Se tot vorbește despre rase de animale, despre calitățile acestora, despre cât de potrivite sunt acestea spre a fie crescute într-un anumit areal, despre tot felul de calități și caracteristici ale acestora. Dar pentru a putea să ajungi la respectivele performanțe, rasele trebuie să fie bine definite și stabile în ceea ce privește continuitatea generațiilor. Nu îți folosește să ai azi un exemplar foarte bun, iar urmașii lui să nu ajungă măcar la jumătatea performanțelor sale. Iată motivul pentru care animalele trebuie trecute în registre, elaborate pentru fiecare rasă, și controlate de specialiști, pentru ca acele caracteristici specifice rasei să fie îndeplinite pe mai multe generații. 

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, am apelat la un specialist. Este vorba despre Ioan Dorin Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană, responsabil cu organizarea și planificarea activității de control al producțiilor la această rasă, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia - Hunedoara, asociație care s-a afiliat la Registrul Genealogic din 2015, când a înființat Registrul Genealogic al rasei Țurcană, alături de Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad. 

Este important ca acele caracteristici specifice raselor să fie supuse unui control făcut de specialiști. El se face în baza unor valori de referință. Prin procesul de ameliorare se urmărește creșterea acelor valori care sunt de interes economic, cum ar fi cele legate creșterea în greutate. „În cazul producției de carne, performanța de referință e sporul mediu zilnic. Sporul mediu zilnic se realizează la masculi și femele până la vârsta de 5 luni, fii și fiice ale berbecilor de rasă pură, deci înscriși în secțiunea principală a Registrului genealogic, fie cu femele acceptate în planul de selecție, fie cu oi la fel, de rasă pură din secțiunea principală a registrului”, explică domnul Vulc și adaugă, legat de evoluția așteptată a acestor performanțe: „Dacă standardul de rasă presupune 30 kg, noi avem la 60 kg femela la bonitare, deci au potențial. Astă vară arătam mioare de 80-90 kg, miori peste 100 kg, în fermă la dl Dumitru Andreșoi, la Călan, deci potențial productiv este, numai trebuie să fie îngrijit și furajat corespunzător. Acum eu v-am spus vârfurile, dar nu toată lumea realizează. Și aici e problema, cerințele Registrului sunt ceva mai mari decât standardul de rasă.”

COP implică costuri suplimentare

Trebuie spus că afilierea la Controlul Oficial al Producției implică niște costuri pe care în mod logic nu ți le-ai dori. Trebuie să ai și un motiv stimulator: „Multă lume a intrat în Controlul oficial pentru subvenții; cei care realizează importanța controlului nu-și pun în primul rând problema de maniera asta. Faptul că se monitorizează performanțele animalului, se înregistrează și se eliberează un certificat, la comercializare; dacă ai efectivul cuprins în registru, poți să faci ferme de elită, ferme de multiplicare, ai alte posibilități de valorificare a animalelor. Animalul, dacă e și frumos, e însoțit și de documente, de certificat zootehnic, sigur că e mult mai valoros”.

Așa cum spuneam, este nevoie de un efort financiar suplimentar din partea celor care se ocupă de ameliorare. Un efort pe care și l-ar dori compensat oarecum. „Ameliorarea se face pe populații de animale. În cadrul acestora, conform piramidei ameliorării, trebuie să funcționeze exploatații sau ferme de elită, de multiplicare și comerciale, fiecare având obiective foarte bine stabilite. Nu este reglementată încă problema fermelor de elită sau de multiplicare. Noi am făcut propuneri și la ANZ, și la Ministerul Agriculturii, așteptăm să se materializeze acest lucru, întrucât sunt cheltuieli suplimentare. Într-o fermă de elită trebuie să se facă toate lucrările de selecție cu rigoare și cu precizie cât mai mare, într-un termen cât mai scurt, ca intervalul dintre generații să fie cât mai mic. Și atunci, aceste ferme trebuie sprijinite material, fiindcă pentru a face montă naturală – că la ăștia se face paternitate – trebuie să faci montă naturală autorizată în harem, iar asta presupune să izolezi efectivul de animale cu reproducătorul respectiv, lucru care costă, în primul rând furaje –, în loc să le ducă pe câmp trebuie să le furajeze la grajd ca să poată să rezolve problema –, apoi volumul de muncă – acolo va trebui să existe un om care să le adape, să le hrănească, să le plimbe.”

Profesionalizarea controlorilor este prioritară

Procesul de control are nevoie și de oameni specializați care să poată urmări fiecare element. Nu este o activitate complicată, dar este specializată și asta necesită cunoștințe bine definite. Majoritatea controlorilor este tânără, dar provine din medii de pregătire diversă de la studii superioare, la medii, având, sau nu, cunoștințe din domeniul zootehnic, de aceea fiecare controlor va absolvi, ulterior, un curs de perfecționare, în urma căruia va primi un atestat de controlor, iar anual, cu asociațiile afiliate, se realizează alte cursuri. Cursul principal este, atât teoretic, cât și practic. „Practica se realizează în fermă, pe ateliere. De exemplu, noi am avut atelierul la tuns. Acolo ai cântarul de lână, ai rigla cu care măsuri lungimea șuviței. Pe urmă faci bonitarea, aveam buletinele de control, buletinul 11 pentru control adulte, buletinul 19 pentru bonitare; de acolo am trecut la atelier la lapte. Acolo am avut cântarul pentru lapte, am avut cupele pentru măsurat, buletinul 17 de control; pe urmă la carne sigur că e cântărirea. Partea teoretică se referă la în jur de 35 de întrebări, pentru fiecare se punctează cu mai multe răspunsuri. De exemplu: care sunt atribuțiunile controlorului? Sau ale crescătorului? Controlorul trebuie să știe și atribuțiile, sarcinile crescătorului, dar și drepturile acestuia, să poată să le respecte. Și erau întrebări cu mai multe răspunsuri.” Ne-a precizat că nu este un curs pentru angajare, dar toți cei angajați trebuie ulterior să îl urmeze. „Nu toți sunt de specialitate. Le recomandăm noi, aveți normele de apreciere la ovine, găsiți pe site-ul Asociației sau al ANZ-ului sau... așa mai departe, dar nu toți înțeleg termenii.”

Etapele controlului

Activitatea pe care o are un controlor este în funcție de sezon, ne explică domnul Vulc, „de exemplu, în campania de montă, prin deplasările pe care le face la crescătorii pentru care e arondat, urmărește ca berbecul și oile care fac obiectul reproducției montei să fie corect individualizate. Mai urmărește ca Registrul de montă și fătări, care e în sarcina crescătorului, să fie deschis pentru anul de control. Noi am pretins să se înceapă cu mioarele. Urmărim mioarele să vedem dacă fată, să vedem dacă au lapte să-și întrețină mielul, dacă duce lactația până la capăt, ca să putem face selecția. Evident că se pleacă de la premisa că fiecare crescător cunoaște istoricul oilor sale. Mai urmărește ca animalul să se regăsească și în evidențe. Deci el face o verificare administrativă, urmărește să vadă: berbecul ăsta care execută monta e autorizat de autoritatea competentă în zootehnie pentru montă sau nu. Colectează datele – deci vine în 20 sau 25 septembrie la mine în fermă și eu am început monta la 1 septembrie – și le predă asociației, notifică asociația. Totodată, introduce datele în aplicația Registrului, unde e și Registrul de montă”. În principiu, și crescătorul ar putea să introducă datele în aplicație, dar nu sunt mulți care să se priceapă, de aceea se ocupă controlorul și de acest lucru, mai ales că, ne-a asigurat specialistul, urmează verificări, aprobări, supracontrol, abia după aceea se aprobă, în aplicație, montele.

Următorul sezon este cel al fătărilor. „Acum trebuie să urmărească dacă mieii fătați sunt corect individualizați, dacă părinții sunt corect nominalizați, controlorul stabilește, pe baza Registrului de montă și fătări, originea. Aceasta se stabilește după numărul matricol al părinților. Identificarea se face prin crotaliere, după sex, data nașterii – despre rasă nu mai discutăm, că e Țurcana. În programul de ameliorare avem prevăzut 20-25% rată de înlocuire la femelele matcă dintr-o exploatație, ocazie cu care se face și controlul producției de carne și vă spuneam că are referință sporul mediu zilnic, pentru fiice și fii ale berbecilor de rasă pură, care pot fi împerecheați cu femele din planul de selecție sau cu femele tot de rasă pură, înscrise în secțiunea principală.” 

După fătări și cântăririle respective, controlul producției de carne, vine controlul producției de lână. „Controlul producției de lână are în vedere, la Țurcană, greutatea cojocului imediat după tuns, fără codină și fără pământ, și lungimea șuviței. Cu ocazia tunsului se face și bonitarea, care constă în examinarea extinderii lânii, a conformației și a constituției, și, totodată, dizolvarea corporală. Deci, după ce e tuns animalul, se cântărește și se vede dezvoltarea corporală. Imediat după tuns, se face și constituția, conformația corporală, atunci vedem animalul, cum e constituit corpul, cum e conformația – robustă, fină, pentru lapte, pentru carne și așa mai departe – ca să putem să-l apreciem.” După cum ne-a explicat domnia sa, bonitarea se face o singură dată în viața animalului, la primul tuns. Am continuat cu următoarea etapă, care uneori se întrepătrunde cu cea dinainte, este vorba despre lapte. „Controlul producției de lapte începe la sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai. Pe urmă avem o perioadă în care se finalizează controlul producției, se finalizează prin 15 august, ca să dăm posibilitatea oilor și berbecilor să fie pregătiți pentru montă, care începe la 1 septembrie. Deci vedeți ciclul, apoi iar o luăm așa ciclic cu campania de montă, campania de fătări și așa mai departe. Alături de control începe la 1 septembrie declanșarea campaniei de montă și se termină la 15 august – 1 septembrie.”

Este nemulțumit de faptul că legislația nu este bine pusă la punct „Legea zootehniei, apărută din 2019, nici acum nu are norme de aplicare. Se spune că statul sprijină fermele de elită, păi, cum le sprijină? Noi am făcut propuneri. Chiar acum am avut întâlniri cu președinții de asociații, cu responsabilii de COP și am făcut propunerile respective. Numai că trebuie să le ia și cineva în considerare. De exemplu, la ajutorul de stat: se dă ajutor de stat conform hotărârii 1179, dar e diferența foarte mare între carne și lapte. Dacă vii și dai 5 lei pe cap și pe an, la lapte dai 15 lei! Și nu mi se pare... rasa Țurcană e o rasă mixtă. Noi, în programul de ameliorare am pus în criteriile de evaluare a animalului 40% pentru lapte, 40% pentru carne și 20% doar pentru lână grosieră, pentru care nu se dă niciun ajutor. Deci ăsta trebuie reglementat. Noi nu putem să nu facem control la lână, fiindcă lâna e un caracter de selecție. Dacă ea nu-i îmbrăcată, n-are o extindere ca lumea, n-o să poată să trăiască în condițiile în care trăiește Țurcana; e o rasă și rustică, merge pe munte și așa mai departe. Deci noi trebuie să ținem cont și de lână. Dacă ne referim la carne, cum vă spunea dl președinte, deci veniturile crescătorilor sunt cam 60% din carne.”

Activitatea de control la AJCO Dacia

Și pentru că e potrivit să încheiem cu o privire spre viitor, iată ce ne-a spus Vulc despre activitatea care urmează: „Acum suntem în faza în care organizăm și planificăm activitatea. Deci până în 15 martie toți controlorii, toate asociațiile arondate vor întocmi graficul, deci vor discuta cu fiecare crescător în parte: când facem tunsul, când începem controlul producției de lapte. Controlul producției de lapte are performanțe de referință doar laptele muls, nu laptele supt, și atunci stăm de vorbă cu oamenii și stabilim data. La carne, în funcție de fătări trebuie să stabilim loturile; dacă fătările sunt lăbărțate, cum se spune, nu respectă cele 60 de zile, practic două cicluri ar fi trebuit, nu 60 de zile, dar, mă rog, extremele n-or să fie prinse fiindcă depășesc cinci luni. Așa se întâmplă și cu Controlul producției de lapte. Aici trebuie făcute turme: la un crescător poți să faci o turmă sau mai multe turme, în funcție de efectivul pe care-l are; dar în cadrul turmei trebuie să ai animale, să ai ovinele care să nu depășească diferența dintre data alăptării, perioada de alăptare, plus 52 de zile. Ce sunt cele 52 de zile? În primul rând, sunt 35 de zile în care ai separat complet oaia de mielul sau mieii pe care-i are, plus o toleranță de 17 zile. E foarte clar, dar asta trebuie făcut cu creionul pe hârtie, că pe urmă te trezești că „nu ia programul!”.... Nu programul e de vină, sunt normele ICAR și normele care reglementează activitatea de control a producției de lapte. Ca obiectiv ăsta e, ameliorarea populației. Ne luptăm cu crescătorii, cu autoritățile să ducem la îndeplinire programul de ameliorare.”

Nu pot să nu remarc un aspect spiritual în toată această zbatere. Este un fel de continuare a creației divine, în care omul, din dorința de a-și face o viață mai bună, modelează, alături de Dumnezeu, natura. Este o capacitate pe care omul o are, ca ființă ce poartă în sine creativitatea, ca parte a Chipului lui Dumnezeu. 

Ce înseamnă Controlul oficial al producției 

Se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirii potențialului productiv al întregii populații de animale supuse acestui control.

Sunt extrase date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței, pentru a fi înscrise în Registrul Genealogic. Tot pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametri genetici rezultați, se poate stabili un plan de ameliorare, precum și valoarea comercială a animalelor. 

Scopul final este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în programul de control oficial al producției prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului.

Definiții 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Rasa de oi ţurcane Breaza are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale munţilor Parâng, Şureanu, Retezat, cu localităţi precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpu lui Neag, Aninoasa, Băniţa, Jieţ, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeştii Gorjului. Nu se cunosc exact timpul și metodele de formare a acestei populaţii, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariţia la un moment dat a unei mutaţii genetice în populaţie care prezintă caracteristicile fenotipice ale populaţiei actuale.

Specialiştii nu s-au aplecat prea mult spre această populaţie de oi, Breaza fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o şi au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populaţii de Țurcană.

Caracteristica fenotipică care o defineşte este dată de desenul deosebit al feţei cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V” sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunţii (coamelor) care coboară până la limita buzei superioare. De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi când au început să selecţioneze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă şi să se transmită din generaţie în generaţie.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 şi 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecţie pe lângă brezătura caracteristică şi o creştere a productivităţii animalelor mai ales în direcţia producţiei de lapte, care cu timpul în generaţii succesive de selecţie a devenit foarte importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este foarte important de reţinut că brezătura caracteristică, coroborată cu producţia mare de lapte, peste media populaţiei la indivizii reţinuţi pentru reproducţie, a creat în timp o corelaţie pozitivă între aspectul fenotipic și producţia de lapte.

Oile breze au o constituţie fină spre robustă caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm şi o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform descriind aproape un trapez, cu baza mare pe linia feselor sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers şi păşunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg, lung şi adânc, adăpostind în interiorul său inima şi plămânii, organe foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunţată, consum sporit de furaje şi în final producţii ridicate de lapte. Capul este puţin convex (berbec) cu coame bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung şi mai subţire față de celelalte ţurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecţiei mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin dimensiuni, sfârcurile având dimensiuni şi formă pretabil la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producţia de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor, pentru că trebuie să intervină zilnic să mulgă laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafeţele mici de păşuni pe care sunt crescute, această intervenţie zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe faţă şi picioare, cu abdomenul mai puţin îmbrăcat față de rasele Bucălae sau Bălă, cojocul cântărind între 3 şi 4 kg la oi şi 5 şi 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiţii optime de furajare şi exploatare, oile ajungând ușor la 60-70 kg şi berbecii la 90-120 kg şi chiar peste.

Mieii la fătare cântăresc între 5 și 7,5 kg cu recorduri de 8 – 10 kg, existând în populaţie exemplare cu fătări gemelare, masa mieilor însumând 13-14 kg, ca de pildă în exploataţia doamnei Tamara Boantă, la mieii cântăriţi în data de 4 martie 2021. Producţia de lapte este în anumite turme secţionate şi bine furajate de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producţii adăugăm faptul că în populaţie sunt efective cu o natalitate de 140-150%, ne dăm seama cât de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populaţii au început să îşi dea seama crescătorii care fac tranzacţii de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la preţuri de 10.000-20.000 lei şi mieluţe la preţuri de 2.000-3.000 de lei.

Vă mărturisesc că am trăit să văd acest tip de tranzacţii şi cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, o să le mărturisesc într-un alt articol.

Crescători remarcabili, cu efective deosebite în zonă, sunt Ion Lupşa, Ion Stan, Tamara Boantă, Ion Labău, Anișoara Jurcă şi mulți alţii, despre care sigur vom mai auzi.

Ce este de făcut cu această populaţie?

1.     Din cauza faptului că se creşte într-un areal defavorizat, trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia cât mai mulţi crescători.

2.      Fiind o populaţie mică în pericol de dispariţie, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare ale rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să se poată folosi la reproducţie în faza incipientă berbeci din populaţia respectivă fără origine cunoscută pe două generaţii, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3.      Având caracteristici de conformaţie şi mai ales de producţie total diferite de celelalte tipuri de Țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanţelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al Registrului genealogic „DACIA” Hunedoara să poată omologa această populaţie, sporind astfel zestrea genetică a populaţiilor de ovine românești şi creşterea biodiversităţii genetice în domeniul creşterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulţi cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozităţi, pe cei care nu cred îi invit să vadă că nu sunt poveşti la gura sobei, ci sunt realităţi care demonstrează încă o dată ca ecotipurile rasei Țurcană sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiţii de creştere optime ca să poată să-şi exprime potenţialul real de producţie.

Articol scris de: PROF. DR. ING. GHEORGHE NEAŢĂ, DIRECTOR GENERAL COORDONATOR R.G. „DACIA” HUNEDOARA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, din județul Hunedoara, a avut loc un experiment de testare a berbecilor după descendenți, pentru rasa Țurcană, o lucrare ce nu s-a mai făcut de aproximativ 40 de ani în România. Crescătorii încearcă să obțină rezultate sporite prin monta în harem.

Selecția și ameliorarea raselor de animale sunt obiectivele crescătorilor români, dar și ale cercetătorilor. „La Merinos s-a mai întâmplat fenomenul, pentru că și în timpul regimului comunist trebuiau evaluate performanța pentru carne și pentru lână. Țurcana avea un alt regim, cu statut de outsider pentru rasele de oi din România, dar iată că a ajuns să fie, așa cum am denumit-o eu, Regina Munților Carpați – o supra-rasă, care are cele patru-cinci ecotipuri cu caracteristici distincte, pe care sper să le sintetizăm într-o bună zi, ca să putem să omologăm fiecare populație ca rasă”, ne-a declarat prof. dr. ing. Gheorghe Neață, director coordonator Registru genealogic Asociația „Dacia” Hunedoara.

În Hunedoara, dar și în alte zone de tradiție pentru creșterea Țurcanei, cum sunt județele Alba sau Bistrița, se regăsesc toate varietățile sau rasele, cum susține profesorul Gheorghe Neață: Bucălaie, Bălă, Brează, care se întâlnește pe toată Valea Jiului, și Oacheșă. De fapt, nu este o răspândire uniformă pe teritoriul României, ea s-a crescut în tip insular. „Bucălaia de fapt nici nu știu prin ce proces a trecut munții, pentru că ea a fost predominantă în zona Novaci, Baia de Fier, Baia de Aramă. Era alt tip, dar acolo era mai numeroasă și efectivele, mai concentrate. Sigur că, de sute de ani, a trecut peste munți, prin transhumanță, și probabil că s-a localizat, că i-a priit, s-a adaptat mai repede la condiții. Bucălaia este mult mai rezistentă la mers, comparativ cu celelalte ecotipuri”, ne-a zis directorul Asociației „Dacia” Hunedoara.

Rezistența ongloanelor, alături de poziția și de configurația corpului, modul în care se prind membrele de trunchi dau posibilitatea rasei Bucălaie să se deplaseze ușor, să urce la altitudini de 2.000 de metri, să stea pe stânci, o face asemănător caprei negre. Acest fapt însă nu e sesizat și ar trebui să dea caracterului un 2-5% din procesul de selecție, așa cum se întâmplă la taurine.

Se urmează toți pașii, iar unii produși sunt eliminați

Mai sunt multe lucruri de făcut în omologarea noilor ecotipuri, dar testarea berbecilor după descendenți, a lucrărilor de selecție reprezintă etapa finală în procesul acesta de selecție. „Când avem rezultatul testului după descendenți la un berbec, putem să spunem că am încheiat lucrările de selecție pe loturile respective”, a specificat Gheorghe Neață.

S-a respectat protocolul în totalitate, în cadrul acestui proces de montă dirijată, și s-a folosit un berbec la 35 de mioare, strămioare și adulte, în proporții egale, pentru a se urmări capacitatea fecundativă a berbecului pe cele trei tipuri de oi. „Alegem berbecul, care va fi partenerul la reproducție, cu niște însușiri comune cu efectivul. După ce creăm lotul uniform, îl introducem o perioadă de 8-10 zile, o perioadă de adaptare, pentru că ele vin direct de afară, din câmp, din pășunat, ca să se adapteze cu sistemul de furajare. Cam după zece zile de pregătire, de adaptare, începe perioada de montă propriu-zisă. Din acest moment, numărăm 36 de zile. Noi am zis 40, ca să avem certitudinea că s-au gestat toate”, povestește profesorul Neață modul în care se desfășoară monta în harem, în sistem închis.

În acest caz, vor fi două cicluri complete de reproducere și campania începe cu 1, 2, 3 monte pe zi, în funcție de capacitatea berbecului respectiv. Și berbecii sunt pregătiți pentru această campanie cu 40 de zile înainte, cât durează spermatogeneza.

După ce se realizează acest proces de 40 de zile, se desființează țarcurile și după perioada de gestație de 150 de zile, încep fătările, când se înregistrează exact fiecare miel, se cântărește, se ține 60 de zile, în perioada de alăptare, după care se înțarcă. „De aici se aleg loturile de testare. Cei opt berbeci care sunt aici trebuie să aibă cel puțin 15 fii înregistrați, care se introduc într-o perioadă de acomodare de 25 de zile. În perioada asta, îți dai seama că o parte dintre descendenți nu prea sunt așa cum ar trebui, sunt mai slăbuți și începi să-i elimini, astfel încât să rămâi cu zece descendenți ai berbecului, la terminarea perioadei de testare. Se cântăresc loturile cu fiecare individ, la începutul perioadei de testare și în a 61-a zi. Diferența dintre cea de-a 61-a zi și prima zi de testare constituie spor mediu zilnic sau viteză de creștere”, precizează specialistul.

Toate aceste date despre sporuri se strâng printr-un program special al softului de evaluări genetice și se calculează sporul mediu zilnic realizat pentru fiecare berbec, pe loturi. Datorită diferențelor dintre ei și prin anumite formule de calcul, se determină valoarea genetică: amelioratori pentru carne sau un „înrăutățitor”.

Selecția, un proces de durată și analiză constantă

Berbecii își continuă cursa, deoarece există acum prima certitudine: se poate face montă cu ei în efectivele în care vrem să sporim producția de carne. Dar nu se poate face asta în efectivele în care dorim sporirea producției de lapte, deoarece nu există nicio certitudine.

După ce a trecut un an, în martie-aprilie anul 2021, descendenții obținuți ajung la prima bonitare, care îi înscrie în competițiile următoare. Se cântăresc și tot atunci se obține o a doua informație: cantitatea de lână pe care au produs-o fiii berbecului respectiv.

Apoi, în anul 2022, cele 15 fiice care s-au reținut odată cu berbecuții încheie prima lor lactație. În funcție de producțiile de lapte pe care le-au dat – sunt măsurate pe fiecare individ prin Controlul Oficial al Performanțelor de Producţie (COP) și înscrise în Buletinele de control –, li se calculează valoarea pentru producția de lapte.

În final, vom avea amelioratori carne, amelioratori lapte și lână, amelioratori carne – înrăutățitor lapte și ameliorator lână. „Aici e marea  dibăcie: ce vrem să creăm? Programul nostru de ameliorare are proporții economice egale pentru carne și lapte, 40% - 40%, fiind rasă mixtă, și 20% lână. Acest indice economic se alătură printr-o formulă de calcul foarte elaborată la parametrii obținuți prin lucrările de selecție. Și așa se stabilește valoarea reproducătorului. Cei care sunt amelioratori pentru toate cele trei producții – carne, lapte și lână – sunt berbecii care vor fi intens folosiți la reproducție: vor fi așa-zișii berbeci de timbru genetic”, arată Gheorghe Neață, care are în spate în jur de 40 de ani de experiență.

Atenție însă că nu tot ce e fenotipic se transmite și genetic. Dar aceste exemplare sunt în testare de peste zece ani, trecute în Registrul genealogic, cu părinții și bunicii în secțiunea principală, și li s-a urmărit evoluția.

Un sector „de finețe”, zootehnia

Berbecul folosit în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din județul Hunedoara va fi un ameliorator pentru producția de carne, susține dr. ing. Gheorghe Neață.

Zootehnia este o știință de finețe, unde trebuie să fii atent la toate aspectele. „Găsesc oameni care-și aduc aminte o discuție după un an și îmi zic: «Știți, mi-ați zis atunci așa, am încercat și n-a prea ieșit!» – «Păi, n-ai respectat ceva... » Și când mă duc acolo, la el în fermă, chiar îi arăt. Sunt chestiuni de finețe în zootehnie, iar în selecție, ameliorare, suntem deja într-un segment de finețe. Că după ce obținem berbecuții ăia de care vorbeam, cinci dintre fiii unui berbec din ăsta îi sacrificăm, de la fiecare câte cinci, și apreciem carcasa, apreciem structura carcasei, cât la sută e carne, apreciem stadiul de îmbrăcare al carcasei cu seu: la unii e mai mare, la alții e mai mic. Folosim berbecii care induc progresul ăsta pentru structura minimă a seului pe suprafața carcasei pentru a ameliora performanța”, a explicat specialistul.

Se calculează și proporția de oase din carcasă,  proporția de mușchi, cât sunt structura și dimensiunea ochiului de mușchi etc. Astfel, dacă toate aceste rezultate sunt pozitive, se păstrează indivizii care convin și se poate intra în competiție cu rasele care au fost create pentru așa ceva. „Țurcana nu e rasă, e o supra-rasă, e Regină, pentru că a bătut două continente, le-a tăvălit prin picioare. Două continente n-a cucerit niciun sultan! Oaia Țurcană a cucerit continentul asiatic, că vine de la marginea Uralilor încoace, s-a dus acolo și se întoarce înapoi, și continentul european, Tatra, Munții Pindului, Polonia... există și în Grecia, dar sunt lucruri discutabile la originea oilor pe teritoriu. Ungurii au luat-o de aici și i-au zis Ghemes-Rațca. I-am întrebat: unde e Ghemeșul? De acolo vine! Deci ați luat-o și ați omologat-o voi. Noi nu suntem în stare să omologăm două populații, că ăsta e visul meu. Dar acesta e primul pas spre omologare, programul acesta început la Asociația „Dacia” Hunedoara. Când avem berbecii testați, nu ne mai poate schimba nimeni cursul, o să-i zicem rasa Bucălaie”, a detaliat Gheorghe Neață, convins că mulți vor copia modelul, pentru că-și vor da seama că altfel nu vor mai rezista în piața animalelor de reproducție.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Călan, în județul Hunedoara, în prezența specialiștilor din domeniu, într-o fermă de ovine s-a arătat practic cum are loc monta dirijată sau monta în harem. Prezent, profesorul Ioan Pădeanu de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a stat de vorbă cu noi despre beneficiile montei în harem (în adăpost sau pe pășune), cum reproducția este urmărită în Scoția utilizând cipuri și cum se pot îmbunătăți performanțele.

Monta în harem se folosește în vestul Europei pe pășuni, cu un berbec la 40-50 de oi, iar în Noua Zeelandă și Australia cu un berbec la 80-100 de oi sau chiar mai mult, dar aici oile au ca perioadă de reproducere tot anul, favorizată de climă și de selecția extinsă realizată. La noi însă, lucrurile stau cu totul altfel. Având în vedere că la oile din rasa Țurcană, Merinos și Țigaie, reproducerea este sezonieră, monta se poate face doar primăvara și cei mai mulți crescători o fac nu pe pășune, ci în adăposturi.

De ce e nevoie ca monta să se facă dirijat, ne explică profesorul Ioan Pădeanu: „Societatea de Ameliorare a Asociației Dacia de la Hunedoara deține un Registru genealogic. În regulamentul european 1012, care se referă la ameliorarea și reproducerea animalelor, există obligația să se cunoască originea produșilor, adică originea mieilor: tata, adică berbecul, și oaia-mamă. Și atunci trebuie aplicate niște sisteme de montă care ne pot da aceste date. Cel mai simplu și mai des utilizat sistem de montă este cel în harem”.

Având în vedere sezonalitatea reproducerii la rasele de oi din România, până în 1990, la IAS-uri sau CAP-uri se făcea montă dirijată. „Adică erau berbeci cu șorț, sau cu penisul deviat, se depistau oile în călduri, se duceau și se montau cu berbecii respectivi. Treaba asta se face și acum, în special la rasa Caracul, unde trebuie să faci monta la mână, pentru că e coada mai grea, mai groasă și trebuie ajutat berbecul respectiv. În vestul Europei, în harem, se face pe pășune”, arată Ioan Pădeanu, care a participat recent  la un astfel de studiu alături de specialiști din Scoția, Anglia, Irlanda, Spania, Franța, Italia, România și Turcia. „Am mers prin rotație în fiecare țară și am văzut care sunt soluțiile inovative ca să putem să ușurăm munca fermierilor, să fie mai eficienți. Or, acolo am văzut că ei fac monta în harem pe pășune (îngrădită cu gard electric, n.r.), cu un berbec la 40-50 de oi”, a completat profesorul universitar.

Preț crescut pentru monta în adăpost

O variantă a montei în harem este cea realizată în adăpost sau în șoproane, deoarece la noi pășunile nu sunt parcelate. Cauza o reprezintă faptul că primarii, care conform Ordonanței 34 ar fi trebuit să concesioneze până la cinci ani, au concesionat pășunile doar pe unu sau doi ani și crescătorii nu au găsit eficient să facă investiții.

Problema, în acest tip de montă, este prețul ridicat. „Dacă dincolo mă costă mai puțin, pentru că iarba e 4 bani/kg, și 4 x 8 kg, adică 30-40 de bani, aici mă costă 1,50 bani, poate 2 lei”, a explicat Ioan Pădeanu.

Mai mult, mulți crescători asigură și fân, și concentrate din ovăz, cu efect stimulativ asupra funcției de reproducere la oi, și porumb, ce asigură necesarul de energie.

Cum se poate realiza acest tip de reproducere? Ne-a explicat tot domnul profesor: „În primul rând, crescătorul trebuie să facă o potrivire a perechilor, ținând cont de nivelul producțiilor, de conformația și constituția animalului și așa mai departe. Dar înainte de a organiza monta asta în harem, trebuie să se facă o recondiționare a oilor, o perioadă de pregătire care la oi este între 2-3-4 săptămâni, la berbeci de 4-6 săptămâni – perioada de formare a spermei fertile, dar totul depinde și de rasă. Deci, după ce se înțarcă, oile trec la o furajare foarte abundentă dintr-odată, pentru ca animalul respectiv să fie în condiție de reproducere. Și apoi facem, cum am spus, potrivirea perechilor. Norma după Ordinul 619 spune un berbec la 35 de oi, dar asta nu este o cifră bătută în cuie. Dacă sunt miori la prima montă, ar trebui să fie 20-25 de oi; dacă sunt berbeci viguroși, care sunt la a treia montă, se poate merge până la 40-50 de oi”.

În șopron, limita pentru un berbec este de 35 de oi, conform normei Ministerului Agriculturii. Durata în care stă alături de oi este de 35 până la 40 de zile și înseamnă două cicluri, deoarece la oaie estrul este de 16-17 zile.

Berbecul feromon crește nivelul reproducerii și scade timpul ei

În vestul Europei, se aplică sistemul cu berbecul feromon. Adică berbecii sunt duși timp de o lună, la distanță de oi, ca să nu-i vadă sau audă. Când începe campania de montă, din ziua 1 până în ziua 3, se lasă berbecii încercători, care au niște feromoni produși de glandele sublacrimale, ce stimulează funcția sexuală la oi. Se țin doar 3 zile, ca oile să devină active, și din ziua a 11-a se introduc berbecii. „După 3-4 zile, am văzut acum când am fost în Irlanda un vârf de oi intrate în călduri... partea bună e că aplicând acest sistem cu berbecul feromon, stimulent cu feromon, în 2 săptămâni au fătat 70%, în 3 săptămâni au fătat 90% din oi. Vrem să încercăm acest sistem și la Stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă merge și la Țurcană, pentru că acolo era rasa Berk Clair, pentru că este ușor de aplicat și ar fi mult în avantajul crescătorilor de oi. N-ar trebui să mai ai 40 de zile, iar oile consumă 0,8, poate 1 kg de concentrate pe zi, plus fânul”, a detaliat Ioan Pădeanu.

Astfel, costurile pot ajunge la 1,5 lei pe oaie și, dacă durează mult perioada de montă în harem, în adăpost, devine nerentabil pentru crescător.

Testarea după descendenți

Agenția Națională pentru Zootehnie cere cunoașterea exactă a datei la care animalele au fost montate. Dar în harem acest lucru poate reprezenta o problemă.

La nivel european, s-a pus la punct acest lucru și dacă oaia a fătat, spre exemplu, la data de 1 martie, monta s-a produs cu plus-minus două zile în data X, toate datele fiind trecute într-un tabel. „Deci putem ști orientativ. Este foarte importantă data fătării, pentru că de data fătării sunt legați mai mulți parametri de performanță, adică: sporul mediu zilnic la miei să spunem până la o lună, până la înțărcare, până la 5 luni, care sunt parametri trecuți în programe de ameliorare, și capacitatea lactogenă, adică sporul transformat în lapte de la 0 la 28 de zile. Deci trebuie neapărat să cunoaștem data fătării, când trebuie să cântărim mieii, ca să putem avea ulterior datele care ne interesează. Și putem reconstitui după aceea, din spate, așa fac toți din vestul Europei, conform unui tabel”, a explicat profesorul Pădeanu.

Produșii sunt înscriși în tabel, așa cum este tot ceea ce se află în testare: mioare, strămiori și oi care se află în secțiunea principală din Registru. Secțiunea principală presupune două generații: părinții și bunicii, conform normelor europene în vigoare.

Important este că pentru prima dată în țara noastră are loc o selecție riguroasă, după descendenți, perioadă care se va încheia în vara anului 2022.

Caracteristicile urmărite țin de producții crescute la lapte, carne și lână. „La carne, perioada este mai scurtă, pentru că pe descendenții de la un berbec pot să-i am anul viitor, când oile fată. Și atunci am o perioadă de testare după descendenți – trebuie să am minimum zece descendenți pentru carne. Ar fi mai bine să fie mai mulți, dar acesta este minimul”, a arătat Ioan Pădeanu.

Testarea după descendenți este cea mai sigură metodă deoarece urmărește ca un reproducător să transmită caracterele în populația cu care se lucrează.

În vestul Europei se face și testarea în câmp, dar la noi ar fi bine să existe o stațiune de testare unde toți produșii de la mai mulți berbeci, de la mai mulți crescători să fie în aceeași locație. Cum se face? Există o perioadă de pregătire de 25 de zile, pentru ca toate cele 50 de animale să se obișnuiască cu furajul, cu mediul, între ele. „Acolo se înregistrează în fiecare zi cantitatea de furaje, de concentrate și fân. Testarea durează exact 60 de zile. Deci în ziua 0 și în ziua 61 dimineața la 8:00 se cântăresc și apoi se fac diferențe. Este o formulă acolo între toți descendenții de la alți berbeci în contemporan și descendenții de la un berbec se testează față de acest contemporan. Se stabilește o valoare de ameliorare, se consideră că este ameliorator berbecul, miorul, să spunem ca atare, care are peste 101% valoarea de ameliorare. În jur de 99-100% ar fi cam indiferent și ce e sub 98% trebuie eliminați pentru că nu transmit”, ne-a explicat Ioan Pădeanu.

Ca o concluzie legată de reproducere, monta în harem, pe pășune, așa cum se întâmplă deja în Australia și Noua Zeelandă, reprezintă viitorul, deoarece are costuri mult mai mici. Dar pentru asta sunt necesare gardurile și sistemele electronice pe berbec și pe oaie.

Există cerere de lapte

Astăzi, din punct de vedere economic, lâna reprezintă între 2% și 5% din veniturile anuale, carnea și laptele fiind caracteristicile urmărite, de exemplu, la rasa Țurcană. Pentru valorificarea cărnii, crescătorii au nevoie de un certificat zootehnic, care atestă că animalul are performanțe.

Pentru unii crescători de ovine, laptele are valoare doar în măsura în care se hrănește mieluțul de la fătare până la înțărcare. Dar laptele a avut cele mai mici fluctuații de preț în ultimii zece ani și există cerere pentru el. „Lactitalia de lângă Timișoara, care preia în jur de opt milioane de litri de lapte anual, a oferit chiar 3 lei pe litru, în perioada de vară prețul e mai mic. În perioada de toamnă, prețul crește, dar depinde acum și de calitate, de câți ani livrează un crescător la această unitate. Cerință este, iar această unitate ar prelua oricât ar produce crescătorii. Am văzut că și în vestul Europei brânzeturile de oaie sunt foarte, foarte căutate. Aș spune că, din păcate, efectivele au scăzut, în condițiile în care este o cerere foarte mare, o cerere mult mai stabilă decât la producția de carne”, explică profesorul de la universitatea bănățeană.

Dacă în urmă cu 4-5 ani, la mieii îngrășați toamna prețul era de 9-10 lei/kg, acum fluctuează în jur de 8 lei /kg, ceea ce nu s-a întâmplat la lapte.

Se impun subvenții pentru instalații de muls și îngrădire

Prin urmare, e nevoie de lapte, dar există un impediment: nu există forță de muncă pentru mulsul manual și foarte puțini crescători de oi au instalații de muls.

O soluție este susținerea crescătorilor prin două măsuri excepționale: subvenționarea instalațiilor de muls și sprijinirea crescătorilor de ovine pentru îngrădirea parcelelor pe care stau animalele (cu garduri). „Avem în județul Timiș situații în care lucrează două persoane la 500 de oi și le mulg mecanic: un lapte de foarte bună calitate. Apoi, vând de acasă produsele, deoarece consumatorii au încredere că sunt produse de foarte bună calitate. Dar aceste instalații nu se mai produc în România și sunt destul de scumpe”, a arătat Ioan Pădeanu.

Informațiile cercetărilor din Vest sunt folosite în România

Recent, profesorul Pădeanu a vizitat Institutul de Cercetări din Edinburgh, Scoţia, acolo unde a fost creată oaia Dolly dintr-o celulă din glanda mamară. Acolo a văzut un experiment de urmărire a montei printr-un sistem electronic, ce include un cip pe burtă la berbec și un cip în jurul cozii la oaie. „În momentul când berbecul face saltul pe oaie, imediat se transmit ora și data într-o bază de date, dintr-un laptop sau computer, dar și ce berbec și ce oaie a fost montată. Sistemul ăsta este deocamdată un pic mai scump, dar este mai scump să ținem oile să spunem în adăpost cu furaje pentru iarnă, conservate, care ar putea fi folosite iarna. Încă este într-o fază experimentală, dar cred că ăsta va fi viitorul.”

Mai mult, scoțienii au creat un sistem prin care urmăresc atent greutatea animalelor: oile au un cip și sunt trecute printr-un culoar, unde se citesc informațiile. Acest sistem a fost achiziționat deja la Stațiunea de la Caransebeș, unde e folosit pentru miei, dar poate fi de ajutor și asociațiilor de profil.

Se poate selecta mai ușor, prin această metodă, și lâna, în funcție de culoare.

Mai mult, Ioan Pădeanu susține că lâna are și alte caracteristici ce trebuie avute în vedere și care îi vor crește valoarea: „Lâna este compusă dintr-o keratină specială formată din aminoacizi foarte stabili. Acești aminoacizi sunt jumătate esențiali pentru animale, vorbim de meteonină, lizină și așa mai departe. Noi importăm pentru porci și pentru păsări, ca să echilibrăm reacțiile astea cu aminoacizi. Încercăm cu un institut de textile de la București să vedem dacă problema se pune: este eficient să scindăm, să hidrolizăm lâna în acești aminoacizi? Eu zic că ar fi eficient, pentru că materia primă este foarte ieftină și atunci, dacă cererea este mare, va crește și prețul la lână și putem folosi până când industria textilă se va pune la punct. Încă n-am testat-o, nu știu cât este de fezabilă, dar este ca idee în viitor să producem din lână aminoacizi.”

Lâna de la oaia Țurcană merge mai mult la export (Turcia, Cehia, Polonia), deoarece mai sunt foarte puține fabrici care o prelucrează, cum este cea de la Alba Iulia. Rămâne extrem de căutată lâna Merinos, care este exploatată la Buhuși sau la export cu 1-1,2 dolari/kg.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 decembrie 2019