Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), provine dintr-o familie de fermieri din județul Brăila, de la Tufești. Absolvent al USAMV București, a lucrat o vreme în ferma familiei, după care timp de zece ani a condus Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Brăila, iar în ultimii trei ani îl găsim în conducerea MADR. În luna decembrie, Sorin Moise împlinește 44 de ani și se mândrește cu faptul că de 25 de ani activează în sectorul agricol, punând la socoteală și facultatea, când a participat la stagii de practică și și-a ajutat familia în afacerea agricolă. Cu secretarul de stat Sorin Moise am abordat provocările și oportunitățile din agricultură, dar și din spațiul rural.

Reporter: Ultimii ani nu au fost ușori pentru agricultură, iar anul acesta a început cu protestele fermierilor, a continuat cu seceta cruntă şi cuţitul a cam ajuns la os, sacul s-a cam golit. Fermierii au nevoie de investiţii şi de sprijin pentru a relua ciclul de producție. Aţi luat nişte măsuri urgente la nivel de minister, împreună cu colegii dvs. Care sunt acestea?

Sorin Moise: Au fost adoptate trei acte normative foarte importante și toate sunt cumva legate de seceta din acest an. O să încep cu primul, în care discutăm de despăgubirile pentru secetă, discutăm de 1.000 lei pe hectar pentru fermierii care au grad de afectare de peste 30% calamitate pe cultură. Banii vor ajunge în conturile fermierilor cel mai probabil până în 10 noiembrie. Menționez că banii există în bugetul Ministerului Agriculturii, au fost alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului.

Al doilea act normativ la fel de important este cel referitor la amânarea datoriilor fermierilor, atât către bănci, cât şi către furnizorii de inputuri agricole, până în vara anului viitor. Cei care au un proces-verbal de calamitate cu minimum 30% pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanţe şi să-şi amâne ratele. Acum nu ştiu dacă e bine sau nu, pentru că nu ne garantează nimeni că anul viitor va fi unul bun, adică nu ne-am dori ca anul viitor, dacă ne confruntăm din nou cu seceta, să le mai punem o povară amânând această rată. Sunt sigur că fermierii noştri au fost tot timpul conştienţi de ce se întâmplă şi că sunt nişte oameni foarte serioşi. Dacă au avut posibilitatea să plătească cât au putut, au plătit. Dar noi am venit cu acest act normativ ca să nu se creeze abuzuri asupra lor, să nu vină cu dobânzi penalizatoare, cu executări silite pe utilaje, deci e un instrument de protecţie pentru fermieri.

Şi ultimul act normativ este o regândire a programului „Creditul fermierului”, unde venim cu suplimentarea garanţiei de stat de la 80% la 100%, deci fermierul nu mai trebuie să pună absolut nimic garanţie. De asemenea, ROBOR-ul este susţinut de Ministerul Agriculturii. Deci au o rată foarte mică şi cam atât pică în sarcina lor de plată. Foarte important este că acum, „Creditul fermierului” vine şi cu posibilitatea plăţii ratelor la creditele neperformante, pentru că în trecut fermierii nu puteau să plătească din aceste credite ratele către alte credite. Acum le oferim această posibilitate, să plătească ratele către credite neperformante, ceea ce este foarte important. Adică, dacă au un credit cu dobândă de 12%, plătesc din creditul actual ratele acolo şi rămân cu rate la un credit cu dobândă de 3% sau cât va fi dobânda aici.

Încă o veste bună, fermierii s-au obişnuit cu ea, din 16 octombrie APIA a început plata avansurilor, astfel încât ne dorim ca până la 1 decembrie toţi banii de care discutăm acum să fie cumva la dispoziţia fermierilor. Pentru că e foarte important ca ei să-şi termine ce au de plată, anul financiar, să nu treacă cu datorii din anul acesta în anul viitor. Cam astea sunt măsurile de care s-a ocupat în ultimul timp Ministerul Agriculturii şi trebuie să mulţumim Guvernului că a fost alături de noi şi am găsit înţelegere, pentru că aproape în fiecare săptămână ministrul Agriculturii era la primul ministru cu mâna întinsă să mai ceară nişte bani.

„Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural.”

Eforturi pentru popularea zonelor rurale

Reporter: Proveniți din mediul rural, cunoașteți problemele satului românesc...

Sorin Moise: Când vorbim de agricultură și de spațiul rural ar trebui să plecăm în primul rând de la resursa umană. Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural. Pentru că din ce în ce mai mulţi tineri sunt atraşi de mirajul urban, fără să poată să explice efectiv care sunt beneficiile mutatului într-o zonă urbană. În spaţiul rural, ştim cu toţii, sunt mult mai multe beneficii. Discutăm aici de sănătate, de partea financiară, dar, într-adevăr, locuitul într-un spaţiu rural înseamnă şi multă muncă. Iar din păcate, din ce în ce mai mulţi tineri preferă un stil de viaţă mai liniştit, mai lejer şi tocmai aici intervine rolul nostru, al autorităţilor, care trebuie să-i convingem, să-i educăm, să stăm de vorbă cu ei, să-i convingem să meargă în instituţiile în care să putem să-i pregătim, stagii de practică, cursuri la Direcţiile Agricole şi şcoli de specializare în liceele agricole şi în universităţile de specialitate, ca să revină în spaţiul rural.

Reporter: Problema este că statul investește 20 – 25 de ani într-un om, până îşi termină studiile, inclusiv cele superioare, şi aici în ţară nu reuşim să-i oferim un salariu, un loc de muncă decent, şi atunci el pleacă în străinătate. Ba mai mult decât atât, există această goană după oameni bine pregătiţi din partea companiilor din ţările europene.

Sorin Moise: Globalizarea încet-încet cuprinde şi România. Pe de o parte avem oameni, de la forţă de muncă brută până la specialişti de cel mai înalt nivel, care pleacă din domeniul agricol din România şi muncesc în alte ţări. În acelaşi timp, în România vedem c-au început să vină muncitori din toate ţările lumii, ţări care livrează forţă de muncă în Europa. Chiar recent vorbeam cu un prieten din Brăila, are o fermă de ovine, şi care-mi spunea că i-au venit șase muncitori cred că din Sri Lanka, şi spunea că-i are de vreo lună, a început să se înţeleagă cu ei.

Reporter: E o soluţie, dar oare e de viitor? Cum vedeţi popularea satului românesc sau fixarea forţei de muncă în locul de naştere sau măcar într-un areal mai restrâns?

Sorin Moise: Ministerul Agriculturii alocă resurse importante financiare pentru instalarea tinerilor fermieri în spaţiul rural. Deja am avut o măsură care s-a închis, fondurile au fost epuizate, discutăm de o alocare financiară de 210 milioane de euro, undeva la suma maximă pe proiect de 70.000 de euro doar pentru tinerii fermieri, sută la sută finanţare europeană. Nu trebuia să pună niciun ban, dacă era eligibil.

În afară de această măsură dedicată exclusiv tinerilor fermieri, şi în celelalte măsuri tinerii fermieri sunt prioritizaţi prin prisma punctajului. Dacă exploataţia este deţinută de un tânăr fermier sau dacă din exploataţie face parte şi un tânăr, el primeşte un punctaj suplimentar.

Revin la zona de învăţământ. Avem măsura prin PNRR, prin care fiecare liceu agricol din România va primi o finanţare tocmai pentru a-şi adapta curricula şi toate materiile la nevoile actuale, adică curricula va fi făcută de Ministerul Educaţiei, dar în parteneriat cu universităţile de ştiinţe agricole şi medicină veterinară din România şi vor fi adaptate, spunem noi, nevoilor zonale şi regionale, pentru că aţi văzut că în funcţie de zonă nu sunt aceleaşi nevoi. Poate e o zonă în care predomină sectorul zootehnic, creşterea de bovine, ovine, vacă de carne, vacă de lapte, în zonă la mine la Brăila cu preponderenţă sunt de interes studiile agricole şi agronomice pentru că acolo producem foarte multe cereale, avem zone cu specific pe pomicultură, pe viticultură, deci trebuie cumva să ne adaptăm, să nu mai creăm o materie universal valabilă în toată ţara.

„Agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.”

Nevoile unesc agricultorii

Reporter: Vorbim despre dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc, vorbim despre fixarea locului de muncă şi mai ales de crearea de locuri de muncă, de realizarea de afaceri care să crească numărul locurilor de muncă, ați amintit de zonare și știm foarte bine că zona montană este una cu totul specială. Ce măsuri există sau aveți în vedere pentru dezvoltarea zonei montane?

Sorin Moise: Zona montană a avut tot timpul alocări separate, pentru că a fost o cerinţă specială din partea asociaţiilor de profil din zonele respective. Și pe bună dreptate, pentru că ştim cu toţii, viaţa la munte e frumoasă dar nu e uşoară, mai ales în contextul în care vedem că sunt tot felul de provocări, atât din cauza animalelor sălbatice, cât şi din cauza faptului că trebuie efectiv să stai să munceşti în vârful muntelui şi câteodată eşti rupt de realitate. Tocmai de aceea am considerat necesară alocarea separată pentru zona montană, unde beneficiari pot fi doar cetăţenii care locuiesc în acele zone, tinerii.

Făcând o analiză simplă, ne dăm seama că cele mai puternice agriculturi din Uniunea Europeană sunt cele care au cea mai mare valoare adăugată pe hectar, şi discutăm de Italia, Olanda, Spania, Franţa, de unde nu pleacă niciun bob de grâu ca materie primă brută sau niciun litru de lapte sau niciun kilogram de carne. Totul e procesat, făcut în aşa fel încât să aducă cât mai multă valoare adăugată fermierului respectiv. Ţinând cont şi plecând de la aceste considerente, alocările pe care le-am făcut pentru zona de procesare în acest an au fost din fonduri europene, o măsură de 210 milioane de euro şi ne-a surprins interesul foarte mare pe care l-au avut fermierii noştri pe această măsură, pentru că la această alocare am avut proiecte depuse de 1,1 miliarde de euro, deci de cinci ori mai multe proiecte depuse. Încercăm să suplimentăm sumele, pentru ca să putem să oferim bani pentru toate proiectele care au fost eligibile pe această măsură de procesare, am cerut deja un acord Comisiei Europene pentru a realoca din anumite scheme sau măsuri care considerăm noi că nu sunt de un aşa mare interes pentru fermieri.

Trebuie să fim realişti, în contextul în care în ultimii patru-cinci ani am avut o serie de provocări, agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.

Reporter: Aminteaţi țări din UE unde trebuie să punctăm că există o tradiţie în ceea ce înseamnă asociere, cooperative agricole. Din păcate, la noi asocierea de orice fel nu prea funcționează. În acele ţări pe care le-ați menționat sunt cooperative care funcţionează de 40, 50, 60 de ani sau chiar mai mult, şi care au o dezvoltare continuă.

Sorin Moise: Dacă ne uităm la istorie ne dăm seama că şi pe ei tot nevoile i-au unit, i-au făcut la momentul respectiv, acum 50-60 de ani, să pună bazele acestor cooperative. Cred că aceşti ani prin care am trecut, din cauza crizelor succesive care au venit, din cauza secetei şi schimbărilor climatice, cumva fermierii noştri au devenit din ce în ce mai uniţi. Am avut la minister discuţii, în ultimii trei ani şi în ultimul an mai ales, cu asociaţii de fermieri şi-i văd pe toţi că au început să vorbească aceeaşi limbă. Adică au început să devină mai uniţi, să aibă acelaşi interes, ceea ce e foarte important. Pentru că şi pentru noi, ca autoritate, una e să-ţi vină zece asociaţii care solicită acelaşi lucru, alta e să-ţi vină zece asociaţii care să solicite zece soluţii diferite pentru zece probleme diferite. Eu am un exemplu foarte bun, şi revin la mine la Brăila, avem acolo Braicoop, o cooperativă agricolă destul de mare, care acum înţeleg că au şi un proiect european pe care să-l implementeze în perioada următoare, văd că fermierii sunt uniţi, că lucrează foarte bine, şi încet-încet se leagă şi prietenii între ei, îşi dau sfaturi, consultanţă, cei are au experienţă mai mare îi ajută pe cei tineri şi până la urmă cred că asta e cheia şi soluţia într-o cooperativă. Ministerul Agriculturii trebuie să vină şi el cu o finanţare, cu facilităţi fiscale pentru cooperative, cu care am şi venit, cu punctaje suplimentare sau cu facilităţi în accesarea măsurilor, dar şi în interiorul lor cooperativele trebuie să-şi gestioneze foarte bine problemele, astfel încât să-şi atragă noi membri şi să aibă un punct comun de dialog cu Ministerul Agriculturii.

Perdele forestiere pentru combaterea schimbărilor climatice

Reporter: Aţi menționat schimbările climatice. Iată că de mai bine de trei ani avem parte de secetă, lucru neplăcut pentru ceea ce înseamnă supravieţuirea agricultorilor care nu au parte de irigaţii sau de a putea să intervină atunci când este nevoie, astfel încât cultura să supravieţuiască şi să producă măcar atât cât s-a investit în ea. Anul acesta, în 2024, trebuie să recunoaştem că cei care şi-au scos cheltuiala sunt fericiţi.

Sorin Moise: De trei ani de când sunt în MADR am participat în numele ministerului la foarte multe conferinţe, prin Washington, în Dubai, în Paris, în Berlin, în foarte multe zone de interes. Vreau să vă spun că în toate zonele în care am participat, principalele două probleme acestea erau: prima – depopularea spaţiului rural, şi a doua – schimbările climatice, care devin din ce în ce mai agresive peste tot mapamondul. Deci nu e ţară care să nu se plângă, se plângeau olandezii acum doi ani de secetă. Vă daţi seama?! Şi ei spuneau că e secetă că plouă o dată la trei-patru zile! Trebuie să ne canalizăm eforturile concentrat, pentru că noi oricum avem nişte alocări financiare pentru combaterea schimbărilor climatice, şi principala măsură pe care ministerul o are este dezvoltarea sistemului de irigaţii prin Programul naţional de irigaţii, cu o valoare de 1,8 miliarde de euro pentru următorii ani, sume din bugetul naţional, deci aici discutăm de infrastructura principală de irigaţii, şi în completare venim cu banii din fonduri europene, PNS din acestă perioadă, 400 milioane de euro pentru refacerea infrastructurii secundare de irigaţii şi 100 milioane euro pentru înfiinţarea sistemelor de irigaţii la nivel de fermă. În zonele în care ANIF-ul nu a avut OUAI-uri constituite sau nu a avut reţea constituită, acolo mai sunt fermieri cu surse de apă în vecinătate unde vor să-şi facă şi ei un sistem să poată să irige 50-100 de hectare care le-ar fi de mare folos în această perioadă.

În ferma familiei mele, de câţiva ani se folosește irigatul prin picurare. Nu pot spune că este o soluţie ideală, dar este o soluţie care ne-a ajutat să trecem peste aceşti ani grei.

Reporter: Dar care necesită o investiţie foarte mare pe hectar.

Sorin Moise: În fiecare an, dar discutam cu nişte vecini şi mă întrebau: nu e scump? Şi le-am zis: e scump, dar când văd porumbul că e verde cel puţin sunt sănătos la cap. În momentul în care vezi că ţi se usucă porumbul pe câmp, nu mai ai absolut nimic. Şi nu doar porumbul, ci toate culturile. Deci despre asta discutăm. Ca să poţi să mergi mai departe, trebuie să fii sănătos, iar schimbările astea climatice cel mai tare ne afectează integritatea psihică.

„E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.”

În continuare, alte măsuri pe care ministerul le-a luat pentru a combate schimbările climatice, avem prinsă în PNS o măsură în valoare de 12 milioane de euro, cu 200.000 euro pe proiect, pentru înfiinţare de perdele forestiere la nivel de fermă. Este o măsură tot cu sută la sută finanţare europeană, adică fermierul nu trebuie să pună nimic, urmează probabil să apară în perioada următoare.

Avem şi măsura de la Mediu din PNRR, acea măsură de împădurire prin care România şi-a luat un angajament să împădurească câteva mii de hectare, iar aici noi am sfătuit tot timpul fermierii care au terenuri degradate sau pe care nu le pot iriga şi ştiu că au producţii foarte mici în ultimii ani să facă această împădurire, mai ales dacă sunt terenuri în proprietatea lor sau pe care au contracte de arendă sau de concesiune pe o perioadă mai mare de 20 de ani. În toată această perioadă fermierul va primi o pierdere de venit de la Ministerul Agriculturii, subvenţia, dar şi o subvenţie specială de la Ministerul Mediului, în total ar fi undeva la 600 de euro pe hectar, dacă nu mă înşel, plus costurile iniţiale cu înfiinţarea pădurii, care sunt decontate de Ministerul Mediului. Deci este o măsură binevenită, mai ales pentru zona de sud extrem al României, de sud-est, zonele cele mai afectate de seceta din ultimii trei-patru ani.

Am văzut în ultimii ani furtuni de nisip în zona Bărăganului, la mine în Brăila. Eu am văzut în Ialomiţa, Brăila, am plecat într-o după-amiază de vară de la Brăila spre Ialomiţa, furtuni de nisip. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.

„Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi. Pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Trebuie găsit un echilibru.”

Reporter: Să vorbim, scurt, de ambițiile, strategiile Bruxellesului referitoare la mediu și climă. 

Sorin Moise: Este clar că setul de măsuri pe care l-a propus Comisia Europeană a fost pe baza unor analize făcute şi verificând ce s-a întâmplat în ultimii 10-20 de ani cu clima din Europa. E clar că nişte beneficii, cel mai probabil pe termen lung, vor fi, dacă am aplica Green Deal-ul exact aşa cum îl dorește Bruxellesul.

Din păcate, acest Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi, au credite şi trebuie să-şi plătească ratele la bancă. Pe ei nu-i interesează să lase terenul pârloagă sau un an să pună o cultură şi alt an altă cultură. Pe ei îi interesează în continuare să-şi optimizeze producţiile, ca să poată să obţină un venit mare şi să-şi plătească datoriile. Că dacă n-ar avea presiunea datoriilor, eu nu cred că ar fi atât de disperaţi aceşti fermieri. E clar că sunt îndatoraţi, au probleme, au făcut investiţii, tot noi i-am stimulat să facă şi aceste investiţii, aşa încât ori Comisia Europeană trebuie să facă ceva, şi deja a început să facă, adică s-o lase mai uşor cu ambiţiile legate de climă şi de mediu, ori trebuie să vină suplimentar cu alte sume de bani. Adică, pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Şi atunci n-am nicio problemă, eu nu cred că e fermier în România care să nu vrea, în contextul în care am avut secetă în ultimii patru-cinci ani, să nu lase 100 de hectare pârloagă şi să ia 500 de euro pe hectar. Dar nu poate să lase pârloagă şi să ia 100 de euro, pentru că nu poate face nimic cu acei bani. Aici trebuie să găsim un echilibru şi un punct comun. Aceste probleme noi le-am transmis de anul trecut prin vocea miniştrilor care ne-au reprezentat la Bruxelles, prin vocea secretarilor de stat, şi le-am spus tot timpul că ambiţiile sunt prea mari, că fermierii nu mai fac faţă, dar a fost nevoie de protestele din iarnă ca să ne ia şi pe noi cineva în serios, pe noi ca ţară, pentru că acolo ridicam aceste probleme, dar părea că suntem singurii din UE care avem aceste probleme, deoarece colegii omologi ai noştri din alte ţări, niciunul nu ridica acest subiect.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: România solicită extinderea Cadrului Temporar de Criză și Tranziție și creșterea plafonului de ajutor 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Toate viețuitoarele de pe Terra au prevăzut în codul lor genetic, ca principală misiune, perpetuarea speciei. Referindu-ne la plante, indiferent cât de vitrege sunt condițiile lor de viață, ele își mobilizează toate energiile ca, în final, să producă măcar o sămânță. Sămânța este cea care poartă germenele unei vieți noi.

În cele ce urmează, vom lua ca model bobul de grâu care, de fapt, este un fruct de tip cariopsă și conține în interior sămânță.

Pentru a se putea păstra, sămânța ajunsă la maturitate trebuie să piardă apă până la 13-14% în cazul cerealelor și 7-8% în cazul oleaginoaselor.

Pentru a avea capacitatea maximă de germinare, semințele trebuie să parcurgă repausul seminal care, în cazul grâului, este de 40-68 de zile.

La unele semințe, de exemplu la soia, este indicat ca la semănat să se folosească sămânță obținută în anul precedent.

Principalele componente ale bobului de grâu sunt:

• Învelișul (tegumentul), care reprezintă 12,5%;

• Endospermul, care reprezintă 86,0%;

• Embrionul, care reprezintă 1,5% din greutatea bobului.

Embrionul, care reprezintă planta în formă incipientă, în stare latentă, este format din: muguraș, radiculă, hipocotil și scutelum.

Pentru germinarea seminței, sunt necesari trei factori:

1. Apa pe care o absoarbe sămânța și o umflă. Cantitatea de apă necesară la germinarea seminței este diferită: sămânța de mei 25%, porumbul 44%, grâul 45%, iar soia 150% din greutatea seminței. Apa asigură mediul în care se desfășoară reacțiile biochimice și diviziunea celulelor embrionului.

2. Aerul (oxigenul) pătrunde în țesuturi, oxidează substanța organică și rezultă energia necesară procesului de germinare. Se asigură activitatea enzimelor care transformă substanțele cu molecule mari în substanțe cu moleculă mică, pentru hrănirea embrionului.

3. Căldura, care este specifică fiecărei specii de plante. Spre exemplu, grâul 1-2°C, sfecla de zahăr 4°C, floarea-soarelui 7°C, porumbul și soia  8-9°C, orezul 10-12°C.

Numai la această temperatură minimă se declanșează activitatea enzimatică. Din scutelum sunt secretate enzimele:

– Citaza, care dizolvă pereții celulelor endospermului;

– Amilaza, care transformă amidonul în maltoză și zaharoză;

– Maltaza, care transformă maltoza în glucoză și levuloză.

În endosperm acționează următoarele enzime:

– Maltaza, care transformă maltoza în glucoză și levuloză;

– Proteaza, care degradează proteinele în aciziaminici;

– Lipaza, care transformă substanțele grase în acizi grași și glicerină.

Din activitatea acestor enzime se formează un lichid lăptos, care trece din endosperm prin scutelum la embrion, unde o parte este oxidat și rezultă energia necesară germinației, iar altă parte servește la creșterea embrionului.

Etapele procesului de germinație sunt următoarele:

a) îmbibarea seminței cu apă care pătrunde prin hil și părțile subțiri ale pericarpului. La început, absorbția apei are loc prin îmbibația  coloizilor din sămânță, ca proces fizic determinat de diferența de umiditate dintre sămânță și sol, iar ulterior, după hidroliza amidonului, rezultă substanțe simple osmotic active și absorbția apei are loc pe cale osmotică;

b) hidratarea și activarea enzimelor care intensifică respirația și rezultă energia necesară procesului de germinație;

c) diviziunea și creșterea celulelor embrionului;

d) încolțirea și ieșirea componentelor embrionului;

e) morfogeneza cu formarea organelor primare ale plantelor.

Radicula protejată de coleoriză sparge învelișul bobului și pătrunde în sol, după care apare mugurașul protejat de coleoptil, străbate stratul de sol de deasupra seminței și apar vârfurile ca acele deasupra solului.

Coleoptilul își îndeplinește misiunea, el are o anumită lungime de care se ține seama la adâncimea de încorporare a seminței.

Ajunsă la suprafața solului, frunza iese din coleoptil și, luând contact cu lumina solară, începe procesul de fotosinteză. Prin urmare, germinația durează atât cât embrionul se hrănește cu substanța de rezervă din bob și se încheie când începe fotosinteza. Pentru reușita procesului de germinație este necesar ca patul germinativ să fie corect pregătit, adică, la nivelul de încorporare a seminței, stratul de sol să fie așezat, cu densitatea aparentă (Da) 1,3 g/cm³ care asigură aportul capilar al apei la nivelul seminței, iar deasupra seminței solul să fie afânat cu Da 1,10-1,1 g/cm³ prin care să pătrundă aerul și căldura și să fie ușor străbătut de tinerele plante.

Asigurând aceste condiții, se realizează o răsărire explozivă, uniformă, cu asigurarea densității, cu plante viguroase care ocupă repede terenul și înăbușă eventualele buruieni.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Râmele, plugul biologic al solului

Cum hifele ciupercilor asigură creșterea recoltelor

Când și cum lucrăm pământul

Pierderile provocate de secetă sunt din an în an mai mari, iar fermierii au ajuns la limita suportabilității, mare parte dintre ei dorind să renunțe la această activitate agricolă. În condițiile în care investiția pe hectar se ridică, fie că-i pentru o cultură de toamnă, fie că-i pentru una de primăvară, la cel puțin o mie de euro, la prețurile de azi, falimentul bate la ușă. Chiar și la o medie de 5 tone/hectar la grâu, spre exemplu, rentabilitatea este pusă sub semnul întrebării, dacă tranzacțiile se fac în jurul a 900 de lei tona, puțin sub 200 de euro/tonă.

Dar câți fermieri pot spune azi că au obținut o medie de 5 tone de grâu/ha? În jurul a 400.000 ha de culturi înființate în toamna trecută sunt calamitate, după datele MADR. La acestea se adaugă încă 1,6 milioane de ha de culturi de primăvară aflate într-un stadiu de calamitate între 50% și 100%. Deci, per total, două milioane de hectare, cu aproximație, sunt și în anul agricol 2023-2024 aflate în diverse stadii de calamitate, iar fermierii, disperați, după un alt an în care înregistrează pierderi. 

Apreciabilă inițiativa ministerului de a acorda 200 de euro/ha calamitat 100% și a veni cu avansul din sprijinul european la 16 octombrie. În felul acesta, poate vor fi mai puțini fermieri care să-și dorească să renunțe la a mai lucra suprafețele de teren pe care le administrează. Posibilele investiții dispar din orice calcul pe care și l-au făcut aceștia, de ani și ani fiind la limita supraviețuirii. Cât despre împrumuturile cu dobândă subvenționată sau cele acordate în baza adeverinței, onor băncile, cu profituri de milioane de euro zilnic, refuză acordarea unui astfel de împrumut, dacă anul trecut financiar a fost cu vreo rată neplătită la timp, în incidență bancară adică. Și uite așa dispare o altă șansă de care s-ar putea agăța fermierii pentru a merge mai departe, dispare din pixul unui funcționar bancar.

Singura soluție de combatere eficientă a secetei rămâne udarea culturilor, adică irigațiile, acolo unde funcționează sistemele, reabilitarea celor vechi sau înființarea altora noi. Din datele oficiale ale ANIF, la data de 13 august 2024, ele se prezentau cam așa: peste 1,6 milioane de ha pregătite pentru irigat, peste 1,036 milioane de ha contractate și, atenție, aproape 800.000 ha pot fi deservite cu ajutorul canalelor umplute, însumând 2.802,05 km. Suprafața irigată până la data de 13 august, 2.016.424,44 ha. Cum așa de mult, ați spune, când se pot iriga doar 800.000 de hectare? Păi, calculele sunt simple, pentru că suprafața totală rezultă din suma normelor de udare efectuate pe aceeași suprafață. Dacă sunt fermieri care au irigat aceeași suprafață și de 6 sau 7 ori, la culturile de floarea-soarelui sau de porumb, rezultă că suprafața  efectiv irigată este cu mult mai mică, iar fermierii care au contractat sau ar fi avut posibilitatea de a iriga nu au făcut-o deloc. Nu vreau să abordez motivele pentru care nu au irigat cei care ar fi avut posibilitatea, poate lipsa banilor, poate lipsa modernizării instalațiilor, poate apa insuficientă pe rețeaua de canale, cum aminteau fermierii din Ialomița și Brăila, aflați în imposibilitate de a iriga, deși au făcut investiții de milioane de euro în infrastructura secundară.

Și dacă am amintit de investiții, pentru infrastructura principală de irigații, desecare și drenaj, aflată în parohia ANIF, sunt alocate 1,5 miliarde de euro până în 2027. Cât despre infrastructura secundară preluată de OUAI-uri sau aflată încă pe hârtie la organizații care nu au mai avut activitate de peste zece ani, falimentare și cu datorii, ce să mai vorbim. Acolo doar modificarea legislației poate să rezolve problema.

Revenind la investițiile în sistemele vechi de irigații care trebuie refăcute sau reabilitate ori înființarea altora noi de către fermieri, ar trebui realizate cu orice surse de venit: europene, proprii, împrumuturi sau leasing de la firmele furnizoare de echipamente. Dacă ar fi să discutăm de sursele europene, ar fi bune, în condițiile în care lucrurile s-ar derula mai repede, dar, din păcate, trec și patru – cinci ani până să poți implementa proiectele, birocrația AFIR-ului depășind orice închipuire pesimistă a fermierilor noștri. Ca atare, dacă vrei irigații, într-un an maximum, te îndrepți către orice alte surse de finanțare, nu către cele europene.

Agricultorii care au proiecte aprobate cu finanțare europeană din 2019 sau 2020 nu le-au implementat nici astăzi, unii sunt bucuroși că au ajuns în stadiul de a avea contract cu constructorii, nu că s-ar apropia, după cinci ani de la aprobare, de finalizare, orizontul de așteptare fiind 2026, adică șase sau șapte ani.

În concluzie, dacă ai resurse și mai ales nervi, pentru a implementa un proiect în șapte ani,  poți să te înhami la un așa demers. Și ne mai mirăm că nu reușim să absorbim fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru România.

Editorial de: ȘTEFAN RANCU 

Pierderea biodiversității reprezintă o amenințare tot mai mare pentru agricultură, slăbind capacitatea sectorului de a face față schimbărilor climatice care afectează productivitatea și reziliența fermelor. Pentru a combate acest fenomen, fermierii pot apela la metode durabile, precum reducerea sau eliminarea lucrărilor solului, care ajută la menținerea sănătății solului și la susținerea ecosistemelor diverse.

Una dintre cele mai eficiente strategii pentru promovarea sustenabilității agricole și reducerea pierderii biodiversității, conform unor studii recente^1,2, este adoptarea sistemelor minime sau fără arături ale solului. Aceste metode agricole presupun reducerea perturbării solului, ceea ce ajută la conservarea structurii naturale a ecosistemului, având beneficii atât asupra productivității culturilor, cât și asupra biodiversității.

Practicile convenționale precum arătura, deși utilizate frecvent pentru pregătirea câmpurilor în vederea plantării, pot duce la eroziunea solului, pierderea materiei organice și distrugerea habitatelor pentru multe organisme benefice. Această pierdere a biodiversității solului afectează direct productivitatea, făcând mai dificil pentru fermieri să mențină sisteme agricole sănătoase și reziliente.

Sistemele minime de lucrare a solului, pe de altă parte, au demonstrat^1,2,3 că îmbunătățesc sănătatea solului prin reținerea umidității, reducerea eroziunii și promovarea sechestrării carbonului. Aceste practici creează un mediu favorabil pentru organisme benefice din sol, ajutând totodată la retenția resurselor de apă în sol, care joacă un rol crucial în ciclul nutrienților și fertilitatea solului. La rândul lor, această retenție crescută a umidității și sănătatea solului îmbunătățesc reziliența culturilor, permițându-le să reziste mai bine presiunilor cauzate de schimbările climatice, dăunători și boli.

Hibrizii performanți completează tehnologia de cultură

Pentru a maximiza și mai mult beneficiile sistemelor de lucrări minime, fermierii pot integra hibrizii de înaltă performanță care să completeze aceste practici. Spre exemplu, Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură, a dezvoltat hibrizii Optimum^® AQUAmax^®, special concepuți să prospere în condiții de resurse limitate de apă. Acești hibrizi sunt proiectați pentru toleranță la secetă, fiind o alegere ideală pentru a fi folosiți împreună cu sistemele minime de lucrări, valorificând expertiza științifică a companiei pentru a dezvolta soluții cuprinzătoare pentru fermieri.

Pentru sezonul de primăvară următor, fermierii pot alege hibrizii Optimum^® AQUAmax^® de la Corteva, cum ar fi hibrizii de porumb P9889 și P9757, care și-au demonstrat capacitatea de a exploata eficient apa disponibilă în sol, oferind producții remarcabile chiar și în condiții persistente de secetă, cu productivitate constantă și fiabilitate pe termen lung. Într-o perioadă în care schimbările climatice devin tot mai evidente, alegerea acestor hibrizi reprezintă o mișcare strategică esențială pentru a asigura o producție agricolă sustenabilă și sigură în viitor.

Cosmin Iancu, fermier și administrator al societății Picmar Prod din județul Ilfov, explică cum a ales să gestioneze producția agricolă într-un mod durabil: „Temperaturile extrem de ridicate și seceta persistentă din ultimii ani au devenit o preocupare constantă pentru fermierii din România. Este esențial să adaptăm proactiv practicile agricole pentru a face față acestor provocări. Din experiența mea de fermier, trecerea la un sistem de lucrări minime și utilizarea hibrizilor Optimum^® AQUAmax^® mi-a demonstrat că pot obține în continuare producții bune, chiar și în condiții extreme de secetă. Acum mă simt pregătit pentru anul ce vine, care se anunță plin de provocări”.

În concluzie, viitorul agriculturii va depinde de fermierii care pot ajusta tehnicile lor și pot utiliza soluții noi pentru a se adapta la condițiile actuale. Viteza cu care aceste schimbări sunt asimilate accelerează dezvoltarea sustenabilă în managementul strategic al fermei. Prin urmare, Corteva Agriscience este angajată să sprijine fermierii cu soluții care facilitează accesul acestora la o productivitate crescută, chiar și în scenarii meteorologice extreme.

Autor: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La nivel global, în fiecare an pe data de 5 iunie este sărbătorită „Ziua Mondială a Mediului Înconjurător” cunoscută mai ales sub denumirea de „Ziua Mediului”, stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite începând cu 1972¹. Acest eveniment deservește anual ca o platformă importantă de conștientizare cu privire la problemele de mediu, de promovare a practicilor sustenabile și de încurajare a acțiunilor de protejare a resurselor planetei. Una dintre cele mai importante este apa curată, esențială pentru oameni și ecosisteme sănătoase.

Agenția Europeană de Mediu a raportat în 2023² faptul că poluarea apei în UE a înregistrat o scădere între 1990 și 2010. Cu toate acestea, progresele au stagnat din 2016, în prezent fiind afectate de poluare 58% dintre apele de suprafață. Aceste date au dus la adoptarea unei poziții în iunie, anul trecut³, din partea Comisiei de Mediu a Parlamentului European cu privire la importanța protejării apelor subterane și de suprafață de poluare.

În agricultură, productivitatea agricolă durabilă și rezistentă în fața provocărilor climatice este corelată cu necesitatea adoptării de către fermieri a unor soluții care să aibă un impact cât mai mic asupra poluării apelor freatice. Astfel, unul dintre factorii care pot duce la riscul de poluare a apelor freatice, și anume, levigarea azotului, poate fi prevenit de fermieri printr-un management eficient al acestuia. Mai precis, printr-o gestionare și o rentabilizare a consumului de azot în sol și plante se poate controla mult mai precis pierderea azotului, deoarece prin procesul de nitrificare azotul amoniacal se transformă în nitrați, care sunt mobili și prin levigare ajung în apele freatice.

O soluție pentru prevenirea pierderilor de azot care să împiedice poluarea apelor freatice este utilizarea stabilizatorului Instinct™, produs de protecția plantelor din portofoliul companiei internaționale de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience. Fermierii români beneficiază de acțiunea stabilizatorului pentru inhibarea bacteriei nitrosomonas, responsabilă de transformarea azotului amoniacal în nitriți și mai apoi în nitrați responsabili pentru poluarea apelor subterane. În plus, în condiții de umiditate ridicată prin procesul de denitrificare, azotul se poate pierde în atmosferă sub formă de gaze de seră periculoase.

Spre deosebire de soluțiile tradiționale care blochează azotul la nivelul granulelor de îngrășământ, tehnologia Optinyte™ din Instinct™ realizează o inhibare temporară a bacteriei nitrosomonas direct în sol. Prin urmare, azotul rămâne sub formă stabilă pentru o perioadă mai lungă de timp, prin preluarea azotului amoniacal de către rădăcinile plantelor și reținerea lui în sol prin particulele de humus și argilă. Astfel, acțiunea stabilizatorului Instinct™ asigură atât beneficii pentru culturi prin susținerea procesului de creștere a plantelor în culturi mai sănătoase și productive, precum și beneficii aduse mediului prin reducerea cu până la 30% a pierderilor prin levigare, reducerea cantității de nitrați din apele freatice, dar și reducerea degajării gazelor de seră nocive din atmosferă.

Pentru Cosmin Iancu, fermier din județul Ilfov, folosirea eficientă a azotului prin stabilizatorul Instinct™ i-a asigurat o productivitate mai mare față de alți ani: „Produsul Instinct™ are o formulare modernă bazată pe micro-încapsulare care mi-a permis aplicarea simplă cu ajutorul mașinilor de erbicidat și a acționat cu succes până la 12 săptămâni, în funcție de temperatura și umiditatea solului. Am apreciat rezultatele oferite la culturile de rapiță și porumb și am putut testa eficienței tehnologiei Optinyte™ ca o nouă abordare în folosirea optimă și managementul azotului, pentru că Instinct™ poate funcționa cu toate tipurile de fertilizatori cu azot”.

Inovațiile tehnologice din agricultură rămân un sprijin esențial pentru fermierii români în atingerea obiectivului de a utiliza practici mai prietenoase cu mediul, iar Corteva continuă să inoveze prin tehnologii care să îmbine eficient productivitatea culturilor cu responsabilitatea de a proteja resursele naturale ale planetei.

Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a transmis comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, solicitările fermierilor din România privind prioritățile pentru agricultură, precum și propunerile de măsuri privind tranzitul și importurile produselor agricole din Ucraina.

Cu ocazia vizitei oficiale în România a comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, în perioada 13-14 mai 2024, Alianța pentru Agricultură și Cooperare, membră a COPA-COGECA, a transmis oficialului Comisiei Europene o scrisoare prin care semnalează o serie de subiecte importante pentru agricultura românească, respectiv o serie de probleme pentru care trebuie adoptate urgent și implementate rapid cele mai potrivite soluții pentru fermieri, care să țină cont de realitățile din ferme. 

Simplificarea PAC

Politica Agricolă Comună este definită ca un parteneriat între agricultură și societate, între Europa și cetățenii săi, care pune în centru zonele rurale, fermierii și fermele agricole, activitățile agricole care asigură materia primă și produsele necesare asigurării siguranței alimentare la nivelul UE și nu numai.

„În aceste condiții, suntem de părere că este extrem de important să fie reanalizate acele prevederi care nu (mai) corespund realităților din ferme, schimbărilor climatice, specificului agricol al fiecărui stat membru și adoptarea unor flexibilități în ceea ce privește obligațiile de mediu și climă impuse de noua Politică Agricolă Comună. În mod special, considerăm că trebuie găsit un compromis între politica de mediu și agricultură. Fermierii din toată Uniunea Europeană au nevoie de simplificarea PAC și condiționalitățile pliate pe specificitățile fiecărei țări”, arată AAC.

De asemenea, pentru Politica Agricolă Comună post 2027 este nevoie de un buget substanțial mărit față de actuala programare, de la 0,4% la 1% din PIB-ul Uniunii Europene, iar pentru Ucraina ar trebui să se constituie un fond separat și complementar bugetului alocat agriculturii UE. „Solicităm mărirea bugetului pentru agricultură până la 1% din PIB-ul UE pentru ca fermierii să poată implementa constrângerile care li se impun prin măsurile legislative foarte exigente, care au ca rezultat creșterea substanțială a costurilor de producție și impactul asupra prețurilor către consumatorii finali prin tranzitarea și importul produselor agricole din țările terțe sau în curs de aderare către statele membre UE.”

Ecoscheme și condiționalități

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită revizuirea prevederilor pentru GAEC 6, 7 și 8 începând cu anul 2024 până în 2027 (actualul cadru financiar UE) care să țină cont de realitățile din teren și condițiile specifice fiecărei țări din Uniunea Europeană.

„În fiecare an facem demersuri pentru a obține derogări de la prevederile în vigoare, în condițiile în care poate ar fi mai eficient să revizuim și să modificăm aceste prevederi, pentru a se potrivi mai bine agriculturii din fiecare stat membru UE. Pe 23 noiembrie 2023 am transmis în atenția comisarului Janusz Wojciechowski un document de poziție în care prezentam argumentele Alianței pentru Agricultură și Cooperare privind adoptarea derogărilor pentru PAC în anul 2024.”

Pentru zece ani, derogare la neonicotinoide

AAC solicită modificarea Regulamentelor europene 783, 784 și 785/ 2018, care să fie completate cu excepția de utilizare a neonicotinoidelor la tratamentul sămânță pentru sămânța folosită la înființarea culturilor în regiunile în care de la natură se înregistrează depășiri ale Pragului Economic de Dăunare (PED) ale dăunătorilor de sol. Excepția poate fi limitată la o perioadă de zece ani, după modelul glifosat, timp în care industria poate găsi un înlocuitor. „Este important pentru fermierii din România să poată folosi în continuare cele trei substanțe neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin și tiametoxam) care nu au încă înlocuitori cu aceeași eficacitate și eficiență economică.”

Studiile și cercetările realizate în ultimii ani în România de către instituțiile de cercetare abilitate demonstrează că:

• România se află într-o situație unică din cauza nivelului extrem de ridicat de proliferare a dăunătorilor din anumite regiuni ale țării, peste Pragul Economic de Dăunare (PED), care necesită aplicarea substanțelor de tip neonicotinoid, care reprezintă singura metodă eficientă de prevenire și tratament împotriva acestor dăunători;

• Utilizate responsabil, conform recomandărilor producătorilor, nu există un impact negativ asupra sănătății oamenilor, animalelor sau biodiversității din sol având în vedere că neonicotinoidele se aplică semințelor și nu plantelor în creștere, sunt absorbite și metabolizate/consumate de plante până la momentul recoltării.

Aceste cercetări efectuate în România se alătură studiilor realizate de EFSA în 2015 și 2018 la cererea Comisiei Europene, cu privire la efectele toxice ale neonicotinoidelor asupra albinelor.

„Deciziile UE de interzicere a folosirii neonicotinoidelor în culturi au fost adoptate în baza principiului precauției și nu pentru că studiile ar fi demonstrat un impact negativ real, major asupra oamenilor, animalelor, insectelor și mediului înconjurător. Reamintim că neonicotinoidele sunt folosite în cultura mare, în legumicultură și pomicultură pentru a controla un spectru foarte mare de dăunători, precum și în domeniul veterinar. Atașat scrisorii adresate comisarului european pentru Agricultură am transmis documentul de poziție al Alianței trimis autorităților din România în luna aprilie 2024, privind aplicarea neonicotinoidelor în România, cercetările derulate în ultimii ani, rezultatele acestor studii și argumentele Alianței pentru Agricultură și Cooperare privind acordarea derogării în cazul României pe o perioadă de zece ani pentru aplicarea acestor substanțe la tratamentul semințelor pentru culturile de porumb, floarea soarelui și rapiță. Ca abordare generală, considerăm că fermierii au nevoie de furnizarea de soluții alternative eficiente înainte de interzicerea substanțelor autorizate care asigură controlul bolilor și dăunătorilor, fără a afecta economia și prețurile agricole. Ecosistemele agricole au nevoie de protecție fito-sanitară, iar pesticidele au același rol ca și medicamentele la oameni”, precizează AAC.

Piețele agricole ale UE, puternic afectate de liberalizarea comerțului cu Ucraina

Alianța pentru Agricultură și Cooperare readuce în atenția autorităților europene și naționale măsurile care trebuie adoptate în regim de urgență pentru a combate și preveni falimentul a circa un milion (35%) de exploatații agricole din România, dacă prețurile la produsele agricole vor rămâne la nivelul scăzut actual, ținând cont de prețurile mari la inputuri, constrângerile legislative impuse de la nivel european și avalanșei de produse agricole din Ucraina direct sau Moldova, care au intrat oficial și neoficial în țara noastră și care au creat condiții concurențiale neloiale producătorilor și produselor autohtone. Efortul este în prezent distribuit inechitabil printre cetățenii UE, cu sectorul agricol suportând o povară disproporționată și nesustenabilă.

„Realitatea este că piețele agricole ale UE sunt puternic afectate de liberalizarea comerțului cu Ucraina. Susținem în continuare să existe sprijin pentru Ucraina doar dacă se iau toate măsurile care se impun pentru a proteja și a nu distruge fermele românești, europene și pentru a respecta condițiile de reciprocitate existente în piața unică. Pe fondul  protestelor fermierilor din întreaga Uniune Europeană și nemulțumirea generală din comunitatea agricolă, ne exprimăm temerea că dacă soluțiile adoptate nu vor fi  suficient de eficiente pentru a ajuta fermierii afectați, nemulțumirea va continua să crească, iar susținerea pentru Ucraina va scădea în general. Acest lucru ar trebui evitat cu orice preț, mai ales în preajma alegerilor europene.”

Măsuri solicitate în regim de urgență

1. Completarea listei produselor sensibile din acordul de liber schimb cu Ucraina cu grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, rapiță și produse derivate din acestea, cu intrare în vigoare începând cu 1 iunie 2024.

2. Introducerea unor praguri de import pentru orice marfă agricolă supusă liberalizării comerciale, bazate pe media anuală sau trimestrială pentru anii 2021 și 2022, cu o perioadă de activare mai scurtă de zece zile (în loc de 21 de zile). Raportarea acestor praguri la anii 2021, 2022 și 2023 nu va furniza suficientă ușurare, deoarece impactul importurilor din ultimii doi ani a depășit deja toate așteptările și a cauzat multe probleme fermierilor noștri.

3. Acceptarea și susținerea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană doar după ce își va îndeplini obligațiile pe toate capitolele, sectoarele și va respecta condițiile impuse pentru statele membre UE, la nivelul producției agricole și condiții de reciprocitate pentru produsele importate.

4. Respectarea legilor și legislației în vigoare pentru produsele agricole care intră în România ca tranzit /import din Ucraina sau Moldova, respectarea tonajului maxim permis în România și punerea de sigilii electronice pe toate produsele agricole non-UE. S-a constatat că sunt vămi, începând cu cea de la Siret, Oancea, în care nu se cântăreau deloc cantitățile intrate în ultimii doi ani, ele neexistând practic în evidențele oficiale și ducând, astfel, către o statistică denaturată prezentată oficial.

5. Montarea de cântare mobile în punctele vamale unde nu funcționează cântarele, suplimentarea comenzii de sigilii electronice urmărite prin GPS, corelată cu numărul de mijloace de transport (autoutilitare, camioane, vagoane, etc), aplicarea corectă a acestora și urmărirea în timp real pentru a ne asigura că se respectă legislația și nu se mai continuă cu acest tratament preferențial care creează prejudicii majore economice României, care nu au fost și nu vor putea fi acoperite sau compensate niciodată pe deplin, care distrug și duc către insolvență a unei părți importante a producătorilor agricoli din România, forțând preluarea fermelor de către creditori și fondurile de investiții străine.

6. Asigurarea transparenței informațiilor privind toate cantitățile de produse agricole intrate în România prin tranzit și import, pe fiecare punct vamal și port, care specifică cine este vânzătorul, importatorul, transportatorul, numărul avizului de însoțire a mărfii, numărul avizului pentru cântar și analize, traseul mărfii, dacă sunt mai multe puncte de descărcare și perioada estimată de ajungere la destinația finală prin publicarea zilnică pentru ziua anterioară pe site-ul Autorității Vamale Române, pentru ca orice parte interesată să aibă acces neîngrădit.

7. Investiții în refacerea integrală a infrastructurii feroviare din România. Căile Ferate Române asigură o parte din tranzitul cerealelor din Ucraina pe teritoriul țării noastre. Starea acestora este una precară, iar suprasarcina determinată de intensificarea transportului cerealelor ucrainene nu face decât să accentueze problemele curente și să accelereze degradarea infrastructurii existente dacă nu se vor realiza urgent investiții de reabilitare a rețelei feroviare.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare își exprimă deschiderea pentru continuarea dialogului pe temele semnalate cu autoritățile naționale și europene, pentru consultări în vederea identificării unor măsuri imediate, viabile pentru sprijinirea fermierilor și asigurarea rezilienței sectorului agricol din România și din Uniunea Europeană pe termen mediu-lung.”

Scrisoarea adresată comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a fost trimisă spre informare către Ursula Von Der Leyen - președinte Comisia Europeană; Valdis Dombrovskis - vicepreședinte Comisia Europeană; Klaus Iohannis - președintele României; Marcel Ciolacu - premierul României; Florin-Ionuț Barbu - ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Luminița-Teodora Odobescu - ministrul Afacerilor Externe; Ștefan-Radu Oprea - ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat; Mara Roman - Șef Secția Politice Reprezentanța Comisiei Europene în România; Achim Irimescu - ministru plenipotențiar Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE secția Agricultură, Păduri și Pescuit; Marcel Simion Mutescu - președinte Autoritatea Vamală Română.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Odată cu evoluția schimbărilor climatice, fermierii sunt tot mai conștienți de necesitatea adoptării practicilor sustenabile pentru a asigura o producție agricolă durabilă și rezistentă în fața provocărilor viitoare. În contextul Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită pe 22 martie, este esențial de subliniat importanța gestionării eficiente a resurselor de apă în cadrul acestor eforturi.

Schimbările climatice aduc fluctuații neprevăzute în precipitații și temperaturi, ceea ce impune fermierilor să fie pregătiți să gestioneze și să utilizeze resursele de apă în mod responsabil și sustenabil.

Studiul „Impactul evenimentelor meteorologice extreme asupra productivității agricole în Uniunea Europeană” (Research for AGRI committee: The impact of extreme climate events on agricultural production in the EU - europa.eu), realizat la solicitarea Comitetului pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală al Parlamentului European, publicat în aprilie 2023, indică tendințe alarmante în climatul din Europa, cu o creștere semnificativă a temperaturilor extreme de vară și a condițiilor tot mai secetoase în sudul continentului, dar și cu episoade accentuate de ploi torențiale în regiunile nordice și centrale.

Evenimentele climatice extreme sunt tot mai frecvente în Europa, cu diferențe regionale pronunțate, iar tendința de secetă severă și de temperaturi extreme va persista. Spre exemplu, numărul zilelor cu temperaturi ridicate va crește cel puțin de cinci ori până la sfârșitul secolului în cele mai reci climate, și până la treizeci de ori mai mult în climatul mai cald. Mai mult, severitatea secetei în sudul Europei s-ar putea tripla până la sfârșitul secolului, iar agricultura europeană va trebui să se adapteze rapid pentru a proteja culturile și a asigura securitatea alimentară în fața acestor schimbări. Prin urmare, condițiile mediului în prezent accentuează riscurile de secetă și inundații, afectând semnificativ sectoarele agricol și economic.

Pentru a face față acestor provocări, soluțiile de adaptare se concentrează pe promovarea unor practici agricole durabile, cum ar fi rotația culturilor și creșterea suprafeței acoperite cu vegetație, și pe gestionarea eficientă a apei, inclusiv retenția naturală și artificială a apei în sol prin lucrări conservative de menținere a structurii sale echilibrate.

Conform aceluiași studiu al Comisiei AGRI din 2023, no till sau reducerea lucrării solului au fost bine studiate prin sisteme experimentale în diverse regiuni din Europa. Lucrarea redusă a solului se dovedește a avea consecințe pozitive în ceea ce privește structura solului și abundența biosistemului, stocarea carbonului organic în sol și creșterea capacității de retenție a apei. În majoritatea cazurilor, lipsa lucrării solului sau lucrarea redusă duce și la o reducere a productivității cu aproximativ 5% (în medie, pentru mai multe culturi), cel puțin în primii ani.

Aceste schimbări ale climei au motivat fermierii români să adopte practici sustenabile în scopul obținerii unei productivități pe termen lung. Prin urmare, anul 2024 marchează o creștere a numărului fermierilor care asimilează soluții inovatoare de management a resurselor de apă în comparație cu anii anteriori.

Agricultura conservativă rămâne o preocupare semnificativă și persistentă pentru fermieri, cu o importanță în continuă creștere pe agenda lor, concentrându-se pe refacerea solului și îmbunătățirea procesului de gestionare a apei.

În România, una dintre soluțiile adoptate frecvent de unii fermieri este lucrarea minimă a solului, un sistem la care sunt forțați să recurgă din cauza secetei și a arșiței și va prevala cu siguranță în țara noastră în viitor pe acest trend ascendent notabil. Mai mult decât atât, este o abordare holistică a agriculturii care urmărește îmbunătățirea sănătății solului și gestionarea apei, minimizând în același timp impactul agriculturii asupra mediului.

O altă practică la care fermierii români au apelat pentru a face față condițiilor meteorologice extreme a fost alegerea hibrizilor toleranți la secetă și trecerea la tehnologii prietenoase cu solul. Compania Corteva Agriscience colaborează activ cu fermierii pentru a le satisface cerințele, valorificând expertiza științifică a companiei pentru a dezvolta soluții cuprinzătoare care abordează nevoile lor imediate, menținând un accent puternic pe inovațiile viitoare precum genetica premium a hibrizilor marca Pioneer^® Optimum® AQUAmax^®.

Hibrizii Optimum^® AQUAmax^® ai Corteva au fost creați special pentru toleranța la secetă atmosferică și pedologică. De pildă, hibrizii de porumb P9889 și P9757 au demonstrat că pot exploata eficient apa disponibilă în sol, furnizând recolte remarcabile chiar și în condiții de secetă persistentă, cu producții consisestente și fiabilitate în timp. Într-o perioadă în care schimbările climatice devin din ce în ce mai evidente, adoptarea de către fermieri a acestor hibrizi a reprezentat o mișcare strategică esențială pentru asigurarea unei producții agricole sustenabile și sigure în viitor.

**********

Cosmin Iancu, fermier din județul Ilfov (Picmar Prod), explică cum a ales să gestioneze producțiile agricole în lipsa resurselor de apă suficiente în sol: „Temperaturile extrem de ridicate și seceta care persistă în ultimii ani în România reprezintă o prioritate pentru fermieri, deoarece trebuie să fim proactivi în adaptarea practicilor agricole pentru a face față provocărilor. Dat fiind că resursele de apă din sol sunt insuficiente, pentru mine de exemplu, alegerea hibrizilor adecvați a jucat un rol foarte important în gestionarea eficientă a acestor dificultăți. Experiența ca fermier și alegerea hibrizilor Optimum^® AQUAmax^® mi-au demonstrat că pot obține producții ridicate chiar și în condiții de secetă și arșiță. Sunt pregătit pentru 2024 care s-a arătat de la început a fi unul la fel de dificil ca anii trecuți”.

**********

În cele din urmă, viitorul agriculturii va depinde de fermierii care își pot ajusta tehnicile și pot folosi noi inovații pentru a se adapta la condițiile actuale. Rapiditatea cu care aceste schimbări vin peste noi devine un factor suplimentar pentru accelerarea procesului de asimilare a practicilor mai prietenoase cu solul pentru un management strategic al resurselor de apă. De aceea, compania Corteva Agrisicence este angajată în susținerea fermierilor cu soluții care să le înlesnească accesul la productivitate crescută chiar și în scenarii meteorologice extreme.

Articol de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

De aproape o sută de ani, brandul Pioneer^® a demonstrat întregii lumi potențialul genetic ridicat al hizibrizilor și tot de atâta timp, domină topurile productivității cu hibrizii de porumb.

Porumbul marca Pioneer^® este, în mod firesc, pe primul loc și în preferințele fermierilor din România, iar peste 38% din fermieri aleg „certitudinea succesului”, cultivând hibrizii comercializați de Corteva Agriscience.

Faptul că în România avem o echipă dedicată de cercetare, la Afumați, demonstrează atenția cu care compania tratează fermierii și dorința de a aduce în piață produse adaptate condițiillor locale, care vor valorifica la maximum investițiile și încrederea acordată.

Hibridul P9889 demonstrează cele enumerate mai sus, iar în 2023 ocupă cea mai mare suprafață de porumb cultivată cu un hibrid în România.

Valorifică la maximum fiecare picătură de apă

P9889 este un hibrid ce aparține grupei 350 FAO, maturitate de interes pentru țara noastră, perfect adaptat pentru orice tip de tehnologie și zonă în care este cultivat. Acest hibrid de porumb reușește să valorifice la maximum fiecare picatură de apă, fiind etalonul hibrizilor Optimum^® AQUAmax^®, grupa cea mai cunoscută de hibrizi în toată lumea, ce au ca țintă valorificarea precipitațiilor, toleranța la arșiță, dar și un sistem prin care pierderea de apă este redusă considerabil.

Grupa Optimum^® AQUAmax^® reprezintă o necesitate pentru fermierii din România, unde lipsa precipitațiilor cauzează mari pierderi anual. Pentru a fi siguri de reușita în fermă, avem nevoie de minimum de investiții pentru a produce maximum posibil.

Productivitatea acestui hibrid este de neegalat. Practic, astăzi, în intervalul de maturitate 300 - 400 FAO, P9889 este imbatabil, cu un avantaj de minimum 500 kg/ha, atât în condiții nefavorabile, cât și în condiții perfecte.

Anul 2023 a fost un an dificil la porumb în toată țara, iar pentru a exemplifica potențialul excepțional al acestui hibrid, amintim producțiile obținute în trei ferme din de la noi și din Republica Moldova:

• Daneș, județul Mureș: 17.165 kg/ha, U - 15,5%

• Dorohoi, județul Botoșani: 11.753 kg/ha, U - 15.2%

• Varnița, Republica Moldova: 16.116 kg/ha, U – 8%

Locațiile pot fi confirmate de către fermieri și presa prezentă la recoltare, adică informație credibilă, obținută în condiții de fermă, cu tehnologia recomandată de Corteva Agriscience, de la erbicidare până la fertilizare.

P9889 a demonstrat că poate fi cultivat și în fermele în care fertilizarea cu azot este scazută (70 kg/ha N s.a.), hibridul reușind o producție de peste 9 t/ha în rotație cu cereale păioase pe o solă aflată în județul Constanța, unde precipitațiile au fost de circa 250 l/mp, de la semănat la recoltat. Evident, rezerva de azot de la cerealele păioase a ajutat, dar randamentul hibridului este incontestabil, indicele de utilizare al azotului fiind unul extraordinar. Pentru fermierii ce își propun fertilizări sub 100 kg/ha azot substanță activă, acest hibrid este recomandarea noastră numărul 1.

Condițiile meteo actuale ne îndeamnă către precauție, alegeri cumpătate, atenția la cele mai mici detalii și utilizarea experienței acumulate, pentru a avea un an reușit. Cu siguranță alegerea hibridului potrivit reprezintă un pas esențial către reușită, iar P9889 este definiția reușitei în cultura porumbului.

Aici, video despre hibridul de porumb P9889.

Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience RO & MD

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

IPSO Agricultură, lider pe piața utilajelor agricole din România, și Metzer, prima companie din Israel cu unitate de producție de linii de picurare în țara noastră, anunță un parteneriat strategic menit să revoluționeze industria irigațiilor prin picurare de la noi. Prin această colaborare, IPSO Agricultură și Metzer doresc să ofere fermierilor români instrumentele necesare pentru a face față provocărilor actuale și viitoare ale agriculturii. „Suntem dedicați să sprijinim agricultura românească și să contribuim la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol”, transmit cele două companii.

Unindu-și forțele pentru a oferi fermierilor români soluții avansate, personalizate și performante de sisteme de irigații prin picurare, IPSO Agricultură, prin departamentul IPSO Irigații, și Metzer România aduc în prim-plan tehnologii de vârf care sunt ecologice și care contribuie la reducerea impactului provocat de schimbările climatice și de alte provocări cu care se confruntă fermierii în zilele noastre.

Avantajele parteneriatului

Metzer, cu o experiență de peste 50 de ani în sectorul microirigațiilor la nivel mondial, aduce în România tehnologii de ultimă generație și cunoștințe temeinice despre necesitățile fermierilor. Cu ajutorul IPSO Agricultură, o companie cu reputație solidă în domeniul soluțiilor agricole inteligente, acest parteneriat strategic va oferi fermierilor autohtoni acces la tehnologii inovatoare și servicii de consultanță specializate pentru a optimiza producția și a asigura utilizarea eficientă a resurselor naturale.

Parteneriatul IPSO Agricultură – Metzer România are următoarele avantaje:

• Sisteme de Irigații Avansate: Fermierii beneficiază de sisteme de irigații avansate, bazate pe tehnologia de linii de picurare, care asigură distribuția uniformă a apei și optimizarea consumului de apă. Astfel, agricultorii obțin randamente mai bune și economisesc resursele de apă prețioase.

• Soluții Personalizate: Pentru fiecare fermier sunt oferite soluții personalizate, în funcție de specificul culturilor, solului și cerințelor locale, pentru a asigura eficiență maximă și producție sustenabilă.

• Consultanță Specializată: Echipa de experți a celor două companii va oferi consultanță fermierilor în ceea ce privește proiectarea, instalarea și întreținerea sistemelor de irigații, garantând astfel performanța optimă a echipamentelor.

• Angajament Ecologic: Sistemele de irigații sunt proiectate să reducă consumul de apă și să minimizeze impactul asupra mediului înconjurător, contribuind la o agricultură sustenabilă și la conservarea resurselor naturale.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Începutul anului 2023. Agricultura din România a avut problemele ei de acum obișnuite, cum ar fi influența cerealelor ucrainene, costul îngrășămintelor chimice și al inputurilor în general, lipsa politicilor agricole, aplicarea PNS-ului cu lacunele și erorile lui, dar și seceta mai mereu prezentă pe zona de est și sud a țării.

Dar vine și un an 2024, care va aduce patru rânduri de alegeri, cu promisiuni care mai de care mai frumoase, îndrăznețe și mai nevăzute, care să convingă încă o dată electoratul pentru a introduce în urnă biletul norocos al unei funcții de demnitate publică, pentru cei care sunt mai carismatici și lipsiți de inhibiții în a păcăli opinia publică, după 34 de ani de experiențe negative.

Mereu în agricultură am dus lipsa unor subiecte (câte au fost, au fost prea puține) care să creeze cu adevărat baza unei strategii naționale pentru agricultură, care să fie asumată la modul general de clasa politică și care să rezulte din analiza argumentată a nevoilor agriculturii în raport cu modul de economie pe care dorim să o dezvoltăm, pentru a putea reprezenta și deveni un sector profitabil al economiei românești.

În acest sens, fără a avea pretenția unor adevăruri absolute, voi încerca în următoarea serie de articole ale rubricii ,,Gânduri de fermier”, să lansez sau să relansez câteva teme pe care le consider de mare importanță pentru agricultura românească, dar nu numai, cumva ca o provocare și pentru alți colegi din agricultură, dar și pentru specialiști din institute de cercetare, mediul asociativ, presa agricolă și mulții alții care se doresc implicați, de a participa cu argumente la astfel de discuții, dar și de a continua astfel de dezbateri și în alte direcții unde eu personal nu mă pricep.

Poate mulți crescători de animale, legumicultori, apicultori sau viticultori care vor citi vor fi nemulțumiți de alegerile mele, dar eu nu sunt specialist în zootehnie, vie sau pomi, legumicultură sau apicultură, însă îi invit pe cei care activează în aceste sectoare să aleagă teme, să sintetizeze o serie de argumente și, dacă se consideră că este nevoie, mă pot contacta pentru a le găsi o formă de a le face publice în paginile revistei.

Seceta la alții

Legat de subiectele articolelor următoare pe care o să le propun cititorilor, am încercat să aleg o serie de teme care să implice și să aibă relevanță pentru mai multe sectoare și pentru mai mulți fermieri din agricultură, dar în același timp să reprezinte o minimă platformă de discuții în perioada următoare de campanie electorală, inclusiv pentru cei care visează să conducă destinele agriculturii românești.

Revenind la subiectul propus pentru acest articol, ne reîntoarcem în timp în primăvara acestui an, când au apărut o serie de informații pe fluxurile de știri, legate de seceta gravă care se abătuse asupra agriculturii spaniole.

Trebuie menționat că Spania are în mod obișnuit probleme cu seceta, dar la începutul anului 2023 se confrunta cu o secetă cum nu mai existase în agricultura spaniolă în ultimii circa 80-100 de ani, mai ales că aceasta era o continuare a anului 2022, la fel foarte secetos, deci efectele amplificându-se la un nivel extrem de mare și grav.

În aceste condiții, specialistul în agro-climatologie Serge Zaka a descris într-o intervenție pentru presa spaniolă (preluată de EURONEWS) că ,,Spania este într-o situație de megasecetă, suferind cea mai mare parte a efectelor secetei din vara anului 2022 și apoi a iernii uscate care a urmat. Starea [actuală] a solului și a rezervelor de apă corespunde în general cu ceea ce vedem de obicei în august. Acest lucru este total fără precedent”.

Într-o altă intervenție pentru televiziunea spaniolă, expertul Jorge Olcina, șeful laboratorului de climatologie de la Universitatea din Alicante, arăta că „situația este deosebit de alarmantă în regiunile Catalonia și Andaluzia, unde rezervoarele de apă sunt la mai puțin de 25% din capacitatea lor”.

Din această cauză, guvernele regionale ale ambelor regiuni au impus restricții de apă la sfârșitul lunii februarie, ceea ce înseamnă că locuitorii nu au mai avut voie să-și ude grădinile sau să-și umple piscinele. Fermierii au fost rugați, de asemenea, să reducă irigarea.

În continuarea intervenției sale, dl Olcina arăta că ,,nici restul Spaniei nu este în afara pericolului. Starea rezervelor este din ce în ce mai îngrijorătoare în regiunile Valencia, Murcia, Castilia-La Mancha și Extremadura. Stocul de apă disponibil a scăzut sub 40% din capacitatea totală”.

Astfel, se contura la acel moment situația critică a rezervelor de apă ale Spaniei, și aici trebuie să înțelegem că vorbim de rezervele de apă pentru populație, economie, agricultură și orice alt sector care vă mai vine în minte.

Ca o curiozitate, este de menționat că și în Spania mai există obiceiul de a invoca prezența și intervenția divină, dar fără a fi motiv de derâdere și batjocură în societate, și asta deoarece înainte de a emite o concluzie, lumea de acolo (societatea, în general) se apleacă mai serios asupra lucrurilor și dacă constată că oamenii aceia (fermierii, în cazul nostru) nu mai pot face nimic altceva, toate soluțiile fiind deja epuizate, pot înțelege acest gest de natură religioasă și o văd ca ultimă soluție în fața incapacității autorităților de a-i ajuta.

Astfel, presa spaniolă a relatat despre mai multe astfel de procesiuni religioase, precum cele din satul andaluz Jaen, unde pe 1 mai 2023 s-a organizat o astfel de acțiune, denumită ,,El Abuelo”, unde locuitorii s-au rugat pentru ploaie, scoțând statuia lui Hristos pentru a le întări rugăciunile, fapt care se mai întâmplase doar în anul 1949.

Poate este important de știut că în Spania, începând cu anii ‘50, s-au instalat sute de baraje și sisteme de deviere a cursurilor de apă, pentru a răspunde lipsei recurente a acesteia. În total, țara are acum aproximativ 1.200 de baraje și rezervoare artificiale, mai multe decât oricare altă țară din Europa, dar nu numai. Majoritatea acestor baraje se găsesc în jumătatea de sud a Spaniei, furnizând apă în principal zonelor intensiv agricole, dar și fermelor mai mici sau activităților turistice și nevoilor populației.

Întorcându-ne la subiectul nostru, guvernul spaniol, evaluând situația ca fiind extrem de gravă atât pe termen scurt, dar și în perspectivă, a decis în urma unei reuniuni de urgență a cabinetului o primă serie de măsuri, prin alocarea unei sume de circa 2,19 miliarde de euro pentru două componente, prima în valoare de vreo 749 de milioane de euro, ca sume de completare la despăgubirile acordate fermierilor spanioli, și a doua componentă de circa 1,4 miliarde de euro, pentru construirea de noi baraje de colectare a apei.

Nu trebuie uitat că la acest moment sistemul spaniol de asigurări pentru agricultură care funcționează sub forma societății ,,AGROSEGURO” este cel mai performant din Europa, dar în astfel de situații chiar și acesta își atinge limitele, iar statul a fost nevoit să intervină sub diferite forme pentru a salva fermierii de la dispariție, inclusiv prin acordare de despăgubiri financiare, dar și prin exceptarea de la anumite taxe și impozite.

Cu toată reacția rapidă a guvernului spaniol, dată poate și de apropierea la acel moment a alegerilor locale și municipale, specialiștii au tras și alte semnale de alarmă, în sensul că această soluție privind ,,construirea mai multor rezervoare de apă nu mai are sens: nu mai avem apă de pus în rezerve”, a spus Olcina de la Universitatea din Alicante. „În schimb, trebuie să dezvoltăm noi moduri de a folosi apa, cum ar fi reutilizarea apei. Dar, mai presus de toate, trebuie să folosim mai conștient apa”, a adăugat acesta, astfel putând să ne ducem cu gândul că acest program s-ar putea să reprezinte doar bani risipiți în condițiile în care se consideră că în Spania climatul se schimbă, inclusiv în zona montană, ariditatea crește și astfel sursele de apă care să umple rezervoarele și barajele scad, deci programul ar fi inutil.

România și necesitatea de apă

Plecăm cu gândul la acest moment al povestirii din Spania pentru a veni înapoi pe plaiurile mioritice și să vedem în același context cum stăm cu rezervele și consumul de apă.

La acest moment, Hidroelectrica are o capacitate de stocare, în cele circa 40 de lacuri de acumulare, de vreo patru miliarde de metri cubi, apă care este folosită aproape exclusiv pentru producția de energie electrică, regularizarea unor cursuri de apă împotriva inundațiilor și viiturilor, dar și pentru consumul populației și al industriei, într-o foarte mică măsură.

Consumul de apă al României a cunoscut în ultimii 35-40 de ani o variație extrem de importantă, în sensul că acesta, înainte de Revoluție și în primii ani după aceasta, se ridica la circa 20 de miliarde de metri cubi anuali, cam cât este consumul actual al Germaniei.

Acum, trebuie să înțelegem că acest consum era atât de ridicat și din cauza consumurilor exagerate din industrie, din cauza unor tehnologii energofage sau a risipei, dar și din cauza consumului pentru agricultură, care se ridica la aproape 5,5-6 miliarde de metri cubi pe an, adică cu peste 50% mai mult decât sunt rezervele Hidroelectrica azi.

Datele ultimilor ani arată, conform Apelor Române, că în 2018 cererea era de 6,86 miliarde de metri cubi, iar acum s-a ajuns la 8,6 miliarde, iar cea mai mare creștere s-a înregistrat la cererea de apă în agricultură, de la 1,62 miliarde la 2,8 miliarde în doar cinci ani, asta datorită creșterii suprafeței irigate.

Tot conform acelorași date, consumul casnic a crescut cu doar vreo 0,2 miliarde de metri cubi, de la 1,16 miliarde de metri cubi de apă la 1,35 miliarde. Potrivit datelor INS, apa potabilă distribuită pentru uz casnic a ajuns în 2022 la 597 milioane de metri cubi, o scădere ușoară față de 2021.

În această trecere în revistă a rezervelor de apă trebuie avută în vedere că de principiu distribuirea cursurilor de apă (nu a volumelor de apă) pe teritoriul țării este relativ uniformă, doar că cele mai mari captări sunt pe Dunăre cu cele două baraje de la Porțile de Fier 1 și 2, iar apoi mai sunt câteva baraje mari pe râuri interioare (Bicaz, Vidraru, Vidra, Izvorul Muntelui, Oașa și altele).

O primă observație ar fi că în România mai există posibilități imense de construcție de noi baraje de acumulare, atât de natură tehnică, în sensul în care să găsim locații care să prezinte conformație naturală, dar și versanți de natură geologică potrivită pentru a se construi barajul, dar mai există și surse de apă care pot fi captate pentru astfel de întrebuințări.

După opinia profesorului Dorel Pavel și studiile realizate de ISPH, potențialul hidroenergetic neexploatat este estimat la circa 8000 Mwh, adică echivalentul a circa 11-12 reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă (unul are o putere instalată de circa 700 Mwh), iar acumulările de apă se pot ridica la cca 6-7 miliarde metri cubi apă. În această estimare s-au inventariat doar situațiile foarte favorabile economic și tehnic, potențialul fiind mult mai mare dacă se vor lua în calcul și variantele bune economic sau cele medii.

Acest potențial a fost blocat în mare măsură de politica dusă prin Ministerul Mediului, care oficial a invocat eventualele probleme de mediu care pot apărea, dar care nu au fost demonstrate nicăieri în lume în cazul unor construcții și exploatări durabile, urmărite permanent, și unde se aplică legea în mod precis atât în timpul construcției, dar și ulterior pe durata exploatării, ci, din contră, se consideră că avantajele și beneficiile pot fi extrem de importante pentru natură și om.

Sunt numeroase exemple în acest sens, iar mulți dintre cei care mai fac turism în România se duc și admiră lacul de la Oașa sau lacurile Scropoasa sau Bolboci din Masivul Bucegi, care pot fi luate drept model de bună practică.

Având în vedere experiențele de la noi cu modul de manifestare al clasei politice, de multe ori și sub umbrela unor propuneri fără logică și temei științific ale Comisiei Europene, ne putem pune întrebarea dacă Ministerul Mediului nu a fost folosit ca organ de limitare a dezvoltării locale prin exploatarea resurselor hidroenergetice și, pe de altă parte, de stimulare a unor alte activități de producere a energiei, pe bază de panouri fotovoltaice sau eoliene (toate venite din import), care au impact chiar mai mare asupra naturii, dar acesta este un subiect separat.

Cert este că România, dacă dorește astăzi, să zicem, să își amenajeze circa patru milioane de hectare de teren agricol irigat (asta însemnând repararea celor trei milioane de hectare de pe timpul lui Ceaușescu și încă un milion de hectare care ar fi de dorit drept amenajări noi) și să poată asigura măcar 150 mm/ha/an (adică 1500 mc/h sau echivalentul a 3 udări), are nevoie de surse de apă de 6 - 6,5 miliarde de metri cubi, adică de 1,5 ori cât poate înmagazina astăzi Hidroelectrica, presupunând că ar și folosi această apă pentru irigații, ceea ce nu se întâmplă.

La fel este de reținut că într-un an secetos cum a fost și acesta, o cultură de porumb are nevoie de 4-5 udări, iar o cultură de soia, de 5-6 udări, ceea ce ar duce consumul de apă necesar irigațiilor pentru suprafața avansată de 4 milioane ha la un volum de 8-9 miliarde de metri cubi de apă.

Trebuie menționat că astăzi noi, ca țară, nu avem stocuri de apă pentru irigații, adică ne asigurăm apa de irigații doar din ce curge pe Dunăre sau anumite râuri interioare (un procent foarte mic), fără să putem folosi acumulările din barajele de la Porțile de Fier 1 și 2 care sunt exclusiv pentru producerea de energie electrică, iar pe râurile interioare nu avem amenajări de captare a apei de irigații pentru folosință în timpul verii (nu avem captări de apă nici pentru industrie sau turism), ele fiind tot pentru energie electrică și într-o foarte mică măsură pentru nevoile populației sau industriei, asta cu toate că ne uităm la apă cum curge liber pe râurile interioare și Dunăre, și, neîngrădit, către mare.

Este obligatoriu să înțelegem cu toții că în România dezvoltarea economică viitoare (industrie, agricultură, turism, populație) se bazează aproape în totalitate pe apa care curge prin intermediul cursurilor de apă, deoarece noi nu avem baraje de captare. Dacă cursurile scad sau seacă, în acele zone autoritățile nu au soluții de suplinire a lipsei de apă (în afară de cisternele pompierilor), cum ar fi putut fi existența în amonte a unui baraj, căruia să i se dea drumul în mod controlat pentru a susține nevoile economice și sociale.

Pentru cei care nu știu sau au uitat foarte repede, anul trecut în România, în jurul datei de 1 august, s-a oprit apa de irigații în sudul țării, din cauza nivelului scăzut al Dunării care făcea imposibilă aducțiunea de apă, iar situația nu a putut fi atenuată cu barajele de pe Dunăre, deoarece acea apă, așa cum am arătat mai sus, avea o altă destinație. Dar odată cu scăderea cursurilor râurilor au fost puse la grea încercare și alimentarea cu apă pentru populație, industrie, răcirea reactoarelor de la Cernavodă, circulația fluvială și multe altele.

Dacă ne referim la agricultură, este sugestiv exemplul din acest an, când la neirigat în zona mea (Brăila), dar și în alte județe limitrofe producția de porumb a fost de 250-400 kg/ha, iar la irigat producția este de 10-12 to/ha. Dacă o raportăm la 2 milioane ha irigate (jumătate din cât am propus pentru amenajat), vorbim de o producție de 20 de milioane de tone/an, cu o valoare de piață astăzi de circa 3,6 miliarde euro/an, totul fiind posibil în acest scenariu.

Ecologiștii trebuie și ei să înțeleagă că și fauna sau plantele mor fără apă, deci o regularizare a acestor cursuri de apă ar ajuta și aceste aspecte, iar beneficiile ar fi incomparabile în raport cu problemele care ar putea apărea.

Avem interesul unor astfel de investiții în viitorul apropiat în România?

Personal, fără presiunea societății cu toate elementele care o constituie, nu cred că avem o clasă politică să poată prevedea o astfel de ,,APOCALIPSĂ”, iar asta va fi una dintre greșelile fundamentale ale noastre ca țară și nație, cu mult mai mare decât greșeala care se dovedește acum a lipsei unui buget de înarmare la un nivel rezonabil de-a lungul ultimilor 30 de ani, fapt care ne-a dus într-o situație de vulnerabilitate pe care încercăm să o recuperăm, dar nu va fi ușor.

Nu trebuie să neglijăm scenariul foarte probabil ca ariditatea multor regiuni din sudul, estul și vestul tării să crească și noi să nu avem instrumente de intervenție pentru a salva producția de hrană a țării, iar decât să ajungem să dăm anual câteva sute de milioane de euro pentru despăgubiri fără finalitate, nu ar fi mai bine să gândim un program de captare a resurselor de apă care azi se pierde?

Cred că realizarea unor investiții în astfel de baraje ar putea fi un pilon de bază al strategiei de asigurare a securității alimentare a țării, dar și garanția unei dezvoltări economice, care nu va fi posibilă fără apă.

Legat de problema resurselor de apă ale unei țări sau alteia, mi s-au părut interesante afirmațiile ministrului moldovean al Agriculturii, domnul Bolea, care afirma că în raioanele din sudul țării (Republica Moldova) nu ar trebui să se mai cultive porumb, în condițiile în care precipitațiile însumează cca 200-300 mm/am, iar consumul porumbului este de 500-600 mm/an pentru o producție decentă.

Afirmația mai includea o parte referitoare la nevoia unor reglementări legale privind cultivarea acestei plante, dar care până la urmă a fost dezmințită de demnitarul moldovean.

Totuși, această afirmație îmi aduce aminte de o situație din Franța, unde în departamentele din centrul și nordul Franței nu găsești fermieri care să cultive porumb boabe decât în mod excepțional, deoarece condițiile climatice nu sunt cele mai bune, rezumându-se la porumbul de siloz pentru zootehnie sau la cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr sau a rapiței, iar asta deoarece acești fermieri ascultă de sfaturile cercetătorilor din diferite institute de cercetare sau camere agricole.

Ca să spui acest lucru în România, în sensul că poate trebuie începută o discuție despre recomandările de amplasare a culturilor sau activităților agricole în anumite zone cu probleme climatice, nu ar face decât în cele mai multe situații ca aceia care ar avea ceva de spus să rămână rezervați, în schimb fel de fel de neaveniți își vor da cu părerea în funcție de cum ar bate vântul, iar astfel, din păcate, mulți fermieri dintre cei care ar trebui să fie protejați de astfel de recomandări vor sfârși prin falimentul fermei, fenomen existent, dar nerecunoscut azi.

Care ne sunt urgențele

În concluzie, cred că avem nevoie urgentă de:

I. Realizarea unei strategii de captare a resurselor de apă în vederea creării unor rezerve strategice pentru susținerea agriculturii și a industriei în condiții de calamitate naturală gravă.

• Această strategie ar trebui să aibă în vedere și reducerea/eliminarea importurilor de pește, care se cifrează la cca 110.000 de tone pe an, reprezentând între 85-90% din consumul intern.

• Poate fi baza unor dezvoltări locale de natură turistică, așa cum a început lacul Oașa, sau de prea mult timp așteaptă o inițiativă în acest sens alte lacuri de acumulare ca Bolboci sau Scropoasa.

• Asigurarea stocurilor de apă pentru consumul populației sau al obiectivelor industriale, în special al celor strategice, dar nu numai.

Acest program ar trebui să cuprindă captările care ar putea fi realizate în zonele montane pe cursurile existente, care apoi ar putea fi folosite și drept canale pentru conectarea la noi amenajări de irigații sau pentru aprovizionarea Dunării pentru a avea nivel care să facă posibilă irigarea culturilor din sud-estul țării.

Ar trebui să ne gândim să ducem apa Dunării pe albia unor cursuri care se varsă în fluviu pe teritoriul românesc, ca să nu fim nevoiți apoi să împărțim cu ,,frații bulgari”, iar astfel de cursuri sunt Ialomița/Prahova sau Buzău, care vin din zonele montane și care pot prelua pe parcurs și alte surse de apă.

O astfel de gândire poate fi implementată și în sudul țării, folosindu-se culoarul râurilor Argeș/Dâmbovița, dar la fel, și cu riscurile asociate, bazinele Oltului și Jiului. În plus, nu ar trebui uitată finalizarea proiectului amenajării Siret-Bărăgan.

II. Realizarea unei strategii de obținere a resurselor de apă pentru ,,înverzirea Dobrogei” prin desalinizarea apei de mare, astfel încât să fie asigurată apa pentru irigații și industrie.

• Costul energiei pentru uzinele de desalinizare ar putea fi redus și ,,verde”, având în vedere că zona este propice atât pentru energie fotovoltaică, dar și eoliană (pe lângă cea nucleară de la Cernavodă), care ar asigura costuri reduse de obținere a apei.

• Sursele de apă astfel obținute ar putea permite și o reindustrializare a zonei, care ar permite fructificarea existenței portului Constanța, dar lipsa apei este un impediment pentru multe sectoare economice.

Această regiune, Tulcea și Constanța, ar însemna circa 450.000 ha potențial irigabile, zonă care ar putea cunoaște o dezvoltare fantastică prin culturi de origine subtropicală, atât culturi vegetale, dar și culturi pomicole sau viticole și cu desfacere la export (caise, piersici, struguri de masă, smochin, migdale, legume).

Dar pentru a dimensiona și realiza o estimare corectă și fiabilă a modului de gestionare a resurselor de apă, am avea nevoie și de alte analize, dar și de alte măsuri. Aici ar trebui să ne gândim la stimularea fermelor cu sere hidroponice care permit recircularea apei și consumurile cele mai eficiente dintre toate sistemele de cultură ale legumelor.

Trebuie avute în vedere și recuperarea, și reutilizarea apei, noi fiind acum în situația în care avem stații de epurare care curăță apa și îi dau drumul în diferite cursuri de apă, în loc să o reutilizeze în procesul de producție sau în alte scopuri, aspecte care se întâmplă și la stațiile de epurare a apelor din unele localități sau complexe zootehnice.

Autoritățile trebuie să se trezească din visele frumoase cu râuri repezi și ape cristaline care nu se mai opresc și să încerce să vizualizeze terenuri aride, lipsa vegetației și a animalelor, imagini ale „APOCALIPSEI” resurselor de apă care se apropie cu pași repezi, iar la rândul lor ecologiștii de cafenea trebuie să înțeleagă că plantarea unui pom sau interzicerea agriculturii intensive va aduce doar niște mici modificări la imaginile apocaliptice anterioare, adică pe lângă peisajele aride vor mai fi și oameni subnutriți, muribunzi și care nu vor mai avea puterea să se gândească la nimic.

Dar despre asta și multe alte aspecte, într-un număr viitor. În rest, numai de bine.

*****

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR