Marți, 16 noiembrie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au avut loc noi discuții privind Planul Național Strategic (PNS). S-au abordat următoarele subiecte: proiectul de ordin pentru aprobarea normelor privind condiționalitatea aplicabilă PAC 2023-2027 și a principalelor definiții aplicabile plăților directe, sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, plata redistributivă, sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

În perioada 2014 – 2020, România a beneficiat de un plafon pentru plățile directe de aproximativ 10,85 miliarde euro. Pentru perioada 2021-2027 bugetul aferent plăților directe va fi de 13,7 miliarde euro, cu aproximativ 3 miliarde euro mai mult. „Din aceștia, 3,81 miliarde euro vor fi utilizați în cadrul perioadei de tranziție 2021-2022, urmând ca restul de 9,98 miliarde euro să fie utilizați prin intermediul viitorului PNS în perioada 2023-2027. Practic, avem în cinci ani aproape cât am avut în cealaltă perioadă 2014-2020. Din acest buget, aproximativ 199 milioane euro vor fi transferați către bugetul Pilonului II pentru a finanța intervenția referitoare la instalarea tinerilor fermieri, astfel că va rămâne un plafon pentru plăți directe de aproximativ 9,7 miliarde euro”, precizează ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Șeful MADR adaugă că regulamentul prevede unele condiționalități privind utilizarea acestui buget. „Minimum 25% trebuie redirecționat către eco-scheme, minimum 10% trebuie redirecționat către plata redistributivă, maximum 13% din plafon către sprijinul cuplat, valoare care poate fi majorată cu 2% în cazul sprijinului cuplat pentru culturile proteice.”

Plecând de la aceste condiționalități, punctează ministrul, bugetul care rămâne pentru sprijinul de bază va fi de aproximativ 4,79 miliarde euro, bugetul alocat eco-schemelor se va ridica la aproximativ 2,44 miliarde euro, cel alocat sprijinului redistributiv se va ridica la aproximativ 0,97 miliarde euro, iar bugetul total pentru sprijinul cuplat se va ridica la aproximativ 1,46 miliarde euro.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.

Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”

Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.

Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.

Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.

Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.

Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.

Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.

În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.

La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.

Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.

De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale. 

Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor chimice și riscurile pe care acestea le reprezintă, până în 2030;
• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor periculoase, până în 2030.

Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
• a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030.”

Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.

Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.

De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.

Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.

Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.

Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.

Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.

Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?

Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?

Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?

Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?

Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.

Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?

Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.

Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă  sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?

În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.

Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.

Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.

În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.

Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al  Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?

La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?

Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.

Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?

Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Consultările privind Planul Național Strategic (PNS) au intrat într-o nouă etapă, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv: discutarea intervențiilor pe care MADR le propune și alocările financiare aferente pentru perioada 2023-2027.

Primele variante ale fișelor de măsuri din PNS propuse de Direcția Generală Dezvoltare Rurală AM PNDR, aflate în dezbatere din data de 4 noiembrie 2021 cu partenerii economici și sociali, pot fi găsite aici:  https://www.madr.ro/planul-national-strategic-pac-post-2020/documente-de-programare.html

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Solidaritatea, în România, nu mai este de mult o valoare, a rămas un simplu cuvânt în dicționar. Dar să vedem cum îl explică DEX-ul. „Solidaritáte s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc”. Iar „solidar” înseamnă că ești legat de cineva sau ceva printr-o responsabilitate și un interes comun, înseamnă unit.

Nu doresc să abordez solidaritatea în general, la întreaga societate românească. Cu toate că, având în vedere situația pandemică pe care o traversăm, ne-ar fi prins bine să fim solidari.

Vreau să rămân la agricultură și vă întreb (mi-aș dori să vă priviți și să priviți în jur cu sinceritate): regăsiți solidaritatea în acest domeniu?

Răspunsul meu e NU!

Și vin cu un exemplu recent. Un fermier din județul Ilfov, Daniel Radu, a cumpărat o fermă vecină, cu mai bine de o sută de hectare, suprafață pe care vânzătorul o lucra în arendă. Pe scurt, contractele înregistrate la primărie au fost preluate și respectate de noul arendaș. Doar că un coleg, vecin cu fermierul ilfovean, deci un alt fermier, a mers din poartă în poartă ca să obțină de la oameni terenurile însămânțate de Daniel Radu. Arendatorii nu mai înțeleg nimic, mai ales că ambii agricultori le-au dat arendă, unul pentru că are contracte, celălalt pentru că vrea să obțină el terenurile. Fermierii se bat acum în instanțele judecătorești. Logica zice că dacă un fermier a cumpărat o fermă și a preluat contractele de arendă, un alt fermier, coleg, nu se bagă decât dacă vreunul din arendatori vrea să schimbe arendașul, ceea ce oricum trebuie făcut conform legii, existând niște termene, niște condiții, obligații de fiecare parte.

De la acest exemplu și din discuțiile cu Daniel Radu am ajuns la solidaritate sau, mai bine spus, la lipsa solidarității instalată în spațiul rural, acolo unde viața nu-i ușoară și oamenii ar trebui să fie mai uniți, mai apropiați.

Solidaritatea se bazează pe comunitatea de interese, obiective și standarde. Se referă la legăturile dintr-o societate, care unesc oamenii, îi aduc împreună. Din păcate, în agricultura autohtonă solidaritatea lipsește. Dacă ar fi altfel, n-ar exista nici exemplul următor.

Primesc frecvent mesaje de la mici fermieri care lucrează 10-20-50 de hectare și care spun că nu se pot dezvolta, nu-și pot extinde fermele deoarece statul îi sprijină doar pe cei mari. „Tot cei care au trebuie să aibă și mai mult?”, întreabă micii agricultori, care susțin că pentru ei este imposibil să viseze la tractoare noi de mare putere. În schimb, i-ar ajuta ca statul să-i finanțeze la cumpărarea de tractoare mari, plus mașinile agricole aferente second-hand. Astfel le-ar fi mult mai ușor să-și extindă fermele, să-și dezvolte reale afaceri agricole.

Însă, până să-i ajute statul, mă gândesc că s-ar putea ajuta chiar ei. Prin asociere! Uniți, doi, trei, zece, nu știu, și-ar putea achiziționa utilajele necesare, noi și nu second-hand, le-ar putea folosi la comun, după un plan/program stabilit împreună. 

Trebuie să ne recunoaștem această neputință, de a fi solidari, de a ne uni pentru a ne fi bine.

Și trebuie să mai recunoaștem ceva. Știu, e greu, dar greșim toți, noi, românii. Ne consumăm energia uitându-ne în curtea vecinului și invidiind, în loc să ne vedem de treaba noastră, investindu-ne energiile în propriile afaceri. În urmă cu mulți ani, mi-a povestit un alt fermier, vecinul lui care n-a avut parte de o răsărire prea frumoasă a culturilor de toamnă a trecut cu tractorul peste culturile răsărite ca la carte ale colegului lui fermier. Și toate aceste povești pe care le-am înșiruit aici nu sunt cazuri izolate.

Cei mici se supără pe cei mari și viceversa.

Dacă ar exista solidaritate, unitate, poate și politicul ar fi mai atent la agricultură, la spațiul rural, poate că politicile și strategiile agricole ar pleca de jos în sus, așa cum este firesc.

Să fim solidari, dacă vrem ca guvernanților să le pese și să lucreze pentru noi. Altfel, conducătorii noștri sunt oglinda poporului.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea sesiunii de primire a proiectelor finanțate prin intermediul submăsurii 9.1 – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile solicitate de grupurile de producători din sectorul agricol depășesc cu 9,6 milioane de euro alocarea pentru această sesiune.

În intervalul 29 iulie 2021 - 29 octombrie 2021, AFIR a primit online 46 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 16.410.019 de euro, adică 242,24% față de alocarea de 6.769.295 de euro.

Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/an. Aceasta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I - 10%, Anul II - 8%,·Anul III - 6%, Anul IV - 5%,Anul V - 4%.

Prin submăsura 9.1 au obținut finanțare grupurile de producători din sectorul agricol care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare. Au fost eligibile și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se acordă pe baza valorii producției comercializate (VPC) aferente produselor/grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Într-o zi caniculară de august, retras la răcoare și sorbind o gură de cafea în biroul de la fermă, mi-am aruncat ochii pe știrile agricole din ultima perioadă și întâmplător mi-a sărit în ochi, pe site-ul Economica.net (știre apărută pe 19 august 2021), o declarație fermă și entuziastă a actualului director general delegat la Casa de Comerț Unirea, doamna Eliza Constantinescu, care arăta că ,,... se urmărește eficientizarea societății și reducerea pierderilor și se lucrează intens la un program și o strategie proprie de dezvoltare pe analize certe care să aducă plusvaloare companiei și imediat ce va fi gata se va face publică această strategie”.

Am căzut pe gânduri și am încercat să rememorez istoria atât din stânga, cât și din dreapta situației, a celebrului proiect al Casei de Comerț Unirea, pe care l-am urmărit de-a lungul timpului în presă, fiind nășit în atelierele strategice ale PSD de Darius Vâlcov, la indicația prețioasă a liderului de atunci, Liviu Dragnea, și apoi dat spre execuție și implementare (așa cum dai copilul în grija educatoarei la grădiniță) ministrului Agriculturii de la acea dată, Petre Daea, și echipei ministeriale.

Zis și făcut, și astfel în toamna anului 2018 se aproba cadrul legislativ, iar apoi în prima parte a anului 2019 se înființa și demara activitatea Casei de Comerț Unirea, proiect care se dorea a fi o poveste de succes precum cele de pe Wall Street-ul american.

Această companie cu unic acționar statul, prin intermediul Ministerului Agriculturii, își propunea să ajute producătorii agricoli cu colectarea, depozitarea, procesarea și vânzarea produselor agricole, ca o soluție și formă de rezistență în fața ,,invaziei de nestăvilit” a lanțurilor de supermarketuri care nu doreau să ia legumele produse de agricultorii autohtoni, lucru reclamat de o parte din fermierii români și acompaniat și aprobat și de o parte din autoritățile acelor vremuri.

Conducerea numită la acea dată la Casa Unirea era reprezentată la nivel de director general de domnul Adrian Izvoranu, aceeași persoană cu fostul șef de cabinet al ministrului Petre Daea, iar Consiliul de Administrație a avut în componență nume cu rezonanță în lumea agricolă și a afacerilor în general, cum ar fi domnii Sorin Minea antreprenor de succes în domeniul alimentar, domnul Mircea Coșea, profesor la ASE, domnul Florentin Bercu, director executiv la o asociație a cooperativelor fermierilor, domnul George Sava, fost secretar general adjunct al MADR, domnul Aurel Popescu de la Rompan și cel plecat dintre noi prea devreme, Adrian Rădulescu, fost secretar de stat al MADR și președinte în acea vreme al unei asociații a fermierilor. Apoi s-au perindat și alte nume, reținând printre alții pe actualul secretar de stat Marius Micu sau domnii Bogdan Dumitrescu și Emil Păduraru, ambii ocupând și funcții în MADR.

Oare are vreo importanță toată această înșiruire de nume? Poate nu, poate da, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, în funcție de cum va percepe derularea evenimentelor de la această companie. Mai este de menționat că unii dintre cei care au făcut parte din Consiliul de Administrație de-a lungul timpului l-au și părăsit rapid din diverse motive, cum ar fi, printre alții, domnii Aurel Popescu, Adrian Rădulescu sau Marius Micu, acesta din urmă plecând ca secretar de stat în MADR.  

Astfel, după înmatricularea societății s-a pornit la treabă, dar mai mult organizatorică și pentru amenajarea unui sediu, angajare de personal și alte multe lucruri administrative normale în mare măsură la începerea activității unei societăți comerciale. Tot în această perioadă de început (mai exact pe 25 aprilie 2019), s-a lansat cu fast și entuziasm Bursa de pește de la Tulcea, ca sucursală a Casei de Comerț Unirea și care dorea să rezolve problema colectării și procesării peștelui de apă dulce din zona Deltei în special.

Evenimentul a fost umbrit de acuzațiile de la aceea vreme ale opoziției politice că este doar reclamă politică și nimic altceva din partea PSD, mai ales că urmau alegerile legislative din toamna anului 2019.

Totuși, a mai fost un motiv care a întârziat cel puțin teoretic pornirea în plin a activității și am în vedere lipsa banilor, deoarece banii necesari și care erau capitalul social au fost virați cu ocazia capitalizării finalizate la data de 31 iulie 2019, când Casa de Comerț Unirea avea în cont cele 93.000.000 lei (adică circa 21-22 de milioane de euro).

Dar, nu-i așa, cum au intrat banii, a intrat și zâzania în cadrul Casei de Comerț Unirea și au apărut conflictele între directorul general Izvoranu și membrii CA. Nu știu dacă au fost și alte persoane care au alimentat aceste contre decizionale, dar cert este că situația este departe de a fi limpede, nefiind clar dacă este o problemă cu ,,iz penal”, cum arăta ministrul Oros imediat la preluarea mandatului, sau este doar o secvență de luptă politică în momentul în care sunt schimbați cei de la masa cu ,,ciolan”.

Profesorul Mircea Coșea, membru în CA al Casei de Comerț Unirea la acea dată și mult timp după, arăta într-o ,,dare de seamă publică”, apărută în noiembrie 2019, că cel puțin un motiv de neînțelegere între directorul general Adrian Izvoranu și Consiliul de Administrație era dat de faptul că ,,… conducerea executivă a achiziționat un depozit în zona Focșani fără acordul CA (opoziția CA a fost în unanimitate), care nu a considerat valabilă nici oportunitatea achiziției și nici mărimea sumei de plată. Este motivul pentru care CA s-a adresat noului ministru al Agriculturii, domnul Oros, pentru a-l informa asupra stării de fapt. Ca urmare, s-a decis trimiterea corpului de control al ministrului la Unirea”. (Ziare.com 26 noiembrie 2019)

Sorin Minea, un alt membru în Consiliul de Administrație (CA) al Casei Unirea de la înființare și o lungă perioadă după, a declarat în presă după o perioadă că: ,,alături de alți membri ai CA, s-a opus în scris încheierii tranzacției, considerând proprietatea supraevaluată, dar directorul general de atunci al Casei Unirea, Adrian Izvoranu, a încuviințat încheierea contractului de cumpărare și a fost de acord cu plata avansului în aceeași zi, fără a avea acordul CA.” (PROFIT.ro 13 martie 2020)

Pe scurt, situația a fost că la data de 27 septembrie 2019 s-a semnat o promisiune de achiziție a unui depozit frigorific în Focșani și conform înțelegerii se plătea un avans de un milion euro și cu angajament din partea Casei de Comerț Unirea că până la 31 octombrie 2019 se finaliza tranzacția și se plătea și diferența de bani, lucru care nu s-a mai întâmplat.

În plus, ,,mediul de lucru” din cadrul MADR s-a schimbat radical odată cu căderea guvernului Dăncilă și implicit a ministrului Daea și venirea impetuoasă și dornică de ,,sânge” a noului ministru Adrian Oros, inspirat de altfel de îndemnurile șefului de partid și de guvern, respectiv ale domnului Ludovic Orban, care afirma la o întâlnire cu activul de partid că trebuie pus ,,mâna pe par” în raport cu PSD-iștii.

De altfel, imediat după ceremoniile de înscăunare ca ministru al agriculturii, domnul Oros declara legat de părerea sa în raport cu proiectul Casa de Comerț Unirea că ,,nu crede în acest proiect, care nu este unul serios și nu poate rezolva problemele din agricultură”.

Această opinie a fost întărită de domnul Orban, care cu aceeași ocazie arăta că ,,vremea gostaturilor a trecut. Sigur că pentru producătorii români trebuie să asigurăm condiții egale de acces la piață și asupra acestui lucru noi am fost susținătorii unui proiect legislativ care sperăm să fie pus în practică, de altfel este și unul dintre punctele care există în Programul de Guvernare, dar sincer cred că nu statul trebuie să se ocupe de această activitate.” (DC News – 07 noiembrie 2019)

Revenind la problema achiziției depozitului de la Focșani și analizând documentele publice și declarațiile de presă ale unora dintre cei implicați, apar o serie de inadvertențe, în sensul că așa cum se vede în citatele de mai sus, privitor la opoziția membrilor CA în raport cu această achiziție, domnul Sorin Minea arată că ,,alături de alți membri ai CA” în timp ce profesorul Coșea afirmă că ,,opoziția CA a fost în unanimitate”, ceea ce se poate corobora cu cele arătate de site-ul Economica.net (08.02.2021) faptul că ,,potrivit portalului instanțelor de judecată, odată cu cele două companii, Casa Unirea i-a dat în judecată, în același dosar având ca obiect anulare act administrativ, și pe Izvoranu Adrian, și pe Sava George.”

Astfel se poate înțelege că de fapt nu a fost o opoziție unanimă, în condițiile în care domnul George Sava, care era la acel moment Președintele CA, a semnat o hotărâre CA, nr. 22/25.09.2019, care certifica dreptul de achiziție a depozitului de la Focșani. De menționat că în practică decizia CA este semnată doar de Președinte pe baza procesului-verbal de ședință, acesta din urmă fiind semnat de toți membrii participanți.

Mai mult, acest document a stat la baza semnării de către directorul general Izvoranu a promisiunii bilaterale și de efectuare a plăților. Nu mă pot pronunța cât de clar sau neclar era acest document, dar în sprijinul celor afirmate de mine legat de modul de interpretare a deciziilor manageriale stă și faptul că la circa 10 luni de la venirea ministrului Oros la conducerea MADR și în urma controlului efectuat de Corpul de Control al ministrului, noii reprezentanți ai asociatului unic, adică ai MADR, prin persoana secretarilor de stat, domnii Emil Dumitru și George Scarlat, vin și, atenție, anulează Hotărârea CA nr 22/25.09.2019 prin care se aproba achiziția depozitului, adică o decizie luată în anul anterior și care oricum își produsese efectele. În mod normal, faptele fiind consumate, se putea decide doar sesizarea organelor abilitate în caz de fapte penale sau de deschidere de acțiune în instanță pentru recuperarea prejudiciului. Acest lucru s-a și întâmplat de altfel.

Dar semnele de întrebare care aruncă o umbră puternică asupra celor întâmplate sunt date și de faptul că în rapoartele auditorului independent aferente anilor 2019 și 2020 nu se pomenește nimic de o astfel de problemă, cu toate că ar fi fost obligatoriu, în condițiile în care ar fi existat impact financiar și contabil, iar normele de auditare impuneau acest lucru, dacă ar fi existat.

Mai mult, în ambele rapoarte de audit se menționează expres că obiectivele auditorului ,,constau în obținerea unei asigurări rezonabile că situațiile financiare în ansamblu nu cuprind denaturări semnificative cauzate fie de fraudă, fie de erori…”. La toate aceste aspecte se adaugă faptul că în rapoarte auditorul afirmă că nu a fost informat de administratori (membrii CA) de niciun fel de probleme semnificative, iar aferent anului 2019, singura rezervă era dată de modul de reliefare a deductibilității TVA la avansul plătit pentru achiziția depozitului de la Focșani.

Nici în raportul de audit aferent anului 2020, care s-a depus pe 26 mai 2021, nu se ridică nicio problemă legată de această istorie și nici nu se menționează concluzii ale raportului Corpului de Control (încheiat pe 02.07.2020) sau alte aspecte legate de o eventuală plângere penală și nici nu se menționează constituirea unor provizioane legate de o potențială pierdere a milionului de euro plătit în avans pentru achiziția menționată.

Un aspect interesant îl reprezintă de fapt raportul de activitate al membrilor Consiliului de Administrație pentru activitatea desfășurată în 2019 și depus pe 25.05.2020, unde se arată că au existat conflicte cu directorul general și unde acesta a luat decizii în contradicție cu deciziile CA. Curios este că nu se detaliază aceste nerespectări ale directorului general Izvoranu, în condițiile în care acest raport era destinat informării asociatului, adică Ministerului Agriculturii și ministrului Oros, și ar fi trebuit să conțină și detalii ale acuzațiilor (nu or fi știut ce să spună???). În schimb, în mass-media unii dintre membrii CA au făcut publice diverse versiuni, dar neprobate de documente.

Se arată mai departe în raportul de activitate al membrilor CA că pe 5 noiembrie 2019 s-a decis limitarea competențelor directorului general Izvoranu, în condițiile în care guvernul Dăncilă căzuse și se pare că membrii CA prinseseră curaj în a se face ascultați și, mai apoi, pe 23.12.2019, au luat decizia de revocare din funcția de director general și pentru ,,merite deosebite” domnul Izvoranu a fost numit director de investiții cu același salariu modest de 16.474 de lei brut, un salariu obișnuit, de altfel.

Totuși, se pun câteva întrebări, în sensul că dacă directorul general cheltuise un milion de euro fără aprobarea Consiliului de Administrație, de ce nu a fost schimbat imediat din funcție, lucru care era posibil prin majoritate simplă, care teoretic exista, în condițiile în care domnii Minea, Coșea și Bercu (3 membri din 5 cât avea în total Consiliul de Administrație) susțin că nu au fost de acord cu achiziția? Să înțelegem că a făcut și alte greșeli după limitarea competențelor și care ar fi fost acelea? Dar dacă nu ar mai fi greșit după prima pedeapsă, era iertat apoi? Greu de spus și nici nu există informații în acest sens.

Odată cu schimbarea hidrei PSD-iste, se spera că va urma o perioadă de management profesional care va duce Casa de Comerț Unirea la rezultatele dorite și așteptate chiar în dauna neîncrederii declarate a ministrului Oros și a secretarului de stat Emil Dumitru, care nu au scăpat niciun moment de presă în care să acuze ilegalitățile găsite, dar încă nevalidate nici măcar de Parchet până la acest moment, dar așteptăm în continuare.

Directorul general interimar de la acea dată, domnul Ionuț Dănilă (numit după revocarea domnului Izvoranu în dec. 2019) declara: ,,Capitalizarea societății s-a făcut la data de 31.07.2019 și a putut lucra timp de aproximativ 3 luni, după care s-a început controlul cerut de investitorul unic: MADR. De la începutul controlului, s-a oprit activitatea în proporție de 80% și încă așteptăm un rezultat oficial al controlului general, astfel încât să putem lua măsuri pentru a operaționaliza și eficientiza activitatea Casei Unirea”.

Oricum, noii reprezentanți ai acționarului unic, adică ai MADR, secretarii de stat Dumitru și Scarlat, s-au apucat de analize și muncă și prima decizie a fost se pare (neconsemnată direct în hotărâri, dar înțeleasă din lipsa unei decizii în acest sens) de a continua să acorde încredere la o parte din membrii CA, adică cei care au ieșit public să se declare contra foștilor, iar cel ,,invitat” să demisioneze a fost doar domnul George Sava, în condițiile în care deciziile în Consiliul de Administrație se iau cu majoritate. Mai mult, reprezentanții din AGA au decis să se acorde de la acea dată o indemnizație membrilor CA de 1.000 de euro net echivalent lei/lună (asta, poate pentru merite deosebite).

Astfel, activitatea Consiliului de Administrație de la  Casa de Comerț Unirea pe parcursul întregului an 2020 a fost foarte ,,intensă și febrilă”, și așa cum se arată în raportul de audit independent depus pe 26 mai 2021, principalele realizări ar fi:

a.  Din semestrul II 2020 și până în prezent, societatea nu a mai realizat venituri din exploatare semnificative ca urmare a sistării operațiunilor generatoare de venituri.

b. Până la această dată nu a fost aprobat BVC (se referea la anul 2021, unde BVC-ul a fost aprobat în luna august).

c.  Până în prezent, nu există un plan privind activitățile comerciale pe care să le desfășoare Societatea.

La importantele realizări de mai sus, se adaugă un plan de concediere colectiv pus în aplicare defectuos, care a necesitat corecturi din partea AGA, în sensul că în opinia instanței nu a fost suficient de bine și clar justificat și a dus la un val de procese, din care unele au fost pierdute.

O altă realizare de marcă a fost după aproape un an de ,,muncă”, finalizarea pe 31 august 2020 a unui control de fond al Corpului de control al ministrului agriculturii, care în 8 pagini și 3 anexe nu a prezentat nicio faptă sau concluzie, doar o simplă prezentare care arată ori incompetența, ori lipsa faptelor sau poate chiar o punere de ,,batistă pe țambal”. Se lasă să se înțeleagă că ar mai exista un raport, așa cum afirmă ministrul Oros, dar documente publice în acest sens nu am găsit și nici referiri la acesta.

Nu în ultimul rând, s-a reușit închiderea tuturor magazinelor, astfel încât să nu existe nicio șansă de continuare a activității, iar cei rămași au ,,povara imensă” de a gestiona niște depozite bănești de circa 16 milioane de euro, din care se încasează dobânzi pentru a achita câteva salarii și indemnizații pentru conducere și membrii CA, greu încercați de problemele societății.

Activitatea anului 2020 (sau mai bine zis inactivitatea) a fost prezentată în raportul membrilor Consiliului de Administrație, iar în opinia acestora rezultatele fiind doar vina pandemiei de Covid 19, dar am fost asigurați că în anul 2021 societatea va ,,dudui de performanțe”, în urma măsurilor inspirate ale celor în drept și cu indicațiile și sprijinul neprecupețit ale acționarului unic, MADR.

