Ferma de Familie - REVISTA FERMIERULUI

O afacere agricolă nu e ușor de gestionat nicăieri în lume. În Europa „înverzită” parcă e și mai dificil, iar creșterea animalelor este dintotdeauna văzută drept cea mai grea și mai „murdară” activitate. Însă, produsele provenite de la animale sunt și gustoase, și sănătoase. Despre creșterea vacii pentru lapte, situația actuală și multe alte subiecte de interes pentru crescători, am vorbit cu directorul executiv al Asociației HolsteinRo, medicul veterinar Ionuț Lupu, cel care de puțină vreme este și fermier.

Reporter: Ce înseamnă Asociația Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo” astăzi, în 2024?

Ionuț Lupu: În prezent, înseamnă un număr de 67 de fermieri cu o medie de 475 de vaci la muls. Dacă facem o comparaţie cu ceea ce avem la nivel naţional, este enorm. Îi considerăm cei mai progresivi fermieri care sunt în momentul de faţă pe zona producţiei de lapte. Din fericire pentru noi, avem alături un grup mare de fermieri din Germania şi din Olanda, practic vorbim de DN Agrar care mulge în momentul de faţă peste 6.500 de capete, vorbim, de asemenea, de Coremans, cu investitori olandezi, fermă în care se mulg undeva la 2.000 de capete. Vorbim, totodată, de investitori mari din România, de fermieri mari, cum este domnul Afiliu de la Buzău, Șerban Nicuşor de la Agroserv Măriuţa, domnul Gavrilă Tuchiluș de la Agrimat Matca, domnul Liviu Bălănici de la Panifcom Iaşi…

„Am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA.”

Reporter: Toţi, cu ferme de peste o mie de capete.

Ionuț Lupu: Peste o mie de capete. Suntem foarte mândri de faptul că în câteva dintre ferme am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA. S-au făcut investiţii, avem fermieri progresivi, avem medici veterinari şi nutriţionişti, şefi tehnologi şi şefi de fermă care sunt foarte bine pregătiţi şi, în momentul de faţă, putem spune că vaca de lapte poate avea viitor, dacă vorbim de acest segment al fermelor mari şi foarte mari.

Trebuie să vedem însă ce se întâmplă cu viitorul laptelui sau al producţiei de lapte în România. În momentul de faţă, fermele din HolsteinRo şi ale partenerilor noștri, când spun parteneri spun ferme medii şi mari care nu au animale din rasa Holstein şi nu sunt membri, dar care au îmbrăţişat punctele noastre de vedere, produc undeva în jur de 55-57% din laptele pe care procesatorii îl colectează din România. Dar mult lapte vine din zona fermelor mici şi foarte mici, iar acolo trebuie să se facă nişte ajustări în perioada imediat următoare. Am discutat cu domnul Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui (APRIL), legat de situația actuală, de importuri. Noi am făcut un calcul foarte simplu, am încercat să luăm toate informaţiile de la raft, cantităţile de lapte şi produse lactate comercializate, ce se consumă, să vedem exact care este necesarul, am convertit produsele lactate în lapte materie primă şi vedem că, grosso modo, producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.

„Producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.”

interviu 253 ionut lupu 2

Reporter: Vorbim de 35% doar din ce pune la dispoziţie HolsteinRo sau tot ce se produce la nivel naţional?

Ionuț Lupu: La nivel naţional. Producţia totală estimată de INS este de aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de tone, iar necesarul este de peste trei milioane de tone. Prin urmare, plecând de la aceste informări, socotelile sunt foarte clare. Avem nevoie de ferme care să producă lapte pentru piaţă, piaţa este foarte dinamică, piaţa este din ce în ce mai exigentă, vedem că procesatorii încep din ce în ce mai mult să-şi unească forţele şi vedem deja grupuri mari care au făcut investiţii şi au achiziţionat mai multe fabrici, deci piaţa este într-o dinamică permanentă, iar fără ca fermierii să aibă soliditate şi să poată să-şi facă planuri pe termen mediu şi pe termen lung, viitorul vacii de lapte poate fi pus sub semnul întrebării. Însă, având în vedere modul în care s-au dezvoltat fermele noastre, în urmă cu mai bine de zece ani, când am preluat funcţia de director executiv al organizaţiei, vorbeam de o medie de 230-240 de capete, iar acum vorbim pe un număr relativ similar de fermieri, în medie, de 470-475 de capete. E mult, dar cred că acesta este viitorul. Ne uităm, în primul rând, la Ungaria, care este principalul nostru competitor, ne uităm la Polonia, la modul inteligent în care autorităţile din Polonia reuşesc să se poziţioneze şi faţă de Bruxelles, dar şi faţă de situaţia regională, şi investiţiile care se fac în bazinele de producere a laptelui, pentru că observăm faptul că în Polonia lucrurile s-au aşezat mult mai sănătos, vedem omologii consiliilor judeţene de la noi care vin şi fac investiţii, astfel încât să poată sprijini fermierii dintr-un anumit areal pentru a-şi centraliza producţia, pentru a observa la nivel regional unde este lipsa de lapte materie primă, reuşesc prin ataşaţii lor pe probleme economice să facă presiuni şi să accelereze acolo unde consideră că pot fi debuşee în anumite pieţe. Deci e un tot. Dacă până acum strigam: fermierii sunt miezul şi toţi ceilalţi trebuie să se pună la dispoziţia noastră, în momentul de faţă am început să schimbăm puţin optica, pentru că suntem sută la sută conştienţi de faptul că fermierii trebuie să lucreze într-un ecosistem alături de autorităţi, alături de forţa fantastică pe care o au Guvernul României şi oamenii pregătiţi pe care-i are, astfel încât să putem identifica pieţe importante pentru noi. De lapte nu putem vorbi, dar putem vorbi de juninci gestante, de material seminal pe care organizaţia noastră a început să-l producă, deci putem aduce plusvaloare atât în România, cât şi în fermele noastre.

„Subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia.”

interviu 253 ionut lupu 5

 

Performanța, o problemă pentru crescătorii autohtoni

 

Reporter: Există o discrepanţă între producţia de lapte pe care o realizăm şi producţia de lapte necesară consumului populaţiei din țara noastră. Şi, totuşi, avem o problemă: preţurile. Sunt probleme legate de contracte. Societăţile, fermele mari, n-au această problemă sau o au, dar vorbind de ceilalţi, de micii fermieri şi care, să spunem, nu fac neapărat parte din HolsteinRo, dar sunt în alte asociaţii, acolo există o problemă foarte mare.

Ionuț Lupu: Vorbeam în urmă cu mai bine de un an de diferenţa mare de subvenţionare între România şi Ungaria. S-au făcut eforturi şi, chiar dacă au fost anumite emoţii personale, nu putem să nu vorbim apreciativ atunci când vine vorba fie de administraţia când la Ministerul Agriculturii era domnul Daea, fie când, acum, este domnul Florin Barbu, s-au făcut eforturi astfel încât fermierii care exploatează vaca de lapte să poată accesa măsuri precum bunăstare, porumb siloz, deci sunt realităţi în momentul de faţă pe care în urmă cu câţiva ani le strigam ca mari probleme şi iată că acum s-au făcut paşi. Multe dintre aceste lucruri pot fi ajustate şi îmbunătăţite, însă diferenţa aceasta mare de subvenţionare este în momentul de faţă în curs de rezolvare, pentru că fermele progresive, fermele medii şi mari pot să primească un supliment care să-i poată pune pe o poziţie de egalitate cu alţi producători europeni. Există o discrepanţă destul de mare între fermierul mic şi mare în România, noi am mai discutat-o, cu acel plafon la 250 de capete pentru sprijinul cuplat în zootehnie, însă este un subiect deja pe care n-am vrea să-l mai deschidem, pentru că ne-am dat seama că am afecta mult prea mult pe o zonă emoţională anumiţi lideri de organizaţii, motiv pentru care am spus că e mai bine şi mai sănătos pentru noi să ne focusăm pe lucruri care pot fi realizate mult mai facil. Iar porumbul siloz poate fi o astfel de măsură de sprijin. Poate fi, de asemenea, bunăstarea, pentru că e al doilea an în care fermierii au posibilitatea şi au depus deja cererile de plată în număr mai mare decât anul trecut, suntem aşadar cu o problemă oarecum rezolvată, acesta a diferenţei, sau cum spuneam, în curs de rezolvare.

interviu 253 ionut lupu 7

Principala problemă este reprezentată de faptul că activăm pe o piaţă extrem de dinamică. Dacă privim la nivel macro, Fonterra, acel mare grup din zona Oceaniei, Noua Zeelandă, Australia, este foarte activ în Europa, este pe pieţele de capital, tranzacţionează cantităţi importante de lapte praf. Vorbim, de asemenea, de numeroase politici şi mesaje pe care le-am primit din Olanda, vedem că şi acolo se concentrează fermele, vorbim de zona Scandinaviei, care-şi asigură în momentul de faţă laptele în proporţie de 135-140%, tragem cât se poate de multe informaţii de la două organizaţii, una din Italia şi un institut de cercetare german, şi observăm că, din păcate, la nivelul regiunii Europa de Est, care este din Polonia până în Grecia, se asigură autoconsumul în proporţie de 113-114%. În acest context, când toate ţările din arealul nostru reuşesc să-şi asigure autoconsumul, ba mai mult, vin cu o producţie suplimentară pe care o pot arunca efectiv la un preţ mult mai jos decât al nostru, de aici apare această presiune nesănătoasă pe fermierii noştri.

Există o diferenţă de performanţă între producătorii noștri și cei din afară. Pentru că, dacă ne uităm la toate raportările, întrebăm colegii de la ANZ şi vedem că, la nivel naţional, animalele care sunt în registrele genealogice produc plus/minus undeva în jur de 3.700-4.000 de litri. Nu mai facem împărţirea aceea simplă între producţia raportată de INS şi numărul de animale, ar fi un adevărat dezastru. Deci, producem foarte puţin lapte pentru câte animale avem, subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia, cum reuşim să trecem de la 3.000 la 4.000, de la 4.000 la 7.000, de la 7.000 la 10.000. Fermierii HolsteinRo îşi fac destul de bine treaba, pentru că vorbim de medii de lactaţii de 11.000-12.000 litri/an, media este de peste 9.300 în momentul de faţă. Din păcate, la nivel naţional avem această mare problemă de performanţă, motiv pentru care noi am militat în permanenţă pentru creşterea efectivelor în fermele medii şi mari care au deja infrastructura, au logistica, au oamenii pregătiţi, ştiu să facă o furajare de calitate, au nişte medici veterinari foarte bine pregătiţi şi care lucrează după o abordare vest-europeană sau chiar abordare din SUA, deci viitorul va fi, din punctul meu de vedere – şi pot fi oricând contrazis – atunci când vorbim de laptele industrial, care merge spre industrializare, vorbim despre ferme medii şi mari. Pentru produse tradiţionale, acolo unde se pot implica consiliile locale, consiliile judeţene, pentru a dezvolta un brand regional sau judeţean e clar, fermierii mici şi foarte mici pot fi adunaţi în cooperative şi acolo se pot dezvolta proiecte extrem de interesante. Însă atunci când vine vorba de asigurarea autoconsumului, de securitatea naţională reprezentată de producţia de lapte, ar trebui să vorbim de aceste ferme medii şi mari care reuşesc să facă producţii. E greu în momentul de faţă, când vorbim de costuri care se apropie în multe cazuri de 1,8-1,9 lei pe litrul de lapte, să fii în permanenţă cu ghilotina deasupra capului şi să vorbeşti de 2 lei, de 1,7 pentru că ştii că în perioada anterioară ai avut 2,5. Fermierii sunt într-un stres permanent, îşi caută viitorul, îşi caută povestea pentru următorii ani şi e destul de complicat, ne dăm seama că acolo este limita de asigurare a profitabilităţii, iar la pragul acela nenorocit care, de multe ori, în cazul fermelor de lapte se duce spre minus, fermierii încep să aibă emoţii.

