Cum merge agricultura românească în 2024? Depinde pe cine întrebi. Dacă îi întrebi pe fermierii mari, sau pe cei străini, îți vor spune că sunt probleme, dar că merge bine. Dacă îi întrebi pe cei medii și mici, însă, aceștia îți vor spune că merge destul de rău și că mulți dintre ei sunt în pericol de a închide afacerile.

Anul acesta, la o nouă ediție a evenimentului Agricultura viitorului, încercăm să aflăm exact care este situația unui domeniu aflat în dificultate deja de mai mulți ani, pe care pandemia, războiul, inflația, seceta, creșterea prețurilor și competiția neloială și-au pus amprenta cu vârf și îndesat.

În premieră, însă, la ediția de anul acesta adăugăm o secțiune nouă, cea dedicată producătorilor locali și retailului, integrând astfel în eveniment întregul lanț alimentar.

Care sunt, prin urmare, perspectivele industriei de profil? La ce ne putem aștepta de la acest sector în anul 2024?

Este agricultura românească un domeniu preponderent masculin, sau este în egală măsură și feminin?

Dar digitalizarea, în ce măsură a ajuns să deservească nevoile fermierilor români?

Și, în fine, investițiile, fie ele venite pe filiera autorităților, ori pe calea jucătorilor privați, sunt suficiente pentru a acoperi necesitățile agriculturii și dacă da, cât de ușor le este fermierilor să le acceseze?

„La toate aceste întrebări, dar nu numai, vom încerca, alături de specialiști din domeniu și autorități, să răspundem la evenimentul Agricultura viitorului ediția 2024, care va avea loc pe data de 23 aprilie, la hotelul Sheraton din București organizat cu sprijinul Arggo și CEC Bank în calitate de parteneri”, spun organizatorii.

Înscrierile sunt gratuite și se fac pe site-ul evenimentului, AICI.

Potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), până pe 30 aprilie 2024 pot fi depuse cereri de finanțare pentru accesarea fondurilor europene pentru sectorul pomicol prin intermediul DR-15 „Investiții în exploatații pomicole”.

Componenta înființare și modernizare exploatații pomicole are o alocare financiară de 142.383.527 euro, iar componenta înființare și modernizare pepiniere pomicole are alocate nouă milioane de euro.

Prin intervenția DR-15 „Investiții în exploatații pomicole” se acordă fonduri nerambursabile în proporție de maximum 65% din costurile eligibile, fără a depăși 1.500.000 euro/proiect, cu excepția proiectelor care propun achiziția de utilaje și echipamente agricole a căror valoare este de maximum 300.000 euro.

Beneficiari sunt fermierii (excepție persoanele fizice); cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor fermieri; grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor.

Pentru informații suplimentare accesați link-ul: https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-15/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Au trecut de ceva timp sărbătorile de iarnă și nu mai este chiar foarte mult până la cele pascale, iar de fiecare dată în astfel de momente românul, care prin ADN-ul său este gurmand și degustător din fire, va intra în febra cumpărăturilor, iar la loc de cinste se vor dori ca de fiecare dată produsele tradiționale.

Ce sunt produsele tradiționale la noi, oare cum sunt pe la alții (iar ca exemplificare rămân la dragostea mea, agricultura franceză) și poate ce ar mai trebui să facem și noi la nivel instituțional ca să putem dezvolta acest sector. Este subiectul acestui articol.

Ideea acestui material mi-a venit după o muncă de documentare pe care o făceam pentru un alt subiect și unde am urmărit un mic video despre un producător francez de sămânță de fasole uscată, care cultiva o varietate  numită ,,Lingot du Nord”. 

Dar această experiență, coroborată cu alte experiențe vizuale, mi-a adus în fața ochilor un tablou arhicunoscut pe la noi, în care toți miniștrii sau politicienii care au sau doresc o legătură cu agricultura sau mediul rural, mai mult pentru ei decât pentru fermieri, vin și se pozează în diferitele târguri de produse agricole tradiționale, în timp ce înfulecă un cârnat sau o pastramă și perorează despre importanța tradițiilor și a produselor tradiționale, dar totul fiind doar un spectacol ieftin în esență și rezultate. De ce spun asta?

Păi să revenim la povestea începută și unde, pe scurt, este vorba despre această varietate de fasole uscată numită ,,Lingot du Nord”, care tradițional se cultivă de prin 1850 în zona de nord a Franței, pe raza a circa 35-40 de comune, iar tehnologia de cultură se face după reguli stricte și clare, cuprinse într-un caiet de sarcini detaliat despre ce ai și nu ai voie să faci, înregistrat, aprobat și controlat de către ministerul agriculturii francez și autorităților subordonate.

Bine, bine, astfel de produse au mai apărut și la noi, dar înainte să le comparăm, să continuăm un pic derularea acestei povești cu micul nostru fermier francez care cultivă câteva hectare din această varietate de fasole, tehnologia fiind cuprinsă în caietul de sarcini al culturii care, printre altele, are și rolul să mențină cât mai multe din particularitățile și tradițiile zonei. 

De exemplu, la recoltat plantele sunt tăiate în brazdă, iar după aceea acestea sunt strânse și puse pe mai multe stative de lemn amplasate în câmp, fiind foarte asemănătoare cu căpițele de fân din zona montană la noi. În aceste condiții, vrejurile de fasole se usucă lent pe baza curenților de aer, iar apariția ploilor nu duce la deprecierea producției deoarece, în această formă de depozitare, apa se scurge foarte rapid. 

După ajungerea la umiditatea de păstrare, vrejurile de fasole se batozează la staționar, iar apoi boabele sunt selectate grosier  printr-un tarar, iar la final pentru spărtură, dar și corpuri străine de dimensiunea boabelor sunt selectate la masă, manual de către fermier și familia acestuia în timpul iernii. 

Sigur, cooperativa  unde este membru și acest fermier este dotată cu un color sorter care poate face rapid și eficient această lucrare de sortare, dar înseamnă costuri pentru fermier, care preferă în aceste condiții în perioada de iarnă, când nu mai sunt lucrări la câmp, să ia câte un sac de fasole și să îl selecteze manual la masă, în condițiile în care produce maximum câteva tone din acest produs, așa cum se făcea și la noi în timpul CAP-ului, când familiile membrilor cooperatori primeau normă acasă un număr de saci de fasole pentru selectat.

Această alegere manuală a fasolei la masă este și un prilej de socializare pentru membrii familiei, care din păcate în epoca această modernă își pierde din importanță în favoarea ,,discuțiilor academice” pe internet cu inteligența artificială și cu rețelele de socializare, dar este și o sursă importantă de bani, deoarece în cazul acestor ferme mici, orice ban câștigat în plus sau economisit este foarte important pentru fermierul respectiv.

Producția finală a micului nostru fermier (care lucrează în total cca 30 ha), în cazul nostru fasolea boabe obținută pe 2-5 ha, este predată la cooperativă sau asociație, unde este ambalată final în pungulițe de 500 gr și se aplică eticheta de produs cu indicație geografică protejată (IGP), dar și eticheta roșie și pleacă spre supermarketuri și magazine la vânzare.

Turiștii care vizitează zona iau contact cu anumite lucrări tradiționale pe care au ocazia să le mai vadă și pe viu, cum ar fi greblatul și așezatul manual al vrejurilor în căpițe, apoi toate aceste activități sunt preluate și promovate de către asociații, cooperative, autorități locale sau naționale, ca parte din strategia de dezvoltare a turismului, a gastronomiei, dar și de ,,îndoctrinare pozitivă” a populației cu rolul nu important, ci extrem de important al fermierilor și al sectoarelor agroalimentare în care activează.

Or, în acest caz al varietății de fasole ,,Lingot du Nord”, câteva zeci de comune, cu câteva sute de ferme și cu câteva mii de oameni (fermierii și familiile lor) depind aproape în exclusivitate de această poveste care trebuie să continue, dacă se dorește a continua și existența lor ca breaslă și comunitate locală.

Dar ce fac autoritățile în astfel de cazuri? În primul rând, am amintit mai sus de existența unei etichete roșii, care a fost introdusă de autorități în Franța și reprezintă garanția respectării de către producători a unor cerințe de calitate peste cele standard și legate și de condițiile de sol, dar aspecte care sunt și controlate, nu doar declarate, în baza unui caiet de sarcini depus la Institutul național de origine si calitate (INAO).

La rândul lor, autoritățile naționale și locale promovează această etichetă roșie care astfel a devenit extrem de importantă în percepția beneficiarilor finali care vor să cumpere produsul cu caracteristicile și tehnicile de producție promise.

Astfel, cine merge și vizitează Franța va vedea că dacă i se spune că anumite produse de carne sunt afumate în turnuri cu cetină de brad, așa este și în realitate, dacă i se spune că brânza este produsă cu lapte produs în aceea regiune, așa se întâmplă, fiindcă orice scandal datorat abaterii de la aceste reguli de fier vor duce la distrugerea credibilității din partea consumatorului, ceea ce pentru ei ar însemna sfârșitul dur și dureros al afacerii.

Un alt exemplu de dezvoltare a produselor tradiționale franceze este în regiunea orașului Toulouse, unde din fasole se prepară celebrul ,,cassoulet”, o mâncare de fasole scăzută cu diferite tipuri de carne, ceva asemănător cu iahnia noastră de fasole.

Acest fel de mâncare este peste tot, în borcane, în cutii metalice, la magazine, la tarabe pe stradă sau în restaurantele cele mai luxoase, deoarece este o tradiție promovată peste tot și la cel mai înalt nivel. 

În acea regiune, dacă spui că ești președintele confreriei specialiștilor în cassoulet, este cu mult mai important decât dacă spui că ești ministru în guvernul francez, deoarece importanța socială și economică a tradițiilor este mult mai importantă pentru comunitățile locale și regionale. 

Un turist vine în acea zonă pentru a vizita obiectivele turistice, dar și pentru a cunoaște gastronomia și vinotecile locale.

Astfel, în Franța, dar și în Germania, Spania, Italia sau Belgia, au înțeles că sectoarele agroalimentar și cel turistic funcționează împreună și este singurul drum al unei dezvoltări sustenabile, iar de aceea lucrurile se întrepătrund în baza unor strategii stabilite de toți actorii filierei, unde cuvântul are sens, unde toți își respectă obligațiile asumate și nu fac rabat de la ele, dar totul bazat pe o legislație clară pentru toată lumea.

În acest sens, și populația are un mare rol, iar educația este primul lucru avut în vedere și de producători și comercianți, dar și de autorități sau asociații, și aici putem să ne gândim la un lucru banal la prima vedere, respectiv un francez foarte rar va comanda roșii sau salată iarna, fiindcă știe că nu sunt produse în Franța, deci va cere salată verde sau amestecuri ,,verzi”, gen salată, rucola, spanac etc.

Cum este cetățeanul român care face revelionul la Poiana Brașov și care este în stare să alerge prin zăpadă ospătarul dacă nu îi aduce o salată de roșii și castraveți la ceafa lui de porc cu cartofi prăjiți? Are el, consumatorul, vreo problemă în legătură cu gândul la fermierul pe care ar vrea să îl sprijine cumpărându-i marfa? Sau în câte restaurante românești găsiți salată de sfeclă roșie, de ridiche neagră, de rădăcinoase sau de ceapă roșie, asta în timpul iernii, când producția de legume proaspete în România nu este posibilă în mare măsură?

Or, în România, în puține zone chiar poți cunoaște cu adevărat gastronomia regiunii, și aici nu vorbesc de un târg și un restaurant, ci discut de o normalitate și o cultură a produselor respective care să fie întâlnită la tot pasul. 

Mă bufnește râsul când văd câte un influencer mai flămânduț și mai sărac cu duhul, care pentru un pachet de crenvurști și un baton de salam spune și ce crede și mai ales ce nu crede, dar care promovează, vezi Doamne, produse tradiționale de la făbricuțe de mezeluri care ar produce așa ceva. Nu zău, asta înseamnă tradițional?

Astfel vezi etichetă pentru cârnați făcuți la bardă și se vând cu sutele de kilograme la magazine sau târguri, dar în realitate sunt făcuți la mașini de tocat cu cuțite și site speciale, dar nicidecum de un măcelar cu bardă, aspect care înseamnă și ar trebui să însemne tradiție.

Asta nu înțelegem noi, că de exemplu acești cârnați ar trebui să fie specifici unei regiuni și unei tehnici de producție, unde la poarta unor gospodării să fie ori un mic magazin să vândă pentru acasă, ori un mic local care să încingă grătarul și să frigă pentru oaspeți acele preparate, în timp ce poate pe un geamlâc să se vadă cum cineva taie la bardă carnea de cârnați.

În alte situații, vezi fel de fel de cârnați, tobă, caltaboși, toate în mațe de plastic, iar dacă faci o observație ești apostrofat că ești dobitoc, în condițiile în care ți-ai permis să arăți că tradițional înseamnă mațe de animal, altfel produsul este exact ca acela de la magazin.

Nu mai vorbesc de produsele afumate, dar unde în mare măsură procesul nu este cel tradițional, ci se cumpără afumători industriale și efectul este cel cunoscut, dar aici de multe ori vina este și a autorităților, fiindcă nu se adaptează legile de PSI și sănătate publică la astfel de situații, astfel încât să existe o flexibilitate privitor la condițiile impuse. Nu se poate dacă afumarea se făcea cu lemn de fag, acum să spui că din motive de PSI îi trebuie afumătoare sigură la incendiu, adică metalică și cu afișaj numeric. Păi unde mai este talentul de afumător al omului, care ar trebui să facă diferența? De aceea între produsele afumate de multe ori  nu mai există diferențe de gust și calitate, fiindcă toate afumătorile au același program instalat și fac exact același lucru, în aceleași condiții.

Mă uit prin aceste târguri zise tradiționale cum peste tot vezi același cașcaval care se găsește și prin supermarketuri sau același cotlet, sau ce mai vă trece prin cap, și te întrebi dacă asta nu arată că ori cei care produc nu au înțeles existența revoluției industriale, ori nu au cunoștință despre semnificația cuvântului tradițional, ceea ce la cum mai merge școala azi nu este greu de înțeles ori sunt niște impostori care vând doar iluzii. 

În lumina celor vândute la târguri, chiar crezi că orice fabrică de mezeluri produce doar produse tradiționale, dar tradițional pot fi rețeta, tehnica de producere a produsului, tehnica de producere a materiei prime, sau amestecuri între acestea, doar că trebuie precizat foarte clar ce este și dacă este tradițional, dar de multe ori tradițională este doar eticheta.

Turistul din vestul Europei sau din orice altă regiune a lumii vine pentru această percepție și crede în ceea ce vede, iar tu pentru ce îi ceri în plus trebuie să îi îndeplinești visul și povestea, iar autoritatea ar trebui să aibă grijă ca povestea să fie mereu adevărată, în timp ce la noi avem parte de un ,,bullying” între cel care vrea normalitatea de afară și cel care îi oferă ,,realitatea de la noi”.

Ce turism rural să dezvolți în aceste condiții și cum să îi protejezi pe cei cu adevărat serioși de toți impostorii, care în afară de câștig și de dorința de a compromite tradiționalul nu vor altceva, lucru permis cu binecuvântarea și sprijinul autorităților, prin lipsa atât a unei legislații simple de aplicat, cât și a autorităților decise să implementeze.

Pentru a se face ordine și în acest domeniu, ca în multe altele, ar trebui să avem specialiști în cadrul ministerelor de resort care să înțeleagă fenomenul, dar din păcate lipsesc cu desăvârșire și mă uit deja cu compasiune la cei care chiar cred în prostia lor că se pricep la ceva, doar prin faptul că au fost numiți pe funcții și iau salariul aferent, dar nu sunt în stare să facă nimic din ce ar trebui, iar aici nu sunt de vină doar miniștrii, ci mai ales căpușele de lângă ei, sub care nici iarba nu crește.

O strategie serioasă, pusă în aplicare fără a se ceda la birocrația sistemului, ar fi o șansă pentru salvarea multor zone și gospodării rurale, doar că după atâția zeci de ani de capitalism pot spune fără teama de a greși că nimeni nu își dorește acest lucru. Și uite așa degeaba avem regiuni frumoase, tradiții minunate, gastronomie spectaculoasă, dacă totul este pe mâna unor autorități publice analfabete funcțional și a unor antreprenori care nu au legătură cu tradiția, ci doar o compromit prin lăcomie și ipocrizie, iar în aceste condiții cei care chiar ar trebui să trăiască din aceste activități se uită cum le dispare șansa la un viitor acolo unde ar fi vrut să trăiască.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

În perioada 25 – 27 martie 2024, o delegație a Clubului Fermierilor Români, formată din membri ai Consiliului Director, ai Consiliului Național de Coordonare și 30 de tineri fermieri - absolvenți ai programelor de formare desfășurate de Club, a fost la Bruxelles pentru discuții cu decidenți europeni, cu scopul de a definitiva viitorul agriculturii europene, cu propuneri de simplificare și flexibilizare a Politicii Agricole Comune actuale. De asemenea, a fost prezentată situația economică dificilă a fermierilor din țara noastră, generată de războiul din Ucraina.

Pe 25 martie, reprezentanții Clubului Fermierilor Români s-au întâlnit cu Janusz Wojciechowski, comisar european pentru Agricultură. S-au discutat prinicipalele probleme cu care se confruntă fermierii români în adoptarea PAC, precum și propunerile Clubului de modificare a actelor normative care se află pe agenda Comisiei Europene în această perioadă:

• Simplificarea PAC și regândirea sistemului de subvenții. Clubul Fermierilor Români prin aceste propuneri urmărește instituirea unui cadru mai simplificat, flexibil și adaptabil, care să stimuleze dezvoltarea durabilă a agriculturii europene și să consolideze securitatea alimentară și coeziunea socială în cadrul Uniunii Europene.

• Contribuție la Dialogul strategic pentru dezvoltarea noilor politici. - Clubul Fermierilor Români a elaborat un document de reflecție privind obiectivele, principiile și măsurile vizând abordarea integrată a dezvoltării pe termen lung a agriculturii românești, ca parte a unei arhitecturi de politici și capacități europene, regândite în raport cu provocările majore actuale și oportunitățile excepționale ale unei Politici Agricole Comune.

• Impactul crizei economice asupra stabilității financiare a fermierilor români.

• Demersurile necesare punerii unei baze pentru Centrul de Excelență European Tineri Lideri pentru Agricultură. Clubul Fermierilor Români consideră studiul de caz oferit de programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” un model de bună practică europeană și propune extrapolarea conceptului la nivel european, prin crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri pentru Agricultură. Centrul European de Excelență are ca principal rol formarea tinerilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și conducerea ecosistemelor agricole, implicarea pro-activă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural.

Tot pe data de 25 martie a avut loc o recepție unde au participat diplomați și membri ai instituțiilor europene, organizată de Clubul Fermierilor Români împreună cu Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană.

Pe 26 martie, delegația Clubului a participat la Forum for the Future of Agriculture, cea mai mare conferință din domeniul agriculturii din Europa, organizată de ELO (European Landowners’ Organization), asociație europeană la care Clubul Fermierilor este afiliat. Participarea delegației Clubului Fermierilor Români la acest eveniment este o oportunitate de a-și face cunoscute ideile și de a-și împărtăși experiența cu liderii din domeniul agriculturii din întreaga Europă. Este al treilea an în care Clubul participă la conferință, contribuind astfel la regândirea strategică a sistemului agroalimentar.

„Ne reafirmăm angajamentul de a promova un model românesc de agricultură performantă, care să valorifice specificul național în contextul geopolitic actual ne exprimăm disponibilitatea de a colabora cu toți factorii de decizie interesați pentru identificarea și implementarea de soluții eficiente în vederea protejării intereselor fermierilor români și a competitivității afacerilor agricole autohtone”, transmite Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Click pentru a vedea în detaliu problemele și propunerile Clubului Fermierilor Români dezbătute la Bruxelles și transmise inclusiv printr-o scrisoare comisarului european pentru Agricultură. 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, a publicat în consultare publică, pentru o perioadă de zece zile calendaristice, Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, componenta 4.1.1, din cadrul PNDR 2020.

Sesiunea, care urmează a fi lansată în perioada următoare, este dedicată Cererilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora pentru sectorul vegetal.

MADR precizează că, în cadrul acestei sesiuni, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr.

Ghidul poate fi consultat atât pe pagina oficială de internet a MADR, www.madr.ro, cât și pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.ro. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații privind documentele supuse dezbaterii pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Europa clocotește deja de săptămâni bune. Fermierii din mai multe țări ale Uniunii Europene își strigă durerile în stradă. În Franța și Belgia protestele fermierilor sunt destul de violente. Agricultorii chiar au lăsat rafturile marilor lanțuri de magazine goale, furia fermierilor crescând cu fiecare zi de protest.

Ce a dus la actuala stare a agriculturii europene, totuși? Cel mai probabil, reformele impuse de la Bruxelles, gândite din căldura fotoliilor, fără a se cunoaște realitatea din teren. Green Deal, Farm to Fork, Biodiversitate sunt strategii nesustenabile, cel puțin la ora actuală, când se-ntâmplă atâtea pe planetă, pandemii, conflicte, războaie. Ca să nu mai pomenesc veșnica problemă, reglementările UE nu țin cont, așa cum ar fi normal, de specificul fiecărei țări.

Cu viteza luminii se elimină substanțe active de protecție a plantelor fără a exista înlocuitori. Suprafețe considerabile de teren agricol devin pârloagă, că așa vrea UE, dar fără a gândi un sistem de compensare pentru agricultori. UE nu vrea cultivarea plantelor modificate genetic, însă importă masiv produse finite care provin de la astfel de plante interzise în spațiul european. De pildă, soia.

Comisia Europeană vrea ca în UE cetățenii să trăiască sănătos, să consume bio și zice că i-a întrebat dacă vor alimente „mai curate”, „mai sănătoase”, iar oamenii au răspuns că da. Dar Comisia nu l-a întrebat pe cetățeanul european și dacă e dispus să plătească mai mult cu 40%-50% ori chiar 80% pentru hrană. Și câte și mai câte lucruri nerealiste sunt dictate și reglementate de Bruxelles, prin intermediul unor politicieni care nu au habar cu ce se mănâncă agricultura și nu numai.  

Cum era de așteptat, agricultorii din țara noastră au prins curaj și au ieșit pe străzi, la protest. La fel, cum era de așteptat, având în vedere firava asociere a sectorului, protestele fermierilor noștri sunt dezorganizate, iar lipsa unui conducător își spune cuvântul. Nu despre asta vreau, însă, să vorbesc. Ci doresc să accentuez dezbinarea românului.

Protestul fermierilor nu este doar despre ei, ci despre noi toți, cetățenii României. Poate fi un semnal de alarmă pentru guvernanții de toate culorile politice, că a venit vremea să înceapă să lucreze și pentru populație, nu doar pentru ei și prietenii lor.

Observ că sunt unii care tot au treabă cu subvențiile fermierilor. Păi, sunt un drept al lor, iar subvențiile se întorc în economia țării. Seringa aia care ajunge în spitale la preț de tractor nu deranjează pe nimeni? Sau învățământul gratis care ne costă mai mult decât ăla privat nu supără deloc?

Sunt unii, nu puțini, deranjați de protestele fermierilor și de faptul că aceștia își cer drepturile. În schimb, nu ne oripilează că infrastructura rutieră e la pământ pentru că guvernanții de toate culorile politice nu au reușit în peste 30 de ani să facă ceva din cauza prețurilor mari generate de… prea multe buzunare.

Agricultorii nu au ieșit la parada utilajelor, stau în frig pe drumurile patriei pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Da, sunt tractoare, mașini de zeci, sute de mii de euro. Ce-ați fi vrut, ca în anul 2023 să se facă agricultură cu plugul tras de boi? Pentru sculele astea, scumpe, de altfel, fermierii muncesc de dimineață până noaptea și în cele mai multe cazuri nici măcar nu sunt ale lor, fiind cumpărate cu ajutorul creditelor bancare, leasingurilor. Și-au gajat casa, masa, nevasta/bărbatul, copiii, pământul ca să producă hrană.

Nu toți putem fi antreprenori și nici nu trebuie. Haideți să nu-i mai apostrofăm, să nu mai jignim fermierii! Așa cum noi ne dorim să avem în țara asta predictibilitate, stabilitate financiară, așa vor și agricultorii pentru afacerile lor.

Ar trebui să le fie rușine tuturor celor care sunt deranjați de protestele acestor oameni simpli, harnici, care-și produc banii, care mai dau de mâncare și altora (au angajați), care contribuie la bugetul țării și cărora acum le e greu și din cauza guvernanților din România, nu doar a celor de la Bruxelles.

Tuturor ne e greu din cauza clasei politice care e preocupată de propriile jocuri/interese.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Adrian Pintea, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), este invitatul ediției la rubrica Interviu. Spune despre el că este un ardelean-oltean, fiind clujean prin naștere, dar vâlcean prin prisma faptului că s-a stabilit acolo de foarte mulți ani. Inginer zootehnist prin formație, a fost mai întâi șef de fermă la AgroComsuin SA Bonţida, pentru ca după o perioadă în care a activat în zona privată să ajungă director general la Carvil SA, cunoscută pe vremuri ca Întreprinderea de Industrializare a Cărnii Vâlcea. Din 2006 a activat în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), până la funcția de director general, pe care a ocupat-o din 2016 până în 2023. De atunci este în postura din care ne va împărtăși în rândurile care urmează mai multe informații foarte utile fermierilor.

Reporter: S-a discutat mult în ultima vreme despre ajutoarele naționale tranzitorii, atât pentru specia bovină, cât și pentru cea ovină. Care este situația astăzi și care sunt veștile pe care le putem da?

Adrian Pintea: În ceea ce privește plata subvenției pentru toate formele de sprijin acordate de către APIA, vorbim despre cererea anului 2023, știm foarte bine că se află în plină campanie de autorizare a acestora. Aici ne referim atât la plata ANT-ului, cât și la toate celelalte plăți pe care fermierii trebuie să le primească, conform Regulamentului european și legislației naționale, până în data de 30 iunie, care este termenul-limită până la care APIA trebuie să efectueze toate plățile aferente anului 2023. Până în prezent, APIA a autorizat aproximativ 95% din plăți, dar fermierii încă așteaptă plata ANT-ului pentru înverzire și alte scheme pe care APIA nu le-a autorizat încă pentru plată. În ceea ce privește ANT-urile, acestea au fost aprobate în ședința de guvern. A fost emisă o hotărâre de guvern pentru ajutoarele naționale tranzitorii, atât în sectorul vegetal, cât și în cel zootehnic. După publicarea în Monitorul Oficial, APIA are obligația de a stabili cuantumurile acestor ajutoare și este în situația de a le finaliza, astfel că în scurt timp va demara plata acestora. Se știe că plata ANT-ului este finanțată din bugetul anului următor celui de cerere. De asemenea, în ceea ce privește înverzirea, APIA lucrează pentru a efectua plățile pentru aproximativ 60.000 de fermieri. APIA se află în faza finală a dezvoltării sistemului informatic, iar aceste plăți vor intra în conturile fermierilor în curând. Astfel, se apropie de finalizarea integrală a acestor plăți, iar ultima plată, așa cum fermierii noștri știu deja de mulți ani, este sprijinul cuplat în sectorul vegetal, care se plătește după data de 15 mai. Aceasta este ultima schemă mai consistentă, iar 15 mai este termenul-limită pentru depunerea documentelor suplimentare necesare pentru această categorie de plăți. După finalizarea depunerii tuturor documentelor, plata se va face conform practicii anterioare, după data de 15 mai.

Reporter: Rămânem în acest domeniu, al zootehniei, pentru că au fost întâlniri și discuții aprinse la sediul Ministerului Agriculturii despre modul în care se vor face plățile și cum se vor acorda ajutoarele în zootehnie. Dacă să se continue cu ajutoare pentru toată lumea sau doar pentru cei care fac Controlul Oficial al Performanțelor ori pentru cei care au deja selecție făcută, adică acele ferme de elită. Care este rezultatul la care s-a ajuns, dacă s-a ajuns în cazul acesta?

Adrian Pintea: În ceea ce privește cererea anului 2023, fiind în plină campanie de autorizare la plată, acestea rămân stabilite așa cum au fost la data depunerii lor. În ceea ce privește cererea anului 2024, care va demara în curând, cu toate că este posibil să apară o decalare a termenului de depunere a acestor cereri, față de data de 1 martie, poate chiar de o lună sau peste, deci undeva în aprilie, pentru că încă se așteaptă derogările pentru GAEC-uri, precum GAEC 7 și GAEC 8, și modificări pentru anumite ecoscheme. Asta pentru că anul 2023 a fost un an greu, atât pentru salariații APIA, cât și pentru fermieri, deoarece s-a trecut la noua Politică Agricolă Comună, cu noul Plan Național Strategic și de aceea au existat discuții și solicitări venite din teritoriu privind aceste probleme cu care s-au confruntat fermierii în anul de cerere 2023, astfel încât, acolo unde se poate, să se facă anumite reglaje pentru cererea din 2024. Dacă vorbim de bovine, pentru perioada 2023-2027, s-a stabilit, de exemplu, să acorde sprijin la data de referință: 2018. Dar în felul acesta plățile sunt cumva legale, dar nu morale, iar fermierii au solicitat să nu se acorde ceva pentru această dată istorică. Dar noi, ca stat membru, nu putem să nu acordăm deloc, însă putem să stabilim cuantumul. Putem să stabilim un euro, un leu pentru cele care sunt dată istorică, iar pentru cele pe care omul le are în exploatație să fie o sumă mult mai mare. În acest sens au fost multe discuții, atât cu ocazia consultărilor pentru pregătirea PNS-ului, cât și de-a lungul zilelor cu protestele fermierilor. De asemenea, au fost discuții despre acordarea unor forme suplimentare de plăți pentru animalele pe care le ții, așa-numitele efective pentru prăsilă. Totodată, s-a discutat despre eliminarea obligativității ca aceste efective să fie înscrise în Registrele genealogice. Având în vedere toate aceste modificări pentru anul de cerere 2024, unele fiind chiar de substanță, se ajunge implicit la modificarea PNS-ului. De aceea trebuie notificată Comisia Europeană și făcut un comitet de monitorizare, iar acest lucru necesită respectarea anumitor termene, ca stat membru. De aceea, există posibilitatea unui decalaj în depunerea cererilor, însă fermierii nu vor fi afectați, deoarece perioada de depunere a cererilor va rămâne aceeași, probabil că data va fi schimbată din 1 martie în 1 aprilie. Este necesară publicarea HG-ului, a ordinului de ministru și a ordinului 80 care stabilește toate condițiile de eligibilitate pentru cererea din 2024, astfel încât fermierii să poată depune cererile atunci când toate acestea vor fi stabilite legal.

Reporter: Ați menționat GAEC 7 și GAEC 8. Ministerul Agriculturii a susținut în toate consiliile AgriFish prelungirea termenului, au fost făcute notificări, sunt țări care au fost alături de dorința fermierilor români. Știm foarte bine că au fost proteste și în România, dar și în Franța, vizavi de aceste două condiții. Cum am putea interpreta reacția Comisiei Europene?

Adrian Pintea: Au fost numeroase discuții referitoare la derogările pentru cele două GAEC-uri, fie că vorbim de pârloagă, fie de rotația culturilor. Pentru GAEC 7, încă se așteaptă o derogare, o clarificare, o aprobare din partea Comisiei Europene. În toate consiliile de miniștri, domnul ministru Barbu a prezentat poziția României. De exemplu, în ceea ce privește pârloaga, s-a discutat posibilitatea de a se permite la nivel de țară să lase 4% din totalul terenului, în loc să fie obligat să lase fiecare fermier în parte acel procent. Pentru că tu, fermier, lăsându-ți o bucată de teren pârloagă, poți să infestezi cealaltă bucată și de aici începe o adevărată nebunie. Dar, deocamdată, pentru GAEC 7 așteptăm. Pentru GAEC 8, s-a convenit că procentul de 4% poate fi realizat prin mai multe opțiuni, fiecare fermier putând alege între ele sau o combinație a acestora. Aceste opțiuni includ elementele neproductive, culturile fixatoare de azot fără tratament, cultura secundară fără tratament și fără factorul de ponderare. Toate aceste aspecte au fost acceptate și nu reprezintă o problemă. În ceea ce privește ecoschema, România va propune un procent cu 1% peste ambiția din GAEC 8, astfel încât 5% va fi suficient pentru ca ecoschema să fie accesată de fermieri. Toate aceste măsuri trebuie transpuse în legislația națională și trebuie instituit un comitet de monitorizare. Acesta este un alt motiv pentru care este posibil să existe un decalaj în termenele de implementare. 

Reporter: Un alt subiect despre care vreau să discutăm este legat de compensarea pierderilor pe care fermierii le-au suferit anul trecut. Este vorba despre compensarea pentru secetă și despre compensarea pentru pierderile în urma importurilor de cereale din Ucraina. Ce s-a stabilit și când vor primi acești bani fermierii?

Adrian Pintea: Aici sunt mai multe forme de sprijin pe care Ministerul Agriculturii le-a inițiat și care sunt în desfășurare. Referitor la pierderea de venit cauzată de secetă la culturile de toamnă, de asemenea, se acordă o formă de sprijin. Fermierii au solicitat aceste forme de sprijin și pentru culturile de primăvară, însă, așa cum a menționat și ministrul în discuțiile precedente, trebuie să așteptăm rectificarea bugetară și să găsim o modalitate pentru a oferi compensații și pentru culturile de primăvară. De asemenea, anul trecut s-a acordat o sumă de 100 de euro pentru fiecare vacă de lapte, vaca de carne nefiind compensată, de aceea acum se desfășoară procesul de primire a cererilor pentru acestea, prin intermediul APIA. Se oferă o sumă de 100 de euro pentru fiecare bovină de carne. Toate aceste compensații sunt legate de impactul conflictului din Ucraina asupra veniturilor, iar plățile trebuie efectuate până la data de 30 iunie, pentru a asigura ca fermierii să primească acești bani în conturile lor. De asemenea, în cadrul aceleiași probleme legate de Ucraina, se acordă și credite agricole pentru fermierii care au suferit pierderi sau se confruntă cu dificultăți. Toate aceste inițiative sunt în curs de desfășurare, iar un alt aspect așteptat de fermieri este lansarea creditului de producție și a celui de investiții. Așadar, creditul de producție va avea o dobândă de 1,95-2%, cu ROBOR-ul și toate cheltuielile suportate de Ministerul Agriculturii. Cu privire la creditul de investiții, acesta va avea, de asemenea, o dobândă subvenționată de stat de până la 2%, însă ROBOR-ul va fi suportat de fermier. Se va acorda o sumă de până la 10 milioane de euro, iar aceste inițiative vor fi lansate în foarte scurt timp, deoarece sunt pe circuitul de avizare la celelalte ministere. Plățile pentru toate aceste măsuri trebuie efectuate până la data de 30 iunie, iar fiecare beneficiar poate primi până la un plafon maxim de 280.000 de euro. Este important de menționat că APIA interconectează toate formele de sprijin, astfel încât nimeni să nu depășească suma maximă de 280.000 de euro per beneficiar.

Reporter: Să încercăm să lămurim această interconectare pe care o face APIA, cum se ajunge la această sumă maximă de 280.000 de euro?

Adrian Pintea: Exemplu: ai luat 100 de euro pe hectar, acum depui cererea la APIA și ai de luat 100 de euro pentru vaca de carne. Dacă tu în anul 2022 ai luat, să zicem, 200.000 de euro, iar anul acesta, cumulându-le pe celelalte mai ai de luat 100.000 de euro, n-o să primești decât 80.000 de euro, astfel încât să nu depășești acel plafon total de 280.000 de euro.

Reporter: Este un plafon stabilit de România, de Ministerul Agriculturii, de Guvern sau de Comisia Europeană?

Adrian Pintea: Este un plafon stabilit de Comisia Europeană, ăsta este plafonul maxim, a fost 250.000 de euro, iar în urma negocierilor, care au fost în Consiliul de miniștri, s-a mărit în momentul de față la 280.000 de euro.

Reporter: În această perioadă, fermierilor urmează să li se acorde niște ajutoare, niște subvenții?

Adrian Pintea: În acest moment, APIA efectuează plăți zilnice în valoare de aproximativ două milioane de euro. De asemenea, toate formele de sprijin oferite de Ministerul Agriculturii, fie prin intermediul Direcției Agricole, fie prin APIA, în legătură cu conflictul din Ucraina, trebuie să fie plătite până la data de 30 iunie, conform termenului stabilit de Comisia Europeană. În plus, creditul pentru investiții destinat fermierilor se află în prezent în procesul de avizare. După ce se va finaliza și va fi aprobat în cadrul ședinței de guvern și publicat în Monitorul Oficial, acest credit va fi lansate, permițând fermierilor să-și capitalizeze afacerile și să efectueze investiții. Acestea sunt principalele aspecte până la data de 30 iunie. Pe urmă intrăm pe făgașul normal în ceea ce privește cererea lui 2024, care se va depune, controale administrative, teren și cu avansul în data de 16 octombrie. Deci plăți masive se vor face până în 30 iunie, iar apoi pe perioada verii se vor face „bucătăriile” interne în APIA și Direcția Agricolă, iar plățile vor reîncepe în 16 octombrie. Iar, pe lângă acestea, pe ameliorare, pe motorină, aceste plăți se vor face așa cum știu fermierii, lunar sau trimestrial, în funcție de solicitări.

Reporter: Specia ovine este scoasă de la ajutorul pentru pierderile suferite în urma războiului din Ucraina. Restul speciilor au acces. De ce?

Adrian Pintea: De ce, n-aș putea să vă răspund la întrebarea asta, dar știu că au fost nenumărate consultări, fie că vorbim de ministrul Barbu sau de ceilalți miniștri care au fost în momentul în care s-a creionat acest PNS, pentru că știu, la o anumită discuție – cred că dl ministru Chesnoiu era la vremea respectivă – s-a căutat o ecoschemă și pentru specia ovină, dar nu s-au găsit elemente astfel încât să-i satisfacă și pe fermieri sau fie că erau o muncă și o documentație foarte stufoasă pentru o sumă destul de mică și atunci s-a renunțat la acest lucru. Iar în ceea ce privește plăți care se fac acum legat de Ucraina, nu au fost identificate soluții. O altă specie care a fost cumva uitată, și pe bună dreptate solicitată de fermieri, a fost pentru familiile de albine, pentru că undeva, dacă nu mă înșel, de prin 2018, n-au mai primit niciun fel de formă de sprijin, știm că România este una dintre țările mari crescătoare de albine, și atunci și aici este pe circuitul de avizare o hotărâre de guvern, astfel încât să se acorde o formă de sprijin pentru crescătorii de albine, undeva la 20 de lei pe familia de albine.

Reporter: Fermierii își pun întrebarea de ce nu se respectă, la stabilirea cuantumurilor, conceptul de unitate vită mare? Corespondentul la cât înseamnă la bovine și cât înseamnă la ovine, de exemplu, un număr de 8-10 ovine pentru fiecare unitate de vită mare?

Adrian Pintea: Aici, în urma negocierilor, s-au stabilit anumite criterii. De exemplu acum, pentru forma de sprijin de 100 euro pentru bovine, se folosește conceptul de unitate vită mare pentru calcul. Totuși, este un subiect de discuție și s-ar putea lua în considerare ca toate formele de sprijin să fie stabilite în funcție de unitatea vită mare, astfel stabilindu-se un standard, fie că vorbim de ovine, bovine sau caprine. Aceasta este o decizie care trebuie luată în cadrul asociațiilor, după consultări, pentru a ajunge la un consens în această privință.

Reporter: Având în vedere discuțiile anterioare despre secetă, să ne oprim și la problema irigațiilor, care este un subiect ce va fi abordat și în anii următori. Fermierii își doresc să beneficieze de proiecte cu finanțare europeană pentru a putea reabilita infrastructura secundară, în timp ce infrastructura principală va continua să fie gestionată de ANIF. Care sunt prioritățile în ceea ce privește reabilitarea infrastructurii principale?

Adrian Pintea: În ceea ce privește irigațiile, cu siguranță, este un subiect care a fost discutat de-a lungul anilor și va continua să fie în atenție pentru că, deși s-au realizat anumite lucrări în fiecare an, suma alocată nu a fost niciodată suficientă, iar necesitățile au fost imense. ANIF are în derulare peste 50 de șantiere în prezent, iar recent am fost în județul Teleorman alături de domnul ministru Barbu pentru inaugurarea unei noi stații. Eforturile sunt vizibile, iar bugetul alocat ANIF este consistent, ceea ce permite lucrările pe aceste șantiere. Cu toate acestea, cantitatea de lucrări desfășurate nu este încă satisfăcătoare, iar fiecare an aduce încercări noi pentru extinderea suprafețelor irigate. Cu siguranță, avem în continuare mult de muncă și vom continua să investim în această direcție în următorii ani. Investițiile realizate prin AFIR, inclusiv cele din cadrul Planului Național de Irigații (PNI), sunt în desfășurare, însă necesitățile rămân mari. Sperăm că și în viitor bugetul va fi unul consistent, astfel încât ANIF să poată continua lucrările pentru îmbunătățirea infrastructurii de irigații.

Reporter: Există proiecte pentru Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații care vizează energia verde, inclusiv cea eoliană și solară. ANIF are în vedere dezvoltarea unor astfel de proiecte pentru stațiile de pompare pe care le deține?

Adrian Pintea: Cu siguranță, da. Întotdeauna căutăm soluții care să implice costuri reduse, fie suportate de ANIF sau de fermieri, pentru a reduce la minimum costurile și a maximiza randamentul. Se lucrează la proiecte-pilot care includ, de exemplu, instalarea de panouri fotovoltaice pe canalele de irigații. Trebuia să călătoresc în SUA pentru a discuta exact despre acest subiect, dar, din păcate, au existat aceste proteste și nu am putut ajunge, însă aștept să se întoarcă colegii mei și profesori de la USAMV și ASE, care se află acolo, pentru a vedea ce proiecte au fost dezvoltate. Nu trebuie să reinventăm roata, dacă există soluții bune, să le preluăm și să le implementăm și noi.

Reporter: De altfel, dacă-mi aduc bine aminte, în PNRR-ul depus de fostul ministru Adrian Oros, mai bine zis, în proiectul respectiv pentru irigații, exact despre acest lucru era vorba la vremea respectivă, de panouri solare care să fie deasupra canalelor.

Adrian Pintea: Da. Doar că, din păcate, în PNRR agricultura nu are niciun euro.

Reporter: Da, agricultura n-a fost inclusă, a fost scoasă din start. Pe final doresc să discutăm puțin despre prioritățile Ministerului Agriculturii astăzi, din punctul dumneavoastră de vedere. Sau ale agriculturii românești.

Adrian Pintea: Din punctul meu de vedere și de felia pe care eu o gestionez în cadrul MADR, dar făcând parte din conducerea ministerului, prioritatea noastră este să finalizăm cât mai repede legislația pentru anul 2024, pentru a putea demara campania de primire a cererilor pentru anul 2024 și cumva să intrăm într-un făgaș normal, cu modificările legislative pe care vi le-am spus să le putem implementa, astfel încât să avem o stabilitate și o viziune până în 2027 și fermierii să știe exact ce au de făcut pentru a putea beneficia de toate formele de sprijin pe care ministerul le pune la dispoziția lor. De asemenea, finalizarea tuturor plăților, a proiectelor pe care le are ministerul în desfășurare, aici fie că vorbim de sectorul zootehnic – nu doar bovine, oi și capre, ci și în privința sectorului suin și la pasăre, unde sunt de asemenea proiecte în desfășurare, toate programele, pentru că în anul acesta a fost o viziune în care încă de la început s-a pus la dispoziție tot plafonul, vorbim de cei de la AFIR, astfel încât fermierii să aibă o plajă și o deschidere de la începutul anului și să știe exact care sunt calendarele pentru depunerea proiectelor, toate acestea să fie evaluate de colegii de la AFIR și să intre cumva într-un făgaș normal și, eventual, de asemenea consultări trebuie să fie în permanență cu sectorul agricol, vegetal sau zootehnic, astfel încât să preîntâmpinăm anumite nemulțumiri care au fost în perioada anterioară, și printr-un dialog să găsim o cale comună. Știm foarte bine, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are un sac de bani și pe acesta trebuie să-l gestionezi cât mai corect, astfel încât să aduci plusvaloare pentru sectorul agricol.

Vă propunem să citiți un interviu cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Aurel Simion, despre tradiții culinare ale românilor de ieri, ce pot face parte dintr-o industrie alimentară alternativă în România de azi sau, mai degrabă, de mâine. Temele abordate au fost mai multe, de aceea merită să zăboviți câteva minute, pentru a-l lectura.

Reporter: Cum a fost anul 2023, după ce ați tras linie?

Aurel Simion: Pe sectorul coordonat de mine, eu zic că bine. Și dacă suntem sănătoși înseamnă că anul a fost bun. În afară de activitatea de zi cu zi pe industrie alimentară și alte responsabilități pe care le avem, aș scoate în evidență ceea ce am făcut pentru zona montană a României – răspund de Agenția Națională a Zonei Montane –, aș aminti că în anul 2023, într-o perioadă foarte scurtă, am reușit să implementăm 198 de proiecte pe zona montană. Tot în 2023 am constituit cele nouă grupe de munți; Comitetele de Masiv; am făcut Consiliul Național al Muntelui, un lucru extrem de important, și nu în ultimul rând am lucrat și am participat la elaborarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă a zonei montane din România, strategie care va face obiectul unei hotărâri de guvern în prima parte a anului 2024. De ce scot în evidență Strategia? Pentru că, de aici încolo, dezvoltarea zonei montane va avea o temelie. Este o strategie bine gândită și discutată, reieșită din dialogul purtat în deplasările noastre în teritoriu, în întâlnirile cu oamenii și fermierii din zona montană a României. Agenția Națională a Zonei Montane a participat inclusiv la declararea transhumanței ca activitate protejată la nivel mondial. Am participat la elaborarea Legii Punctului Gastronomic Local, o acțiune și o activitate în care am mare încredere. Mi-aș dori din tot sufletul și voi pune umărul ca ea să fie implementată într-un timp cât mai scurt, în așa fel încât în România să avem cât mai multe, sper 5000-6000 de puncte gastronomice, pentru că avem cu ce să ne lăudăm în zona rurală. Ministerul Agriculturii este și al Dezvoltării Rurale, și atunci trebuie să avem în atenție, în politica pe care o facem, și dezvoltarea, și menținerea zonei rurale a României. Punctul Gastronomic Local face parte dintr-o asemenea strategie, este un element de păstrare a tradițiilor noastre, a gastronomiei românești, dar nu în ultimul rând valorifică, pe lanț scurt, producția din gospodăria proprie. Iar gospodăria țărănească, la nivel european și nu numai, rămâne un exemplu de sustenabilitate și de economie circulară.

Muntele și managementul specific

Reporter: Care sunt atribuțiile pe care le au Comitetele de Munte și Consiliul Național al Muntelui?

Aurel Simion: Munții României sunt împărțiți în nouă grupe de munți, pentru că fiecare grupă are specificul ei și trebuie ținut cont, când faci o politică, de particularitățile zonei respective. Să vă dau câteva exemple. Când am stabilit grupa de munți Făgăraș, se punea problema turismului, la fel și pentru cei din Dâmbovița, care susțineau că problema cea mai importantă a munților este dezvoltarea turismului; ne-am dus în Bihor, iar cei de acolo gândeau că ar fi o prioritate popularea cu zimbri a zonei montane din regiune și cu pește autohton a râurilor montane, se refereau la lostriță; ne-am dus în Harghita și acolo cea mai mare problemă era împădurirea plaiurilor alpine, era vorba nu doar de afiniș, ci și de ferigă, steregoaie și așa mai departe, că dacă aciditatea pajiștilor alpine se schimbă și devine din ce în ce mai acidă, atunci plantele toxice și cele invazive acoperă plaiul montan și animalele nu mai au unde să pască; ne-am dus în Covasna și cea mai mare problemă era atacul urșilor în gospodăriile populației și ale fermierilor din zona respectivă. Deci fiecare grupă de munți are particularitatea ei, de aceea legiuitorul, în 2018, prin Legea 217, a gândit împărțirea pe grupe de munți, în așa fel încât fiecare să vină cu specificul și problemele proprii pentru a le integra într-o strategie sau într-o decizie a Consiliului Național al Muntelui. Pe sistem piramidal, cele nouă Comitete de Masiv sunt coordonate de Consiliul Național al Muntelui, unde președinte este prim-ministrul, secondat de ministrul agriculturii, ca vicepreședinte. Este foarte importantă constituirea acestor Comitete de Masiv și a Consiliului Național al Muntelui pentru că decizia nu mai trece prin zece mâini, trece de la bază direct la decident, iar implementarea ei se face mult mai rapid, scurtând timpul de la nevoie la decizie. Îmi place această structură de coordonare. Noi, Ministerul Agriculturii, vom veni și cu Strategia, ne vom duce la prim-ministru, la Consiliul Național al Muntelui, o vom analiza acolo și apoi vom demara legiferarea ei printr-un HG, în așa fel încât în viitoarele legislaturi sau cine vine la conducerea Ministerului va trebui să implementeze ceea ce a legiferat Consiliul Național al Muntelui. Agenția Națională a Zonei Montane, care aparține de Ministerul Agriculturii, va asigura implementarea măsurilor dispuse de Consiliul Național al Muntelui. De aceea mi se pare o formă de organizare bună, având și Strategie, deci zona montană a României ar trebui să primească o atenție deosebită, pentru că zona montană ne oferă atâtea lucruri: de la mediu la apă, la climă, la ce vrem noi.

Reporter: De altfel știu că există o lege prin care se stabilea o sumă de un miliard de euro pentru dezvoltarea zonei montane.

Aurel Simion: În 2018 era povestea, cu cele cinci legi care au făcut un ansamblu de legi în frunte cu Legea 217, Legea Muntelui, era vorba acolo de legea de înființare a punctelor de sacrificare, legea de înființare a stânelor montane, a punctelor de colectare și procesare a laptelui și a fructelor de pădure. Noi anul trecut am finanțat trei dintre aceste domenii de activitate: procesarea și colectarea laptelui, procesarea și colectarea fructelor de pădure și, nu în ultimul rând, a stânelor montane. Eu sunt mulțumit de ceea ce am făcut, personalul Agenției montane a asigurat un pionierat în finanțarea strictă a zonei montane a României, am trecut prin focul înțelegerii și al coordonării unor asemenea proiecte, sper să le dezvoltăm de aici încolo cu și mai mare aplicabilitate și rezultate în teritoriu. Strategia de dezvoltare a zonei montane a făcut obiectul unui proiect POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă), licitația a fost câștigată de Banca Mondială, strategia în sine este elaborată de Banca Mondială împreună cu Ministerul Agriculturii și cu toate celelalte nouă Comitete de Masiv din România. 

Reporter: Ce facem cu Strategia mai departe? Vom avea o strategie, ea va fi aprobată, și ca atare va trebui să genereze niște legi care să urmeze această strategie.

Aurel Simion: Pot să genereze și legiferare, și legi, dar în primul rând trebuie să genereze finanțări, și mă gândesc pentru zona montană la finanțări multifond, că nu numai din bănuții de la Ministerul Agriculturii poți să ții o zonă montană a României, va trebui să găsim și alte forme de finanțare, probabil directă, de la Comisia Europeană, de la Ministerul Mediului, din fondurile europene, în așa fel încât zona montană să beneficieze de o atenție deosebită, inclusiv financiară la nivel național, pentru că Strategia trebuie să identifice și soluții de finanțare. O așteptăm cu mare drag. Chiar dacă am participat la ea, mă interesează forma finală. Știu că e finală, așteptăm să fie depusă la noi.

Transhumanța nu ar trebui să dispară

Reporter: Un alt lucru de care aminteați ceva mai devreme, o activitate milenară în România, care a stat la baza schimburilor, relațiilor culturale între regiuni, cu un rol foarte important în tradiția noastră și păstrarea ei, transhumanța. Cum o sprijinim în continuare? Trebuie să recunoaștem că transhumanța nu se mai practică decât foarte rar.

Aurel Simion: E păcat că nu se mai practică, din punctul meu de vedere. Probabil, colegii din parlament sau fermierii mari or să mă contrazică și or să zică: „Domnule, nu, transhumanța se făcea atunci când forma de proprietate era una singură, acum s-a divizat, fiecare om are parcela lui și conform constituției și tradiției noastre, a românilor, «ce-i al meu e al meu și nu trebuie să fie călcat de nimeni»”. Cred totuși că transhumanța avea un rol benefic. Pentru că ne confruntăm la ora actuală cu o problemă destul de serioasă, cei de la Academia de Științe Agricole ne sesizează degradarea pajiștilor alpine, ceea ce e un fenomen periculos pentru zona montană. De ce se degradează? Pentru că avem din ce în ce mai puține animale – și lipsesc mai ales cele din specia ovine, pentru că pajiștea alpină este întreținută în special de oaie –, având animale puține, pășunatul la munte a scăzut și atunci noi trebuie să facem ceva. Trebuie să facem ceva și ca stat. N-aș vrea să ajungem în situația în care să cheltuim sume foarte mari ca să întreținem pajiștile alpine, prin aplicarea de amendamente pentru a crește aciditatea, pentru că plantele pe care le-am dat ca exemplu nu trăiesc într-un sol alcalin. De fapt, asta făcea oaia în zona montană. Oaia practic însămânțează materie organică, bălegar, care prin descompunere oferă solului mai multă alcalinitate, iar dezvoltarea florei montane obișnuite prinde amploare. 

Reporter: Există o problemă și cu jnepenișul, pentru că în fiecare an trebuie tăiat.

Aurel Simion: La nivel european, jneapănul este ocrotit. La noi este invaziv și sunt probleme. Nu știu cum vom gândi, dar transhumanța va beneficia probabil de un sistem legislativ de menținere a acestui fenomen, pentru că România în sine, dacă ne uităm și în istorie, practic ne-am stabilit prin păstorii noștri de veacuri. Trebuie să păstrăm ceea ce istoria ne-a lăsat și să lăsăm în continuare și noi.

Punctul Gastronomic Local, la început de drum

Reporter: Punctele Gastronomice Locale, ușor-ușor, au început să prindă localități cu tradiție în zona montană, dar nu numai acolo, pentru că punctul gastronomic nu este doar în zona montană sau în zonele turistice, el poate fi oriunde.

Aurel Simion: Corect. Nu trebuie să le legăm în mod special de zona montană. Eu le-am corelat acum pentru că cei din conducerea zonei montane au avut disponibilitate și m-au ajutat în poziționarea Ministerului Agriculturii vizavi de Punctul Gastronomic Local. Discuțiile pe această temă au început în 2020, când, împreună cu Ivan Patzaichin, le-am dezvoltat, am avut negocieri cu Ministerul de Finanțe, cu Ministerul Turismului, cu ANSVSA-ul, am găsit înțelegere la aceștia din urmă, președintele a emis un ordin de înregistrare a acestor Puncte Gastronomice Locale, iar ele au început să funcționeze. În schimb, nu erau legiferate. Nu aveai un Cod CAEN și o identificare ale lor, exista posibilitatea să fie confundate cu restaurante sau cu altceva, și atunci legiuitorul a venit și le-a identificat prin această lege. Ele trebuie să se dezvolte la nivelul întregii țări. Zona de câmpie poate și ea oferi anumite rețete și să dea un gust foarte bun preparatelor. De exemplu, poți să înființezi un Punct Gastronomic Local lângă o pescărie, lângă o entitate de vânătoare, la o stână – am văzut și în Belgia chestiunea asta. Anul acesta, ar trebui să ne gândim la ferme didactice, la stâne didactice, în așa fel încât dragostea pentru agricultură și pentru animale s-o preia și tânăra generație. Deci aceste puncte gastronomice poți să le înființezi unde există o sursă de hrană. Mai departe, aceste puncte se vor dezvolta. Cel care practică un management, un marketing bun, cel care e la o intersecție de drumuri din zona rurală, cel care este aproape de un obiectiv turistic poate să se dezvolte, și atunci va trebui să treacă la o următoare etapă, să se mărească, să nu ofere mâncare doar pentru 15 persoane, să ofere pentru 30, 100 și așa mai departe, și să treacă astfel la o altă formă de organizare. Pe mine, ca Minister al Agriculturii, mă interesează să valorifice ceea ce produce, să-i dea plusvaloare.  Pentru că noi nu folosim la maximum ceea ce produce gospodăria țărănească. Noi, Ministerul Agriculturii, gestionăm și risipa alimentară, facem politici ale risipei alimentare în România, și atunci ceea ce produce fermierul, micul gospodar, nu trebuie să se irosească, trebuie să îl pui într-un tuci, pe sobă și să faci o ciorbă, o mâncare, pe care să o oferi pentru că este de cea mai bună calitate. Noi punem în valoare ceea ce are frumos și bun zona rurală a României și zonele limitrofe ale orașelor, adică zona rurală a urbanului.

În lege se specifică că vor face obiectul finanțărilor sau ajutorului din partea Ministerului Agriculturii. Noi, Ministerul Agriculturii, la nivel teritorial finanțăm GAL-urile, Grupurile de Acțiune Locală, Punctele Gastronomice Locale trebuie să facă parte – și e foarte bine să audă președinții de GAL-uri – din strategia dumnealor de dezvoltare locală. Și va trebui, ușor-ușor, să fie și finanțate. Deocamdată statul român nu cheltuiește niciun ban pentru punctele gastronomice. Sunt GAL-uri în Bistrița-Năsăud, v-aș da exemplu, care au finanțat punctele gastronomice locale. Este foarte bine și așa ar trebui să dezvoltăm și să diseminăm informația la nivel național.

Reporter: Știu că există o platformă unde găsim Punctele Gastronomice Locale, ar trebui să fie inclusiv meniul pentru ziua următoare.

Aurel Simion: Suntem la început. Noi, Ministerul Agriculturii, împreună cu colegii de la AFIR, gestionăm aplicația CPAC (Catalogul Produselor și Activităților Certificate), acolo avem trecute produsele montane, produsele tradiționale, zone și așa mai departe. Vom proceda inclusiv la popularizarea lor, pentru că intră în atribuțiile Ministerului Agriculturii. În afară de faptul că am făcut această aplicație, noi trebuie să le asigurăm și o publicitate. Așadar, va exista și o platformă. În calitate de consumator vă spun, când mă duc în zona Sălaj, de exemplu, și am ajuns la ora prânzului, mi-ar plăcea să mă uit pe telefon și să văd în zonă la cine mănânc și ce mănânc, ce meniu are; pui mâna pe telefon, suni: „Doamna X, ce aveți astăzi la masă? – Am ciorbă de fasole cu ciolan”. Dacă vreau, mănânc, dacă nu, mă duc la vecina, care are o ciorbă de pasăre sau altceva. Cam așa ar trebui să ajungem să funcționeze și așa putem să aducem o plusvaloare, o creștere a nivelului de trai al locuitorilor din zona rurală. E o mică părticică acolo care poate să devină un business foarte bun la nivel național.

Schemele de calitate, pe un trend ascendent

Reporter: Să discutăm despre schemele de calitate, care ar putea aduce finanțări. La noi, toate costurile sunt integrate în preț, devenind mai mari decât prețurile produselor din import, care ne sufocă. Pentru că acolo prețurile sunt susținute, măcar într-un procent, prin schema de calitate, deja implementată.

Aurel Simion: România are la ora actuală 13 produse recunoscute european pe IGP (Indicație Geografică Protejată) și STG (Specialitate Tradițională Garantată). Puțin, vizavi de multitudinea de produse pe care le avem sau rețete pe care românii de-a lungul timpului le-au păstrat și le-au dus mai departe. Bazinul de recoltare a acestor produse pe care noi le autorizăm la nivel european, le atestăm la nivel european, este format de Produsele Tradiționale, Produsele Montane. Ca Produs Tradițional, Ministerul Agriculturii a comunicat la Comisie Ordinul 760, astfel Produsul Tradițional este o schemă de calitate națională recunoscută european. Legislativ ne-am asigurat, adică am plecat cu baza, baza este solidă, avem Ordinul 760, avem Rețetele Consacrate comunicate la Comisia Europeană, și iată că din 2020 până la zi avem șapte produse care s-au atestat, avem în fază finală încă două la Comisia Europeană, avem o opoziție făcută de bulgari la Sardeluță marinată, am avut opoziție de la vecinii noștri bulgari aproape la toate produsele, mai ales la cele din zona Dobrogei, pentru că spun ei că tradiția este comună, rețetele sunt comune și așa mai departe; nu fac decât să lungească acest timp de recunoaștere a produselor, dar cu siguranță și Sardeluță marinată, și Batog deltaic de sturion vor fi recunoscute în scurt timp la UE. Avem și alte produse în studiu, avem nouă produse din zona Bihor pe care Ministerul Agriculturii trebuie să le trimită la Comisie. România a intrat și târziu, în 2007, în UE, până am înțeles și noi fenomenul și am avut un feedback al procedurii a durat ceva, dar, în ultimul timp, eu spun că suntem pe un trend ascendent și ne mișcăm destul de bine.

Reporter: În ceea ce privește produsele tradiționale atestate? Odată cu schimbarea legislației, de la mii de produse s-a ajuns la…?

Aurel Simion: La 760 de produse. Potențialul este mult mai mare, fără discuție, tot am lucrat cu Direcțiile agricole din teritoriu, unde ar trebui și dumnealor să ne asigure o mult mai mare publicitate, diseminare a acestor avantaje. Avantajele  schemelor de calitate nu sunt mici. Când atești un Produs Tradițional, practic îi dezvălui și povestea. Având poveste, ai asigurat scaunul la masa negocierilor. Și atunci poți să discuți cu marii retaileri, cu cumpărători și așa mai departe, despre produsul tău. Dacă te duci și vrei să discuți despre un produs banal, pe care-l fac toți, n-ai cum să penetrezi piața sau să rămâi în piață. Și atunci e nevoie de o poveste a produsului. Și când ne ducem la UE ne ducem cu niște particularități pe care nu le au alte state. Avem în lucru acum, în afară de produsele de Bihor, avem Virșli de Hunedoara, avem Cârnați din Topor și Carnea afumată la garniță, amândouă din Vâlcea.

Reporter: Și ar mai fi, mi-am adus aminte, „Tocanul de oaie”.

Aurel Simion: Da. Tocanul de oaie este un produs atestat, tot în Vâlcea. Membru al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea este și dna Maria Băbu (Băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu, n.r.), la care faceți referire, Muntele Ștefanu și așa mai departe, zone frumoase ale României.

Reporter: Și mai avem acel vestit ceaun…

Aurel Simion: De la doamna Maria Spinciu. Maria și ceaunul. Este un proiect tot al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea – pe doamna Maria am găsit-o cu disponibilitatea de a arăta tinerei generații ce înseamnă o mâncare făcută românește, la ceaun, cu lemne și produse românești versus fast-food. Cam așa este proiectul. Este un proiect ambițios, a prins deja în județ și în zonă, îl vom dezvolta la nivel național.

Reporter: Știu despre proiect pentru că m-am întâlnit cu dumneaei și chiar mi-a povestit că vrea să meargă în țară, într-un turneu, prin care să promoveze mâncărurile la ceaun.

Aurel Simion: S-a făcut o primă întâlnire pe 29 decembrie 2023 la Horezu. Chiar am fost și eu prezent acolo. Putem să generăm asemenea activități la nivel național, și ar fi bine să o facem. Important e să ne păstrăm tradiția, gustul, rețetele și, nu în ultimul rând, să folosim ceea ce producem. Nu trebuie să mă duc la x colț, la un magazin, să cumpăr produse de la orice producător din afara țării și să încerc să-l cosmetizez, pentru că oricum nu-i dai gustul acela autohton.

Lucrurile bune vin din necesitate

Reporter: Ați amintit două produse din Vâlcea, foarte interesante, și vreau să revin asupra lor pentru că am mai văzut prin magazine sau prin țară promovându-se acest tip de produse, și vorbim de Cârnații din Topor și Carnea afumată la garniță. Să dezvoltăm un pic, pentru că fiecare are rețeta sa cu specificul zonei.

Aurel Simion: Lucrurile bune au un izvor. Izvorul îl reprezintă nevoia. Dacă ai o necesitate – și acasă, și în societate –, trebuie să găsești soluții. Cândva, în timp, bunicii și strămoșii noștri încercau să găsească soluții la problemele dumnealor. De exemplu iarna, oamenii din zona deluroasă a Vâlcei, când nu puteau să practice agricultură sau nu aveau mult de lucru, plecau la tăiat de lemne în zona montană. Soțiile trebuia să le pună mâncare în traistă. Ce puteau să le pună în așa fel încât să reziste în timp, să nu se strice? Omul își tăia porcul la Crăciun și începea să-l prepare. Cârnații din Topor, din Vâlcea. De ce din topor? Pentru că n-aveai alte unelte de tăiat, n-aveai mașină de tocat și automat foloseai toporul cu care lucrai. Aveai topor și te apucai să prepari Cârnații din topor. Gospodina își alegea carnea și o toca din topor.

Reporter: Acum să nu ne gândim la toporul de tăiat lemne, ăla mare. Era o toporișcă ușor de mânuit.

Aurel Simion: Sigur, nu secure. Dar să știți că, dacă stai și analizezi, practic tăierea cărnii cu toporul avea și o particularitate, pe care dumnealor, la timpul respectiv, nu o știau: una e să tai carnea cu un cuțit foarte frumos și alta e s-o tai cu toporul, pentru că toporul și zdrobește, sparge proteina, se eliberează enzima și de aici procesul de frăgezime și ulterior de maturare al cărnii se accelerează și devine mult mai suculentă, mai plăcută, iar rezistența la masticație este mult mai mică. Acești cârnați se pun la fum, se puneau la fum cald în primă fază, se puneau la uscat deasupra plitei, se uscau până când membrana foșnea, apoi se puneau pe coș, prima dată la fum cald și apoi la fum rece. E o tradiție extrem de frumoasă. Merg mai departe la carnea la garniță: practic, din acești cârnați, se toc și, împreună cu altă carne afumată, spata de porc se afumă, se toacă și se prăjește în untura proprie, nu existau borcane, existau oale din lut și se punea carnea, practic se conserva în untură, și atunci gospodarul, proprietarul o lua în traistă și pleca, mai punea puțină untură pe o felie de turtă de mălai – n-aveau pâine – și își asigura pansamentul gastric și un prânz sănătos. Acum trebuie să înțelegem că România are bogății în sare, dar sarea din fiecare salină are anumite proprietăți și, automat, cea din Vâlcea am înțeles că e mult mai bogată în magneziu și zinc, care dă un anumit gust și o savoare produselor respective. Asta îi și identifică ca un produs din zonă. Asemenea povești avem peste tot în țară, important este să găsim oameni care să-și ia puțin din timpul dumnealor în așa fel încât să scrie povestea și să vină cu produsele la Ministerul Agriculturii. Nu costă nimic pentru cineva care vrea să-și ateste un Produs Tradițional. Adevărat, atestarea pe IGP-uri, europeană, costă, pentru că te adresezi unui organism de certificare, sunt costuri și de analiză, în schimb dacă tot prinzi istorie ca Produs Tradițional, e păcat să nu mergi mai departe, la certificarea europeană, și astfel rămâne ceva după noi.

Trebuie să legiferăm ce vrea sistemul

Reporter: La final: la ce să ne așteptăm în 2024 pe sectorul industrie alimentară?

Aurel Simion: Depinde ce-ți propui. Important e să dialogăm, că practic instituțiile statului sau Ministerul Agriculturii în cazul nostru, trebuie să legifereze ceea ce vrea sectorul. Și atunci trebuie să identificăm foarte bine ce vrea sectorul. Sectorul de procesare și așa mai departe. Acum, agricultura României este o agricultură care are și cele mai mari exploatații, dar are și cele mai multe și fărâmițate, la fel și producătorii, sunt producători jucători mari, cu care te poți lupta european și nu numai, cu ei în spate poți să înclini pozitiv balanța comercială a agriculturii, dar ai și foarte mulți jucători mici, care încearcă să facă, încearcă să ducă mai departe moștenirea lor. Sunt acei jucători pe care eu îi rog să se aplece și asupra Punctului Gastronomic Local, să valorifice tot ceea ce produc acolo. Noi, Ministerul Agriculturii, trebuie să-i ajutăm pe toți, trebuie să-l ajutăm și pe cel mic, nu trebuie să-l lăsăm să ajungă un asistat social, trebuie să-l ajutăm în așa fel încât să-l menținem în piață și dacă poate să și crească. Avem legi, avem finanțări, și în ultimii 2-3 ani am avut finanțări în agricultură foarte generoase, și granturi, într-adevăr, am avut și probleme cu care noi nu ne-am mai confruntat, nu știam ce înseamnă o criză, fie ea de COVID, fie ea energetică sau ce alta am mai avut, am învățat din ele. Părerea mea e că cea mai mare problemă la o criză este panica, și nu poți s-o elimini decât prin dialog. Ministerul Agriculturii, când am avut COVIDUL și au fost rafturile goale în hipermarket, a ieșit și a spus: stop. Atunci am introdus raportarea stocurilor, am făcut-o nu neapărat că noi nu aveam ce să punem pe raft, pentru că știam că există stocuri de marfă, ci pentru liniștea opiniei publice: avem stocuri. Atunci fiecare agent economic a raportat stocurile, noi am avut pe ce ne baza și am comunicat cu cetățenii, am mai avut o sincopă atunci: lipsa uleiului. Și ne-am întâlnit, Ministerul Agriculturii cu procesatorii, și am zis: stați liniștiți, nu intrați în panică, avem ulei. Da, cetățenii României trebuie să stea liniștiți, avem ce pune pe masă, avem și rezerve, avem din ce produce și avem în primul rând un factor uman, agricultorul român, de o foarte bună calitate. Și asta ne asigură un viitor, zic eu, pozitiv și de speranță.

*****

Foto: „Ca Altădată” și MADR

Am urmărit cu mare interes evoluția protestelor din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Belgia, Polonia, Spania, România, Italia, Polonia. În toate cazurile se aduc în discuție diverse cauze care au dus la actuala situație, cum ar fi condiționalități de mediu din ce în ce mai mari, costurile foarte ridicate ale materiilor prime și combustibililor, prețurile de vânzare ale produselor agricole din ce în ce mai mici, obligații privind lăsarea unor terenuri nelucrate, creșterea costurilor birocratice și multe altele.

Un aspect care merită menționat este legat de faptul că de această dată majoritatea revendicărilor sunt adresate Comisiei Europene în totalitate sau în ,,parteneriat” cu guvernele naționale.

În același timp și în presă, dar și pe rețelele de socializare, văd numeroși ,,cunoscători” de ocazie sau membri ai unor ONG –uri ale ecologiștilor care acuză fermierii că nu vor să spună adevărurile, că au vile și mașini de lux (asta în estul Europei), că au primit subvenții cu nemiluita și multe altele de acest gen și că, de fapt, au ieșit în stradă fiindcă ,,nu se mai satură” să tot primească, dar ei în realitate ar câștiga destul.

De menționat că aceste ,,discursuri” sunt întâlnite în special în țările estice, cele mai primitive la nivel de înțelegere a fenomenelor economice, unde aproape totul se face după ureche și lipsit de profesionalism, iar campionii detașați sunt România și Bulgaria.

A nu se înțelege că în restul țărilor comunitare totul ar fi perfect, doar că acolo populația nu ,,mușcă” la toate fentele și prostiile lobbiștilor, mai ales în ceea ce privește problemele fermierilor, și aceasta are încă un respect și admirație la cotele cele mai înalte față de activitatea agricultorilor, dovadă că susținerea pentru proteste este în jurul a 90%, chiar dacă disconfortul vieții zilnice în multe situații este destul de prezent din cauza acțiunilor revendicative.

Realitatea costurilor unui fermier

Vă propun să analizăm mai în profunzime cum arată în realitate costurile unui fermier care se ocupă de cultura mare (pentru neinițiați înseamnă culturi de câmp gen porumb, grâu, orz, floarea-soarelui, rapiță, mazăre, soia și altele), iar astfel de analize (mă refer la principii, nu la modul de prezentare) mi-ar fi plăcut să văd în dezbaterea din această perioadă, astfel încât deciziile sau percepțiile publice legate de justificarea acestor proteste să nu fie date de cel care urlă mai tare, ci de cel care are argumentele cele mai solide. Văd de foarte multe ori că autoritățile care se ocupă de interesele agriculturii la nivel european, dar și național, de multe ori nici măcar nu mai au legătură cu realitățile din teren, dar asta este o altă poveste.

De aceea mi-am propus ca acest articol să fie un material ceva mai tehnic, dar făcut cumva să fie înțeles și de cei care nu sunt de specialitate sau nu au tangență cu agricultura, și are în vedere prezentarea unor devize estimative de costuri pentru principalele culturi vegetale ale fermierilor români, dar nu numai.

Astfel de devize se pot întocmi, pot fi adaptate sau altfel formatate și pentru alte culturi, cum sunt cele legumicole, pomi, vie, dar, sigur, și cu particularitățile specifice acelor activități.

Nu voi pomeni mărci de utilaje, produse sau branduri, pentru a nu se considera publicitate mascată, iar eventualele scăpări sunt fără intenție.

Îmi place să cred că formatul devizelor de cheltuieli atașate la prezentul material este simplu, poate fi reprodus în orice fermă în care avem un fermier care utilizează decent EXCEL și pricepe documentele contabile ale fermei. Mai mult, cei care vor parcurge și vor înțelege raționamentul acestora vor putea apoi să interpreteze diferitele situații și vor putea să se pronunțe dacă sunt sau nu în regulă.

Sistemul prezentat este ținut de mine în ferma pe care o dețin și din experiența anilor parcurși s-a dovedit un instrument extrem de eficace. Normal că, odată cu derularea activităților în fermă, situația este actualizată la ceea ce se întâmplă efectiv, astfel încât la final să avem costul real înregistrat.

Alături de aceste documente, în fermă se țin și altele (sau ar trebui), iar unul crucial din punctul meu de vedere este cashflow-ul, adică fluxul banilor real, adică atunci când estimezi că încasezi și plătești în cadrul fermei, iar așa poți să anticipezi dacă vei avea o eventuală gaură de finanțare și care sunt soluțiile să o acoperi.

Devizul are câteva secțiuni și o să prezint pe scurt explicația lor, astfel încât toată lumea să înțeleagă în același mod situația prezentată.

Ca o paranteză, poate acum cei care de-a lungul timpului nu au înțeles s-au lămurit acum de ce susțin mereu ca fermierii să aibă o pregătire specifică în domeniu, să aibă un bagaj minimal de cunoștințe în administrarea unei ferme, care nu înseamnă doar tehnologia agricolă, ci, din păcate, înseamnă astăzi mult mai mult, în condițiile în care birocrația a crescut excesiv de mult.

Prima parte se referă la costul cu motorina pentru lucrările mecanice efectuate, urmează cheltuielile cu salariile directe (adică mecanizatorii), urmate de cheltuielile cu materialele (îngrășăminte, pesticide, foliare, regulatori etc.) și semințele, vin apoi cheltuielile cu piesele și reparațiile (include și reviziile utilajelor) și astfel avem totalul valorilor de până aici care reprezintă cheltuielile directe.

Urmează cheltuielile cu arenda, cheltuielile indirecte, dobânzile, asigurările și amortismentul, iar toate acestea vor fi trecute în revistă un pic mai încolo.

Vor fi și ,,specialiști” care își vor aduce aminte de fel de fel de sisteme trecute cu hantru sau mai știu eu ce aplicații noi care îți arată profitul în cinci valute convertibile, dar eu sunt de principiul să îi învățăm pe cei care au nevoie întâi mersul pe jos și apoi cel pe bicicletă.

Exemplu de administrare a fermei

Ca să pornim discuția de undeva, după estimările mele și raportat la cheltuielile anticipate a le avea în ferma mea, eu prevăd o cheltuială contabilă (cu toate cheltuielile directe, indirecte, arendă, financiare și amortisment incluse) de circa 6.300 lei/ha la grâu, 7.400 lei/ha la rapiță, 8.000 lei/ha la porumb și 6.300 lei/ha la floarea-soarelui, toate valorile fiind rotunjite la nivel de zeci de lei.

Atenție, vorbesc de culturi irigate, iar ferma mea este amplasată în județul Brăila, astfel încât toată lumea să poată înțelege și contextul general al unor cheltuieli, gen arendă, prețuri estimate versus proximitate port Constanța etc.

În aceste condiții, dacă scădem valoarea subvențiilor standard, adică subvenția pe suprafață, eco-schema și subvenția pe motorină (nu vorbesc de diverse angajamente de agro-mediu), adică un total de circa 900 lei pe ha, iar valoarea rămasă o împărțim la prețurile estimative care se pot obține (sau le imaginăm acum) la poarta fermelor pentru recolta viitoare, adică o medie de 830 lei/tona de grâu ca o medie între panificație și furaj, apoi circa 1.800 lei/tonă la rapiță, 800 lei/tona de porumb (dar cred că sunt optimist) și 1.500 lei/tona de floarea-soarelui, ar trebui pentru a fi pe zero să facem producții de circa 7.200 kg/ha grâu, vreo 4.100 kg/ha rapiță, circa 9.000 kg/ha porumb și aproximativ 3.600 kg/ha floarea-soarelui, și mă repet, asta după ce am scăzut subvențiile.

Știu, fără să îi văd în realitate, că sunt unii care nu țin astfel de estimări și cum deja li se ridică sângele la cap susținând că este o prostie și că nu au niciun fundament, dar fără să știe că la mulți aceste costuri sunt și mai mari din motivele pe care le vom expune mai jos.

De aceea în continuare trebuie avute în vedere câteva considerații legate de situația existentă în ferma mea și principalele diferențe care se pot întâlni în cazul altor ferme.

Legat de prima secțiune a devizelor unde avem consumul de motorină, de menționat că noi suntem o fermă care face minimum till și apoi semănăm direct în lucrarea de bază fără altă pregătire.

Cei care lucrează clasic poate mai trebuie să adauge ceva la consumurile de motorină prin creșterea numărului de lucrări, alții care lucrează no till mai scad din lucrări, alții lucrează la alte adâncimi sau pe alte tipuri de sol (mai grele sau mai ușoare) și tot așa, de aceea fiecare își adaptează devizele la propria situație concretă.

Noi irigăm cu ajutorul motopompelor, dar alții poate irigă cu motoare electrice și adaugă cheltuiala cu energia. Alții care nu sunt la irigat ar trebui să scadă din valorile mele costuri de 600-650 lei/ha la grâu și rapiță (deja două irigări s-au făcut în toamnă la ambele culturi) și de 900 lei/ha la porumb, unde estimăm că vom avea mai multe udări, dar sperăm să ni le reducă bunul Dumnezeu.

Salariile mecanizatorilor sunt importante și atunci au o pondere, dar și fermierii mici (ei înșiși fiind principalii mecanizatori) trebuie să înțeleagă că pentru faptul că nu își plătesc salariu (sunt și care își plătesc, dar sunt minoritari) nu înseamnă că au costurile mai mici, înseamnă că nepriceperea economică este mai mare, iar pentru mine asta este o mare greșeală și statul ar trebui să-i pună interdicție ca practică. De ce? Fiindcă sunt numeroase situații în care astfel fermierul nu plătește nici contribuții la sănătate sau pensii, sau cel mult plătește pentru o singură persoană, iar soția și copiii au poziție de coasigurat, cu toate că muncesc cu toții, iar la pensie le vom plăti pensii sociale, situație pe care o avem și la acest moment.

La cheltuielile cu semințele, fiecare își trece în devize ce are și ce folosește, dar, atenție, și sămânța produsă în fermă (acolo unde se practică) are un cost și nu este gratis, cum cred foarte mulți fermieri, iar la aceasta ar trebui să se adauge costuri cu tratamentul și condiționatul (asta dacă fermierul înțelege importanța acestor operațiuni), dar fiecare face cum crede, fiind pe buzunarul lui.

Urmează îngrășămintele, unde eu având terenuri de tipul cernoziom, făcând o fertilizare echilibrată an de an și nefiind adeptul recordurilor de producție, deci nu forțez pe productivitate, am o anumită schemă de fertilizare dată și de cartare, și de istoricul producțiilor, însă alți fermieri pot avea alte concepții și formule, deci fiecare trebuie să adapteze la ceea ce practică, dar cred că un nivel mediu de 130 kg/ha DAP și 300-400 kg echivalent azotat (deci un total de maximum 150 kg/ha s.a. azot, în funcție de cultură) este o fertilizare mediu-intensivă și poate reprezenta o medie de calcul.

La îngrășăminte, noi cumpărăm cu plata imediat, la livrare, dar fermierii care plătesc la recoltă ar trebui să știe că plătesc în plus circa 1,5-2% pe luna de finanțare, în funcție ,,pe mâna cui încap”, iar cei mici mai plătesc vreo 2-3% în plus comparativ cu un fermier mediu, iar în comparație cu un fermier mare plătesc mai mult și cu 5-6%. Toate aceste cheltuieli de finanțare ar trebui adăugate la cheltuieli cu dobânzile, dar nefiind individualizate, rămân la cheltuieli cu materialele. Asta nu înseamnă că fermierul trebuie să creadă că el nu are costuri financiare, adică costuri cu dobânzi, doar că sunt la distribuitori și nu la bancă. Acest principiu este valabil în mare măsură și la pesticide, dar sunt alte valori.

Fermele solvabile își reduc aceste costuri prin angajarea de linii bancare care pot merge de la ROBOR (3 luni sau 6 luni după caz) + marje de 2-5%, adică între 8,5-12% în comparație cu cei care ajung pe la IFN, iar acolo sunt și situații în care dobânzile sunt ,,de bun management” și depășesc 22-24%, dar asta fiindcă și fermele respective au situație financiară dificilă și băncile nu îi mai finanțează. Una peste alta, între cele două tipuri de finanțări diferența de dobândă este undeva la 10%, ceea ce nu este puțin deloc.

Ca o fermă să fie solvabilă, trebuie să fie făcută de la început așa, adică toate proprietățile și dotările se fac pe fermă, iar evidența costurilor trebuie să fie extrem de serioasă. Din păcate, și vorbesc dintr-o anumită experiență trecută pe unde am mai lucrat, sunt destui fermieri care de la început înțeleg afacerea mai altfel, adică firma care exploatează nu are nimic, asta ca o protecție pentru un eventual moment când va fi executat de distribuitori, iar totul este pe numele soției, copiilor, mama soacră, iar astfel de situații sunt cunoscute. Doar că banca nu finanțează astfel de afaceri.

Privitor la pesticide, în general folosesc produse consacrate, care au spus ce au avut de spus drept confirmare a rezultatelor în diferite condiții de producție, dar fără a fi un fan al ,,trendurilor”. Dar încerc și produse noi pe anumite suprafețe și la anumite culturi, mai ales dacă anumite condiții specifice se schimbă pe teren.

Prețurile din devizele mele sunt după scăderea discounturilor, unde fermierii trebuie să își treacă propriile valori în funcție de produs, de discount și dacă îl primește (dacă are datorii din urmă este mai greu de obținut sau este mai redus).

Important de precizat este că folosim o rotație de cinci ani și încercăm să nu ne lăsăm atrași de o cultură sau alta, deoarece echilibrul este întotdeauna cel mai bun.

Mergând mai departe, ajungem la piese și reparații, unde costurile depind foarte mult de vechimea și valoarea parcului de utilaje, de modul de exploatare și întreținere, de priceperea mecanizatorilor – dacă sunt prost plătiți, și priceperea și implicarea este direct proporțională.

Arenda poate fi diferită în alte zone în funcție de fertilitatea solelor, existența de irigații, distanța față de porturile de export și tot așa. În cazul nostru, valorile sunt de circa 300 euro/ha, dar valoarea trecută în deviz este mai mică, deoarece când raportăm cheltuiala o facem la toată suprafața, incluzând și suprafețele în proprietate.

Urmează cheltuielile cu dobânzile pentru creditele de capital de lucru, dar și pentru investițiile făcute sau în curs de derulare, apoi avem cheltuielile cu asigurările pe care le facem de la înființarea fermei, dar ne-au ajutat tare mult în 2020, și la final avem amortismentul, cu o valoare destul de importantă.

Cheltuielile cu dobânzile sunt date de două tipuri de credite, cele aferente capitalului de lucru, adică pentru desfășurarea activității, și încercăm să le ținem la un nivel de cca 2.000 lei/ha, astfel fiind acoperite cheltuielile cu îngrășămintele, motorina și anumite cheltuieli neprevăzute. Restul cheltuielilor curente sunt fonduri proprii.

A doua mare grupă de credite sunt cele de investiții, durata lor este la o medie de circa cinci ani, iar filozofia este ca în principiu la fiecare zece ani să schimbăm în mare utilajele, plus o creștere a dotărilor, dar asta nu înseamnă că nu avem și utilaje ceva mai vechi.

Poate vor fi mulți care vor zice că dobânzile sunt mari, dar să nu uităm că traversăm o perioadă inflaționistă, iar dobânzile au crescut pe măsură, mai tragem încă de creditele angajate în 2020 odată cu seceta și plus că nevoia de împrospătare a tehnologiilor există, chiar dacă eu, cel puțin, nu am o viteză foarte mare în acest sens.

Pentru cei care nu pot raporta dobânzile noastre și să le compare cu tipul lor de fermă, pot spune ca exemplu cu dobânda că înseamnă credite totale de 250.000 de lei pentru o fermă de 50 ha, sau de 500.000 de lei pentru una de 100 ha și de 1.000.000 de lei pentru una de 200 ha, deci la aceste valori costurile pe hectar vor fi ca la mine. În dobânzi trebuie inclus și costul finanțării plătite către furnizori, care tot costuri înseamnă, că sunt la bancă sau la o altă firmă.

Legat de amortisment, o să mă opresc un pic, fiindcă văd foarte mulți fermieri mici și mijlocii (sunt și mari, din păcate) care chiar nu înțeleg această cheltuială, dar, de fapt, aceasta reprezintă recuperarea banilor pe care i-ați alocat pentru diversele investiții, pe care le face toată lumea, respectiv utilaje și clădiri. Este drept că această neînțelegere este dată de faptul că la contabilitatea în partidă simplă specifică PFA, II sau IF nu se ține această cheltuială și atunci fermierul uită să reducă ,,profitul obținut” cu această cheltuială.

Amortismentul este o cheltuială pe care fermierul o face dintr-un profit, iar în aceste condiții acestuia nu îi rămâne în buzunar să îl cheltuie pe diverse lucruri personale, ci este investit în active necesare activității de producție și se scade din profit pentru a nu se reține impozit.

Doar că statele cu sistem contabil francofon sunt un pic mai ,,hoațe”, în sensul că tu plătești poate banii integral, deodată, dar recuperarea prin amortisment o faci pe mai mulți ani, mergând de la trei ani pentru utilajele din spatele tractorului, la 7-10 ani la cele autopropulsate și la peste 15 ani la clădiri.

Singurul activ la care nu se calculează amortisment este terenul, deoarece se consideră că acesta nu se depreciază, cu toate că prin  proastă exploatare se poate reuși și această „performanță”.

Dar să luăm un exemplu concret. Pentru o fermă de 100 ha, are nevoie (în opinia mea și doar ca exemplu) ca să își desfășoare activitatea de un tractor de circa 130 CP, utilajele aferente gen plug, disc, combinator, semănători de prășitoare și păioase, un MET, un MA și pentru restul poate lucrează cu prestatori. La ora actuală toate aceste echipamente se duc spre 150.000 de euro fără probleme și fără „fițe” la alegerea brandurilor cumpărate. Dacă la toate aceste utilaje calculăm un amortisment mediu de 5 ani (utilajele au 3-5 ani, iar tractorul 7-9 ani), vom avea 150.000 euro: 5 ani: 100 ha  = 300 euro/ha, adică 1.500 lei.

Pentru a cumpăra aceste utilaje, fiecare dintre dumneavoastră trebuie să veniți cu acești bani ori de acasă, dar soția vă întreabă când îi aduceți înapoi, ori, dacă doriți să nu știe de aceste cheltuieli, vă duceți la bancă sau leasing, dar și acolo trebuie să îi rambursați la un moment dat.

Deci, pe înțelesul tuturor, amortismentul înseamnă banii care ori trebuie să îi rambursați familiei dacă sunt personali, ori băncii/firmei de leasing, dar în ambele cazuri ca să îi rambursați trebuie întâi să îi faceți, deci de aceea se evidențiază ca o cheltuială.

Acum vi se pare cunoscută situația, și celor care nu calculați amortismentul? Mai sunteți la fel de profitabili acum?

La venituri și la prețurile produselor agricole, vă rog să aveți în vedere că estimările sunt făcute la valorile de acum, dar acestea pot scădea sau crește în funcție de ce va mai fi, iar apoi nu uitați să ajustați prețurile și în funcție de distanța față de porturi, valori extrem de importante.

Un alt aspect extrem de important este că aceste estimări nu cuprind scăderile de venituri în caz că nu se vor acorda derogările privind pârloaga (cei 4% + 1% eco-schema) sau situația unor culturi care poate vor avea alte rezultate financiare.

În aceste condiții, îmi permit să spun că estimez pentru anul acesta, pentru a ieși pe zero, că fermierii, în funcție de condițiile concrete, la neirigat trebuie să producă între 5.500-6.000 kg/ha la grâu, 3.300-3.600 kg/ha la rapiță, în jur de 7.000 – 7.500 kg/ha la porumb și circa 3.300-3.600 kg/ha la floarea-soarelui, dar aceste valori se raportează la o medie, putând fi și valori mai joase (dar sunt excepții) sau mai ridicate (situații foarte frecvente în zonele afectate de secetă în ultimii ani), în funcție de condițiile concrete din fiecare fermă.

Dacă situația este simplă sau nu, fiecare cititor poate aprecia, în condițiile în care producțiile medii, în ultimii zece ani, să zicem, în România nu au atins astfel de valori, iar dacă s-au apropiat au fost pe medie, adică fermierii jumătate sunt profitabili și jumătate sunt în faliment.

Orice observații bazate pe argumente cu pixul în mână sunt binevenite și de apreciat, iar cele din vârful fotoliului și cu gândul la cai verzi pe pereți prefer și vă rog să rămână anonime.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

O scrisoare deschisă, semnată de președinții Copa și Cogeca, Christiane Lambert și Lennart Nilsson, împreună cu reprezentanții a peste 60 de organizații membre din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, a fost trimisă recent președintelui Comisiei Europene - Ursula von der Leyen și prim-ministrului Belgiei, Alexander De Croo. „Este o acțiune extraordinară pentru a răspunde situației extrem de severe cu care se confruntă comunitatea agricolă europeană”, arată Copa-Cogeca.

Publicăm în rândurile ce urmează scrisoarea deschisă a celei mai puternice organizații profesionale a fermierilor și cooperativelor agricole din UE, Copa – Cogeca.

Agricultura și silvicultura au servit tradițional drept piatra de temelie a proiectului european datorită importanței lor strategice. Sectoarele noastre produc o gamă largă de bunuri esențiale pentru toți și sunt actori-cheie în asigurarea securității alimentare pentru cei 450 de milioane de consumatori din UE, fiind cei mai mari exportatori de produse alimentare și agricole din lume.

Fermierii sunt primii care simt consecințele evenimentelor meteorologice extreme, contribuind în același timp la tranziția verde prin reducerea emisiilor și stocarea carbonului, fiind custozii zonelor rurale și a biodiversității. În plus, ne implicăm activ în inițiativele de agricultură și silvicultură inteligente din punct de vedere climatic și durabile în regiunile noastre.

În ultimii ani, vocile fermierilor europeni și ale cooperativelor agricole au devenit din ce în ce mai vitale, însă îngrijorările noastre au fost în mare măsură ignorate. În schimb, mulți factori de decizie par să perceapă sectorul nostru doar ca pe o problemă, ignorând sutele de mii de inițiative de sustenabilitate virtuoase și neglijând importanța strategică a agriculturii și silviculturii în cadrul proiectului european. Acest paradigmă trebuie să se schimbe acum! Fermierii și cooperativele agricole europene fac parte din soluție!

Ne confruntăm cu o convergență fără precedent a provocărilor economice, climatice și sociale și cu alte obstacole care pun în pericol mijloacele de trai și competitivitatea numeroșilor fermieri. Mulți dintre noi ne găsim prinși între costurile în creștere și presiunile de pe piață exercitate de câțiva retaileri concentrați și alianțe de achiziții care activează în statele membre. În plus, anumite aspecte ale politicii comerciale a UE pun o presiune nesustenabilă asupra unora dintre produsele noastre esențiale, împiedicându-ne să adoptăm pe deplin tranzițiile necesare. Din toate părțile Europei, efectele evenimentelor climatice extreme și ale tensiunilor geopolitice au consecințe imediate asupra comunităților noastre rurale și a capacității sectorului nostru de a continua să furnizeze societății bunuri accesibile. Cum putem să ne pregătim eficient pentru înnoirea generațională în astfel de circumstanțe?

Aceste provocări au fost exacerbate de constrângerile și reglementările suplimentare din partea Uniunii Europene. Pactul Verde pentru agricultură a fost un tsunami reglementar, cu prea multe consultări grăbite, ținte de sus în jos lipsite de evaluare și propuneri adoptate fără studii de fezabilitate. Numărul tot mai mare de proteste agricole legitime din ultimele săptămâni și luni subliniază necesitatea urgentă ca Uniunea Europeană să-și îndrepte atenția înapoi către zonele rurale, agricultură și silvicultură în cadrul politicilor sale. Membrii noștri susțin demonstrațiile pașnice. Acest lucru nu poate fi subliniat suficient. Nu vom încuraja nicio acțiune care contravine regulilor stabilite de societatea noastră democratică.

Cu toate acestea, fermierii noștri, proprietarii de păduri și cooperativelor agricole au nevoie de stabilitate, vizibilitate și predictibilitate pentru a putea privi cu încredere spre viitor. Un model cooperativ competitiv menit să îmbunătățească puterea de negociere a fermierilor în lanțul de aprovizionare alimentară, să faciliteze investiții comune pentru a permite fermierilor să obțină mai multă valoare adăugată pentru produsele lor și să încurajeze sustenabilitatea economică, socială și ambientală a fermierilor trebuie promovat. Autonomia noastră productivă și tranziția către o Europă neutră din punct de vedere climatic trebuie să fie busola strategică a UE.

Astăzi, în calitate de membri ai Copa și Cogeca, subliniem necesitatea urgentă de a aborda preocupările ridicate de mii de fermieri protestatari și de a oferi o perspectivă pe termen lung pentru sector.

Pe termen scurt, accentul trebuie să fie îndreptat către următoarele aspecte:

1. Implementarea unor măsuri urgente pentru simplificarea muncii și vieții fermierilor și introducerea unor măsuri de stimulare care fac diferența. Acest lucru implică eliminarea oricăror constrângeri administrative excesive incompatibile cu condițiile agronomice, precum și legislația de sus în jos care nu se potrivește tuturor. Prin urmare, salutăm un pachet de simplificare destinat să abordeze preocupările fermierilor. În acest sens, solicităm Comisiei Europene să acorde derogări de la cerințele de condiționalitate (de exemplu, GAEC 1, GAEC 6, GAEC 7), scheme ecologice și angajamente agro-mediu și climă construite pe acestea. De asemenea, trebuie să se acorde o atenție specifică și GAEC 2 pentru a evita orice impact economic negativ asociat cu implementarea acestuia. Un pas preliminar (chiar dacă parțial și insuficient) a fost deja făcut pentru 2024 în ceea ce privește GAEC 8.

2. Consolidarea propunerii Comisiei privind reînnoirea Măsurilor de Comerț Autonom pentru Ucraina (ATM), prin includerea cerealelor, semințelor oleaginoase și a mierii în sistemul de măsuri de salvagardare automate propuse pentru carne de pasăre, ouă și zahăr. Am solicitat, de asemenea, modificarea perioadei de referință pentru acest sistem de la volumul mediu al anilor 2022/2023 la cel al anilor 2021/2022. Trebuie garantat un sprijin specific pentru serviciile vamale la frontierele cu Ucraina.

3. Asigurarea reciprocității în standardele de producție agricolă și un teren de joc echitabil în comerțul nostru. Trimiteți un mesaj puternic și opriți acordul UE-Mercosur în forma sa actuală.

4. Asigurarea unei remunerații corecte pentru fermele europene în lanțul alimentar, cu implementarea urgentă și eficientă a Directivei privind Practicile Comerciale Incorecte în fiecare stat membru, distribuție mai echitabilă a prețurilor în lanț împreună cu o interdicție eficientă a vânzării sub cost.

5. Susținerea unei avansări în cazul plantelor NGT de categorie 1 pentru a transmite un mesaj orientat spre viitor pentru sectorul nostru în ceea ce privește inovația și soluțiile practice.

6. Reglementări suplimentare cum ar fi Directiva privind Emisiile Industriale (IED), Legea privind Restaurarea Naturii (NRL) și Ambalajele și Deșeurile de Ambalaje, care încă se află în discuție de către legislatorii UE, reprezintă „abordări impuse țintite de sus în jos” lipsite de mijloace, tranziții și finanțare adecvate. Acest lucru ar trebui corectat și să reflecte, acolo unde este necesar, mandatele Parlamentului European. Implementarea acestor piese de legislație pe teren în forma în care sunt finalizate în prezent este probabil să ducă la o pierdere de competitivitate, costuri crescute și povară administrativă pentru membrii noștri, precum și la neînțelegeri și respingere.

7. Căutăm sprijin pentru o decizie pozitivă urgentă în ceea ce privește propunerea Comisiei de a modifica anexele Convenției de la Bern pentru a permite gestionarea populației de lupi, ceea ce ar fi benefic pentru fermieri și comunitățile rurale din întreaga UE. În săptămânile și lunile următoare va fi necesar să evaluăm impactul Pactului Verde asupra sectorului agricol și să învățăm din el. Pentru mandatul 2024-2029, pledăm pentru o reglementare redusă de o calitate superioară. Ca prim pas, va fi crucial să elaborăm un inventar general al impactului legislației adoptate, permițând în același timp timp pentru consultări și discuții tehnice privind orice inițiativă nouă. În aceste timpuri provocatoare, apreciem mâna întinsă și dorința de a participa la discuții facilitate de dialogul strategic lansat de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Suntem dedicați și implicati activ în asigurarea succesului acestui dialog strategic pentru a restabili perspectivele fermierilor și cooperativelor agricole într-un mod constructiv.

Pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă sectorul agricol, pentru a beneficia de oportunitățile oferite de cercetare, inovație și tehnologii noi și pentru a ajuta agricultura și silvicultura să revină pe drumul cel bun, mandatul viitoarei Comisii trebuie să se concentreze pe patru piloni imperativi:

1. Următorul buget al UE trebuie să reflecte numeroasele provocări cu care se confruntă fermierii.

2. Agenda politicii comerciale trebuie să fie consistentă cu ambiția stabilită în cadrul pieței interne, garantând în același timp măsuri de reciprocitate robuste și asigurând atenție producțiilor UE sensibile.

3. Orice noi propuneri legate de agricultură trebuie să fie însoțite de un studiu de fezabilitate, discutat cu părțile interesate.

4. Este necesar un Comisar pentru Agricultură și Zone Rurale cu un rol cheie ca vicepreședinte al Comisiei Europene. Pe măsură ce numărătoarea inversă se apropie de alegerile care vor avea loc în doar câteva luni, cei care sunt la inima primei politici europene comune și care cred în viitorul Europei așteaptă cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!