Dar și anul 2021 se apropie de final, în condițiile în care Societatea ,,nu mai poate de bine”, iar în acest an una din cele mai remarcabile realizări (greu de identificat și altele) este aprobarea unei organigrame de personal, unde avem performanța demnă de un manual de management, să aprobăm șapte poziții executive din care patru sunt de management (director general și economic, manager achiziții și șef serviciu), două poziții sunt de control (controlor financiar și controlor financiar preventiv), iar la final un funcționar administrativ care s-ar putea să fie femeia de serviciu, că cineva trebuie să facă o cafea.

La acestea, fiindcă cineva trebuie să le arate calea, sunt aprobate și cinci poziții de membri în Consiliul de Administrație, iar actualul Președinte al CA este domnul Florentin Bercu, angajat în același timp și de o organizație a fermierilor pe postul de director executiv. Într-o emisiune de la AGRO Tv (Agricultura la raport) , domnul Bercu a negat că ar fi plătit din bani publici, întrebat fiind dacă i se pare normal să fie reprezentant al fermierilor și membru în CA la Casa de Comerț Unirea. Acum, în condițiile în care această companie nu are niciun venit și toată lumea pe acolo este plătită doar din capitalul social vărsat de MADR de la buget, cum s-o numi?

În plus, s-a decis în AGA nr. 28/09.08.2021 și externalizarea unor activității, având în vedere ,,volumul impresionant de activitate”, și de aceea s-au aprobat contractarea activităților de auditor intern, contabilitate, resurse umane, IT, PSI și SSM, medicina muncii și GDPR. Deci ce să mai spui?

Astfel, un proiect care poate ar fi avut șanse, nu neapărat în forma gândită, dar pe aproape, a fost îngropat de actuala conducere a MADR doar pe principiul că este al celorlalți. Fără a-mi păsa foarte mult de culorile de partid, este totuși de semnalat că nu suntem în stare la nivel de programe să gândim proiecte care să treacă de la o guvernare la alta și care chiar să ajute agricultura românească.

Cred că, până la acest moment, singurul element care se poate determina cu certitudine este că o răfuială politică a avut loc în cadrul acestei companii, iar rezultatele au fost îngroparea acesteia și, odată cu ea, a banilor.

Despre cum ar fi putut arăta Casa de Comerț Unirea, voi reveni într-un alt material. Dar oare mai are vreo șansă???

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, finanțate prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se va desfășura în intervalul 8 octombrie 2021, ora 9.00 – 7 ianuarie 2022, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru această sesiune este de 182.777.722 de euro, fondurile fiind împărțite în două componente, astfel: 143.611.067 de euro pentru investiții de modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole și 39.166.655 de euro pentru investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi. În cazul investițiilor colective, intensitatea sprijinului poate crește cu 20%, finanțarea nerambursabilă acordată prin PNDR fiind astfel de 70% din valoarea totală eligibilă a investitei.

Valoarea fondurilor europene obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție, astfel: pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/proiect pentru investițiile noi și de 600.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere.

De asemenea, solicitanții constituiți ca întreprinderi mijlocii pot accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/proiect pentru investițiile noi sau de 1.000.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere. Pentru alte întreprinderi și pentru solicitanții constituiți în forme asociative, valoarea sprijinului crește la 1.500.000 de euro/proiect în cazul investițiilor noi permise și la 1.200.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere.

Pragul de calitate lunar pentru depunere prin submăsura 4.2 începe de la 65 de puncte, valabil între 8 octombrie și 7 noiembrie 2021, scade la 50 de puncte în perioada 8 noiembrie – 7 decembrie 2021 (45 de puncte pentru componenta investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase) și atinge pragul minim de selecție a proiectelor de 15 de puncte în intervalul 8 decembrie 2021 – 7 ianuarie 2022.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Treisprezece parteneri ai Mesei rotunde pentru lanțul agroalimentar în domeniul protecției plantelor reacționează într-o scrisoare comună la obiectivele de protecție a plantelor din Strategia „De la fermă la consumator”. Semnatarii solicită Comisiei Europene să aibă în vedere un calendar realist, înainte de a lua orice decizie legislativă sau de a efectua modificări în viitorul apropiat.

După aniversarea Strategiei „De la fermă la consumator” la data de 20 mai, mai mulți membri ai Mesei rotunde pentru lanțul agroalimentar în domeniul protecției plantelor au semnat și publicat luni, 31 mai 2021, o scrisoare deschisă pe tema importanței realizării unei evaluări cuprinzătoare înaintea oricărei decizii de reducere a gradului de utilizare a pesticidelor, inclusiv a obiectivului de reducere cu 50% a utilizării substanțelor chimice, stabilit în Strategia „De la fermă la consumator”.

În Europa, gradul de utilizare a pesticidelor și riscurile aferente au scăzut semnificativ în ultimii 50 de ani. Datorită inovației în agricultură, rata medie de utilizare a ingredientelor active pe hectar în cazul erbicidelor, de exemplu, a scăzut cu 97%1. „În sfârșit, în ultimii 60 de ani, s-au redus ratele medii de utilizare a ingredientelor active nou introduse. În prezent, mai puțin de 470 de substanțe active, inclusiv 29 de substanțe active cu risc scăzut și 23 de substanțe de bază, sunt disponibile pe piață pentru a proteja producția vegetală și de plante”, se arată în scrisoarea deschisă.

Max Schulman, președinte al Mesei Rotunde și membru al Organizației fermierilor finlandezi (MTK), afiliată Copa – Cogeca, a afirmat că: „În viitorul apropiat vor apărea modalități de a lucra mai eficace cu mai puține produse fitosanitare, cu ajutorul tehnologiilor de biocontrol, a sistemelor de rotație a culturilor, a metodelor digitale sau a noilor tehnici genomice. Cu toate acestea, pe teren nu sunt disponibile toate aceste opțiuni, iar obiectivul politic al Strategiei „De la fermă la consumator” de a reduce și mai mult utilizarea substanțelor active reprezintă o provocare pentru toate sectoarele europene de producție. Există o nevoie clară de realizare a unei evaluări cuprinzătoare a impactului cumulat asupra economiei, societății și mediului al diferitelor obiective care privesc agricultura comunitară, stabilite în strategiile „De la fermă la consumator” și în materie de biodiversitate, înainte de a lua orice decizie politică sau de reglementare, obligatorie”.

Guvernul, în ședința din 28 aprilie 2021, a aprobat plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020. Numărul estimat de beneficiari care îndeplinesc condițiile de eligibilitate este de 46.000 de fermieri.

Suma totală prevăzută pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal este de 87.097.030 euro (în echivalent 424.380.279 lei) și este repartizată astfel:

• 30.800.000 euro pentru soia;

• 17.215.000 euro pentru lucernă;

• 450.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre și fasole boabe;

• 200.760 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;

• 4.200.000 euro pentru orez;

• 844.200 euro pentru sămânţă de cartof;

• 132.980 euro pentru hamei;

• 18.898.500 euro pentru sfeclă de zahăr;

• 1.445.000 euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;

• 54.500 euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;

• 8.908.590 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;

• 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;

• 3.430.000 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Cuantumurile pe unitate de măsură se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor stabilite și menționate mai sus prin prezentul act normativ la numărul total de hectare eligibile pentru anul 2020 corespunzătoare fiecărei măsuri.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români își exprimă sprijinul privind repartizarea alocării financiare prognozate în propunerea transmisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în luna aprilie către autoritățile de la Bruxelles pentru realizarea de îmbunătățiri funciare la nivel național, ca măsură obligatorie pentru redresarea economiei naționale post COVID-19, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri 23 aprilie 2021.

Finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a proiectului complex de modernizare și extindere a sistemului pentru o mai bună gestiune a apei la nivel național (inclusiv irigații, desecare) reprezintă o activitate care se încadrează deplin în condițiile stabilite de Comisia Europeană pentru asigurarea și creșterea rezilienței în agricultură, susține Clubul Fermierilor Români. Fapt care este confirmat prin analiza tuturor comunicărilor și clarificărilor făcute de reprezentanți din Direcțiile Generale ale Comisiei Europene și ai unor organizații europene reprezentând interesele fermierilor cu care Clubul cooperează direct, și conform cu scrisoarea comisarului pentru agricultură Janusz Wojciechowski privind rolul major al României în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește aprovizionarea cu materie primă brută.

„În contextul discuțiilor recente privind neeligibilitatea finanțării irigațiilor prin PNRR, reprezentanții de la Bruxelles ai asociațiilor europene cu care suntem în contact au confirmat că solicitările Comisiei Europene sunt pentru transmiterea în procesul de negociere a unor prezentări tehnico-financiare clare privind proiectul de gestiune a apei, dar nu de respingere a unui astfel de proiect, cu impact atȃt de mare asupra rezilienței și relansării economice. Pe baza consultărilor cu fermierii și experții Clubului, am formulat sintetic argumente pentru a justifica necesitatea finanțării prin PNRR a programului privind sistemele de gestiune a apei de importanță strategică pentru agricultură și mediu, precum și elemente de susținere în ceea ce privește contribuția acestui program la creșterea rezilienței fermelor din România și relansarea economică a activității în sectorul agricol și nu numai”, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

În urma scrisorii transmise la începutul lunii februarie de DG Agricultură din cadrul Comisiei Europene către doamna Céline Gauer (coordonator Program de Redresare și Reziliență) și domnul Maarten Verwey (director general al DG Afaceri Economice și Financiare), se evidențiază clar direcțiile care trebuie urmărite în propunerile privind reformele vizate în agricultură: reducerea costurilor de producție pentru fermieri, îmbunătățirea gestionării solului și a calității apei, reducerea utilizării îngrășămintelor, pesticidelor și emisiilor de Gaze cu efect de seră (GES), îmbunătățirea biodiversității și crearea unui mediu mai sănătos.

Îmbunătățirea calității solului, reducerea costurilor de producție pentru fermieri, diminuarea substanțelor chimice utilizate în agricultură și dezvoltarea biodiversității sunt acțiuni care se pot maximiza printr-o reformă care să vizeze gestionarea eficientă a apei prin sisteme de irigații performante, adaptate nevoilor secolului XXI și prin investiții ȋn amenajări hidroameliorative cu rol important în zona de desecare și drenaj.

„În acest sens, considerăm că schimbările climatice tot mai evidente din ultima decadă, lipsa infrastructurii la nivelul îmbunătățirilor funciare și mai ales, criza COVID-19 conduc treptat către o criză alimentară care poate fi combătută prin intermediul unor investiții adecvate în agricultura românească. Agricultorii se confruntă cu provocări specifice mai ales în ceea ce privește infrastructura și dezvoltarea economică a zonelor rurale”, subliniază Florian Ciolacu.

Conform Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului de Instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență, există o definire clară privind recomandările unor investiții care să vizeze sprijinul acordat obiectivelor privind schimbările climatice și a celor de mediu. „În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmărește prin investiția în infrastructura la nivel național a principalelor canale de irigații oferirea către fermier a posibilității extinderii în cadrul propriei exploatații a unui sistem de alimentare cu apă, imperios necesar pentru îmbunătățirea calității solului, reducerea costurilor de producție pentru fermieri, diminuarea substanțelor chimice utilizate în agricultură și dezvoltarea biodiversității. Acțiunea acestor sisteme de irigații la nivel de fermier va fi condiționată de existența unor senzori care să monitorizeze nivelul de umiditate din sol, astfel încât această practică agricolă să poată fi încadrată în zona de agricultură de precizie, sector intens dezvoltat în restul țărilor membre ale Uniunii Europene”, precizează directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

Cum arată PNRR în alte țări UE

Spania a propus în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență o reformă la nivelul unor direcții strategice, precum: (I) agenda urbană și rurală, lupta împotriva depopulării rurale și dezvoltarea agricolă; (II) infrastructuri și ecosisteme rezistente; etc. Printre cele mai importante ponderi ale acestor investiții se numără infrastructura și ecosisteme rezistente – 12,2 % și agenda urbană și rurală, lupta împotriva depopulării rurale și dezvoltarea agricolă – 16%. Practic, Spania urmărește dezvoltarea economică a țării pornind de la progresul infrastructurii la nivelul spațiului rural pentru a putea oferi materii prime zonei antreprenoriale, cu scopul alinierii economiei la standardele dinaintea crizei COVID-19.

În ceea ce privește Grecia, această țară sudică a Europei vizează în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență cinci piloni importanți, după cum urmează: (I) digitalizare; (II) practici prietenoase cu mediul și zona agricolă și neagricolă; (III) extroversiune; (IV) fuziuni și achiziții pentru scalarea afacerilor; (V) inovație și cercetare. Practic, se urmărește dezvoltarea zonei agricole utilizând practici prietenoase cu mediul, care, prin intermediul digitalizării, să poată dezvolta și afaceri cu caracter neagricol la nivelul spațiului rural. Acest aspect va implica atât zona de cercetare și inovație, cât și scalarea mai multor afaceri din sectorul de procesare a materiei prime și a turismului.

În Germania, una dintre țările cele mai dezvoltate la nivelul spațiului comunitar, situația schimbărilor climatice, a investiției în infrastructură și a tranziției verde au fost considerate de o importanță strategică la nivel național, aspect care se regăsește și în structurarea pilonilor Programului Național de Redresare și Reziliență, după cum urmează: (I) politica climatică și tranziția energetică; (II) digitalizarea economiei și a infrastructurii; (III) digitalizarea educației; (IV) consolidarea incluziunii sociale; (V) consolidarea unui sistem de sănătate rezistent la pandemii; (VI) administrația publică modernă și reducerea barierelor în calea investițiilor. Practic, direcția acestei țări vizează investiții în infrastructura mai multor domenii concomitent, astfel încât depășirea crizei COVID-19 să nu lase urmări economice la nivelul vreunui sector de activitate.

Franța, un alt stat important la nivel european, a structurat Programul Național de Redresare și Reziliență în trei mari direcții: (I) ecologie – 30 miliarde euro; (II) competitivitate – 34 miliarde euro și (III) coeziune – 36 miliarde euro. Se observă că deși deține o infrastructură dezvoltată și adaptată nevoilor secolului XXI la nivelul agriculturii, această țară alocă aproximativ 2/3 din bugetul total al României aferent acestui program de finanțare către sectoare precum infrastructură și mobilitate verde, tehnologie verde, tranziția agricolă către zona ecologică, economie circulară și biodiversitate. „Toate acestea se pot realiza având la bază o infrastructură de îmbunătățiri funciare adecvată, aspect important către care România tinde în viitorul apropiat, prin intermediul acestor finanțări europene”, punctează Florian Ciolacu.

Clubul Fermierilor Români a pus la dispoziția autorităților elemente de analiză a riscului și argumente privind importanța creșterii competitivității agriculturii românești prin modernizarea și extinderea amenajărilor hidroameliorative, care susțin necesitatea, oportunitatea și beneficiile asigurării finanțării în cadrul PNRR a îmbunătățirilor funciare privind sistemele de gestionare a apei din România, pentru a susține agricultura performantă din România: https://cfro.ro/wp-content/uploads/2021/04/2021-04-23-Pozitie-Clubul-Fermierilor-Romani_alocare-financiara-imbunatatiri-funciare-in-PNRR_SENT.pdf.