Comisia Europeană, din „grijă” față de lucrătorii din agricultură, justificată printre altele și ca urmare a situațiilor de sclavie descoperite în special prin sudul Italiei, a decis prin noua Politică Agricolă Comună (PAC), care stă la baza actualelor programe naționale strategice aplicate la nivelul întregii Europe pentru perioada 2023-2028, sancțiuni suplimentare pentru cine nu respectă legislația muncii sau, mai bine zis, anumite aspecte ale acestei legislații.

Decizia Comisiei Europene privind condiționalitatea socială, care din punctul meu de vedere este totuși de neînțeles, în realitate introduce o dublă sancțiune pentru aceeași faptă, care oricum era prevăzută a fi sancționată prin legislația specifică a relațiilor de muncă existentă la nivelul fiecărui stat comunitar.

Nu vreau să se creadă că aș fi împotriva reglementării relațiilor de muncă, doar că orice formă de birocratizare este o frână în activitatea firmelor, iar în altă ordine de idei, faptele avute în vedere sunt deja reglementate prin acte normative specifice și sunt prevăzute de asemenea și sancțiuni destul de dure după opinia mea (cel puțin în cazul României). Acum că într-o țară sau alta nivelul sancțiunilor este considerat prea mic, asta se putea rezolva prin adoptarea unui regulament la nivel de UE care ar fi statuat o legislație unitară și se rezolvau toate problemele și de formulare dar și de stabilire a pedepselor.

Apoi, modul de aplicare efectiv al acestor controale ține de voința statului respectiv și mai puțin de prevederile legale adoptate, ori se știe fără a fi o noutate, că în Sicilia este mai greu cu aplicarea legislației când cei care sunt vizați fac parte din fel de fel de „organizații” cunoscute la nivel mondial a fi certate cu legea. Adică mai simplu spus, degeaba ai lege adoptată dacă nu se și aplică.

Doar că în acest caz Comisia a preferat o cale mai complicată, prin adoptarea acestor obligații suplimentare privitoare la așa numitele condiționalități sociale în cadrul art. 14 din Reg. CE 2115/2021 și art. 87-89 din Reg. CE 2116/2021 și unde se stabilesc faptele supuse acestei duble sancțiuni în cuprinsul anexei nr IV din Reg. CE 2115/2021.

În cazul României, fiindcă asta ne interesează, procedura de bază va fi următoarea, în sensul că vor veni în control cei de la Inspecția Muncii, așa cum era și până acum, vor face verificările de rigoare în urma cărora vor stabili eventualele sancțiuni, iar acolo unde acestea sunt cuprinse și în anexa IV la Reg. CE 2115/2021 vor face și o notificare către APIA, care la rândul ei în conformitate cu prevederile ghidului care va fi aprobat prin ordin de ministru, va dispune sancțiuni administrative prin reducerea subvențiilor, putând merge în anumite cazuri până la sancțiuni egale cu valoarea integrală a acesteia.

La data scrierii prezentului articol încă nu era adoptat ghidul final prin care se vor stabili detaliile aplicării acestor norme, dar o primă formă a fost supusă dezbaterii publice, iar în urma acesteia s-au desprins câteva aspecte care vor trebui reglementate, dar mai întâi clarificate.

Prima problemă este legată de definirea „activității agricole”, unde conform proiectului de ghid se arată a fi activitatea reglementată de coduri CAEN specifice, ceea ce din punctul meu de vedere este și în conformitate cu ce se dorește a se înțelege prin prevederile europene. Doar că pentru a nu exista interpretări diferite de la caz la caz, eu cred că ar fi bine ca aceste coduri CAEN să fie exact definite, iar astfel se vor stabili limitele aplicării sancțiunilor administrative de către APIA.

În opinia mea, cred că prin aceste reglementări Comisia Europeană a stabilit ca principiu că se pot aplica suplimentar niște sancțiuni administrative asupra subvențiilor, dar doar pentru neregulile constatate în derularea activităților agricole care sunt subvenționate prin fonduri europene.

Acest lucru ar trebui corelat și cu legislația națională unde toate activitățile pe care ai voie să le derulezi într-o firmă comercială (mă refer la SRL, SA și SNC), trebuie menționate în statut, adică pentru a fi mai clar, nu poți avea activități de depozitare produse agricole dacă nu ai trecut în statut cod CAEN 5210 (depozitare), nu poți transporta produsele agricole cu camioane proprii dacă nu ai cod CAEN 4941 sau nu poți condiționa semințe certificate dacă nu ai cod CAEN 0164, doar că toate aceste exemple nu au legătură cu codurile CAEN care definesc activitatea agricolă și care sunt subvenționate  cu fonduri europene plătite prin intermediul APIA.

În acest context un control pe linie de Inspecția Muncii într-o fermă care are mai multe activități reglementate prin coduri CAEN diferite, s-ar face ca și până acum pe ansamblul activității, doar că în schimbul de informații cu APIA ar trebui transmise doar neregulile găsite și aferente codurilor CAEN specifice.

Astfel, consider că definirea activității agricole trebuie să conțină și detalierea codurilor CAEN specifice, cum ar fi :

• 011 – Cultivarea plantelor nepermanente;

• 012 – Cultivarea plantelor din culturi permanente;

• 013 – Cultivarea plantelor pentru înmulțire;

• 014 – Creșterea animalelor;

• 015 – Activități în ferme mixte.

De aceea cred că ar trebui notificată APIA doar pentru neregulile care au legătură cu activele, utilajele și personalul care lucrează efectiv pentru realizarea codurilor CAEN specifice, chiar dacă tendința ar fi că toate activitățile care concură la activitatea unei ferme ar trebui incluse în aceeași „oală”.

Cu titlu de exemplu fără a fi limitative, eventualele nereguli pe linie de ITM legate de activitatea șoferilor și a camioanelor aferente, activitatea legată de spațiile de depozitare (silozuri, magazii) sau a stațiilor de semințe nu ar trebui să intre sub jurisdicția sancțiunilor administrative de la APIA prin care s-ar reduce valoarea subvențiilor (nu ne referim la sancțiunile pe linie de protecția muncii), deoarece sunt activități cu coduri CAEN diferite.

Afirm asta în condițiile în care legislația te obligă când dorești să faci astfel de activități să ai cod CAEN specific, adică pentru autorizarea magaziilor de depozitare de către MADR trebuie să ai cod CAEN specific pentru depozitare, sau pentru obținerea autorizației de mediu pentru stațiile de semințe sau depozitare de îngrășăminte la fel trebuie să ai cod CAEN specific și multe astfel de situații. Lipsa acestor coduri CAEN te pun în imposibilitatea de a derula astfel de activități, deci sunt considerate activități separate care necesită autorizare separată.

Pentru cei care nu știu chiar și activitățile de birouri pentru sediul unei firme trebuie înscrise separat și specific la Registrul Comerțului, care funcționează în baza unei legi, iar tu ca antreprenor trebuie să respecți respectiva lege.

A doua problemă ar fi legată de modul de definire a semnificației termenului ,,neconformității”, deoarece pentru a nu exista confuzii de interpretare și aplicare, ar trebui corelat cu actul administrativ în sine, adică mai simplu spus orice proces verbal de constatare și sancționare ar trebui să reprezinte o singură neconformitate, care se va sancționa în funcție de gravitate, repetabilitate sau persistență.

Pericolul unei definiri neclare sau incomplete a termenului ,,neconformitate”, se poate manifesta  în situația în care în cadrul procesului verbal sunt mai multe nereguli prezentate și sancționate, chiar dacă la final amenda stabilită este una singură pentru întregul proces verbal, iar atunci poate exista riscul să se poată interpreta și să se aplice câte o sancțiune administrativă de reducere a subvenției pentru fiecare faptă descrisă, ceea ce în opinia mea ar fi incorect și nu ar respecta principiul în oglindă al legislației muncii aplicate, unde chiar dacă faptele sunt mai multe, sancțiunea administrativ-financiară este una singură.

O a treia problemă care consider că este foarte important a fi clarificată, o reprezintă sensul sintagmei din cadrul art. 88 alin 1 din Reg. CE 2116/2021 unde se prevede că ,,Agenția de plăți este notificată numai dacă neconformitatea este rezultatul unei acțiuni sau omisiuni imputabile direct beneficiarului ……..).”

Dar pentru a înțelege problema trebuie să arătăm că prin condiționalități sociale se au în vedere două domenii mari, primul care este legat de ,,încadrarea în muncă” și unde se are în vedere încheierea și existența de contracte de muncă, acte adiționale la acestea, fișe de post, fise de evaluare a performanțelor angajatului, prezentarea de oferte de muncă care să conțină cele mai importante prevederi ale viitorului contract, iar al doilea domeniu se referă la ,,securitate și sănătate în muncă” unde se au în vedere evaluarea riscurilor de SSM și securitate în muncă pentru fiecare poziție din cadrul fermei, riscurile care se identifică pentru fiecare post și ce norme trebuie respectate.

Doar că pentru a se îndeplini unele cerințe ale celui de-al doilea domeniu trebuie să se apeleze la firme de specialitate și acreditate în acest sens de Ministerul Muncii, care fac astfel de analize de securitate și sănătate în muncă.

Numai că aici se pune întrebarea, dacă aceste documente și fișe nu sunt făcute cum trebuie de către firma angajată pentru a le face, iar Inspecția Muncii aplică sancțiuni, asta în condițiile în care tu ca administrator al fermei nu ai fost implicat direct în întocmirea lor, neavând nivelul de pregătire și acreditare solicitat de lege, atunci se poate interpreta că ,,acțiunile sau omisiunile nu sunt imputabile direct beneficiarului?”

Trebuie menționat că aici nu avem în vedere răspunderea administratorului fermei și al fermei implicit pe linia legislației muncii (și a sancțiunilor aferente), fiindcă știm că răspunderea nu se poate delega, dar mai este în drept de a se aplica suplimentar și sancțiunea administrativă de reducere a subvenției cât timp omisiunea este indirectă, fiindcă altcineva a făcut documentele?

Personal, consider că în acest caz asociațiile profesionale trebuie să fie ferme în clarificarea acestui subiect, iar fermierii apoi trebuie să conteste în instanță orice proces verbal care ar conține situații contrare.

Dar lăsând la o parte aspectele legate de ce clarificări s-ar impune în viitorul ghid al condiționalităților sociale, voi face o scurtă trecere în revistă a celor mai uzuale cerințe care se cer a fi respectate prin aceste norme.

Privitor la domeniul ,,încadrare în muncă” fiecare fermier trebuie să aibă dosarul complet al fiecărui angajat care să conțină în formă scrisă oferta de muncă (nu mai este necesară după semnarea contractului de muncă), contractul de muncă, actele adiționale la acesta, fisa de post, fisa cu criteriile de evaluare a performanței, dosarul medical de angajare (medicina muncii), vizitele medicale anuale, fișa de SSM și protecția muncii, fisa de PSI.

Apoi, legat de domeniul ,,securitate și sănătate în muncă”, trebuie să existe o analiză de securitate și sănătate în muncă privind firma, unde se vor analiza toate riscurile atât pentru societate, dar și pe fiecare grupă de posturi în parte, să existe documente care să ateste acordarea de echipament de protecție în conformitate cu recomandările analizei anterior menționată, norme interne de intervenție privind primul ajutor cu persoană responsabilă și echipamentele aferente (truse medicale), echipamente de protecție PSI atât individuale cât și pentru utilaje și clădiri.

În plus se pot verifica și sancționa și neregulile legate de neplata salariilor sau a contribuțiilor aferente acestora, acordarea de concedii sau a respectării programului de muncă.

Nu în ultimul rând utilajele să fie verificate pentru exploatare, cele care necesită acreditare ISCIR, să se respecte normele de funcționare a rețelelor electrice, gaze, alte zone periculoase, atenționarea privind pericolele de depozitare și utilizare a pesticidelor.

Toate aceste norme legale sunt în vigoare de mult timp, deci nu sunt o noutate, doar apare suplimentar faptul că pentru a serie de astfel de nereguli se mai aplică suplimentar și o sancțiune administrativă de reducere a subvențiilor, pe lângă amenda stabilită de Inspecția Muncii.

De principiu, primul prag de sancționare este de 3% din valoarea subvențiilor, apoi pentru faptele grave urmează a se stabili un prag care va fi mai mare de 3% si mai mic de 10%, apoi se va aplica 10% în cazul neconformităților persistente sau care se repetă într-un interval de 3 ani, iar ultimul prag este de 15% pentru faptele premeditate (deliberate), dar toate acestea vor fi stabilite printr-un viitor ordin de ministru care va reglementa sancțiunile pornind de la aceste elemente.

În încheiere nu se poate să nu remarcăm zelul funcționarilor bruxellezi de a mai introduce o condiționalitate, de parcă nu erau și așa destule, doar că așa își justifică și ei activitatea, totul printr-o birocratizare a activității antreprenorilor, în cazul de față al fermierilor. În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

CITEȘTE ȘI: Știința (agricolă) și educația europeană în luptă cu pseudoștiința și lipsa de educație a restului lumii

Colindele Guvernului pentru fermieri, în 2025

Acordul Mercosur, un balaur pentru agricultura europeană?

România este principalul furnizor de semințe de floarea-soarelui la nivelul UE27 cu o pondere de 28% din total producție europeană. Efectele interzicerii neonicotinoidelor vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente.

În cifre, România produce circa 2,7 – 2,8 milioane tone semințe anual, cu excepția anilor extrem de secetoși. România acoperă cererea internă de procesare pentru consumul intern și furnizează materie primă pentru Franța, Olanda, Germania, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, țări unionale, precum și pentru Turcia, țară din afara UE. În anii cu producție bună, semințele românești ajung și în zone îndepărtate cum ar fi Pakistan.

Capacitatea de procesare la nivel local furnizează populației necesarul de ulei pentru consum, având o stratificare în funcție de nivelul tehnologic al procesatorilor.

Atacurile în valuri făcute de Tanymecus sunt dezastruoase. Efectiv, pe înțelesul tuturor, taie planta abia răsărită și aceasta moare, provocând pagube imense fermierilor.

În regulamentul Comisiei Europene nr. 1107/2009, este stipulat clar prin articolul 53, citez: „prin derogare de la articolul 28, în circumstanțe speciale, statele member pot autoriza, pe o perioadă de maximum 120 de zile, introducerea pe piață a unor produse fitosanitare destinate să fie aplicate în mod limitat și controlat, atunci când se consideră că astfel de măsuri se impun, deoarece sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu altfel de mijloace rezonabile”.

Altfel spus, se limitează perioada și se controlează aplicarea. Se raportează, se documentează, se utilizează tehnologie cu deflectoare și multe alte lucruri ce efectiv mențin și controlează mediul în timpul alocat.

Constat cu amărăciune cum cele două ONG-uri trâmbițează acest succes, și anume interzicerea tratamentului cu neonicotinoide în România. Bucuria acestora este oarecum suspectă și este afișată public.

Prin acțiunile lor, aceste două ONG-uri aruncă o umbră asupra activității lor și ridică semne de întrebare. O veche zicală spune: „Qui prodest est felcit”, adică cine a comis crima, aceluia îi folosește. Pentru că acțiunile sunt ante-factum față de acțiunile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Ceea ce așază extrem de multe umbre asupra acestora. Multe suspiciuni se ridică în mod firesc dacă analizăm cronologia și modul de lucru.

Apicultorii din România au relaționat foarte bine cu fermierii la nivel național. Fie și numai dacă ne uităm la progresul numărului de apicultori și al familiilor de albine raportate la MADR. Fermierii au relații extrem de bune cu apicultorii, colaborează și cooperează, iar asta se vede prin cifrele din tabelul de mai jos.

Suntem de acord cu controlul și limitarea produselor în cauză, dar întreb cu mult bun simț: Securitatea Alimentară a României unde este? MADR unde a fost și unde este?

În 2009, când a fost dată această decizie a Comisiei Europene, atunci trebuia contestată de către România, cu dovezi extrem de clare, cum că acest dăunător Tanymecus pentru floarea-soarelui și viermele sârmă pentru porumb, sunt specifici României și Bulgariei.

Încă o dovadă a lipsei de profesionalism, competențe și dedicație pentru resursele alimentare ale României, propagată de autoritățile competente de la noi din țară. România și Bulgaria trebuiau în mod clar exceptate. Sunt singurele țări care au probleme cu acești dăunători.

Efectele vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente. Și enumăr câteva dintre ele înainte de a trage concluzii dure:

• Producția de semințe de floarea-soarelui și porumb se va diminua extrem de mult. Extrem de mult înseamnă că nu va supraviețui pe termen mediu;

• Fermierii vor fi împinși în faliment și într-o piață neagră cu produse contrafăcute din țări non-UE, față de până acum, când aveam zona de timp reglementată și sistem de raportare și control bine definite;

• România va ajunge dependentă de import de ulei din țări non-UE și putem nominaliza fără de tăgadă Ucraina. Identic și la porumb. Efectiv suntem reduși la tăcere, conduși spre disoluția agriculturii și a fermelor;

• Procesarea de oleaginoase va fi efectiv distrusă la nivel local prin lipsa semințelor de floarea-soarelui. Procesatorii din România nu vor avea ce să proceseze, iar din Ucraina nu poți importa semințe. Statul ucrainean își protejează materia primă prin nerambursarea TVA la export la care se adaugă o taxă de export de 10%;

• România suplinește UE27 cu semințe de floarea-soarelui. De unde se va aproviziona Uniunea Europeană cu materie primă? Ținem minte că 28% din total producție se întâmplă în România. Exportatorii/comercianții nu vor avea ce să ofere;

• Securitatea alimentară va deveni instrument de presiune asupra României. Și nu este o glumă, este realitate. În urma procesării rezultă nu doar ulei, ci și șroturile, atât de dorite în zootehnie, zațurile și glicerinele, utilizate în industria cosmetică;

• Locurile de muncă din procesare vor fi pierdute, precum și cele din industriile conexe.

Concluzii:

• Este un atac premeditat la adresa securității alimentare naționale;

• Se dorește crearea dependenței României și la acest capitol;

• Se dorește ca agricultura românească să meargă spre o disoluție clară;

• Industria românească de procesare merge spre aceeași directivă și asta o spunem de mult;

• Ca și în cazul cărnii de porc, vom devein dependenți și șantajabili;

• ONG-urile responsabile de acest lucru sunt activate cu siguranță, au obiective bine trasate, desemnate și finanțate. Ceea ce nu face altceva decât să minimizeze ONG-urile ca funcție în multe domenii;

• Înțeleg că dorim ecologie, dar nu numai la Cluj. Se cultivă floarea-soarelui la Cluj? Și dacă da, în ce pondere față de restul teritoriului național?

• Sau se merge pe sintagma că Europa se termină la arcul carpatic? Și ceea ce este peste numai aparține de Europa. Este din păcate un curent propagat de multă vreme.

Articol de: CEZAR GHEORGHE, fondator AGRIColumn

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților naționale și europene să ia măsuri urgente pentru a proteja fermierii de impactul economic devastator al taxelor vamale propuse pentru importul de îngrășăminte din Rusia și Belarus de către Comisia Europeană. Având în vedere apropierea votului COREPER din 14 martie 2025, AAC a transmis autorităților naționale și europene solicitări urgente de măsuri corective la propunerea CE privind taxele vamale aplicabile importurilor de îngrășăminte, inițial pe 5 februarie și apoi pe 12 martie.

Comisia Europeană a propus modificarea taxelor vamale aplicabile importurilor de anumite produse originare din Federația Rusă și Republica Belarus (COM(2025)34 final). Pentru îngrășăminte, propunerea include:

• Taxe vamale de până la 100%: Pe lângă taxa ad valorem existentă de 6,5%, tariful ar fi supus unei taxe specifice suplimentare care ar crește treptat, ajungând la un nivel prohibitiv de 315 euro sau 430 euro pe tonă, la trei ani după începerea aplicării regulamentului propus;

• Aplicare graduală: Taxele vamale vor crește progresiv, începând cu 1 iulie 2025;

• Impact diferențiat: Taxele vamale se vor aplica atât îngrășămintelor cu azot (uree), cât și îngrășămintelor cu fosfor;

• Praguri de import: Propunerea include praguri pentru volumele cumulate de import, după care se aplică o taxă la nivelul maxim.

„Recunoscând contextul geopolitic tensionat, marcat de invazia Ucrainei de către Rusia, ținem să subliniem că fermierii români și europeni vor fi din nou în prima linie pentru suportarea consecințelor economice, confruntându-se cu costuri în creștere, în special la îngrășăminte, energie și combustibil, pe fondul sancțiunilor aplicate Rusiei, care au dus la reducerea exporturilor de îngrășăminte și, implicit, la creșterea prețurilor, având deja un impact negativ asupra pieței agricole și existând riscul unui impact pe termen lung asupra competitivității agriculturii europene și asupra creșterii dependenței de importurile de alimente”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

AAC susține că propunerea Comisiei Europene este o povară insuportabilă pentru fermieri și un risc iminent pentru mediu. „Costurile prohibitive ale îngrășămintelor chimice forțează fermierii din țara noastră să reducă drastic utilizarea acestora, angajându-se într-un periculos „minerit agricol”, adică epuizarea micro și macronutrienților esențiali din sol, punând în pericol calitatea solurilor și viabilitatea producției agricole pe termen lung.”

Sancționarea suplimentară a îngrășămintelor din Rusia și Belarus este o măsură absurdă și contraproductivă, spun reprezentanții AAC. În timp ce aceste state își mențin fluxurile comerciale prin intermediul unor terțe părți, fermierii europeni sunt cei care suportă consecințele, respectiv costuri crescute și competitivitate diminuată. „În loc să afecteze regimurile vizate, aceste sancțiuni lovesc direct în agricultura europeană, punând în pericol securitatea alimentară și viabilitatea sectorului agricol. Este imperativ să reevaluăm această strategie și să adoptăm măsuri care să vizeze cu adevărat sursele de finanțare ale acestor state, fără a sacrifica interesele agricultorilor europeni. Este nevoie de o acțiune coordonată și fermă pentru a asigura un viitor durabil pentru agricultura românească. Prin intermediul COPA-COGECA, AAC îndeamnă Președinția Consiliului și statele membre să sprijine ajustările esențiale și necesare pentru a proteja competitivitatea și reziliența agriculturii europene”, se arată în semnalul de alarmă tras de Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Măsuri solicitate de Alianța pentru Agricultură și Cooperare

Excluderea completă a îngrășămintelor fosforice din domeniul de aplicare al regulamentului. „Agricultura românească depinde vital de accesul la îngrășăminte fosforice. Orice restricție ar avea consecințe devastatoare asupra producției agricole și a veniturilor fermierilor.” Prin urmare, AAC solicită eliminarea codurilor NC 310520, 310530, 310540, 310551 și 310559 din domeniul de aplicare al articolului 1§ 2.b.

În cazul în care excluderea nu este posibilă, AAC solicită amânarea cu un an a intrării în vigoare a regulamentului. „Fermierii au nevoie de timp pentru a se adapta la noile condiții și pentru a identifica surse alternative de îngrășăminte. O amânare ar permite realizarea unui studiu de impact detaliat asupra efectelor regulamentului asupra agriculturii românești.”

Revizuirea perioadelor de referință și realizarea unui studiu de impact, ținând cont de observațiile industriei îngrășămintelor. „Dacă îngrășămintele UAN (soluție de uree și azotat de amoniu) și CaN (nitrat de calciu și amoniu) nu sunt excluse din propunere, importurile acestora nu trebuie limitate prin cote. Cotele tarifare, la nivelul Uniunii Europene pentru îngrășămintele incluse în domeniul de aplicare, pentru primul an, trebuie majorate la 4,2 milioane de tone, reflectând nivelurile importurilor din 2024 (care sunt încă cu 13% sub mediile istorice din perioada 2017-2024). În caz contrar, ca soluție de compromis, cota nu trebuie să fie mai mică de 3,2 milioane de tone pentru primul an, echivalent cu nivelurile importurilor din 2023. Aceste cifre reprezintă poziția fermă a fermierilor și cooperativelor europene, susținută de noi în calitate de membri ai organizației profesionale europene reprezentative Copa Cogeca.”

Orice majorare anuală a taxelor tarifare trebuie condiționată de o evaluare a impactului tarifelor asupra sectorului agricol al UE, a statisticilor reale ale importurilor din anul precedent, a fluctuațiilor prețurilor și a unei analize mai ample a pieței, care să fie efectuată în primul noiembrie după impunerea tarifelor și în fiecare noiembrie ulterior. AAC solicită realizarea unui studiu de impact amănunțit, care să analizeze efectele regulamentului asupra producției agricole, a prețurilor îngrășămintelor și a veniturilor fermierilor din țara noastră, dar și a impactului mai larg asupra pieței europene și a fermierilor din întreaga Uniune Europeană.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În cadrul reuniunii Consiliului AgriFish de la Bruxelles, care a avut loc luni – 24 februarie 2025, Comisia Europeană a prezentat „Viziunea pentru agricultură și alimentație”, un document esențial pentru definirea liniilor strategice ale viitoarei Politici Agricole Comune (PAC) post-2027.

Viziunea CE se axează pe patru direcții fundamentale:

• Atractiv și previzibil, asigurând venituri care să permită fermierilor să prospere;

• Competitiv și rezilient, capabil să facă față concurenței globale și șocurilor economice;

• Durabil, în acord cu cerințele de mediu și climatice;

• Echitabil și conectat, promovând condiții de muncă și de viață decente și dezvoltarea zonelor rurale și de coastă.

„Este esențial să stabilim din timp liniile directoare ale viitoarei PAC, astfel încât să ne putem adapta la un context social, economic și de mediu în continuă schimbare. În acest sens, solicităm realizarea unor evaluări de impact riguroase, care să țină cont de specificitățile fiecărui stat membru”, a spus în intervenția sa secretarul de stat din MADR, Violeta Mușat, evidențiind necesitatea unui buget consistent, care să sprijine fermierii și dezvoltarea rurală. Totodată, oficialul MADR a subliniat importanța unor reguli simplificate, ușor de aplicat de către agricultori.

Un alt aspect crucial este continuarea procesului de convergență externă, pentru a reduce decalajele între fermierii din diferitele state membre.

În ceea ce privește structura viitoarei PAC, reprezentantul MADR a accentuat importanța menținerii celor doi piloni principali, considerând că echilibrul dintre dimensiunea economică, de mediu și cea socială trebuie păstrat. „O agricultură europeană competitivă și sustenabilă nu poate exista fără o dezvoltare constantă a zonelor rurale. Pentru a sprijini fermierii și pentru a menține vitalitatea mediului rural, PAC trebuie să rămână o politică puternică, echilibrată și bine finanțată”, a punctat Violeta Mușat.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite că își reafirmă angajamentul de a colabora activ cu Comisia Europeană și statele membre pentru a construi o PAC adaptată provocărilor viitoare, care să răspundă realităților din teren și să asigure un viitor prosper pentru fermierii europeni.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Zonele rurale și piața agricolă, pe agenda AgriFish

Luni, 24 februarie 2025, la Bruxelles se desfășoară reuniunea Consiliului AgriFish.Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) participă Violeta Mușat, secretar de stat și Dana Rebega, director general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală - AM PNDR.

Punctele importante de pe ordinea de zi se referă la implementarea principiului rezistenței zonelor rurale, situația pieței, în special în urma invaziei Ucrainei.

Consiliul va discuta despre „rezistența zonelor rurale”, practica de revizuire a politicilor din perspectivă rurală pentru a se asigura că acestea sunt adecvate pentru oamenii care trăiesc și lucrează în zonele rurale. Reprezentanții statelor membre vor dezbate modalități de integrare mai eficientă a dezvoltării rurale în strategiile și fondurile UE, luând în considerare nevoile și provocările specifice ale zonelor rurale.

Pe baza informațiilor furnizate de Comisia Europeană și statele membre, participanții vor analiza evoluția piețelor agricole și a principalelor produse, un subiect recurent pe agenda Consiliului.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Moment zero pentru agricultură

AGRI TRADE SUMMIT 2025: Se anunță un nou record de participare

Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), Congresul Anual „De la Fermieri pentru Fermieri”, ajuns la ediția numărul 10, a avut loc joi, 13 februarie 2025, la București. Sala de la Grand Hotel s-a dovedit neîncăpătoare pentru fermierii, reprezentanții autorităților, ai companiilor furnizoare de inputuri și invitații din afara țării care au ajuns la ediția aniversară a evenimentului Forumului APPR.

Congresul „De la Fermieri pentru Fermieri”, eveniment aflat la un deceniu de când reunește fermieri, decidenți politici, experți din domeniu și personalități importante ale sectorului agricol, a constituit o platformă autentică de dialog la cel mai înalt nivel.

Personalități binecunoscute de la București, Paris și Bruxelles s-au adresat celor peste patru sute de participanți în cadrul celor două conferințe - AgroPolicy și Embryo - aducând în atenție ultimele infomații despre politicile agricole europene și inovațiile și trendurile globale din ameliorarea plantelor. „Congresul s-a dovedit a fi, încă o dată, unul dintre cele mai așteptate evenimente din agricultură, datorită conținutului său valoros și dens și interacțiunii nemijlocite a publicului cu invitații de la Comisia Europeană, instituțiile publice locale și partenerii din domeniul privat”, a arătat Cristina Cionga, director adjunct Forumul APPR.

Workshopul AgroPolicy a abordat tema provocatoare a stabilirii unui echilibru între sustenabilitate și competitivitate în agricultură și modalitățile prin care putem asigura un sector care furnizează hrană rezilient, într-un context tensionat din punct de vedere geopolitic, social, demografic, ecologic și al comunicării.

În cadrul conferinței internaționale Embryo au fost amintite ultimele evoluții din domeniul ameliorării plantelor, menite să răspundă mai eficient la condițiile climatice în schimbare, dar și la exigențele consumatorilor – inclusiv cele mai recente discuții la nivel european în dosarul noilor tehnici genomice (NGT).

„Porumbul de Aur”

Momentul mult așteptat a fost ca la fiecare ediție decernarea trofeelor „Porumbul de Aur”, o recunoaștere a excelenței în agricultură și a performanței fermierilor în anul precedent.

La categoria „Neirigat”, trofeul a fost adjudecat de KC Timiș Management, pentru rezultatele remarcabile obținute în condiții de cultură fără aport suplimentar de apă, demonstrând o gestionare optimă a resurselor naturale. Mas524A este „Porumbul de Aur” al fermei din vestul țării, care a dat un pic peste 15 tone/ha la neirigat.

La categoria „Irigat prin aspersiune”, trofeul a revenit companiei Aldahra-Agricost IMB, un exemplu de succes în utilizarea eficientă a tehnologiilor de irigare la scară largă, contribuind la obținerea unor producții competitive. DKC 6897, de la Bayer Crop Science România, 550 FAO, este hibridul cu care Aldahra-Agricost IMB a câștigat aurul, producția fiind de peste 18 tone/ha.

Categoria „Irigat prin picurare” este introdusă odată cu această a zecea ediție a Congresului Forumului APPR, o categorie care pune în lumină tehnologiile avansate de economisire a apei și sporirea eficienței producției agricole. Primul trofeu al acestei secțiuni a fost câștigat de Cristagri din județul Ialomița, o fermă care a demonstrat că precizia și inovația în irigații pot face diferența în optimizarea randamentelor culturilor. Peste 17 tone/ha au fost obținute cu hibridul de la Bayer - DKC 6897, 580 FAO, în ferma de 650 de hectare de la Bordușani.

S-a lansat Think Tank-ul Farm Romania

„Ediția aniversară a marcat un moment deosebit atât pentru public, cât și pentru agricultura din România: lansarea Think Tank-ului Farm Romania, o inițiativă dedicată formării unei rețele de specialiști în politici publice și tehnologii avansate în agricultură care va încerca să găsească răspunsuri la unele dintre provocările actuale cu care se confruntă sectorul. Farm Romania va aborda agricultura din perspective economice și tehnologice, cu un accent deosebit pe creșterea sustenabilității și pe menținerea competitivității pe piață”, a precizat Alina Crețu, director executiv Forumul APPR.

Proiectul este la început de drum, urmând ca în lunile următoare să fie definită structura de funcționare și prioritățile de cercetare. Primele inițiative vor viza identificarea celor mai eficiente politici de sprijin pentru fermierii din țara noastră, în contextul schimbărilor legislative europene și al provocărilor climatice.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Dacă privim cu atenție cât de complex este tot ceea ce ne înconjoară, de la lumea vegetală la cea animală, de la fenomenele fizice la cele chimice, de la profunzimea psihicului uman până la amploarea fenomenelor sociale, te poți întreba: cum de mai poate pretinde cineva că acestea sunt rodul întâmplării? Relativ la scara istoriei, abia dacă am început să le înțelegem. Științe precum biochimia și genetica sunt relativ recente, iar cu cât le pătrundem mai mult, cu atât ne minunăm mai mult. Ne dăm seama că mecanismele care fac ca viața să meargă înainte sunt extrem de sofisticate. 

Cineva, pe care abia îl cunoscusem, într-un cadru natural, îmi mărturisea că singurul loc unde se simte aproape de Dumnezeu este acolo, în natură, și că intervenția omului face ca această conexiune să se piardă. Nu am fost de acord cu el, cu toate că, din politețe, nu am vrut să-l contrazic foarte tare, dar, mă întreb, de ce ar pune o barieră între om și Dumnezeu tocmai acela căruia Dumnezeu i-a acordat cea mai mare importanță, dăruindu-i capacitatea de a fi creativ, deci împreună lucrător în lumea atât de complexă, despre care vorbeam mai sus. Cred cu tărie că oamenii își doresc, ca de fiecare dată când realizează ceva, s-o facă bine. Atunci, de unde percepția că omul este la originea degradării acestei lumi? De altfel, o percepție justificată, dacă privim cu sinceritate evoluția istorică a lumii. 

Omul, ca parte a regnului animal, duce cu sine mai multe instincte prin care fiecare specie devine capabilă să se conserve. O specie lipsită de instincte precum cel de apărare, de supraviețuire, de reproducere, de organizare ar fi sortită pieirii imediate. Un animal căruia nu îi este frică, foame, sete, nu are dorință de împerechere, în mod instinctiv, toate acestea fiind lăsate la voia deciziei arbitrare, cu siguranță ar muri în scurt timp. Iar un grup neorganizat, fără un lider, s-ar risipi într-o clipă. Faptul că oamenii își doresc o cât mai bună poziție socială este parte a acestor instincte și nu este nimic rău în asta.

Doar că omul poate mai mult decât are nevoie și asta strică echilibrul. Omul are capacități pe care nicio altă specie de animale nu le are, printre acestea și posibilitatea de a proiecta viitorul. Din păcate, proiecțiile nu sunt întotdeauna bine făcute. Apare astfel teama, care nu este consecința unui pericol imediat, ci a unuia proiectat în timp. Și iată motivul pentru care foarte mulți își doresc să acumuleze cât mai mult, atunci când pot, pentru a-și menține poziția socială și în perspectiva în care nu vor mai putea s-o facă. Așa apare un defect al naturii umane, lăcomia. Aceasta stă la baza dezechilibrelor pe care le constatăm. Nu lucrarea omului în sine, nu exploatarea naturii, ci modul cum aceasta este făcută.

Omul a primit natura în dar pentru a o exploata, dar i-a lipsit înțelepciunea de a o face corect. A fost ca un manager nepriceput care nu are grijă de mijloacele de producție, uzându-le mai degrabă decât amortizarea lor. De-a lungul timpului, omul a dezvoltat tehnologii prin care să obțină cât mai mult, într-un cât mai ușor mod. Efectul este cel pe care-l vedem, iar a crede că ne putem opri este o iluzie. Răul e deja făcut. Ne aflăm într-o spirală din care e imposibil să ieșim.

Dorința de mai mult face parte din cultura noastră și chiar dacă ne dăm seama că e greșit, nimeni nu e dispus să se oprească. Iar dacă vorbim de domeniul agricol, dorința de a obține cât mai mult își are argumentele sale. Populația planetei crește, iar nevoia de hrană asemenea. Pentru a obține alimente care să fie accesibile și acelor pături sociale defavorizate, e nevoie de tehnologii care să ducă la abundență și la un preț scăzut. Nu cred că prin măsuri administrative radicale, precum cele pe care le iau liderii Uniunii Europene, problemele se vor rezolva. Deciziile arbitrare care ating mecanismele de gândire instinctuale despre care am vorbit nu vor face decât să crească frustrarea și fenomenele sociale extremiste.

Odată ce ne-am dat seama că am fost pe un drum greșit, nu ne putem întoarce la bifurcația la care am ales eronat pentru că aceea s-ar putea să fie mult prea departe în urmă, e nevoie să căutăm, cu mijloacele de acum, calea cea bună. Avem capacitatea de a o face, prin știință și creativitate, dar avem nevoie și de libertatea de a le putea folosi, nu punând restricții fără sens. Există și riscul de a greși din nou, dar a merge înainte înseamnă să îți asumi un risc.

A sta în locul în care suntem acum nu e o soluție bună, iar de întors, nu ne putem întoarce, așa cum am spus, greșeala e foarte mult în urmă. Natura ne-a fost dată în dar de către Dumnezeu, care ne-a dăruit și capacitatea de-a o stăpâni, pentru că ne-a creat după chipul Său, creatori, deci împreună lucrători. Trebuie să ne punem nădejdea că, inspirați de Duhul Sfânt, oamenii vor găsi drumul cel bun. Adică o agricultură capabilă să fie totodată și productivă, și sustenabilă. Dacă nu vor găsi, măcar am încercat. Natura e un dar, dar...

CITEȘTE ȘI: Puterea exemplului, cheia schimbării

Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă

Cine-i de vină? Toți!

Pe agenda acestui final de an al vechii Comisii Europene, care își va încheia mandatul în jurul datei de 8 decembrie, condusă de vechea, actuala și viitoarea președintă, nimeni alta decât doamna Ursula von der Leyen, se află printre alte dorințe și cea de încheiere a negocierilor privind acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Mercosur.

Mercosur este o organizație de liber-schimb din America de Sud, care reunește ca membri țări precum Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay, Bolivia (admisă din 2023) și Venezuela, dar aceasta din urmă fiind suspendată din 2016 din cauza acuzațiilor aduse regimului Maduro că nu ar fi respectat libertatea democratică în această țară.

Altfel spus, această organizație reprezintă o piață de circa 435 milioane de locuitori, iar la poarta acestei organizații din America de Sud mai stau o serie de țări, care au postura de state asociate și am în vedere printre altele Peru, Ecuador, Columbia și altele, iar în momentul în care și acestea vor primi statutul de membri cu drepturi depline, vom vorbi de o piață regională de peste 550 de milioane de locuitori, care nu-i așa, nu este chiar de ici, de colo.

Țările din cadrul Mercosur sunt în mare măsură economii emergente, în curs de dezvoltare și care la acest moment mai mult exportă materii prime și destul de puține produse cu valoare adăugată mare, dar așa cum am arătat mai sus, prin mărimea populației sunt atractive ca piețe de desfacere. UE își dorește o prezență mai importantă în această regiune, mai ales în condițiile în care eforturile Chinei de a fi mai prezentă în această zonă sunt foarte serioase și de o intensitate deosebită.

Pe de altă parte, situația s-a mai complicat și pentru că principalele două țări din cadrul acestei organizații (Brazilia și Argentina) sunt membre, chiar foarte active, în cadrul BRICS, alături în special de China și Rusia, niște parteneri nu foarte frecventabili, în opinia țărilor din UE și America de Nord.

Uniunea Europeană a început negocierile cu Mercosur acum vreo 20 de ani, iar în 2019 s-a anunțat ajungerea la o primă înțelegere de principiu de natură politică, dar care nu a fost urmată și de înțelegerea economică, document care nu a reușit la aceea dată să convingă majoritatea țărilor europene că ar fi o formulă bună pentru acestea și astfel a rămas să fie negociată ulterior.

De aceea, negocierile au continuat și se speră ca la reuniunea țărilor G20 din Brazilia să se ajungă la un compromis și pe ultimele probleme rămase în suspensie, ca apoi la reuniunea din 2-4 decembrie 2024 a țărilor din Mercosur să se semneze acest acord de către președinta Comisiei, doamna Ursula von der Leyen.

Dar, așa cum am mai spus, semnarea documentelor nu înseamnă finalizarea acestui acord, ci acesta intră la aprobare în Consiliul European și dacă aici trece, merge apoi în Parlamentul European și doar dacă și aici este aprobat, intră în vigoare. Așadar, mai este cale lungă.

Lăsând la o parte pentru moment partea procedurală de adoptare sau respingere a acestui acord, să ne aplecăm un pic la ce ar aduce el părților aflate în negociere, cel puțin la nivel declarativ.

Germania și Spania, principalele susținătoare

Schimburile comerciale la acest moment între UE și Mercosur reprezintă afaceri de circa 40-45 miliarde euro/an, ceea ce este o sumă considerabilă, dar destul de neuniform repartizată, mai ales în interiorul comunității europene, unde țările din centrul și estul Europei au o felie destul de mică, în comparație cu Germania și Spania, principalele susținătoare ale acestui acord.

UE speră că prin adoptarea acestui acord să își poată crește exporturile de mașini și piese de schimb cu circa 35%, utilaje cu 14-20%, produse farmaceutice și chimice cu circa 14-18%, plus faptul că odată cu ocazia semnării acordului, firmele europene de servicii vor avea acces la piața contractelor guvernamentale pentru infrastructură, energie, armament și multe alte produse supuse achizițiilor guvernamentale din aceste țări, valori care nu sunt de neglijat.

Pe de altă parte și țările Mercosur speră să își crească exporturile de carne de vită cu circa 100.000 tone/an, exporturile de carne de pasăre, zahăr, porumb boabe și șrot de soia, precum și alte produse alimentare, dar și diferite materii prime care să compenseze importurile care vor fi în creștere. De aceea acest acord a fost denumit și ,,vaci contra mașini”, asta ca o reflectare a modului în care s-a gândit în esență trocul între cele două organizații.

Legat de preconizatele exporturi de materii prime, trebuie subliniat că în America de Sud sunt trei țări, două din cadrul Mercosur, adică Argentina și Bolivia, care alături de Chile reprezintă ,,triunghiul litiului”, cele trei deținând peste 50% din rezervele mondiale de litiu, mineral fără de care nu se poate gândi nici o strategie în domeniul mașinilor electrice, energie regenerabilă și orice altceva care necesită prezența unei baterii, iar Europa în schimb este dependentă aproape 100% de importuri legate de acest mineral.

Un alt aspect de interes legat de materiile prime îl reprezintă faptul că Brazilia deține peste 90% din rezervele mondiale de niobiu, un metal din grupa ,,metalelor rare”, dar este și producătorul principal al feroniobiului (un aliaj al niobiului cu fier ce conține 60-70% niobiu). Niobiul este folosit în special în aliaje, de obicei în oțeluri precum cele utilizate în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin maximum de 0,1% niobiu, acest procentaj este suficient pentru a crește duritatea oțelului. Stabilitatea termică a superaliajelor ce conțin niobiu justifică utilizarea sa în motoarele cu reacție și cele ale rachetelor. Niobiul este folosit și în diverse materiale supraconductibile (care mai conțin titan și staniu), care mai sunt folosite pe scară largă în magneți supraconductori pentru scannerele IRM. Printre alte utilizări ale niobiului se numără folosirea sa în sudură, industria nucleară, electronică, optică, numismatică și fabricarea de bijuterii.

Dar dacă ambele părți au de câștigat din încheierea acestui acord, de ce se prelungește boala de aproximativ 20 de ani, prin negocieri lungi și fără substanță?

Ce vrea Europa

Țările din cadrul Mercosur au două mari obiecții care le împiedică să fie de acord cu forma actuală a proiectului de acord. Prima este legată de faptul că UE a adoptat un regulament, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025 și care obligă blocul comunitar și fiecare țară membră în parte să aplice represalii economice țărilor care nu respectă cerințele acordului de la Paris, în special cerințele legate de oprirea defrișărilor, cum ar fi cele din jungla amazoniană, fapt pe care Brazilia îl consideră de neconceput a fi adoptat, chiar dacă noua administrație a președintelui Lula se laudă că a redus cu 48% defrișările în primele nouă luni de mandat, reducere insuficientă din punctul de vedere al europenilor.

Conform noului regulament european, nu pot fi importate produsele agricole obținute pe terenuri rezultate în urma defrișărilor, iar acest fapt duce și la o cerință secundară în sensul că europenii ar trebui să primească dreptul să verifice direct aceste aspecte pe teren, fapt care a fost considerat de țările sud-americane și în special de Argentina, un atac la suveranitatea lor.

De aici rezultă prima cerință și dispută a părților, în sensul că europenii cer stoparea defrișărilor mai ales din jungla amazoniană, iar sud-americanii cer suspendarea aplicării regulamentului pentru o lungă perioadă de timp.

Cea de-a doua problemă a părților este legată de mașinile electrice produse în Europa și care ar urma să fie importate în spațiul țărilor Mercosur, doar că acestea din urmă dispunând de metale rare foarte cerute în cadrul acestei industrii doresc să treacă de la stadiul de exportator de materii prime, la stadiul de producător de produse cu valoare adăugată mare. Astfel se pune problema ca europenii să producă aceste mașini în America de Sud în parteneriat cu firme locale, ceea ce ar reduce din interesul europenilor față de această industrie și, mai mult, li s-ar reduce marjele comerciale în mod semnificativ.

Or, dacă această cerință este acceptată, speranțele europenilor că își vor rezolva problemele cu forța de muncă din industria auto europeană, care acum se luptă cu spectrul șomajului pe scară largă, mai ales în Germania, se vor nărui.

La cele două dispute se mai adaugă și revolta fermierilor europeni, care este reprezentată la nivel european ca lider de opinie de către Franța și care mizează și pe sprijinul Austriei și al Poloniei. Dacă în cazul ultimelor două țări poziția se bazează pe anumite declarații ale unor demnitari, dar fără a fi fermă și fără echivoc la nivel de prim ministru și/sau președinte, în schimb Franța a anunțat prin vocea președintelui Macron dar și a Adunării Generale (Parlamentul francez) printr-o luare de poziție semnată de 600 de deputați și senatori, că nu vor susține acest acord dacă prin acesta nu se vor rezolva trei probleme și anume:

• Să se oprească defrișările din jungla amazoniană, adică pe cale de consecință să nu se accepte suspendarea sau prorogarea aplicării regulamentului care ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025;

• Alinierea legislației de mediu a țărilor din Mercosur în conformitate cu Acordul de la Paris referitor la protecția climei, ceea ce ar implica măsuri dure de reducere a poluării industriale, cu efecte importante asupra economiei acelor țări;

• Măsuri legislative în oglindă în domeniul sanitar și de mediu, care ar avea implicații dramatice și asupra agriculturii din aceste țări (din Mercosur), care ar trebui să accepte condiționalități similare cu cele existente în agricultura din UE. Printre altele ministrul francez al Agriculturii a arătat că în Brazilia consumul de pesticide este de 6 kg substanță activă/ha, în timp ce în Franța este de 3,6 kg s.a./ha, iar în Brazilia și Argentina, din cele 500 de pesticide folosite, peste 150 sunt interzise în Europa.

În această situație se va pune problema dacă Franța va reuși să creeze o minoritate de blocaj, care necesită existența a încă trei state nemulțumite de prevederile proiectului de acord, fapt care teoretic nu ar trebui să fie o problemă, în condițiile în care este de presupus că Austria și Polonia vor vota și ele împotrivă. Plus că este foarte posibil ca vot negativ să vină și din partea Ungariei, dar și a Belgiei și Olandei, care se confruntă la rândul lor cu o mare presiune din partea fermierilor proprii. Ar fi de dorit un vot negativ și din partea României dar vom dezvolta mai încolo și acest aspect.

Apoi mai este de reținut că un vot favorabil în Consiliul European nu înseamnă că s-a terminat, deoarece urmează și votul în Parlamentul European unde prezența suveraniștilor este în creștere și plus că sub presiunile interne este foarte posibil ca și alți parlamentari să voteze contra sau să se abțină, fapt care pune sub semnul întrebării dacă va trece sau nu acest acord.

Agricultura României ar fi afectată

Ajungând cu problema și la noi în România, prima observație oarecum încurajatoare este că votul în Consiliul European va avea loc după instalarea unui nou președinte la noi, iar acest lucru poate da o undă de speranță că implicarea în problemele agricole să fie mult mai semnificativă decât până în prezent, când a lipsit cu desăvârșire.

În prezent la nivelul MADR, poziția ministrului Barbu este de apărare a intereselor fermierilor, fiind deci o poziție de respingere a actualului proiect de acord comercial, doar că la acest moment comunicarea între minister și președinție nu pare a avea vreun nivel de intensitate, fapt care poate se va schimba după alegeri.

Din păcate, autoritățile române nu au sau nu au promovat activ o analiză economică cu impactul pe care l-ar avea la nivel de simulare o eventuală adoptare a actualului proiect de acord.

În opinia mea, România în primul rând ar fi afectată în special pe exportul și producția de carne de pui unde concurența sud-americană ar fi extrem de dură, în condițiile în care ar dispare taxele vamale la aceste produse și în plus sud-americanii au dreptul în prezent pentru a folosi făinurile proteice din pește și alte reziduuri de carne coroborat cu folosirea șroturilor de soia și a porumbului din culturi modificate genetic, care sunt mult mai competitive la preturile de comercializare.

Apoi economia noastră ar avea de suferit legat de exporturile noastre de porumb în cadrul comunitar, în special pe relația cu Spania aceasta fiind o mare ,,amatoare” de șroturi de soia și porumb boabe din culturi modificate genetic, datorită competitivității acestora la preț și care vor fi consumate pe scară largă in industria porcului din această țară.

Ar mai fi de reținut că redresarea industriei de producție de zahăr din sfeclă atât la noi, dar și în Franța sau Germania nu ar mai avea nici o șansă în fața importurilor de zahăr din trestie din țările sud-americane, care ar fi și mai competitive decât în prezent prin eliminarea taxelor vamale.

Dacă ar fi să privim oportunitățile teoretice pe care le-am putea avea noi ca țară, ar fi cele legate de eventualele exporturi de mașini de la Dacia și Ford, dar exporturi care nu sunt sigure și depind foarte mult de modele, dacă se produc sau nu deja în țările sud-americane, același lucru fiind valabil și pentru alte componente de mașini.

Legat de exporturi agricole nu am avea la ce să ne gândim, iar legat de produse chimice și farmaceutice vom spune pas din prima, noi nefiind activi pe aceste piețe în mod serios (nu vorbim de excepții izolate).

Prin urmare, fără a fi mari specialiști în economie, România este de așteptat să fie una din țările cu balanță negativă (deficit comercial) în eventualitatea adoptării acestui acord comercial. În acest caz se pune întrebarea de ce ar trebui să votăm pentru? Ce am primi la schimb?

Un vot pozitiv doar din solidaritate europeană (care nouă ca țară ne-ar dăuna în mod cert) nu ar face decât să confirme naivitatea și lipsa de profesionalism a reprezentanților noștri în astfel de chestiuni comerciale, dar trebuie să recunoaștem că acest lucru se manifestă de peste 30 de ani, deci nu de azi de ieri.

Acum, că poate la această naivitate se mai adaugă și altfel de stimulente de lobby nu știu și doar autoritățile competente pot verifica și da un verdict, dacă este vorba doar de prostie, sau și de hoție.

În aceste condiții ajungem la aceeași speranță, pe care am avut-o mereu în perioada de când suntem membri ai UE, adică sperăm ca alții să respingă eventuale înțelegeri, regulamente, acorduri, care nouă ca țară ne fac rău, fiindcă la noi nu are cine s-o facă, nici ca autorități și nici dintre liderii politici.

Dacă astfel se pune problema, oare nu ar trebui și noi după modelul altora (adică cel de peste ocean, din SUA) să ne gândim la faptul că dacă nu putem organiza să funcționeze eficient astfel de autorități, atunci să le desființăm? Rămâne să ne mai gândim.

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024

CITEȘTE ȘI: O încercare de radiografiere a crizei din sectorul vegetal

Sectorul agroalimentar, puternic afectat de acordul UE – Mercosur

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

Ce înseamnă sistem de calitate şi care sunt schemele de calitate pentru produsele agroalimentare, dar și despre produsele montane și punctele gastronomice locale am discutat cu Aurel Simion, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Reporter: Ce înseamnă sistem de calitate?

Aurel Simion: Schemele de calitate practic vin într-un fel să reglementeze piaţa, în sensul că trăim într-o competiţie, într-o globalizare, şi atunci ne pierdem identitatea. Spre exemplu, un produs tradiţional se face mult mai greu şi necesită mult mai multă manoperă decât un produs industrial, pe care-l faci în cantități mari.

Produsul tradiţional înseamnă nu numai calitate, şi pentru faptul că nu înglobează produse de substituire sau adaosuri chimice, înseamnă istoria noastră, înseamnă tradiţia noastră, înseamnă multă muncă. Cum spune un coleg producător, când fac pită, muncesc de transpiră şi grinda din tavan. Cam ăsta este produsul tradiţional.

Profesional, provin din mica industrie, am început şi eu la Vâlcea cu produs tradiţional. Când m-am gândit prima dată la produsul tradiţional recunosc că m-am gândit la o nişă a pieţei, în aşa fel încât să pot să pătrund, pentru că n-aveam capacitate mare de producţie, nu te poţi lupta cu granzii Europei, şi atunci am identificat nişa, apoi am prins drag de această nişă. La un moment dat am făcut un calcul, adaosurile pe care le băgam la un kilogram de produs reprezentau 60% din valoarea de cost, şi atunci am zis: de ce să plătesc eu 60% pe chimicale şi alte adaosuri când pot să folosesc doar carne, să merg pe tradiţional. Am amintit carne pentru că vorbim despre produse din carne, şi atunci am mers în această direcţie. Produsul tradiţional a fost reglementat prima dată pe Ordinul 690, n-a fost foarte bine conturat, şi apoi MADR a trebuit să revină, a fost anulat Ordinul 690 și înlocuit cu Ordinul 724/2013. Astfel s-a pornit procesul de reatestare a produselor.

Eu am venit în minister în 17 decembrie 2019 şi am găsit Ordinul 724 necomunicat la Comisia Europeană, a trebuit să pornim procesul de comunicare la Comisie, dar şi acolo e o întreagă procedură. Comisia Europeană l-a acceptat şi încă din 2020 avem produsul tradiţional comunicat la Comisie, schemă de calitate naţională, şi ne mândrim cu ea.

În prezent avem 483 de produse tradiţionale atestate, ceea ce este bine, am crescut de la an la an, în 2020 aveam în jur de 300 de produse, acum avem 483. Sunt convins că avem foarte multe produse care trebuie atestate, am pornit un proces mai „agresiv” de conştientizare a agenţilor economici să se atesteze. E adevărat că la ora actuală nu mai avem facilităţi fiscale, deci produsul tradiţional nu mai beneficiază decât de un punctaj suplimentar la accesarea fondurilor europene la anumite măsuri. Dar am spus-o de mai multe ori şi o spun şi acum, produsul tradiţional în procesul de negociere al unui eventual contract îţi asigură locul la masa negocierilor. Pentru că produsul tradiţional vine cu o istorie în spate, cu o poveste. Şi automat trezeşti curiozitatea cumpărătorilor şi-ţi asigură un scaun la masa negocierilor şi atunci cel puţin din curiozitate tot cumpără sau tot acceptă în raftul dumnealui un produs tradiţional. Iar ca o specificitate, un produs tradiţional făcut cu grijă este suficient să-l guste cineva şi apoi se îndrăgosteşte de el şi se şi vinde.

Să nu credeți însă că produsul tradiţional face avere şi te îmbogăţeşti făcând doar acest produs, el este limitat cantitativ prin Ordinul 724, pentru că implică foarte multă manoperă, o anumită perioadă de maturare şi nu poţi să faci cantitate. Tocmai de aceea se deosebeşte de produsul industrial. De-a lungul timpului am purtat discuţii cu hipermarketurile, în mod special cu marii retaileri pentru a separa produsul tradiţional de restul şi a avea un colţ, unii au înţeles mai rapid, alţii mai târziu, important e că în fiecare hipermarket trebuie să găsim câte un colţ cu produs tradiţional, produs ecologic, produs montan. Ele au fost reglementate şi s-a amintit de ele şi în transpunerea Directivei 633 prin Legea 81, „Practici comerciale neloiale” şi agenţii economici mari, cumpărătorii mari, sunt obligaţi să listeze produse tradiţionale, produse locale, tocmai pentru a da posibilitatea cumpărătorilor să aibă de unde să aleagă.

Reporter: Ce înseamnă IGP, indicație geografică protejată?

Aurel Simion: Indicaţia geografică protejată, încă din denumire asta ne spune, că un produs, într-un anumit areal, unde se face acolo de ani şi ani, îl înregistrezi european şi spui, de exemplu, produsul „cârnaţi din topor din Vâlcea” se face în arealul ăsta. Eşti obligat, asta e procedura, nu te obligă nimeni, dacă vrei faci, dacă nu, nu, dar procedural constitui un grup aplicant, adică sunt într-un judeţ nouă comune, constitui un grup aplicant, socitatea X, nenea Gheorghe Y, persoană fizică şi aşa mai departe, noi facem „cârnaţi de Pleşcoi” sau „magiun de Topoloveni” în arealul respectiv, elaborez un Caiet de sarcini care implică exact procedura şi reţeta, cu paşii şi cu absolut orice. Acest Caiet de sarcini trebuie reglementat şi susţinut de un organism de certificare, care vine şi certifică. Vii cu el la Ministerul Agriculturii, unde este studiat, ministerul îl pune pe site în opoziţie naţională, dacă are cineva de comentat ceva comentează şi intri la negocieri cu respectivii – are dreptate sau nu, îi preiei sau nu comentariile – şi apoi îl trimiţi la Uniunea Europeană. Şi de aici, acolo e timpul cel mai lung de aşteptare, pentru că odată DG Agri de la UE îl analizează, îţi mai trimite sau nu neconformităţi sau spre completare, apoi îl pune în discuţie pe site-ul UE şi celelalte state membre pot să facă comentarii sau opoziţii.

Reporter: Şi cât stă acolo?

Aurel Simion: În opoziţie, produsul stă 6 luni, în analiză 90 de zile. Dar timpul nu e neapărat fixat la 6 luni, adică în 6 luni trebuie să-ţi dea un răspuns. Am avut produs care a stat la UE, sau până când UE ne-a dat acordul, aproape 4 ani. Pentru că celelalte state, în termenul prevăzut procedural, au făcut opoziţie. Cel mai mult a stat Plăcinta dobrogeană, pentru că au venit bulgarii şi ne-au făcut opoziţie, pentru că şi ei au trei judeţe în partea de Dobrogea bulgărească, spun ei în nota de fundamentare, noi avem două judeţe, că fac şi ei un produs asemănător. Bineînţeles, la timpul respectiv, ca o paranteză, a trebuit să mă duc la omologul meu din Bulgaria să negociez cu el, nu s-a ţinut de negociere, a continuat cu comentariile la Comisie şi în final am ajuns la o negociere arbitrară cu Comisia şi cele două părţi, noi şi bulgarii, şi până la urmă au obţinut şi ei o perioadă de tranziţie, în aşa fel încât pot să mai folosească denumirea scrisă în bulgăreşte de „Plăcintă dobrogeană”, apoi nu mai trebuie s-o mai folosească, este hai să zic entitatea noastră, denumirea noastră, a românului. A fost o reuşită în sensul ăsta, dar n-ai ce face, astea-s procedurile şi trebuie să le demontezi, şi nu le poţi demonta decât căutând în istorie, în Biblioteca Naţională, pe la mănăstiri, ca să arătăm că totuşi noi am făcut-o prima dată, este reţeta noastră românească. Asta este referitor la IGP.

Acum, avem 11 produse pe IGP, mai avem două pe STG - Specialitate tradiţională garantată, asta se referă şi este strict legată de produsul tradiţional, urmează cam aceleaşi proceduri. Mai avem Telemeaua de Ibăneşti, care e denumire de origine protejată. Deci, în final noi avem 14 produse, să-mi scuzaţi lipsa de modestie, dar e un pas bun pe care l-am făcut. Ştim foarte bine şi reticenţa noastră de a ne expune produsele, probabil suntem noi mai modeşti comparativ cu francezii, care au parcă 152 de produse, Italia are 147 de produse. La UE mai avem încă trei produse, care sunt pe site şi ar trebui să le dea drumul UE, deci am face 17. Mai avem la MADR 12 dosare cu produse în lucru.

Mă întorc puţin la produsul tradiţional, mai avem produsul secuiesc, deocamdată nu ne-am înregistrat cu produse tradiţionale secuiești, am purtat discuţii cu preşedinţii de asociații de la Harghita şi Covasna ca să înregistrăm şi produsul naţional secuiesc, cu varietăţile sale, dumnealor încearcă să facă o schemă de calitate regională, vom vedea cum o gândim, dar intră până la urmă în arealul nostru şi în gastronomia noastră românească.

Reporter: Pentru ca un produs să fie înregistrat ca Indicaţie Geografică Protejată sau Denumire de Origine Protejată, el trebuie să fie obligatoriu produs tradiţional înregistrat la nivel naţional şi apoi să treacă în această etapă superioară?

Aurel Simion: Nu. Produsul tradiţional practic reprezintă baza de unde poţi alege, este o etapă, dar nu obligatorie. Produsul tradiţional urmează calea lui, e reglementat de Ordinul 724, nu trebuie neapărat să fie un produs tradiţional ca următorul pas să-l înregistrezi ca IGP. Cam astea au fost etapele la noi şi prima dată s-a înregistrat ca produs tradiţional, a văzut cum merge piaţa, piaţa l-a acceptat şi agentul economic a considerat că a vândut şi la export, şi la intern, şi trebuie să şi-l protejeze, poţi să te duci să-l înregistrezi la OSIM ca denumire, formă, culoare şi aşa mai departe. OSIM-ul reglementează doar la nivel naţional, dacă mergi cu el la export şi prinde în piaţă e bine să-l înregistrezi ca IGP sau STG, în aşa fel încât să ai protecţie şi în afara ţării. Pentru că se poate să ţi-l ia o firmă mare ca reţetă, îl face la alte cantităţi şi-l rebrenduieşte, pentru că are bani. Automat eu i-am învăţat pe toţi cei mici să-şi securizeze şi denumirea, şi reţeta, pentru că nu costă foarte mult, în aşa fel încât să ţi-l protejezi cel puţin naţional în primă fază. Şi ca să-l protejezi în primă fază e simplu: te duci la OSIM şi protejezi denumirea şi eticheta, culoarea, iar când ţi-l protejezi pe el îţi protejezi şi dimensiunea la care îl faci, protejezi ceea ce consideri tu că este ok, apoi vii la Ministerul Agriculturii şi ţi-l atestezi. Sau nici nu trebuie să te deplasezi la minister, noi avem Direcţiile agricole judeţene unde poate fi depus dosarul, dacă nu ai timp nici să mergi la Direcţia agricolă, atunci poţi să-l depui online, şi atunci totul este mult mai simplu. Nu implică nici costuri, decât analizele pe care le faci la Direcţiile sanitar-veterinare, în laborator, ca să demonstrezi parametrii fizico-chimici şi bacteriologici ai produsului respectiv, şi acel buletin de analiză îl scanezi şi-l pui la dosar. Alte costuri nu ai.

Când atestezi un produs IGP european, agentul economic are costuri cu organismul de certificare. Până la urmă, organismul de certificare este o entitate juridică independentă şi n-ai ce face decât să negociezi cu ei costurile. Dar asta e. Şi atestatul în sine, încă o dată, dă notorietate produsului, protecţie, şi atunci poţi să-l comercializezi fără să ai grija că mâine va face şi vecinul produsul tău, că a văzut că prinde în piaţă.

Peste 400 de PGL-uri funcționale

Reporter: Haideți să discutăm și despre punctele gastronomice locale (PGL), care pare că au prins foarte bine și tot apar și apar... 

Aurel Simion: Punctul gastronomic local e un subiect care mi-e foarte drag, gospodăria ţărănească mi-este dragă, şi am spus-o de atâtea ori că este modelul european de sustenabilitate, de economie circulară, de agricultură circulară, de ce vrem noi. Suntem „invidiaţi” de ţările UE pentru că noi, România, avem o agricultură duală, avem şi cele mai mari exploataţii, dar avem şi cele mai multe şi mai mici exploataţii agricole, pentru că gospodăria ţărănească poate constitui o entitate economică agricolă.

Această idee cu punctul gastronomic local a plecat iniţial din Delta Dunării, de la Ivan Patzaichin – Dumnezeu să-l odihnească! – pe care-l interesa foarte tare cum să dezvolte zona Deltei, pentru că, indiferent cât ne place tuturor, e totuși o zonă săracă. Şi automat au întâmpinat şi greutăţi. Ţelul MADR ar fi ca zona rurală să rămână populată, să rămână acolo, lumea să fie mulţumită şi ca să fie mulţumită trebuie să aibă un câştig destul de mulţumitor încât să rămână acolo, şi copiii să rămână acolo. Cu acest fenomen ne confruntăm şi în zona montană, dar şi în zona Deltei Dunării, şi până la urmă şi în zonele mai îndepărtate de urban, depopularea zonei rurale. Ivan Patzaichin a venit cu această necesitate a zonei Deltei Dunării şi eu am pus pe masă necesitatea ca gospodăria ţărănească, exploataţia agricolă să poată să-şi valorifice ceea ce produce, la un nivel superior, cu o plusvaloare, şi s-au legat cele două idei. A fost un proces de doi ani, pentru că noi am negociat punctul gastronomic local cu Ministerul de Finanţe, cu ANAF-ul, cu ANSVSA-ul, şi ANSVSA a avut un rol foarte important, pentru că dacă nu găseam înţelegere aici în aşa fel încât să scadă puţin sau să acorde nişte reglementări PGL-ului şi să nu-l judece după regulamentul 852-853, dacă nu găseam, munca era în zadar. Au trecut aproape doi ani, apoi a venit pentru noi în România PNRR-ul şi prin acest program ne-am angajat la eliminarea facilităţilor fiscale, pentru că discutasem la timpul respectiv cu Ministerul de Finanţe ca doi ani PGL, pentru cei doi ani de început, să nu fie impozitat; a venit PNRR-ul, a trebuit să regândim şi am trecut pe normă de venit, norma de venit iar e mare pentru un punct gastronomic local la început de drum şi a trebuit la înţelegere cu Ministerul de Finanţe să acordăm nişte derogări pentru cei tineri, pentru cei în vârstă, pentru cei care au deschis pentru prima dată şi aşa mai departe, în aşa fel încât PGL să devină ceva atractiv, să avem cât mai multe puncte gastronomice locale. Ce mă interesează pe mine, Ministerul Agriculturii, mă interesează să valorific ceea ce produc acolo. PGL, ca o caracteristică, asta trebuie să facă, să valorifice producţia din gospodăria proprie.

Mi-aş dori din tot sufletul ca în doi-trei ani să avem 5.000 – 6.000 de puncte gastronomice locale în România, pentru că avem cu ce ne lăuda, avem şi materie primă, avem şi oameni înţelepţi şi gospodari, avem gospodine, avem reţete, avem orice, iar mie, dacă vorbesc din punct de vedere al turistului. Mi-ar plăcea ca atunci când trec printr-o localitate să intru pe o aplicaţie şi să caut unde pot să mănânc şi să văd şi varietatea de mâncare, să mă duc la gospodar acasă, să socializez, îmi dau seama nu numai de gastronomia zonală locală de acolo, dar îmi dau seama şi de om, de românul nostru, socializând, că în ultimul timp ne lipseşte socializarea şi este foarte importantă.

Reporter: De câte puncte gastronomice locale vorbim astăzi şi care sunt zonele cu dezvoltarea cea mai mare?

Aurel Simion: Sunt 418 PGL, acum (final de octombrie 2024, n.r.), dar acestea sunt într-o continuă creştere, pentru că de la zi la zi se atestează. În orice caz, sunt peste o sută de puncte gastronomice locale autorizate anul acesta. Dar, ceea ce pot să vă spun şi mai încurajator, prin Agenţia Montană, Ministerul Agriculturii face cursuri şi eliberează un atestat pentru punctele gastronomice locale, pentru cel care face cursul, şi avem aproape 10.000 de cursanţi. Așadar, există interes, ceea ce este foarte bine.

Am discutat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, care are fondurile necesare şi mi-au promis că vor face o aplicaţie profesionistă cu punctele gastronomice locale, unde fiecare gospodar zilnic poate să-şi posteze meniul, fără discuţie şi numărul de porţii. Funcţionează foarte bine în judeţul Braşov, în Întorsura Buzăului, dumnealor acolo au şi o Asociaţie a punctelor gastronomice. Trebuie să spun lucrul ăsta, pentru că este un exemplu de bune practici, într-un PGL poţi să serveşti masa la 14 turişti odată, ce te faci dacă-ţi vine un autocar sau două cu 50 de turişti? N-ai unde să-i pui la masă, şi îi îndrepţi prin asociaţie şi la tanti Leana, şi la nenea Gheorghe şi aşa mai departe, în aş fel încât toată lumea să fie mulţumită, tu să nu pierzi clientul şi să-ţi vinzi marfa, iar clientul să fie mulţumit şi să se întoarcă şi a doua şi a treia oară. Pe locul doi după Braşov este Tulcea, unde conceptul şi nevoia au plecat din Delta Dunării, se dezvoltă bine în zona Bucovinei, în zona Maramureşului, Caraş Severin, Hunedoara, s-a extins timid, dar sigur, şi prin Oltenia. Vom vedea cum evoluează, important e şi noi să le facem publice, să-i încurajăm şi împreună cu ANSVSA, că până la urmă Direcţiile sanitar-veterinare autorizează, împreună cu dumnealor să facem întâlniri de conştientizare, să le explicăm, schimburi, experienţe, lucruri pe care noi le facem.

Strategie de dezvoltare pentru zona montană

Reporter: Ce ne spuneți despre produsul montan? 

Aurel Simion: Produsul montan se înregistrează de către Agenţia Naţională a Zonei Montane, care este în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Produsul montan se referă la areal, la zona geografică, trebuie să provină din arealul montan al României, este şi un regulament european care-l reglementează. De ce trebuie scos în evidenţă? Pentru că zona montană este o zonă frumoasă a României, dar într-o continuă depopulare, din păcate. În acelaşi timp, nu este lovită de efectul poluării, şi atunci produsele sunt mult mai bune. Pot să fie şi în categoria produselor ecologice multe dintre ele, pentru că nu ai cum, chiar de vrei, să te duci în vârf de munte sau în zona montană să foloseşti erbicide, chimicale, pesticide şi aşa mai departe. Produsul montan are o anumită valoare în ochii cumpărătorului, şi automat un plus de valoare, ca preţ mă refer, pentru că se face într-o cantitate mult mai mică.

Reporter: Este reglementată cantitatea, ca la produsul tradițional?

Aurel Simion: Nu. Zona montană reprezintă un subiect care mi-e tare drag, eu l-am coordonat şi-l coordonez la MADR, am reuşit în anul 2023 şi serie de proiecte, construcţii de stâne în zona montană, depozite şi centre de colectare lapte şi de prelucrare lapte, depozite şi centre de colectare a fructelor de pădure. A fost termenul extrem de scurt, dar într-o lună s-au depus 198 de proiecte, s-au finalizat vreo 160 eligibile, ceea ce-mi spune că există interes şi pentru zona montană şi trebuie să revenim cu asemenea ajutoare în aceste zone. Munţii noştri trebuie, suntem obligaţi să-i ţinem populaţi prin orice mijloace şi prin orice politică pe care o facem. Munţii trebuie populaţi, păstraţi şi păstraţi aşa cum ni i-au lăsat generaţiile care au trecut şi aşa trebuie să-i lăsăm şi noi generaţiilor viitoare.

La ora actuală, am reuşit, sunt prevăzute în lege, acele Comitete de masiv, munţii României sunt împărţiţi în nouă Comitete de masiv, fiecare Comitet sau fiecare munte are specificitatea lui, că e pe partea sudică oamenii vor ceva, că e pe partea nordică vor altceva, unii vor turism, alţii vor zimbri, alţii vor lostriţă, alţii mai puţini urşi şi aşa mai departe, de aceea s-au împărţit în nouă Comitete de masiv. Am făcut şi Consiliul naţional al muntelui. Deci, ca organizare este pe sistem piramidal şi în vârf este Consiliul naţional al muntelui al cărui preşedinte este primul ministru, vicepreşedinte este ministrul Agriculturii. Ce se realizează prin această formă de organizare? Se elimină intermediarii, adică nevoia ajunge la decident direct, printr-o simplă şedinţă, nu mai trece prin ministere, ceea ce este, zic eu, foarte bine.

Am reuşit şi am făcut şi strategia de dezvoltare a zonei montane, şi când vorbeşti de strategie vorbeşti de cel puţin zece ani de aici încolo, am ţinut foarte mult la această strategie, pentru că noi ca indivizi, ca funcţii, plecăm, se schimbă şi primii miniştri, şi secretarii de stat, şi miniştrii, dar trebuie să rămână ceva, o strategie, când vin ceilalţi să tragă în aceeaşi direcţie. Strategia de dezvoltare a zonei montane este în circuitul de avizare interministerial, va fi un HG în aşa fel încât va rămâne ceva, şi va rămâne ceva bun pentru zona montană. Nu e plecată de la nişte funcţionari, de la ideile cuiva dintr-un edificiu din Bucureşti. S-au făcut 27 de întâlniri cu cei din zona montană în toate zonele ţării şi necesitatea, nevoile sunt culese de la firul ierbii. Zic eu că e o strategie foarte bună, sper să nu suporte modificări în interesul sau la sugestia unui minister sau altul, să rămână aşa cum a vrut-o omul din zona montană, aşa să rămână, şi să acţionăm ulterior în consecinţă.

Încă o dată, muntele ne dă oxigen, muntele ne dă lemn, ne dă apă, ne dă siguranţă, ne dă securitate naţională, avem nevoie de munţi şi să-i păstrăm aşa cum sunt şi cum i-am primit, aşa să-i şi predăm generaţiilor viitoare.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Tradiția culinară, parte a industriei alimentare

Integrarea producției, rețeta succesului

„Ca altădată”, pe urmele produselor tradiționale românești  

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În zilele de 21 și 22 octombrie 2024, la Luxemburg are loc reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit. Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale participă secretarul de stat Sorin Moise.

Concluziile privind o politică agricolă comună (PAC) post-2027 orientată spre fermieri reprezintă un punct important de pe agenda Consiliului AgriFish la care participă miniștrii Agriculturii din toate țările Uniunii Europene.

Țara noastră solicită necesitatea extinderii aplicării Cadrului Temporar de Criză și Tranziție în sectorul agricol, precum și creșterea plafonului individual de ajutor per întreprindere agricolă.

România și partenerii săi solicită Comisiei Europene să analizeze urgent realitățile cu care se confruntă fermierii și să crească plafonul individual aplicabil sectorului agricol primar la 560.000 euro per beneficiar. „Pentru a preveni falimentul fermierilor și a susține redresarea sectorului, România propune prelungirea perioadei de aplicare a acestui ajutor până la cel puțin 30 iunie 2025”, transmite Sorin Moise.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!