asociatia degustatorilor autorizati din romania - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

În perioada 14 – 16 iunie 2024, la Tulcea, a avut loc întâlnirea trimestrială a Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR). Membrii ADAR au avut ocazia să descopere și să evalueze vinurile regionale, împărtășindu-și cunoștințele și pasiunea pentru vinificație.

Lacul Razem

Întâlnirea a debutat vineri, 14 iunie, cu activități care au combinat istoria, cultura și vinurile. Prima oprire a fost la Crama Delta Dunării - La Sapata, urmată de o prezentare a Cramei Sarica Niculițel la Monumentul Paleocreștin Niculițel. Aici, participanții au degustat vinurile din gama „Caii de la Letea” vol. I și II și „Princeps”, acompaniate de preparate tradiționale, precum șuberek cu carne și plăcinte cu brânză.

Monumentul Paleocreștin Niculițel

În continuare, membrii ADAR au vizitat cetatea medievală Enisala și Lacul Razelm, bucurându-se de peisajele pitorești ale zonei. După-amiaza a continuat cu vizita la Crama Liuta Babadag, în prezența proprietarului Adam Liuta, iar ziua s-a încheiat la Crama Hamangia din localitatea Baia, unde au fost ghidați de proprietarul Ion Bălan.

S-au degustat vinuri de la mai multe crame din regiune. Fiecare cramă cu viziunea proprie, cu direcție comercială diferită. Nivelul calitativ mediu al vinurilor degustate a fost ridicat, multe vinuri interesante, unele obținute din soiuri cu potențial mare în zona respectivă, ca de exemplu Aligote. Mulțumim colegilor din zonă care ne-au găzduit și care au făcut posibil ca vizitele tehnice să fie foarte interesante și pline de informații utile”, a declarat Mihai Baniță, președinte executiv ADAR.

Vinuri La Sapata

Crama Hamangia

Adam Liuta împreună Panait Trantu unul dintre membrii marcanți ai ADAR

Sâmbătă dimineața, participanții au asistat la o prezentare tehnică susținută de reprezentanții firmei Bevitech, furnizori de materiale oenologice și soluții tehnice pentru viticultură și vinificație și partenerul financiar al evenimentului. După simpozion, membrii ADAR au petrecut câteva ore în Delta Dunării, degustând probe de vin și discutând într-o atmosferă destinsă pe un vapor. Întâlnirea s-a încheiat duminică dimineața, cu promisiunea reîntâlnirii în luna august 2024.

Reuniunile trimestriale ale membrilor ADAR nu doar că aduc împreună experți în vinuri, dar și oferă oportunitatea de a aprecia bogăția și diversitatea vinurilor din România. Astfel de întâlniri sunt esențiale pentru crearea și consolidarea relațiilor profesionale între producători, degustători și alți specialiști din domeniu. Ele permit explorarea unor noi tehnologii și metode de vinificație, precum și descoperirea unor soiuri locale de struguri cu potențial ridicat. În plus, aceste evenimente contribuie la promovarea regiunilor viticole românești, evidențiind tradițiile și inovațiile locale.

Crama Liuta Babadag

Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) este o organizație formată din profesioniști dedicați științei degustării vinurilor. Fondată cu scopul de a promova excelența în domeniul oenologiei, ADAR reunește experți în vinuri și producători din întreaga țară. Asociația organizează evenimente, degustări, conferințe și sesiuni de formare profesională, oferind membrilor săi o platformă pentru schimbul de cunoștințe și experiențe.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Vineri, 15 martie 2024, la Casino Sinaia a avut loc prima ediție a Galei ADAR, un eveniment care celebrează excelența în industria vitivinicolă românească. Gala a adus în prim plan recunoașterea și premierea personalităților din domeniului vitivinicol, subliniind contribuția semnificativă a acestora la evoluția și promovarea vinurilor românești pe plan național și internațional. Evenimentul marchează aniversarea a 30 de ani de la fondarea Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Gala ADAR a adus în centrul atenției cei 30 de ani de activitate ai asociației, cât și personalități din domeniul viticol. „Este o onoare să sărbătorim împreună această aniversare importantă și să reflectăm asupra contribuțiilor pe care ADAR le-a adus sectorului vitivinicol din România. De-a lungul celor 30 de ani de activitate, ADAR s-a implicat activ în evoluția vinului românesc și a devenit o voce respectată în industrie, influențând deciziile și practicile care afectează calitatea vinurilor”, a declarat Diana Pavelescu, secretar general ADAR.

Foto: Vlad Dumitrescu

Gala ADAR.Foto Vlad Dumitrescu

Pe lângă membrii ADAR, la gală au fost prezenți producători de vin și alți profesioniști din industrie: oenologi, viticultori, somelieri, distribuitori și comercianți de vinuri. În recunoașterea contribuției lor excepționale la dezvoltarea și promovarea vinului românesc, șapte membri fondatori au fost onorați cu diplome de excelență pentru devotamentul, competența și profesionalismul lor remarcabile.

„Mi-am dedicat întreaga activitate Măriei Sale Vinul. Pot declara cu mâna pe inimă că este o mare bucurie și mă onorează diploma pe care am primit-o în această seară. Când ai ajuns la o anumită vârstă, când ai adunat de-a lungul anilor o anumită experiență în ceea ce privește vinul, recunoașterea meritelor aduce un ceva în plus sufletului. Și aș mai spune un lucru, vinul își alege pe cel care îl bea. Meritul ADAR este că eforturile făcute în cei 30 de ani au fost dedicate creșterii nivelului de cultură al băutorului de vin”, a spus Gheorghe Crăciunescu, membru ADAR.

Foto: ADAR

431596993 846605967511090 6567210358476872478 n

Fondată în ianuarie 1994 de absolvenți ai Institutului de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie şi ai Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Asociația Degustătorilor Autorizați din România a devenit în timp ce și-a propus să fie încă de la început, un instrument eficient în domeniul aprecierii calității vinurilor românești.

Foto: Vlad Dumitrescu

Ioan Nămoloșanu membru fondator diploma de excelență.Foto Vlad Dumitrescu

„Asociația Degustătorilor Autorizați din România este pentru mine a doua familie. Este un amestec incredibil de profesionalism, prietenie, camaraderie, calitate umană, respect și multe alte atribute ale unei organizații cu adevărat de excepție. Asociația a reușit în cei 30 de ani de când a pornit la drum să formeze sute de adevărați specialiști ai vinului. Aproape fără excepție toți cei intrați pe rând în asociație au găsit la întâlnirile noastre ceea ce este relativ dificil de găsit în mediul economic, senzația de prietenie pe care o ai cu ceilalți membri”, a punctat Mihai Baniță, președinte executiv ADAR.

 

Simbol al excelenței și încrederii pentru consumatori și producători

 

De-a lungul celor 30 de ani de activitate, ADAR a inițiat în arta degustării peste 500 de cursanți. Aceștia au avut posibilitatea de a se pregăti continuu, prin întâlnirile trimestriale organizate în diferite regiuni ale țării, fiecare dintre acestea cu o degustare tematică stabilită, dându-le posibilitatea de a întâlni vinuri din toată țara, dar și din străinătate, de a cunoaște tehnici diverse de vinificație, de a face schimb de experiență cu alți colegi în vederea creșterii calității vinului românesc.

Dintre membrii ADAR, 20% sunt jurați în concursurile internaționale și reprezintă România în toate colțurile lumii. Certificarea oferită de ADAR a devenit un simbol al excelenței și încrederii pentru consumatori și producători deopotrivă.

ADAR a fost în fruntea promovării culturii vinului în România, fiind partener la evenimente educaționale precum IWCB/VINARIUM, VinVest, la degustări publice și semnând un protocol cu Ministerul Turismului pentru conceptualizarea oenoturismului.

Vreau să mă refer anume la influența pozitivă pe care această organizație minunată a avut-o în devenirea Recașului. Nu poți să iei o decizie managerială fără să ai informații, iar prezența noastră trimestrială la acele degustări de 60-70 de probe de vin ne-a ajutat întotdeauna să știm, obiectiv, unde ne situăm și să vedem care este tendința. Un alt rol important a fost acela că, la demararea privatizării, am avut de ales în ceea ce privește calea de urmat în oenologie, pe cea clasică, sau pe cea a lumii noi, iar prezența în această asociație ne-a ajutat și iată că, după 20 de ani, am reușit să alegem o cale care merge spre succes”, arătat Gheorghe Iova, acționar Cramele Recaș și membru ADAR.

Foto: Constantin Duma

Gala ADAR Foto Constantin Duma

 

*****

Gala ADAR este organizată de Asociația Degustătorilor Autorizați din România
Parteneri principali: Valdo Invest și Cramele Recaș
Parteneri: Budureasca, BASF, Jidvei
Susținători: Cotnari, Averești, Klarwin, Crama DeMatei, Beciul Domnesc, Crama Viișoara, Domeniile Valea Călugărească, Lacerta, Domeniile Blaga, Domeniul Aristiței
Partener media: AGRO TV

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Planificată inițial pentru luna mai, faza națională a Concursului „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF Agricultural Solutions România, a avut loc pe 28 octombrie 2020, la Sinaia, cu respectarea tuturor normelor de siguranță și distanțare pentru reprezentanții juriului și pentru participanți. Au fost aleși marii câștigători, care vor primi recunoaștere și promovare pentru vinurile obținute, precum și premii în valoare de 84.900 de lei din partea companiei BASF. Fiecare câștigător va primi câte un premiu la alegere, constând într-un echipament de stropit sau produse BASF pentru protecția viței-de-vie. Alte premii oferite de partenerii organizatorului (Agri Ionica, Comagrimpex B&B, Agra Asigurări și Loredo) constau în echipamente și servicii necesare vini-viticulturii, de la baricuri la dopuri și filtre specializate. La această a cincea ediție s-a acordat și un premiu special pentru cea mai frumoasă etichetă de vin.

În opinia lui Mario Tomsic, Country Manager Agricultural Solutions BASF România, în topul preferințelor românilor, vinul autohton înregistrează o creștere semnificativă. „Viticultorii de pretutindeni s-au confruntat în această perioadă cu nenumărate dificultăți. Sincopele apărute uneori în aprovizionarea cu input-uri sau închiderea sectorului HoReCa, ce a afectat în mod dramatic vânzările de vin, sunt doar câteva dintre acestea. Vinul românesc a crescut în topul preferințelor românilor, iar prin acest concurs, care face o selecție extrem de riguroasă și de profesionistă, BASF dorește să susțină în fiecare an producătorii locali și să încurajeze consumul de vin românesc. Ne bucurăm să vedem, de la an la an, vinuri tot mai bune și mai complexe, demonstrând investițiile continue care s-au făcut în acest sector în ultimii ani și profesionalismul producătorilor de vin”, a precizat Mario Tomsic.

Dintre cele 340 de probe de vin înscrise de 130 de crame în cadrul etapelor regionale, au fost selectate cele mai bune 27 care să participe în marea finală, apoi au fost desemnați cei trei mari campioni naționali, câte unul pentru fiecare categorie de vin: alb, roșu și roze, ne-a povestit Robert Băicoianu, Sales Manager Culturi horticole BASF Agricultural Solutions România.

Juriul Concursului național „Povești cu vinuri românești” a fost format din degustători experți din cadrul Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR): președinte Georgel Costache, iar membri au fost Lorena Deaconu, Petre Badea, Gabriel Lăcureanu, Dorin Popa și Ion Vlădoi.

Vinurile câștigătoare

Cel mai bun vin alb: Chardonnay 2019 - sec, de la Crama Viișoara (jud. Constanța)

„Vinul are o aromă florală inconfundabilă, o aromă care amintește de fânul proaspăt cosit, iar din punct de vedere gustativ, am simțit cașeul acela de unt proaspăt. Este un Chardonnay veritabil”, a comentat Georgel Costache, președintele juriului.

Alexandru Procovanu, reprezentantul Cramei Viișoara, a apreciat ieșirea din cotidian după o campanie lungă și grea cum a fost în acest an. „La Viișoara am reușit să facem un Chardonnay special, prin care am încercat să aducem o complexitate, ca aromă și gust, acestui rege al vinurilor albe”, a spus reprezentantul cramei dobrogene.

Cel mai bun vin roșu: Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon 2017 - sec, de la Crama Dan Corbuț (jud. Bihor)

„Este un vin de o culoare roșie rubinie intensă, un vin foarte corpolent. Eu l-am asemănat cu o vegetație plină de sevă, sălbatică, dar care în timp a evoluat foarte bine, a devenit foarte elegant, având arome de nucșoară, rodii, afine, coacăze negre. Este un vin catifelat, un vin amplu, complex”, descrie Georgel Costache vinul roșu câștigător.

Cel mai bun vin roze: Fetească Neagră 2019 - sec, Crama Alira

Președintele juriului, Georgel Costache a descris astfel vinul roze câștigător: „Un vin de o culoare roze deschis, de ceapă uscată. Are atât arome florale, delicate și fine, cât și arome de fructe, care duc spre prună uscată, dar și către mirodenii. Sunt, de fapt, niște arome care se găsesc la strugurii din Fetească Neagră. Din punct de vedere gustativ, vinul e acid, vioi, proaspăt, datorită acidității ridicate și a taninurilor foarte fine”.

Cea mai frumoasă etichetă de vin, premiul special

În cadrul marii finale s-a desemnat și vinul cu cea mai frumoasă etichetă, Pandora Stories, Sauvignon Blanc 2019, Crama Cotești.

Peste 3.000 de iubitori de vin și design au votat pe Facebook în concursul organizat online, iar aproape 1.000 au ales această etichetă ca fiind preferată. Câștigătorul a fost premiat de partenerii galei, iar trei dintre cei care au votat au primit câte un tirbușon electric.

Articolul pe larg, în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Sunt oameni care, mai mult decât alții, cu energia lor, îi angrenează și pe cei din jurul lor în lucrarea pe care și-au pus în minte să o împlinească. Când aceștia se opresc, măcar și pentru o clipă, noi, ceilalți, simțim imediat. E ca și cum ni s-ar opri motorul vehiculului care ne purta. E ca o frână puternică ce ne zdruncină serios. Când însă acei oameni se opresc de tot, simțim că ne prăbușim cu tot cu avionul în care păream că zburăm alături de măiastrul pilot.

Plecarea oricăruia dintre noi celor care l-au cunoscut le lasă un gol imens în suflet, o tristețe și o suferință pe care nicio vorbă, oricât de meșteșugită ar fi, nu o poate alina. Dar când acela care ne părăsește este unul dintre cei pe care i-am evocat mai sus, durerea este dublată și de absența acelei energii care ne făcea să visăm la multe lucruri frumoase, ce speram că le va înfăptui. Iar cei care simt această lipsă pe care Lucia Pîrvu o lasă în urma ei sunt mulți.

Lumea poveștilor frumoase, lumea vinului, a rămas fără un povestitor, fără o parte din inimă, acea inimă care îi aduna împreună pe povestitorii de vin, dar nu doar pe ei. Pentru că Lucia Pîrvu nu a fost doar un simplu organizator de evenimente, ci un creator de frumos. Iar cine lasă în urmă o amintire frumoasă cu siguranță a fost un om bun. Iar oamenii buni merg într-o lume asemenea lor, căci acolo se alege neghina de grâu și apa se transformă în vin, iar Lucia Pîrvu merge să îl deguste.

Foto: Constantin Duma

Publicat în Eveniment

Concursul „Povești cu vinuri românești” a ajuns la cea de-a cincea ediție, până la această dată desfășurându-se două din cele trei faze regionale care vor preceda marea finală, din 6 mai 2020, de la Brașov. Prima etapă, cea destinată vinurilor din regiunea Moldova, s-a desfășurat pe 19 februarie 2020, în localitatea vrânceană Sârbi, comuna Țifești, iar a doua etapă a avut loc ieri, 26 februarie, la Buzău, în cadrul căreia au fost evaluate vinurile din regiunile Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Pe 4 martie 2020 va avea loc etapa aferentă Transilvaniei și Banatului, la Târgu Mureș. 

Cu ocazia acestui eveniment, organizatorul concursului, compania germană BASF își promovează cele mai noi produse pentru protecția viței de vie, sub dictonul „Veni. Vino. Vici.”, o parafrază a exclamației împăratului roman Cezar, după una dintre victoriile sale, „veni, vidi, vici” (am venit, am văzut, am învins). Prezentările sunt însoțite de comentariile interesante și amuzante ale actriței Teodora Păcurar, care a întruchipat-o pe regina Cleopatra, călătoare în timp și spațiu pentru a afla cum să-și protejeze propriile culturi de viță-de-vie.

Vinurile câștigătoare din primele două faze regionale

Etapa 1 – Regiunea Moldova

Vinuri albe:

     1. Riesling italian 2017, dulce - Natura SRL

     2. Cuvee Vișan 2019, sec - HD Wines, Crama Gramma

     3. Sauvignon Blanc 2019, sec - Vitisim Cotești

Vinuri roze:

     1. Fetească Neagră 2019, sec - PFA Olteanu Marian

     2. Busuioacă de Bohotin 2019, demidulce - SCA Bucium SA

     3. Cabernet Sauvignon 2019, demisec - Natura SRL

Vinuri roșii:

      1. Fetească Neagră 2017, sec - Dasadi Business

      2. Fetească Neagră 2017, sec - Natura SRL

      3. Fetească Neagră 2018, sec - HD Wines, Crama Gramma

Etapa 2 – Regiunile Muntenia, Oltenia și Dobrogea

Vinuri albe:

      1. Sauvignon Blanc 2019, sec - Domeniile Săhăteni Aurelia Vișinescu

      2. Chardonnay 2019, sec - Crama Viișoara

      3. Riesling 2019, sec - Istrița SCDVV Pietroasa

Vinuri roze:

     1. Syrah & Cabernet Sauvignon & Fetească neagră 2019, sec - Crama Darie

     2. Fetească neagră 2019, sec - Crama Alira

     3. Syrah & Pinot gris & Cabernet Sauvignon 2019, sec - Domeniile Săhăteni Aurelia Vișinescu

Vinuri roșii:

     1. Cabernet Sauvignon & Cabernet Franc 2017, sec – Vinarte

     2. Merlot 2017, sec - Moșia Galicea Mare

     3. Cuvee Fetească neagră & Cabernet Sauvignon & Merlot 2017, sec - Crama Alira

„Vino. Bucură-te de vin. Câștigă premii”

La concursul „Povești cu vinuri românești” se pot înscrie doar producătorii care au o suprafață cultivată cu viță-de-vie mai mică de o sută de hectare, iar probele de vin înscrise nu trebuie să fie mai vechi de anul 2017. Acest concurs național se desfășoară în trei faze regionale, urmate de marea finală. În cadrul fiecărei faze regionale, juriul desemnează câte trei vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze). În total, după terminarea etapelor regionale, vor fi desemnate 27 de vinuri care se califică în marea finală națională.

Premiile, în valoare de 5.000 de euro fiecare, constă, la alegere, în utilaje pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie sau produse BASF. Valoarea totală a premiilor este de 84.900 de lei (TVA inclus).

Locul 1 al fiecărei categorii va obține marele premiu constând într-un kit personalizat de dezvoltare a afacerii, în valoare totală de 28.300 lei (TVA inclus). Kit-ul de dezvoltare a afacerii poate fi configurat în funcție de nevoile câștigătorilor. Se poate opta pentru una dintre cele două variante: un utilaj pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie și un pachet format din produse BASF pentru protecția viței-de-vie (80 litri fungicid Soriale®, 60 litri fungicid Delan® Pro, 20 kg fungicid Cantus®, 3 litri fungicid Sercadis®, 4 litri fungicid Vivando®).

Jurizarea probelor de vin înscrise în concursul „Povești cu vinuri românești” este asigurată de degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pentru a oferi maximum de obiectivitate în evaluarea vinurilor, comisia de jurizare utilizează normele sistemului internațional de evaluare, stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV) și folosite la toate concursurile internaționale de vinuri. Sistemul de punctaj folosit de OIVV este de până la 100 de puncte. O probă de vin este evaluată de mai mulți membri ai juriului. Se elimină nota maximă, respectiv nota minimă, apoi se face media aritmetică a notelor rămase. Rezultatul îl reprezintă nota finală pe care o primește fiecare probă de vin.

ATENȚIE! Cramele participante la Concursul „Povești cu vinuri românești” pot afla notele primite de vinurile lor contactând reprezentanții zonali ai companiei BASF: https://www.agro.basf.ro/ro/servicii/contacte-echipa-vanzari/

Publicat în România Viticolă

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista