Multiplele întrebuințări în alimentația omului, a animalelor și ca materie primă pentru o serie de industrii, fac din cultura porumbului una din cele mai importante culturi atât pe plan mondial, cât și național.
Porumbul este o plantă sensibilă la îmburuienare, concurența buruienilor pentru apă, hrană și lumină aducând pagube însemnate producției, aceasta putând scădea cu peste 80%.
Summit Agro România este una dintre companiile cu un portofoliu complex de erbicide pentru combaterea integrată a buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate din cultura porumbului.
Click Pro conține două substanțe active: terbutilazin 326 g/L + mesotrione 50 g/L, asigurând un spectru larg de combatere a buruienilor din cultura porumbului.
Substanța activă terbutilazin face parte din grupa triazinelor, este preluată de buruieni prin rădăcini și frunze, apoi este translocată prin xilem în plantă, acumulându-se în vârfurile de creștere și frunze. Buruienile se îngălbenesc, apoi se necrozează.
Substanța activă mesotrione are acțiune sistemică, fiind absorbită prin rădăcină, tulpină și frunze și este translocată rapid în întreaga plantă prin xilem și floem. Acționează prin inhibarea enzimei HPPD, întrerupând sinteza unor compuși (plastoquinona și tokoferol), ceea ce duce la blocarea fotosintezei și a producției de carotenoizi în buruiană.
Produsul are dublă acțiune - peliculară și sistemică. Poate fi aplicat atât preemergent, cât și postemergent.
Aplicat în postemergență, asigură o combatere bună a buruienilor monocotiledonate anuale Echinochloa crus-galli, Digitaria sanguinalis, Setaria sp. Pentru un control bun al buruienilor menționate recomandăm ca aplicarea să se facă până la stadiul de înfrățire al buruienilor.
Produsul combate și principalele specii de buruieni dicotiledonate întâlnite în cultura porumbului: Amaranthus sp., Chenopodium sp., Xanthium strumarium etc.
În postemergență produsul poate fi aplicat până la stadiul de 8 frunze ale plantei de porumb, asigurând în acest caz și combaterea buruienilor cu emergență târzie - Abutilon theophrasti, Helianthus annuus, Solanum nigrum.
Doza omologată este de 2 - 2,3 L/ha. Doza aplicată se stabilește în funcție de gradul de îmburuienare, stadiul de dezvoltare a buruienilor și în funcție de modul de folosire a produsului - singur sau în amestec cu un alt erbicid.
La o îmburuienare ridicată și un stadiu mai avansat de dezvoltare a buruienilor, doza recomandată este de 2,3 L/ha, iar în amestec cu un alt erbicid se poate utiliza doza de 2 L/ha.
Click Trio este cel mai nou erbicid din portofoliul Summit Agro România, produs cu 3 substanțe active ce controlează atât buruienile dicotiledonate cât și pe cele monocotiledonate.
Cele 3 substanțe active conferă erbicidului moduri diferite de acțiune și activitate atât la sol cât și foliară. Pe lângă substanțele active terbutilazin și mesotrione pe care le conține erbicidul Click Pro, Click Trio mai conține clomazonă, ce face parte din grupa isoxazolidinone, acționând prin inhibarea biosintezei carotenoidelor. Clomazona se absoarbe prin rădăcină și vârfurile de creștere, cu translocare acropetală până la nivelul frunzelor.
Click Trio se poate aplica din faza de preemergență a porumbului în doza de 1,7 - 2 L/ha, până în faza de 2-3 frunze ale culturii, în doză de 1,5 - 2 L/ha. Dacă utilizați un alt produs în amestec, pentru controlul buruienilor monocotiledonate perene, recomandăm doza de 1,5 L/ha.
Spectrul de buruieni combătute este unul foarte mare, de la buruieni monocotiledonate precum Echinochloa crus-galli, Poa annua, Setaria viridis, Digitaria sanguinalis, până la buruieni dicotiledonate ca Abutilon theoprasti, Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Polygonum persicaria, Sonchus spp.
Click Trio conferă protecție și după aplicare, în funcție de umiditatea din sol, astfel că fermierii pot controla și următoarele valuri de buruieni anuale, fară a fi nevoie să mai intervină cu un alt produs.
Pledge 50 WP are ca substanță activă flumioxazin 50% și este utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și a unor specii monocotiledonate. Se aplică pelicular, până la răsărirea culturii de porumb și are acțiune reziduală. Nu se amestecă cu alte produse. Se aplică preemergent.
Doza omologată este de 90-120 g/ha în 300-400 L apă.
Principalele buruieni combătute: Solanum Nigrum, Amaranthus sp., Chenopodium album, Stellaria media.
Lancelot Super este un erbicid sistemic, cu două substanțe active: aminopiralid 30% și florasulam 15%, cu acțiune eficientă asupra buruienilor dicotiledonate anuale și perene: Amaranthus retroflexus, Anthemis arvensis, Brassica oleracea, Cirsium arvense, Galium aparine, Xanthium strumarium etc.
Se aplică în doza de 33 g/ha postemergent, la stadiul de 4 - 6 frunze ale culturii de porumb și se absoarbe în principal prin frunze, iar secundar prin rădăcini.
Arbiter este un erbicid sistemic, ce are ca substanță activă fluroxipir 200 g/L, ce se aplică postemergent. Este utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura porumbului.
Doza omologată este de 1 L/ha, aplicat de la 3 la 6 frunze ale porumbului.
Este absorbit prin aparatul foliar al buruienilor și translocat în toată planta. Efectul erbicidului poate fi observat la 7-10 zile de la aplicare.
Combate foarte bine Galium aparine, Rubus spp., Capsella bursa-pastoris, Equisetum arvense.
Barracuda are ca substanță activă mesotrione 100 g/L și cționează sistemic, cu aplicare în postemergență. Combate buruieni dicotiledonate și unele monocotiledonate anuale. Doza omologată este de 0,75 - 1,5 L/ha, aplicat când plantele de porumb au 2-8 frunze.
Majoritatea buruienilor cu frunză lată sunt sensibile la erbicidul Barracuda, exemplu fiind: Abutilon theophrasti, Amaranthus spp., Ambrozia tifida, Chenopodium spp., Polygonum sp., Xanthium strumarium.
Pentru combaterea eficientă a buruienilor, bolilor și dăunătorilor porumbului recomandăm totodată respectarea rotației culturilor și a asolamentului.
Articol furnizat de Summit Agro România
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În urmă cu ceva timp eram într-o fitofarmacie. Un domn cere vânzătoarei „un Mospilan”, ceva pentru gradină. Gândul mi-a sărit la dialogurile din magazine și târguri în care cerem adidași, nu pantofi sport sau cerem o drujbă și nu un fierăstrău mecanic. Toate acestea indică un brand adevărat, certificat în timp. Când domnul respectiv a solicitat „un Mospilan” și nu un insecticid, am asimilat imediat cererea cu cele de mai sus. Mospilan 20 SG este un produs de excepție și evident de o mare notorietate.
Condiționat, de ceva vreme, sub formă de granule solubile, produsul vine în sprijinul utilizatorului printr-o capacitate de dispersie superioară și prin absența totală a urmelor de produs pe fețele ambalajului.
Insecticid din grupa neonicotinoidelor, reomologat la nivelul Uniunii Europene până în anul 2033, este un produs pe bază de acetamiprid în concentrație de 20% (200g/kg), ce acționează asupra insectei țintă prin ingestie. Este un produs sistemic cu activitate translaminară, pătrunzând în frunze, unde își păstrează efectul chiar și peste trei săptămâni.
Acționează rapid asupra tuturor stadiilor de dezvoltare ale insectei: ou - larvă - nimfă - adult, afectând sistemul nervos, producând convulsii, paralizie, moartea dăunătorilor țintă intervenind după 1-2 zile de la aplicare.
Acetamipridul imita mediatorul chimic acetil-colină, dar nu este descompus de enzima acetilcolin-esterază. Ca urmare, influxul nervos este transmis permanent, nefiind întrerupt de acțiunea enzimei amintite, rezultând, așa cum am menționat, convulsii puternice urmate de moartea insectei țintă.
Datorită co-formulanților de înaltă clasă, nu este influențat de temperatura atmosferică din momentul aplicării, nu este descompus de razele solare și rezistă foarte bine la spălare; ploile survenite în aproximativ două ore de la aplicare nereducând efectul insecticidului.
Mospilan 20 SG este omologat pentru 12 culturi și în jur de 20 de dăunători. Pentru a vizualiza întreg spectrul de culturi și dăunători, precum și dozele omologate pentru combaterea acestora, se poate accesa site-ul www.sumi-agro.ro.
Împreună cu uleiul vegetal Toil formează pachetul comercial Mospilan Oil, foarte eficace în tratamentele prevegetative la măr și prun în doză de 0,450 Kg/ha Mospilan 20 SG și 0,5% Toil.
Cultura de rapiță este foarte atractivă pentru dăunători în perioada de primăvară deoarece aceștia găsesc resurse de hrană nebănuite în aceasta, în plus, perioada de început a primăverii corespunde cu perioada de împerechere a acestor dăunători, larvele lor producând pagube însemnate culturii.
Gărgărița tulpinilor (Ceutorhynchus napi)
Acest dăunător migrează din locul de iernat, care este în special arealul unde în anul precedent a fost cultivată rapița, dar și din zona florei spontane, spre noua cultură, când temperatura aerului atinge 8-9° Celsius (indivizi solitari pot fi zăriți și la temperaturi mai joase). Vârful de zbor se atinge la temperaturi de peste 12° Celsius, temperaturi ce corespund acestei perioade din an.
Trebuie reținut că la început apar masculii, care produc pagube mici, nesemnificative, după care la aproximativ două săptămâni de la apariția acestora apar femelele și, în condiții de temperaturi de peste 10-12° Celsius, are loc împerecherea. Femela sapă, prin roadere, acele orificii în tulpină, după care depune ouăle din care vor ieși larvele care distrug măduva tulpinii și pot migra și pe ramificații, pierderile de producție fiind considerabile.
De asemenea, aceste orificii, rosături sau crăpături, vor constitui adevărate porți de intrare pentru numeroase boli (în special putregaiuri), toate acestea ducând la mari pierderi de recoltă.
Pentru a preveni atacul acestui daunator și, evident, efectele secundare menționate, recomandăm tratamentul cu Mospilan 20 SG în doză de 0,2 kg/ha.
Pragul economic de dăunare (P.E.D.) este de doi adulți pe o plantă. Pentru a observa mai ușor acest dăunător recomandăm folosirea bolurilor galbene.
Este recomandat ca aplicarea să se facă la aproximativ 10 zile după ce au fost observați masculii, având în vedere că la aproximativ două săptămâni după apariția lor apar și femelele, putând avea loc împerecherea - în acest mod efectul insecticidului este maxim, reducând la minimum atacul acestui dăunător.
Din păcate, este posibilă combaterea doar în stadiul de adult, de unde și importanța efectuării tratamentului la momentul optim.
Gândacul lucios (Meligethes aeneus)
Acest dăunător își face apariția în lanul de rapiță odată cu apariția racemului cu bobocii care stau să înflorească. Când temperatura aerului depășește 10° Celsius are loc migrația gândacului lucios din zona de iernare - flora spontană - spre lanurile de rapiță.
Odată ce temperatura aerului depășește 15° Celsius are loc vârful de zbor al acestuia, fapt care corespunde cu începutul înfloriri culturii de rapiță. Acum are loc și împerecherea gândacului lucios, moment în care femela produce rosături la nivelul bobocilor, unde va depune ouăle din care ies larvele.
Acestea vor consuma polenul din interior, distrugând totodată pistilul și anterele. Atacul este produs atât de larve, cât și de adulți. Pentru a evita pierderile de recoltă datorate acestui dăunător, recomandăm tratamentul cu Mospilan 20 SG în doză de 0,150 Kg/ha. Pragul economic de dăunare al acestui dăunător este, în funcție de dezvoltarea plantei, următorul:
când avem boboci doar pe tulpina principală - P.E.D. este de 1 individ/plantă;
atac pe planta mediu ramificată - P.E.D. este de 3 indivizi/plantă;
atac pe planta puternic ramificată - P.E.D. este de 5-6 indivizi/plantă.
Ploșnița cerealelor (Eurygaster integriceps)
Are o generație pe an, iernează ca adult și migrează spre lanurile de grâu când temperatura aerului depășește 12° Celsius. În prima parte a lunii mai are loc împerecherea, urmată de depunerea ouălor și, după 7-15 zile de incubație, apar larvele care parcurg aproximativ o lună până la forma adultă - perioadă care corespunde cu perioada de maturare a grâului.
Larvele și adulții se hrănesc cu conținutul spicelor, producând pagube importante când P.E.D. este depășit. P.E.D. este de 5-7 adulți hibernați/m2, iar în cazul larvelor P.E.D. este de 3-5 larve/m2.
Recomandăm Mospilan 20 SG pentru combatere deoarece perioada de atac este lungă, larvele eclozand eșalonat.
Momentul optim de aplicare a produsului este atunci când larvele se găsesc în stadiul de vârsta a doua, produsul acționând fără a ține seama de temperatură și asigurând o perioadă de minimum trei săptămâni de protecție a culturii - net superior unor produse de contact care doar aparent sunt ieftine, dar care în cazul unui atac puternic sunt ineficiente și neeconomice.
Pentru mărirea eficacității tratamentului, recomandăm aplicarea produsului împreună cu insecticidul de contact Wizard.
Articol scris de: ing. ADRIAN ISOC, director vânzări pentru zona de Vest Summit Agro România
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cultivarea viței-de-vie (Vitis vinifera) și producerea de vin au fost atestate documentar încă din cele mai vechi timpuri, iar tradiția, priceperea și pasiunea viticultorilor români este pe deplin apreciată de cei care recunosc celebrul proverb latin, că adevaru-i doar în vin („in vino veritas”) și știu să savureze un vin bun la toate evenimentele importante din viață.
„Suta de ani să împlinești de vrei,Vin BIO trebuie să bei.De îl servești ca și desert,E socotit medicament.” - ing. Costel MironTehnologia modernă a viței-de-vie presupune un sistem integrat de protecție a acestei culturi nobile, iar din „Țara Soarelui Răsare”, compania Summit Agro, parte a grupului Sumitomo Corporation din Japonia, vine cu soluții de ultimă generație, ce NU trebuie să lipsească din programul tehnologic, unanim apreciate de către viticultorii profesioniști din întreaga lume.
Fertilizarea de bază asigură necesarul de elemente nutritive, însă, din cauza condițiilor climatice, plantele nu reușesc să ia toate elementele nutritive din sol și trebuie să le ajutăm cu produse pentru completarea nutriției în perioada de vegetație.
ELITE este un fertilizant foliar ce are în compoziție azot 20%, fosfor (P2O5) 20%, potasiu (K2O) 20%, oxid de magneziu 2,2% și sulf 1,8%.
FERTIGOFOL ULTRA este un amestec de azot 8,9%, fosfor 3%, potasiu 7,2%, sulf (SO3) și microelemente chelatate, imediat accesibile plantelor de cultură.
Gama SEIPRO de la Summit Agro - Shigeki, Kaishi și Kinactiv Fruit, oferă produse acreditate de organisme internaționale pentru culturi BIO, dar și pentru culturi unde se folosește tehnologie clasică. Știm că „un vin de calitate” se obține din struguri de calitate, iar produsele din Gama SEIPRO, utilizate la soiul Tămâioasă Romanească, au adus un spor de producție cuprins între 1,4 și 2,4 t/ha și un spor de zahăr 8-10 g/L de must (SCDVV Pietroasa, 2019 și 2020).
SHIGEKI – Știința și natura în slujba ta - este un fertilizant foliar ce are în compoziția sa fosfor, potasiu, zinc, fier, mangan, bor, cupru și molibden. Ajută plantele de cultură să reziste stresului cauzat de factori biotici și abiotici.
KINACTIV FRUIT – Fructificare la superlativ - este un biostimulant ce conține micro și macroelemente alături de o gamă de aminoacizi necesari plantelor. În perioada de înflorire și formare a fructelor, planta consumă o cantitate mare de energie, moment cheie pentru aplicarea Kinactiv.
„Aplicarea biostimulanților Shigeki si Kinactiv Fruit în diferite stadii de creștere, dezvoltare și fructificare a viței-de-vie, a determinat o reglare a echilibrului metabolic al plantelor, prin dezvoltarea unei toleranțe bune la factorii de stres biotici și abiotici, ca efect al stimulării mecanismelor naturale de apărare. Rezultatele obținute în perioada 2018 – 2020, au arătat un beneficiu asupra randamentului cantitativ al producției prin creșterea greutății medii a strugurilor cu 10,42% - 26,75% și creșterea calitativă a strugurilor prin asigurarea unui echilibru între conținutul de zăhar și aciditate.” - dr. ing. Alina Donici, director științific al Stațiunii Didactice de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa
KAISHI – Uită de stres – este tot un biostimulant ce conține aminoacizi, macroelemente și microelemente. Este dedicat aplicării în momentul în care plantele de cultură suferă de stres. Se recomandă utilizarea produsului Shigeki înainte de a se instala stresul, iar Kaishi după instalarea acestuia.
Molia strugurilor este unul dintre principalii dăunători în vița-de-vie, care generează pagube economice importante. Pentru combaterea ei, Summit Agro recomandă două produse:
MOSPILAN 20 SG – insecticidul eficient și plurivalent (cu a doua denumire comercială Krima 20 SG) pe bază de ACETAMIPRID, omologat în Europa până în 2033.
WIZARD – Vrăjitorul culturilor curate - un insecticid care, comparativ cu produsele similare de pe piață, este mult mai rezistent la acțiunea razelor solare, cu un risc minim de evaporare sau degradare și poate fi administrat la temperaturi de până la 24°C.
O altă grupă importantă de dăunători este grupa acarienilor. Recomandăm NISSORUN 10 WP (hexitiazox 10%), care combate acarienii în stadiul de ou, larvă și nimfă.
Pentru combaterea manei, Summit Agro are în portofoliu produse care pot fi ușor integrate în tehnologie:
TRIUMF 40 WG (400 g/kg cupru metalic) - omologat pentru utilizare în culturile organice, cât și în tehnologia clasică.
CUPERTINE SUPER (cupru 22,5% + cimoxanil 3%) - fungicid cu acțiune sistemic-locală recomandat a fi utilizat în perioada de creștere activă a lăstarilor, până la formarea și dezvoltarea boabelor în ciorchine.
ZETANIL – Privește mana cu alți ochi - conține cimoxanil 330g/kg + zoxamidă 330g/kg - omologată în Europa până în anul 2033 (a doua denumire comercială a produsului LIETO). Are acțiune preventivă și curativă, capacitate mare de pătrundere în frunze, mecanism de acțiune multi-site și este recomandat în tehnologia de combatere a manei, cât și a prevenirii apariției de forme rezistente ale bolii.
„Cu o suprafață întinsă pe 2.500 ha, compania Jidvei deține cea mai mare plantație viticolă din România și din Europa cu proprietar unic, podgorie care cuprinde o varietate mare de soiuri de struguri albi și odată cu schimbările climatice, a fost posibilă și plantarea soiurilor de struguri roșii. În obținerea de producții de struguri de calitate, obiectivul nostru major îl reprezintă optimizarea tehnologiilor și aplicarea celor mai performante produse prin fundamentare științifică în vederea asigurării sustenabilității. De aceea, în tehnologiile noastre de combatere a bolilor și dăunătorilor, utilizam cele mai performante produse, printre care și produsele din portofoliul Summit Agro România. Fungicidul Cupertine Super are rezultate excelente în prevenirea și combaterea manei în podgoria noastră. Recomandăm utilizarea lui Cupertine Super în schemele de tratament, deoarece este un produs performant și totodată flexibil în combinație cu alte soluții pentru extinderea combaterii și pentru alți agenți patogeni.” - ing. Ioan Mărginean, director tehnic viticultură la Jidvei
Pentru combaterea făinării, Summit Agro recomandă CYFLAMID 5 EW (ciflufenamid 5%) - Regele câștigător în lupta contra făinării - unul dintre cele mai bune produse pentru combaterea acestui patogen, utilizat pe scară largă în podgoriile din România. Este un fungicid cu acțiune preventivă și curativă de lungă durată, având un mod de acțiune diferit de produsele competitoare. Pătrunde foarte bine în frunză, se transmite translaminar și previne formarea și dezvoltarea patogenului.
„Gama de vinuri de la crama Liliac, obținute din podgoriile de la Batoș și Lechința sunt deja recunoscute ca vinuri premium în România. De aceea, utilizăm cele mai inovatoare echipamente în obținerea lui și selectăm cele mai performante soluții pentru protecția viței-de-vie, mai ales în combaterea bolilor de mană și făinare. Astfel, am introdus în schemele de tratament fungicidele de la Summit Agro România. Pentru combaterea făinării, am aplicat fungicidul Cyflamid 5 EW, produs de ultimă generație, care ne asigură un control total asupra făinării. Aplicat în perioada de coacere a ciorchinilor, am avut rezultate foarte bune obțînând o producție curată și sănătoasă. Mai mult de atât, Cyflamid 5 EW acționează și sub formă de vapori, asigurând o protecție de lungă durată pentru a preveni atacurile de făinare. De asemenea, am aplicat și fungicidul Lieto cu rezultate excelente pentru combaterea manei. Recomandăm cu toată încrederea folosirea celor două fungicide - Cyflamid 5 EW și Lieto în schemele de tratament.” - ing. Ion Dumitraș, director tehnic Liliac
Adjuvanții sunt produse utilizate în amestec cu insecticide ori fungicide pentru a crește suprafața de acoperire cu soluția de tratament și cresc aderența soluției și rezistența la spălare.
Summit Agro pune la dispoziție două produse: IMPROVE 5 în 1 - adjuvant, corector de pH ce are și rol de umectare, precum și produsul TOIL – adjuvant pe bază de ulei de rapiță.
Material furnizat de echipa Summit Agro România
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pregătind culturile viitorului, cu o atenție deosebită pentru agricultura ecologică, Summit Agro România, parte a Sumitomo Corporation (Japonia) – corporație globală leader Fortune 500, specializată în comerț internațional și investiții în afaceri, a început în anul 2018 conturarea gamei de produse BIO în parteneriat cu Futureco Bioscience (Spania), unul din liderii europeni, de peste 20 de ani, în domeniul cercetării, dezvoltării, producției și comercializării de biostimulanți și produse bio de ultimă generație pentru protecția plantelor.
Păstrând și unificând linia valorilor comune ale celor două companii, prin alăturarea particulei „sei” a cuvântului seicho („creștere” în limba japoneză) și „pro”, ca simbol al profesionalismului și grijii pentru natură, ia naștere gama de produse BIO Seipro, cu scopul de a reflecta și promova calitatea, inovația și responsabilitatea față de mediu.
Toate acestea sunt transpuse grafic prin intermediul frunzei de Ginkgo biloba, ce poartă o dublă semnificație, forma de evantai a frunzei reflectând atât originile japoneze și principiile de dezvoltare ce guvernează activitățiile Sumitomo Corporation de 400 de ani, cât și calitățile arborelui de Ginkgo biloba ce transcend mileniilor: reziliență, anduranță și longevitate.
Urmărind de peste 3.500 de ani dansul uimitor, în bătaia ușoară a vântului, al evantaielor verzi al celui mai longeviv copac de Ginkgo biloba înțelegem fundamentele ce au stat la baza dezvoltării gamei Seipro ce se dorește a fi un element definitoriu de sprijin al agriculturii pentru anduranță, continuitate și grijă față de natură.
Dezvoltarea gamei de produse urmează îndeaproape liniile pieței europene și înglobează, în mod constant, cele mai noi rezultate ale cercetării și dezvoltării în asigurarea sustenabilității mediului și produselor, urmând trendul de creștere vizat de Uniunea Europeană, de a egala până în anul 2050 valoarea de piață a produselor chimice.
În acest moment gama de produse BIO Seipro cuprinde șapte produse biologice, concepute special să ajute plantele cultivate să treacă peste perioadele de stres, stimulând refacerea lor și protejându-le de dăunători.
Shigeki: Știința și natura în slujba ta
Fertilizant foliar de ultimă generație cu efect biostimulator, ce conține macroelemente și o gamă largă de microelemente chelatate ușor asimilabile și stimulează procesele fiziologice pentru a trece mai ușor peste perioadele de stres, având efect rapid, vizibil.
Kaishi: Uită de stres
Biostimulant cu o formulă unică ce stimulează metabolismul plantelor, iar L-aminoacizii liberi de origine vegetală conferă un grad mare de puritate a moleculelor și o excelentă preluare de către plantă. Are rol în recuperarea plantelor după o perioada de stres și ajută la dezvoltarea sănătoasă a acestora.
Kinactiv Fruit: Fructificare la superlativ
Biostimulant pe bază de L-aminoacizi liberi de origine vegetală, macro și microelemente ce ajută plantele de cultură să treacă mai ușor peste perioadele de înflorire, fructificare - formarea și dezvoltarea fructelor (procese fiziologice care cauzează stres plantei) pentru a obține o producție bogată, sănătoasă, cu atingerea potențialului genetic (mărimea și culoarea fructului, fermitate, conținut în zaharuri etc.).
Kinactiv Root: Rădăcini la superlativ
Biostimulant cu o combinație echilibrată de elemente, este produsul perfect ce ajută plantele să treacă peste perioadele de stres, stimulând refacerea și dezvoltarea mai rapidă a unui sistem radicular sănătos, optimizând astfel capacitatea nutrițională a plantei, conducând la dezvoltarea completă și cât mai aproape de potențialul său genetic.
NoFly: Insectele NU-i rezistă!
Insecticid bio ce conține spori ai ciupercii entomopatogene Isaria fumosorosea (tulpina FE 9901) și provoacă un proces natural de combatere a musculiței albe de seră (Trialeurodes vaporariorum), în toate stadiile de dezvoltare.
Poate fi aplicat în orice stadiu de dezvoltare a plantei, fiind prietenos cu fauna auxiliară și prădătorii naturali ai musculiței albe de seră, nu lasă reziduuri, nu creează rezistență și nu necesită timp de pauză până la recoltare. Ajută astfel fermierii să atingă standardele solicitate de marile lanțuri comerciale în ceea ce privește nivelul de reziduuri în fructe și legume.
Taikyu: BIOputerea fructelor perfecte
Biostimulant cu formulă unică ce conține substanțe de natură vegetală 100% (glicin-betaină, L-prolină, azot organic, carbon organic). Are o solubilitate foarte bună, rapidă, fiind ușor preluat de către plantele de cultură, ceea ce le ajută să reziste perioadelor de stres cauzat de factorii biotici și abiotici. Asigură o revenire mai rapidă în urma stresului și este recomandat a fi utilizat în special pentru reducerea procesului de crăpare a fructelor în perioadele cu ploi abundente urmate de temperaturi ridicate, de lungă durată.
BrasiPro: Fii Pro nutriție!
Fertilizant foliar complex ce îmbunătățește dezvoltarea rădăcinilor și frunzelor, excelent revitalizant al culturii, esențial în formarea tulpinii și intensificarea metabolismului, asigurând o dezvoltare uniformă a plantei și o preluare rapidă a soluției nutritive.
Magda Stăicuț, Manager Comunicare Summit Agro România
Suntem astăzi, mai mult ca oricând, mai aproape de natură, de culturi, de floră și faună și avem la dispoziție cele mai avansate instrumente de lucru și tehnologii de ultimă generație pentru a înțelege, a cuantifica, a analiza dar mai ales a adapta acțiunile și produsele noastre într-un efort comun de protejare și dezvoltare a unei economii și agriculturi durabile cu impact major asupra resurselor planetei pentru mai departe.
*****
Summit Agro România a luat ființă în anul 1997 și este parte a Sumitomo Corporation, cu sediul central în Japonia, ce are o istorie care datează încă din 1615 și este prezentă în 65 de țări și regiuni cu peste 79.000 de angajați. Sumitomo Corporation desfășoară activități în diferite industrii ca: finanțe, asigurări, comerț, extracție și prelucrare a metalelor, transporturi și sisteme de construcții, mediu și infrastructură, media, bunuri și servicii pentru îmbunătățirea stilului de viață, resurse minerale, energie, produse chimice și electronice.Mai multe detalii despre Summit Agro România și Sumitomo Corporation găsiți pe site-ul www.sumi-agro.ro sau apelând cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România.Articol de: MAGDA STĂICUȚ, Manager Comunicare Summit Agro România
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit duminică, 8 octombrie 2023, vernisajul expoziției și festivitatea de decernare a premiilor Concursului internațional de artă fotografică „Via, vinul și bucuria de a trăi”, precum și lansarea albumului cu același nume.
Evenimentul a fost posibil datorită implicării deosebite a Asociației Internaționale Euro Foto Art, în parteneriat cu Summit Agro România și Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinului „Millesime”, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (recunoscută de UNESCO).
„Vernisajul expoziției internaționale de artă fotografică «Via, vinul și bucuria de a trăi», precum și lansarea albumului omonim, ne dorim să fie un regal al toamnei, al artei fotografice. Al viței-de-vie și vinului. Al viti-viniculturii. Un regal artistic în spiritul binefacerilor strugurilor și vinului. Al întâlnirii într-o poveste – salon-album al clipelor surprinse de iubitorii de vie și vin”, a declarat în deschiderea evenimentului dr. ing. Patricia Maria Știrbu, președintele Summit Agro România, Bulgaria, Adria și Republica Moldova.
La eveniment a fost prezent și profesorul Dorin Popa, președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului „Millesime”, personalitate marcantă în lumea vinului din țara noastră, care a primit pe 23 septembrie, anul acesta, Colanul de Aur și Diploma de Onoare - cea mai înaltă distincție a Federației Internaționale a Confreriilor Bahice din Paris, premiu oferit pentru prima dată în România. „Vreau să-mi exprim în primul rând bucuria; bucuria pentru acest moment și, mai mult de atât, mulțumirea pentru acest moment. Prima mulțumire ar fi de fapt pentru doamna Patricia Știrbu, pentru care, acest moment și anvergura lui i se datorează. Pentru că acest moment și această minunată carte a apărut datorită susținerii sale”, a spus Dorin Popa.
La rândul său, Ștefan Toth Istvan, președintele Asociației Internaționale Euro Foto Art, a mulțumit Patriciei Știrbu pentru sprijinul acordat. „Acest salon internațional de artă fotografică, organizat în premieră națională, a fost o provocare pentru artiștii fotografi care, în paralel cu realizarea fotografiilor pentru concurs, au fotografiat întocmai, pe lângă povestea viței-de-vie și a vinului, bucuria acelora care au savurat gustul deosebit al acestuia”, a subliniat Ștefan Toth Istvan.
Evenimentul a fost presărat cu momente muzicale de excepție susținute de către maestrul Thurzó Sándor József la violă și renumiții artiști ai Rock Filarmonica Oradea - Alexandrina Chelu-Schorr (voce) și Florian Chelu Madeva (chitară).
Manifestarea s-a încheiat cu o cină și o degustare de vinuri de la Crama Corbuț, organizată cu ocazia deosebită a Zilei Gastronomiei și Vinului Românesc.
Expoziția poate fi vizitată în Centrul Euro Foto Art din Cetatea Oradea până în data de 2 noimebrie 2023, precum și pe site-ul: www.eurofotoart.com/efa-events.
Premii
La finalul vernisajului, președintele Asociației Euro Foto Art a decernat premiile câștigătorilor. La Concursul internațional de artă fotografică „Via, vinul și bucuria de a trăi” au fost validate 144 de fotografii trimise de fotografi din opt țări, juriul neavând deloc o misiune ușoară în stabilirea ierarhiei câștigătorilor.
Premiul I: Otos Andras (SRB) – Ciclul: Consacrarea vinului nou
Premiul II: Hos Norbert (SRB) – colecția personală
Premiul III: Mariana Scubli (RO) – Vinul unui cavaler
Premiul de excelență “Millesime”: Yarema Protsiv EFIAP, ED.ISF (USA) – Delicios
Premiul de excelență EFA: Norba Volodimir (UA) – colecția personală
Medalii
Medalia de aur „Carol Pop de Szathmari”: Atsushige Kawano (JP) – Cum se bea vinul
Medalia de argint „Carol Pop de Szathmari”: Paul Bock (SUA) – colecția personală
Medalia de bronz „Carol Pop de Szathmari”: Cătălin Vezetiu (RO) – colecția personală
Plachete „Carol Pop de Szathmari”
Călin Rucsandra EFIAPg (RO) – colecția personală
Radu Gabor (RO) – colecția personală
Ahmed Mohamed Hassan EFIAP/s, EPSA (EG) – colecția personală
Iurie Foca (MD) – colecția personală
Nora Maher (EG) – colecția personală
Duban Dorina (UA) – colecția personală
Szabo Geza (RO) – colecția personală
Veaceslav Bruma (MD) – colecția personală
Summit Agro România aparține Sumitomo Corporation, companie globală japoneză leader Fortune 500, ce activează în domenii diverse precum: finanțe, asigurări, comerț, produse chimice și electronice, servicii pentru îmbunătățirea stilului de viață etc.Summit Agro România are ca principal obiect de activitate comerțul cu produse pentru protecția plantelor, produse pentru combatere biologică, biostimulanți și fertilizanți, oferind din anul 2021 și servicii de consultanță în asigurarea culturilor cu pachete personalizate, chibzuite.Printre mărcile cele mai cunoscute, comercializate în România de compania Summit Agro se remarcă: insecticidele Mospilan 20 SG/Krima 20 SG, Inazuma, Trika Expert, fungicidele Cyflamid 5 EW, Zetanil/Lieto, erbicidele Click Pro, Pledge 50 WP, fertilizanţii Fertigofol Ultra, Sulfomax Fluid şi produse din gama BIO Seipro: insecticidul NoFly, precum și biostimulanții și fertilizanții foliari Kaishi, Shigeki.Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 3 octombrie 2023, s-a scris o nouă pagină de apropiere prin artă între români și japonezi. La Palatul Parlamentului a avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică „Tradiții populare din România și Japonia”. Expoziția fotografică de excepție poate fi vizitată timp de zece zile în holul principal de la intrarea S1 a Palatului Parlamentului.
Evenimentul a fost onorat de prezența Excelenței Sale Hiroshi Ueda, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România.
Gazda vernisajului, președintele Summit Agro România, Bulgaria, Croația, Slovenia, Serbia și Republica Moldova, dr. ing. Patricia Știrbu, într-o atmosferă de eleganță diplomatică a spus: „Tradițiile și obiceiurile populare au fost și rămân întotdeauna în istoria popoarelor un punct la care putem să ne întoarcem oricând și să învățăm să ne alimentăm cu apa cea vie a libertății, înțelepciunii și dragostei de viață și de natură. Natura, pe de altă parte, a fost întotdeauna un punct de referință pentru noi cei care lucrăm pentru asigurarea hranei popoarelor noastre și a fost completată cu tradițiile întâlnite la fiecare pas, a inspirat artiștii din toate domeniile și din toate timpurile. Iar România și Japonia, au fost, sunt și vor rămâne un fabulos mozaic ce îmbină armonios natura și tradițiile, aproape de perfecțiune. Compania Summit Agro, aparținând corporației japoneze Sumitomo, se identifică în mod natural cu acestea prin promovarea României autentice și a impresionat la rândul său prin determinarea sa, în susținerea agriculturii și fermierilor români cu produse și tehnologie japoneză, pentru culturile românești, de-a lungul celor 26 de ani de inovație, unicitate, experiență și tehnologie japoneză”.
În cadrul deschiderii vernisajului, E.S. ambasadorul Hiroshi Ueda a impresionat audiența cu un discurs în limba română: „Doresc să adresez cele mai calde felicitări cu ocazia expoziției artiștilor fotografi din Japonia și România. Este o bucurie să admir această expoziție fotografică impresionantă. Doresc să mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment care aduce în prim plan frumusețea și diversitatea culturilor noastre. Cele o sută de fotografii expuse ne amintesc că indiferent cât de diverse pot fi culturile noastre, suntem uniți de aceeași pasiune pentru a prezenta și promova ritualurile noastre tradiționale”.
Ștefan Toth, președintele Asociației Internaționale de Artă Fotografică Euro Foto Art, a luat, de asemenea, cuvântul și, impresionat de prezența numeroasă și admirația privitorilor în fața imaginilor ce imortalizează tradițiile celor două popoare, a declarat: „E o mare bucurie acest vernisaj. Relația de parteneriat dintre artiștii fotografi din cele două țări, începută acum 15 ani, este valorificată astăzi în cadrul acestei expoziții de excepție, proiect visat de mine încă din 2021. Astăzi, acest vis este împlinit datorită unei colaborări de excepție dintre Summit Agro România și Asociația Internațională de Artă Fotografică Euro Foto Art. Desigur, fără colaborarea artiștilor fotografi din Yokohama și Matsuyama, această expoziție nu ar fi putut să aibă loc. Sperăm că vom putea vernisa această expoziție fotografică și în Japonia”.
Publicul numeros a admirat fotografiile expuse, și, pentru ca expoziția să dăinuie, organizatorii au editat în condiții grafice și de tipar excepționale un album cu același titlu - „Tradiții populare din România și Japonia” - oferit tuturor celor prezenți.
De bun augur și ținută au fost și mini recitalurile maestrului violist Thurzo Sandor Jozsef și al lui Romulus Cipariu la țambal.
Summit Agro România aparține Sumitomo Corporation, companie globală japoneză leader Fortune 500, ce activează în domenii diverse precum: finanțe, asigurări, comerț, produse chimice și electronice, servicii pentru îmbunătățirea stilului de viață etc.Summit Agro România are ca principal obiect de activitate comerțul cu produse pentru protecția plantelor, produse pentru combatere biologică, biostimulanți și fertilizanți, oferind din anul 2021 și servicii de consultanță în asigurarea culturilor cu pachete personalizate, chibzuite.Printre mărcile cele mai cunoscute, comercializate în România de compania Summit Agro se remarcă: insecticidele Mospilan 20 SG/Krima 20 SG, Inazuma, Trika Expert, fungicidele Cyflamid 5 EW, Zetanil/Lieto, erbicidele Click Pro, Pledge 50 WP, fertilizanţii Fertigofol Ultra, Sulfomax Fluid şi produse din gama BIO Seipro: insecticidul NoFly, precum și biostimulanții și fertilizanții foliari Kaishi, Shigeki.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
„Dintre toate plantele uleioase, aceea care este mai ușor de cultivat și a cărei cultură ar trebui să se răspândească, este rapița; Ea ar spori cu valori nebănuite bogăția țării.” - Gheorghe Ionescu-Șișești, 1938
Rapița (Brassica napus) este, în prezent, pe plan mondial, una dintre cele mai importante specii oleifere. Semințele acestei plante conțin 42-48% ulei, cu multiple întrebuințări industriale, iar în ultima perioadă cu o pondere importantă în alimentația oamenilor ca ulei de masă și margarină. Șroturile ce rămân după extragerea uleiului sunt utilizate în hrana animalelor, fiind bogate în proteină (30-40%), cu o valoare biologică ridicată. Din 100 kg sămânță se obțin 30-35 kg ulei și 50-55 kg șroturi (N. Săulescu, 1947).
Rapița este, de asemenea, o excelentă plantă premergătoare pentru grâul de toamnă, eliberează terenul devreme, lăsându-l într-o stare optimă de fertilizare și curat de buruieni. Tehnologia de cultură este mecanizată în întregime și este o excelentă plantă meliferă (sursă: Gh. Bîlteanu – Fitotehnie, Vol. 2, Ediția 2001).
În România, rapița este cultivată încă din secolul XIX, suprafețele cultivate oscilând între 80.000 ha în 1913 și 14.000 ha în 1950, cu o perioadă de dispariție între 1963-1973.
Progresul genetic, împreună cu nevoia de a valorifica zonele cu condiții pedoclimatice nefavorabile, au condus la extinderea suprafețelor cultivate cu rapiță de toamnă, ajungând în 2021 la o suprafață recoltabilă de 445.920 ha cu o producție medie de 3.083 kg/ha (sursa: „Protecția culturilor de rapiță de toamnă împotriva bolilor și dăunătorilor, 2023 - Dr. Ing. E. Trotuș și colaboratorii”).
Pe lângă avantajele menționate, cultura de rapiță prezintă și unele neajunsuri, printre care amintim: sensibilitatea la condițiile climatice, seceta din perioada semănatului, alternanța mare de temperatură zi/noapte în primăvară, brumele târzii sau atacul bolilor și dăunătorilor din perioada de vegetație și altele.
Pentru a avea o cultură de rapiță profitabilă, recomandăm ca la pregătirea tehnologiei de înființare a culturii, să utilizăm hibrizi adaptați zonei, sisteme și produse pentru fertilizare, biostimulatori care să ajute plantele să treacă mai ușor peste stresul fiziologic (consumul mare de energie în perioada de creștere vegetativă, ramificare, înflorire, formarea silicvelor), stresul produs de factorii abiotici, cât și utilizarea produselor de protecție a plantelor pentru o cultură sănătoasă de la răsărire până la recoltare.
Buruienile, bolile și insectele dăunătoare, prin atacul lor în perioada de vegetație, afectează cultura de rapiță, cauzând diminuări importante cantitativ și calitativ ale producției, în unele zone ale țării pierderile ajungând la 50-60%, iar în cazuri extreme chiar la compromiterea totală a recoltei.
În acest sens, Summit Agro România – companie japoneză, parte a Sumitomo Corporation, prin echipa sa de specialiști, agronomi cu experiență în domeniul agricol și a protecție a plantelor, oferă o gamă foarte mare de produse și servicii care să ajute cultivatorii de rapiță să obțină producții de excepție.
Portofoliul de produse și servicii pe care Summit Agro România îl pune la dispoziția cultivatorilor de rapiță acoperă segmente precum: asigurarea culturilor împotriva intemperiilor/calamitaților, fertilizare, biostimulare foliară și protecție a plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor.
Începând cu anul 2021, Summit Agro oferă și servicii de asigurare a culturilor agricole împotriva intemperiilor, ajutând astfel fermierii să-și protejeze investiția făcută în cultura de răpiță. „Pachetul de însămânțare” acoperă riscuri precum: daune produse de particule de nisip/sol antrenate de vântul puternic, formarea crustei, spălarea solului, pagube produse de dăunătorii specifici, seceta pedologică în perioada de răsărire, îngheț, furtună, ploaie torențială și foc/incendiu. Subscrierea pentru pachetul de însămânțare poate fi făcută până la data de 31 august, după această dată, cultura de rapiță putând fi asigurată pentru riscurile cauzate de înghețul de toamnă și cel de primăvară, furtună, ploaie torențială, secetă, grindină și foc/incendiu. Subscrierea se face conform termenelor comunicate de asigurător.
Produsele de fertilizare, biostimulare, cât și cele de protecție recomandate de Summit Agro România pentru a avea o cultură de rapiță profitabilă sunt:
Fertigofol Ultra – biostimulator ce combină macro și microelemente esențiale care potențează procesele fiziologice în celulă, îmbunătățește fotosinteza și mărește capacitatea rădăcinilor de a prelua elementele nutritive din sol. Doza recomandată este de 3-5 L/ha. Este recomandat să se facă două tratamente per perioadă de vegetație. Primul tratament se va face în perioada de toamnă, atunci când planta are 3-4 frunze adevărate, iar al doilea tratament se face în primăvară, atunci când planta are un sistem foliar bine dezvoltat.
Sulfomax Fluid – fertilizant foliar care are în compoziție trioxid de sulf în cantitate mare (1000g/L), azot, magneziu, bor și molibden. În funcție de stadiul de dezvoltare și aprovizionare a solului, carența de sulf duce la pierderi de producție foarte mari la cultura de rapiță. Doza de aplicare este de 3 L/ha și recomandăm să se aplice două tratamente, începând cu perioada de dezvoltare a aparatului foliar până la alungirea tulpinii.
Shigeki, Kaishi și BrasiPro – sunt biostimulatori din gama SEIPRO.
Shigeki – fertilizant de nouă generație, ce conține în formula sa elemente nutritive ce ajută planta să fie pregătită pentru a trece peste stresul cauzat de factorii biotici sau abiotici. Doza recomandată este de 1,5-2 L/ha cu 2-3 aplicări pentru o perioadă de vegetație.
Kaishi – biostimulator cu formulă unică, conține aminoacizi de natură vegetală, obținuți prin procesul de hidroliză enzimatică și azot organic. Kaishi este un biostimulator puternic, cu rezultate sigure, utilizat pentru intensificarea proceselor fiziologice și revigorare a plantelor ce suferă de stresul cauzat de fito-toxicitatea dată de unele erbicide, secetă, inundații, temperaturi extreme, procesul de fotosinteză și de biosinteză a uleiului. Se recomandă 1-2 tratamente folosind doza de 2 L/ha.
DECA 2.5 EC – insecticid pe bază de deltametrin, are efect de șoc și acționează la nivelul sistemului nervos al insectelor dăunătoare din cultura de rapiță. Controlează foarte bine puricii de pământ (Psylliodes chrysocephala), puricii cruciferelor (Phyllotreta nemorum), afide (Aphis spp.) și gândacul lucios (Meligethes aeneus). Putem să utilizăm acest produs atât în tratamentele de toamnă cât și pentru controlul dăunătorilor în a doua perioadă de vegetație (primăvară -vară), aplicat în doză de 0,15-0,25 L/ha.
Alți dăunători deosebit de periculoși pentru cultura de rapiță sunt viespea rapiței (Athalia rosae), care în stadiul de larvă atacă frunzele tinerelor plante distrugând limbul foliar (partea mai moale a frunzei) și gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorhynchus napi). Soluția propusă de Summit Agro România pentru combaterea acestor dăunători este Mospilan 20 SG - insecticid sistemic cu efect de lungă durată, ce combate un spectru larg de dăunători din culturile agricole.
Mospilan 20 SG este un insecticid sistemic dezvoltat și creat de specialiștii japonezi, în Țara Soarelui Răsare. Este omologat în România pentru culturile de rapiță, grâu, porumb, cartof, viță-de-vie, pomicultură și legumicultură, precum și trandafiri sau crizanteme și combate 19 specii de insecte dăunătoare culturilor agricole. Este condiționat sub formă de granule dispersabile în apă, de culoare albastră, omogene, fără tendință de sfărâmare și conține 200 g/kg acetamiprid - substanță activă aprobată pentru utilizare până în 2033 în Uniunea Europeană.
Acțiunea rapidă a substanței active (acetamiprid) asigură combaterea dăunătorilor în toate stadiile de dezvoltare a acestora. Formularea SG (granule solubile în apă) favorizează o absorbție superioară în plantă, datorită stabilității granulelor și dizolvării ușoare, fapt ce conduce la o eficacitate rapidă și la o perioadă de protecție îndelungată. Mospilan 20 SG este omologat la cultura de rapiță pentru combaterea viespei rapiței (Athalia rosae), și este recomandat a fi aplicat în tratament de toamnă în doză de 150g/ha și 200 g/ha pentru gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorhynchus napi).
Trika Expert – insecticid granulat cu aplicare la sol, pe bază de lambda-cihalotrin, este utilizat pentru combaterea dăunătorilor de sol precum larvele de buha semănaturilor (Agrotis segetum), viermele sârmă (Agriotes spp.) și larvele cărăbușului de mai (Melolontha melolontha). Prin componenta organică, pe lângă efectul de insecticid, acest produs are și un rol de stimulator de creștere-starter. În contact cu soluția solului, produsul eliberează componenta insecticidă formând un halou în jurul rădăcinii, protejând astfel tinerele plante, iar prin componenta organică asigură o parte a elementelor nutritive atât de necesare plantelor.
Protecția, împreună cu startul dat de partea organică, asigură plantelor o dezvoltare mai rapidă, astfel încât să treacă mai ușor peste perioada critică de atac. Acest produs se aplică odată cu semănatul folosind o doză de 10-15 kg/ha, funcție de gradul de infestare.
Un pericol foarte mare pentru cultura de rapiță, în special în primele stadii de dezvoltare, sunt melcii și limacșii, iar pentru a vă proteja cultura de rapiță de acest pericol, recomandăm produsul Optimol.
Optimol – este un moluscocid unic pe piață datorită formulării umede și a modului specific și selectiv de acțiune. Este condoționat sub formă de granule, ușor de administrat, având o perioadă lungă de acțiune. Tipul de formulare, împreună cu atractanții alimentari și adjuvanții utilizați, fac ca acest produs să fie foarte atractiv pentru melci și limacși, cu o eficiență deosebită.
Tratamentele cu Optimol se fac atunci când apar semne că dăunătorii sunt prezenți în cultură, în principal toamna și primăvara. Se aplică prin împrăștiere la suprafața solului în doză de 5 kg/ha.
De asemenea, în portofoliul Summit Agro găsiți și adjuvanții utilizați în cultura de rapiță: Improve 5 în 1 și Flexi.
Pentru detalii despre produsele Summit Agro România, apelați cu încredere la echipa de specialiști din teritoriu sau vizitați site-ul nostru: www.sumi-agro.ro.
Articol scris de: ing. MĂRGĂRINT NIȚĂ-DRAGOMIR, director tehnic Summit Agro România
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Schimbările climatice și condițiile pedologice din ultimii ani aduc cu ele noi provocări pentru fermieri, în special atunci când discutăm de protecția culturilor de toamnă - grâu, orz, secară, rapiță și muștar. Din cauza acestor fenomene, în cele mai multe zone geografice ale țării, fermierii sunt nevoiți să semene culturile de toamnă în condiții de secetă la nivelul solului și atmosferei, datorate temperaturilor ridicate ale aerului. În aceste condiții pedoclimatice neprielnice, nu putem să avem o cultură bună și bine pregătită pentru a intra în perioada de iernare.
Din momentul răsăririi și până la intrarea în faza de iernare, plantele de cereale trec prin câteva procese fiziologice importante, care corespund cu perioada formării nodului de înfrățire, fenofaza de inițiere a fraților, formarea primordiilor și a numărului de boabe în spic, procese foarte importante pentru viitoarea recoltă. De aceea este recomandat ca atunci când pregătim tehnologia de înființare a culturii să utilizăm soiuri cât mai bine adaptate pentru zona noastră geografică, sisteme și produse adaptate pentru fertilizare, biostimulatori care să ajute plantele să treacă peste stresul fiziologic (consum mare de energie în formarea fraților și a noii recolte) și stresul produs de factorii abiotici și utilizarea produselor de protecție a plantelor, pentru a menține cultura sănătoasă de la răsărire până la recoltare.
Condițiile pedoclimatice, cumulate cu celelalte elemente ce țin de tehnologia specifică culturilor de cereale semănate toamna, influențează dezvoltarea plantelor de cultură, însă, schimbările climatice și toamnele lungi, cu temperaturi ridicate, favorizează dezvoltarea unor dăunători foarte importanți ai culturilor, care produc pagube directe și indirecte. Insectele dăunătoare, prin atacul lor în perioada de toamnă, afectează plantele de cultură cauzând diminuări foarte importante cantitativ precum și calitativ ale producției. În unele zone ale țării, atacurile puternice ale dăunătorilor, necontrolate în toamnă, cauzează pagube în ciclul doi de vegetație (după iernare) ducând la pierderi de recoltă de 50-60%, iar în cazuri extreme pot duce la compromiterea totală a recoltei. Aceleași situații, menționate la culturile de cereale, le întâlnim și la cultura de rapiță de toamnă.
Afidele sunt cunoscute ca fiind specii de insecte ce produc pagube însemnate atât cerealelor păioase, cât și rapiței. Afidele cerealelor, cunoscute sub denumirea populară de „păduchii cerealelor”, sunt insecte polifage ce trăiesc în colonii, aptere sau diptere cu aparat bucal care înțeapă și se hrănesc cu sucul celular.
Controlul prezenței afidelor în culturile de cereale păioase. Foto: iStock
Toamnele călduroase și lungi favorizează dezvoltarea coloniilor de afide, atacul precum și migrarea lor de la o cultură la alta. Speciile de afide întâlnite în culturile de cereale sunt: păduchele ovăzului (Sitobion avenae), păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum), păduchele cenuşiu al gramineelor (Rhopalosiphum padi), păduchele verde al porumbului (Rhopalosiphum maydis) şi păduchele roz al gramineelor (Metopolophium dirhodum).
Pe lângă pagubele directe produse, prin migrare afidele produc pagube foarte mari prin infestarea culturilor cu viruși care produc virozele plantelor cum ar fi virusul piticirii grâului (WDV - wheat dwarf virus) sau virusul îngălbenirii și piticirii orzului (BYDV - barley yellow dwarf virus).
Virozele cerealelor păioase (piticirea galbenă a orzului). Foto: iStock
Pentru controlul afidelor din culturile de cereale, ca tratament în toamnă, Summit Agro România vă oferă soluția salvatoare: DECA 2.5 EC - insecticid de contact din grupa piretroizilor de sinteză ce are 25g/L deltametrin substanță activă și acționează asupra insectelor dăunătoare prin contact și ingestie.
DECA 2.5 EC are efect de șoc, combate dăunătorii în stadiul de adult și larvă, acționând la nivelul sistemului nervos al insectei, producând paralizia acesteia. Indiviizii paralizați nu se mai pot hrăni, iar în acest fel plantele de cultură sunt protejate.
Tratamentele cu produsul DECA 2.5 EC se fac la avertizare sau la apariția dăunătorilor în cultură. Numărul de tratamente recomandat este de 1-2 pe sezon, având o protecție de 7-10 zile de la aplicarea tratamentului. Doza recomandată pentru controlul afidelor în toamnă este de 0,15 L/ha produs comercial.
Colonie de afide în cultura de rapiță. Foto: iStock
Pentru controlul insectelor dăunătoare din cultura de rapiță - purici de pământ (Psylliodes chrysocephala), puricii cruciferelor (Phyllotreta nemorum) și afide (Aphis spp.), ca tratament în toamnă, vă recomandăm să utilizați produsul DECA 2.5 EC aplicat în doză de 0,15-0,25 L/ha.
Un alt dăunător deosebit de periculos în toamnă pentru plantele de rapiță este viespea rapiței (Athalia rosae), care în stadiul de larvă atacă frunzele tinerelor plante distrugând limbul foliar (partea mai moale a frunzei). Soluția propusă de Summit Agro România pentru combaterea acestui dăunător este MOSPILAN 20 SG - insecticid sistemic cu efect de lungă durată, ce combate un spectru larg de dăunători din culturile agricole.
Atacul larvelor de viespea rapiței. Foto: iStock
MOSPILAN 20 SG este un insectcid sistemic dezvoltat și creat de specialiștii japonezi, în Țara Soarelui Răsare. Este omologat în România pentru culturile de rapiță, grâu, porumb, cartof, viță-de-vie, pomicultură și legumicultură, precum și trandafiri sau crizanteme și combate 19 specii de insecte dăunătoare culturilor agricole. Este condiționat sub formă de granule dispersabile în apă, de culoare albastră, omogene, fară tendință de sfărâmare și conține 200 g/kg acetamiprid - substanță activă aprobată pentru utilizare până în 2033 în Uniunea Europeană.
Acțiunea rapidă a substanței active (acetamiprid) asigură combaterea dăunătorilor în toate stadiile de dezvoltare ale acestora. Formularea SG (granule solubile în apă) favorizează o absorbție superioară în plantă, datorită stabilității granulelor și dizolvării ușoare, fapt ce conduce la o eficacitate rapidă și la o perioadă de protecție îndelungată.
Mospilan 20 SG este omologat la cultura de rapiță pentru combaterea viespei rapiței (Athalia rosae), și este recomandat a fi aplicat în tratament de toamnă în doză de 150g/ha.
Pentru mai multe detalii despre Mospilan 20 SG, Deca 2.5 EC, cât și despre întreg portofoliul de produse, apelați cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România sau vizitați site-ul: www.sumi-agro.ro.
Articol scris de: ing. MĂRGĂRINT NIȚĂ-DRAGOMIR, director tehnic Summit Agro România
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Porumbul este una dintre cele mai importante culturi pe plan mondial, fiind utilizat atât în hrana oamenilor, a animalelor, precum și în industrie. În România, cultivarea porumbului este practicată încă din secolul XVII, fiind un aliment de bază. Bine adaptat la condițiile climatice din țara noastră, reprezintă una dintre principalele culturi agricole.
În țara noastră, suprafața cultivată cu porumb depășește două milioane de hectare, fiind a doua cultură după cea de grâu. Acest lucru se datorează adaptabilității culturii, profitabilitatii ridicate pe care o are, structurii de culturi agricole, cât și posibilității de implementare a rotației culturilor.
Porumbul este o plantă foarte sensibilă la îmburuienare. De aceea, fermierii acordă o atenție deosebită acestei etape. Controlul buruienilor începe din faza de preemergență până în faza de 8 frunze - maximum 10 frunze ale plantelor de porumb, perioadă în care cultura nu trebuie concurată pentru a avea o dezvoltare bună.
Condițiile climatice favorabile din primăvara acestui an au un rol foarte bun în controlul buruienilor, favorizând o eficacitate mare a erbicidelor utilizate. În aceste condiții de umiditate, translocarea erbicidelor prin rădăcină și coleoptil va ajuta la controlarea eficientă a tuturor tipurilor de buruieni.
Compania Summit Agro România are în portofoliul de produse erbicide adaptate condițiilor climatice, care vor avea un randament crescut și vor ajuta fermierii să obțină producții profitabile la cultura de porumb.
Click Pro este un erbicid recomandat a fi aplicat în postemergență timpurie, ce valorifică umiditatea din sol având acțiune peliculară, fiind absorbit atât prin rădăcină și coleoptil, cât și foliar având acțiune sistemică, cu translocare prin xilem și floem. Are în componență două substanțe active eficiente și foarte selective: mesotrione și terbutilazină.
Mesotrione face parte din grupa triketonelor și acționează prin inhibarea enzimei HPPD, în final distrugând clorofila, ceea ce duce la albirea și distrugerea buruienilor.
Terbutilazina face parte din grupa triazinelor, se translocă prin rădăcină, coleoptil și frunze, este transportată spre vârfurile de creștere unde provoacă îngălbenirea, iar apoi necrozarea buruienilor.
Cele două substanțe active, cu moduri diferite de acțiune, controlează buruienile răsărite în momentul aplicării și cele în curs de germinare, iar efectul rezidual oferă un control foarte bun al buruienilor care vor răsari după momentul aplicării erbicidului.
Click Pro are o fereastră largă de aplicare - din preemergență până în stadiul de 8 frunze ale culturii, însă se va ține seama de stadiul de dezvoltare a buruienilor în momentul aplicării.
Combate un spectru mare de buruieni specifice țării noastre, buruieni dicotiledonate, cât și monocotiledonate. Pentru a obține eficacitatea maximă a produsului, recomandăm să fie aplicat atunci când buruienile dicotiledonate sunt în stadiul de 2-4 frunze, iar cele monocotiledonate în primele faze de dezvoltare (faza de ace, până la înfrățire), atunci când avem o creștere activă.
Umiditatea solului favorizează translocarea produsului, făcând eficientă atât acțiunea la nivelul solului, cât și cea foliară. Astfel, în acest an, fermierii pot controla eficient și din timp buruienile pentru a obține producții maxime și de calitate, ce vor aduce o profitabilitate ridicată pe unitatea de suprafață.
Pentru mai multe detalii despre erbicidul Click Pro, contactați cu încredere reprezentanții Summit Agro din zona dumneavoastră sau accesați site-ul www.sumi-agro.ro.
Articol scris de: CIPRIAN PĂCURARU, Marketing Development Manager Summit Agro România
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Condițiile meteorologice din ultima perioadă au generat stres plantelor de cultură, dar și fermierilor, în aplicarea tehnologiilor agricole utilizate în mod obișnuit. Zăpezile, temperaturile foarte scăzute, ploile abundente, fluctuațiile mari de temperatură (peste 30°C în decurs de câteva zile) au condus la dereglarea proceselor metabolice ale plantelor. În aceste condiții, fermierii au nevoie să ajute plantele de cultură prin folosirea produselor biostimulatoare și de nutriție foliară.
Summit Agro România, prin gama SEIPRO, vine în ajutorul fermierilor cu produse care, prin arhitectura lor, sunt concepute să pregătească plantele de cultură să treacă peste o perioadă de stres sau stimulează refacerea plantelor în urma stresului suferit.
Shigeki este un fertilizant BIO cu aplicare foliară care are în compoziție macro și micro elemente chelatate, accesibile plantelor de cultură imediat.
Fiecare element din compoziția sa țintește anumite procese fiziologice, ajutând planta să fie pregătită pentru o viitoare perioadă de stres.
Fermierii urmăresc, în general, prognoza meteo, precum și avertizările privind potențiale atacuri de boli sau dăunători, iar Shigeki este recomandat pentru a fi aplicat înainte ca planta să treacă prin stres cauzat de condiții climatice, agresivitatea unor erbicide ori eventualele accidente fiziologice sau mecanice.
Doza recomandată este de 1,5 - 2,0 L/ha, iar tratamentul 2 se aplică la 10 – 15 zile de la primul tratament.
Pentru situația în care fermierul a ratat momentul favorabil de aplicare a produsului Shigeki (înainte ca planta să treacă prin stres), recomandăm produsul Kaishi.
Seceta instalată anul trecut în Sudul, Estul și Nordul țării a creat un stres hidric culturilor înființate în toamnă. Săptămâna trecută, ploile abundente sau zăpada, cumulate cu temperaturile scăzute au declanșat un stres major cerealelor, rapiței și pomilor.
Kaishi este un produs dedicat stimulării proceselor fizilogice ale plantelor și asigură energia necesară pentru a trece peste perioada de stres. Are în compoziția sa aminoacizi liberi, ușor accesibili plantelor de cultură și azot organic.
Pentru a ajuta culturile în astfel de perioade și a beneficia de cantitățile de apă căzute, extrem de necesare în multe zone, recomandăm utilizarea produsului Kaishi în doză de 2 L/ha, cu repetarea tratamentului la 10 -15 zile.
Kinactiv Root și Kinactiv Fruit sunt biostimulatori certificați pentru utilizarea în agricultura organică, dar și în cea clasică.
Fiecare proces fiziologic ce are loc în plantă este consumator de energie și generează un anumit nivel de stres. Unele culturi, înainte de a fi transplantate în câmpul de producție, trec prin faza de producere de răsad/material săditor.
În momentul transplantării, plantele suferă un stres, atât fiziologic cât și mecanic – datorită vătămării sistemului radicular.
Kinactiv Root este produsul perfect, care ajută plantele să treacă peste perioada de stres, stimulând refacerea și dezvoltarea în timp scurt a unui sistem radicular sănătos la tomate, ardei, căpșuni, pepiniere etc.
O plantă cu un sistem radicular bine dezvoltat este o plantă sănătoasă, cu un sistem aerian bine dezvoltat și cu producții sigure și sănătoase.
Kinactiv Root are în compoziție aminoacizi liberi de natură vegetală, dar și macro și microelemente necesare asigurării energiei pentru refacerea și dezvoltarea sănătoasă a sistemului radicular.
Doza recomandată este de 2 L/ha și, de asemenea, recomandăm repetarea tratamentului la 7-10 zile.
Înflorirea, fructificarea, formarea și dezvoltarea fructelor sunt procese fiziologice care, de asemenea, cauzează stres plantei.
Pentru a trece cât mai ușor peste aceaste perioade și pentru a obține o producție sănătoasă, cu atingerea potențialului genetic al plantei (mărimea fructului, fermitate, conținutul în zaharuri etc.), recomandăm utilizarea produsului Kinactiv Fruit în doză de 2 L/ha, în 2 tratamente. Primul tratament trebuie să fie aplicat la începutul perioadei de formare a fructelor, iar al doilea la 10-15 zile după primul tratament.
BrasiPro este un fertilizant foliar ce are în compoziție bor, sulf, magneziu, molibden și azot; elemente esențiale creșterii și dezvoltării plantelor de cultură.
Recomandăm aplicarea în doză de 3-4 L/ha la culturile de rapiță, floarea-soarelui, viță-de-vie, pomicultură și unele culturi legumicole.
Produsul poate fi aplicat începând cu fenofaza de 2-4 frunze adevărate, până la începutul înfloritului.
Articol scris de: ing. MĂRGĂRINT NIȚĂ-DRAGOMIR și ing. CIPRIAN PĂCURARU, Summit Agro România
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html