atestat de producator - REVISTA FERMIERULUI

Federația Națională a Lucrătorilor, Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, Cooperativa Agricolă Legume De Glodeanu Sărat, Organizația de Producători Tomate Com și Federația Națională a Sindicatelor Democratice din Agricultură solicită Ministerului Agriculturii modificarea sau clarificarea Art. 3 din Ordonanța Militară nr. 8/9 aprilie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 301 din 10 aprilie 2020.

Potrivit textului din Ordonanța Militară „Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol”, respectiv „deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție la locul de comercializare, respectiv piața agroalimentară, precum și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător”. Însă, producătorii agricoli dețin atestat de producător în conformitate cu dispozițiile Legii 145/2014, și nu certificat de producător. (Revista Fermierului a semnalat acest fapt, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4454-lipsa-de-reactie-amatorismul-masurile-pompieristice-mai-periculoase-decat-orice-virus.html). Numai în baza atestatului producătorii agricoli pot avea acces în spațiile de vânzare distincte și semnalizate corespunzător.

„Totodată solicităm să se aibă în vedere și faptul că mare parte din producătorii agricoli, ca urmare a accesării de fonduri europene, sunt deținători de PFA-uri, II-uri sau IF-uri prin intermediul cărora își comercializează producția agricolă în piețele agroalimentare, aceștia nefiind samsari, fiind producători agricoli care plătesc taxe și impozite la stat. Pentru producătorii agricoli deținători de PFA-uri, II-uri, IF-uri, solicităm să se aibă în vedere codurile CAEN principale, ca de exemplu cod CAEN 0113 (Cultivarea legumelor și a pepenilor a rădăcinoaselor și tuberculilor), cod CAEN pe care îl dețin marea majoritatea a PFA-urilor, II-urilor, IF-urilor, care cultivă și comercializează legume, dar trebuie să se țină cont și de crescătorii de animale precum și de celelalte categorii de producători agricoli deținători de PFA, II, IF”, se arată într-un comunicat de presă semnat de organizațiile producătorilor.

De asemenea, se cere constituirea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanți ai MADR, ai producătorilor agricoli din sectoarele vegetal și zootehnic, ai ai industriei alimentare și ai reprezentanților lucrătorilor din aceste domenii, obiectivul acestui grup de lucru fiind definitivarea unui pachet de măsuri concrete care să sprijine agricultura și industria alimentară pentru a continua să producă și în special pentru a-și putea desface produsele la prețuri rezonabile, pentru producători, dar și pentru populație.

„Grupul de lucru astfel constituit ar putea fi implicat în monitorizarea și evaluarea condițiilor de furnizare a mărfurilor în sectoarele agroalimentare și de vânzare cu amănuntul, în contextul pandemiei de COVID- 19, contribuind astfel pozitiv la găsirea celor mai corecte soluții la provocările identificate în mod direct, atât în scop preventiv, cât și corectiv. Se vizează astfel menținerea sau restabilirea condițiilor normale de aprovizionare. Grupul de lucru ar trebui să aibă ca sarcină monitorizarea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente, pentru a asigura o monitorizare eficientă a evoluției situației economice a companiilor din sector. Trebuie evitate pierderile de producție care survin în special ca urmare a faptului că nu mai pot accesa clasicele canale pentru a-și comercializa toată producția obținută, totodată vremea capricioasă din această perioadă amplifică efectele negative resimțite de producătorii agricoli. Pentru a-și putea asigura traiul o parte din producătorii deținători de PFA-uri, II-uri, IF-uri au ales și aleg în continuare șomajul tehnic, însă este vital ca sectorul agricol să continue să funcționeze pentru a limita efectele pandemiei asupra economiei. În consecință, din punctul nostru de vedere ar trebui luate măsuri de urgență pentru a sprijini producătorii pentru a continua să funcționeze la parametri normali, în special având în vedere fracturarea lanțurilor de aprovizionare pentru produsele din import, una dintre măsurile urgente care trebuie luate fiind modificarea sau clarificarea Ordonanței Militare nr. 8, pe lângă alte măsuri urgente”, precizează comunicatul semnat de Federația Națională a Lucrătorilor, Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, Cooperativa Agricolă Legume De Glodeanu Sărat, Organizația de Producători Tomate Com și Federația Națională a Sindicatelor Democratice din Agricultură.

Publicat în Știri

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, 20 iunie, prin vot final, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 27/2018 pentru completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol (PL-x 284/2018) - lege ordinară – cu 267 voturi pentru.

Potrivit raportului comun al Comisiei pentru Industrii și Servicii, respectiv al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice, PL-x 284/2018 are ca obiect de reglementare completarea art.II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea și completarea Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, în vederea introducerii unei perioade de tranziție, până la data de 30 iulie 2018, în care atestatele de producător și carnetele de comercializare a produselor din sectorul agricol tipărite și aflate pe stoc să poată fi utilizate.

OUG 27/04.04.2018 pentru completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol prevede ca, după alineatul (1) al articolului II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 22 martie 2018, să se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: „(2) În cazul în care, până în data de 10 aprilie 2018, nu sunt emise atestatele de producător şi carnetele de comercializare, prevăzute la art. 5 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, se pot utiliza, până în data de 30 iulie 2018, atestatele de producător şi carnetele de comercializare aflate pe stoc”.

Publicat în România Agricolă

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista