculos. Unele pur și simplu se întâmplă. Pornești într-o direcție și te lași purtat de oportunități și dintr-odată vezi că lucrurile s-au legat. Este povestea familiei Bîcu din Unirea, județul Alba.

Dificultatea călătorului nu constă în a alege unde să ajungă, ci la ce să renunțe. Ce să lase în urmă? De multe ori, totul. N-ai cum să ajungi prea departe dacă nu ai libertatea de a te desprinde. De a renunța la obiceiuri, la dorințe, la proiecte mai vechi. Să ai libertatea și curajul de a păși în necunoscut, de a accepta noul, oricum ar fi el. Și zic călător oricărui dintre noi, pornit fiind pe drumurile vieții. Iată de ce unii au succes, ajung departe, alții nu. Poate ar trebui să punem în această rețetă și o doză de șansă. Dar fără libertate și curaj, șansa e inutilă.

Când vorbim despre cineva care a realizat ceva, care a reușit într-un domeniu, ne imaginăm un moment zero în care acela a fost determinat de un vis, de o mare pasiune, de o solidă credință în biruință, cu ambiție și tenacitate. Realitatea este însă, uneori, altfel. Cheia nu este începutul, ci continuarea, parcursul. Lucrul bine făcut, inteligența, deschiderea către nou și către noi direcții, atitudinea, abilitatea de a ține frâiele unei afaceri pe care ai început-o, fie și din întâmplare, sunt caracteristicile succesului familiei Bîcu, din Unirea, județul Alba.

Marius Bîcu senior a fost chimist și, după ce și-a petrecut toată viața în cercetare, a început, în primii ani de după '90, o afacere în domeniul chimiei, împreună cu fratele său. Produceau săruri de decapare pentru industria metalurgică, în baza unui invenții proprii. Au achiziționat un teren la Unirea, al unui vechi CAP, pentru a face un depozit în care să poată stoca produsele pe care le făceau spre vânzare.

Marius Bîcu junior

Marius.Bacu2 100 01 44.3000003

Faptul că nu avea experiență de vreun fel în agricultură sau zootehnie nu l-a împiedicat să investească, ai putea spune, într-un hobby. De fapt, a fost mai mult decât un hobby, a fost o oportunitate pe care a simțit-o ca fiind de viitor. Atributul principal se pare că a fost altul decât priceperea în domeniul agricol, anume capacitatea de a mobiliza oamenii. Oameni pricepuți, evident. „Tatăl meu a fost chimist și a lucrat o viață întreagă în cercetare, și a lucrat o viață întreagă cu oameni și este un lider înnăscut. Întotdeauna a avut zeci de oameni în subordine și întotdeauna i-a iubit, și întotdeauna oamenii l-au iubit pe el, și am învățat asta de la el, copil fiind, că în jurul nostru și în casa noastră era plin de oameni, și când tata ridica o problemă erau zece oameni care să ne ajute. Și târziu am aflat că ăsta e un semn se leadership extrem de bun și tata nu l-a învățat din carte, că s-a născut cu el”, ne-a spus Marius Bîcu junior.

 

Un „matelot” priceput

 

Unul dintre oamenii pe care i-a mobilizat a fost și Marius Ganea. Tânărul absolvent de facultate venise cu trenul din Câmpia Turzii în căutarea primului loc de muncă și a ajuns la ferma de la Unirea pe 3 august 1999. De atunci, a rămas și a crescut împreună cu ferma. Aflăm de la el că în primii ani ferma avea un efectiv de doar zece vaci, pe care le-au cumpărat de la o fermă din Liebling, județul Timiș.

La început, efectivul era format în cea mai mare parte din rasa Bălțata Românească, dar, încetul cu încetul s-a făcut o transformare înspre rasa Holstein, ceea ce a dus la o îmbunătățire semnificativă a producției de lapte. „Și acum mai avem Bălțate, dar mai puțin, undeva la 25% din efectiv, restul sunt Holstein și Montbeliarde. Mare parte a efectivului a fost creată pe niște importuri pe care le-am făcut în 2016 din Franța, vaci în lapte, am adus cam 150 de capete de vaci în lapte și 35 de juninci gestante din Olanda”, ne explică Marius Ganea, care e inginer-șef al fermei încă de la început.

Marius Ganea

Marius.Ganea00 03 26.3800004

Se vede treaba că și el este un om curajos, pentru că experiența altora arăta că este riscant să aduci animale din alte țări, dar în cazul acestei ferme, toate animalele s-au acomodat foarte bine. „Ce s-a întâmplat aici a fost un pic atipic, la mine toate animalele pe care le-am adus s-au acomodat foarte bine. Chiar și cel cu care am adus importurile din Franța era foarte mirat, pentru că în foarte multe ferme în maximum jumătate de an pierdeau undeva la 80% din animale. Eu pot să vă arăt acum că la momentul de față, din ultimul lot de animale pe care l-am adus în 2021, am pierdut două animale din 35 de capete, din diferite probleme medicale care au fost inerente, și restul sunt animale care deja au intrat în producție, au fătat aici, au rămas gestante, iar au fătat și n-au nicio problemă”, ne explică cu mândrie Marius Ganea.

Este convins că reușita ține de managementul fermei și de felul în care te ocupi de ele. „Este adevărat că în prima lună trebuie să fii un pic mai atent cu ele, să ai răbdare cu ele, pentru că suferă, mai ales dacă aduci vaci în lactație. La juninci nu este așa problemă mare, dar la vacile în lactație e destul de complicat cu ele.”

Hrana e asigurată din propria fermă vegetală. „Mare parte din furaje le producem în regie proprie, bineînțeles cumpărăm inputurile, partea de furaje proteice, șroturi, premixuri, vitamine, minerale, dar cam atât. Restul este produs în regim propriu, aici, la noi în fermă, pe cele 800 de hectare pe care le deține ferma în momentul de față”, ne detaliază Marius Ganea.

140A4873

 

Generația următoare

 

Deși Marius Bîcu senior avea în gând, încă de la început, să facă și procesare, după cum ne mărturisește tot Marius Ganea, fabrica a fost construită ulterior. Marius Bîcu junior s-a apucat de construcție prin 2002 și a finalizat-o prin 2004. S-au ajutat de fonduri SAPARD.

Este foarte interesant că nici băiatul domnului Bîcu nu avea afinități cu domeniul în care avea să performeze. „Eu am venit să construiesc fabrica, nu s-o conduc. Am construit-o, aveam business în construcții, atunci mi-a fost destul de ușor să înțeleg mersul lucrurilor și am terminat, era autorizată și voiam să predau cheia. Dar tata a zis: «Dacă tot ai făcut-o, tu știi fiecare colțișor, fiecare robinet, eu nu prea știu ce e aici… nu rămâi să o conduci?». Și am zis «da»”. Chiar dacă susține că nu s-a născut cu flerul tatălui său pentru afaceri, pentru că a trebuit să învețe din cărți ce alții din generația precedentă simțeau, noi credem că a moștenit în mod evident talentul. Școala nu te face mai priceput, ci doar capabil să înțelegi ceea ce simți. „Toată lumea cumpăra terenuri, case și apartamente, și el lua tractoare, camioane, mai făcea un grajd, mai făcea încă o investiție și, la fel, cred că s-a născut cu un fler fantastic pentru business. Eu n-am avut norocul ăsta, eu a trebuit să învăț din cărți și cred că majoritatea antreprenorilor din anii ’90 care și-au ținut afacerile până în ziua de astăzi, majoritatea, sunt născuți pentru business, majoritatea sunt lideri extraordinari și toți au avut fler pentru treaba asta. Unii zic noroc, dar eu cred că au fost născuți pentru asta”, ne spune cu admirație Marius Bîcu junior, dând astfel dovadă de o calitate care l-a ajutat în activitatea sa. Cel ce-i poate admira cu sinceritate pe alții dă dovadă de smerenie, iar aceasta este cheia deschiderii către nou. Poți să accepți că nu știi tu mai bine, că sunt alții care vin cu ceva nou. Ești capabil în felul acesta să delegi cu încredere responsabilitățile, devenind mai eficient.

140A4824

 

Împreună, dar neamestecat

 

Dând dovadă de înțelepciune, pentru că a eliminat din start orice posibil conflict între generații, Marius Bîcu senior a decis ca ambele afaceri să fie de sine stătătoare. „Tata a fost așa de deștept atunci și a zis: «Tu te ocupi de ea (de fabrică, n.r.), eu mă ocup de fermă, nu intrăm unul peste altul. Dacă vii, asta e regula… ăsta e businessul tău, ăsta, al meu». Am făcut conturi separate, am făcut parteneriate separate, nomenclatoare de furnizori… Acum nu știu dacă este o rețetă de succes, în general, să fie două firme, să fie trei, să fie un grup de firme, să fie unite sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru moment asta e cel mai bine. În viitor cred că vom schimba lucrurile și va trebui să facem un grup de firme. Dacă mai intervine și altă activitate, și dau un exemplu, dacă facem un magazin propriu, atunci trebuie să fie alt SRL. Nu cred că e bine să fie al fermei…”, concluzionează Marius Bîcu junior, subliniind importanța împărțirii responsabilităților și a organizării clare a afacerii pentru a asigura succesul acesteia pe termen lung. 

140A4878

În acel moment, în care a fost inaugurată fabrica, s-au definit două entități economice distincte: Unilact Transilvania, care realizează producția vegetală și pe cea de lapte, și „Ferma cu omenie”, care reprezintă fabrica de procesare și comercializare, cu un depozit logistic și birouri în Cluj. „Sunt două companii care au crescut împreună, care se dezvoltă în continuare împreună frumos, anul trecut a fost cel mai bun pentru ambele companii și suntem tare recunoscători pentru treaba asta, pentru că în vremuri dificile și tulburi, cu mii de provocări, cu schimbări majore, noi am reușit să avem două companii bune, care au crescut frumos.”

 

Cu ochii spre viitor

 

Așadar, au făcut și au văzut că este bine. Și pentru că este bine, nu vor să se oprească aici. Deși contextul macroeconomic actual i-a determinat să-și reevalueze planurile de expansiune și să se concentreze asupra consolidării businessului existent, realizarea unei noi fabrici, pentru care deja achiziționaseră un teren, nu a fost abandonată. Se lucrează la masterplan, în așteptarea unei oportunități de investiții cu fonduri europene.

În ceea ce privește fabrica actuală, Marius intenționează să facă investiții în tehnologie și energie verde. „Vrem doar să schimbăm niște utilaje și să eficientizăm din punct de vedere energetic, prin panouri solare și panouri de producere a apei calde. Vrem să investim în niște utilaje pentru fabrică, utilaje de ambalat, niște tancuri de recepție a laptelui, ca să ne putem crește capacitatea fabricii actuale”, arată Marius Bîcu.

Tânărul Bîcu are și un plan pentru a completa lanțul scurt de producție și a-și extinde afacerea în zona de vânzare directă către consumator „Avem un proiect că ni s-a aprobat, fiind un proiect european pe măsura 16-4, o investiție în marketing, astfel încât businessul să-și completeze componența de lanț scurt cu ultima verigă, aceea de a vinde direct – local, prin comerțul online și prin rețelele de magazine din jurul nostru, pe o rază de 50 km – care va fi făcută în următoarele 15 luni”. Primul magazin va fi deschis chiar anul acesta, la Cluj-Napoca, urmând încă două, în următorii doi ani – câte unul pe an –, în Alba Iulia și Târgu Mureș.

De asemenea, compania va investi în schimbarea softului de gestiune și va optimiza magazinul online deja existent – www.delaferma.com – pentru a-și livra produsele rapid și eficient. Are deja logistica de livrare cu frig națională.

Și pentru că am vorbit despre magazinele proprii, să spunem că există și acum unul, chiar la poarta fermei, care are o poveste interesantă: „Aveam în holul unde facem livrările, pe unde intră camionul, un frigider vechi pentru sucuri și în frigider puneam din ce produceam și veneau oamenii că «hai că vreau să cumpăr și eu» și, după ceva vreme, ne-am pus casă de marcat, după aia am făcut magazin, după aia am făcut și plata cu cardul, după aia am făcut și livrări la domiciliu, și magazin online, și iată așa, din nimic, dintr-un frigider vechi de suc, ne-am trezit că avem un magazin care e în Top Ten clienți, cam pe acolo se mișcă, pe locurile 8, 9, 10. Și noi avem clienți în toată Europa, avem clienți în retailul modern, avem clienți mari, dar magazinul nostru contează. Eu cred că e frumos și sănătos să vii la fermă să îți cumperi mâncare, e și o conexiune umană, nu doar comanzi ceva”, ne istorisește Marius Bîcu junior.

140A4867

 

Un nume de poveste

 

Și tot de la el am aflat și de unde provine numele atât de interesant, „Ferma cu omenie”. Inițial, vindeau produsele sub brandul „Unilact”, iar cu vreo 12 ani în urmă l-au schimbat, cu ajutorul unei firme din Germania, în „De la fermă”. Dar diversificarea gamei de produse i-a determinat să încerce un nou rebranding, motiv pentru care au apelat la un specialist în packing și branding din București. De aici îl las pe Marius să povestească: „A venit la noi în vizită pentru că a zis «nu pot să lucrez cu voi dacă nu vă cunosc» și a venit la noi să ne cunoască. Și a vizitat ferma, a vizitat fabrica, a văzut tehnologia, a măsurat – chestiuni tehnice la început, apoi a venit ora mesei, și la ora mesei pe atunci mâncam la mama acasă, și i-am zis: mergem să mâncăm la mama. Am mers să mâncăm și când am venit înapoi am făcut o masă mare, am pus toate produsele noastre ambalate, toate produsele desfăcute, le-am degustat și păreri, au fost 12-15 în jurul mesei, toți colegii implicați în proiectul ăsta, și după întâlnirea asta Ianoș s‑a ridicat și a zis: «Eu cred că faceți o brânză de burduf extraordinară, e mult peste necesarul din piață, este prea bună. Brânza de telemea e o telemea care se făcea mai de mult, nu cred că e adaptată la cerințele de acum. Cerințele de acum sunt cu apă mai  multă, să se topească în gură, aici ori lucrăm să ne ducem spre ce vrea piața, ori rămâneți pe o nișă de telemea tradițională. Aici trebuie să discutăm. Și apoi faceți un cașcaval care e cam nemâncabil…» și atunci toți am rămași așa, de produsul nostru… dar omul a spus ce avea pe suflet. A spus «asta să nu mai faceți, să nu mai faceți brânză din asta, că le strică pe celelalte două». N-am zis nimic, bine… și colegii ziceau «ce arogant, cum să zică ăsta așa ceva de noi?», «și ce-ai fi vrut, să nu ne zică?». Și a avut dreptate. Cașcavalul nu se ridica la nivelul la care făceam brânza de burduf și telemeaua și în vreo două luni am și desființat linia aia, am scos utilajele de cașcaval și n-am mai făcut, nici nu reprezenta un volum mare din afacerea noastră și ocupa mult loc în fabrică. A fost un șut în fund să scăpăm, să luăm decizia mai ușor. Și după câteva zile am primit un e-mail de la Ianoș care-mi zice așa: «Am fost în vizită la tine, mulțumesc că m-ai primit, și vreau să-ți spun ce am simțit. Voi aveți o fermă, funcțională, o administrează taică-tău, să-i dea Dumnezeu sănătate, animale faine, îngrijite bine, dar ferma aia nu e de pus în poză, nu e la poalele Alpilor, n-are pădurea în jurul ei. Nu o putem pune pe ambalaj. Am fost în fabrică. Curățenie super. Totul îngrijit, oamenii lucrează relaxat, zâmbesc, vorbesc deschis, nu-s speriați. N-ai tehnologie de ultimă oră, n-ai roboți, nu e de pus pe ambalaj ce tehnologie ai, au alții mult mai mult decât ai tu. Nu putem pune asta». Și ultima frază a fost: «Ce am văzut la tine n-am văzut la nimeni. Nimeni nu m-a dus, de când sunt, la mamă-sa acasă la masă. Și oameni ca la tine să fie deschiși, să vorbească, să zâmbească n-am văzut niciodată. Animalele îngrijite cum trebuie, chiar dacă n-au cel mai fain grajd și cea mai faină casă. Și atunci, dacă vrei să scriem De la ferma cu omenie pe ambalaj, lucrăm. Dacă nu, să fii sănătos! Și ce am făcut până acum nu te costă nimic». Și am stat, m-am uitat, mi-a plăcut și am zis: da, mergem înainte”. Șoc și groază ar fi fost pentru mulți dintre noi. Un discurs peste care nu poți trece decât cu multă modestie. Și așa cum am mai spus, aceasta este calitatea care te face să biruiești. Evident, dublată de curaj și îndrăzneală. Nu a pregetat să renunțe la o linie tehnologică în care cu siguranță investise nu doar bani, ci și pasiune, oameni instruiți, credința că produsul e bun, până a venit cineva să le spună că nu e.

Așadar, brandul sub care vinde marfa în România este „De la ferma cu omenie”, iar în străinătate, unde trimite jumătate din producție, este folosit brandul „Pachet de acasă”, pentru că se adresează, în principal, românilor din diaspora. 

Poate am fi putut povesti și despre ceilalți oameni care dau „omenia” fermei de la Unirea, dar spațiul nu ne permite. Oricum, după cum sunt „căpitanii”, așa sunt și „mateloții”. „Cine se aseamănă se adună”, spune o vorbă românească. Așa s-au unit și oamenii în localitatea ce poartă un nume atât de sugestiv.

 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Din fermă-n fermă!

La Bod, în județul Brașov, Dan Luca administrează o fermă de aproximativ o mie de taurine pentru lapte, din rasa Holstein, precum și circa 600 de hectare de teren, suprafață care-i asigură furajele pentru animale. Crescătorul și-ar dori ca producția de lapte să-i aducă nu doar veniturile necesare pentru a-și plăti datoriile, dar și o sumă pe care s-o aloce dezvoltării. Însă, la momentul actual, ferma de vaci este la limită pe partea de profitabilitate. Partea vegetală face ca Dan Luca să nu fie pe pierdere și să continue cu zootehnia.

Dan Luca a înființat ferma în anul 2008 cu un nucleu de o sută de vaci din rasa Bălţată Românească și 300 de juninci gestante Holstein cumpărate din Europa. „Ulterior, am crescut efectivele şi le-am împrospătat doar prin reproducţie proprie în sistem intern, prin selecție. În prezent, avem 350 de vaci la muls, total efectiv în fermă aproximativ o mie de capete, de la viţei până la vacile de lapte. Tăuraşii îi păstrăm până la 500 kg, după care pleacă la abatorizare.”

0001200 00 02.5800001

 

Zootehnia rezistă datorită vegetalului

 

Ați spune că o așa fermă mare aduce și un profit pe măsură. Dar nu-i chiar așa. „Dacă nu aveam vegetalul să ne producem noi furajele, eram probabil pe pierdere şi închideam ferma de lapte. Dacă nu reuşeşti să-ţi produci singur furajele şi începi să cumperi cât mai multe, deja eşti foarte vulnerabil la schimbările de preţ. De exemplu, ce s-a întâmplat anul ăsta cu criza la nivel european, mondial, prețurile furajelor au crescut practic instantaneu, inclusiv la îngrăşămintele chimice. Norocul meu că pentru anul agricol o parte din ele le aveam deja cumpărate sau contractate înainte să vină criza. Din toamnă vine greul, trebuie să pregăteşti anul următor. Furajele şi şroturile, tot ce am avut de cumpărat, şroturile de soia, de rapiţă, de floare, îngrăşămintele pentru campania agricolă, prețurile la toate astea au crescut foarte repede, preţul la lapte a crescut cu paşi foarte mărunţi, foarte greu, şi încă n-a reuşit să compenseze creşterea inputurilor. Pentru cei care nu reuşesc să-şi facă nici producţia de masă verde deja e catastrofal şi probabil că e pierdere curată sau fermă neviabilă”, arată Dan Luca.

„Nu prea putem să influențăm prețul laptelui. Tot ce putem face noi, crescătorii de vaci, este să reducem costurile.”

0000000 01 15.7600003

Pe cele circa 600 de hectare pe care le lucrează, fermierul brașovean produce furajele de volum, siloz de porumb, fân de lucernă, fân de iarbă, paiele, inclusiv cerealele, porumb, grâu, triticale, cam tot ce are nevoie în fermă. „Cumpărăm doar partea de premixuri şi şroturile proteice. Căutăm să găsim o soluţie în viitor, că deja sunt foarte scumpe şi devenim vulnerabili efectiv la fluctuaţiile de piaţă din lume. Pentru producţia de lapte, sursa de proteină este esențială. Sursa proteică, la fel ca sursa energetică, trebuie să fie într-un echilibru optim, iar partea proteică vine din şroturile proteice, mai vine din lucernă, pe care trebuie s-o facem. Pentru la anul, vreau să producem şi un siloz de cereale care şi el vine cu un aport de proteine suplimentar, astfel încât să reducem dependenţa de şroturile cumpărate.”

În anul înființării fermei de vaci, 2008, Dan Luca a apelat la banii europeni pentru modernizarea adăposturilor și pentru sala de muls. Apoi, în 2015, a mai făcut un proiect pentru accesarea de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, bani cu care a modernizat baza furajeră, a construit silozuri în care depozitează cerealele, șroturile,  porumbul de siloz masă verde. Și-a făcut inclusiv o mini-fabrică de producere a furajelor concentrate.

 

Prețul mic pentru lapte, contracarat prin reducerea costurilor

 

Producția medie în ferma de la Bod este undeva la 27 de litri pe cap de vacă pe zi. Rezonabil, zice Dan Luca. „E loc de mai bine, clar, lucrăm la treaba asta, sper să reuşim mai bine.”

0000200 00 02.9400001

Marea problemă rămâne prețul laptelui, pe care fermierii noștri nu prea au cum să-l influențeze. „Faţă de anul trecut, a crescut cu vreo 40%, suntem la 2,4 – 2,5 lei/litru, în funcţie de parametrii laptelui. Și tot nu ne e uşor. Nu prea putem să-l influenţăm, cel puţin la nivel local fiecare fermier, e greu să negociezi cu procesatorii, să-ţi impui preţul de care ai nevoie. De aceea, tot ce putem face noi, crescătorii de vaci, este să reducem costurile. Planul nostru de bătaie este să ne asigurăm cât mai mult din furaje în producţie proprie, să scădem cât se poate de mult dependenţa de cumpărări. Asta ar fi soluţia pentru reducerea cheltuielilor.”

Dan Luca este unul dintre fermierii căutați de procesatori, datorită calității laptelui produs în ferma sa. „Avem un lapte bun, curat din punctul de vedere al impurităţilor, NTG-urilor, celulelor somatice, grăsimea este undeva la 4,2%, proteina e 3,6%, deci e un lapte bun.”

Și dacă tot am ajuns la calitatea laptelui, l-am întrebat pe fermier ce părere are despre discuțiile din spațiul public referitor la faptul că laptele ar fi cancerigen. „Laptele e sursa de hrană a tuturor mamiferelor. Deci e o prostie, sunt poveşti, este spectacol numai pentru presă şi pentru marele public. Laptele n-are cum să fie cancerigen decât dacă îl contaminezi cu bună ştiinţă sau din greşeală. Dar laptele este sursa primordială de viaţă pentru orice mamifer, n-are cum să fie cancerigen.”

 

În voia sorții

 

Din fericire, zona în care Dan Luca are afacerea agricolă nu suferă încă foarte mult din cauza secetei. Totuși, în ultimii ani se simte efectul încălzirii globale, iar fermierii trebuie să se gândească la cum să facă rost de apă pentru culturi. „Cred că va fi nevoie de irigaţii şi pentru noi. În zona noastră suntem mai puţin vulnerabili şi expuşi la partea de secetă. Sigur, se simte şi la noi, cel puţin pentru culturile de primăvară, porumb, floarea-soarelui, suferim de lipsă de apă, nu aşa de groaznic cum suferă fermierii de prin alte părți ale țării. În trecut au existat irigații și aici, dar pentru anumite culturi, pentru legumicultură, pentru cartof. Nu era nevoie. S-a schimbat clima. Din păcate, nu există o strategie pe termen lung care să fie agreată de toţi guvernanţii, de toate partidele... Nu ştiu, trebuie făcută o analiză pentru fiecare zonă cu particularităţile ei, dar eu cred că pentru noi, pentru zona în care-mi desfășor activitatea, funcţionează partea cu puţurile şi cu sisteme individuale de irigaţii.”

0000100 00 00.8400001

Anul agricol 2021 – 2022, una peste alta, a fost bunicel pentru crescătorul de bovine din județul Brașov. Culturile de toamnă au avut parte de o perioadă bună cu ploi la momentele potrivite, producţiile au fost acceptabile, cu beneficii care i-au permis lui Dan Luca să reia ciclul de producție. Culturile de primăvară au fost cele care au suferit din cauza lipsei de apă, însă nu atât de mult încât să fie compromise. „La nivel naţional, fermierii sunt foarte vulnerabili la capriciile vremii şi la capriciile pieţei mondiale, dovadă că suntem extrem de expuşi. România nu are absolut deloc putere şi se pare că nici planuri pentru a asigura producătorilor agricoli o stabilitate şi o predictibilitate, securitate alimentară nu prea există la noi”, a concluzionat Dan Luca.

 

Reportaj realizat de: ȘTEFAN RANCU

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Zootehnie

Dacă vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în agricultura din judeţul Alba, mai precis cu cea din zona Blajului, trebuie să discuți cu Dinu Şandru, fermier care lucrează peste 600 de hectare și îngrijește peste 500 de bovine. Zootehnist de mai bine de 20 de ani, a derulat trei proiecte cu finanțare europeană, în valoare de peste două milioane de euro, pentru a-și dezvolta ferma. Problemele cu care agricultura românească se confruntă nu l-au ocolit și a fost nevoit să aducă forță de muncă de peste hotare. Este de părere că e nevoie de o susținere adecvată din partea statului român și de proiecte strategice pe termen lung.

dinu sandru 1

În anul 2000, fermierul din satul Mănărade, care aparține de orașul Blaj, a achiziţionat opt juninci din rasa Bălţată românească, de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureş, pe care a început apoi să le înmulţească din efectivul matcă. Dar dezvoltarea unei ferme presupune investiții pentru achiziția de utilaje sau construirea unor adăposturi adecvate, astfel că accesarea de fonduri europene a reprezentat o soluție pentru mulți fermieri. Astfel, în 2005, Dinu Șandru a depus un proiect prin SAPARD, în valoare de 144.000 de euro, care viza achiziţia de animale şi construirea unui adăpost pentru 50 de capete, plus sală de muls 2x4. „Am finalizat în 2007 primul proiect SAPARD și am decis să mai depun un proiect pentru cumpărarea de utilaje prin PNDR, în valoare de 420.000 de euro, pe care l-am realizat în 2009, iar în 2012 am depus un proiect care mi s-a şi aprobat în același an, de 1.478.000 de euro, pentru construirea adăpostului, plus achiziţie de uscător cereale, depozitare cereale şi o parte din utilajele de care mai aveam nevoie pentru cultura mare”, ne-a povestit fermierul din județul Alba.

dinu sandru 3

La ora actuală, ferma lui Dinu Șandru însumează 520 capete de vaci de lapte, plus tineretul aferent, precum și o suprafaţă arabilă de 610 hectare, plus păşuni. Și-ar fi dorit să acceseze și alți bani de la UE, în perioada 2015-2021, dar nu a mai avut cum din motive financiare, plus că nu mai putea realiza punctajul necesar pentru a fi eligibil, având accesate deja trei proiecte.

 

Procesare și distribuție locală

 

Dezvoltarea fermei a presupus și diversificarea raselor deținute, dar și o fabrică de procesare a laptelui, realizată doar prin investiție proprie. „Am început cu Bălţată românească, am trecut la un moment dat la Holstein Friză, dar fiind foarte pretenţioase am renunţat la o parte din Holstein şi vreau să trec acum pe Montbeliarde şi Jersey. Acestea vor fi rasele de vaci care vor rămâne în fermă, în viitor. Acum avem cam 180 de vaci la muls, am achiziţionat recent din Franţa 66 de juninci Monbeliarde, iar din Danemarca încă 44 de juninci Jersey. Urmează să ne reprofilăm pe alte rase, pentru a fi laptele mai benefic în procesare. Ai un randament mai bun din procesare dacă laptele are proteină ridicată, cu grăsime ridicată. Calitatea produselor lactate este mult mai bună când calitatea laptelui e la un standard mai înalt”, a arătat fermierul.

zoo 223 ferma blaj 6

Strategia pentru distribuția produselor realizate a vizat o piaţă locală, pentru care să fie trimise produse proaspete. „Inclusiv firma are un magazin de prezentare în Blaj, în schimb nu avem acces deocamdată la marile magazine, pentru că acolo se cer nişte condiţii pe care noi nu le îndeplinim, deoarece termenul de valabilitate la produsele noastre, care sunt naturale, e foarte scurt. Cel mai lung termen îl avem la telemeaua proaspătă, de 30 de zile, la caşcaval de 90 de zile sau 120 şi untul, de 90 de zile”, explică Dinu Șandru.

 

Fermă românească, angajați din Nepal

 

Mulți crescători de vaci de lapte afirmă că e  „o adevărată nebunie” să te implici în acest domeniu care te lasă fără vacanţă, libertate și devii practic prizonierul fermei. Dinu Șandru spune chiar că a crește vaci de lapte a devenit o îndeletnicire dificilă chiar și pentru alte țări, mai ales că generațiile care vin nu se arată prea dornice a se mai implica în zootehnie. „Necesită foarte mult timp şi nu mai avem forţa de muncă necesară. Nimeni nu-şi mai doreşte să ajungă în zootehnie. Nici chiar medicii veterinari nu mai vor în fermă, ci să fie agenți de vânzări la medicamente, într-o farmacie veterinară, să trateze animale de companie. Nimeni nu-şi mai sacrifică timpul liber şi familia pentru zootehnie. Am căutat ceva medici veterinari în ultimii doi ani, dar niciun medic veterinar nu‑şi mai doreşte să lucreze efectiv în fermă”, ne-a declarat fermierul, subliniind că, dacă vrei să faci o investiţie la nivel industrial, devine o misiune imposibilă în lipsa unei echipe, indiferent cât de bun profesionist ești tu.

Pentru a depăși provocările cauzate de forţa de muncă, chiar şi de cea necalificată, a decis în urmă cu mai bine de doi ani să aducă muncitori din Nepal. „Am recrutat în prima fază 15 persoane şi, la momentul actual, avem zece persoane, trei femei şi șapte bărbaţi în fermă, cu care facem munca necalificată”, a precizat Dinu Şandru.

zoo 223 ferma blaj 2

 

Roboții, viitorii „angajați” din zootehnie

 

Pentru utilaje spune că nu are probleme atât de mari cu personalul, deoarece a investit foarte mult în tehnică. „Avem utilaje de generaţie nouă care costă şi mulţi bani, dar care și creează confort angajatului. Acesta e singurul avantaj pe care-l avem, acolo nu ducem chiar atât de mare lipsă de forță de muncă precum în ferma de animale, unde viitorul ar fi de robotizare. Pe viitoarea PAC, adică PNS 2023-2027, proiectul pe care aş dori să-l realizez ar fi investiția în roboţi, respectiv robiţi de muls, roboţi de curăţat, roboţi de furajat, indiferent cât ar costa. Să presupunem că m-ar costa două milioane de euro să robotizez toată ferma, tot aş prefera să mai trag zece ani de rate, de proiectare şi de tot, ca să pot să cumpăr roboții”, ne-a spus fermierul.

 

Atitudine conformă realității românești

 

Deși optimist pentru că a realizat cam tot ce și-a propus până în prezent, Dinu Șandru afirmă că viitorul îl vede „un pic în ceaţă”: „Se vor face multe schimbări pe Planul Național Strategic 2023-2027. Vor fi anumite modificări şi vor fi finanţări pe zone – în ultimul timp, a fost mai mult pe zona sudului, unde s-au dezvoltat mai mult ferme. Dar depinde de Ghiduri şi pe ce se bazează Uniunea Europeană să subvenţioneze, să dezvolte mai mult. Îl văd în ceaţă că nu mai avem siguranţă, mai ales în România, din partea instituţiilor care fac legile, nu știu dacă peste doi ani am unde să mai vând produsul, nu știu dacă nu voi avea nişte condiţii foarte grele, de neîndeplinit. Vă dau un exemplu clar, Legea mirosului. Sunt pasibil să iau o amendă oricând, dacă deranjez un trecător.”

Dinu Şandru crede că ne-am schimbat foarte mult ca naţiune și nu mai suportăm nimic. Când a ridicat silozul de porumb, a fost nevoit să treacă prin localitate cu utilaje, tractoare, cu remorci de tonaj mare, ceea ce a nemulțumit localnicii. „În doar trei zile am făcut silozul şi ieşeau la poartă, urlau şi făceau cu mâna că suntem nebuni, că nu mai terminăm odată… şi stăm într-un sat. Oamenii nu mai înţeleg că mai trebuie produsă și mâncare... Eu am fost în Franţa, în Germania, în Danemarca, în Ungaria. Acolo nu are nimeni treabă cu agricultorii. Am rămas surprins când în Franţa am văzut și femei conducând utilaje agricole, inclusiv pe câmp şi prin oraş.”

Este nevoie de crearea unei infrastructuri pentru utilajele agricole, dar până atunci fermierii sunt nevoiți să o folosească pe cea existentă, iar atitudinea localnicilor și a autorităților să se conformeze realității românești.

zoo 223 ferma blaj 5

 

Nu merită să investești într-o țară nesigură, fără strategii

 

O altă provocare pentru agricultorii români este lipsa unor strategii pe termen lung în agricultură. Chiar dacă din 2027 nu ar mai fi subvenţiile agricole, agricultorii cred că existența unei pieţe libere şi corecte le va permite să producă în continuare, deoarece la mâncare nu se poate renunţa. „Ar trebui însă să ne gândim la siguranţa alimentară, la care nu se gândeşte nimeni, indiferent cine vine. «Vin ai noştri, pleacă ai voştri»  rămâne tot la nivelul discuţiei și nu se pune accent pe absolut nimic, ca să avem un viitor în siguranţa alimentară. E nevoie de o strategie pe cel puţin trei sau cinci ani, să ştim: da, putem produce cinci ani o cantitate de lapte... un exemplu este cota de lapte.”

Această lipsă de predictibilitate îl face să afirme că-și va sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură care nu-ţi asigură un plan de viitor.

zoo 223 ferma blaj 4

Este necesară susținerea sectoarelor afectate, mai ales în contextul actual, în care prețul tuturor input-urilor a crescut. „Noi vindem laptele astăzi la acelaşi preţ ca şi acum un an, când motorina era 4,50 lei pe litru, acum trecând de 6 lei, iar statul nu intervine deloc cu o subvenţie indirectă, să zică «stai un pic, nu putem omorî un sector!». Deci e o nesiguranţă mare în ţara noastră, pentru că nu se intervine din partea statului. Într-adevăr, ne-a dat subvenţia de COVID, dar nu s-a dat cât s-a promis, 100 de euro, ci 69 de euro. Subvenția aceasta a scăzut cam cu 40%. Deci în loc să dai când e greu, tu scazi. E o greşeală mare, pentru nişte investiţii costisitoare. Sincer, dacă lucrurile în viitorii cinci ani, până când termină copiii, cel mare termină inclusiv facultatea, nu se îndreaptă spre o cale mai sigură în România, eu sincer mi-aș sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură, care nu-ţi asigură un viitor, un plan de bătaie de viitor”, ne-a zis în încheiere fermierul Dinu Șandru.

Articol scris de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Zootehnie
Miercuri, 10 Iunie 2020 11:15

Pășunile și lucerna nu sunt despăgubite

Toți cei care vor suferi pagube din cauza secetei vor primi despăgubiri. Asta auzim de ceva vreme din gurile guvernanților. Și totuși nu toți cei afectați vor fi despăgubiți.
Din cauza secetei extinse în toată țara și fermele de animale sunt în suferință. Pășunile sunt uscate, iar lucerna, în multe zone din țară, n-a avut nicio șansă. La ora actuală, nu se știe cum va fi cu porumbul sau soia. Sunt crescători de animale care au intrat în stocurile de furaje, ca să nu lase animalele flămânde. „Este incredibil ce se întâmplă în județele afectate de secetă. Animalele sunt lăsate în voia sorții! Pășunile și lucerna sunt afectate de secetă în proporție de 90% și nu sunt luate în calcul de comisia care evaluează pagubele. Ni s-a spus că doar culturile de toamnă sunt evaluate și beneficiază de despăgubiri, nu și pășunile, nu și lucerna. Vai de fermierii care dețin animale! Zootehnia românească în loc să reînvie este lăsată să moară încet, încet și iar vom ajunge să importăm lapte din țara vecină, Ungaria”, ne-a spus Ilie Chifan, fermier membru în Cooperativa Agricolă TimLactAgro. În județul Arad, la Firiteaz, Ilie Chifan are o fermă de circa 300 de bovine din rasa Bălțată Românească.

Autoritățile se așteaptă ca suprafața calamitată de seceta pedologică să ajungă la 1,5 milioane de hectare. Însă, pare că aici nu intră pășunile și alte culturi agricole, cu excepția culturilor însămânțate în toamna trecută.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat recent că situația privind pagubele cauzate de secetă va fi finalizată până la 15 iunie, iar plățile către fermierii afectați de secetă vor fi făcute până la data de 30 iulie 2020.

Publicat în Știri

Executivul de la București a aprobat, joi, 2 aprilie, o hotărâre pentru completarea art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, prin care s-a alocat pentru anul 2020 suma de maximum 54.048 mii lei, care se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii.

Din suma totală alocată, care se acordă sub forma serviciilor subvenționate, prestate de către societăţile de ameliorare recunoscute de către Agenția Naţională pentru Zootehnie, 25.012 mii lei este pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 29.036 mii lei pentru speciile ovine şi caprine.

Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor pentru următoarele servicii:

  • întocmirea şi menținerea registrelor genealogice, servicii pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 100% din costuri;
  • efectuarea testelor de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui, pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 70% din costuri.
Publicat în Zootehnie

Cele de mai jos mi le-a zis, aseară târziu, după ce-a terminat munca la fermă, Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul, Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari.

„Speranțele noastre s-au năruit. Abatorul mobil era singura noastră șansă de a ne valorifica produsele. Era ca o gură de aer. În situația noastră sunt mulți crescători de animale din toată țara. Cel mai apropiat abator de ferma noastră este la de 200 kilometri distanță. Ne-am dus animalele acolo, ne plătea vițelul cu un preț de nimic, n-a meritat să batem atâta drum. Laptele îl dăm la viței. Dacă facem produse din lapte, nu ni le cumpără nimeni, nici la piață în oraș, că n-are lumea bani, preferă să dea un leu pe iaurtul de la supermarket, decât să-mi dea mie 5 lei pe iaurtul obținut din lapte de la vaci crescute pe pășune. Asta e puterea de cumpărare în toată România. Am lucrat și cu o fabrică de lapte, situată la vreo 100 de kilometri de fermă. Ne dădea 80 de bani pe litru, duceam noi laptele la fabrică, nici transportul nu ni-l scoteam. Noi cum ne vom valorifica produsele în astfel de condiții? Este un păcat că pe noi, tinerii fermieri, nu ne ajută statul român.”

Când s-a întors din Norvegia, familia Dinuț a luat-o de la zero, la Ciupercenii Vechi, un sat care aparține de orașul Calafat, din județul Dolj. Cei doi tineri soți și-au cumpărat 32 de vaci, cu viței. Azi, în fermă sunt 140 de taurine din rasa Bălțată Românească (vaci la muls, juninci și viței). Grajdul n-arată ca afară, e mai mult un foișor/pavilion, dar soții Dinuț au reușit să închirieze de la primărie o sută de hectare de pășune, unde animalele se simt și se hrănesc bine.

Din ce trăiește tânăra familie de fermieri? În niciun caz din ferma de vaci! Din credite la bănci, pe care tinerii fermieri le-au făcut tot pentru agricultură. Și-au luat utilaje, la început second-hand, apoi noi, tractoare, remorci, cositori și alte echipamente cu care fac prestări servicii pentru alți fermieri din zonă. Se descurcă așa până reușesc să se bucure de viața de crescători de animale. Pentru că, da, sunt ambițioși și muncitori și cred în viitorul fermei de vaci.

Abatoare mobile, nici la munte, nici la câmpie

Pe la începutul anului trecut, crescătorii de animale au fost încurajați de fosta guvernare să depună proiecte pentru abatoare mobile, finanțate de AFIR prin subMăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, din PNDR 2020. Crescătorii au cheltuit sume consistente. „Am cheltuit bani pentru consultanța proiectului, pentru cumpărarea terenului pe care să punem abatorul mobil, au fost cheltuieli cu îngrădirea, cu energia electrică, să o aducem la terenul respectiv. Bani pierduți”, mi-a zis, decepționată, Eliana Dinuț, adăugând că își făcuseră planuri, ea și încă patru fermieri împreună cu care a pus bazele Cooperativei Agricole Eliana Dev. Abia așteptau să-și cumpere un abator mobil cu ajutorul banilor europeni, care... n-au mai fost.

Atât Eliana Dinuț, cât și ceilalți crescători care și-au pus speranța în abatorizarea animalelor în unități mobile s-au supărat că statul ajută pe acest segment zonele montane. Aici, e o altă problematică, mai complexă. Zona montană chiar trebuie sprijinită. Pe scurt, un produs se obține mai greu și cu costuri mai mari la munte, comparativ cu același produs obținut la șes. Iar toți fermierii știu asta. Și totuși se necăjesc, pentru că e posibil să aibă dreptate: dai mai mult unora, însă dă-le ceva și celorlalți, potrivit cu activitatea și cheltuiala pentru aceasta.

Doar că, din nefericire, nici cei de la munte, nici cei de la câmpie nu vor avea parte de abatoare mobile, cel puțin nu pe banii Uniunii Europene ori ai statului nostru.

Oros: „Nu există abator mobil!” Zău?

Așa cum am scris ieri, 4 martie 2020, în Revista Fermierului, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, finanțate prin subMăsura 4.2 din PNDR 2020. Noutatea anunțată de AFIR este că se finanțează abatoarele de mici dimensiuni din zona montană, rata sprijinului public nerambursabil fiind de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari. Valoarea finanțării acordate este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate, măsura având o alocare estimativă de 6.896.879 de euro.

Atenție, se dau bani zonei montane, dar pentru abatoare de mici dimensiuni, nu pentru abatoare mobile! Ca să nu mai socotim și să punem în balanță costurile cu construcția unui abator normal, comparativ cu cele pentru unul mobil.

De altfel, ministrul Adrian Oros, la o recentă întâlnire cu crescătorii de animale le-a spus că schema de ajutor de stat pentru abatoare mobile nu avea niciun leu bugetat. „Vi s-a spus o prostie, că vor fi abatoare mobile. Nu există abator mobil. Niciodată serviciile veterinare, în nicio țară din Europa, nu vor aproba abatoare mobile. Pot fi abatoare de mici capacități, în anumite zone unde animalele au acces mai greu, dar nu abatoare mobile”, a afirmat oficialul.

Așa să fie? Din ce-am auzit și ce-am văzut, pe glob există și funcționează abatoare mobile. Altfel de ce-ar s-ar mai construi asemenea unități de abatorizare, dacă n-ar avea cumpărători?

Un exemplu îl avem în România (am scris și noi, vezi aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/zootehnie/item/4330-unitati-de-abatorizare-si-procesare-mobile-pentru-carne-si-lapte.html), la Brașov, unde Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil, în care, în condiții sanitar-veterinare sigure, se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate, putându-se comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Și atunci, care e adevărul? Sanitar-veterinarii nu le autorizează sau buzunarele statului sunt goale? Și mai am exemple de abatoare mobile care funcționează în țara noastră, care prestează servicii și pentru alții, nu doar pentru proprietarii lor, cumpărate de fermieri, pe banii lor.

Eliana Dinuț, pentru că de la discuția cu ea am pornit să scriu acest text, este tânără, a muncit peste granițe, s-a întors și a investit în economia țării în care s-a născut. Ca ea sunt mulți, prea mulți. Ce faci tu, statule, tu, politicianule, tu, autoritate, pentru „ăștia” care-ți alimentează buzunarele?

Foto: Eliana Dinuț (arhiva personală)

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Abatoarele au trecut printr-un proces de „curățare”, de când România a intrat în UE. Cele care nu îndeplineau condițiile au fost închise și în prezent există județe în care nu mai sunt abatoare specializate pentru vită, porc ori pentru oaie. Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental (ACVBR-SIM), împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a realizat un proiect care include un abator mobil în valoare de 55.000 de euro plus TVA, preconizându-se că până la finalul anului 2019 vor fi finalizate 60 de unități. Mai mult, proiectul a fost extins și a fost adaptat pentru procesarea laptelui.

Am scris și în trecut despre ceea ce-și doresc crescătorii de animale din toate zonele unde nu există abatoare: un loc unde să-și sacrifice animalele, în condiții foarte bune de igienă și de securitate a produsului obținut.

De data aceasta, vorbim despre faptul că, la Brașov, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil. „Noi am gândit un proiect, un concept integrat, unde în condiții sanitar-veterinare sigure se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate. Dar se poate comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Practic, sunt trei categorii câștigate: fermieri care vor avea plusvaloare, consumatori care vor avea carne proaspătă și, sigur, medicul veterinar care are un rol deosebit în toată această activitate, făcând acel control ante-mortem și post-mortem și garantând că la consumatori ajunge o carne bună”, a precizat Zoltan Haller, membru fondator și vicepreședinte ACVBR-SIM.

Concept integrat, cu posibilitate de finanțare

Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Acest proiect integrat, abatorul mobil, are trei părți componente: zona de așteptare, care din punctul de vedere al bunăstării animalelor respectă toată legislația europeană și națională, zona de abatorizare, amenajată într-un container, și zona de vânzare, care este mobilă și amenajată într-o rulotă. „Unitatea de abatorizare se autorizează drept centru de sacrificare. Este o unitate de capacitate mică, nu este o unitate în competiție cu vreun abator consacrat unde se pot sacrifica zeci, sute de animale pe oră. Aici vorbim de patru bovine tineret sau de 20 de ovine, 15 suine într-o zi – capacități mici, pentru o zonă relativ mică, la o comună sau două comune. E un proiect la care noi oferim inclusiv finanțare, prin partenerii pe care îi avem”, a explicat Zoltan Haller.

Practic, de la idee, la echipament și finanțare, asociația încearcă să pună la dispoziție o soluție integrată, iar fermierii sau asociațiile să decidă în cunoștință de cauză dacă o astfel de investiție le este utilă. În cazul în care sunt atrași de un astfel de proiect, ACVBR-SIM îi ajută să-l dezvolte.

Fermierii sau asociațiile, organizațiile care doresc doar partea de abatorizare, să aibă unde să sacrifice animalul, un certificat că acel produs a fost sacrificat în condiții de igienă și parafa medicului veterinar, fără partea de vânzare, trebuie să știe că pentru a se obține autorizația de funcționare trebuie respectat un anumit flux. „Din acel flux, nu trebuie să lipsească filtrul sanitar, care este, în cazul nostru, asigurat și amenajat în rulotă. Este destul de greu să ne imaginăm că se va obține o autorizație de funcționare în condițiile în care vreuna din cele trei componente pe care le-am amintit vor lipsi. Când am creat acest concept, l-am creat unitar, integrat, care să funcționeze împreună și sigur că, atunci când povestim, povestim de ceva unitar”, ne-a spus vicepreședintele ACVBR-SIM, subliniind că acest proiect este implementat cu brio în alte țări.

Valoarea unui astfel de proiect, a unui abator mobil, este de 55.000 de euro plus TVA. Cei interesați pot obține finanțări pe cinci-șapte ani, cu avans care poate să pornească de la 0% până la 25% și rate care pot fi corelate cu încasarea subvențiilor, rate anuale, în funcție de fiecare beneficiar.

Abatorul mobil, cum arată un astfel de punct de sacrificare

Prima zonă a unității mobile de abatorizare este gândită ca zonă de așteptare (aproximativ 30 mp, dar poate fi extinsă), acoperită și igienizată, cu o adăpătoare (ce ține de bunăstarea animalelor). Animalele sunt apoi preluate, urmând ca după un timp pentru odihnă să intre în procesul tehnologic de sacrificare.

După asomare, urmează partea de procedee tipice pentru sacrificare, respectiv sângerare, jupuire, eviscerare. În această zonă există și o macara pentru ridicarea pe țeava de transport. „Astea toate se întâmplă în zona murdară pe care o are unitatea noastră, după care carcasa intră în zona curată, se face toaletarea ei, șlefuirea. Din această zonă curată ajunge în camera frigorifică, unde temperatura se menține la 2°C. Pot fi ținute maximum cinci zile aici carcasele de la diferitele specii sacrificate”, a explicat Zoltan Haller.

Camera de refrigerare are o capacitate de 3.500 kg. Agregatul de răcire poate varia de la +5°C până la –10°C, în funcție de ce dorește beneficiarul, dar pentru refrigerare se va merge pe 2°C.

În zona curată are loc toaletarea carcasei, resturile necomestibile rezultate fiind eliminate. Aici se află o masă de lucru, sterilizator de cuțite, chiuvetă cu apă rece și caldă, cameră frigorifică, monitorizare temperatură refrigerare, grafic de monitorizare.

Beneficiarii vor primi și procedurile de asomare și tot ce ține de bunele practici, pe specii. Aceste proceduri sunt elaborate de medici veterinari, iar pentru buna funcționare a unității, procedurile trebuie respectate în mod obligatoriu.

Din zona de refrigerare-înghețare se poate trece ușor în următoarea încăpere, amenajată în rulotă. „Avem zona de tranșare și de vânzare. Rulota primește o autorizație suplimentară, sanitar-veterinară, care este pentru rulotă comercială tip măcelărie. Echipamentele sunt incluse în dotările unității și fac parte din preț. Se pot comercializa până în 3.000 kg de carne proaspătă pe săptămână sau produse proaspete, deoarece avem și un tocător de carne, pentru carne tocată, cârnat proaspăt sau alte produse proaspete”, a subliniat reprezentantul ACVBR-SIM.

Rulota comercială este independentă de apă-canal, pentru ca, în situațiile în care se merge în târguri sau piețe aflate mai departe de zonele locuite, fermierii să-și poată desface marfa.

Unitatea de frig se montează într-un loc fix, pentru că întreaga unitate primește un cod de exploatație, arondat unei adrese.

Unitatea mobilă de vânzare a produselor proaspete are vitrină frigorifică, fiind dotată cu un spațiu de depozitare. „Recomandăm ca mașina care va tracta această rulotă, abator mobil, să fie cu cameră frigorifică și mare parte din marfă să fie ținută acolo. Practic, sunt componente și, dacă se merge pe un proiect, foarte ușor aceste lucruri se pot adăuga, astfel încât să fie un proiect complet”, a menționat Zoltan Haller.

O astfel de unitate are nevoie de două persoane, plus un medic veterinar pentru care se va amenaja un birou. Având în vedere că există un cod de exploatație, va trebui să se facă trasabilitatea și intrările-ieșirile în urma abatorizării animalelor.

Unitatea mobilă de procesare a laptelui prinde contur

Pornind de la conceptul abatorului mobil, ACVBR-SIM dezvoltă un alt proiect. „Pornind de la această unitate de sacrificare mobilă, ne-am gândit mai departe și am făcut și o unitate de procesare lapte. Se adresează fermierilor care au animale unde procesatorii nu ajung ca să colecteze laptele și, sigur, au o problemă. Atunci, prin procesare, aduc un plus fermelor lor”, a detaliat vicepreședintele asociației, arătând că rolul organizației este de a prezenta soluții viabile pentru crescătorii de animale, care să se încadreze în cadrul legal.

Fermierii trebuie să știe că în noua Politică Agricolă Comună se pune accentul pe lanțul scurt alimentar și proiectele de acest gen vor fi finanțate cu un mai mare interes. „A fost o expoziție internațională la Frankfurt, unde cele mai multe unități de procesare-prelucrare au fost în containere amenajate. Practic, este o tendință pe plan european ca, pe unități mai mici, pe acest concept de lanț scurt alimentar, să se concentreze PAC în următorii cinci ani”, a completat Zoltan Haller.

Proiectul pentru procesarea laptelui este unul integrat și presupune recepția laptelui, pasteurizarea lui, prelucrarea laptelui și obținerea de produse lactate proaspete. Capacitatea zilnică este de aproximativ 1.500 de litri.

Pentru acest proiect, a fost gândită și o parte de școlarizare, astfel încât beneficiarii care vor achiziționa astfel de unități mobile de procesare a laptelui să știe cum să facă acele produse. Mai mult, rețetele pot avea îmbunătățiri, adăugiri, personalizări conforme zonei, pentru a se realiza produse căutate de consumatori.

Se urmărește și o schimbare de mentalitate, astfel încât consumatorii să aprecieze calitatea produselor realizate zonal. 

60 de unități, până la sfârșitul anului

Abatoarele mobile sau unitățile de procesare a laptelui puteau fi achiziționate prin PNDR, pe Măsura 4.2, care nu mai este activă în prezent. Cei interesați de achiziționarea lor prin fonduri europene trebuie să urmărească măsurile pentru zona montană, deoarece se vor lansa sesiuni noi în perioada următoare. „Există deja unități livrate, sunt în diferite faze de implementare, de construcție, iar în perioada următoare, și pe Măsura 4.2 sunt tot mai mulți beneficiari care au proiecte câștigătoare. Ca atare, aceste proiecte devin realități până la sfârșitul anului, când, cred eu, undeva la 60 de unități vor fi în funcțiune”, a încheiat Zoltan Haller, vicepreședinte ACVBR-SIM.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 noiembrie 2019

Publicat în Zootehnie

„O formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactație – folosiți material de carne. A prins la mulți.” - dr. prof. ing. Gheorghe Neață

Pionier în ceea ce înseamnă creşterea vacilor de carne, dr. prof. ing. Gheorghe Dan Neaţă spune că asta e o „nebunie din tinerețe”, încă de pe vremea regimului comunist, când a vrut să aducă la noi rase de taurine specializate pentru producția de carne. Prin anii 2000, a început creionarea unui program de creștere a vacilor de carne, iar astăzi, când această activitate a luat amploare, sfaturile lui Gheorghe Dan Neață au căutare, profesorul fiind considerat una dintre persoanele pregătite din domeniul zootehnic din România. 

Gheorghe Dan Neaţă, cel care de-a lungul vremii a ocupat funcții de conducere în diverse structuri ale Ministerului Agriculturii, vrea să se afle mereu în mijlocul evenimentelor, printre crescători și animale. „Nu eram incompatibil cu meseria de profesor, dar cred că nu mi se potrivea. Însă, obligat fiind într-o anumită perioadă a vieţii mele, a trebuit să predau reproducţie dirijată, aplicată în fermele de extensie din România”, ne-a spus specialistul despre perioada în care s-a aflat la catedra unei universități agricole.

Pasionat de rasele de carne, a reușit parțial în demersul său de a le aduce în România încă de pe când era pe băncile facultății. S-au adus atunci la Institutul de Cercetări de la Corbeanca vite din rasa Angus, Limousine şi Charolaise. „De atunci mi-am dat seama că țara noastră are un potenţial fantastic pentru creşterea vacii de carne şi, un lucru în plus pe care oamenii nu l-au luat în seamă, se și adaptează perfect, mai ales rasa Angus. Nu vreau să-i fac reclamă, dar este cea mai puternică «combină» pentru pășunile noastre colinare și alpine. Nu există altceva mai bun decât această vacă, care transformă totul în carne”, a punctat specialistul.

Între anii 2000 și 2003, a început creionarea unui program de creştere a vacilor de carne. După o perioadă de negocieri și refuzuri ba din partea autorităților, ba din partea unor mari lanțuri de magazine, programul a găsit susținere printre fermieri. „Am avut oarece discuţii cu reprezentanții unui lanț francez de hipermarketuri și am căutat să îi prind parteneri într-un program în care să aducă junincile, să le distribuie la populaţie, să preia produsul, să-l abatorizeze și să-l bage în magazin. Ei, n-a ţinut, pentru că erau oamenii reticenţi la această chestiune, și nu pentru că nu era bună rasa, ci pentru că nu fusese ideea lor. Invidia a făcut să clacheze programul. Însă nu m-am dat bătut şi l-am făcut într-o fermă”, povestește Gheorghe Dan Neață despre proiectul desfășurat la Doştat, în județul Alba, unde a găsit mediul prielnic și unde a adus primele vaci din rasa Angus. Primele vaci Aberdeen Angus din România au fost aduse la ferma Bioterra, aparținând omului de afaceri Mihai Miron. „Vaci de mare performanță, acestea au fost licitate în Scoția și aduse la Doștat în Alba, ca să putem să demarăm cu animale cu genetică înaltă, care, când intră pe animalele noastre autohtone ca metisări, să poată să dea şi rezultate. Pe urmă, a venit în sprijinul meu Semtestul de la Craiova, care a importat material seminal din rase de carne şi care m-a ascultat mot-à-mot – şi le mulţumesc celor de acolo, pe această cale –, şi a făcut difuzare în zonele de deal şi de munte cu material seminal de la tauri de carne. Au folosit crescătorii în gospodăriile proprii şi pe urmă a început să prindă programul”, își amintește Neață, zâmbind.

Recomandări de succes

Metoda recomandată de prof. dr. ing. Gheorghe Dan Neață și folosită în ferme a prevăzut ca pe ultima lactație să fie însămânțat animalul cu material din rase de carne. Viţelul suge până când face 250-280 kg şi pleacă cu tot cu mamă către abatorizare. „Perioada de finisare a viţelului, care este între un an şi 1,5 ani, este și perioada de finisare a mamei lui. Pentru că, oricum, când alăptează, animalul dă totul din el şi slăbeşte. Ei, cu finisarea ai prins doi iepuri: şi mama, şi viţelul. Așadar, asta e o formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactaţie – folosiţi material de carne. A prins la mulți”.

O altă recomandare a specialistului a fost ca prima însămânţare a vițelelor, cu excepţia celor care provin din mame performante, să fie cu Angus. Apoi, după primele o sută de zile de lactaţie, când producţia este maximă, se stabileşte exact care sunt cele cu care se merge pe lapte în continuare, iar din restul se realizează un lot de carne. Această formulă nu a prins chiar în toate fermele mari.

Mai mult, viţeaua de reproducţie are un sistem de creştere care impune anumite procedee și procese, dar mai ales o perioadă prelungită de alăptare, indiferent de „ce se poartă” în domeniu. „Indiferent de ce ştiinţe de exploatare vin de peste Ocean, de prin Statele Unite ale Americii, crescătorii noștri ar trebui să se ducă să vadă fermele de extensie din Franța: vițeaua pentru reproducție suge patru luni la mamă. Aţi văzut reclama în care se recomandă femeilor să alăpteze copiii 6 luni la sân, cel puţin? Cam aşa-i şi acolo. Numai că noi am zis: am găsit laptele-surogat, le dăm raţie. Creşte, într-adevăr, se umflă, dar partea de dezvoltare a aparatelor și a organelor interne şi, mai ales, a aparatului genital are de suferit. Sunt ferme care au înţeles acest subiect şi cresc tineretul aşa cum trebuie. Dar sunt unele care nu au înțeles”, arată Gheorghe Dan Neață, subliniind că, la Angus, vițelul suge șapte luni și ajunge la 300 kg în cele mai reuşite cazuri și la 280 kg, în cele mai proaste cazuri. Iar carnea e de calitate superioară, incomparabilă cu alte tipuri de carne.

Mai este de lucru la Bălțata Românească

Legat de rasa Bălțată Românească, într-adevăr este o rasă mixtă care are o pornire spre producția de carne, însă nu are randamentul dorit. „Pe lângă calitate, nu are cantitatea de carne cu valoare biologică ridicată în carcasă. Deci ar trebui să fie dezvoltat foarte bine trenul posterior, „pistolul” aşa cum se zice la porţiunea aceea, chiulota şi o porţiune din şira spinării, în care sunt cei mai valoroşi muşchi doriți în reţetele culinare ce se folosesc în ţările care au gastronomia calată pe vaca de carne”, a explicat specialistul.

Îmbucurător este, totuși, că în ultimul timp și în România a început să se extindă consumul de carne provenită de la vită specializată crescută aici, în țară. În multe restaurante din orașe ale României, cum ar fi București, Brașov, Iași, Constanța, Timișoara, Oradea sau Arad, se preferă carne realizată aici, din vite de carne sau din metişii de vite de carne cu vacile autohtone, care au o calitate aproape insesizabilă faţă de rasa pură. „Poate în unele cazuri chiar mai bună, dacă finisarea a fost făcută cum trebuie. Aceasta este marea mea satisfacţie, că am reuşit. Mai mult chiar, am reușit să creez pe lângă mine o pleiadă de specialişti care mi-au luat ideile şi îi văd că merg aşa cum trebuie, merg înainte. Probabil că vor continua şi vor avea de câştigat. În niciun caz, nu vor avea de pierdut”, crede Gheorghe Dan Neață, fericit că a lăsat în urma sa oameni care ştiu să ducă mai departe ceea ce a avut în plan, indiferent că s-a aflat la Agenția Națională de Zootehnie, la Ministerul Agriculturii, în Direcţia Politici în zootehnie, sau în mediul privat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019

Publicat în Zootehnie

În comuna Redea, județul Olt, am întâlnit un tânăr în vârstă de 29 de ani, Liviu Marius Ciocan, care nu numai că are grijă de partea vegetală din ferma întinsă pe 3.200 ha, dar are și drag de animale.

Deține în prezent un efectiv de 200 de capete de taurine de carne din rasa Angus. De ce Angus și nu Bălțată românească sau Charolaise, de exemplu? Pentru că, spune el, este o rasă mai puțin pretențioasă, „mai rustică”.

Povestea fermei specializate pe rasa de carne Angus a început acum trei ani, cu 120 de vaci. „O perioadă, am ținut-o în repaus, n-am mai extins-o, deoarece am vrut să punem cultura vegetală la punct, s-o organizăm foarte bine. După care, anul acesta, am demarat niște proiecte pentru modernizarea fermei și ne dorim să mărim efectivul de animale, care azi a ajuns la 200 de capete”, ne-a spus tânărul fermier.

Rasa Angus se comportă cel mai bine pe pășune, dar în zona în care Liviu Marius Ciocan are ferma, nu există niciuna prin apropiere. Deocamdată, animalele stau libere în adăpost, dar fermierul intenționează să caute o zonă cu pășune, în care să mute ferma de vaci Angus.

Printre planurile sale se află și valorificarea prin închiderea lanțului. „Ideal este să închidem tot cercul, ca să dăm plusvaloare afacerii. Toate trebuie făcute pas cu pas. Mai întâi să modernizăm ferma, după care luăm în calcul și abatorizarea, și procesarea”, arată fermierul din județul Olt, nemulțumit fiind de ce sume se obțin doar din creșterea animalelor pentru carne.

Procesarea în fermă, cea mai bună variantă pentru profit

Liviu Marius Ciocan a început aventura agricolă în urmă cu șase ani, pe la vârsta de 23 de ani, când s-a decis să facă pasul acesta și să administreze societatea. „Când am intrat prima dată în afacerea asta, într-adevăr mi-a fost destul de greu, pentru că nu eram obișnuit. Agricultura, până la urmă, necesită multă muncă, iar munca cu pământul este grea, după părerea mea. Trebuie să fii prezent, trebuie să te implici foarte mult. Dar, zic eu, în toți acești ani am acumulat experiență și am făcut lucruri bune, per total”, își amintește tânărul fermier care urmează să investească în modernizarea unei mori cumpărate din zonă. Produsul obținut – făina – se va vinde către procesatori, dar și ambalată către magazine.

Valorificarea producției a fost și rămâne o problemă pentru fermierii mici, uneori chiar și pentru cei mari, în condițiile în care nu sunt uniți să vândă împreună printr-o cooperativă, grup de producători. După părerea lui Liviu Marius Ciocan, la ora actuală, procesarea rămâne cea mai bună variantă pentru a avea profit. „Generează și ea costuri, o muncă mult mai mare, dar cred că este singura soluție prin care să stăm tot timpul pe plus și de asta am hotărât să facem pasul și pentru procesare, pentru valorificarea grâului sub formă de făină, valorificarea vacilor de carne sub formă de produse procesate”.

Deși ferma pe care o administrează tânărul deține spații de depozitare, spune că, în general, a vândut imediat după recoltat o mare parte a producției, mai ales că în ultimii doi ani prețul n-a mai prea crescut, a variat la grâu între 60 de bani și 70 de bani pe kilogram. „Depozitarea, la fel, generează costuri și n-a fost rentabil să ținem grâul până în ianuarie-februarie, ca să-l vindem atunci. În mare parte, vindem la recoltat. Avem nevoie de bani, de lichidități, așa că am ales varianta vânzării direct din câmp”.

Investiții în utilaje și în calitatea solului

Pe cele 3.200 de hectare pe care le are în grijă Liviu Marius Ciocan, culturile se împart astfel: 50% grâu, 25% rapiță, 10% leguminoase, mazăre, în special, și restul, floarea-soarelui și porumb, în suprafețe mai mici, deoarece nu au fost atât de profitabile în ultimul an.

Modernizarea realizată până în acest moment a însemnat investiții în utilaje și în îmbunătățirea calității solului. „Trebuie să avem grijă de culturi, dar şi de sol. Îl îmbunătățim de la an la an. Ferma este împărțită pe două zone: la 10 km de Caracal către Dolj, către Craiova, avem 1.500 de hectare, iar pe zona aceasta, unde este și ferma de taurine de carne, sunt în jur de 1.700-1.800 de hectare. Pe zona aceasta, este un sol mult mai bun decât pe partea de Dolj, unde este un brun-roșcat de pădure, și acolo am pus accent pe îmbunătățirea calității solului”.

Diferența de producție între cele două zone este destul de mare. Mai mult, la un sol de calitate slabă, omiterea unei lucrări se simte la producție. În schimb, un sol mai bun îți permite și anumite greșeli.

Forța de muncă, o mare provocare

În total, Liviu Marius Ciocan lucrează cu 50 de angajați, doi fiind ingineri agronomi deoarece, oricât ar fi de informat, are nevoie de astfel de suport de specialitate. „Întotdeauna avem de învățat și de la an la an apar tehnologii noi și produse noi, care uneori ne depășesc. Trebuie să ne consultăm cu specialiștii”, crede fermierul oltean, care se confruntă și el cu lipsa forței de muncă. Ba mai mult, spune despre generația tânără că „nu prea este așa dornică și nu vrea să se implice în agricultură... forța de muncă este o problemă și la noi în zonă, cum este în toată țara. Sperăm ca lucrurile să se îndrepte și din punctul ăsta de vedere”.

Pași înceți, dar siguri pe drumul spre apă

O altă problemă este cea a lipsei apei, a precipitațiilor, mai ales că în ultimii cinci ani s-a schimbat mult „harta” lor. „A mai plouat… câteodată. Pe partea de irigații, sunt depuse proiecte pe OUAI pentru modernizarea și punerea în funcțiune a stațiilor de irigat și sper eu că, într-un an, maximum doi, să punem la punct o mare parte din sistemul de irigații, adică să începem să irigăm nu toată suprafața, dar cât mai mult din ea”, a precizat Liviu Marius Ciocan.

Pentru canalul principal de irigații, s-au demarat lucrări de reparații, iar echipamentele de irigații sunt prinse în proiecte. „Sunt depuse proiecte pe modernizare. O să fie puțin mai dificil la sistemele secundare, pentru că sunt dezafectate și trebuie refăcute complet. Acolo cred eu că o să fie o problemă”.

În zonă nu se mai irigă niciunde și speranțele rămân în modernizare și investiții. Organizația de Utilizatori de Apă pentru Irigații Deveselu va deservi Redea, Grădinile, Vișina, către Corabia. Așadar, o suprafață destul de mare.

Articol publicat în Revista Fermierului, 01-14 octombrie 2018

Publicat în Din fermă-n fermă!

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista