În perioada octombrie – noiembrie 2022, Clubul Fermierilor Români organizează în parteneriat cu Agricover Holding o serie de zece reuniuni zonale adresate fermierilor.

Evenimentele sunt programate să aibă loc după următorul calendar: Botoșani – 27 octombrie, Vaslui – 28 octombrie, Constanța – 1 noiembrie, Dolj – 4 noiembrie, Bihor – 10 noiembrie, Timiș – 11 noiembrie. O primă serie de reuniuni a avut loc deja în luna octombrie, iar reprezentanții Clubului Fermierilor Români s-au întâlnit cu fermierii din: Buzău, Teleorman, Covasna și Brăila.

Clubul Fermierilor Români își propune să aducă în atenția fermierilor noutăți cu privire la principalele programe și măsuri dedicate fermierilor, precum și informații relevante care să-i ajute în luarea celor mai bune decizii în contextul actual al pieței de agribusiness aflat într-o continuă schimbare.

Reprezentanții Clubului diseminează informații relevante pentru sectorul agroalimentar privind o serie de subiecte de interes precum:

• Importanța acordată sectorului agricol și industriei alimentare de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – înțelegerea nevoii și oferirea de linii de finanțare dedicate, fermieri interesați de diversificarea activității economice.

• O mai bună structurare a abordării manageriale pentru perioada 2023-2027 din punctul de vedere al obținerii de subvenții agricole.

• Acordarea unei atenții mai aprofundate asupra tranziției către sectorul de procesare, în contextul aderării la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei.

• Oportunitatea lansării unui număr semnificativ de apeluri de finanțare din partea mai multor ministere.

Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români, și Bogdan Chiripuci, manager politici și programe pentru agricultură, prezintă o analiză de impact pentru performanța fermierilor din România, care vizează criza economică, războiul din Ucraina, Pactul Ecologic European și strategiile subsecvente. Totodată, aduc în atenția fermierilor cele mai recente informații privind Planul Național Strategic 2023-2027, precum și măsuri de sprijin pentru fermieri acordate prin intermediul PNDR, PNRR, programe operaționale, diferite tipuri de granturi, precum și instrumente avantajoase de creditare acordate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Cezar Gheorghe, consultant Club și expert comerț cu cereale, vorbește despre evoluția prețurilor la grâu, porumb și rapiță de la declanșarea războiului în Ucraina, precum și informații de interes pentru fermieri privind volatilitatea, riscul, factorii de stres, schimbare și rezistență în piața de cereale. Proiectul Concorde oferă fermierilor soluții la problemele curente cu care se confruntă fermierii în demersurile de valorificare a producției agricole.

Riscurile asigurate la culturile agricole și importanța  asigurărilor agricole sunt teme abordate de reprezentanții Clubului Fermierilor Români Broker de Asigurare într-un demers de informare a fermierilor despre opțiunile pe care le au și care sunt principalele aspecte de care trebuie să țină cont la încheierea asigurărilor agricole.

Foto: Clubul Fermierilor Români (https://cfro.ro/)

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), acordă finanțare pentru investiții în zona montană. Bugetul alocat pentru anul 2022 este de aproximativ 220 milioane de lei.

Cele trei programe de sprijin lansate se adresează locuitorilor din zona montană pentru înființarea de:

• Centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană;

• Centre de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană;

• Stâne montane.

Suma alocată programelor este de 219.640.000 lei din bugetul național, iar valoarea proiectelor diferă în funcție de tipul de investiție care se realizează.

Toți cei interesați trebuie să știe că principiul după care funcționează accesarea programelor este „primul venit – primul servit”, din acest motiv MADR încurajează rapiditatea în depunerea proiectelor. Cele trei programe de investiții se vor derula până la sfârșitul anului 2022, iar plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023.

Proiectele se depun accesând site-ul www.azm.gov.ro, iar ghidurile solicitanților se găsesc aici: https://azm.gov.ro/ghidurile-solicitantilor/.

Sesiunea de depunere se va închide în data de 21 noiembrie 2022, ora 23:59.

„Crescătorii de animale pot accesa programul pentru stâne montane și centre de colectare lapte, iar producătorii agricoli pot accesa programul pentru centre de prelucrare lapte și centre de prelucrare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. În cazul investițiilor pentru înființarea de centre de colectare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice beneficiari eligibili sunt doar producătorii de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice”, precizează MADR.

Crescătorii de animale și producătorii agricoli pot lua finanțare pentru a înființa un centru de colectare, iar statul oferă o finanțare nerambursabilă ce poate ajunge la o intensitate de 90% din valoarea totală maximă eligibilă, iar pentru cei care doresc să înființeze o stână montană sau un centru integrat de colectare-prelucrare, intensitatea finanțării este de 50%.

Principala condiție de eligibilitate este ca investiția să fie realizată în zona montană de către solicitanți care desfășoară activități în domeniul agricol și/sau industrie alimentară, iar în funcție de programul accesat există și condiții specifice.

Mai multe informații despre programele de sprijin destinate locuitorilor zonei montane se regăsesc pe pagina de internet a Agenției Naționale a Zonei Montane, www.azm.gov.ro, în secțiunea Programe de investiții.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis oficial Comisiei Europene, prin sistemul electronic pentru schimbul securizat de informații, în data de 18 octombrie 2022, varianta finală a Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027 al României, după operarea și integrarea tuturor observațiilor formulate de Comisia Europeană.

Pe parcursul ultimelor luni, precizează MADR, a avut loc un proces intens de negociere cu serviciile Comisiei Europene, în vederea clarificării tuturor observațiilor formulate cu privire la Planul Național Strategic, comunicate în luna mai 2022, astfel încât să răspundă cât mai bine cerințelor cadrului normativ european și a exigențelor Comisiei Europene.

PNS 2023-2027 prevede circa 6 miliarde euro pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală, 9,78 miliarde euro pentru acordarea subvențiilor în agricultură și 151,7 milioane euro pentru măsuri de piață.

În vederea respectării principiului parteneriatului, pe parcursul revizuirii PNS au fost organizate dezbateri în cadrul structurilor parteneriale constituite pentru elaborarea Planul Național Strategic. „Specialiștii din minister, în dialog permanent cu fermierii și cu structurile asociative din domeniu, au putut realiza cel mai important document pentru agricultură și dezvoltare rurală. Este documentul programatic pentru perioada 2023-2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare și a satului românesc. Subvențiile pe unitatea de suprafață și pe cap de animal, sumele destinate investițiilor în irigații, independența energetică, dotarea cu tehnică agricolă și industria alimentară vor contribui la creșterea și diversificarea producției în vederea asigurării hranei, creșterea veniturilor și reducerea impactului negativ asupra mediului. În vederea realizării acestor obiective, România beneficiază de 15,8 miliarde euro pentru perioada 2023-2027”, a declarat ministrul Petre Daea.

Versiunea finală a PNS 2023-2027 care a fost comunicată Comisiei Europene poate fi descărcată accesând următorul link: https://madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2022/PNS_PAC_2023-2027-versiunea_1.1-18.10.2022-.pdf

Miercuri, 19 octombrie 2022, Parlamentul României a adoptat, cu unanimitate de voturi, Legea Laptelui și a produselor lactate. Astfel, sunt reglementate producția, distribuția laptelui, a produselor lactate, precum și a produselor pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și proteine altele decât cele lactate, legea adoptată stabilind detaliile referitoare la etichetarea tuturor acestor produse și la condițiile pe care vor trebui să le respecte comercianții lor.

Legea Laptelui și a produselor lactate interzice folosirea denumirilor „Lapte” sau „Produse lactate” pe eticheta produselor care nu conțin lapte. Mai mult, pentru a inscripționa pe eticheta laptelui și a produselor lactate sintagma „Produs Românesc”, este obligatoriu ca produsul să fie obținut pe teritoriul național, din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din România.

De asemenea, conform noii legislații, produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale și produsele vegetale se comercializează în spaţii de prezentare și vânzare separate, bine delimitate, pe rafturi separate față de produsele lactate autentice, cu atenționare explicită catre cumpărător a conținutului acestor produse.

Cei care nu respectă prevederile Legii Laptelui și a produselor lactate sunt sancționați cu amenzi, dar și cu oprirea temporară de la comercializare a produselor până la remedierea deficiențelor sau suspendarea autorizației de prelucrare/producție/comercializare.

„Este o lege corectă și responsabilă, care va proteja cetățenii de marketingul înșelător și va transforma laptele produs în România într-un adevărat brand, procesatorii primind recunoaștere și respect. Actul normativ adoptat reglementează sectorul laptelui și produselor lactate și creează cadrul juridic pentru prezentarea și comercializarea produselor, respectarea condițiilor de igienă și informarea corectă a consumatorului. Noua lege prevede inscripționarea de informații suplimentare pe etichetele produselor, respectiv indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, ingredientele primare folosite, pentru că printr-o etichetare corectă se reduce marketingul înșelător și concurența neloială”, a declarat Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

De menționat că, în cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) se înființează Observatorul Laptelui, având ca scop monitorizarea producţiei de lapte de vacă, bivoliță, oaie și capră, centralizarea datelor de pe piață, urmărirea și analizarea tendințelor de consum, a producției, a echilibrului între cerere și ofertă, precum și a costurilor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Doar uniți suntem puternici. Tot auzim asta și tot vorbim despre asociere, despre unire, despre câte se pot face în agricultură dacă ar exista unitate, consens. Din păcate, nu există.

Lumea agricolă este oglinda societății noastre. O societate dezbinată, caracterizată de vrajbă, de invidie, răutate, chiar ură, dacă ne uităm, de pildă, la dialogurile din social media. Toți le știm pe toate, ne pricepem la orice, răspundem agresiv oricărei situații sau oricui atunci când nu ne convine, ne dăm informați când de fapt suntem urechiști (ascultăm de la unii sau alții fără a ne informa de la specialiști, propovăduind astfel răul). La fel se întâmplă și în lumea agricolă. Sfaturile tehnice sunt cerute pe rețele de socializare, unde încep să curgă părerile avizate și neavizate, și mai mult, în spațiul virtual ideile, părerile nu se discută, nu se dezbat, ci acolo unul e mai deștept ca altul, întâlnim răutăți între fermieri, că ăla mare îi ia pâinea de la gură ăluia mai mic, ba altul e prea bătrân și ce mai caută să vorbească, altul e străin și ne-a furat pământurile... Constructiv, nimic. Totuși, toți muncesc pământul, toți îngrijesc de animale, de afacerile lor, mai mici sau mai mari.

În lumea agricolă nu există consens.

Se încheie un an agricol greu, începe altul care se arată și el dificil. Agricultorii români se plâng de tot soiul de lipsuri și arată cu degetul la colegii lor europeni care-și cer drepturile în stradă, se uită și scriu pe facebook cum fermierii francezi, germani ori polonezi demonstrează pe străzi cu utilaje și animale. Dar ai noștri fac prea puțin sau mai nimic pentru a fi europeni. Când nu vom mai ascunde gunoiul sub preș, când vom face curat în societatea noastră, când nu vom mai sta cu capul plecat și ne vom uita unii în ochii celorlalți fără invidie și ură, abia atunci vom putea mișca lucrurile astfel încât să ne fie bine.

Agricultorii noștri sunt divizați. Avem o mulțime de asociații și federații, care, în loc să lucreze împreună, își pun piedici. Ne uităm peste granițele țării cum își valorifică europenii producțiile, ÎMPREUNĂ, vizităm ferme, asociații, cooperative de afară, le admirăm, dar când revenim în țară continuăm să fim români...

Vorbim și nu facem nimic. Vrem strategii, vrem legislație, toate rămân la stadiul de dorințe, de intenții, nu se construiește nimic.

Problema pe care o văd eu este implicarea politică a agricultorilor. Singura politică pe care ar trebui să o propovăduiască oricine are activitate în sectorul agroalimentar este politica agricolă. Fermierul, industriașul nu au ce căuta în politică. Fermierul român nu iese în stradă pentru că supără partidul din care face parte. Apoi, mai e teama că își trimit autoritățile organele de control în fermă.

S-a întâmplat de multe ori ca legi bune pentru agricultură să nu fie votate chiar de parlamentari cu afaceri agricole doar pe motiv că au fost inițiate de cei cu alte culori politice. Agricultura trebuie să aibă o singură culoare și o voce unică în frunte, pentru a merge ca pe roate.

Vrem rentabilitate, atunci să ne unim!

Să ne uităm în oglindă cu sinceritate și să recunoaștem că trebuie să ne schimbăm. Să ne analizăm pe noi și să nu mai judecăm. Să clădim împreună societatea la care visăm și să facem agricultura la care privim peste gard. Avem cu ce și cu cine.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

România, prin demersurile anterioare comune cu alte state membre, a marcat opoziția față de asumarea unor ținte obligatorii de reducere a pesticidelor în lipsa unor date solide despre reziliența sectorului.

Aceasta a fost poziția țării noastre, susținută de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la reuniunea Consiliului AgriFish, din 26 septembrie 2022, de la Bruxelles, când s-a dezbătut despre utilizarea durabilă a produselor de protecția plantelor.

În prezent, România este țara cu cel mai redus consum de pesticide din Uniunea Europeană. „În condițiile insuficientei fundamentări a țintelor de reducere a utilizării pesticidelor și în lipsa unor soluții viabile de menținere a producției agricole la un nivel al randamentului care să permită realizarea unei profitabilități minime a activităților agricole a fermierilor europeni, nu suntem în măsură să acceptăm propunerea de regulament în forma prezentată. Scopul este de a avea o bază științifică solidă pentru discuții și o legislație aplicabilă, care să țină cont de toate aspectele unei piețe complexe, care se confruntă cu tot mai multe provocări. Preocupările de mediu și de sănătate sunt legitime, dar să nu se piardă din vedere securitatea alimentară, obiectiv primordial al PAC, astfel încât obiectivul de reducere a pesticidelor să nu ducă la scăderea producției europene. În contextul multiplelor provocări actuale ale sectorului agricol, raționamentul matematic nu poate fi răspunsul la problemele agriculturii. De aceea este necesar să oferim fermierilor alternative care să le devanseze pe cele administrative. Să fim atenți să nu îi pierdem pe fermieri că fără ei hrană nu putem avea!”, a spus șeful MADR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În județul Mehedinți, la Gârla Mare, Cornel Stroescu, împreună cu fiul său, Cristian, și cu fratele, Nicolae, administrează o afacere agricolă vegetală de circa 2.000 ha (cultură mare și legumicultură) și una zootehnică, de 16.000 găini ouătoare. Astfel, familia Stroescu e capabilă să schițeze un tablou care oglindește cu adevărat realitatea industriei agroalimentare din prezent, făcând parte dintre cei aflați în „prima linie” a frontului agriculturii: fermierii.

Despre familia Stroescu putem spune că face parte dintre fermierii mai mari și că știe cam toate greutățile cu care dau piept cei din sectorul agricol, inclusiv micii agricultori, Cornel Stroescu făcând parte de ani buni din diverse organizații profesionale, conducând unele structuri și reprezentând fermierii în dialogul cu autoritățile. Prin urmare, cei din familia Stroescu cunosc atât aspectele financiare ale unei afaceri agricole, mai mici sau mai mari, împrumuturile, ratele, creditele, cât și pe cele tehnice, dar și opreliștile politice pe care guvernanții le impun de mai bine de 20 de ani.

Nicolae Stroescu este inginer agronom și este familiarizat cu tehnica și tehnologiile. Cristian Stroescu, pe de altă parte, a studiat administrarea afacerilor și are în plan preluarea afacerii pe care a construit-o tatăl său, Cornel Stroescu. Crescând în fermă, Cristian Stroescu a dezvoltat o pasiune pentru munca în natură: „Îmi place să stau în aer liber, să muncesc pentru mine”.

Cristian Stroescu

Pierderi generate de calitatea recoltelor și lipsa depozitării

Din cauza secetei pedologice și a arșiței atmosferice instalate încă de la începutul anului, fermierii s-au confruntat cu schimbări în ceea ce privește calitatea recoltei și procesele cu care erau obișnuiți în anii trecuți. De obicei, recoltarea grâului are loc după data de 1 iulie. Anul acesta, Cornel Stroescu a început recoltarea în data de 17 iunie. Umiditatea era undeva la 10%, consecințele condițiilor climatice fiind clar vizibile. Nici pentru culturile de porumb sau floarea-soarelui nu estimează succese însemnate. Nu a mai plouat serios de la finalul lunii mai, iar plantele deja au intrat în stres. În lipsa apei culturile de porumb și floarea-soarelui au și ele de suferit. „Grâul nostru se află în zona parametrilor de 72% - 76%, greutate hectolitrică care este cerută de majoritatea cumpărătorilor din piață. Atunci când bobul a acumulat substanţe nutritive şi proteice nu a fost apă, şi atunci parametrii scad”, spune Cornel Stroescu.

Cornel Stroescu

Un alt aspect care contribuie la pierderile fermierilor, alături de condițiile meteo care afectează parametrii recoltei, este lipsa spațiilor de depozitare pentru cereale. „Asta e o problemă de infrastructură a statului român. Lipsa silozurilor este un impediment în special pentru fermierii aflați la început de drum. Neavând spații pentru a păstra ceea ce produc în condiții optime, prețurile la cumpărare scad. Cu toate că au fost făcute promisiuni din partea guvernanților, cu ani în urmă, despre construirea de depozite, într-un anumit număr per județ, nu s-a construit nimic, iar fermierii au fost nevoiți în continuare să se descurce așa cum le-au permis propriile resurse financiare”, ne-a zis Nicolae Stroescu. Construcția unui depozit, spune Cornel Stroescu, este o investiție costisitoare pe care majoritatea nu o poate susține. „Încă nu ne putem permite să stocăm producția agricolă, pentru că în general foarte mulţi fermieri care au făcut investiţii încă nu s-au capitalizat, pentru că investiţiile în agricultură costă şi, bineînţeles, creditarea e aşa cum este din partea băncilor, de multe ori nu este, şi atunci când este, este cu dobânzi foarte mari, ratele foarte mari, perioade scurte. E foarte greu de construit spații de depozitare.”

Statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor

În opinia lui Nicolae Stroescu, România stă foarte bine la partea de tehnică agricolă, având utilaje de ultimă generaţie, de la tractor, pluguri, până la semănători și combine. În ceea ce privește sămânța, Nicolae Stroescu zice: „Testăm cu firmele producătoare de sămânţă sau multiplicatoare de sămânţă ce seminţe merg aici, ţinând cont de specificul locului, de ariditate, de lipsa de apă şi aşa mai departe. Am ajuns în anii cu precipitaţii cât de cât normale la producţii bune. Anul trecut, am avut medii mari şi la grâu, şi la rapiţă, tocmai datorită respectului pentru tehnologie. În agricultură sunt cinci factori limitativi de producţie, ei sunt strâns legaţi între ei: aerul, temperatura, lumina, solul şi omul. Nu se pot ajuta decât într-un fel de osmoză unul cu altul. Mai glumesc și spun că există și un al şaselea factor limitativ pe care nu-l putem de mult ameliora, factorul politic. Nu avem nici pesticide pentru el, nu avem nici alte soluţii pentru el”.

Nicolae Stroescu

Dar la finalul zilei, cea mai mare problemă a fermierilor rămâne în continuare apa, mai bine zis lipsa ei. Irigarea este un subiect intens dezbătut. Familia Stroescu vorbește despre canale de irigații care au fost astupate cu vegetație, odată funcționale și care deserveau culturi agricole de pe terenurilor lor, la doar 2 km de Dunăre. Statul a dat vina pe fermieri pentru stadiul deplorabil în care au ajuns instalațiile. În anul 2018 au fost reabilitate, în teorie, pompele de apă. În fapt, a fost dată o mână de vopsea pe exteriorul lor și puse în funcțiune doar pentru două ore, fără a se curăța măcar canalele magistrale de vegetație: „Două ore au funcţionat acele pompe, au fost vopsite frumos – deja sunt şi vândute la fier vechi o parte din ele”.

Ca răspuns, în lupta pentru a obține sisteme de irigații au fost formate asociații sau societăți ale producătorilor agricoli. Cornel Stroescu, alături de fratele lui și de vecini, este unul dintre fermierii care a încercat să înființeze o OUAI (Organizație a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații). Dar și aici statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor. „Pentru a înființa o OUAI, fermierii trebuiau să îi găsească pe vechii administratori, mulţi dintre ei sau majoritatea au pământul în arendă, au murit şi n-am mai găsit documente. Ceea ce, printr-un artificiu legislativ, trebuia desfiinţat, reziliat, radiat, că nu poţi să te duci să scoţi un mort din groapă şi să-l învii. Deci asta mi se pare ciudat şi rea-voinţă politică. O altă variantă este găsirea a 15 membri dispuși să dea declarații la notar legate de terenurile pe care le dețin pentru înființarea unei organizații”, arată Cornel Stroescu.

În ciuda capacității de producție a țării, chiar și în condițiile climatice actuale, România se afla într-un cerc vicios, devenind, așa cum zice Cornel Stroescu, din exportator de grâu, importator de pâine congelată, din exportator de carne în importator de mezeluri. Astfel, pe rafturile magazinelor din țara noastră ajungeau, de pildă, ouă poloneze, la momentul respectiv fiind cele mai scumpe din piață, în condițiile în care România exportă 50% din producția de ouă, chiar la cel mai mic preț. „Ouăle poloneze erau cele mai scumpe pe rafturile magazinelor, dar de fapt ne punem întrebarea: cine aduce în ţară aceste ouă din Polonia? Cine? Că am avut o declaraţie a unui ministru, care spunea că o să controleze toate fermele de găini ouătoare din România ca să vadă de ce au crescut prețurile. Răspunsul acestor întrebări este dat de lipsa de implicare a guvernului și de legile scrise parcă împotriva fermierilor, oameni care susțin o bună parte din economia țării. Totodată, remarcăm dezinteresul celor care se ocupă de finanțarea proiectelor care ar trebui să susțină producția agricolă, anume: sisteme de depozitare, irigații sau recoltare”, concluzionează Cornel Stroescu. 

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

40 la sută din populație consumă zacuscă de mai multe ori pe săptămână. Unul din patru români mănâncă o dată pe săptămână din această specialitate românească, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Malagrow România, acoperind întreaga țară. Marea majoritate preferă zacusca făcută acasă, pe care, de obicei, o prepară ei înșiși. Cele mai mari cantități de zacuscă sunt produse în județele Ilfov, Iași și Mureș. Preferata este, în mod clar, zacusca de vinete.

În România, zacusca este o mâncare indispensabilă. Peste două treimi din populație consumă în fiecare săptămână zacuscă, potrivit unui sondaj online realizat de Malagrow România între 24 august și 14 septembrie 2022, la care au participat 3.242 de persoane. Pentru majoritatea respondenților (62%), zacusca face parte din masa de zi cu zi. Datorită ingredientelor vegetale, o treime dintre aceștia pun acest preparat pe masă în timpul Postului. Doar 3,6% dintre respondenți consumă zacuscă de sărbători.

În ceea ce privește sortimentele de zacuscă, cea de vinete este, în mod clar, cea mai populară, aproape trei sferturi dintre români spunând că aceasta este preferata lor. De asemenea, zacusca de ciuperci și de fasole sunt foarte apreciate, însă doar o minoritate de respondenți au votat pentru zacusca de pește, de dovlecei și de conopidă. Marea majoritate a respondenților (80,1%) optează pentru zacusca făcută acasă, doar 11,3% cumpărând acest preparat din magazinele alimentare și 8,6% de la producătorii locali sau din piețe.

Persoanele tinere fac mai puțină zacuscă

Sondajul făcut de Malagrow România acoperă nu doar consumul, ci și obiceiurile de preparare a zacuștei. Datele arată că majoritatea respondenților își fac zacuscă acasă, dar și părinții și bunicii se ocupă cu prepararea acesteia, ceea ce înseamnă că rețetele pentru acest preparat tradițional sunt transmise de la o generație la alta. În ceea ce privește grupa de vârstă, cei peste 46 de ani sunt cei mai pricepuți în prepararea zacuștei, în timp ce cei între 18 și 35 de ani sunt mai puțin interesați de acest lucru, doar 16% dintre ei făcând zacuscă.

Aproape jumătate din respondenții sondajului (45,8%) au declarat că, de obicei, prepară 10-25 de borcane de 380 ml cu zacuscă, însă una din patru persoane umple mai mult de 25 de borcane cu zacuscă. Doar 20% dintre români fac numai 5-10 borcane din această delicatesă. Potrivit răspunsurilor, cele mai mari cantități de zacuscă sunt produse în județul Ilfov, urmat de județele Iași, Mureș, Cluj și Suceava. 

Nu există zacuscă fără ceapă, vinete și ardei capia

Potrivit sondajului, ceapa este ingredientul esențial pentru acest preparat, cu 89,7% din voturi, urmată de vinete (86,8%), ardei capia (78,6%) și de roșii (74,5%). Gogoșarii și morcovii sunt, de asemenea, ingrediente populare. Mai mult de o treime dintre respondenți au votat pentru ciuperci, în timp ce 17,7% au votat pentru fasole. Pătrunjelul, usturoiul, dovlecelul, conopida și țelina se adaugă mai rar la zacuscă.

Legumele pentru zacuscă se cumpără din piețe sau magazine

Cea mai mare parte (67%) dintre români cumpără legumele necesare pentru zacuscă din magazine sau piețe, iar 26% dintre respondenți își cultivă ei înșiși toate legumele de care au nevoie pentru acest preparat. Prețurile actuale ridicate nu descurajează românii să facă zacuscă, 73% dintre respondenți declarând că vor face acest preparat și în acest an, în ciuda costurilor crescute. Doar 18% au declarat că renunță să prepare zacuscă acasă, preferând să cumpere zacusca gata preparată, iar 9% dintre respondenți nu fac niciodată zacuscă acasă, ci cumpără, de obicei, din magazine sau piețe.

„Compania noastră este un susținător devotat al consumului de legume autohtone, așa că suntem încântați că zacusca este atât de populară în România. Iar faptul că unul din patru oameni își cultivă legumele proprii este un lucru de care suntem foarte mândri. Considerăm că munca fermierilor locali este esențială pentru economia românească, iar scopul nostru este de a le oferi producătorilor fertilizanți, biostimulatori și amestecuri de substrat de calitate”, a subliniat Csaba Éber, director general al Malagrow România.

Valoarea și aprecierea de care se bucură zacusca printre români se vede și din faptul că mulți o oferă drept cadou. Aproape o treime dintre respondenți împart acest preparat cu membrii familiei și prietenii apropiați.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

Ajutoarele nu se cumulează

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

E necesară educația consumatorului

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

Pârghii economice irosite

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

Produsele ecologice, o iluzie

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) continuă seria evenimentelor organizate toamna cu „Ziua Culturilor Fixatoare de Azot”. Partener principal este Corteva Agriscience, iar gazda acestei manifestări aflată la prima ediție este ferma Agro Chirnogi din județul Călărași. Genetica de top așteaptă să fie descoperită de fermieri pe 29 septembrie 2022.

„Ziua Culturilor Fixatoare de Azot” aduce împreună în câmp cultivatorii de soia și lucernă, precum și furnizorii de inputuri.

Soia este o cultură rentabilă prin cantitatea mare de azot lăsată în sol, prin urmare nu poate fi neglijată având în vedere suprafețele cultivate în țara noastră. Județele cu cele mai mari suprafețe de soia sunt: Timiș – 20.663 ha în 2021 (17.674 ha în 2020); Botoșani – 20.548 ha în 2021 (17.481 ha în 2020); Călărași – 16.454 ha (13.211 ha în 2020); Brăila – 15.835 ha în 2021 (14.651 ha în 2020).

„Scopul organizării acestei manifestări este promovarea și dezvoltarea pieței de soia și lucernă în România. Ştim că informaţiile tehnice sunt valoroase pentru fermierii români, mai ales atunci când vorbim despre productivitate”, spune Alina Crețu, director executiv APPR.

Soia, vestită pentru conţinutul ridicat de proteine , este o cultură care face parte din familia leguminose. Anul trecut a dat o producţie medie de 2.489 kg/ha.

Lucerna este recunoscută drept una dintre cele mai valoroase plante de nutreţ, cu o bună capacitate de regenerare, anul trecut dând o producţie medie de 14.697 kg/ha masă verde.

Ferma care găzduiește evenimentul s-a înființat în urmă cu 31 de ani. Agro Chirnogi a pornit de la cultivarea cerealelor și a ajuns astăzi să activeze și în industria alimentară, deținând o moară perfomantă și având propiul brand de făină și mălai: Măriuca, dedicat pieței interne de retail.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html