interviu 253 ionut lupu 4

Folosim des cuvântul ecosistem, da, sunt fermieri, sunt procesatori, sunt supermarketuri şi, la final, este consumatorul care decide. Suntem o verigă în tot acest lanţ, înţelegem problemele procesatorilor, înţelegem faptul că atât timp cât au o ofertă importantă de lapte din Ungaria, care poate veni la un preţ mai jos decât al nostru, ar fi anormal să nu-l achiziţioneze pe acesta, când există o industrializare şi observăm produse precum lapte degresat, lapte condensat, adică există o ofertă foarte mare făcută de către cooperative sau de fabrici ale cooperativelor, care pot în momentul de faţă să asigure procesatorilor din România materii prime în volume constante şi importante. Este motivul pentru care provocarea pentru fermierii noştri este extrem de mare. Vedem că mulţi dintre fermierii HolsteinRo au făcut pasul către procesare, se zbat în relaţia cu supermarketul, acolo la raft este practic lupta pe care noi, cu toţii, ar trebui s-o ducem, fie că suntem cumpărători, fie că suntem fermieri, pentru că, din păcate, deşi sunt fonduri disponibile, noi, deocamdată, nu am făcut campanii de promovare pentru consumul de lapte românesc. Avem nevoie de o campanie naţională, avem nevoie de a transmite mesajul către consumator, că una este să aloci din puţinul venit pe care-l are fiecare consumator, şi modul în care-şi chiverniseşte fiecare consumator în momentul de faţă fiecare bănuţ, deci să-l aloce unui fermier român, garantând în felul acesta o întoarcere a banilor în economie, decât să mergem să subvenţionăm fermierii din alte ţări.

„Traderii sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia, către țările arabe din zona mediteraneeană, care sunt interesate de juninci gestante.”

Reporter: Dar au fost şi sunt în continuare fonduri pentru promovarea alimentului românesc.

Ionuț Lupu: Aşa este. Aceasta este propunerea pe care noi o avem şi în momentul de faţă în interiorul organizaţiei, acesta este unul dintre elementele pe care vrem să pedalăm foarte mult, pe de o parte avem nevoie de o promovare a produselor româneşti, a laptelui românesc, iar pe de altă parte trebuie să vedem cum reuşim să ne poziţionăm faţă de problemele de mediu. Acum sunt schimbările politice şi la nivel naţional, şi european, însă noua componenţă a Parlamentului European, presiunile care vor fi făcute de către verzii europeni pe tot ce înseamnă acest concept de vacuum industrial sunt lucruri despre care putem spune că se află într-o adormire şi putem să stăm oarecum liniştiţi. Dar nu e chiar aşa, pentru că tăvălugul va veni. Dacă ne uităm doar la producţia de biogaz, în multe dintre ţări, cum este Italia sau Germania, vorbim de 4.000-5.000 de digestoare active, de ferme sau cooperative care au făcut astfel de investiţii, care au reuşit să treacă la un pas următor, au reuşit să condenseze acest biogaz, reuşesc să injecteze în reţelele lor, legislaţia este mult mai permisivă. La celălalt pol se află românii, unde avem două ferme care au făcut astfel de investiţii, cu probleme foarte mari în asigurarea mentenanţei şi în a reuşi să facă digestorul, pentru că putem face o paralelă foarte clară între rumenul unei vaci şi un digestor, procesele sunt oarecum asemănătoare, iar modul în care un nutriţionist vine şi face o astfel de reţetă pentru digestor va duce practic la falimentul sau succesul acelui proiect. Din păcate, suntem în perioada de pionierat în biogaz. Zilele trecute, am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului, de la care am observat o totală deschidere, astfel încât ghidurile pentru apelul 12D, care face referire tocmai la biogaz şi la compost, să sufere o serie de ajustări, astfel încât reglementările, pentru că erau nişte lucruri care blocau fermierul în a-şi compensa măcar costurile pe care le avea cu consumurile de energie în alte puncte. Vă dau un exemplu, mulţi dintre ei au început să-şi facă, pentru staţiile de pompare: mergeau pe generatoare, au reuşit să-şi facă branşamente, au nevoie să producă biogaz, iar ulterior, injectând în reţea, să poată să-şi compenseze costurile cu energia în alte puncte de consum. Sunt lucruri de ajustare, discuţiile se vor purta la Consiliul Concurenţei şi la ANRE, astfel încât în perioada imediat următoare fermierii să aibă acces la aceste fonduri şi să ştie că atunci când fac o investiţie de peste trei milioane de euro, aşa cum este cazul biogazului – bineînţeles au nevoie şi de o cofinanţare şi să se îndatoreze –, lucrul acesta le va aduce un avantaj clar, nu va fi doar o rezolvare a problemei de mediu, aşa cum poate părea în momentul de faţă, ba, mai mult, ducându-se într-o zonă de pierderi.

Reporter: Pentru un fermier, investiţia este foarte mare, peste trei milioane de euro, mulți bani. Ca să faci o investiţie de genul acesta, trebuie să ai şi o finanţare bună, din afară, dar şi pentru partea de contribuţie să fie o dobândă OK, adică să poată fi suportată. Cum ajungem aici? Pentru că trebuie să existe nişte programe clare, concrete, care să-l stimuleze pe fermier să facă lucrul acesta.

Ionuț Lupu: Ele sunt în momentul de faţă în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Mediului, însă trebuie să avem o serie de ajustări, de reglaje, astfel încât fermierul să poată produce off-grid, on-grid, în funcţie de posibilităţi, să poată injecta surplusul în reţea. Sunt lucruri care trebuie ajustate din acest punct de vedere, şi asta am spus mai devreme, faptul că există deschidere din partea Ministerului Mediului şi a nevoii de a discuta cu celelalte agenţii şi ministere implicate, astfel încât acest lucru să poată fi posibil.

interviu 253 ionut lupu 6

În Italia, în ultimii doi ani, există un concept 2.0 în tot ce înseamnă agricultura italiană, practic există o finanţare făcută, dar indirectă, prin intermediul băncilor. Se subvenţionează practic doar acele proiecte care sunt bancabile. Realizarea unui studiu de fezabilitate este extrem de importantă, este piatra de temelie. Însă în momentul în care orice proiect ajunge în faţa specialistului din bancă, încep să apară cele mai multe probleme. Toţi cei care lucrează cu AFIR sau alte instituţii de finanţare ştiu că acolo este cea mai mare problemă: modul în care reuşeşti să convingi bancherul de faptul că proiectul tău este eligibil, că poate să genereze profit în perioada pe care ţi-ai asumat-o, iar în România, în momentul de faţă, sunt foarte multe necunoscute legate de acest biogaz. Pe de o parte, sunt problemele tehnice, de mentenanţă şi de asigurare a unei eficienţe cât mai mari în producere, pentru că, având aceeaşi materie primă, în condiţiile în care ai materie primă de bună calitate, nu reuşeşti pe baza microorganismelor pe care le foloseşti, a modalităţii de încălzire a digestorului, să ai aceeaşi eficienţă ca unul care are aceste informaţii şi care ştie cum să lucreze cu toate aceste elemente. Deci sunt lucruri de bază pe care în momentul acesta nu le controlăm. În condiţiile în care am avea o minimă eficienţă, am putea să injectăm şi să producem energie şi apă caldă, trebuie să vedem ce se întâmplă cu această apă caldă, pentru că în toate ţările scandinave apa caldă înseamnă aur pentru tot ce înseamnă încălzire în zona publică – grădiniţe, primării, dispensare, spitale, alte instituţii conexe care vin şi utilizează apa caldă din aceste digestoare. Este foarte facil. Vorbim de programul Tomata, cu toţii-l apreciem, însă e aberant, în condiţiile în care putem face digestoare putem obţine aproape gratis apă caldă şi să avem legate de aceste digestoare solarii sau sere încălzite cu apa respectivă. Deci totul este un ecosistem, lucrurile se leagă foarte sănătos, logic, însă trebuie doar noi să reuşim să le aşezăm în ordinea sănătoasă, firească.

 

Cerere în creștere de juninci gestante

 

Reporter: Unde ar trebui să fie nivelul de subvenţionare pentru ca fermierul român, crescător de vaci pentru lapte, să fie la concurenţă normală cu fermierul european?

„În 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000.”

Ionuț Lupu: Am spus clar. E dificil pentru noi să mergem spre Cehia sau Polonia, ne raportăm la fermierii maghiari. În condiţiile în care vorbim de o subvenţie de 750-800 de euro pentru fermele din Ungaria, considerăm că acolo este o zonă normală de finanţare. Faptul că noi ne apropiem de această valoare este un lucru extrem de important. Însă mult mai important este mediul în care fermierul îşi desfăşoară activitatea. Plecând de la finanţare, de la relaţia cu băncile, până când consiliile judeţene care se pot implica în aceste activităţi. Revin la Polonia: atât timp cât consiliile judeţene vin şi fac investiţii într-un centru logistic în care există capacităţi de stocare a laptelui, a legumelor şi fructelor, a cărnii, există logistică, vorbim de camioane care pot fi ale consiliilor judeţene şi puse la dispoziţia grupurilor de producători, există motorină subvenţionată, astfel încât produsele să ajungă mult mai ieftin pe pieţele domestice, dar chiar şi din Ungaria spre România, există o subvenţionare pentru crearea unor fluxuri de marfă către alte state, aici este lucrul cel mai sănătos pentru noi. Dacă până acum nu vorbeam niciodată – şi trec din zona producţiei de lapte în zona junincilor – despre faptul că până acum câţiva ani exista un flux destul de important de animale vii din Olanda, Germania, Ungaria către România, vedem că în momentul de faţă traderii de animale din toate aceste state sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia. Țările arabe din zona mediteraneeană sunt interesate de juninci gestante. Vorbim de Iordania, de Cipru. Ne îngrijorează faptul că în 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000. Deci vedem o deschidere totală. Vedem Polonia care exportă spre est – e bine sau nu, nu ştim, dar vedem pe raportările pe care le primim că efective importante, peste 17.000 de capete, au plecat spre Rusia.

Reporter: Câte capete sunt în Ungaria, spre deosebire de ce avem noi?

Ionuț Lupu: În Ungaria sunt 170.000 de capete înscrise în registrul genealogic al Holstein Ungaria. În România, depăşim 600.000. Din păcate, performanţa face diferenţa şi în acest domeniu. Şi dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ungaria, cu 35.000 de capete exportate, în Polonia 20.000 de capete, Cehia, tot aceeaşi zonă, 25.000-30.000 de capete exportate preponderent spre Turcia, şi vedem interesul traderilor, iar noi rămânem într-o stare latentă aşteptând sau criticând în permanenţă administraţia de la Ministerul Agriculturii sau pe alţii că sunt mult mai rapizi, mai aprigi decât noi, eu cred că e în primul rând problema noastră. Avem nevoie de o subvenţionare nouă pentru a compensa costurile cu achiziţia materialului seminal sexat, pentru că doar aceasta este modalitatea, nu programele de minimis. Este inutil ca într-o fermă mică sau medie, care nu are infrastructură, nu are oameni pregătiţi, nu are furajare bună, să aduci animale cu o performanţă de 10.000, 12.000, 14.000 de litri de lapte pe an. Prima noastră întrebare este cât de aproape este abatorul, pentru că e clar că exploatarea unor astfel de animale nu poate fi făcută în ferme care nu au această infrastructură în spate. E clar. Sunt şi fermieri mici care au valori, care ştiu exact ce au de făcut, care îşi cunosc animalele nu după crotalie, după nişte numere, aşa cum le cunoaştem noi, ci cu numele pe care l-au dat încă de când erau viţele, e o cu totul altă abordare. Da, dar accesul la piaţă îi va fi din ce în ce mai dificil şi fermele mari şi medii care livrează constant cantităţi importante de lapte vor fi cele care vor avea întâietate.

interviu 253 ionut lupu 1

 

De la medic veterinar și jurnalist, la propria fermă de taurine

 

Reporter: Aveți propria fermă de vaci cu lapte. De ce v-ați implicat în acest sector într-o perioadă dificilă, adică v-ați cam aruncat cu capul înainte...

Ionuț Lupu: N-am rezistat tentaţiei! Sunt alături de fermierii HolsteinRo de aproape 12 ani. Sunt implicat în activitate zi de zi şi am văzut şi bunele, şi relele, şi greşelile, şi punctele forte, m-am crezut foarte isteţ şi am zis: acesta este drumul pe care îmi doresc să merg. Este un drum extrem de dificil, pentru că am accesat o măsură în urmă cu câţiva ani şi plecând de la partea de finanţare, de la modul în care reuşeşti să faci licitaţiile şi să găseşti un antreprenor general care să facă în bune condiţii lucrările, modul în care reuşeşti să formezi echipa, astfel încât să nu ai probleme în fermă, accesul: una este să preiei o fermă veche şi alta e să faci în mijlocul unui câmp o fermă fără acces, fără infrastructură. Sunt zbateri pe care mi le-am asumat şi pe care până acum câţiva ani nu le aveam, dar acum le am. Şi înţeleg mult mai bine.

Probabil că mulţi dintre cititori ştiu că am avut o experienţă scurtă la APIA, a fost una extrem de importantă pentru mine, pentru că am înţeles modul în care gândeşte un funcţionar public, modul în care se raportează un funcţionar public la fermier, modul în care un fermier trebuie să se poziţioneze în relaţia cu APIA, pentru că e clar, un funcţionar public este un om de birou, dedicat, pasionat, însă este un om de birou. De multe ori se scapă foarte multe elemente din emoţia pe care o avem noi zi de zi în fermă, din munca pe care o avem noi zi de zi în fermă, iar lucrurile nu pot fi tot timpul aşa cum şi-ar dori cineva din faţa unui calculator. E o altă perspectivă şi, ca fermier în relaţia cu APIA, simt altfel lucrurile, şi ca fost director general APIA în relaţia fermierilor cu instituţiile. Una peste alta, cred că HolsteinRo, ca toate organizaţiile de fermieri din ţară, are nevoie de oameni foarte pregătiţi, trebuie să apeleze la avocaţi, la specialişti în economie. În momentul de faţă, comunicările pe care le facem cu Ministerul Agriculturii sunt, din păcate, foarte emoţionale şi mai puţin argumentate economic. Pot băga mâna în foc că în condiţiile în care vii mult mai argumentat, vii cu un proiect de act normativ deja redactat, iar asta nu o poate face un fermier, nici măcar un director sau un reprezentant al fermierilor, ai nevoie de oameni care să facă lucrul ăsta. Iar fermierii HolsteinRo au înţeles că, deşi este o perioadă grea, alocarea unui buget pentru a găsi oameni care să-ţi facă anumite lucruri, care să poată pune în pagină într-un mod cât se poate de adaptat nevoilor relaţiei cu Ministerul Agriculturii este cel mai important lucru.

Reporter: Revenind la ferma dumneavoastră, unde se află? Când ați pornit afacerea aceasta cu taurine?

Ionuț Lupu: Ferma mea este undeva lângă Târgu-Neamț, în comuna Bălţăteşti. Proiectul a început în urmă cu doi ani, fiind aprobat în urmă cu trei ani. Am început achiziţii în urmă cu doi ani, am început construcţia efectivă anul trecut, sperăm să reuşim finalizarea până în septembrie, dar sunt un efort şi o uzură extrem de importante. Vom vorbi de aproximativ 200 de vaci la muls, de trei roboţi – în momentul de faţă, sunt doar doi roboţi funcţionali, pentru că efectivul nu a ajuns la nivelul final, de un robot de furajare, de multă automatizare pentru o fermă medie, aşa cum ne-am propus în faza aceasta, vorbim de aproximativ 350 de hectare pe care le lucrăm şi acolo avem, de asemenea, nevoie de noi investiţii. E o muncă grea. Mă uit la fermierii medii şi mari din HolsteinRo care lucrează cu atât de multă uşurinţă după 20, 30, 40 de ani şi cât de greu îmi este să-mi formez echipa astfel încât să putem avea nişte obiective foarte clare, astfel că nu pot să am decât toată aprecierea pentru fermierii mei şi pentru toţi fermierii din ţară.

Reporter: Acum, parcă vedeți altfel lucrurile.

Ionuț Lupu: Categoric, da! Suntem medici veterinari amândoi, ştim ce înseamnă celule somatice, NTG, germeni, o involuţie uterină care nu este făcută aşa cum trebuie, o fătare cu probleme. Toate lucrurile astea în care vezi că, zi de zi, mici scăpări conduc la costuri şi mai mari, la reducerea producţiei, pleci cu un plan şi cu un suflet atât de mare şi în momentul când vezi că-ţi scapă atât de multe elemente, ştii că trebuie să ajustezi destul de mult în atitudinea ta ca fermier. Era acea vorbă: fermierul crescător de vaci trebuie să fie şi contabil, şi tractorist… dar ceea ce contează, fermierul trebuie să fie psiholog, în primul rând, astfel încât să-şi poată gestiona echipa. În cazul nostru, cu roboţi de muls, deşi poate părea puţin mai uşor, este destul de dificil pentru că este nevoie de un om pregătit şi dispus să înţeleagă – sălile de muls necesită un efort fizic fantastic. Avem fermieri care mulg de trei ori pe zi, avem fermele mari care mulg peste 20 de ore pe zi, e un efort extrem de important şi trebuie să ai oameni care să-ţi poată oferi acest efort. Şi cu cât avem mai multă tehnologizare, roboţi, cu cât avem tehnica aceasta prezentă mai mult în fermă, avem nevoie de oameni mai pregătiţi, care să poată lucra cu astfel de roboţi.

interviu 253 ionut lupu 3

Reporter: Ați atins altă problemă, forţa de muncă specializată sau măcar forţă de muncă pe care să o poţi specializa...

Ionuț Lupu: Pe care trebuie să o motivezi financiar, în acelaşi timp trebuie să-i ofer şi confortul, pentru că e din ce în ce mai dificil să-ţi iei de dimineaţă până târziu în noapte colegii alături de tine, să-i ţii în weekenduri, de sărbători… tot ce înseamnă ferma văzută din exterior este plăcută: nişte cizme… în momentul în care începi să-ţi simţi picioarele după o zi de stat în cizme, să-ţi dai seama cum e starea ta de spirit, e dificil şi… tot respectul pentru toţi fermierii din ţara asta.

Reporter: Pe final, câteva întrebări mai personale, cum se împacă familia cu du-te-vino Neamţ-Bucureşti?

Ionuț Lupu: În momentul de faţă, copiii sunt mici, încep însă să pună din ce în ce mai multe întrebări. Şi asta este deranjant, pentru că dacă până acum mergeam la nani şi tati pleca la drum, acum avem deja „când vii?”, din două în două ore pusă această întrebare. Iar lucrul ăsta va trebui probabil în perioada următoare să-şi găsească o rezolvare, probabil ori vom merge spre Neamţ, dar va trebui să vedem exact, pentru că munca mea este de peste zece ani aici, la HolsteinRo în Bucureşti, iar după respectul pe care mi l-au arătat fermierii nu pot decât să mă implic, indiferent unde aş fi, să fiu alături de ei şi să fiu activ în activitatea organizaţiei. E adevărat, se simte uzura acestor drumuri, însă îmi place ce fac, sunt bucuros când ajung şi văd că lucrurile sunt măcar la nivelul la care le-am lăsat când am plecat de acolo.

Reporter: Aveți vreun regret?

Ionuț Lupu: Probabil că ar fi trebuit să încep activitatea fermei cu mult mai mult timp în urmă.

Reporter: O vreme, ați fost jurnalist...

Ionuț Lupu: Aşa este. Probabil că trebuia să-mi fac ferma mai demult, probabil că în HolsteinRo trebuia să fiu mai activ, în sensul că să comunicăm mai agresiv, dar o agresivitate inteligentă, nu una barbară, să comunicăm mult mai inteligent cu autorităţile, să ne impunem mult mai clar punctele de vedere, să conving fermierii de faptul că avem nevoie de oameni pregătiţi, cu mult mai mult timp în urmă. Toţi avem nevoie de backup şi orice organizaţie trebuie să funcţioneze şi să ofere performanţă, indiferent dacă cel care este numit ca director la un anumit moment mai este sau nu activ. Da, probabil că ar fi trebuit să mă fi implicat mult mai activ în această componentă de a-mi forma o echipă care să mă poată la orice oră înlocui în relaţia de comunicare cu Ministerul Agriculturii.

Reporter: Acum, că am aflat regretele, care vă sunt bucuriile, satisfacțiile? 

Ionuț Lupu: Mă bucur pentru ultimele măsuri de sprijin. Asta discutam cu mulţi dintre fermieri. Faptul că ajutorul naţional tranzitoriu, care este dat pe data de referinţă 2013, mai nou 2018.

Reporter: Şi totuşi, sunt şase ani! Ar fi trebuit să fie actualizat în fiecare an.

Ionuț Lupu: Din păcate, acolo avem o problemă în negocierile cu Comisia Europeană, însă modul în care s-a reuşit actualizarea prin realocarea de bani, temporar Ucraina, nu poate decât să ne bucure şi sunt extrem de bucuros, pentru că atât ministrul Oros, un ministru liberal, cât şi ministrul Barbu, ministru social-democrat, amândoi au mers pe aceleaşi variabile şi practic au dovedit că nu mai există nicio diferenţă de viziune politică, raportându-ne la acest subiect, poate fi pentru mine o mare bucurie. O actualizare aşa cum este în modul de faţă, cu dată de referinţă pentru ANT, e un lucru extrem de important. Doi: subvenţie pentru porumbul siloz este un lucru extrem de important, este oarecum implicarea organizaţiei noastre, cu eforturile ministrului Barbu. Bunăstarea la vaca de lapte este implicarea organizaţiei noastre şi cu umărul pus de ministrul Daea. Sunt, aşadar, lucruri bune care s-au întâmplat în ultimii doi-trei ani, însă puteam să începem lucrul ăsta cu 5-6 ani în urmă şi atunci probabil cu toţii eram mult mai câştigaţi.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024
Abonamente, AICI!
 
Foto: din arhiva lui Ionuț Lupu
Publicat în Interviu

În Dobrogea, agricultura avea un an mai prost o dată la 8-9 ani. Astăzi, anii grei s-au înmulțit, un an e secetă extremă, un an moderat și iar un an secetă. Din 2019, agricultorilor dobrogeni le este tot mai dificil să facă față schimbărilor climatice, secetei, arșiței, vânturilor, prețurilor în creștere la input-uri și în cădere liberă la produsele agricole. La Agigea, inginerul Gheorghe Lămureanu face agricultură de jumătate de secol. Lucrează o mie de hectare împreună cu familia. Și cu toate greutățile din ultimii ani, agricultura continuă să fie privită ca afacere de către familia Lămureanu.

Gheorghe Lămureanu: Dacă nu ne vom schimba şi dacă nu ne vom adapta şi dacă nu vom crea condiţii noi faţă de lucrurile pe care le-am învăţat în şcoala generală, în licee, în facultăţi, n-o să avem succes. Se spune că rata de succes a unei culturi e atunci când pregăteşti patul germinativ. Când ari, spre exemplu. Şi chiar anul acesta am întâmpinat această problemă, că am fost obligaţi, de nu ştiu ce norme europene, să nu arăm decât cu două săptămâni înainte de semănatul culturilor de toamnă, astfel că am arat cu un consum de motorină exact ca şi cu U650, adică undeva la 32-33 litri/ha şi am dat de câte două-trei ori cu discul ca să pregătim un pat germinativ pentru viitoarea cultură. Bineînţeles că tot din cauza unor condiţii impuse de agromediu am semănat şi aproape jumătate din culturile de toamnă în lucrări de minimis, adică foarte puţine lucrări, dar după mine n-am făcut o treabă excelentă şi vom vedea doar atunci când vom băga combina. Deocamdată lucrurile stau satisfăcător datorită unei ploi de 100 litri pe care am avut-o în decembrie anul trecut, când de fapt atunci ne-a răsărit şi orzul, şi grâul. În sola unde suntem am dat două irigări de câte 300 metri cubi, o dată pentru răsărire şi o dată pentru dezvoltare, pentru că primii 300 n-au ajuns, nevenind ploaia decât pe 1 decembrie, şi gândiţi-vă că grâul a fost semănat undeva la 20-25 octombrie 2023.

Ce vreau să vă spun este că am avut o vizită a unui grup de academicieni în zonă, care o săptămână au studiat condiţiile agro-climatice din judeţele Constanţa şi Tulcea. Am făcut şi câteva cadre pedologice şi le-am arătat şi lor că anul trecut, deci în vara anului trecut, am semănat 580 de hectare de culturi complementare, adică am aruncat în jur de 600 milioane de lei într-un an în care n-am făcut 600 de milioane după 600 de hectare. De pe cele 580 de hectare n-am reuşit să recoltăm un fir de mazăre sau de muştar sau de rapiţă sau de grâu semănat după recoltatul culturilor de grâu şi de orz din anul precedent.

„Câțiva fermieri ne-am hotărât, pentru anul 2024, dacă se va continua politica aceasta neprietenoasă cu agricultorii, să renunţăm la subvenţia europeană.”

interviu 250 lamureanu 1

Reporter: Aşadar, partea asta cu înverzirea n-are cum să acopere, să spunem, surplusul pe care l‑ar da la hectar Comisia Europeană faţă de pierderile pe care le are un fermier, în condiţiile în care respectă aceste condiţii impuse, care, cred, n-au în spate nici un calcul.

Gheorghe Lămureanu: Nu sunt „Ghiţă Contra” şi sunt de acord, dar atunci când e posibil! Dar când noi n-am avut nici o ploaie din aprilie, de la semănatul florii-soarelui şi a porumbului noi n-am avut nici un aport de ploaie până în decembrie. Deci, în condiţiile acestea am recoltat. Toată floarea-soarelui neirigată a fost întoarsă când ajunsese la 30 cm, porumbul s-a întors sub brazda plugului sau sub disc, deci oamenii n-au recoltat nimic, absolut nimic. Noi venim în luna iulie să semănăm culturi complementare când nu am reuşit să le realizăm nici pe cele din cultura iniţială, în cultura pură? Şi am aruncat sămânţă pe 580 de hectare. Adică, după ce că am lucrat în pierdere, că din o mie de hectare am irigat 400, dar 600 la neirigat, am făcut două tone de grâu la hectar printr-un noroc, credeţi-mă; am făcut 1,5 tone de mazăre, o tonă de muştar, trei tone de orz care a scăpat un pic de stresul secetei, deci cu toate culturile la neirigat am fost în pierdere. Poţi să spui, nu chiar ca în 2020 când n-am recoltat deloc de pe o mie de hectare. Anul trecut le-am recoltat, însă cu producţie care nu ne-a aranjat deloc să putem să reluăm activitatea. După 30 de ani, credeţi-mă că am luat din nou credite pentru producţie, pentru că n-am reuşit să recuperăm banii pe sămânţa pe care am produs-o la irigat decât în noiembrie-decembrie, şi atunci ne-am mai revenit puţin din coşmarul de vară.

Prin urmare, sunt de acord cu măsuri de agromediu, dar noi care oricum cultivăm o sută de hectare pe an de mazăre, oricum cultivăm lucernă, cultivăm culturi proteice, de ce să mai fim obligaţi? Anul trecut am avut 70 de hectare de cultură dublă, aţi văzut silozul pe care l-am produs, şi am şi recoltat 25 de hectare pentru porumb boabe. Deci noi, care totuşi putem iriga o suprafaţă cât de cât, să mai fim obligaţi să mai semănăm? Să aruncăm de fapt de pomană sămânţă pe 580 de hectare? Credeţi-mă, că după un disc greu am distrus o semănătoare de 150.000 de euro, am consumat încă vreo 30 de tone de motorină, credeţi-mă că inclusiv discul acela, am discuit cu fier într-un pământ care se transformase într-un fier-beton. Noaptea când discuiam ieşeau scântei în urma discului. De ce să fim obligaţi atunci când nu e posibil? Când avem condiţii, cu toată dragostea suntem şi noi fermierii alături de măsurile acestea europene, dar când nu sunt condiţii, când la noi n-a plouat deloc din aprilie până în decembrie, de ce să lucrăm să facem nişte lucrări care sunt ca un robinet fără gură? E un nonsens. Foarte mulţi fermieri nu înţeleg asta. Ca dovadă, ne-am strâns câţiva fermieri în decembrie, ne-am hotărât pentru anul 2024, dacă se va continua politica aceasta neprietenoasă cu fermierii, să renunţăm la subvenţia europeană care, să mă ierte Dumnezeu, nu face prea mulţi bani şi foarte multă lume spune: aţi primit ajutoare! Din 130 de euro vreo 16 plătim impozit, ne rămân vreo sută de euro, nici măcar diferenţele la preţuri n-au fost acoperite, pentru că am cumpărat pentru producţia de anul trecut îngrăşământ complex cu 7 lei şi azot cu 5 lei, vă pot arăta facturile, şi noi le-am cumpărat mai prietenos prin cooperativă, dar foarte mulţi le-au luat cu preţ integral şi nu şi-au scos nici sămânţa şi nici îngrăşămintele, d-apoi să mai facă şi profit, să mai semene şi culturi complementare, să mai facă şi cheltuieli în plus, să-şi distrugă şi utilajele agricole.

„Comuna Agigea are în jur de 2.000 de hectare suprafaţă de teren arabil. Cel puţin 200 hectare sunt deja pârloagă. De ce mai vrem altă pârloagă?”

gheorghe lamureanu 1

Reporter: Așadar, ce veți face în continuare, cum v-ați gândit să procedați referitor la toate aceste strategii europene neprietenoase cu agricultura și fermierii? 

Gheorghe Lămureanu: Continuăm activitățile în câmp. Am fertilizat, culturile au pornit în vegetație, dar au nevoie de puțin ajutor. Am redus dozele de îngrășăminte, din sărăcie, dar şi din economie. Pentru că nu mai putem să mai dăm 200-250 kg, pentru că îngrăşământul pe bază de azot costă în jur de 2 lei, complexul în jur de 3 lei. Gândiţi-vă ce ar însemna să dai 300 kg de îngrăşământ complex la semănatul porumbului şi al florii-soarelui. Şi toţi profesorii noştri ne-au învăţat şi ne învaţă şi acum încă, pe generaţia pe care o reprezint, să dăm pământului ce-i luăm. Dacă facem 7-8 tone de grâu la hectar, trebuie să-i dăm mâncare pentru cele 7-8 tone de grâu pe care le-am făcut, adică tot ce am luat pământului, ca să putem reveni la o nouă producţie de 7-8 tone. Referitor la GAEC-uri, 6, 7, 8, comuna Agigea are în jur de 2.000 de hectare suprafaţă de teren arabil. Eu zic că cel puţin 200 hectare sunt deja pârloagă. De ce mai vrem altă pârloagă? O să vă duc să filmaţi să vedeţi câtă pârloagă avem. De ce ne obligă cineva să mai facem şi altă pârloagă? Pentru că, vă spun, măsurile care se iau acum şi Politica Agricolă care se face împotriva marilor ferme şi vă amintesc că şi străinii au ferme mari, şi francezii au ferme de 500-1000 de hectare, sunt şi ferme de 50, 70, 90 de hectare, însă ei fac 8 tone/ha pentru că au peste o mie de litri de apă pe metru pătrat tot timpul anului, şi le au distribuite pe tot timpul anului, nu ca noi în aprilie şi decembrie. Şi asta se întâmplă de vreo 5-6 ani încoace. Generația mea şi generaţia tânără şi cei care fac politică agricolă trebuie să înţeleagă că agrotehnica este o ştiinţă care trebuie aplicată, adică mai popular: trebuie semănat când ai temperatura, trebuie pregătit patul germinativ, trebuie tratat când au crescut buruienile, nu pe teren negru, toate lucrările trebuie făcute în timp optim, cum ziceam noi altădată. Uitaţi că marea majoritate a semănat culturile de mazăre, de fapt absolut toată lumea, pentru că sămânţă de mazăre nu se mai găseşte să tragi cu tunul. Dar nu înțeleg de ce sunt eu obligat la înverzire, că oricum semăn an de an o sută de hectare de mazăre. Nu înţeleg condiţiile acestea.

„99% din fermieri sunt convinşi că irigatul este indispensabil, este absolut necesar, iar la ora asta este indisponibil.”

interviu 250 lamureanu 2

 

Apa, absolut necesară, dar lipsește cu desăvârșire

 

Reporter: Să vorbim un pic de irigații, mai ales că aveți suprafețe de teren la irigat.

Gheorghe Lămureanu: Dacă acum câţiva ani mai erau sceptici care susțineau că irigatul este aşa şi aşa necesar, că se poate trăi şi cu 3-4 tone de grâu la hectar, astăzi, 99% din fermieri sunt convinşi că irigatul este indispensabil, este absolut necesar, iar la ora asta este indisponibil. De ce? Irigaţiile nu le poate face fermierul mic. Noi încercăm, ne luptăm, ne zbatem, unul ca mine sau un fermier simplu se duce şi vrea să facă un proiect şi alţi cinci oameni care n-au irigat în viaţa lor şi n-au lucrat un hectar de pământ trebuie să-i dea aprobarea. Bineînţeles că la început sunt sceptici şi ei. De ce nu avem o politică națională, o strategie pe irigații? Acum fermierii vor să irige, dar nu sunt ajutaţi în niciun fel. Bani sunt, există miliardul ăla şi jumătate pentru infrastructura generală, există destule proiecte europene pe măsurile de cumpărare de aripi, s-a dat voie acum să cumperi şi aripi din bani europeni. A crescut şi suma la 1,5 milioane euro, s-au dat acum şi nişte fonduri suplimentare că s-au modificat preţurile. Sunt bani pentru irigații, însă, în opinia mea, nu există voinţă politică. Oamenii sunt încă încurcaţi. Să cumperi o aripă de ploaie pe fonduri europene şi să iei acordul nu ştiu câtor instituţii ale statului, care neapărat trebuie să stea două-trei luni, nu cumva vreo zi să fie mai devreme termenul, neapărat trebuie să stea acolo…Şi nu poţi să iei acordul de la Mediu, dacă n-ai şi acordul de bune practici şi de bună utilizare a apei de la Apele Române. Cu aprobările acestea noi am mers şi la DSP, şi la DSV, şi la Ministerul Transporturilor. Fraţilor, faceţi voi politica, că sunteţi şcoliţi şi specializaţi pe treaba asta şi ştiţi s-o faceţi. Lăsaţi-ne pe noi să producem, să instalăm echipamentele şi să le exploatăm. Noi vrem, dar dacă  ne opriţi? Am pornit un proiect pe irigații în 2000, atunci am prima finanţare, şi a doua finanţare este din 2019, suntem în 2024 şi încă nu l-am implementat! Mai am un an şi se anulează şi finanţarea.

În judeţul Constanţa mai sunt la ora asta cel puţin 10-15 fermieri cu câte o mie de hectare care nu pot să le modernizeze, să le irige. Şi vă mai spun o dată: nu-i păcat? Facem lucrări de bună calitate la pregătirea terenului, folosim cea mai scumpă şi cea mai bună sămânţă care există în ţara românească, cele mai bune îngrăşăminte, cele mai bune insecticide, cele mai performante fungicide şi să nu-i dai ultima treaptă tehnologică în Dobrogea, la noi, apa!?! Apa este absolut necesară.

interviu 250 lamureanu 3

 

Arătură, dar superficială

 

Reporter: Un subiect mult disputat la ora actuală este legat de lucrările solului. Mai facem arătură ori mergem doar pe no-till, minimum-till?

Gheorghe Lămureanu: Noi am lucrat cu minimum-tillage din 1990. Am semănat culturi în disc în 1990, pentru că aveam toate condiţiile. După recoltat ne-a dat o ploaie, pământul afânat, am dat un disc mai greu sau mai uşor – cum aveam în 1990 – cu tractoarele mici, şi am semănat în felul acesta. Atunci când este posibil, da. Dar când pământul nostru anul trecut, plugurile noastre au între 5-6 tone, erau aruncate din brazdă, discul nici măcar nu zgâria terenul. După ce am dat o irigare am putut să dăm cu discul şi am semănat. Grâul în care suntem acum, este după arătură, după o altă cultură premergătoare, după porumb. Sunt adeptul unei arături neapărat, chiar dacă mai superficiale, nu trebuie neapărat să arăm la 35-40 cm cum ni se cerea odată, dar o arătură de 20-22 cm ca să acopere resturile vegetale, mai ales c-am avut porumb de sămânţă şi a avut o dezvoltare vegetativă puternică. Păi noi n-am făcut încercările astea? Le-am făcut şi au fost ani când am semănat jumătate de culturi într-un disc mai greu, sau în scarificator. Probabil că în judeţ am luat primul scarificator, şi pot să vă confirme colegi de-ai mei că au venit să vadă cum lucram cu scarificatorul care nu exista – asta prin 1996. Deci, sunt adeptul, dar atunci când se poate. Dar când laşi pământul să se facă beton-armat, apoi să încerci să dai cu discul greu, să nu-ţi dea voie nici măcar dezmiriştire să faci – nu înţeleg, credeţi-mă! Şi nu înţeleg cum ne-au putut obliga să aruncăm 60-70 tone de sămânţă pe câmp, şi am făcut o încercare şi le-am arătat distinşilor academicieni: a răsărit doar acolo unde am pus un tambur de irigat, 3.000 metri. Doar acolo a răsărit mazărea şi muştarul pe care le-am pus. În rest, pe 580 de hectare nici un fir! Nu mai vorbesc de tocat şi încorporat din nou în pământ. Dacă vă uitaţi la grâul de alături, el este semănat după ce am avut grâu, după ce am semănat mazăre, după ce am semănat muştar şi n-a răsărit. Am semănat încă o dată cu grâu după un alt disc.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan păstrează un apetit ridicat pentru investiții cu fonduri europene. Cei 27 de fermieri mici și mijlocii din județul Arad, membri ai cooperativei, au ajuns la concluzia că nu trebuie să se limiteze la producția și vânzarea de cereale. Au înțeles că o cooperativă înseamnă mult mai mult, înseamnă depozitare, înseamnă FNC, înseamnă procesare, înseamnă plusvaloare pentru bobul de grâu, în cele din urmă. În felul acesta, au arătat ce înseamnă forța grupului și cum se pot transforma 27 de ferme mici într-o fermă mare și puternică. Astfel, un demers bazat pe încredere, onestitate și multă muncă este încununat acum de succes.

Am povestit, de curând, cu inginerul Milan Kelo, președintele Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan, despre investițiile aflate în derulare, despre proiecte și despre scutul pe care-l oferă cooperativa membrilor săi în vremurile complicate pe care le trăiește agricultura prezentului.

„Avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei. Sunt proiecte obținute cu finanțări de la Uniunea Europeană. Fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei.”

milan kelo 1

Reporter: Dacă vorbim despre pierderi, cât de greu se susțin proiectele pe care le derulați? Ați investit mulți bani, peste trei milioane de euro, într-un siloz modern de vreo 10.000 de tone capacitate, bani care trebuie până la urmă amortizați cumva.

Milan Kelo: Vorbind strict despre producția agricolă și dacă facem o medie a ultimilor doi ani, fermele sunt pe pierdere. Chiar dacă anul trecut am avut un mic profit, asigurat de producții relativ normale pentru zona noastră, el a fost anulat de anul 2022, atunci când am produs scump, am fost nevoiți să vindem ieftin și am avut parte de o secetă crâncenă.

Într-adevăr, avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei, or, în acest moment, încercăm să susținem ratele generate de creditele contractate cu băncile. Sunt proiecte obținute cu finanțări de 70-80-90% de la Uniunea Europeană. E clar că fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei. La noi în cooperativă, cel mai mic fermier lucrează 12 ha și cel mai mare lucrează 600 ha. În total, suntem 27, în majoritate fermieri mici. În momentul în care tremură baza cooperativei, fermierul, tremură și cooperativa care-l reprezintă. Din fericire, deocamdată, niciunul dintre fermierii noștri nu a avut scadențe pe care să nu le achite sau cooperativa să nu-și poată achita obligațiile financiare către furnizori. Dar toată lumea a făcut credite sau chiar a scos subvenția de la APIA în avans pe cinci ani, pentru a putea funcționa mai departe. Din păcate, fermierul se decapitalizează de la o lună la alta. În 2022, cum spuneam, au fost probleme grave cu seceta și cu prețurile din piață, iar anul trecut, în 2023, problemele din piață s-au agravat, pentru că am produs scump și am vândut ieftin.

interviu 249 fermierul nadlacan 4 

Reporter: În aceste condiții în care fermierii fac sacrificii de la o lună la alta, au fost discuții în contradictoriu? Au fost fermieri care au vrut să renunțe?

Milan Kelo: Nu am avut discuții de genul ăsta în cadrul cooperativei, dar să știți că în zona Nădlacului sunt fermieri care își închid fermele. Personal cunosc doi fermieri care au închis și au dat terenurile în arendă, pentru că le-a fost teamă să nu piardă totul. Au proprietăți cu care au garantat la bancă și nu au vrut să riște un nou an agricol pe minus. Din fericire, noi în cooperativă am reușit să evităm aceste probleme pentru că atât partea de achiziții, cât și cea de vânzări este coordonată la cantități mai mari, ceea ce ne-a asigurat prețuri ceva mai bune și la vânzare, și la cumpărare. Silozul ne-a ajutat foarte mult, pentru că am reușit să creăm cantități de cereale omogene. În alte condiții, fiecare dintre cei 27 de fermieri ar fi trebuit să depoziteze individual, ceea ce ar fi dus la diferențe de calitate, de la o fermă la alta. În momentul în care facem licitație pentru câteva mii de tone, oferim o marfă omogenă, trecută prin trior, la umiditate optimă, și avem o viteză de încărcare foarte bună. Dacă trebuie să încărcăm o mie de tone pe zi, nu avem nicio problemă. Se simte un plus, așadar, cu siguranță fermierii merită să se asocieze.

„Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți.”

interviu 249 fermierul nadlacan 6

Reporter: Ca să  înțeleagă toată lumea, să luăm ca etalon grâul. Ați reușit să-l vindeți cu 800 de lei tona. Din această sumă, ce a însemnat plusul pe care l-a adus silozul?

Milan Kelo: Există cu siguranță un plus, dar acest plus nu se datorează doar depozitării. Repet, se datorează și faptului că am vândut împreună și am avut cantități omogene. Diferențele sunt de la 10 lei până la 50 de lei pe tonă. Depinde de momentul în care se face licitația și de conjunctura din piață. Dacă facem o medie de 25-30 de lei pe tonă, chiar dacă la prima vedere nu pare o sumă importantă, la tonele care se comercializează prin cooperative, plusul este unul semnificativ. Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți. În condițiile în care piața de cereale a fost blocată sau au fost întârzieri la preluarea mărfii de către beneficiar, noi am reușit să preluăm cerealele de la toate cele 27 de ferme, atunci când ceilalți fermieri din zonă au rămas cu marfa pe stoc. Cu alte cuvinte, am reușit nu doar să omogenizăm marfa, am reușit să facem niște contracte avantajoase, în baza cărora fermierii din cooperativă și-au  vândut cerealele, și-au încasat banii și și-au plătit la vreme ratele la bănci și furnizorii. Și noi am avut întârzieri la preluarea mărfii, dar am prevăzut în contract și penalizări pentru aceste întârzieri, care au acoperit costurile de depozitare.

„În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei.”

interviu 249 fermierul nadlacan 3

 

Salamul de Nădlac, brandul care închide circuitul

 

Reporter: Nu ați pus toate ouăle în același coș și ați încercat să diversificați activitatea cooperativei. Ați  investit într-un FNC și pregătiți un abator și o carmangerie. În ce fel se justifică aceste investiții din punct de vedere economic?

Milan Kelo: În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei. În combinație cu cerealele pe care le producem, vom face niște peleți foarte căutați pentru hrana animalelor. Sperăm ca din acest an să începem și construcția ei.

Cu abatorul este o altă poveste. O parte din membrii cooperativei vegetale, care și-au dorit și procesare, au hotărât să facă o altă cooperativă, prin care să producă bunătățile noastre tradiționale de la Nădlac. Cine nu a auzit de salamul de Nădlac, un adevărat brand al nostru? Facem însă și parizer, lebăr, șonc, tobă etc., toate, produse tradiționale din carne de porc.

Reporter: Sunt produse tradiționale, pe care făbricuțe mai mici sau mai mari încearcă să la facă, însă nu cu foarte mult succes. Ce le lipsește?

Milan Kelo: Produsele noastre au un mic secret. Marea majoritate a fermierilor din cooperativă își produce acasă propriile mezeluri, care din punct de vedere gustativ seamănă foarte bine între ele. Însă nimeni, niciodată, nu a reușit să adune acești oameni într-un grup și să reușească astfel să ajungă pe piață. Noi avem în construcție un abator și o carmangerie în care ne propunem să procesăm în jur de 50 de porci pe lună. Este o cantitate foarte mică, dar dacă am crește cantitatea, am pierde la calitate, or, noi vrem să mergem exact pe produsul tradițional pe care îl avem acasă în cămară. Asta vrem să oferim și cumpărătorilor, un produs de nișă, care cu siguranță nu va fi ieftin, însă va avea gustul original.

Reporter: Mă gândesc că o contribuție importantă la gustul autentic al salamului de Nădlac îl are carnea de porc folosită.

Milan Kelo: Așa este. Degeaba avem o rețetă foarte bună, degeaba o respectăm cu strictețe, degeaba vom tăia puțini porci pe lună, dacă aceștia nu sunt crescuți ca acasă.  Asta este, până la urmă, micul-marele secret, porcul de casă, pentru că toate bunătățile de Nădlac își bazează gustul pe un porc crescut în sistem tradițional și sacrificat când cântărește peste 200 kg. Asta înseamnă că porcul se aduce la greutatea de  sacrificare în mai mult de un an. De aici și calitatea cărnii, care nu se compară cu cea a porcilor crescuți în sistem intensiv și sacrificați cântărind maximum 120 kg. De aceea vom colabora cu câțiva fermieri mici din zonă, care vor deveni partenerii noștri și de la care vom cumpăra minimum 600 de porci pe an. Ne vom baza pe fermierii mici, care pot asigura calitatea de care avem nevoie.

„Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge.” 

interviu 249 fermierul nadlacan 5

Reporter: Haideți să vedem dacă am înțeles mecanismul. Dacă vorbim despre plusvaloare, prețul cel mai mare la kilogramul de grâu este dat de acel baton de salam. Dumneavoastră produceți în cooperativă cerealele și furajele, care se valorifică spre partenerii care cresc porcii pe care mai apoi îi sacrificați în abatorul propriu și îi transformați în mezeluri în carmangerie. Va fi un fel de business circular, corect?

Milan Kelo: Corect! Încercăm să facem un lucru care va implica zeci de fermieri. Profitul nu se va regăsi la o singură persoană în buzunar, el se va împărți între toți cei implicați. De la cei 27 de membri ai cooperativei care produc cerealele și furajele concentrate, la microfermele în care se cresc porcii și până la produsul final care închide lanțul, inclusiv la cei care-l vor comercializa, toată lumea ar trebui să aibă de câștigat.

Reporter: Cât de stufoasă este documentația pentru un abator și o carmangerie și la cât se ridică o astfel de investiție?

Milan Kelo: Pfffff. Costurile sunt foarte mari, nu ne așteptam… Nici nu luăm în calcul profitul în primii șapte ani. Dacă reușim să ne plătim ratele la bănci suntem mulțumiți. Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. Ca să respectăm toate regulile impuse de DSV și DSP și clientul să aibă garanția că ceea ce pune în farfurie este un produs sigur, trebuie să faci niște investiții imense. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac, chiar dacă au uneori proveniență incertă. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge. Aceste norme însă costă mult, tocmai de aceea produsele de calitate nu au cum să fie ieftine.

Reporter: Când se finalizează investiția?

Milan Kelo: Construcția va fi finalizată probabil în luna aprilie. Toate echipamentele necesare sunt deja livrate și sperăm noi ca la începutul verii să testăm în piață primele produse. În abator și în carmangerie vom avea patru sau cinci angajați, dar circuitul va fi mult mai amplu, pentru că vom încerca să franșizăm produsul către comercianți care vor vinde în marile orașe produsele noastre, vom avea contracte și cu magazinele de tip băcănie, mai sunt și alte variante de piață la care ne gândim.

interviu 249 fermierul nadlacan 2

Reporter: Impresionant portofoliu de proiecte. Mai aveți resurse și pentru altele?

Milan Kelo: Lucrăm acum la un alt proiect pe cooperativa Fermierul Nădlăcan, un proiect care vizează extinderea capacității de depozitare și extinderea laboratorului. Prin implementarea lui, uscătorul de cereale va putea funcționa și pe bază de baloți de paie, nu doar pe gaz, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor de funcționare. Avem experiență cu astfel de proiecte, avem un punctaj mare, singurul lucru de care ne temem este că proiectul va fi aprobat, iar noi nu vom avea bani pentru cofinanțare. Finanțarea de la Uniunea Europeană este de 65% și, poate, partea noastră de cofinanțare de 35% o să vi se pară puțin, dar dacă adăugăm dobânda băncii plus ROBOR-ul, în cinci-șase ani suma finală pe care trebuie să o plătim va fi mult mai mare. Va trebui să cântărim foarte bine această investiție.

milan kelo 2

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan s-a înființat în anul 2015, pornind cu opt membri și ajungând azi la 27 de fermieri membri cooperatori, care exploatează în total circa 3.500 ha. Din 2016, cooperativa este recunoscută și ca grup de producători, iar din 2018 Fermierul Nădlăcan a devenit parte din UNSCV (Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal).

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu

Pe 14 martie 2024, la București, a avut loc festivitatea de absolvire a seriei cu numărul cinci a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români. O sută de tineri fermieri, dintre care cinci din Republica Moldova, au fost înscriși și au absolvit cursurile. Obiectivul comun al tinerilor este acela de a-și dezvolta afacerea agricolă și de a se implica în reprezentarea fermierilor pe plan național și european.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” și-a câștigat recunoașterea în rândul fermierilor, fiind primul program major care vine cu o abordare integrată privind „Succesiunea – Competitivitatea – Leadership-ul” tinerilor în comunitatea rurală. Acesta pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles. 

Agricover Grup 13

„Suntem mândri de tinerii care au absolvit astăzi programul Tineri Lideri pentru Agricultură, fiind mai aproape de obiectivul propus – o mie de tineri până în 2027. Îi felicit pentru prezentările proiectelor de afaceri care au fost senzaționale, o surpriză frumoasă. Cred că astăzi a înțeles toată lumea prezentă că acest efort reprezintă un episod dintr-un proces de transformare, un proces care a început prin recrutarea tinerilor absolvenți, a continuat prin cursurile de formare, timp de șase luni, cu prezență fizică la București, iar festivitatea de astăzi reprezintă o etapă importantă din acest proces, tinerii fiind parte acum din comunitatea tinerilor absolvenți”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

„Azi, acești tineri devin lideri în agricultură și marchează începutul unei noi ere pentru agricultura noastră, una caracteizată de inovație, sustenabilitate și prosperitate. Acest program este foarte important pentru tineri deoarece îi învață noțiuni avansate de business, le oferă încredere și bucuria împărtășirii experiențelor din propriile ferme. Fiecare tânăr absolvent al programului organizat de Clubul Fermierilor Români devine parte dintr-o comunitate de antreprenori dornici să sprijine progresul. Tinerii lideri pentru agricultură pot schimba lumea în care trăim”, a arătat Maniu Vonica, președintele Clubului Fermierilor Români.

Următorul nivel în agricultură este reprezentat de digitalizare, iar agricultura practicată astăzi nu atinge momentan acest nivel. „Prin modele de succes, acești tineri pot începe procesul de digitalizare în ferme și investiții inteligente în tehnologizare. Scopul Clubului Fermierilor Români, prin programul Tineri Lideri pentru Agricultură, este de a-i pregăti pe acești tineri la cele mai înalte standarde pentru responsabilitatea de a prelua integral afacerea familiei, de a deveni lideri în comunitățile lor și de a avea o gândire antreprenorială pentru a rezolva problemele întâmpinate printr-un management profestionist”, a adăugat Florian Ciolacu.

Programul a fost inițiat cu scopul de a accelera formarea noii generații de lideri, a abilităților necesare pentru ca sectorul agricol să fie unul competitiv. „Fermierul care va pune mâncarea pe mesele românilor mâine este la curent și aplică cele mai noi tehnologii și practici sustenabile, folosește resursele în mod echilibrat, are un plan care îi permite dezvoltarea și utilizează soluțiile agriculturii de precizie pentru a asigura progresul. Sunt foarte mândru de toți cei 315 absolvenți ai programului de până acum, care și-au asumat misiunea de a fi agenți ai schimbării într-un domeniu critic, în care transferul între generații este vital având în vedere că vârsta medie a fermierilor depășește 58 de ani. Succesul fermierilor tineri este garanția că vom avea și mâine produse agricole de calitate și accesibile”, a punctat Jabbar Kanani, membru în Consiliul Director  al Clubului Femrierilor Români, inițiatorul și fondatorul programului Tineri Lideri pentru Agricultură.

Grupul Agricover este susținătorul principal al programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români. „Pentru a face față schimbărilor rapide și de profunzime ale agriculturii, este nevoie de competențe sporite, adaptate transformărilor actuale. Grupul Agricover, cu o structură care acoperă 360 de grade necesitățile din ferme, distribuția de inputuri, tehnologiile pentru agricultura de precizie și finanțarea planurilor curente și de dezvoltare, este conștient că adaptarea agriculturii la noile tehnologii și modele de business înseamnă sustenabilitatea acestui sector. Susținem programul Tineri Lideri pentru Agricultură de la debutul său convinși fiind că în acest mod putem oferi din experiența noastră și ne asigurăm că are loc transferul de cunoștințe și informații care să permită fermierilor să se dezvolte și în viitor”, a specificat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

WhatsApp Image 2024 03 15 at 18.20.53

 

Despre program

„Tineri Lideri pentru Agricultură” este un program dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Programul pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.

Programul se adresează tinerilor cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.

Accesând link-ul: cfro.ro/tineri-lideri/, aflați mai multe informații despre programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Institutul European pentru Studii Economice a publicat un studiu care arată haosul din sectorul agricol și propune soluții pentru îmbunătățirea acestuia.

Studiul intitulat „Decontaminarea Agriculturii de Politici Incoerente” evidențiază provocările semnificative ale agriculturii românești și propune o serie de soluții concrete pentru îmbunătățirea sectorului. Acest raport pune accentul pe discrepanțele și incoerențele actuale din politica agricolă, subliniind efectele negative ale subvențiilor și ale reglementărilor privind Organismele Modificate Genetic (OMG), precum și problemele emergente legate de importurile de cereale netaxate din Ucraina.

Studiul realizat de Christian Năsulea, Radu Nechita și Diana Năsulea arată că, deși subvențiile sunt destinate să sprijine agricultura, ele adesea favorizează marile exploatații agricole și distorsionează piața, în timp ce fermele mici luptă să rămână competitive. Mai mult, subvențiile nu îmbunătățesc neapărat productivitatea agriculturii românești. „Procesul de aplicare pentru subvenții și asigurarea conformității cu diverse reglementări poate fi descurajant, mai ales pentru fermele mici”, spune Radu Nechita.

În plus, autorii studiului remarcă existența unor preocupări legitime cu privire la efectele negative ale subvențiilor asupra mediului. Conform acestora, subvențiile pot încuraja supraproducția și utilizarea excesivă a fertilizanților, cum ar fi îngrășămintele și pesticidele, ceea ce în final contribuie la degradarea solului, poluarea apei și pierderea biodiversității.

O altă problemă analizată se referă la importurile netaxate de cereale din Ucraina, care au creat o concurență neloială pentru fermierii români, afectând prețurile și competitivitatea cerealelor românești pe piața internă. „Într-un sistem de piață cu adevărat liber, neîngrădit de distorsiuni artificiale precum subvențiile și standardele agricole stricte, astfel de provocări legate de concurență probabil nu ar apărea în aceeași măsură”, arată Diana Năsulea.

În ceea ce privește Organismele Modificate Genetic (OMG), autorii studiului subliniază că nu există dovezi științifice care să susțină afirmația că acestea ar fi dăunătoare sănătății, însă ele pot crește randamentele și pot reduce utilizarea pesticidelor, care sunt dovedite a avea un impact negativ asupra sănătății. „Sănătatea mai bună și îngrijirea mai bună a mediului ar trebui să fie obiectivele noastre principale. Nimic nu va fi vreodată 100% sigur. Tehnicile agricole tradiționale pot provoca multe daune mediului și pot avea efecte negative asupra sănătății oamenilor. Culturile modificate genetic nu sunt automat rele și culturile tradiționale nu sunt perfecte. Obiectivul nostru ar trebui să fie găsirea celui mai bun amestec care poate asigura siguranța publică și a mediului, valorificând progresele în biotehnologie”, afirmă Christian Năsulea.

Politici publice menite să îmbunătățească sectorul agricol din România, propuse de autorii studiului:

  • Reformarea sistemului de distribuire a subvențiilor pentru a încuraja echitabilitatea;

  • Reducerea distorsiunilor de pe piață pentru a se ajunge la un echilibru între costurile generate de subvenții pentru contribuabili și securitatea alimentară;

  • Îmbunătățirea infrastructurii agricole pentru a îmbunătăți productivitatea și reziliența;

  • Dezvoltarea asociațiilor de fermieri pentru a îmbunătăți accesul pe piață, eficiența și puterea de negociere colectivă a acestora;

  • Încurajarea utilizării metodelor sustenabile în agricultură prin realinierea subvențiilor pentru a sprijini inițiativele care prioritizează conservarea mediului;

  • Impulsionarea cercetării în domeniul OMG și reviziuirea cadrului de reglementare pentru a explora și întregul spectru de beneficii potențiale ale acestor culturi.

Studiul a fost realizat în perioada octombrie – decembrie 2023 de către Institutul European pentru Studii Economice, cu sprijinul EPICENTER. Studiul în varianta extinsă poate fi accesat la adresa: https://ies-europe.ro/202401-decontaminarea-agriculturii-de-politici-incoerente.htm

Agricultura COVER 01

Despre autorii studiului

Christian Năsulea predă Economie la Departamentul de Relații Internaționale și Istorie Universală din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București. Este director executiv al IES-Europe și cercetător afiliat al Institutului de Cercetare în Probleme Economice și Fiscale. Domeniile sale de interes includ politicile publice și stimulii pentru dezvoltare economică, negocierea politică și comercială în relațiile internaționale, economia comportamentală și procesele de decizie.  
Radu Nechita predă Microeconomie, Integrare Economică Europeană, Globalizare și Dezvoltare la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (Departamentul de Studii Europene). Este preocupat de factorii instituționali ai dezvoltării, cu accent pe reglementări, politici monetare și fiscale. Promovează educația economică, iar din 2003, organizează pentru studenții din Cluj-Napoca Seminarul „Friedrich von Hayek”, o serie extra curriculară săptămânală de conferințe interactive.
Diana Năsulea este licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, are un master în Istoria și Practica Relațiilor Internaționale și este doctorand la Departamentul de Economie și Politici Economice din cadrul Academiei de Studii Economice București. Este Director de Programe al IES-Europe și cercetător afiliat al Institutului de Cercetare în Probleme Economice și Fiscale.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Miercuri, 12 aprilie 2023, Sindicatul Fermierilor Patrioți a trimis o adresă cu solicitări ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, pe care-l roagă să ia toate măsurile ce se impun astfel încât să nu asistăm la falimentul agriculturii românești.

„Având în vedere importanța implicării directe a fermierilor în procesul decizional legislativ în domeniul agricol, pentru că agricultorii sunt beneficiarii politicilor și deciziilor care se adoptă la nivel național și la nivelul Uniunii Europene, autoritățile trebuie să se aplece asupra nevoilor fermierilor și să țină cont de propunerile venite direct de la fermieri”, declară Ștefan Muscă, președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți.

Ce solicită fermierii

  • Anularea ordinului prin care se importă produse agroalimentare și cereale din Moldova și Ucraina;

  • Susținerea prețurilor la cereale pentru campania 2022-2023, pentru cerealele de pe stoc sau vândute cu prețuri mici din cauza importului și tranzitului cu minimum 100 euro/tonă.

  • Tranzitarea cerealelor din Ucraina și Republica Moldova doar cu control strict și cu trasee diferite desemnate țărilor terțe prin portul Constanța, respectând toate cerințele comunității europene cu taxă de drum, taxă vamală, respectarea încărcăturilor maxime admise și cu program de lucru strict al șoferilor, precum și cu sigilarea vagoanelor la intrare în urma controlului calității cerealelor.

  • Declararea stării de calamitate pentru culturile de primăvară din anul 2022, pentru ca fermierii români să beneficieze de forța majoră.

  • Despăgubiri pentru culturile din primăvara 2022 calamitate de secetă, plata la porumb și floarea-soarelui a sumei de 1.500 lei/ha, la culturile calamitate cu 100% și nu după formula de calcul veche.

  • Subvenție de 100 euro/ha la îngrășăminte chimice pentru campania de primavară a anului 2023;

  • Acordarea de credite de către bănci pentru 20 de ani cu dobandă de 2% și 50% robor subvenționat;

  • Statul să cumpere cereale românești pentru rezerva de stat pentru trei ani.

  • Casa de Comerţ să preia animalele vii sau carcasă pentru a fi exportate în ţările cu parteneriate economice;

  • Crearea unei linii de susținere a fermierilor crescători de ovine și bovine cu sisteme de muls automat, precum și susținerea prețului la lapte conform cerințelor acestora cu 200 euro/tonă;

  • Luarea de măsuri pentru ca primăriile să nu mai blocheze atribuirea păşunilor către fermierii crescători de animale.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Petre Daea, a participat, pe 26 septembrie 2022, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish), desfășurată la Bruxelles. Ministrul român al Agriculturii a intervenit pe tema revizuirii Directivei privind emisiile industriale.

România nu este de acord cu o reducere drastică a numărului de animale și consideră că este necesară reanalizarea pragului de 150 UVM pentru fermele de animale în vederea reducerii emisiilor de metan și amoniac.

În opinia lui Petre Daea, revizuirea Directivei privind emisiile industriale va afecta toate fermele și în mod deosebit fermele mici și mijlocii. Costurile impuse determinate de revizuirea Directivei sunt mult mai ridicate și mai complexe decât cele prezentate, ceea ce ar însemna surse suplimentare de finanțare pentru a susține fermierii în vederea realizării acestui obiectiv.

„România are mari rezerve privind reducerea numărului de bovine și reducerea drastică a unui prag atât de scăzut la 150 UVM pentru fermele de animale în vederea reducerii emisiilor de metan și amoniac. Considerăm că nu s-a ținut seama de specificitatea fermelor ecologice tradiționale, de tip extensiv, precum și de tipul de agricultură specific. În România încărcătura de animale pe unitatea de suprafață este sub media europeană. Prin urmare, emisiile sunt scăzute. Propunerea de reducere a emisiilor industriale va impune poveri financiare și administrative determinând scăderea numărului de animale din țările membre, implicit scăderea ofertei pe piață, care va fi compensată de țările terțe ce nu au aceste standarde ridicate de mediu”, a arătat ministrul român al Agriculturii.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Actuala criză de pe piața energiei afectează industria îngrășămintelor nu doar din Europa, ci din întreaga lume. Prețul îngrășămintelor s-a triplat, efectul fiind majorarea costurilor pentru fermieri până spre 350 de euro pentru fiecare hectar de cereale, comparativ cu 150 de euro pe hectar, anterior, potrivit FranceAgriMer. În Franța, de pildă, fermierii au anunțat că reduc suprafețele cultivate. La noi, unii agricultori s-au aprovizionat din timp cu îngrășăminte și alte inputuri, având ceva bani sau apelând la credite, iar alții încă așteaptă să vadă ce se întâmplă pe piață. Este posibil să fie printre fermieri unii, mulți ori puțini, nu știm, care să nu facă față tuturor scumpirilor, la gaze, energie electrică, îngrășăminte, sămânță și toate celelalte input-uri necesare continuării ciclurilor de producție, și să-și închidă micile afaceri.

În toată această dezordine, cel mai important producător de îngrășăminte utilizate de agricultura și industria românești, Azomureș, a anunțat, luni – 6 decembrie 2021, că începe pregătirile pentru oprirea temporară a activităților de producție. (https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5179-azomures-opreste-temporar-productia-de-ingrasaminte.html). Acest fapt este determinat de prețul foarte mare la gaze naturale și energie electrică. Combinatul din Târgu-Mureș solicită Guvernului României și Parlamentului să acționeze pentru a atenua problema gazelor și a prețurilor ridicate la energie în timp util, astfel încât securitatea alimentară a țării noastre să nu fie compromisă în 2022. Recent, Comisia Europeană a recunoscut rolul industriei fertilizanților în asigurarea securității alimentare la nivel continental, dar a lăsat la latitudinea fiecărui stat membru să ia măsurile necesare.

Azomureș este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din România, aproximativ 10% din consumul național, furnizează 50% din îngrășămintele utilizate în fermele românești și asigură aprovizionarea constantă a unui număr mare de companii din alte industrii.

Cum ar putea fi ajutat producătorul de îngrășăminte de statul român? Probabil că prin subvenții. Dar oare subvențiile, banii publici care ar ajuta combinatul să supraviețuiască acestei perioade dificile, se vor regăsi în prețul produselor? Concret, Azomureș va produce îngrășămintele pentru agricultură la prețuri accesibile oricărui fermier? Sau subvenționăm toți o entitate privată și în acest timp agricultorii vor continua, cei care încă pot, să cumpere îngrășăminte la prețuri prohibitive, iar consumatorul final se va uita anul viitor cu jind la rafturile magazinelor?

Iată ce spunea Ștefan Gheorghiță, fermier din județul Brăila, după anunțul Azomureș de oprire a producției: „Să presupunem că Azomureș a avut contract de gaze și ar fi vândut direct gazele pe piață și a marcat profitul. Sau a cumpărat gazele doar spot? Cineva care consumă circa 10% din consumul României nu are și contracte pe termen lung? Acum, în mod indirect face presiune pe MADR să le dea gaze cu preț bun, adică subvenționat. De cine? De stat, dar tot din banii noștri. Cum ar fi? Dacă este adevărat? Poate cineva să infirme acest scenariu? Cum vom face cu securitatea alimentară?”.

De menționat că Azomureș este furnizor de gaze naturale, deținând licența de furnizare gaze naturale nr. 1907/2013, valabilă până la data de 31 decembrie 2030.

Bineînțeles, anunțul Azomureș nu a rămas fără ecou. „Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale evaluează consecințele directe asupra producției din anul 2022 ale unei eventuale întreruperi a producției de îngrășăminte de către principalul producător de fertilizanți pentru agricultură din România. La solicitarea ministrului Adrian Chesnoiu, o echipă de specialiști lucrează la identificarea unor soluții viabile ce pot fi implementate imediat pentru a preveni scăderea producției agricole și a limita efectele în evoluția prețurilor produselor agricole primare din recolta anului viitor”, transmite MADR.

Ministrul Adrian Chesnoiu a declarat: „Evaluăm impactul economic și social generat de sistarea temporară a producției de fertilizanți. Suntem preocupați de menținerea producției agricole la un nivel care să asigure necesarul de consum la prețuri care să nu afecteze populația. Voi propune spre analiză Guvernului măsuri concrete pentru susținerea fermierilor și menținerea stabilității producției de produse agricole primare și produse agroalimentare procesate”.

Conform datelor MADR, anual, în România se cultivă circa 9,2 milioane de hectare teren arabil, din care o pondere importantă o au culturile de bază care contribuie la siguranța alimentară a populației. Pentru realizarea unor producții constante este importantă îndeplinirea tuturor verigilor tehnologice, utilizarea îngrășămintelor având rolul de a asigura stabilitatea producției și un garant al viitoarelor recolte. „Abandonarea fertilizării de bază cu azot sau reducerea cantităților de îngrășământ utilizate pentru culturile agricole crește riscul reducerii producției de anul viitor cu până la 30%. Azomureș este producătorul de îngrășăminte pe bază de azot care asigură 50% din fertilizanții necesari agriculturii românești”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

În concluzie, dacă sprijinul statului dat producătorului de îngrășăminte nu se va regăsi și în fermele românești, atunci vom asista din nou la risipirea banilor publici. Poveste fără sfârșit în România ultimilor 30 de ani.

Foto: Azomureș

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Editorial

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în etapa 1 a sesiunii din 2021 (27 august 2021 – 26 septembrie 2021) pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Obiectivul AFIR este să facă primele plăți către cât mai mulți fermieri până la finalul acestui an.

Pentru submăsura 6.1, în etapa 1, au fost depuse 1.504 proiecte, în valoare de 71,8 milioane de euro. Dintre acestea, 356 de proiecte, cu o valoare de 18,2 milioane de euro, au fost depuse de către fermierii din zona montană. Pentru accesarea sprijinului acordat prin submăsura 6.3 au fost depuse 1.529 de proiecte, însumând o solicitare de fonduri pentru această etapă de aproape 23 de milioane de euro. Dintre acestea, 973 de cereri de finanțare cu o valoare totală de 14,6 milioane de euro au fost depuse de solicitanți din zona montană.

Experții AFIR au început efectiv procesul de evaluare în data de 27 septembrie și au parcurs toate etapele necesare analizei tuturor cererilor fermierilor (verificare documente, efectuare vizite pe teren, verificare îndeplinire criterii de eligibilitate și a criteriilor de selecție) emițând Rapoartele de selecție ale etapei 1. Acestea au fost transmise Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (AM PNDR) în vederea aprobării și, ulterior, pentru demararea procedurii de selecție pentru finanțarea proiectelor.

„A fost un efort considerabil al colegilor noștri, având în vedere că emiterea raportului de selecție presupune stadii procedurale complexe, indiferent de amploarea proiectului depus. A trebuit să ne asigurăm că 3.033 de cereri de finanțare depuse în această etapă pentru cele două linii de finanțare trec în cel mai scurt timp posibil prin verificarea documentară și pe teren, precum și prin etapa de corelare a tuturor informațiilor. Dacă vom obține rapid aprobarea acestor rapoarte la nivelul Autorității de Management, vom putea să le publicăm în cel mai scurt timp, astfel încât să poată fi inițiată procedura de contractare, având ca obiectiv efectuarea primelor plăți către cât mai mulți fermieri până la finalul acestui an”, a precizat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Marți, 09 Noiembrie 2021 12:47

Un fermier 4.0

Este deja bine-cunoscut, în domeniul agricol, că numărul tinerilor fermieri se află în continuă scădere, că munca la câmp nu li se mai pare atractivă, nemaiavând, în multe situații, cine să ducă mai departe truda părinților. Denis Cordoș, fiul de 22 de ani al lui Lucian Cordoș, renumit fermier din vestul țării, de la Șimand – județul Arad, este decis să continue munca în agricultură, alături de tatăl său, deși a studiat IT-ul.

Pasiunea tânărului fermier Denis Cordoș pentru lumea agriculturii, pentru tehnica de vârf și utilaje performante îl motivează constant când vine vorba de a lucra pământul, cele 1.600 ha de teren cultivat cu porumb, floarea-soarelui, grâu, rapiță și orz.

din ferma in ferma 220 denis cordos 4

Povestea din spatele fermei este simplă. Încă de când era copil, Denis Cordoș abia aștepta să se întoarcă de la școală ca să meargă pe câmp cu tractorul. Așa că a fost ușor să ia decizia să se alăture familiei și să continue în „lumea agriculturii”, chiar și când piața oferă joburi mult mai „comode”. Câteodată, când simte oboseala, se gândește că într-adevăr un program de opt ore într-o companie de IT ar fi mult mai lejer. „Dar nu pot, n-aș putea face altceva. Am această pasiune pentru agricultură de când eram mic și care mă ține aici, mă face să mă implic non-stop. Am studiat domeniul IT, probabil puteam să merg pe acel drum, însă am decis să merg în continuare cu agricultura, ba chiar mai mult, am început o altă facultate, cea de Agricultură. A venit totul de la sine, nu a fost o plăcere indusă de ai mei, care se ocupă cu agricultura. De exemplu, fratele meu nu e atât de înclinat spre acest domeniu, însă eu, de când eram copil, abia așteptam să mă întorc de la școală să merg pe câmp cu tractorul”, ne-a zis tânărul fermier.

În urmă cu trei ani, în ferma de la Șimand, județul Arad, a fost achiziționat primul tractor Fendt, atunci începând familia Cordoș colaborarea cu Mewi, companie care reprezintă în țara noastră mari nume de producători de tehnică agricolă. De atunci, acelui Fendt i s-au mai alăturat trei, toate tractoarele și utilajele achiziționate având integrate tehnologii de ultimă generație.

„Un Fendt e un Fendt, nu e altul ca el!”

În ferma familiei Cordoș am găsit o flotă de utilaje de ultimă generație, de care tânărul agricultor este mândru. „Noi am evoluat odată cu tractoarele și utilajele de ultimă generație, astfel că putem face o paralelă între tractoarele noi și cele vechi. Le-am văzut pe cele vechi pe câmp la muncă și apoi, treptat, pe cele de ultimă generație. De fiecare dată când cumpărăm un tractor nou, spunem că e super, că e cel mai tare, apoi apare altul cu o nouă tehnologie dezvoltată, despre care spunem că e cel mai cel”. Familia lui Denis Cordoș a încercat mereu să țină pasul cu ce e nou, cu tehnologia din domeniu. „Bineînțeles, este o diferență foarte mare între tractoarele vechi și cele noi. De la confortul din cabină și până la consum, totul e schimbat. Ești mult mai relaxat când lucrezi pe un tractor nou. Nivelul de zgomot e redus la minimum, nu mai resimți aceeași oboseală. Iar un Fendt e un Fendt, nu e altul ca el. Confortul, turațiile motorului mai mici, cabina antifonată care nu lasă să pătrundă zgomotele exterioare, am fost efectiv fascinați când am achiziționat primul Fendt. Este total altceva față de alte branduri”.

din ferma in ferma 220 denis cordos 2

Noile tehnologii ușurează munca fermierilor. În ferma din vestul țării, GPS-ul este prezent pe toate tractoarele mari. „Este de un real ajutor, pentru că utilajele sunt foarte mari și dacă nu suprapui exact, pierzi. În felul acesta economisim timp, motorină și evităm oboseala operatorului, căci dacă nu ai GPS trebuie să fii foarte atent, trebuie să te uiți mereu în spate. Aș putea, totodată, să monitorizez operatorii cu sistemele GPS, însă nu o fac, sunt mai tot timpul cu ei pe câmp, dar, da, GPS-ul, precizia fac diferența. Știm toate dotările tractorului pe care le putem activa, Section Control, Variable Rate etc. Chiar dacă momentan rata variabilă nu o folosim, urmează să o activăm pe viitor. La fel, sistemul Fendt One. Deși ultimele tractoare pe care le-am achiziționat îl au integrat, primăvara aceasta am început să lucrăm cu ele și încă nu am avut lucrările necesare să monitorizăm productivitatea prin intermediul lui, dar pe viitor sigur o vom face. E păcat să ai atât de multă tehnologie și să nu o folosești”, arată Denis Cordoș.

Viitorul agriculturii, robotizat?

Se spune că e dificil să menții o afacere pe linia de plutire, nu mai spunem de afaceri foarte profitabile. Cum reușește ferma arădeană, de la Șimand, să evolueze atât de bine, ne-a spus Denis Cordoș: „Încercăm să investim continuu în tractoare și utilaje noi, să facem lucrări cu utilaje care ne ajută și ne ușurează treaba pe termen lung. Preferăm să investim și să lucrăm mai multe hectare, decât să stăm pe loc. E important să ai tot ce îți trebuie. Poate fi o zi cu soare în care îți poți face treaba dacă ai utilaje suficiente, însă dacă nu recoltezi la timp și prinzi două-trei zile de ploaie, ai pierdut. Sunt mulți bani care s-ar pierde în felul acesta. Noi am putea recolta 5.000 de hectare, cu cele cinci combine pe care le avem”.

Am abordat cu tânărul nostru interlocutor și educația, în special cea de business, de care și domeniul agriculturii are nevoie și, astăzi, este cam precară. „Dacă ești nou în domeniu, neapărat ai nevoie de studii, de informații. Noi ne-am făcut o echipă, ne bazăm unii pe alții. Pe contabili, pe cei care cântăresc producția, pe cei care măsoară cantitatea de motorină, actele necesare pentru sămânță, pentru toate. Ținem o evidență și ne ajutăm. Totul ține de colaborare. Nu poți, de unul singur, să fii și în câmp și să ai grijă și de partea de contabilitate. Mai ales când lucrezi suprafețe mari. Însă e nevoie de ceva practic. Chiar și la facultate. Eu am avut noroc să cresc într-un mediu în care ai mei cu asta se ocupau. Însă mă uit la cei din jurul meu care vor să învețe agricultură. Ce știu eu lor li se pare extraordinar, de domeniul fantasticului. Eu am noroc cu tractoarele, mă înconjur de tehnologie, cu monitoare, pentru că îmi place. Știu ce face fiecare buton”.

din ferma in ferma 220 denis cordos 3

Și pentru că „bio” e un cuvânt la modă, l-am întrebat pe Denis Cordoș dacă se gândește să se orienteze spre agricultura ecologică, bio. „Nu am luat în calcul agricultura bio pentru că probabil ai nevoie de cu totul alte utilaje, alte prășitoare, probabil trebuie schimbată gama de utilaje. Consider că dacă ești mulțumit și ți-e bine pe un anumit drum, e bine să-l continui.”

Având în vedere vârsta fermierului, 22 de ani, la finalul vizitei în ferma arădeană am vrut să aflăm cum vede Denis Cordoș viitorul în agricultură. „Cel mai probabil, ne vom controla tractoarele de acasă, fără să mai participăm noi la activitatea de pe câmp, a venit răspunsul prompt, însoțit de zâmbet. Îi vom indica tractorului parcela prin GPS, iar el se va conecta la utilaj și va începe să lucreze. Probabil, totul va fi robotizat.”

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Din fermă-n fermă!
Pagina 1 din 6

newsletter rf

Publicitate

Nuseed Launch MPU RO 300x250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Corteva

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista