Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale informează că beneficiarii submăsurilor 6.1, 6.2, 6.3 şi 19.2 pot solicita AFIR recunoașterea circumstanței excepționale care duce la necesitatea suspendării contractului de finanțare. Solicitarea se va face justificat prin documente și doar în situația în care durata de implementare a planului de afaceri propus prin proiect nu poate fi prelungită.

„Acordarea posibilității de suspendare a contractului este un demers concret care vine în sprijinul beneficiarilor PNDR afectați de restricții impuse de pandemie”, precizează Mihai Moraru, director general AFIR.

Beneficiarii submăsurilor 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici şi 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală au un termen maxim de implementare a planului de afaceri ce variază între 36 și 60 de luni de la data deciziei de acordare a sprijinului, în funcție de tipurile de investiții.  

Solicitarea beneficiarilor de suspendare a contractului de finanțare poate fi transmisă online sau la sediul OJFIR și trebuie însoțită de documente care justifică cauzele ce conduc la măsura suspendării și prin care se demonstrează măsurile întreprinse de aceștia în sensul depunerii tuturor diligențelor pentru desfășurarea activității finanțate.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Flaviana Tatu a vrut să facă stomatologie, dar munca înaintașilor trebuie dusă mai departe, mai ales dacă aceasta s-a dovedit spornică. A lăsat cabinetul și a preluat o parte din afacerea familiei, aproape 500 de hectare. „Domeniile Lungu” este o afacere pe care nu o poți ignora, mai ales dacă faci parte din sufletul ei.

„Agricultura este loterie. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.”

Ploaia, care a cam lipsit în anul agricol trecut, ne-a împins dialogul la adăpost, într-o stație de condiționat semințe. Stația este relativ nouă, cei aproximativ șapte ani de când a fost implementată investiția nu sunt mulți, la acest nivel de tehnologie. Gazda noastră ne-a explicat că au instalații foarte bune și funcționale și de treizeci de ani. Zice că instalația e folosită doar pentru porumb, pe care îl preia, îl selectează, îl trece prin centre gravitaționale și, în funcție de calibrul dorit, îl aleg, îl separă, îl pun în saci, totul în conformitate cu solicitările clientului, deținătorul de drept al hibrizilor de porumb. E mulțumită de investiție. „A meritat. În ziua de azi, după cum bine știți, nimeni nu mai poate pune, cel puțin la porumb, sămânță care nu este certificată. Și atunci toată sămânța vine printr-un astfel de traseu. Totul e automatizat, inclusiv partea de tratament sămânță, totul e la butoane.”

„În fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm.”

Stația depășește capacitatea fermei lor pentru că nu au doar loturi semincere, ne explică Flaviana Tatu: „Parțial producem și noi în câmp un număr limitat de hectare, în funcție de instalațiile de irigat pe care le avem pe câmp, deoarece în ziua de azi loturile semincere nu se mai pot produce dacă nu ai sisteme de irigații. Noi avem irigate, în prezent, 280 de hectare, din 490, toată intrând la loturi semincere, rămânând suprafața cealaltă pentru cultură convențională. În 2019 am fost axați pe porumb, la lot semincer, în 2020 am făcut și floarea-soarelui cam jumătate-jumătate, ca suprafață”. Zice că la cultura convențională au aproape tot, adică orz, grâu, soia, floarea-soarelui, porumb.

Nu au scăpat de calamitate: „Mai ales la soia, calamitate sută la sută anul ăsta. Dar n-avem încotro, trebuie să le acceptăm. La grâu a fost mulțumitor pentru o iarnă fără pic de zăpadă, am scos în jur de 3300 kg la hectar. E ok pentru anul care a fost, în general scoatem în jur la 5000 kg la hectar”.

Am îndrăznit să spun că presupun că ar trebui să fie mulțumită dacă și-a scos investiția, știind că aplică tehnologii costisitoare, chiar ea îmi confirmase asta: „Da, absolut. Tot ce avem în curte e nou: utilaje, agregate. Nici nu se mai poate altfel. Totul este foarte bine gândit și analizat din timp, toate lucrările le facem în perioada oportună, totul, ca lucrurile să iasă așa cum e bine sau cât mai bine posibil”, dar m-a contrazis: „Am scos un pic mai mult decât cheltuiala, dar asta și pentru că investițiile sunt pe măsură, în fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm”.

Se mândrește că, pe lângă o echipă tânără și pricepută, dispune de tehnologii de ultim moment, performante și eficiente, pe care aceștia să poată lucra. „Absolut totul este computerizat, de la tractoare până la acest sistem pe care-l vedeți în fața dvs., totul e computerizat. Dacă nu știi puțină engleză, pentru că meniurile sunt în engleză, dacă nu ai puține cunoștințe legate de tehnică, nu ai făcut nimic în ziua de azi.”

„Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar, într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene suntem deficitari.”

E multă birocrație, dar te adaptezi

O mare parte din utilajele cu care se mândrește le-a obținut cu fonduri europene. A realizat două proiecte prin GAL, pe PNDR-ul 2007-2013, unul în valoare de 400 de mii de euro, iar cel de-al doilea, de 200 de mii de euro, cu care a achiziționat utilaje, tractoare, agregate și alte lucruri necesare în fermă.

Am fost surprins să aflu că nu i s-a părut dificil procesul de aplicare: „Dificil nu a fost absolut deloc, am și colaborat cu o firmă de consultanță care ne-a ajutat pe tot parcursul, perioada de monitorizare este într-adevăr undeva la 5 ani, dar nu e niciun fel de problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba, pentru care ai și luat toate beneficiile și toate utilajele, noi nu am avut probleme și nu avem nici în continuare, încă sunt în perioada de monitorizare la unul din proiecte, nu e niciun fel de problemă. Bine, e de durată, trebuie să-ți asiguri și partea ta, cofinanțarea, trebuie să o ai și trebuie să-ți asiguri și tot cadrul legal că poți și dispui de anumite lucruri până ce cei de la fonduri europene îți vor înapoia banii și chiar și perioada de monitorizare nu e o problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba și lucrurile merg exact cum te-ai și angajat să le faci, nu e un dezavantaj. Din contra, e un avantaj”. Insist legat de birocrație, iar acum recunoaște că din acest punct de vedere e dificil: „Vreau să zic că am semnat cred că vreo șase bibliorafturi doar la un singur proiect, foaie de foaie. Norocul meu a fost că nu le-am făcut singură, ci printr-o firmă de consultanță. E adevărat, birocrația e foarte stufoasă și e mult de muncă, dar nu ai ce să faci, te adaptezi pentru că n-ai încotro”.

În momentul în care am adus aminte de situația fermierului român pus în balanță cu alții de prin Europa în ceea ce privește subvenția la hectar, care e mereu în defavoarea primului, asta în condițiile în care declarativ Uniunea Europeană dorește ca toți agricultorii să fie egali, a reacționat oarecum pesimist. „Nu cred că vom fi egali niciodată, din punctul ăsta de vedere, cred că nici statul, la noi, nu dă o foarte mare importanță zonei ăsteia agricole. Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene, suntem deficitari.”

Agricultura, mai tare decât stomatologia

Prima alegere de carieră a fost stomatologia, o meserie pe care spune că a iubit-o, că a practicat-o cu pasiune, dar apar alte argumente care te determină să decizi altfel. Poate sentimentul responsabilității a fost mai mare, știind că are de dus mai departe o moștenire creată cu mult efort și care a oferit satisfacție întregii familii. „Așa că m-am înscris la Facultatea de Agronomie și o perioadă, în paralel cu studiile, am și lucrat, iar apoi încă o perioadă am lucrat și în stomatologie, și în agricultură, până când mi-am dat seama că nu poți să faci două lucruri bine odată, așa că am renunțat la stomatologie și în prezent sunt doar inginer agronom. Și între timp au mai venit și copiii.”

Tatăl ei, Vasile Lungu, își va fi pus speranța, de la bun început, că fetele lui vor merge pe drumul lui. „Tata, probabil că în sinea lui, spera să aleg domeniul agricol, nici eu și nici sora mea într-o primă instanță nu am ales, de altfel sora mea e notar și eu am ieșit medic stomatolog, după care cred că la mine conștientizarea a venit odată cu primul meu copil, ca să fiu sinceră, mi-am dat seama cât de greu e în domeniul medical, student fiind sau proaspăt absolvent, să intri în meserie. În domeniul stomatologic e foarte greu să-ți creezi o clientelă. În primul rând lumea se uită la tine și dacă nu ai puțin păr alb și câteva riduri, se pare că ești lipsit de experiență și că nu știi să faci nimic. Acum 9 ani mi-am deschis un cabinet stomatologic care nu a funcționat, dar și fiindcă în jurul meu mai aveam încă 6 pe o rază de 100 de metri, însă mă bucur, pentru că nimic nu e rău într-adevăr și totul e spre creșterea noastră, așa că m-a direcționat pe latura cealaltă, pe cealaltă variantă posibilă.”

Așa că se poate spune că toată lumea e fericită, și tatăl, și tânăra agronom. „Îmi place libertatea pe care ți-o dă această meserie. Ca stomatolog, stai închis într-un cabinet, de dimineața până seara, pe un scaun sau eventual în picioare, și nu-i o muncă tocmai grațioasă... dar libertatea pe care ți-o oferă meseria de inginer agronom e alta, stai în natură, lucrezi cu oameni bine școliți în domeniu și beneficiezi efectiv de libertatea asta. Deci nu vă pot spune ce satisfacție poți să ai când știi că ai plantat un bob și vezi etapele creșterii unei plante, rezultatul pe care l-ai obținut, și tot procesul ăsta e plin de încântare. E ca la nașterea unui copil.” Nu ascunde că și aspectul financiar a contat în balanță: „Nu pot să neg că și partea financiară este una benefică, asta e afacerea noastră și de aici ne susținem, și trebuie să recunosc că în perioada asta de criză cred că e o meserie foarte bine aleasă, pentru că întotdeauna domeniul producător și procesator de alimente va fi unul care va rezista”.

Acum, nu ne închipuim că a crescut într-un clopot de sticlă și nu a știut cu ce se ocupă tatăl ei, și s-a întâlnit cu agricultura după ce a terminat stomatologia. Mai ales că Vasile Lungu, pe lângă faptul că este foarte priceput, este și un foarte bun pedagog, dispus tot timpul să ofere din cunoștințele lui. Cu alte cuvinte „nu a picat din lună”, cum se zice. „Cu agricultura am avut contact aproape dintotdeauna, tatăl meu fiind inginer agronom, așa am crescut practic. Știam ce înseamnă câmpul, de la 11 ani tatăl meu mă ducea pe câmp, îmi arăta tot ce înseamnă etapă tehnologică și lucrările care se fac în câmp, îmi arăta exact cum se face spicuitul sau, mă rog, noi îi spuneam castrat la vremea respectivă, și aveam un rând și spicuiam cot la cot cu zilierii și mâncam pâine cu salam și muștar pe câmp, deci eram familiarizată.”

Amintirea momentelor petrecute în copilărie muncind „cot la cot” cu ceilalți o binedispune, nu mergea doar să se uite. Acest fapt îl consideră benefic. „Și eu voi face la fel cu copiii mei, e un mare beneficiu pentru că efectiv am învățat să fim mai chibzuiți, să știm ce înseamnă munca și să ne drămuim. Am fost de mică învățată să muncesc și ăsta e un lucru absolut minunat. E un lucru care rar se vede la generațiile de azi.”

I se pare că tinerii ar trebui să plece în viață cu câteva elemente pe care le consideră esențiale pentru a te putea angaja undeva. „În zilele noastre cred că, nu numai pentru un tânăr fermier, dacă nu ai permis de conducere, nu ai cunoștințe în limba engleză și ceva cunoștințe de tehnologie actuală, nu poți să te angajezi nicăieri. Repet, nu cred că e vorba numai de tineri fermieri, dar în special ei, pentru că în cele mai multe cazuri colaborăm cu firme străine și atunci colaborarea e prin e-mailuri, în engleză sau altă limbă de circulație internațională și nu există altă variantă. Plus tehnologia de pe utilajele din ziua de azi, la care nu ai accesibilitate dacă nu te descurci puțin.”

Privind-o cât entuziasm are, m-am întrebat și am întrebat-o dacă îți trebuie mai degrabă curaj sau mai multă nebunie. Ea crede că un pic din amândouă. „Pentru că ești la mâna Domnului, oricum, și mie-mi spunea tata că agricultura este loterie. Și așa este. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.” Eu cred că un pic de curaj e mai necesar. Și cred că asta a moștenit, cu prisosință, Flaviana de la tatăl ei.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Zero proiecte depuse la AFIR pentru banii europeni destinați tinerilor din diaspora. Niciun tânăr pare că nu dorește să se întoarcă acasă pentru a-și face o afacere în agricultură. Iar tinerii de aici, din țară și de la „țară”, caută bani europeni la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, însă pentru ei fondurile europene s-au epuizat, iar pentru cei plecați în pribegie sunt disponibili 20 de milioane de euro pentru care nu s-a depus niciun proiect.

Diaspora reprezintă o masă electorală deloc de neglijat, după cum s-a văzut la ultimele alegeri, politicienii români bătându-se în promisiuni electorale pentru a câștiga voturile celor care muncesc în afara granițelor țării.

Și la urma urmei, s-a gândit cineva la profilul psihologic al celor care au plecat în străinătate? Au plecat ca să muncească, nu ca să conducă ferme. Bănuiesc că oferta nu era pentru cei cu profil de antreprenor, care deja au businessurile lor acolo pe unde s-au dus. Nu poți ademeni cu firimituri niște oameni care te-au părăsit tocmai pentru că-și doresc toată pâinea.

Statul, sau mai bine zis guvernantul, tot încearcă să-i momească pe cei care au plecat în străinătate, în principal din cauza lipsei perspectivelor, cu oferte financiare. Marea majoritate a celor din diaspora este bine stabilită acolo. Acasă, pe mulți nu-i așteaptă nimic, poate doar casa părintească, nu pământ, nu un mediu propice dezvoltării unui business. Or, să se întoarcă acum în România înseamnă să o ia de la zero, din nou, aici, acasă. De la zero, deoarece locurile natale nu-i așteaptă nici cu pământ și nici cu altele necesare pentru a pune bazele unei afaceri agricole. Cine are curaj să-și ia viața de la început pentru 40.000-50.000 de euro, cât e momeala europeană a politicianului român, mai ales că mai nimic nu s-a schimbat în țară și nici perspectivele nu încurajează revenirea pe meleagurile natale? Ca să nu mai pomenim că mulți dintre cei care și-au făcut casă afară nu mai au 20 de ani. În același timp, dintre cei care și-ar lua inima în dinți și s-ar întoarce pentru a-și face un rost aici cu banii europeni, mulți sunt trecuți de 40 de ani. Deci, aceștia nu mai sunt tineri, în opinia legiuitorilor. Un amic, tinerel de vreo 35 de ani, plecat în Italia, unde muncește de dimineață până seara într-o plantație viticolă, mi-a zis, citez: „Noi, cei din diaspora, nu mai credem minciunile guvernanților. Câți nu s-au întors și au început mici afaceri și s-au izbit de birocrație, de nepăsare, de controale care se lăsau cu daruri etc. Au pierdut bruma de economii făcute cu mult efort, au pierdut afacerile, în doi-trei ani li s-au năruit visele și au plecat din nou din țară. Cine să se întoarcă? Pentru un pumn de bani cu care nu au ce să facă? N-ai casă, n-ai pământ, n-ai cooperative, n-ai piață, n-ai școală pentru copii, n-ai infrastructură, n-ai sănătate – un dispensar în rural, n-ai un mediu stabil, solid pentru afaceri. La ce să te întorci?”.

Chiar așa, la ce să se întoarcă diaspora? La o situație de care a fugit? Cel de 42 sau 47 de ani nu e tânăr? Mie mi se pare că e încă în putere, are ceva pământ, o mică gospodărie la sat, o căsuță, ceva agoniseală, după ce a muncit prin fermele altor țări, are și ceva experiență. Pentru statul nostru, ăsta nu e tânăr!

În schimb, în țară sunt tineri, fermieri chiar, care își doresc fondurile europene nerambursabile pentru a se tehnologiza, pentru a se dezvolta. Și sunt mulți, doar că pentru ăștia din țară s-au terminat banii, vreo 23 de milioane de euro, în total, și s-au terminat repede, la scurt timp după lansarea măsurii.

Prin vara anului trecut, cred că în iulie, AFIR a lansat submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, în cadrul căreia au fost, cum am zis, 23 de milioane de euro pentru tinerii din țară și 20 de milioane pentru cei din diaspora.

Cu toată birocrația, fondurile pentru tinerii din țară s-au epuizat rapid. Cele pentru diaspora sunt disponibile și în ziua de azi.

Când au văzut insuccesul măsurii destinate diasporei, cei de la Ministerul Agriculturii s-au gândit, probabil, că tinerii plecați afară nu sunt interesați de bani din cauza condițiilor de accesare. Atunci, pe unele le-au eliminat, pe altele le-au îmbunătățit, astfel încât să înlesnească „accesul tinerilor din diaspora care vor să se instaleze ca tineri fermieri în zonele rurale și să dezvolte exploatații agricole”. După care, la începutul acestui an, AFIR a lansat, din nou, submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - diaspora”, care se desfășoară în perioada 4 ianuarie – 4 mai 2021. „Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a ușura accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației. În acest sens, au fost revizuite și clarificate condițiile și precondițiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor și a locului de muncă”, arăta AFIR la lansarea măsurii. Pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu într-unul dintre domeniile: agricol, agroalimentar, veterinar sau economie agrară, la niveluri postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene sau țări terțe din UE.

Zero proiecte în continuare! 20 de milioane de euro la care râvnesc tinerii din țară, în timp ce pentru tinerii din diaspora acești bani sunt egali cu zero.

Pe toate canalele posibile, MADR și instituțiile subordonate, și chiar unii politicieni aflați la guvernare promovează masiv măsura pentru tinerii din diaspora. În van...

Nu știu dacă banii care vor rămâne necheltuiți vor ajunge până la urmă la tinerii din țară sau măcar în agricultura noastră. Ar fi bine să se întâmple așa. Să nu fie prea târziu, însă, știute fiind problemele cu care se confruntă fermierii.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că 30 de proiecte ale Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) au fost selectate pentru finanțare, urmând să primească fonduri nerambursabile de aproape 30 de milioane de euro. „Un nou raport pentru selecția restului de proiecte se află în fază procedurală avansată”, precizează AFIR.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat Raportul de selecție intermediar etapa lunară 1, sesiunea 01/2020 pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” componenta infrastructură de irigații din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Valoarea fondurilor alocate proiectelor selectate pentru finanțare în această etapă se ridică la 30 de milioane de euro.

În perioada aferentă acestei etape lunare, 1 – 30 iulie 2020,  au fost depuse on-line 95 de proiecte de investiții în infrastructura secundară de irigații, cu punctajul mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar stabilit la 70 de puncte.

Până în prezent, de la lansarea PNDR 2020, pentru modernizarea și adaptarea infrastructurii de irigații au fost depuse 632 de cereri de finanțare conforme, prin care s-au solicitat peste 624 de milioane de euro. În urma evaluării și selecției cererilor de finanțare depuse la AFIR, au fost încheiate 462 de contracte în valoare de 398,6 milioane de euro, iar AFIR a plătit deja beneficiarilor proiectelor de reabilitare a sistemului de irigații peste 222 de milioane de euro.

Fondurile europene acordate prin sM 4.3 – Irigații sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de un milion de euro. Prin proiect, beneficiarul poate realiza cheltuieli eligibile și poate achiziționa echipamente de irigat (în limita a maximum 30% din valoarea eligibilă a proiectului, din care s-a scăzut valoarea aferentă respectivelor echipamente de irigat).

Cheltuielile eligibile pentru sprijinul PNDR sunt modernizarea infrastructurii secundare de irigații, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune și/sau racordarea la utilități, sisteme de contorizare a apei, inclusiv construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.

Reamintim că, beneficiarii eligibili pentru finanțarea acordată prin sM 4.3 - Irigații sunt OUAI sau Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (FOUAI), acestea fiind constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, conform legislaţiei în vigoare. OUAI/ FOUAI au putut depune cereri de finanțare numai în măsura în care erau deținători de infrastructură secundară de irigații preluată prin protocol sau proces-verbal de predare-primire ori alte documente (acest tip de infrastructură este definită conform Legii nr. 138/ 2004 a îmbunătățirilor funciare, cu modificările și completările ulterioare).

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Circa 20% din terenul care se lucrează în România este lucrat de vreo 1.700 de fermieri în ferme medii, între 30-300 de hectare.

Aproximativ 40% este lucrat de 0,56% din fermieri în ferme foarte mari.

Cam 40% din teren este lucrat de vreo 790.000 de ferme de subzistenţă.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, continuă să afirme că una dintre priorităţile programului de guvernare este sprijinirea fermei de familie.

În interviul pe care ni l-a acordat, oficialul MADR a vorbit despre sume de bani consistente prevăzute în Programul Național Strategic din perioada de tranziție 2021-2023 pentru legumicultură, pomicultură, zootehnie.

Adrian Oros susține că singura șansă a micilor agricultori este asocierea în cooperative. 

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=XXOIpRdIy-I&feature=youtu.be

Am trecut de puțin timp în anul 2021, iar mie îmi zboară deja gândul la problemele noastre de zi cu zi din agricultură, unde, după părerea mea, cea mai stringentă și importantă este noul PNS (Planul Național Strategic) 2021-2027, care se zbate în chinurile facerii, prin sertarele ministeriale ori prin discuții ascunse prin cotloanele ministerului, precum creștinii pe vremea lui Nero. Unul dintre obiectivele principale enunțate de fostul și noul ministru, același domn Adrian Oros, îl reprezintă asocierea fermierilor în cooperativele model ,,made in France” sau dacă acestea s-au ,,terminat”, se pot lua și modele înlocuitoare tip german, austriac, belgian etc.

Acum, când fermierii, mai ales cei din cultura mare, mai stau la gura sobei sau cilindrul caloriferului, îmi fugi și mie gândul la o experiență petrecută prin vara lui 1994,  când pregătindu-mă să fiu ,,latifundiar” în agricultura viitorului din România, spălam cu entuziasm și perseverență instalația de muls a unui fermier francez, care mă primise în stagiu de practică, la ferma lui din sătucul Chatelais din departamentul Maine et Loire.

Era (și este) o zonă superbă pe valea Loarei, dar unde agricultura era (și este) o muncă grea din cauza solurilor mai slabe calitativ și cu multă piatră și unde creșterea animalelor era o activitate aproape obligatorie în orice fermă care vrea să reziste și să fie rentabilă economic.

Ferma era o asociere între cinci fermieri, sub forma unui GAEC, între trei frați și doi dintre copii acestora, deci erau în familie și exploatau în comun 170 ha, aveau 120 de vaci Holstein în lactație, cam 80 de capete tineret femel de înlocuire (tăurașii îi vindeau la două săptămâni la cooperativă), aveau și circa 35 de capete vaci matcă de carne Limousine plus tineretul aferent, iar în plus exploatau și o hală de 3.000 pui de carne pe serie.

Dar întorcându-ne la amintirile trecutului, așa cum ziceam, spălam de zor instalația de muls, când în încăperea unde se afla tancul de răcire și depozitare a laptelui, intrară trei bărbați, îmbrăcați modest și care arătau a fermieri, aspect care apoi s-a confirmat.

Au scos tacticos din servită un registru, un pix, o trusă de prelevare lapte și furaje pentru analiză, plus combinezoanele să nu se murdărească pe haine și chiar intenționau să se apuce de treburile lor, când simțul de ,,vajnic apărător al proprietății” din mine se răzvrăti și punând mâna pe lopata care îmi era atunci drept prieten apropiat, mă uitai chiorâș la ei și îi întrebai cine sunt și ce poftesc să facă.

Văzând că nu sunt de-al lor și plus că aveam o figură care ,,spunea tot” ce îmi trecea prin cap, începură să îmi explice că sunt echipa de control de la cooperativă, că sunt fermieri și ei și au ca sarcină să verifice efectivele de vaci, să ia probe de lapte pentru a vedea calitatea și dacă se respectă eliminarea laptelui muls de la animalele sub tratament cu antibiotic sau cu alte probleme de sănătate și în plus să ia probe din furajele administrate, în special din cele însilozate. Dar, spre surpriza lor, figura mea în loc să se destindă, se încorda și mai mult, iar cuvintele doar îmi treceau pe la ureche, când spre norocul tuturor, apăru fermierul meu, adică proprietarul și care aplană repede situația conflictuală.

Acesta, adică fermierul meu, mi-a explicat care era situația de fapt. El era membru al unei cooperative a crescătorilor de vaci din regiune și care, printre altele, colectau și vindeau laptele în comun către o fabrică de procesare. Această cooperativă îi reprezenta în raport cu fabrica de procesare, dar în același timp mai îndeplinea și sarcinile de a contracta tehnicieni care controlau și corectau rațiile furajere, sau verificau controlul gestației și al lactației, verificau starea de sănătate a efectivelor, dar în același timp îi și controlau ,,la sânge” pe membrii cooperatori, deoarece în contractul cu fabrica de lapte se preciza că eventualele probleme de calitate a laptelui duceau la sancționarea cooperativei, deci a tuturor membrilor, deoarece ei (cei de la fabrică) nu făceau „poliție” să îl caute pe făptaș.

Atunci membrii cooperatori se apărau singuri și în fiecare an alegeau o altă ,,echipă de șerifi” dintre ei și care efectuau controalele de calitate la fermele membre ale cooperativei. Dar toți înțelegeau că orice problemă de calitate apărea, aceasta se răsfrângea asupra tuturor, de aceea toleranța era zero, iar conceptul de „mușamalizare” a problemelor nu funcționa.

Într-o altă zi, am văzut dimineața la micul dejun că fermierul meu era agitat și mă lămuri repede care era motivul, faptul că urma să recoltăm grâul în acea zi și deci aveam multă treabă.

Când să ieșim din casă, se auzi afară „uruitul ca de tanc” al unei combine, care deja venise la recoltat. După saluturile protocolare, mă băgai și eu în seamă și am întrebat combainerul dacă era prestator de servicii, iar el îmi explică că nu, ci era combina de la CUMA, adică o cooperativă a fermierilor care își cumpărau și exploatau utilajele cu costuri mari, în comun, iar aici se aveau în vedere combinele, mașinile de tratat, presele de balotat, remorcile de transport etc., care dacă erau cumpărate de un singur fermier era un efort de nesuportat economic, la mărimea fermelor lor. La această CUMA aveau și atelier de reparații pentru echipamentele lor agricole.

Atunci ei s-au reunit în forme asociative și cumpărau și exploatau împreună utilajele. Interesantă era situația la utilajele care nu erau autopropulsate și care erau luate pe rând, pe baza unei programări, de către fiecare fermier și care scria fiecare într-un registru când au luat și cât au exploatat acel utilaj, asta fiindcă și costurile reparațiilor se suportau proporțional cu durata de utilizare de către fiecare fermier, adică nu era pe principiul la tine s-a stricat, tu plătești. Nu vorbim de accidente, ci de defecțiuni de exploatare normală. Nu le trecea prin cap la niciunul să nu declare realitatea și toată lumea respecta cu sfințenie regulile de programare și exploatare a acestor utilaje, fiindcă doar așa puteau rezista economic.

Realitatea din agricultura franceză este că mulți fermieri au câini, dar nu și covrigii din coada acestora, adică nivelul de viață al multora dintre ei este departe de cel vehiculat cu nonșalanță de vizitatorii agriculturii franceze, participanți la delegațiile politice sau economice și unde, ca peste tot, fermierii selectați sunt cei mai de „soi”, dar nu reprezintă realitatea majoritară, care este mult mai tristă și cenușie. În fața acestei situații, fermierii francezi au înțeles nevoia asocierii în cooperative și au fost inovativi în acest sens, ca forma cea mai bună de a deveni mai performanți economic și să poată rezista în mediul concurențial internațional, care nu este tocmai lejer.

„Socotitorii” noștri de meserie, tot timpul se referă la agricultura franceză ca având un nivel de viață al fermierilor foarte ridicat, aspect incorect raportat la nivelul de viață francez și nu numai, iar ca argument se ridică problema subvențiilor mai mari și care este o realitate în agricultura franceză, dar să vadă și să calculeze și care sunt costurile la inputuri, adică semințe, îngrășăminte, pesticide și care și acestea sunt mai mari (procente cu două cifre), apoi costurile cu forța de muncă, fiindcă costul vieții este altul, taxele și impozitele pe muncă și proprietate și multe altele. Dacă noi credem că statul francez este liniștit că are o fermă medie de circa 70 de ha, iar lucrurile sunt minunate și perfecte în agricultura franceză, atunci nu putem avea pretenții că înțelegem realitățile europene și ne merităm soarta.

Statul nu poate obliga ,,cooperativizarea”, dar o poate stimula prin măsuri inteligente

Dacă revenim acum pe plaiurile danubiano-carpatine, de unde agricultura franceză se „adapă cu nesaț” și învață organizarea și performanța tehnologică a unei agriculturi de viitor, vom vedea că noi, la nivel politic și cu girul „specialiștilor de birou” de la aceea vreme, din toate structurile consultate pentru a realiza vechiul PNS, au considerat că este cert faptul că fermierii români vor înființa cooperative pe bandă rulantă, stimulați fiind de punctajele favorizante acordate în obținerea cu generozitate a fondurilor europene.

Astfel am avut înființate peste 1.600 de cooperative până la finele lunii mai 2020, iar dintre acestea doar circa 634 au depus bilanț (adică circa 47%), adică sunt aparent funcționale și au o medie de sub șase membri cooperatori. Prin urmare, vorbim de mai puțin de 3.600 de membri cooperatori la nivelul întregii țări, în condițiile în care avem peste 800.000 de beneficiari de subvenție. O mare reușită a politicienilor care s-au perindat pe la MADR.

Mai mult, ca tabloul să fie complet, dintre acestea doar 147 de cooperative au reușit să aibă cifra de afaceri mai mare de 25.000 euro, adică să fie funcționale cu adevărat, ceea ce înseamnă sub 10%. Impresionant rezultat!!!

Dar, multe dintre aceste cooperative de carton au funcționat exact cât au trebuit să elibereze adeverințele de membru și în baza cărora fermierii au primit fonduri pentru dotarea unilaterală a fermelor, fiindcă s-au finanțat în special fermele membrilor cooperatori, dar nu au fost stimulați pentru a dezvolta o structură asociativă precum cea mai sus prezentată, iar proiectele să fi fost derulate doar de aceste cooperative. 

Dacă am fi făcut „prostia francezilor”, am fi avut o serie de cooperative care cu un parc de utilaje de 500.000 de euro ar fi deservit poate 1.000-1.500 ha, așa la noi deservesc în multe cazuri poate doar cel mult 25% din acea suprafață. În plus, fermierii beneficiari au fost obligați cinci ani să nu facă prestări de servicii ,,legale”, deoarece codul CAEN finanțat era cultura cerealelor și nicidecum servicii în agricultură.

După acest model am reușit ,,performanța” de a face în ultimii ani foarte multe cooperative pe hârtie, dar care au rezistat exact cât pupa unui fluture, pentru cei care înțeleg ce zic, adică la unele specii doar câteva ore.

De ce oare nu s-au finanțat doar cooperativele pentru achiziția anumitor tipuri de utilaje cu valori foarte mari și care depășeau capacitatea de achiziție normală a unei ferme mici? Păi cum să finanțezi o combină cu productivitate de 25-30 ha pe zi la o fermă de 150 ha? În astfel de situații valoarea amortismentului ar fi fost de circa 700 lei/ha la o durată de 8 ani, asta fără să considerăm și restul utilajelor necesare, în condițiile în care o fermă poate suporta un amortisment de circa 1.000-1.200 lei/ha? Iar în restul timpului ce să facă combina decât să ruginească? Este adevărat că, dacă spui unui politician astfel de lucruri îți va răspunde cu ,,aroganță” că știe el mai bine ce este de făcut, dar în realitate acela este de o prostie care i-ar permite câștigarea aurului, dacă nivelul acesteia ar fi probă olimpică.

De ce nu s-au finanțat masiv achizițiile patrimoniale doar în cazul existenței de cooperative funcționale și doar cu derularea proiectelor în numele acestora și nu al membrilor cooperatori, mai ales în sectorul de procesare al laptelui, al cărnii, al cerealelor, al legumelor, atunci când vorbeam de fermieri mici? Astăzi aceste cooperative ar fi putut fi competitive pe piețe, ar fi putut să asigure nevoile de marfă ale unui supermarket și multe altele.

Nivelul de pregătire managerială la ,,apelul bocancilor” pentru cei care s-au ocupat de vechiul PNS, politicieni și ,,sfătuitori”, a dus în multe cazuri la un eșec al politicilor agricole guvernamentale, iar faptul că anumite ferme sunt performante astăzi este meritul doar al fermierilor care au știut ce au de făcut. Dacă același tip de politicieni vom avea și în viitor, cu ,,sfătuitorii aferenți”, se va alege praful și de acestea câte mai sunt, iar fenomenul a început.

Statul nu poate obliga ,,cooperativizarea”, dar o poate stimula prin procese și măsuri inteligente, dar care necesită pentru implementare existența unor oameni care să posede și ceva pregătire profesională dar și ceva ,,materie cenușie” pusă în slujba acestor activități, dar realitatea este departe de nevoia reală.

Poate domnul ministru Oros, măcar acum în ultimul ceas va înțelege să își caute și oameni care chiar pricep ceva legat de administrarea afacerilor și care să îl ajute în implementarea unui PNS de succes, dar pentru asta ar trebui să facă transparent procesul (transmis pe internet), astfel încât să provoace o dezbatere reală în mediul agricol. Nu am mari așteptări de la numirile politice, unde interesele unor grupuri politico-economice, vor fi mult mai puternice decât interesul unei ramuri economice, dar poate niște consilieri ,,pro bono” să găsească domnul ministru printre cei dispuși să ajute, fără a primi funcții sau remunerație.

Legat de cooperative, poate ar trebui să înțelegem, că aceasta se nasc natural dintr-o nevoie comună și conștientizată a unor entități economice, în cazul nostru ferme agricole, iar dacă acestea sunt conduse de oameni care înțeleg regulile asocierii, se naște o cooperativă de succes, dar pentru asta și fermierii care vor deveni membri cooperatori vor trebui să accepte tipul de reguli mai sus menționate și nu numai. Oare câți fermieri români vor accepta astfel de reguli, fără să se gândească mai întâi la favorizarea interesului personal?

Până acum, avem circa 900 de fermieri în cele 147 cooperative cu adevărat funcționale, adică având o cifră de afaceri de minimum 25.000 euro. Despre ce vorbim???!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sprijinul cuplat în sectorul vegetal (SCV) pentru legumicultori continuă în 2021, a declarat astăzi, 20 ianuarie, ministrul Agriculturii. Adrian Oros a spus că „Tomata”, în acest an, nu mai există ca atare, programul fiind îmbunătățit și extins pentru a include mai multe legume, la cererea producătorilor. Împreună cu legumicultorii, se va stabili ce legume vor beneficia de ajutorul de minimis.

„Pentru fiecare măsură pe care o vom lansa în perioada următoare atât de la bugetul național, cât și din Planul Național Strategic, o să avem consultări cu legumicultorii pentru a stabili care dintre legume vor intra în programul de sprijin privind legumele în spații protejate”, a precizat ministrul.

În ceea ce privește banii pe care îi vor primi legumicultorii în 2021, Adrian Oros a punctat că SCV pentru legume în spații protejate este 4.880 euro/hectar, iar pentru tomatele destinate procesării - circa 1.800 euro/ha.

Ministrul Agriculturii a ținut să sublinieze că prin noul PNS legumicultorii vor putea accesa bani europeni pentru a se dezvolta.

Despre ajutoarele de minimis pentru 2021, cu un buget total de aproximativ 88 milioane de euro, am publicat în Revista Fermierului aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4810-ajutoarele-de-minimis-continua-si-in-2021-madr-promite-si-alte-masuri-de-sprijinire-a-agriculturii.html

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Semne bune anul are, susține președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, care a participat ieri, 12 ianuarie 2021, la o întâlnire cu ministrul Agriculturii Adrian Oros, la sediul MADR.

Ajutoarele de minimis vor continua și în acest an, a anunțat Ion Păunel după discuțiile cu oficialii Ministerului Agriculturii, bugetul total pentru aceste ajutoare fiind în 2021 de circa 88 milioane euro.

„Toate legumele cultivate în spații protejate vor beneficia de sprijin financiar. Cuantumul Sprijinului Cuplat Vegetal pentru legumele cultivate în spații protejate va fi de aproximativ 5.000 euro/ha, iar plățile vor începe din luna aprilie 2021”, a precizat Ion Păunel, președintele SPA Olt. De altfel, ministrul Agriculturii anunțase că din acest an nu va mai exista Programul „Tomata”.

De asemenea, cultura de usturoi va beneficia de sprijin financiar.

Alte măsuri promise de Adrian Oros producătorilor agricoli se referă la ajutoare de minimis pentru apicultură și pentru creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna.

„Se vor redeschide liniile de finanțare prin AFIR pentru submăsurile 6.1; 6.2; 6.3; 6.4; 4.1; 4.1A; 16.4; 17.1 etc. Submăsura 4.1 va avea linii distincte de finanțare pentru legumicultură (modernizare, construcție, reconstrucție spații protejate. Investiții în procesare și marketing, depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și transportul legumelor. Investiții în irigații, achiziția de echipamente și utilaje noi pentru tinerii fermieri). Sunt disponibili aproximativ 3,2 miliarde de euro prin Mecanismele de Tranziție, Convergență și ERI (Instrument de Reconstrucție Europeană) pentru finanțarea agriculturii românești în anii 2021 și 2022. Pentru submăsura 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri - există șanse reale de acordare a unui sprijin de minimum 70.000 de euro până la 100.000 euro per beneficiar”, a mai afirmat Ion Păunel.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Societatea Agricolă Agrozootehnica, din comuna Independența, este cea mai veche exploatație agricolă din județul Călărași. Are fermă vegetală – circa 2.000 ha, dar și fermă zootehnică care îi asigură supraviețuirea în ani dificili, precum cel pe care îl traversăm acum. Despre ce pot face guvernul, banca sau chiar fermierii ca să nu îngropăm agricultura ne-a vorbit Constantin Anghel, cel care a înființat și conduce afacerea agricolă de pe meleagurile călărășene, unde am ajuns și noi recent.

„De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007 a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007 am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume. Cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor.”

De mai bine de 30 de ani, Constantin Anghel are în grijă, pe lângă ferma vegetală, și ferma de vaci cu lapte pe care a ținut-o deoarece a vizat integrarea producției vegetale cu zootehnia. De ce? Simplu: vaca de lapte era cea mai rentabilă din sector, la acea vreme. Mai mult, avantajul lui era că „moștenea” de la fosta CAP niște grajduri pe care le putea moderniza.

Nu s-a gândit la o fermă de porci sau de păsări pentru că ar fi trebuit să ia totul de la zero. „De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007, a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007, am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume – acum mai cultiv zece hectare, dar atunci aveam în jur de 80 ha cu ceapă, arpagic, roșii, vinete, ardei, în suprafețe mult mai mari comparativ cu ce mai cultiv acum. Și atunci am zis: cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor. Nu mai pun că aproape 15-16 oameni sunt salariați la această fermă, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o localitate cum este Independența: mecanizatorii, cu cei de la zootehnie și cu TESA înseamnă 44 de salariați”, ne-a spus Constantin Anghel, care crede că dacă această schemă s-ar replica la toate localitățile, nu ne-am mai plânge că numărul pensionarilor este egal cu cel al salariaților.

Foarte important i s-a părut și să producă lapte de bună calitate, pe care să îl dea spre consum. La automatul din sat vinde în prezent 300 de litri pe zi, o cantitate destul de mare, având în vedere populația din Independența și împrejurimi.

Numărul de vaci a scăzut în toate localitățile județului Călărași, nu doar în aceasta, și din cauza normelor impuse de UE ce trebuie respectate de fiecare gospodar care crește o vacă. „Noi, la societate, ne permitem să avem ferma împrejmuită, filtru sanitar-veterinar, teren pe care putem face furaje. Altfel, dacă vei cumpăra și furajele, nu cred că poți să ieși pe profit. Prețul laptelui a crescut, a scăzut, însă noi ne-am menținut”, spune fermierul călărășean.

„Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franciza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic!”

Crescătorii se așteaptă la susținere din partea autorităților

Au fost și ani în care au dus-o bine, dar anul acesta crescătorii de animale se așteptau ca, din cauza pandemiei, Guvernul României să le ofere un ajutor, măcar 30 de bani pe litru, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „A scăzut prețul la lapte, nu se mai desface atât de mult pentru că programul «Cornul și laptele» a înghețat, școlile n-au mai funcționat. Nici HoReCa nu mai funcționează, deci se consumă mai puțin și atunci și vânzarea laptelui și a produselor din lapte este mult mai greoaie”, afirmă fermierul, căruia, de multe ori anul ăsta, i-a trecut prin cap să vândă animalele, mai ales și cu seceta extremă manifestată acum, în 2020.

Dar, se întreabă unde ar putea vinde în altă parte decât la abator? Iar urmarea? Peste 2-3 ani să cumpere alte animale. În plus, a investit foarte mult în reproducție, în genetică, de aproape 15 ani face însămânțări artificiale numai cu material seminal de la tauri de top. A făcut și transfer de embrioni, pentru că vorbim de vaci Holstein Friză, rasă cunoscută ca o adevărată fabrică de lapte.

Seceta a scăzut producția, dar nu și prețurile input-urilor

Provocarea este că dincolo de secetă, prețurile la input-uri au crescut, forța de muncă necesită susținere, ca să nu mai vorbim de mentenanța instalațiilor de muls, de eliminare a dejecțiilor, care sunt automatizate. „Suntem puțini cei care ne chinuim să ținem vacile, chiar dacă poate nu este recunoscută valoarea muncii de aici. Totdeauna când s-au dat subvenții au zis: hai să dăm la toți și acum 10-15 ani se dădeau și la cei cu o vacă. A fost o mare greșeală pe care nu puteai să o spui, că toată lumea-ți sărea în cap. Ideal era să pompezi în ferme și să ai ferme de elită, să poți să-ți asiguri toată cantitatea de lapte de care ai nevoie în țară fără să imporți măcar un litru de lapte”, crede Constantin Anghel.

Forma de organizare, de societate agricolă, nu îi permite să vândă când vrea. Mai întâi trebuie să ridice problema aceasta într-o adunare generală. Mai mult, își pune întrebarea de unde vor cumpăra laptele clienții săi fidelizați.

E nevoie de soluții pentru ca subvenția să fie mai mare pentru cei care fac producții de lapte crescute.

Despăgubiri prea mici?

2020 comparativ cu 2007 e mult mai dificil pentru fermierul din Călărași. În urmă cu 13 ani, intraserăm în UE și nu avea atât de multe proiecte sau leasinguri. Având în vedere că societatea agricolă Agrozootehnica Independența are două proiecte cu fonduri europene, nu mai întrunea punctajul necesar pentru a accesa și alte fonduri. Dar din 2007 până în 2020 sunt 13 ani și nu poți să folosești aceleași utilaje, așa că au fost schimbate din fonduri proprii sau leasinguri.

Aceste rate pot fi o problemă mai ales că societatea a investit în pământ pentru a securiza afacerea: degeaba ai animale, dacă nu ai cu ce le hrăni. „Nu mai spunem că una era valoarea input-urilor în 2007 și tehnologia în 2007 și alta e în 2020. Deci, cheltuielile, de la 13-14 milioane (lei vechi, n.r.) cât erau pe hectarul de grâu s-au dus la 30. La fel și la orz, la fel și la floarea-soarelui, la fel și la porumb. Curios că, în momentul în care s-au încheiat procesele-verbale de calamitate la orz-grâu, s-au luat de referință costurile de la Institutul de Economie Agrară. Spre nedumerirea mea, erau aproape egale cu cele din 2007. Interesant este că în momentul în care s-au făcut procesele-verbale de calamitate pentru floarea-soarelui și porumb, ele sunt mult mai mari. Un fapt curios, la floarea-soarelui avem costul de producție mai mare decât la porumb, dar sunt niște costuri, într-adevăr, reale? Cele de la grâu, orz, rapiță n-au fost reale, au fost foarte mici”, a mai spus agricultorul.

Constantin Anghel ne-a zis că anul acesta producția la grâu s-a situat în jurul a 1.000 kg/ha, chiar dacă tehnologiile aplicate solului și culturii au fost de top.

„Nu mai aplicăm produse de protecția plantelor, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția!”

Investiții în energie verde și sisteme de irigații

Constantin Anghel a încheiat un contract pentru panouri fotovoltaice pe care le-a pus pe grajd pentru a fi independenți energetic. A mai cumpărat o remorcă tehnologică nouă, pentru că, în luna aprilie, grâul și orzul arătau extraordinar. „Dacă de vreo 7-8 ani totul era bine, se derula frumos, nu era nicio problemă, ne achitam toate leasingurile, toate ratele, am crezut că așa va fi și în 2020. La un moment dat, am zis: hai, că poate-i numai la grâu, la orz și rapiță, dar nu credeam că ne lovește și la porumb, și la floarea-soarelui”, precizează fermierul. În plus, seceta l-a determinat să nu semene rapița, mai ales că în sud nu a căzut apă mai deloc.

Mai mult, în zonă, canalele de irigații deschise au fost distruse, mai ales că de la un moment dat nu s-a mai subvenționat energia electrică. Acum se investește în sistemele de irigații, dar insuficient. Și nici apă nu se mai găsește. „Irig o mică suprafață, am făcut un puț forat, anul acesta – iată încă o investiție mare, m-a costat un miliard și ceva – și ud la grâu unde am 100 de hectare, unde pot să trag apă din lac fără niciun fel de probleme. Dar este foarte puțin”, ne-a mai povestit agricultorul.

Până anul acesta nu a investit în irigații, deoarece nu era proprietarul pământului și teama era să nu piardă investiția.

Constantin Anghel face parte din mai multe asociații de udători: datorită modului în care sunt amplasate terenul și canalele, terenurile sale se află între asociații, așa că a depus proiecte pe două asociații. Canalele sunt preluate pe organizații, mai există doar o singură stație și planul e să facă încă o stație, mai ales că discuțiile se poartă în jurul dării către o societate, chiar dacă nu va intra în proprietatea ei. „Și mi se pare normal să nu fie, dar trebuie văzut ce fac cu canalele din interiorul solelor, care sunt de două feluri. Canalele secundare C1 nu sunt ale noastre. Nu e ca la fostul IAS, unde la cei care au luat teren lucrurile sunt clare, sigure și precise. Aici s-au dat terenurile și, fiind pe Legea 18, s-a uitat să se dea sau să rămână la societatea-mamă... Sunt rămase în aer, nici la ANIF, nici la noi”, a explicat fermierul.

Proiectul se face doar pentru stație, fără canal, eventual prin conducte. E cea mai ieftină soluție și scopul e de a iriga în orice formă. Legat de proprietarii care se împotrivesc ca o conductă să le traverseze solele, trebuie găsite soluții.

Asigurarea la secetă, prea scumpă și prea impredictibilă

Seceta a dus la suprafețe calamitate în multe județe, mai ales în sud-estul țării, Tulcea sau Constanța fiind, de exemplu, printre cele mai afectate.

Susținerea guvernului a venit greu și le-a creat nemulțumiri fermierilor, care și-ar fi dorit sume mai consistente la hectar, mai ales că asigurarea pentru secetă e scumpă și mulți nu și-o permit. „Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franșiza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic! Apoi, mă asiguram, dădeam banii ăștia, dar dacă asigurătorul nu-mi mai dădea nimic, încotro o luam? Asta era asigurare la producție”, ne-a explicat Constantin Anghel, subliniind că dacă o cultură nu e răsărită, nu ți-o asigură nimeni. „Dacă nu-i răsărită, se anulează asigurarea, subliniez, franșiza 30% și m-a dat peste cap... venea la 500 de hectare cam 60 de milioane pe hectar – niște sume colosale! Vreo 3 miliarde pe care trebuia să le dai atunci ca să poți să beneficiezi de banii europeni din Submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, n.r.)”, a mai spus acesta, subliniind că e un risc prea mare.

Mai mult, fermierii care vor să se asigure cu ajutorul banilor europeni derulați prin AFIR pot avea ghinionul ca până depun dosarul să se epuizeze suma, deoarece există o anumită sumă și se asigură primii veniți până la acoperirea plafonului.

Green Deal... dar cum?

Strategia Comisiei Europene, Green Deal, aduce niște restricții, în contextul folosirii excesive la nivel european a produselor de protecție a plantelor (PPP). Deocamdată, nu se știe cum se va implementa, e doar un bumerang pentru a testa reacția fermierilor. Unii s-au declarat entuziasmați chiar și în România care, din motive economice, are un nivel mult mai mic de PPP.

Până în 2030, se urmărește realizarea a ceea ce nu s-a făcut în 30-40 de ani, la nivel de UE.

Dar provocarea e cu atât mai mare cu cât anul acesta, din cauza secetei, au apărut noi dăunători. „Și nu ici-colo, ci roiuri, de te și speriai. Alea decimează totul. Deci trebuie văzut că avem condiții diferite de la o zonă la alta, de la o țară la alta și nu putem dintr-odată să zicem: noi putem să reducem. Va trebui să facem, probabil, treptat-treptat. Să vedem care este și efectul administrării acestora. Dacă ar apărea aceste substanțe care ajută agricultura biologică, am face, dar va fi greu pentru noi”, a explicat fermierul.

În România, se știe statistic că nu avem atât de multe pesticide aplicate, iar mai mult de cinci sau șase tratamente la grâu nu se fac. Cei din sud dacă fac două, mai multe realizându-se în Banat, de exemplu, unde sunt mai multe ploi și e necesar să previi bolile. „Noi suntem în beznă. Ce se vrea, cum facem? Nimeni nu spune nimic și te trezești că «De mâine faceți așa!» sau «Nu mai aplicați voi din astea!». Bun, nu mai aplicăm, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția! Nimeni n-o să facă asta...”, crede Constantin Anghel, adăugând dezamăgit că totul va cădea tot pe umerii fermierilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri – diaspora, care se va desfășura în perioada 4 ianuarie 2021, ora 9.00 - 4 mai 2021, ora 16.00.   

Alocarea financiară pentru sesiunea continuă anuală de depunere proiecte pentru tinerii fermieri din diaspora este de 20.000.000 de euro. 

Pragul de calitate pornește de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte. Astfel, în ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie – 4 mai 2021, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR - http://so.afir.info/).

AFIR precizează că noutatea acestei sesiuni constă în eliminarea unor condiții care trebuiau îndeplinite pentru accesarea submăsurii, ceea ce conduce la înlesnirea accesului tinerilor din diaspora care vor să se instaleze ca tineri fermieri în zonele rurale și să dezvolte exploatații agricole. „Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a ușura accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației. În acest sens, au fost revizuite și clarificate condițiile și precondițiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor și a locului de muncă”, arată AFIR. 

Astfel, pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu într-unul dintre domeniile agricol, agroalimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE.

Mai multe informații privind condițiile de participare generală, detalii cu privire la depunerea proiectelor, pragul minim privind scorul unui proiect și pragurile de calitate lunare se găsesc pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info.