ajutoare de stat - REVISTA FERMIERULUI

„Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie.”

Criza sanitară ne-a făcut să descoperim micul procesator român, cel  care, în ultimii 30 de ani, aproape că a devenit „specie pe cale de dispariție”, din păcate nu și protejată de lege. Tocmai „legiuitorul” l-a aruncat în bazinul cu crocodili și i-a spus: descurcă-te! Vasile Semen de la Recaș este unul dintre supraviețuitori. Până în 2007, achiziționa porci din gospodăriile țărănești din județul Timiș pe care îi transforma în cârnați sau șonc pentru consumatorul din zonă. Noile reguli comunitare l-au determinat să-și schimbe strategia. A fost nevoit să închidă punctul de sacrificare și să achiziționeze carcasa de porc din import. Cu alte cuvinte, „s-a aliniat”, dar s-a încăpățânat să rămână pe piață. Acum speră că odată cu criza generată de COVID-19,  mai marii țării să-și întoarcă fața și spre ei, spre micii procesatori, și împreună să reconstruiască industria alimentară românească.

„Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei. Pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20%. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.”

Reporter: Într-o ecuație atât de complicată, cum vă descurcați, domnule Semen?

Vasile Semen: Cu sinceritate vă spun că nu am resimțit foarte tare criza. În lunile martie și aprilie, am înregistrat o scădere de 5% – 10% în ceea ce înseamnă volum de marfă vândută în piață. Din punctul meu de vedere, un procent mic față de ce s-a întâmplat în alte sectoare ale economiei. Mâna întinsă pe care am primit-o a fost din partea oamenilor de la sat, acolo unde avem mare parte din desfacere, însă, surprinzător, prin comenzi venite online. Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei și, cu puțină promovare, am avut plăcuta surpriză să constat că funcționează foarte bine genul ăsta de comerț. Din fericire, am avut o rețea de distribuție formată deja, așa că din acest punct de vedere n-am fost nevoiți să facem eforturi deosebite. Nu a trebuit decât să onorăm comenzile pe aceste rute, pe care în mod normal livrăm mezeluri la magazinele sătești.

Reporter: Ați încercat la un moment dat să deschideți propria rețea de magazine, Se pare însă că varianta online este mai puțin costisitoare, pentru că vă scutește de niște costuri cu chiriile, cu mâna de lucru și oferă cumpărătorului oportunitatea de a scuti un timp petrecut la cumpărături în magazine…

Vasile Semen: Ba mai mult, știți că era foarte greu să găsești personalul care să deservească aceste puncte de vânzare. Faptul că ne-am dus noi acasă la oameni a contat extraordinar de mult, mai ales că nu am scumpit deloc produsele noastre, deși a fost un trend în direcția asta. După ce a comandat online, consumatorul a mers apoi spre magazinele rurale și a căutat produsul Reco (Reco Banat – fabrică de produse și preparate din carne), ceea ce pentru noi e foarte important. Una peste alta, pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20 de procente. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.

„Prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Crescătorul din Spania are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu.”

Abatorul de mici dimensiuni, o șansă pentru viitorul spațiului rural

Reporter: De voie, de nevoie, și dumneavoastră achiziționați carcasa de porc de acolo de unde o achiziționează toată lumea, adică de la depozit. Considerați că a venit momentul să vă reorientați?

Vasile Semen: Este mult de discutat și este o problemă în ceea ce înseamnă felul în care este stimulată creșterea porcului în România. De fapt, cum NU este stimulată creșterea porcului în România. Discutând cu unul dintre furnizorii de carne direct producător din Spania, vreau să vă spun că prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Revenind la crescător, în Spania acesta are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu. Cred că sectorul „creștere” în România nu va fi în stare să producă în viitorul apropiat pentru o mică-mare industrie. Poate doar dacă se va reorienta spre zona de gospodărie țărănească, dacă diriguitorii noștri vor ști să încurajeze acest tip de gospodărie. Din punctul meu de vedere, gospodăria țărănească va renaște atunci când legislația, adaptată la realitatea noastră, va permite micului fermier să crească și 20 – 30 de porci, pe care să-i livreze ciclic, așa cum era înainte de 2007. Eu cumpăram la Recaș din aceste gospodării și făceam cârnați, că de fapt de acolo a pornit totul.

Reporter: Vorbeați de crescătorul spaniol, care folosește cereale din România, în timp ce România depinde în proporție de 70% de importuri, dacă vorbim despre carnea de porc.

Vasile Semen: Da, pentru că nu reușim să ne punem cu toții la aceeași masă, cei care producem porumb, cei care vrem să creștem porci și cei care putem transforma porcul în cârnați și să-l ducem în galantare. Atunci când vom înțelege că fiecare dintre noi, pe acest lanț, trebuie să câștige ceva, puțin, avem șansa ca mecanismul să funcționeze. La momentul acesta, sunt foarte tentat să fac ceea ce am vrut să fac demult, un punct de sacrificare sau un abator de capacitate mică la Recaș. Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie, atâta timp cât încă sunt oameni care știu să facă asta.

Reporter: Încă avem, dar nu știu câte generații mai sunt dispuse să facă un astfel de sacrificiu, pentru că știm cu toții ce înseamnă să crești animale…

Vasile Semen: Aveți dreptate. Dar  în felul acesta își pot valorifica mai bine surplusul din gospodărie. Tocmai bătaia de joc care este prețul la produsul final, grâu, porumb, orz ar trebui să-l determine să crească porc în gospodărie. În Timiș aveam crescători cu tradiție și pricepere, la Darova, Vucova sau Otelec. În urmă cu 15 ani, când am intrat la ei în fermă, fără exagerare vă spun că am avut senzația de „farmacie”. Dar oamenii știau că au unde să vândă. Cresc 20 de porci și îi duc la Recaș sau Lugoj. Nu vreau să mă hazardez, dar am vorbit deja cu banca și una din proiecțiile de investiții în viitorul apropiat este un abator de capacitate mică la Recaș, autorizat pe schimburi intracomunitare. Altfel nu pot să procesez carnea în fabrică. În momentul ăsta fac socoteli. Deși am tot spus că îmi restrâng activitatea, repet, sunt foarte tentat să fac asta, un mic abator. Trăim pe pământul ăsta românesc și parcă îmi vine să-mi dau peste mână când sunt nevoit să cumpăr carnea de porc din Spania sau Polonia, în loc să o cumpăr de la fermierul român.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Semen-Grup

Publicat în Satul românesc

Vara lui 2020 s-a anunțat a fi una dificilă pentru agricultori, începând încă din toamna lui 2019, urmată de o primăvară uscată. Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a declarat la finele lunii mai că România are calamitate de secetă peste un milion de hectare de culturi agricole. Cel mai afectat județ este Constanța, cu 416.000 ha calamitate și irigate doar 13.000 ha. Agricultorii au nevoie de susținere, irigații și planuri concrete pentru a face față schimbărilor climatice și altor amenințări.

Pandemia împreună cu seceta i-au adus pe agricultorii români într-o situație extrem de sensibilă. De la inginerii constănțeni Dumitru Manole și Valentin Petre am aflat ce fac în noua realitate, dacă vom mai avea sau nu cereale în acest an, lipsit de precipitații până spre luna iunie și fără posibilitatea de a iriga în majoritatea zonelor agricole ale țării.

Dumitru Manole studiază de zeci de ani acest fenomen, seceta, și implicit influența perdelelor forestiere asupra culturilor agricole, chiar și într-un an ca acesta. Spune că nici acum 74 de ani nu a trecut România printr-o astfel de perioadă. „Istoria spune că la 1660, pe timpul lui Ștefăniță Vodă, din cauza secetei, oamenii mâncau trestie, papură și de aia i-a rămas numele de Papură Vodă. Observ că cele 484.000 de hectare de teren arabil ale județului Constanța, dintre care 194.000 de hectare sunt cultivate cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică, nu prea interesează pe nimeni. Ori această resursă extraordinară este dinamică în contribuția la PIB care era o țintă, de 6,5%, acum 8%. Dar, după cum se poate observa, majoritatea suprafețelor este calamitată, după cum se vede în arealul perdelelor forestiere pe care le-am hulit”, ne-a zis Dumitru Manole, pe când vizitam la Amzacea o solă de 120 de hectare cultivată cu grâu, a exploatației agricole a inginerului constănțean. El ne-a povestit cum, pe la 1921, prin Decret regal al regelui Ferdinand, nu s-au mai plantat perdele forestiere, dar că începând din 2007 s-a ocupat de acest aspect și a ținut simpozioane pe tema „Dobrogea în contextul deșertificării”. „Am plantat 14 hectare de perdele forestiere și nici până acum, în SAPS, plata unică pe suprafață, nu primesc subvenție pentru ele!”, exclamă Dumitru Manole.

E nevoie de perdele forestiere!

Problema este că din suprafața cultivată, 90% a fost declarată calamitată. Întrebarea sa este unde sunt cele zece hectare necalamitate. „Din suta de hectare mi-au lăsat zece hectare, iar restul de 90 de hectare sunt calamitate! Eu întreb: unde sunt cele 10 hectare necalamitate din 100 ha? Or, să fim serioși, pentru că spunea Albert Einstein «cea mai mare criză e criza de incompetență!». De ce? Pentru că eu trebuie să aplic procentul de 90% la toată suprafața, dar se referă la producția care urmează a fi realizată. Să înțeleagă toată lumea!”, exclamă Dumitru Manole, care ne-a arătat o solă pe care se vede lipsa perdelelor forestiere. Timp de 30 de ani nu s-a plantat nimic și asta îi afectează acum pe toți agricultorii. „Perdelele forestiere care erau în județul Constanța până în 1962, când a început programul de desțelenire și redarea către circuitul agricol a celor 4.084 de hectare, erau scuturi împotriva deșertificării și a secetei pe care anul 2020 o înscrie nemaipomenit. În toamna lui 2019, care și el a fost un an secetos, am adunat din octombrie până în decembrie 81 mm de apă, iar de la 1 ianuarie până la 9 iunie n-am avut decât 120 mm. De ce am făcut referire la 2019? Noi am trăit ani de zile pe baza a ceea ce se acumula în lunile de toamnă. Or, fiind secetoase, nu am mai avut rezervă de apă în sol”, arată fermierul, care adaugă că această cantitate de 200 mm de precipitații și cu temperaturile de 32° C ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Lipsa apei se traduce în migrație mai târziu și atenția trebuie sporită pentru a securiza generațiile viitoare.

Calamități de până la 100% și în arealul Costinești

Valentin Petre spune că și în arealul Costinești unde își desfășoară activitatea se confruntă cu aceeași situație și că influența mării, despre care se spune că mai aduce câte o ploicică, este doar un mit. „În condiții normale, poate mai aveam niște beneficii, dar în condițiile acestui an sunt declarate calamitate culturile între 90% și 100%, ca și la domnul Manole. Sper, dacă tot ajungem la calamități, să se stabilească odată despăgubirile și să ajungă banii cât mai repede la fermieri, pentru că anul acesta avem mare nevoie”, ne-a spus fermierul.

Valentin Petre a înființat circa 700 de hectare cu grâu și circa 200 de hectare cu orz și orzoaică, cu un procent de calamitate între 90% și 100%. Astfel, și el are estimat că de pe zece hectare va obține o medie de producție de cinci tone.

Se vehiculează despăgubiri ce nu reflectă realitatea

Fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei li s-a promis că vor primi o sumă forfetară, iar schema de despăgubire va fi notificată la Comisia Europeană.

„Ministerul a făcut Ordinul 97 în 2020, cu toate că trebuia făcut din 2017. Constatăm pagubele. Ca să putem să despăgubim, trebuie să avem o centralizare a suprafețelor afectate de calamități și după aceea cu siguranță vom notifica schema aceasta de despăgubire la Comisia Europeană și vom acorda, pentru a nu intra sub mecanismul acesta de pierderi-venituri în care să verificăm contabilitatea fiecărui fermier, o să acordăm o sumă forfetară fiecărui fermier care a suferit pierderi generate de secetă”, a afirmat secretarul de stat din MADR Emil Dumitru.

În prezent, avem Legea antisecetă aprobată în Parlamentul României prin care se stabilesc procentele de despăgubire din valoarea investiției făcute de fermier într-o cultură, plus o extindere până la 18 luni a împrumuturilor sau a datoriilor pe care le au fermierii către bănci. S-au vehiculat mai multe ipoteze din partea Ministerului Agriculturii. Una este calcularea investiției la nivel de țară, cu cifre de la 150 de euro până la 170 euro/ha de cultură înființată și calamitată, fără a se avea în vedere procentul de calamitate și investițiile făcute de fermieri. „În momentul în care am depus acele înștiințări, au venit comisiile formate din reprezentantul Direcției Agricole și cel al APIA, împreună cu Primăriile de pe raza unde avem terenurile agricole; dânșii au venit cu niște sume, 2.400 și ceva de lei la grâu, 2.300 și ceva de lei la orz, din care s-au stabilit acele procente de despăgubire. Sperăm ca măcar aceste sume să ne fie rambursate sau măcar să se ia în calcul, să știm că avem ceva de primit”, a specificat Valentin Petre, care subliniază că dincolo de pierderea culturilor, au de plătit furnizorii de inputuri și să achiziționeze sămânță pentru a reînsămânța, plus creditele sau leasingurile existente.

Despăgubiri conforme cu producția, nu cu suprafața

Dumitru Manole ne spune că nu este simplu să faci aceste calculații. Un motiv îl reprezintă faptul că fenomenul de secetă pedologică extremă nu a fost, în toate arealele geografice ale României, de o asemenea agresivitate ca în județul Constanța. Dar chiar și doar la nivelul unui județ, diferențele sunt mari între areale, în Constanța existând zone unde se produc undeva la două tone de grâu pe hectar.

Apoi, sunt diferențe mari între sumele cheltuite de fiecare fermier în parte pentru un hectar. „În condițiile exploatației noastre, cheltuielile din toamnă, mă refer la producția neterminată, au fost 2.011 lei pe hectar, care au inclus: lucrările de pregătire, sămânță, semănat, aplicare pesticide, tratament sămânță. Am ajuns până la data de 1 aprilie – dincolo de care n-am mai aplicat tehnologie pentru că nu mai aveam de ce –, când aceste cheltuieli au ajuns undeva la 2.800 de lei. La care trebuie să adăugăm arenda, al cărei contract are caracter executoriu. Eu am spus să aplicăm o arendă liniară, 800 de lei – cu toate că sunt foarte multe situații cu 1.000 de lei, cu 1.200 lei, de la caz la caz – și în felul ăsta la cei 2.800 se adaugă 800, fac 3.600 lei, care înmulțit cu 70% ce prevede legea, ne dă o sumă”, arată specialistul, care a propus o altă schemă de calcul. „Dar am o altă propunere, care e mult mai ușor de realizat: luăm producția medie realizată în ultimii trei ani la nivelul fiecărui județ, o înmulțim cu prețul mediu de vânzare. Și, ca să fiu mai la subiect, bunăoară în Constanța producția medie pe ultimii trei ani a fost de 5.011 kg/ha la grâu, înmulțită cu prețul stabilit de specialiști, dar zicem acum un preț de 680 de lei, că așa s-a vândut – și atunci ne dă undeva o cifră de 3.411 lei. Înmulțit cu 70% vezi cât rămâne”, a continuat Dumitru Manole, subliniind că toate sumele vehiculate până acum de autorități sunt departe de a fi un sprijin real pentru fermieri. Trebuie păstrată stabilitatea exploatațiilor agricole din România, iar sumele trebuie să țină cont de realitățile din teren.

Irigațiile au devenit obligatorii

În acest moment, după datele Direcției Agricole Județene, în Constanța sunt aproximativ 480.000 de hectare, din care s-au înființat în toamnă 194.000 de hectare cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică. Adică 254.000 de hectare de cereale păioase de toamnă.

Oficial, sunt declarate calamitate circa 1.300.000 de hectare la nivel național, din 2.800.000 de hectare. Soluția? Irigațiile! „Dar în Constanța, din 194.000 de hectare cu grâu, eu spun că 170.000 de hectare sunt calamitate în diverse procente. Am organizat două asociații de udători acum doi, a apărut ordinul de ministru și nici până acum nu a ieșit preluarea patrimoniului de la ANIF – care, scuzați-mă, nici nu mai există! Dar hai să trecem la fapte mai repede, nu la vorbe, birocrație, pentru că uite ce e în 2020!”, ne-a spus Dumitru Manole supărat că acum 30 de ani, pe când la Amzacea existau echipamente de irigații de ultimă tehnologie, lipsea apa, pentru că „cineva a spus atunci la Stația Basarab Pădure că mai bine importăm grâu decât să plătesc energie electrică”.

Schimbările climatice progresează, iar agricultura nu se poate limita la apa venită din ploaie. „Ultimul an în care s-a irigat în zona noastră a fost 2003. Dar de atunci, a fost distrus progresiv tot sistemul de irigații, nu mai există”, a spus și Valentin Petre, care a avut recent o întâlnire cu cei de la ANIF Constanța, pentru a demara înființarea unei Organizații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. „Sunt de acord că trebuie să înceapă de jos (programul pentru irigații, n.r.), și de la noi de la fermieri, să începem să facem peste tot aceste asociații de udători. Dar mai departe urmează și partea guvernanților, în care ar trebui să se investească în canalele principale, să le impermeabilizăm, să investească în stațiile de pompare. Apoi și noi, cu ajutorul banilor europeni, putem să refacem instalațiile secundare, să le luăm de la zero, pentru că nu mai există absolut deloc. Tot ce a fost – antene, vane, hidranți – a fost smuls din pământ, dar nu de către noi, de fermieri, care am încercat fără succes să le păzim, să le protejăm”, a completat Valentin Petre.

Tristețea agricultorilor este cu atât mai mare cu cât în vecinătate se află canalul Dunăre–Marea Neagră.

La nivelul întregii țări se irigă în prezent, potrivit ministrului Adrian Oros, 222.121 de hectare.

Județele cu cele mai mari suprafețe calamitate:

-         Constanța: 416.000 ha

-         Tulcea: 129.000 ha

-         Ialomița: 123.000 ha

-         Brăila: 97.000 ha

-         Buzău: 75.000 ha

-         Galați: 61.000 ha

Suprafețe irigate în cele mai calamitate județe:

-         Constanța: 13.000 ha

-         Tulcea: 13.000 ha

-         Ialomița 25.000 ha

-         Brăila 100.000 ha

-         Buzău 7.000 ha

-         Galați 27.000 ha

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică poate fi consultat aici:  detalii proiect (pdf)

Despre cuantumul despăgubirilor pentru fiecare cultură am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4564-despagubirile-pentru-seceta-in-septembrie-intre-772-lei-ha-si-1-002-lei-ha.html

 Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Ministrul Agriculturii a anunțat că despăgubirile pentru seceta pedologică extremă, care a afectat peste 30.000 de fermieri, vor fi acordate la începutul lunii septembrie. Peste 70% din suprafaţa afectată de secetă a fost cultivată cu grâu. Suma totală, plătită de la bugetul de stat, pentru despăgubiri este de 1,15 miliarde de lei.

„Au fost afectaţi 34.647 de fermieri, suprafaţa afectată este de 1.168.000 de hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut. Am definitivat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea acestei scheme de ajutor şi a fost prenotificat la Comisia Europeană”, a declarat Adrian Oros.

Ministrul a arătat care este cuantumul despăgubirilor plătite la hectar. Anume, pentru grâu și secară – 925 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, triticale – 805 lei, ovăz – 772 lei şi rapiţă – 1.002 lei.

Din 14 august, fermierii pot solicita la APIA banii pentru despăgubiri.

Publicat în Știri

Prin Ordinul 131 din 15 mai 2020 al ministrului Agriculturii, se modifică primul articol din Ordinul 66/2020 privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii din agricultură. Astfel, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) trebuie să asigure toate măsurile pentru accelerarea depunerii/primirii cererilor unice de plată în perioada în care nu se aplică penalități, efectuarea controlului administrativ și pe teren în perioada optimă, acordarea avansului și a plăților finale, cu respectarea termenelor.

Fără penalități, cererile unice de plată se depun până la 15 iunie, inclusiv.

Controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor către autoritățile/departamentele de control se realizează între 1 iulie și 31 iulie 2020.

Controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop va avea loc în perioada 3 august – 1 octombrie 2020.

Controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor.

Plata avansului pentru anul de cerere 2020 se va face în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2020, după finalizarea controalelor administrative în ceea ce privește plățile directe.

Plata finală ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020 se va face între 2 decembrie 2020 și 31 martie 2021.

Publicat în Știri

Criza pandemică, foarte probabil urmată și de o criză economică mondială, ne așază în față o oglindă în care industria alimentară, procesarea din România, se vede în toată splendoarea ei, ponosită și cu dependență majoră de importuri. În aceste condiții, ne întoarcem privirea spre micii producători români, atâția câți au supraviețuit, care „au tras cu dinții” de mica lor afacere, convinși că la un moment dat va fi bine. Unul dintre ei este și inginerul Ardelean Coraș, de la Mașloc, județul Timiș, care are o fermă de vaci cu lapte, teren agricol și o mică făbricuță. În urmă cu 20 de ani, a ambalat prima pungă de lapte, iar în toată această perioadă a militat pentru consumul de produse alimentare românești. L-am contactat pentru a afla cum se descurcă la vreme de criză…

„Ce să cer eu unui stat desculț? De ce trebuie să se întâmple o tragedie ca să ne trezim? Din nefericire, România, ca de fiecare dată, a fost surprinsă nepregătită, desculță, flămândă și părăsită.”

Ardelean Coraș: Pentru fermieri, vremurile nu se schimbă. Mergem înainte, muncim. E adevărat, traversăm o situație tristă pentru foarte multe familii, dar munca nu poate fi oprită, mai ales când e vorba despre zootehnie.

Reporter: Sunt, din păcate, la acest moment mici producători care au probleme cu piața. Pe de o parte, accesibilitatea la piață este mai greoaie, iar pe de alta și fluxul de cumpărători din piețe s-a diminuat semnificativ.

Ardelean Coraș: Anul acesta, fac 20 de ani de când am vândut prima pungă de lapte din propria fermă. Atunci eram mulți pe piață. În anul 2000 eram peste 20 de producători de lactate numai în județul Timiș, firme care s-au închis aproape toate înainte de 2007. M-am încăpățânat să rezist și am militat mereu, fără să mă tem de concurență, că e bine să facem procesare cât mai mulți, să creăm plusvaloare, să creăm locuri de muncă și să ne adresăm consumatorului final cu produse adevărate. Din păcate, s-a distrus tot, de aceea acum fermierii mici, cei care mergeau mai ales la piață, sunt puțin izolați, deși laptele se consumă, iar marile firme procesatoare probabil că au încetinit producția sau țările din care se importă au nevoie și ele pentru locuitorii lor. Din nefericire, România, ca de fiecare dată, a fost surprinsă nepregătită, desculță, flămândă și părăsită.

Reporter: Cred că pe piața cărnii de porc se reflectă cel mai bine acest lucru, acolo unde România depinde în proporție de 70% de importuri.

Ardelean Coraș: Dar întreb și eu, de ce trebuia să închidem în 2006-2007, de-a-valma, toate abatoarele din România? În Timiș a mai rămas unul singur, cel de la Smithfield. A venit apoi și nebunia cu pesta porcină, prin urmare în momentul ăsta nu mai avem nici ferme de reproducție, decât foarte puține care să producă porci pentru îngrășat, și, astfel, iată-ne unde ați spus și dumneavoastră că suntem. Sigur că lumea s-a speriat, neavând nicio perspectivă, și a renunțat. Eu pot procesa în unitatea mea până la 10.000 de litri de lapte pe zi și lucrez la capacitatea de 2.000 de litri, în cel mai fericit caz 2.500 de litri pe timp de vară. Am producția de telemea pe stoc, pentru că nu am avut piață. Consumatorul, comod fiind, a preferat supermarketul. Acum situația s-a schimbat. Am început să fiu băgat în seamă de toată lumea și mă bucur că am apucat să trăiesc sentimentul acesta, pentru că în toți acești 20 de ani m-am simțit izolat atât de către guvernanți, cât și de unii consumatori care s-au vrut a fi foarte „cool” și care nu trecea o săptămână fără să umple un cărucior la supermarketuri. Am spus mereu că primim așa „peste gard” aruncate de dincolo toate produsele de categoria a doua și ceea ce am spus s-a confirmat prin povestea cu standardul dublu de calitate. Am ajuns să ne îmbolnăvim, să fim poate mai puțin imuni decât alte națiuni și să rămânem acum să ne descurcăm singuri.

„Toată materia primă provine din propria fermă. Am investit foarte mult în tineret, am avut foarte multe juninci care au fătat, iar acum am ajuns la cea mai mare producție de lapte din ferma mea.”

Livrarea la domiciliu rezolvă valorificarea producției

Reporter: Într-un mod oarecum ironic o spun, deși ați avut produse de calitate, ele au pierdut competiția cu produsele din marile magazine, tocmai pentru că o anumită categorie de cumpărători a vrut sa fie „cool”.

Ardelean Coraș: Exact asta spun. Nu s-au uitat decât la etichetă. Era de rușine… „cum să mănânc eu lapte de la o fermă din Mașloc?”. Ei, acum lucrurile s-au schimbat, pentru că aveam demult în plan să trecem la livrarea la domiciliu. Mă gândesc la asta de un an și ceva și am început livrările chiar înainte de criza asta păcătoasă, care va crea un disconfort economic major, dincolo de problemele sanitare. De când am început livrările la domiciliu, am avut plăcuta surpriză să constat că sunt produse cunoscute și foarte apreciate.

Reporter: Livrarea la domiciliu este o soluție adoptată de foarte mulți dintre micii producători la vreme de criză. În ce măsură mențineți prețuri rezonabile, care nu îngreunează foarte mult prețul final al produsului?

Ardelean Coraș: Am reușit să-mi asigur din timp toate materialele auxiliare necesare procesării. În plus, așa cum știți, toată materia primă provine din propria fermă, unde am dublat producția de lapte prin faptul că am investit foarte mult în tineret, am avut foarte multe juninci care au fătat, iar acum am ajuns la cea mai mare producție de lapte din ferma mea. Prin urmare, n-am mărit niciun cost de  producție și n-am mărit niciun preț de vânzare, cu excepția prețurilor către domiciliu care au un adaos care acoperă transportul. Una este să lași la fiecare la poartă și alta este să duci la un magazin de cartier de unde se aprovizionează toată lumea.

Reporter: Ce presupune această livrare la domiciliu și dacă vă ajută să creșteți cantitatea de lapte procesat zilnic?

Ardelean Coraș: Voi crește cantitatea procesată doar dacă voi produce mai mult în fermă. Sunt convins că am produse foarte bune, pentru că am un lapte de foarte bună calitate, dar, repet, numai din ferma mea. Am furaje numai din producția proprie. În afară de sare și cheag, totul îmi produc singur. Pot să satisfac în momentul acesta aproximativ 150 – 200 de comenzi pe săptămână la domiciliu, fără să fac însă nici cel mai mic rabat la calitate. Produc smântână, brânză dulce, caș, telemea și lapte pasteurizat. Livrez și lapte crud din fermă la o grăsime de 4,2%  până la 4,5%, de o calitate foarte bună și pe care omul și-l poate pregăti cum dorește. Este lapte adevărat! Sunt în situația în care aproape că nu pot face față comenzilor și chiar îmi cer scuze față de unii clienți pe care nu-i pot satisface, dar nu vreau să „lungesc” producția. Repet, pentru mine calitatea este extrem de importantă.

Afacerile mici vor putea renaște doar cu sprijinul statului

Reporter: Această situație nefericită, pe care suntem nevoiți să o traversăm cu toții, se poate constitui într-un moment T0 pentru relansarea industriei agroalimentare din România?

Ardelean Coraș: Dacă autoritățile nu-l iau ca pe un punct T0, atunci cu toții avem o problemă. Suntem puțini cei care am rămas în piață, dar putem forma o bază a piramidei pe care se poate construi mai departe. Ar fi fost bine ca acum să fim „mai mulți Coraș” în Timiș sau „mai mulți Semen” cum e Vasile la Recaș, care procesează carne. Nu vor putea renaște mici afaceri în domeniul acesta decât dacă vor avea suportul financiar de la cei care ne guvernează, care, în paranteză fie spus, nu m-au întrebat nimic, de când a început criza, dacă am nevoie de ceva. Principala prioritate după susținerea oamenilor ar trebui să fie susținerea sectorului economic și mai ales în zona agroindustrială, pentru că mâncarea trebuie făcută. Noi facem asta ca și până acum, cu forțe proprii, fără să ne întrebe nimeni nimic.

Reporter: Cu alte cuvinte, ar fi momentul ca producătorii/procesatorii autohtoni și autoritățile competente să se așeze la aceeași masă și să gândească un set de măsuri menit să relanseze producția internă.

Ardelean Coraș: Așa ar fi normal, dar, cu regret o spun, nu mai cred în cineva care să dorească binele României, chiar dacă este român. Mi-e foarte greu mie, Coraș, să cred în cineva că vrea cu adevărat s-avem industrie, s-avem procesare, s-avem comerț... Și ca mine sunt sigur că mai sunt mulți, care nu vorbesc pentru că le este frică. Noi am fost invadați de produsele din afară, cu interese foarte clare, cu foarte multe comisioane și probleme care acum se văd. Nu o dată am spus că noi, românii, ar trebui să o ducem bine. Țara asta a fost binecuvântată. Avem tot ce trebuie. Dumnezeu ne-a dat pământuri, ape, climă, pomi fructiferi, producție vegetală, zootehnie și oameni buni, deștepți, educați. Dar, din păcate, toți aceștia s-au retras sau au plecat din țară și au rămas să ne conducă oameni care n-au făcut practic ceva în viața lor. „Domne`, eu conduc ministerul ăsta pentru că mă pricep la asta.” Sunt, din păcate, niște neaveniți, pur și simplu puși politic într-o poziție, pe interese meschine, și de aceea s-a ajuns aici. Țara este vândută, în acest moment.

Reporter: Din punct de vedere economic,în ce fel ați avea nevoie să fiți ajutat acum?

Ardelean Coraș: Am îmbrățișat la un moment dat ideea că e bine să amânăm niște rate, dar de fapt este un bumerang care mă face să mă îndatorez și mai tare. Prin urmare, fac eforturi să-mi plătesc totul la vreme. Am plătit la bugetul de stat, din greșeală, mai mult cu vreo 2.000 de lei. N-am întârziat, în ultimii zece ani, o zi după data de 25 a lunii cu plata obligațiilor. Am plătit impozitul la primărie încă de la începutul lunii martie. Aș avea nevoie de ce? Cine să-mi dea mie acum? Ce să cer eu unui stat desculț, cu porți deschise în care bate vântul a incompetență? De ce trebuie să se întâmple o tragedie ca să ne trezim? Poate că acum semnalul va veni de jos în sus și va fi auzit de cine trebuie, dacă vor mai fi cei care trebuie să audă. E momentul să reînviem industria agroalimentară din România.

Despre Ardelean Coraș am mai scris în paginile Revista Fermierului, și aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/din-ferma-n-ferma/item/3206-vaca-de-lapte-mineritul-zootehniei-romanesti.html

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Miercuri, 22 Aprilie 2020 19:49

Goi în fața unui inamic invizibil

Lumea s-a oprit în loc. Pentru câtă vreme, nu se știe. Și totuși, sunt sectoare ale economiei care trebuie să meargă, să producă în continuare. Agricultura ne asigură hrana, fermierii trebuie să lucreze pământul ca să avem noi, toți oamenii, ce pune pe masă. Însă și pe agricultori, de la cel mai mic la cel mai mare, i-a lovit noul tip de coronavirus, acest inamic al omenirii care „nu se vede, nu se simte și nu are miros”.

COVID-19, pentru care medicina nu are momentan soluții, nu este singura problemă a agriculturii autohtone. Seceta, gerul de pe la jumătatea lunii martie, care ba se dă plecat, ba revine, lipsa de reacție a Ministerului Agriculturii și lipsa unei strategii agricole ne arată un viitor sumbru pentru agricultură și, implicit, pentru masa noastră cea de toate zilele.

Micii producători se plâng că nu mai au unde să-și vândă legumele, produsele lactate sau din carne. Piețele agroalimentare au rămas, în mare parte, deschise, dar consumatorul nu le mai frecventează, preferă magazinul de la colțul blocului ori supermarketul. În livezi, înghețurile târzii din această primăvară afectează producția de fructe.

Mulți agricultori au luat măsuri de izolare a angajaților în ferme, au cheltuit sume importante de bani, care nu erau în planul de afaceri al acestui an, pentru a le asigura angajaților cazare și toate condițiile ca să meargă afacerea mai departe, ca să producă hrană.

De la Uniunea Europeană, vin vești că agricultura fiecărui stat membru va fi sprijinită în această perioadă dificilă. Ministerul Agriculturii din România tace...

Ce văd eu acum? Că această criză globală, comparativ cu alte țări, pe noi, românii, ne-a prins „în pielea goală”. Nu vreau să vorbesc de medicină, de alte industrii, pe toți ne-a prins dezbrăcați pandemia de COVID-19. Vreau să vorbesc de sectorul agroalimentar, care ar trebui să fie unul strategic pentru siguranța națională.

Lipsa unei strategii în domeniul agroalimentar ne va costa scump. Dependența de importuri s-ar putea să ne lase fără a avea ce pune pe masă. Când spun importuri, nu mă refer doar la produsul finit. România nu-și acoperă, de pildă, necesarul de carne de porc din producția internă. Crescătorii de porci, să nu uităm, încă se luptă cu pesta porcină africană. Nu avem suficiente ferme de reproducție, purceii pentru îngrășat vin din afara țării. Veneau, că cine știe ce și cum o mai fi. Hrana animalelor vine de peste granițe. Da, avem fabrici care ar putea produce șroturi de soia, de floare. Însă acestor fabrici le lipsește materia primă. Cu alte cuvinte, România nu prea produce soia. Se pare că, oricum, e mai convenabil să se importe șroturi decât să se producă aici. Spuneam mai sus „strategie”. M-ar putea contrazice vreun guvernant? În 30 de ani, crescătorii de porci, ăștia câțiva care mai există azi, nu au reușit din propriii bani ori cu ajutor de la bănci, ori cu bani europeni, să investească în reproducție, iar azi n-avem grăsuni. Poate, dacă ar fi existat guvernanți, politicieni care să gândească strategii, așa cum fiecare afacere are planuri, măcar pe termen scurt și mediu.

E secetă. Dacă nu plouă în viitorul foarte apropiat, mii de hectare cu grâu, rapiță, orz se vor întoarce. De irigat, se irigă o suprafață infimă. Sunt fermieri care și-au făcut puțuri, au lacuri în apropierea terenurilor agricole. Ei, bine, pentru ei apa nu e gratuită precum cea care vine din canalele de pe vremuri. Aceștia de ce n-ar beneficia de ajutoare de la stat? Strategiile lipsesc!

Lipsa de asociere a agricultorilor e posibil să-i ducă pe mulți la faliment. Dacă ar fi existat cooperative, în care fiecare membru să vândă o parte din producție prin cooperativă, prin magazinul propriu, prin intermediul marilor lanțuri de magazine și o altă parte în piața agroalimentară, la ora asta micii producători n-ar mai fi fost atât de înspăimântați că vor dispărea, că li se strică marfa în sere și solarii. În astfel de momente se vede necesitatea asocierii, de care mentalitatea îi ține departe pe români.

Sunt exemple prin țară care ne arată clar că gospodărirea organizată la scară mai mică, la nivel de comună, sate, este mai ușoară, sigură, benefică. Acum, cei care au ales să-și gospodărească micile afaceri împreună asigură hrana comunităților lor, în condiții sanitar-veterinare sigure. 

Acum înțelegeți de ce e nevoie de asociere în agricultură? Pentru că, în astfel de perioade, nu prea ai vreo șansă să ieși singur pe piață, pentru că nu mai ai piață. Autoritățile realizează, în aceste momente, de ce e necesară o strategie agricolă pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung? De ce să se pompeze bani în cercetare? Simplu, pentru că astăzi te uiți la grâu și-l vezi cum moare, te uiți că se închid granițele și nu mai ai de unde aduce sămânță, pesticide, îngrășăminte, furaje. Dacă țările mari exportatoare de legume, de exemplu, vor opri exporturile, iar noi nu ne vom mai putea asigura necesarul intern deoarece virusurile și clasa politică omoară producătorul?

Știți ce mi-a zis un austriac, acum, când ne-a văzut cât ne plângem că n-avem unde vinde legumele? Fix asta: „Nu vă mai văitați, puneți mâna și vă asociați. Doar așa puteți sta la masa negocierilor cu cei din lanțurile de supermarketuri. Doar așa produsele pot ajunge în farfurii!”.

În Austria, și nu doar acolo, asociațiile/grupurile de producători/cooperativele sunt regionale, au firme de logistică (depozitare, sortare, ambalare, distribuție), au marketing, au departament de vânzare, toate fiind controlate de fermieri, de toți membrii asociați. Producătorul își vede de fermă, iar specialiștii angajați au grijă ca legumele, fructele, spre exemplu, să ajungă pe rafturile magazinelor.

Totuși, nu putem da vina doar pe producător și pe mentalitate. În opinia mea, statul e cel mai mare vinovat. Pentru că, repet, în 30 de ani niciun guvernant n-a făcut și nici măcar n-a gândit vreo strategie pentru sectorul agroalimentar. Au făcut o lege a cooperativelor care se tot modifică, care ba are, ba n-are norme de aplicare. O lege, și aia beteagă, nu se poate numi strategie.

Autoritățile o să spună că au un buget pentru 2020, că sunt aprobate programele guvernamentale care prevăd ajutoare de stat. Suntem într-o criză fără precedent, planeta întreagă se luptă cu un inamic necunoscut. Prin urmare, trebuie regândite toate ajutoarele statului. Așa cum fermierii au grijă să asigure hrana în aceste momente grele, tot astfel Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu măsuri concrete, reale, astfel încât să avem și la anul ce să punem pe masă. Este criză, guvernanții trebuie să-și întoarcă fața către agricultură și să direcționeze banii necesari acolo unde este nevoie de ei, pentru a nu mai depinde de importuri pe viitor, pentru a nu mai sta goi în fața altei crize.

Întreaga clasă politică trebuie să se așeze la masă cu Agricultura pentru a construi strategii pentru fiecare sector în parte. Altfel, oricâte haine de firmă vom avea pe noi și după pandemie, în realitate vom continua să fim datori, săraci și cu mâinile întinse către cei bogați.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Editorial

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) îi cere ministrului Agriculturii, Adrian Oros, consultarea urgentă a tuturor actorilor de pe filiera cerealelor și oleaginoaselor pentru elaborarea unor măsuri de redresare a neajunsurilor provocate de măsura de interzicere a exporturilor de cereale și a altor produse agroalimentare, luată prin ordonanță militară, astfel încât să se evite situații care pot avea costuri foarte mari pe termen mediu și lung pentru producătorii agricoli autohtoni.

„Considerăm că această măsură nu a fost suficient fundamentată și discutată cu actorii de pe filieră și va avea drept consecințe, pe de o parte, scăderea accentuată a prețurilor la poarta fermei într-un an deosebit de greu pentru producători, și, pe de altă parte, va produce perturbări importante în fluxurile internaționale de aprovizionare, afectând pe termen lung credibilitatea României de furnizor intra și extracomunitar de produse agricole, rol pe care începuse să și-l consolideze”, precizează Nicolae Sitaru – președinte APPR.

N-a trecut o săptămână de la Ordonanța Militară nr. 8/10 aprilie 2020 și prețurile la cereale au scăzut deja cu circa 10-15%, înregistrându-se o tendință accentuată de depreciere pentru următoarea perioadă, susțin producătorii. La grâu, pentru care consumul anual total, în țara noastră, este de 4,2 – 4,5 milioane de tone, analiza ar trebui să plece de la cantitățile disponibile la acest moment pentru consum intern și de la producția estimată a se obține din următoarea recoltă. „Dacă se consideră că este necesară intervenția în sensul acoperirii consumului intern, guvernul ar putea avea în vedere măsuri de achiziționare a cantităților determinate ca necesare. În acest caz, ar trebui să ofere prețuri adecvate, echivalente cu cele pe care fermierii le-ar obține în cazul în care producția ar fi exportată, mai exact echivalente cu prețul de pe piața internațională ajustat până la poarta fermei sau a vânzătorului. Totodată, cumpărătorul trebuie să-și asume implicit costurile de transport, depozitare, manipulare și compensarea, dacă este cazul, a penalităților suportate de agenții economici de pe filieră din cauza nerespectării contractelor în derulare. În vederea achiziționării acestor cantități, statul ar putea organiza licitații, la care pot participa producătorii agricoli membri APPR (și, evident, orice alte structuri și societăți interesate)”, transmit fermierii membri APPR, prin vocea președintelui Nicolae Sitaru.

În cazul porumbului, fermierii din țara noastră depind în mare măsură de piețele de export, deoarece nu există capacitate internă de procesare, iar consumul intern a fost redus în ultimii ani și pe fondul micșorării efectivelor de animale. De pildă, în sectorul de creștere a porcului au fost sacrificate peste 600.000 de animale din cauza pestei porcine africane. Din producția de vreo 16 milioane tone de porumb a anului de piață 2019/2020, se consumă intern aproximativ șapte milioane tone, iar din anul precedent există deja stocuri de aproximativ două milioane de tone. Așadar, disponibilul pentru export este substanțial.

Anual, România exportă între cinci și șapte milioane tone de porumb boabe, din care 50% în UE și 50% către țările din Orientul Mijlociu și Africa, cu care relațiile comerciale au fost construite în decenii. „Orice măsură nejustificată și disproporționată va afecta grav credibilitatea României, care, având un excedent considerabil de producție, recurge la măsuri de natură să afecteze aprovizionarea cu porumb a unor parteneri comerciali care trec, și ei, prin perioada de criză sanitară și economică de o severitate fără precedent. Aceștia vor recurge la importuri din alte regiuni ale lumii, dar își vor pierde încrederea în partenerii comerciali de la noi”, punctează Nicolae Sitaru.

La producția de semințe, țara noastră ocupă o poziție de top în Uniunea Europeană. Producerea de sămânță este o activitate deosebit de importantă pentru agricultura națională, deoarece asigură o valoare adăugată mare pe hectar, având în vedere că, în funcție de cultură, fermierii multiplicatori pot obține venituri de circa trei ori mai mari în cazul loturilor semincere față de cultura comercială. În consecință, comerțul României cu semințe a înregistrat un trend ascendent în ultimul deceniu. La porumb și floarea-soarelui, cea mai mare parte a piețelor de destinație sunt extracomunitare, de aceea interzicerea exporturilor de semințe va crea un excedent care va depăși mult nevoile fermierilor autohtoni și va împiedica realizarea unor venituri importante pe filieră, inclusiv încasarea de către România a veniturilor din taxele aferente.

Publicat în Eveniment

Având în vedere criza generată de noul coronavirus, spre finalul lunii martie, Comisia Europeană, prin vocea comisarului european pentru Agricultură – Janusz Wojciechowski, a anunțat că fermierii din țările UE ar urma să beneficieze de ajutoare de stat de până la 100.000 de euro, la care se adaugă ajutoare de minimis de 20.000 de euro. Aceste ajutoare fac parte dintr-o serie de măsuri care sunt permise de CE statelor membre pentru a le acorda sectorului agroalimentar. Însă, subvențiile trebuie să provină din bugetul statului și nu din cel al Uniunii Europene. Prin urmare, dacă statul are bani, ajută, dacă nu...

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, George Scarlat, într-o emisiune a postului AGRO TV, a oferit câteva lămuriri cu privire la aceste ajutoare pentru cei afectați de criza COVID-19. „Comunicarea Comisiei Europene, conform cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii, ne-a creat posibilitatea, cu anumite direcții foarte clare, pentru a veni cu ajutoare de stat. Pentru industria alimentară s-ar putea să se dea granturi de până la 800.000 de euro. Toate aceste ajutoare nu sunt din bani europeni. Ajutorul este acordat, pe baza unei scheme, din bugetul național. Ajutorul poate fi acordat cel târziu până la data de 31 decembrie 2020. El nu poate depăși 120.000 de euro pentru fiecare întreprindere în sectorul pisciculturii și acvaculturii, precum și 100.000 de euro pentru celelalte sectoare din agricultură”, a spus secretarul de stat din MADR în emisiunea „Agricultura la raport”, de la AGRO TV. Prin urmare, dacă statul are bani, poate da aceste subvenții pentru care are undă verde de la Bruxelles.

Un alt sprijin permis de Comisia Europeană îl reprezintă ajutoarele sub formă de garanții pentru împrumuturi. „Pentru împrumuturile acordate, scadența poate fi și mai târziu de 31 decembrie 2020 și există niște criterii, cum ar fi nu mai mult de 25% din cifra de afaceri. Apoi, mai sunt ajutoare sub formă de subvenționare a ratelor dobânzilor la împrumuturi; ajutoare sub formă de garanții și împrumuturi care sunt canalizate prin intermediul instituțiilor de credit și alte instituții financiare. Așadar, în această perioadă, pentru că e o problemă în întreaga Uniune Europeană, pentru ca statul să intervină acolo unde are nevoie într-un sector deficitar, să scurteze timpii de acțiune, Comisia a creat un cadru general, iar noi, în cadrul Ministerului Agriculturii, lucrăm la o ordonanță de urgență pentru a face un cadru general ca să acordăm aceste ajutoare”, a punctat George Scarlat, la AGRO TV.

Publicat în Știri

Publicitate

Adama iulie 2020 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista