Problemele prezentate recent de Asociația Grânarii Iași, cu ocazia vizitei europarlamentarilor din COMAGRI în porturile Constanța, Agigea și Galați, au fost dezbătute de Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European la inițiativa președintelui acestui for, eurodeputatul german Norbert Lins. Acesta a adus în discuție constrângerile de logistică, prețurile ridicate la încărcarea și transportul de cereale locale și ucrainene, soluțiile limitate de depozitare, precum și managementul trasabilității mărfurilor în principalele porturi din România.

„Lucrurile sunt în ordine dacă luăm în perspectivă întreaga Românie și întreaga Polonie, însă dacă e să ne gândim la regiunile afectate – Moldova din România și regiunea din sud-estul Poloniei, aceste regiuni sunt altfel afectate și pe agricultorii de acolo nu-i prea interesează dacă un agricultor din vestul României sau din vestul Poloniei nu prea este afectat. Agricultorii din regiunea Moldovei văd cum propriile existențe le sunt amenințate, deci trebuie să înțelegem care sunt consecințele și efectele asupra regiunilor în sine”, a punctat europarlamentarul Norbert Lins, care propune măsuri compensatorii urgente, inclusiv o ajustare a Politicii Agricole Comune în sprijinul celor afectați de criza cerealelor din Ucraina. Și ceilalți europarlamentari au avut intervenții prin care au accentuat importanța limitării unor efecte negative ale solidarității față de Ucraina asupra fermierilor români și polonezi.

Consecventă în reprezentarea tuturor fermierilor din regiunea Moldovei, Asociația Grânarii Iași reiterează situația extrem de dificilă prin care trece sectorul agricol din cauza secetei care poate prejudicia peste 50% din producția de semințe de floarea-soarelui și peste 85% din producția de porumb a acestui an. „Susținem cu tărie inițiativa lansată de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, din care facem parte, privind declararea stării de calamitate în localitățile/județele unde mai mult de 50% din suprafața acoperită de o cultură este afectată, având în vedere că majoritatea contractelor pentru inputurile cu preț crescut din cauza crizelor existente la nivel global vor ajunge la termen la sfârșitul lunii iulie 2022”, arată Asociația Grânarii Iași.

Președintele, premierul și ministrul Agriculturii din România sunt chemați ca împreună cu organizațiile de fermieri să elaboreze în regim de urgență proiectul de țară referitor la agricultură, cu un plan strategic pe termen lung care să vizeze irigațiile, valorificarea prin procesare națională a materiilor prime produse în agricultură, negocierea PNRR și PNS în sprijinul real și coerent al tuturor agricultorilor din țara noastră, subliniază Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii Iași.

Reamintim că, o delegație de eurodeputați din COMAGRI s-a deplasat în România pentru a analiza situația critică din porturile Constanța, Agigea și Galați și efectele presiunii transporturilor de cereale ucrainene asupra agriculturii românești. Vocea femierilor din regiunea Moldovei a fost reprezentată de Asociația Grânarii Iași, prin directorul Simona Man și vicepreședintele Dan Tiberiu Stan.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

O delegație a Asociației Grânarii Iași s-a întâlnit, săptămâna trecută, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu ministrul Adrian Chesnoiu, pentru a discuta despre cele mai importante probleme cu care se confruntă fermierii din regiunea Moldovei.

Principalele subiecte și solicitări discutate la MADR au fost: sprijinul pentru înființarea unei unități de procesare a produselor oleaginoase în zona de Nord-Est a țării, actualizarea hărții zonelor cu constrângeri naturale și specifice prin includerea unor teritorii semnificative din regiunea Moldovei, măsuri care să limiteze creșterea prețurilor la carburanți pentru sectorul agricol și un buget suplimentat în cazul fondurilor europene destinate capitalului de lucru.

Reprezentanții asociației au reiterat nevoia unui sprijin susținut pentru mari capacități de procesare în contextul războiului din Ucraina și s-au declarat în favoarea unui parteneriat cu statul român care să presupună inclusiv alocări sau linii de finanțare în completarea sumelor prevăzute în Planul Național Strategic.

În problema zonelor cu constrângeri naturale și specifice, reprezentanții MADR au precizat că vor analiza solicitările asociației, ținând cont de studiile și de previziunile instituțiilor abilitate care plasează, fără echivoc, teritorii vaste din regiunea Moldovei în rândul celor care necesită intervenții suplimentare pentru a depăși disparitățile existente și viitoare, în conformitate cu metodologiile europene.

„Considerăm că argumentele noastre trebuie să fie luate serios în seamă de către autoritățile de la București, iar exemplul unor măsuri propuse de state membre ale Uniunii Europene în direcția limitării prețurilor pentru carburanți ar trebui să se reflecte și în planurile MADR pentru agricultura românească”, a spus Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.

Nu în ultimul rând, reprezentanții Grânarii Iași au cerut ca absolut toți solicitanții microgranturilor și granturilor de capital de lucru de la măsurile 1 și 2 ale schemei de ajutoare de stat pentru fermieri și antreprenori din sectorul agroalimentar să fie incluși la plată, evitând astfel un criteriu arbitrar de tip primul venit - primul servit.

„Asociația noastră militează pentru măsuri care să vină în sprijinul agriculturii românești și solicită un dialog constant cu Ministerul Agriculturii pentru a găsi soluții în acest sens, astfel încât autoritățile să structureze, pentru început, un nou Plan Național Strategic compatibil atât cu cerințele fermierilor, cât și cu recomandările Comisiei Europene. Din acest motiv, AGRIVENTURA, cel mai mare eveniment agricol din Moldova, care va fi organizat în perioada 30 iunie – 2 iulie, va include, pe tot parcursul celor trei zile, dezbateri cu autorități naționale și europene, specialiști și cercetători în domeniu, precum și fermieri cu angajamente serioase în regiune, pentru a sublinia importanța politicilor publice care să avantajeze atât antreprenorii din agricultură, cât și consumatorii produselor de profil”, a punctat Emil Bălteanu.

Foto: Asociația Grânarii

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În perioada 30 iunie - 2 iulie 2022, Asociația Grânarii, prin seria de evenimente marca Sfatul Grânarilor, organizează prima edițe AGRIVENTURA, un eveniment sădit în jurul fermierilor, al culturilor și al culturii. Pe platforma experimentală Panifcom de la Podu Iloaiei - Iași (o platformă tehnologică de 140 de hectare), la AGRIVENTURA se va celebra tot ce are mai bun pământul din aceste locuri de oferit.

Ediția pilot a evenimentului SFATUL GRÂNARILOR – AGRIVENTURA 2022 cuprinde demonstrații de tehnică agricolă, standuri expoziționale de prezentare a peste o sută de companii și branduri naționale și internaționale de utilaje agricole, companii producătoare de semințe, standuri și echipamente zootehnice, inputuri, furnizori de soluții complete pentru ferme, prestatori de servicii pentru agricultură. Evenimentul AGRIVENTURA este organizat de Asociația Grânarii alături de cei patru sponsori premium: Agrisol, Bayer, Corteva Agriscience și Syngenta.

„Ne dorim ca acest eveniment să fie deschis atât specialiștilor, fermierilor, autorităților, cât și publicului larg, pentru a înțelege determinarea și pasiunea pe care noi o punem în activitatea noastră, pentru o agricultură cât mai sănătoasă și mai eficientă. Agricultura este un domeniu strategic, mai ales în contextul crizei actuale din Ucraina, iar noi, fermierii din Moldova, trebuie să ne evidențiem și să ne creștem relevanța agricolă regională și europeană. Pentru că agricultura este o activitate care ne privește toți, așteptăm cât mai multă lume alături de noi, de la copiii de grădiniță până la seniori. Toți cei care vor ajunge la AGRIVENTURA vor trăi o experiență completă de informații, tehnologie, muzică, gastronomie și tradiții”, arată Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.

În seara zilei de joi – 30 iunie, de la ora 19:00, Lupii lui Alex Calancea vor susține un concert în câmp.

Trei zile de aventură în natură

La AGRIVENTURA, în toate cele trei zile, vizitatorii vor avea parte de o experiență completă de informații, tehnologie, muzică, gastronomie și tradiții renăscute ale satului românesc.

„Ne propunem ca AGRIVENTURA să reunească prin ediția princeps, sub o singură cupolă, trei evenimente similare, organizate anul trecut și dedicate cultivatorilor de grâu, porumb și floarea-soarelui. Fiecare din cele trei zile va avea specificațiile sale cultural-educative”, spune Cezar Andrei Musteață, vicepreședinte Asociația Grânarii.

O parte a evenimentului va fi dedicată prezentării platformelor experimentale pentru culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui. „Scopul principal este de a cunoaște potențialul hibrizilor și a soiurilor testate în cadrul acestor platforme și de a evidenția cele mai bune rezultate pentru zona județului Iași”, punctează Cezar Andrei Musteață.

A doua parte a evenimentului este dedicată târgului de utilaje agricole, demonstrațiilor agricole în câmp, furnizorilor de inputuri, servicii și produse pentru agricultură. Va avea loc și „Conferința anuală GRÂNARII”, la care vor participa reprezentanți ai autorităților statului, europarlamentari, reprezentanți ai mediului universitar, fermieri și reprezentanți ai structurilor asociative.

A treia parte a evenimentului este dedicată activităților cultural educative, în cadrul acțiunii „Elogiul Satului Românesc”. În program vor fi incluse diverse activități, inclusiv pentru copiii fermierilor de astăzi, marii fermieri de mâine.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Se întâmplă ca ajutoarele financiare destinate producătorilor agricoli să se acorde după regula „primul venit, primul servit”. Acest mod de împărțire a banilor naște frustrare, îi împinge pe cei cărora li se adresează măsurile de susținere către deznădejde, descurajare, dă naștere chiar dușmăniei. Potențialii beneficiari ai sprijinului financiar ajung să nu mai vorbească unii cu alții, să se ascundă, de teamă că nu prind subvenția se evită, nu se mai sfătuiesc. În agricultura autohtonă, asocierea stă sub umbra neîncrederii, iar un criteriu ca „primul venit, primul servit” îi îndepărtează și mai mult pe producători de unire, îi transformă în „animale de pradă” pe niște oameni care muncesc din greu, care se înțeleg, care au o bună vecinătate.

Da, se întâmplă ca însuși statul să-și arunce cetățenii în prăpastie, să-i condamne la nefericire, să le sărăcească sufletele și buzunarele.

Măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar” este un exemplu recent. Ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară, de 5.000 euro/beneficiar pentru capital de lucru, a fost anunțat de ceva vreme de autorități, iar mass-media a preluat informațiile furnizate de stat. În rest, despre acest sprijin s-a vorbit pe la colțuri, cam așa: „Nu mai spune și altcuiva, dacă vrei să prinzi banii”.

A venit momentul depunerii cererilor de finanțare, 27 mai 2022, moment anunțat pe 25 mai, înscrierile pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar” încheindu-se pe 31 mai a.c. Cererile se finanțează în ordinea depunerii. Fondurile alocate sectorului agroalimentar pentru capital de lucru s-au epuizat rapid, numărul celor care au aplicat online pentru obținerea granturilor în nici jumătate de oră a ajuns la 10.000, după această cifră nemaifiind bani.

Poate unii veți zice că agricultorii tot stau cu mâna întinsă. Totuși, lucrurile nu-s atât de simple. Consumatorul vrea să cumpere produse românești, și nu oricum, ci de calitate și la prețuri cât mai accesibile. Ei, bine, în România de azi este imposibil, deoarece producătorul agricol nu își permite să producă ieftin. Asta și din vina statului, a guvernanților, a clasei politice, a faptului că nu avem strategii, că nu există stabilitate, că în mod real nu suntem guvernați de peste 30 de ani. Altă discuție. De aceea, producția locală are nevoie de ajutor, cu atât mai mult cu cât mare parte din bani vin de la Uniunea Europeană, statului român revenindu-i împărțirea ajutoarelor.

Cum era bine sau corect să se procedeze? Suma totală să se împartă la toți aplicanții după terminarea perioadei de depunere a cererilor, cred unii. Mie mi se pare că ar fi fost corect să se verifice câți au nevoie de banii respectivi și să se bugeteze suma necesară. Corectitudine, un cuvânt străin politicienilor...

Mai spun o nefăcută, ca la români. Fix în seara care a precedat ziua depunerii cererilor de finanțare, s-au schimbat regulile jocului. După ce producătorii au luat cu asalt notariatele, la înscrierea pentru obținerea granturilor n-a mai fost nevoie de procură notarială.

Închei cu opinia unui producător agricol, legumicultor.

Marian Antonie: „Înainte de toate, țin să vă spun că sunt unul din cei 10.000 de cetățeni care au reușit să depună cererea în timp util, astfel încât să pot beneficia de cei 5.000 de euro, pentru capital de lucru. Cum este și firesc, au fost stabilite criterii de eligibilitate pe care le înțeleg, atât cât pot. Ce nu înțeleg este criteriul primul venit, primul servit, care naște discriminare, frustrare și furie. Nu reușesc să-mi explic cum se poate ca într-un stat membru UE, în anul 2022, un cetățean român este pus în situația de a alege între a duce copiii la școală și a sta în fața calculatorului pentru a pândi deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de acordare a microgranturilor. Sunt doar 10.000 de locuri pentru zeci de mii de fermieri activi. Să presupunem că eligibili pentru accesarea microgranturilor sunt doar 10.001 fermieri. Cum să-ți pierzi dreptul la sprijin doar pentru că ai prins roșu la semafor și nu ai ajuns la timp în fața calculatorului? De ce fermierul 10.001, îndeplinind toate criteriile de eligibilitate, pierde banii pentru ca nu a ajuns la timp în fața calculatorului sau pentru că alți fermieri au fost mai sprinteni? Nu pot să nu mă întreb de ce mie mi se cuvin cei 5.000 de euro pentru care am reușit să depun cererea la ora 10:09, iar alt cetățean, agricultor care muncește la fel ca mine sau poate chiar mai mult, nu beneficiază de nimic pentru că a depus cererea șapte minute mai târziu, adica la ora 10:16, când era deja depășit plafonul de 10.000 de beneficiari. Îmi pare cel puțin inconștiență din partea guvernanților, pentru că vorbim de securitatea alimentară a țării. Imaginați-vă că anul viitor vor mai fi doar 10.000 de producători agricoli! Doar primii 10.000 care au reușit să se înscrie la microgranturi vor mai produce. Voi, guvernanții, aveți instrumentele necesare pentru a calcula dezastrul. Calculați, conștientizați și data viitoare fiți responsabili, pentru că așa cum procedați acum tăiați craca de sub picioarele noastre, ale tuturor! Producătorul trebuie să producă cu spor și pasiune, legiuitorul să îl sprijine cu dăruire și empatie, iar consumatorul să respecte și să prețuiască munca noastră în cumpătate și echilibru”.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Ca răspuns la majorările continue de prețuri la materii prime, precum și la servicii și echipamente, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a modificat procedura de lucru astfel încât actualizarea prețurilor se poate realiza la un interval mult mai mic decât cel prevăzut inițial.

Pentru următoarea perioadă, prețurile din Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) pentru utilajele și echipamentele achiziționate prin FEADR se vor putea actualiza la fiecare trei luni, dacă este cazul, indiferent de procentul de creștere al prețurilor. Anterior, actualizarea se realiza anual pentru o creștere a prețurilor mai mare de 5%.

Decizia privind actualizarea prețurilor din BDPR la trei luni a fost luată începând din 2021 și a avut în vedere, la acel moment, adaptarea la contextul economic și social, în special referitor la creșterile prețurilor pentru materiile prime. Ulterior, în urma creșterii prețurilor și pentru energia electrică și gaze naturale din acest an, AFIR a modificat Ghidul Bazei de Date cu Prețuri de Referință utilizat pentru evaluarea proiectelor finanțate din Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Fermierii pot găsi în BDPR elemente agricole, de la recipiente de creștere plante, în valoare de 3 euro, la tractoare de peste 400.000 euro, la drone de pulverizare (erbicidat) sau drone de analiză a stării plantelor și a solului cu camera multispectrală de peste 10.000 euro, sau roboți agricoli pentru furajare de peste 160.000 euro, până la sisteme de depozitare în silozuri de peste 2.000.000 euro. Totodată, antreprenorii pot găsi în BDPR elemente neagricole, precum sisteme de spălătorie self service de peste 32.000 euro, minilaboratoare pentru cabinete medicale de peste 2.500 euro și alte echipamente din domenii neagricole.

„Conform noii proceduri, actualizarea prețurilor se poate realiza o dată la trei luni, spre deosebire de prevederile procedurale obișnuite la șase sau 12 luni. Această actualizare se realizează la solicitarea oficială a firmei care a înscris elementele respective în Baza de Date a AFIR, însoțită de o comunicare oficială din partea producătorului. Modificările făcute sunt menite să sprijine beneficiarii PNDR care planifică achiziția de utilaje sau echipamente, astfel încât aceștia să poată face un calcul real al bugetelor, din punct de vedere al achiziției”, a declarat directorul general al AFIR, Dorin Opreanu.

Prin Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR), instrument de lucru unic la nivel național, AFIR facilitează accesul solicitanților de fonduri europene la investiții, simplificând procedura de achiziție. Baza de Date are afișate on-line peste 37.500 de elemente pentru investiții agricole și neagricole din următoarele categorii: mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier. Astfel, elementele care se regăsesc afișate online în BDPR pot fi achiziționate de către beneficiarii privați PNDR în mod direct, fără a mai fi nevoie să parcurgă nicio altă procedură de achiziție.

Ghidul actualizat al Bazei de Date cu Prețuri de Referință al AFIR este disponibil pe pagina de internet a AFIR, www.afir.ro, la secțiunea Informații utile – Baze de date cu prețuri de referință.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Roxana Roșculeț, inginer horticol la bază, ca orice femeie, a visat la o afacere cu flori. Însă chiar interlocutoarea noastră zice că Dumnezeu i-a dat două flori, fetele ei, în rest alegându-se cu roșiile. Legumele în spații protejate reprezintă afacerea familiei din județul Ialomița, de la Jilavele.

„Nu suntem milogi la poarta statului. Vrem doar să fim protejaţi.”

Reporter: Comuna Jilavele se află în partea nord-vestică a județului Ialomița, la limita cu județele Prahova și Buzău, un bazin legumicol puternic odinioară...

Roxana Roșculeț: Dar uitați, în Jilavele sunt singura azi care cultivă legume în spații protejate, pe o suprafață însemnată, peste 5.000 de metri pătrați. Mai sunt câțiva legumicultori, însă au poate 400-500 metri maximum cu legume. Mi-aş dori să fie şi alţii, pentru că împreună poate că am putea să facem altfel lucrurile şi ar fi mai bine şi pentru mine, şi pentru ei. Acum, Jilavele este o comună îmbătrânită, şi-mi pare rău că spun asta. Au îmbătrânit satele astea, odată cu noi… Piaţa de la Jilavele era o piaţă recunoscută, toată lumea când trecea la mare oprea acolo, la capul satului, să se aprovizioneze. Inclusiv eu opream acolo când veneam de la munte către mare. Jilavele, Movilița, Coșereni sunt zone legumicole. Din păcate, la Coşereni nu mai putem să vorbim de legumicultură, a mai rămas bazinul de la Moviliţa destul de mare, Gridul, Fierbinţi, dar Coşereniul, vestitele dealuri de la Coşereni care aveau solul acela argilos, şi erau nişte vinete rare, de o frumuseţe exemplară, din păcate acum e doar cultură mare cât vezi cu ochii.

„5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură.”

Reporter: Să revenim la afacerea dvs. Ați spus că aveți peste 5.000 de metri pătrați cu legume în spații protejate. Cât, mai exact?

Roxana Roșculeț: 5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Nu este nici mult, dar nu este nici puţin. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură. Aşa mi-au arătat mie calculele, nu ştiu dacă am greşit sau n-am greşit, dar mie aşa-mi spun calculele.

Reporter: Şi calculele care au fost la început? În ce an?

Roxana Roșculeț: Calculele de la începutul anului 2006.

„Nu putem avea o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm.”

Reporter: Şi iată-ne în 2022, după 16 ani.

Roxana Roșculeț: Da, încă stau în dubiu dacă să-mi măresc suprafaţa sau nu, dacă mai fac un proiect cu finanţare europeană. Trebuie să analizez foarte bine situaţia economică şi să iau în considerare lucrul cel mai important: fluctuaţia pieţei. Pentru că din păcate astăzi noi nu ne putem face – ştiu că este o economie de piaţă, e firesc să fie o economie de piaţă şi să nu poţi să-ţi faci calculele sută la sută, dar noi nu putem să le facem nici la 50%, să avem o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm. Am stat şi m-am gândit ce aş putea să fac pentru ca afacerea mea să fie eficientă sau să fie mai bine decât este acum? Să măresc producţia. Vedeţi că serele noastre nu sunt nici la un nivel de jos, dar nici la nivelul maxim la care ar putea să fie. Mai mult de atât nu am cum să produc în spaţiul acesta protejat. Pe metrul pătrat n-am cum să fac mai mult decât facem acum, pentru că ar trebui o seră mai înaltă, ca să-mi asigure altfel de ventilaţie; încălzirea – o scot din calcul momentan, pentru că preţurile sunt foarte, foarte mari. Trebuie să mă gândesc la diversificarea producţiei, să vin pe piaţă cu un produs nou, să-mi găsesc o nişă şi să-mi fie mai bine. Dar şi aici sunt probleme, pentru că din afară se aduce orice, la preţuri sub preţul nostru de cost, că şi forţa de muncă este destul de consistentă ca valoare în afacerea asta şi… nu ştiu ce să zic. M-am blocat.

În piața noastră vin legume din toată lumea, la prețuri foarte mici. Ca producător, mă simt, aşa, al nimănui, în condiţiile în care statul ar fi trebuit să susţină producţia internă şi să o protejeze, dar nu prin preţuri, nu prin subvenţii, că nu aşteptăm subvenţiile sau, cum spun unii că suntem milogi la poarta statului, nu, nu suntem. Vrem să fim protejaţi. Economia asta de piaţă să permită pieţei să fie într-un cadru legal, în care să putem şi noi să ne găsim locul.

Reporter: Adică, să aveți o desfacere asigurată, să aveți un loc unde să depozitați marfa şi să o sortați, practic lucruri care n-au rămas decât pe hârtie, la nivel de intenţie din partea autorităţilor noastre, şi ca atare sunteţi lăsaţi în voia sorţii. Cine rezistă rezistă, cine nu, nu.

Roxana Roșculeț: Exact. Lupta pentru supravieţuire.

Reporter: Din păcate, în fiecare an mulți legumicultori renunță...

Roxana Roșculeț: Au renunţat şi or să mai renunţe mulţi. De pildă, în primăvara trecută preţul la varză a fost 80 de bani, când noi ne făcusem fiecare calculele să fie undeva la minimum 2 – 2,50 lei; preţul roşiilor a fost de asemenea scăzut, comparativ cu cheltuielile noastre, ale legumicultorilor. Foarte multă investiţie şi muncă, şi preţul nostru este unul corect. Vorbesc de perioada în care este o supraproducţie pe plan naţional şi piaţa nu mai poate să înghită cantitatea aia, practic de 3-4 luni, şi, culmea, când fiecare dintre noi are producţia maximă. E logic să se întâmple asta. Şi atunci ar trebui să avem o variantă, ca roşia din spaţiul protejat să fie dusă la procesare este exclus, că preţul este foarte mic la roşia asta şi n-avem cum să facem; să găsim alternativă. Eu, una, am spus şi susţin, ar trebui să ne organizăm şi în perioada aia să facem export, pentru că este o lună moartă în afară. Spania îşi înfiinţează ciclul doi de roşii, Italia, la fel, deci am putea să jonglăm cu o lună, de la 15 iulie până la 15 august, în care să facem export. Dar pentru asta trebuie să fim organizaţi şi, din păcate, nu avem capacitatea asta. Noi, ca producători, recunosc, nu o avem.

Reporter: 5.000 de metri pătraţi de spaţiu protejat pentru legumicultură nu se fac uşor...

Roxana Roșculeț: Nu-i deloc ușor. Aici în fermă am nouă module, șase sunt de 550 de metri pătrați și trei module sunt de 700 de metri pătrați. Le-am ridicat cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană, în 2006, pe SAPARD.

Reporter: Ați fost deschizătoare de drumuri?

Roxana Roșculeț: Da, am fost deschizătoare de drumuri. Pentru câţiva dintre cei care mi-au urmat drumul a fost greu şi au renunţat. Poate că şi eu, dacă n-aş fi fost aşa de curajoasă, aș fi renunțat. Mai e ceva la mine, dragostea pentru pământ şi pentru loc. Nu ştiu cum se face, dar când mă leg de ceva eu nu mai renunţ, asta sunt!

Reporter: A fost greu, a fost uşor la momentul acela?

Roxana Roșculeț: Și uşor, și greu. A fost greu pentru că atunci era cu 50% contribuţie şi a trebuit banii ăia să-i iau cu o dobândă destul de măricică de la bancă.

Reporter: Care a fost valoarea proiectului?

Roxana Roșculeț: Vreo 150.000 de euro. Valoare nerambursabilă, cu totul. De fapt, a fost mai mare valoarea, că a fost şi TVA-ul. Dar am mers doi ani bine, îmi amintesc că veneau de la Constanţa, le făceam programările să vină să ia marfa de la mine şi după aceea s-au deschis graniţele şi m-am trezit din 2008 din omul care tot timpul vorbea la telefon şi clienții aşteptau să fie pe agenda mea să vină să ia marfa, m-am trezit că nu mă mai suna nimeni. Şi au fost nişte ani grei, de care nici nu mai vreau să-mi amintesc, ani în care nu aveam unde să vindem sau preţurile erau aşa de mici, încât nu mai culegeam roşiile, deci a fost crunt. Am avut, deci, și perioade foarte dificile, peste care am trecut cu greu. Apoi am găsit un supermarket, un retailer destul de cunoscut pe piaţă, care a venit cu un parteneriat şi ne-am mulat foarte bine pe acest parteneriat, atât noi, cât şi ei, sunt foarte deschişi, şi pot să spun că sunt liniştită. De opt ani chiar sunt liniştită şi-mi văd de roşiile astea ale mele şi de ce mai pun eu. Absolut tot ce produc merge la supermarket. Facem contract ferm, cu preţuri ferme, cu cantităţi, cu tehnologie de cultură, nu folosim orice pentru tratament. Se fac analize şi de sol, şi de apă, avem într-unul din module instalată o cameră sau o staţie care monitorizează toţi parametrii necesari şi zic eu că am fost norocoşi, am tras lozul norocos de data asta.

Reporter: Consumatorul zilelor noastre încearcă să găsească gustul roşiei de altădată, adică acela al copilăriei, să fie roşia zemoasă, să fie cu coaja mai subţire...

Roxana Roșculeț: D-aia v-am zis că m-am mulat foarte bine pe programul lanțului de magazine căruia îi vând roșiile, pentru că şi retailerul respectiv merge pe gustul de altădată. În primul rând, solul sau hibridul îţi dă gustul, că nu poţi să fii „şi cal, şi măgar” sau „şi frumoasă, şi devreme acasă”. Prin urmare, au ales un hibrid care are un gust extraordinar şi consistenţa destul de bună, un picuţ mai tare decât roşiile alea pe care le mâncam noi când eram copii, dar din punctul meu de vedere – şi nu numai al meu – cred că la momentul actual este hibridul cu gustul cel mai bun de pe piaţă. Apoi, gustul mai vine şi de la sol, mai vine şi de la îngrăşămintele pe care le administrezi şi, nu în ultimul rând, de la apă. Știți bine, când plouă n-avem strugurii dulci, că nu acumulează zaharuri. Aşa este şi la roşie. Îmi place să spun că roşia mea mai împrumută şi din gustul meu…

Reporter: Corect. Dacă le spui în fiecare zi că le iubeşti, cu siguranţă…

Roxana Roșculeț: Să ştiți că da. Am făcut o glumă. Gustul este gust, dar dacă ţii la tehnologie şi ai şi un hibrid care te ajută, într-adevăr obţii ceea ce ţi-ai propus. Hibrizii, majoritatea, merg pe cantitate: să pun hibridul acesta că iau 10 kg pe fir. Da, e ok, iei 10 kg pe fir şi consumatorul dictează piaţa acum. Dacă te duci şi cumperi roşia şi o vezi mare şi frumoasă, şi o iei, şi când ajungi acasă zici „a, ce mănânc, cauciuc?”, asta este, a doua oară nu mai cumperi. Poate că mulţi iau, că nu se uită sau nu se gândesc, sau au uitat ce au mâncat odată.

Producătorul nu poate fi și vânzător

Reporter: Ați menționat mai devreme că producătorul român nu are capacitatea de organizare. La un moment dat, ați strâns lângă dvs. câţiva producători şi aţi făcut o cooperativă. Ce s-a întâmplat?

Roxana Roșculeț: Am făcut o cooperativă, am depus un proiect pentru un depozit şi o fabrică de procesare ca să eliminăm exact ceea ce vă spuneam, proiectul a fost eligibil, dar nu am prins finanţare. Se întâmpla în 2019. Din păcate, a fost al şaselea sub linie. Dacă am fi obţinut acel proiect, sunt convinsă că lucrurile ar fi stat altfel şi că am fi adunat alţi producători în jurul nostru şi ar fi fost o gură de oxigen pentru noi să ne şi dezvoltăm şi să putem să şi diversificăm producţia. Dar lucrurile n-au fost să fie aşa. Unul dintre parteneri şi-a şi închis firma, pentru că afacerea nu a fost viabilă.

Reporter: Așadar, ce n-a mers cu cooperativa agricolă?

Roxana Roșculeț: Am fi putut să strângem mai mulţi producători, şi au fost interesaţi producătorii să intre în cooperativa asta, dar neavând acel depozit despre care povesteam, nu poţi să iei marfa. Unde să o sortezi, unde să o etichetezi? Pentru că noi am avut contracte cu anumite supermarketuri şi calitatea primează. O vreme am mers în paralel, fiecare își sorta marfa şi o ducea, costurile sunt mai mari individual şi aşteptam acest proiect ca o salvare la problema noastră. Luasem o maşină mare de frig pentru toţi, aşa era ok, fiecare să-și ducă marfa la depozit, să o sorteze, ce rămânea de la sortat prelucrat şi apoi din depozit să plece unde aveam comenzile respective. Ne era foarte greu individual să lucrăm, pentru că dacă nu poţi să respecţi o comandă, nu mai prezinţi încredere. Trebuie să ai stocul acesta şi să ai totdeauna o rezervă, să fii sigur pe comenzile pe care le ai. Punctajul pentru proiect l-am avut, numai că am întârziat. Puteam să depunem chiar în prima lună de când s-a deschis sesiunea, numai că am întârziat foarte mult cu avizele care ne-au fost necesare pentru acest proiect, în special cu avizele de la Apele Române, unde durează. Şi atunci n-am putut să depunem în prima lună şi am depus în ultima lună şi… asta a fost.

„Ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol, să prețuiască pământul.”

Reporter: Ghinion, să spunem, pentru ceilalţi legumicultori, pentru că voi acum reuşiţi să supravieţuiţi, evident, muncind şi având seriozitate în continuare cu lanţul sau lanţurile de magazine cu care lucraţi.

Roxana Roșculeț: Da, noi, da. Dar şi pentru noi ar fi fost mai uşor dacă funcționa această asociere. Scăpam de grija sortării, de grija transportului, care înseamnă timp. Şi pentru noi timpul este extrem de valoros. Întotdeauna am spus că un producător nu poate să fie şi vânzător. Niciodată. Eu nu cred că producătorul care are un hectar, fie şi în câmp, poate să stea, să piardă vremea ca să-şi vândă marfa. Este exclus.

Reporter: De voie, de nevoie, o faceţi şi pe asta.

Roxana Roșculeț: O faci, dar pierzi undeva. Undeva trebuie să pierzi. În loc să stai şi să-ţi vezi de cultura ta, că fără cel implicat direct nicio afacere nu este viabilă. Acum asta este… tu trebuie să te duci să stai pe piaţă şi să aştepţi să vinzi la kilogram. Este foarte greu!

Fără să pui suflet, nu poți face legumicultură

Reporter: Pentru că ne dorim să cunoaștem și omul din spatele afacerii, cum ați ajuns la Jilavele? De loc, de unde sunteți?

Roxana Roșculeț: Din Vălenii de Munte, deci sunt o munteancă. Mi-am cunoscut soţul în timpul facultăţii, coleg fiind cu sora şi cu cumnatul meu, şi am ajuns amândoi aici, el fiind din zonă, a ajuns medic veterinar în satul Jilavele. La București am absolvit Horticultura. După ce s-a desfiinţat IAS-ul, am lucrat la IAS Urziceni, m-am văzut nevoită să încep ceva şi pentru mine. Deşi îl ajut cu tot ce înseamnă hârţogăraie şi calculator la evidenţele lui veterinare, simţeam că lipseşte ceva. Mie mi-au plăcut întotdeauna florile şi am înclinaţia asta şi acum pentru flori. Şi mi-am propus să-mi fac o afacere cu flori, dar mi-am schimbat orientarea înainte să mă apuc de flori. Legumele au venit ca o necesitate, pentru că partea mai pragmatică a familiei, soțul meu, a spus: „Cine cumpără flori? Dar de mâncat, mănâncă toată lumea!”, aşa că am decis să ne axăm pe legume.

Reporter: Sunteți inginer horticol, la liceu ce-ați studiat?

Roxana Roșculeț: Liceul l-am făcut la Mizil, am liceul de asistent veterinar, bunica mea iubea pământul şi de la ea am moştenit dragostea asta, maia îi spuneam toţi din familie... Sunt tehnician veterinar. Însă nu mi-a plăcut niciodată medicina veterinară. Am fost întotdeauna atrasă de plante şi de pământ, de mică. La liceu m-am dus pentru că părinţii mei au zis „vă duceţi şi faceţi meseria asta”, că veterinarii pe vremea aia erau văzuţi bine.

Reporter: Şi dvs, şi sora ați urmat cursurile pentru tehnician veterinar, la liceu...

Roxana Roșculeț: Şi eu, şi soră-mea. Şi în familie acum sunt patru veterinari şi noi am echilibrat balanţa, că în familia noastră acum a mai venit soţul fiicei noastre, care este şi el inginer horticol. Aşa că suntem doi ingineri horticoli.

Reporter: Şi fetele voastre?

Roxana Roșculeț: A terminat dreptul fata cea mare, iar cea mică este clasa a XI-a. Ea îmi promite că o să se ocupe de seră, dar n-o cred, că se pregăteşte pentru medicină. Acum, fiecare are locul lui, oricât am vrea noi să credem că-l influenţăm, ne amăgim. Aşa că tot eu o să mă ocup de sere şi soţul meu, până când o să avem 110 ani, aşa cum spune el, sper să reziste construcţia până atunci.

Reporter: A rezistat până acum, trebuie să recunoaştem, sunt 16 ani de la construirea afacerii. Chiar v-am întrebat dacă ați schimbat folia. Mi-ați zis că nu, că este de acum 15 ani.

Roxana Roșculeț: Exact. Este o folie de acum 15 ani…Folia e neschimbată din 2007, că a trebuit să renunţăm la ferestrele de pe acoperiş. Şi este un dezavantaj, dar…

Reporter: Şi aerisirea o faceţi pe lateral.

Roxana Roșculeț: Da. Aşa ne-a permis terenul pe care-l deţinem să amplasăm serele, n-am putut să le punem perpendicular pe direcţia crivăţului, le-am pus paralel.

Reporter: Dialogul nostru a ajuns la final. Spre ce credeți că ne îndreptăm cu toate schimbările care vor veni, odată cu noile strategii europene?

Roxana Roșculeț: Eu cred că ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol. Pământul acesta a fost făcut să rodească şi vreau să-i păstrez calitatea asta de roditor şi de vietate. Eu consider că pământul este viu. Nu este o substanţă inertă, e un organism viu. Să învăţăm copiii să iubească pământul, să învăţăm copiii să iubească plantele şi să fie atraşi să le şi cultive.

Reporter: Agricultura bio e pe buzele tuturor...

Roxana Roșculeț: Problema este că preţurile şi la cultura bio pe piaţa noastră sunt la fel sau diferă foarte puţin față de cultura tradiţională, iar randamentul nu este acelaşi.

Optimistă fiind, îmi place să cred că o să fie bine şi aş vrea să cred că o să fie bine. Acum, din nefericire, nu este bine pentru că în urma noastră nu are cine să mai vină. Mie de asta îmi este frică. Forţă de muncă nu mai găsim... Sper să treacă perioada asta, exodul forţei de muncă în afară, şi să rămână şi aici oameni dedicaţi. Eu, când mai am nevoie de ajutor, şi am, apelez la două fete, eu le spun „fetele mele”, a doua pereche de fete pe care o am, şi au 65 şi 68 de ani. Tineret, mai greu găsim, pentru că dacă nu eşti deprins cu munca, nu poţi să faci faţă. E o meserie pe care trebuie să o faci din suflet. Nu este o muncă grea, dar dacă nu ai atracţie pentru ea, nu poţi s-o faci.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat rapoartele de selecție a cererilor de finanțare depuse în etapa a doua a sesiunii anuale 2021 (perioada 25 noiembrie – 24 decembrie) pentru mai multe pachete (componente) aferente submăsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

În urma procesului de evaluare și de selecție a solicitărilor de finanțare depuse online, 811 fermieri vor primi fonduri europene în cuantum total de 448,2 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor pe care aceștia le vor realiza în propriile exploatații agricole.

Astfel, pentru pachetul 4.1.1 „Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei – sector vegetal”, AFIR a selectat 262 cereri de finanțare în valoare de 112,4 milioane de euro.

Prin componenta 4.1.2 „Condiționare și procesare în fermă și marketing – modernizare exploatație – vegetal, exceptând legumicultura și cartofii”, au fost selectate 55 investiții cu suma de 49,4 milioane de euro.

Pentru pachetul 4.1.4 „Tineri fermieri - achiziție utilaje”, AFIR a selectat 265 de proiecte în valoare de 62,3 milioane de euro.

În cadrul componentei 4.1.5 „Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – național”, AFIR a selectat pentru finanțare 62 de proiecte în valoare de 64,8  milioane de euro.

Pentru pachetul 4.1.6 „Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – zona montană”, AFIR a selectat 55 de cereri de finanțare cu valoarea de 53,3 milioane de euro.

Prin componenta 4.1.7 „Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare”, AFIR a selectat 95 de cereri de finanțare în valoare de 86,3 de milioane de euro.

În cadrul pachetului 4.1.8 „Condiționare, procesare și marketing –  legume, cartofi – modernizarea exploatațiilor agricole”, au fost selectate pentru finanțare 17 proiecte de investiții însumând 19,7 milioane de euro.

Pragul de calitate lunar aferent celei de-a doua etape a sesiunii (25 noiembrie – 24 decembrie 2021) a fost de 60 de puncte pentru pachetele 4.1.1 și 4.1.4, respectiv 50 de puncte pentru restul componentelor.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale precizează că, anul trecut au fost lansate simultan mai multe sesiuni de primire a proiectelor prin care s-au depus numeroase solicitări pe toate liniile de finanțare deschise pentru fermierii, procesatorii și antreprenorii români, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de evaluare și de selecție a proiectelor, cât și analizarea ulterioară a contestațiilor depuse la nivelul AFIR.

Rapoartele de selecție pot fi consultate pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, accesând link-ul www.afir.ro.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu a propus Comisiei Europene (CE) identificarea unor soluții rapide la nivelul Uniunii Europene pentru a veni în sprijinul beneficiarilor publici și privați ai programelor de dezvoltare rurală ale căror proiecte sunt afectate de crize din afara sectorului, astfel încât să se poată asigura finalizarea proiectelor.

În cadrul Consiliului AgriFish, desfășurat în data de 24 mai 2022, la Bruxelles, ministrul Adrian Chesnoiu a declarat: „România solicită Comisiei Europene să adopte de urgență decizia care să permită majorarea costurilor proiectelor și compensarea cheltuielilor suplimentare pentru beneficiarii PNDR, astfel încât să se asigure finalizarea investițiilor deja începute”.

Solicitarea ministrului român s-a bucurat de o largă susținere din partea Statelor Membre, iar președintele Consiliului și Comisia Europeană au apreciat inițiativa țării noastre ca fiind una extrem de utilă, transmite MADR. În perioada următoare, Comisia Europeană va identifica cele mai potrivite soluții pentru derularea și implementarea în bune condiții a proiectelor demarate.

„Având în vedere situația economică generală nefavorabilă survenită în timpul pandemiei COVID 19, accentuată mai întâi de creșterea prețurilor utilităților şi apoi de conflictul armat din Ucraina, România și alte state membre al Uniunii Europene se confruntă cu o situație dificilă în implementarea programelor de dezvoltare rurală. Mulți dintre beneficiarii măsurilor de sprijin se află în incapacitate de a continua realizarea proiectelor aflate în derulare, întrucât bugetele aprobate la nivelul anilor 2014-2020 nu mai pot acoperi cheltuielile suplimentare apărute pe parcurs. În acest context, există riscul renunțării la executarea lucrărilor și nefinalizarea sau rezilierea proiectelor, ceea ce va conduce la neîndeplinirea obiectivelor propuse, corelat cu riscurile legate de dezangajare a fondurilor europene, fapt ce afectează implementarea Programului și mai ales dezvoltarea zonelor rurale”, a spus ministrul român al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Se zice despre cartof că ar fi a doua pâine a românului. Sunt mulți cei care susțin asta, inclusiv cei cu care am stat de vorbă, Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România și dr. ing. László Becsek, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români. Importanța cartofului este mare, ținând cont de cererea foarte mare de pe piața românească.

Nu am idee care ar fi originea vorbei cu „a doua pâine a românului”, se poate presupune că anumite conjuncturi ar fi impus cartoful ca alternativă mai ieftină la pâine, într-o anumită perioadă istorică. Oricum, vorba nu poate fi mai veche de secolul 19, când a pătruns în spațiul locuit de români această cultură și probabil a venit chiar însoțită de sintagma amintită. Pare mai degrabă un import cultural decât o tradiție locală. Sunt azi foarte mulți români care nici măcar nu o aplică întocmai, deoarece în loc să consume cele două alimente alternativ, ei le consumă împreună. Ori vorba a rămas și obiceiul a dispărut, ori nici nu a fost mai mult decât o vorbă. E ca și cum ai mânca pâine cu pâine. Până la urmă, din sărăcie poți face și asta. La acest motiv de îndoială aș adăuga faptul că România nu se află în arealul cel mai propice cultivării cartofului, după cum ne explică Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România, citându-l pe cel supranumit „părintele cartofului” în România, regretatul profesor Matei Berindei: „Dumnezeu, când a creat lumea, a făcut o fâșie de 100 de kilometri în nordul Europei, începând din Oceanul Atlantic, Bretania, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Germania și până în Polonia cu niște condiții pedoclimatice ideale pentru cultura cartofului”. Cu toate acestea, statistic, românii chiar sunt mari consumatori de cartofi, ocupând locuri fruntașe în clasamentele ce se fac la nivel european. Așadar, cerere mare, însă producție...  

De zece ori mai mică

Producția este de foarte multă vreme într-o continuă scădere. Comparația cea mai „spectaculoasă” este cu perioada regimului comunist, când suprafața cultivată cu cartofi era de zece ori mai mare decât cea de acum. Acele cifre sunt greu de luat în considerare ca atare, știindu-se modul cum erau umflate, dar chiar și așa tot este gigantică scăderea. „Se vorbea de 350.000, chiar 400.000 de hectare de cartof cultivate în România în sistem extensiv, adică inclusiv în zonele care nu erau cele mai favorabile producerii cartofului. Astăzi am ajuns «cu succes» la 30.000 de hectare de cartof pentru consum, încă vreo 500-600 de hectare de cartof pentru sămânță și vreo 3.500 de hectare de cartof pentru industrializare. Cartoful pentru sămânță se producea, la acea vreme, pe vreo 10.000-15.000 de hectare, în unii ani chiar pe 30.000. Era sistemul de producere de cartof pentru sămânță foarte bine pus la punct în România. Eram autosuficienți, la momentul respectiv. Institutele, stațiunile de cercetări le produceau”, ne conturează în cifre dimensiunea regresului Romulus Oprea, dar ne și precizează că sunt și alte cifre care indică o stare a culturilor de cartof de pe la noi, dar pe care nu le consideră credibile, deși vin din partea unei instituții oficiale, Institutul Național de Statistică. „Nu vorbim despre datele înregistrate și comunicate de INS care, din punctul nostru de vedere, n-au nicio legătură cu realitatea. Se vorbește la INS, și noi zicem că «se vorbește» pentru că este numai o vorbă, realitatea ne contrazice, se vorbește de 165.000-170.000 de hectare. Este enorm! Unde poate să fie diferența între 30.000 și 170.000? Cifrele APIA pe care noi le considerăm cele mai apropiate de realitate sunt fermierii care produc pentru piață, sunt fermierii care produc pentru noi, pentru toți.”  Cu alte cuvinte, probabil că institutul de statistică pomenit ia în considerare și micile suprafețe din grădinile personale ale țăranilor. Același Romulus Oprea ne dă și o primă explicație a acestei stări: „Involuția culturii cartofului a început tot în anul 1989-1990, când pur și simplu a fost lăsată la voia întâmplării. Dar declinul cel mai accentuat a început odată cu – ne pare rău să spunem, dar asta e realitatea – aderarea României la UE, în 2007, când aveam totuși vreo 70.000 de hectare, iar astăzi am ajuns la vreo 30.000, suprafață înregistrată la APIA”. Romulus Oprea nu vrea să spună prin asta că liberul comerț cu statele Uniunii ar fi dăunător producătorilor interni, ci slaba dotare a acestora. Aderarea i-a prins nepregătiți, așa cum suntem prinși noi toți, cam de fiecare dată, în toate domeniile. De parcă niciodată nu  știm ce ne așteaptă. „De fapt, am intrat în competiție directă cu cei mai mari producători de cartofi din lume și noi n-am fost suficient de bine puși la punct cu tehnologia, avem acel decalaj tehnologic. Vorbim apoi de toate posibilitățile de a accesa un credit, de a te capitaliza, de a avea cele mai moderne utilaje și așa mai departe. Este o cultură foarte mare consumatoare de inputuri. Intrând în directă competiție, am ieșit în pierdere. La ora asta, noi avem o producție medie de 20.000-25.000 de tone pe hectar, dar dacă ne raportăm la producțiile medii din UE, la cei cinci mari, Franța, Germania, Belgia, Olanda și a fost Marea Britanie – care acum e în afară, dar tot mare producător trebuie considerată, în schimb s-a alăturat Polonia cu succes –, sunt cu producții undeva în jurul cifrei de 40-42 de tone la hectar, în anii excepționali, 50 de tone.”

Depozitarea, cheia către redresare

Dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români, administrator și asociat unic al firmei BIOFARM SRL din Târgu Secuiesc, accentuează o altă cauză a regresului: „Sunt motive multiple. Trebuie să încep puțin mai dinainte. În anii ’80-’90, România cultiva 400.000 de hectare. Acum 7-8 ani, mai aveam aproape 60.000 de hectare și în ultimii 20 de ani a scăzut la 28.000, și anul trecut, până la 21.000 de hectare. Ce s-a întâmplat acum 7-8 ani? O treabă interesantă, în sensul că a început să se mute piața cartofului din piețele agroalimentare în supermarketuri. Ce a însemnat asta pentru producător? Dacă acum 10 ani un producător putea să-și valorifice întreaga cantitate de marfă, sau cel puțin 90%, în perioada de recoltare, acest lucru astăzi nu mai este posibil. Dacă acum 10 ani consumatorii cumpărau 300-400 kg și le duceau acasă, le puneau în beci, în cămară și foloseau de acolo, acum merge fiecare și-și cumpără un săculeț de 2-3 kg, având marfă proaspătă continuu la supermarketuri. Nu este un lucru rău pentru consumator, că fără grijă are marfă proaspătă și de bună calitate tot timpul la îndemână. Deci s-a schimbat comportamentul consumatorului și i-a prins pe producătorii foarte nepregătiți cu depozitele. 80% din cultivatorii de cartof care au mai rămas nu au depozite specializate. Asta este problema cea mai mare, care influențează și prețul și influențează, până la urmă, dezvoltarea fermelor de cartof”.

De altfel, domnul Becsek consideră depozitarea ca fiind cheia deblocării acestei probleme a cartofului. „Dacă producătorul român nu are posibilitatea să depoziteze și să valorifice pe parcursul întregului an, el este nevoit să vândă în perioada de recoltare, oferind pieței o cantitate mare de marfă într-o perioadă scurtă, atunci prețul este mic. După aceea ce se întâmplă? După 2-3 luni, marfa care nu este ținută în condiții de climă controlată începe să-și piardă din calitate, producătorii trebuie să scape de această marfă cu calitate mai mică și astfel prețul se menține mic. De aceea, un depozit înseamnă să poți ține marfa pe tot parcursul anului, înseamnă să livrezi continuu către beneficiar, în cazul meu, de exemplu, către supermarketuri; un depozit dotat cu aparatură și cu climatizare specifică pentru cartof înseamnă calitate și tot un depozit înseamnă preț mediu ridicat. Când nu ești constrâns de necesitatea de a vinde pentru că se strică marfa și nu ai unde să pui, altfel arată financiarul după un an. Asta nu înseamnă că atunci când prețurile pe piață sunt mici eu nu livrez, livrez și în septembrie, când e dumping, și în octombrie, și în noiembrie, dar livrez și în aprilie-mai, când prețurile au crescut pentru că nu mai este marfă pe piață. Și dacă trag linie și fac o medie, văd că este în regulă. Deci de asta cheia ar fi ca toată lumea să fie dotată cu depozite, trebuie să se găsească soluții de finanțare, scheme de finanțare, acces la finanțări și pentru producătorii de cartof medii, care poate nu au indicatori financiari suficient de buni ca să acceseze un credit atât de mare cât necesită construirea unui depozit de cartof. Vorbim aici de 350 de euro pe metru pătrat depozit. Și vă pot spune exact – pentru că noi intenționăm să mai construim, tot din credit, un depozit de 1.500 de tone –, costă aproape 500.000 de euro. Și asta numai pentru 1.500 de tone, care este un depozit pentru un producător de 40 de hectare de cartof.”

Și președintele Federației Naționale „Cartoful” din România consideră că depozitarea este unul dintre factorii care au dus la starea de azi a culturii. Mai ales că sunt puține depozite care au standardele necesare. „Suntem deficitari în capacități adevărate de depozitare, cu climat controlat și așa mai departe. Noi nu putem să concurăm, din nou, cu prietenii noștri din Vest, care au depozite specializate, cu agregate frigorifice și cu perioadă de păstrare practic 10-11 luni pe an. Ei foloseau întotdeauna, cel puțin până acum, inhibitori de încolțire, care abia au apărut pe piața românească – la noi nu au fost omologați din cauza, să zicem, a cantităților mici folosite –, așa că în martie sau aprilie cartoful românesc nu mai arată atât de bine, este mai deshidratat, nu este precum cartoful importat, și atunci, cel puțin vizual, cartoful românesc are de pierdut și nu poate concura cu un cartof păstrat într-un depozit specializat și tratat cu inhibitori de încolțire. Mai departe, nu avem nici produse specializate de control al bolilor de depozitare, al putregaiurilor și așa mai departe, lucruri care în Vest sunt de la sine înțeles”, adaugă Romulus Oprea.

Chiar dacă mulți dintre fermieri reușesc să își valorifice marfa prin intermediul supermarketurilor, poziția lor în raport cu acestea nu este deloc una fericită. Romulus Oprea spune că aceștia sunt oarecum discriminați în raport cu furnizorii din alte țări: „Mulți producători, membri ai federației noastre, au acces la supermarketuri, dar în unele cazuri sunt ușor discriminați față de marfa adusă din import. La marfă de calitate egală, nu primești preț egal și nu primești condiții egale. Fermierul român întotdeauna va avea retururi de marfă, fermierul de afară nu va avea niciodată retururi. Promoțiile în supermarketuri se fac întotdeauna, invariabil numai cu marfă românească, iar marfa românească de obicei se termină la sfârșitul lui decembrie, după care consumăm cu succes și la prețuri foarte mari cartof adus din import. Deci, cu alte cuvinte, prin acele mari prețuri noi contribuim la bunăstarea fermierilor din alte țări. Să nu mai vorbim de faptul că un fermier român, de exemplu, în momentul de față livrează cartoful din fermă cu 1 leu sau 1,10 lei, iar dvs.,  consumator final, îl cumpărați la 2,5 – 3 lei. Repartizarea profitului pe filiera produsului este profund inechitabilă, aș spune. Ăsta e alt aspect, dar nu este aplicabil numai cartofului. Este aplicabil tuturor produselor agricole din România. Va trebui să lucrăm un pic și la treaba asta, pentru că în fond și la urma urmei fermierul este cel care are parte de aproape toate riscurile”.

O cultură foarte scumpă

Prețul de producție a unui hectar de cartofi este destul de mare, asta în condițiile în care nu discutăm de scumpirile din ultima perioadă, când vom lua în calcul și îngrășămintele triplate sau cvatruplate, după cum se așteaptă Romulus Oprea, care ne spune la ce valoare se ridica această investiție până acum: „Dacă vorbim despre cartoful pentru consum astăzi, putem vorbi de 25.000-33.000 de lei pe hectar, la cartof pentru consum. Dacă vorbim despre cartof pentru sămânță, deja vorbim de niște cifre enorme, 45.000-50.000 de lei pe hectar pentru o cultură de sămânță specializată, autorizată, din categorii biologice, nu neapărat superioare, pentru că nu mai suntem capabili, producem din elită importată clasă A și clasă B, cam asta facem. Nu se mai numește producție de sămânță, se numește multiplicare, de fapt. Asta facem noi astăzi cu acele prăpădite 500-600 de hectare și asigurăm undeva între 8-12% din necesarul de cartofi pentru sămânță pentru cele 30.000 de hectare de care vorbeam. Așa că una este să bagi 3.000-4000 de lei într-un hectar de grâu, porumb, rapiță sau ce vreți dumneavoastră și alta e să bagi 33.000 sau 50.000, în cazul cartofului pentru sămânță. Trebuie să fii nebun să-ți riști practic în fiecare an afacerea. Este mult mai simplu până la urmă să te orientezi către alte culturi mai puțin riscante, produci cultură mare și cel puțin stai liniștit”. Așadar, un cost de producție foarte mare, cum plastic se exprima domnul Becsek, „investim ca și cum am planta un hectar de viță-de-vie în fiecare an”.

La prețul mare de producție trebuie să adăugăm valoarea foarte mare a utilajelor pe care nu le poți folosi la alte culturi. „Trebuie să amintim faptul că toate utilajele folosite în cultura cartofului sunt specifice. Deci o combină sau un plantator nu poți să folosești la alte culturi decât la cartof. Și atunci, dacă vorbim de un plantator la 40.000 de euro, în fața lui trebuie să ai un tractor de 150-160 cp, care cu o dotare bună ajunge la 100.000 de euro, o combină începe de la 150.000 de euro, iar peste avem o mașină de tratamente fitosanitare de 300.000 de euro, deci ajungem la investiții de milioane de euro și care trebuie să aibă un anumit număr de hectare. Iar dacă trecem la ambalare, doar cântarul care face pachețele de 2,5 kg costă 80.000 de euro. Nu mai vorbesc de celelalte utilaje”, ne explică dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români.

Nevoia de irigații

Remarcăm, așadar, din cele spuse până acum, că prețul mare de producție și desfacerea deficitară sunt factori limitativi importanți. La aceștia se adaugă lipsa apei. Nici măcar în arealul tradițional nu se mai poate face producție decentă fără aport de apă, adică fără irigații, ne explică președintele FNCR, Romulus Oprea: „Din 2000, putem vorbi deja statistic, nu se mai poate face nicăieri în România cartof fără irigații. Deci apa a devenit un factor limitativ și în Covasna, Harghita, Brașov, Bacău, Suceava și așa mai departe, zonele tradiționale. Și cea mai mare problemă a producătorilor, legată de apă, este că noi nu suntem situați în perimetrele acelor sisteme vechi de irigații. În zonă, la momentul respectiv, acum 40-50 de ani, nefiind nevoie, nu s-au făcut sisteme de irigații și, deci, n-avem ce reabilita. Noi trebuie s-o luăm de la zero. Este destul de greu, în condițiile în care lucrăm parcele mici, fragmentate și așa mai departe, e destul de greu de conceput un sistem care să asigure apa pentru toți fermierii. Trebuie făcute microsisteme. Stăm foarte prost și cu sursele de apă. Având în vedere că sunt condiționări legate de foraje subterane și așa mai departe, rămân apele de suprafață care se duc «pe apa Sâmbetei», în primăvară ne inundă culturile, iar când avem nevoie nu sunt debite pentru irigat. Asta este o problemă majoră și văd că devine un factor real, limitativ”.

Plan pentru redresarea cartofului

Ce e de făcut? Un prim pas l-au făcut cei implicați și interesați, Federația Națională „Cartoful” din România și Clubul Fermierilor Români, care au pus cap la cap problemele și au tras semnalul de alarmă, dar au și elaborat un plan de redresare.  „Clubul Fermierilor Români și Federația Națională «Cartoful» din România au făcut un Plan Național Strategic de redresare a cartofului, în care au semnalat câteva aspecte și măsuri care ar trebui luate ca acești producători care încă sunt în sectorul cartofului să continue producția cartofului, să crească suprafețele, să investească să producă mai mult pe suprafață și chiar să se întoarcă în sector acei producători care au cultivat cândva cartof, dar care, din cauza acestor lipsuri, s-au lăsat de cultura cartofului.”

Așadar, în primul rând, să facem în așa fel încât cei rămași în activitate să nu plece și ei, apoi să încercăm să creștem suprafețele, pentru că acestea, după cum s-a spus, nu sunt suficiente. Romulus Oprea spune că am putea să ne asigurăm necesarul intern și chiar să creștem la export, dacă s-ar dubla suprafața cultivată. Este de remarcat că deși nu ne acoperim necesarul de cartofi, avem de-a face și cu export. Pare un paradox, dar nu este, pentru că exportul se realizează în zona de producere a cartofului timpuriu, care nu poate fi păstrat și este nevoie de vânzare rapidă. „Noi ar trebui să creștem suprafața la 60.000 de hectare și să tindem către o producție medie de 30 de tone, ceea ce ar fi realizabil. Și cu 60.000 de hectare am asigura necesarul de consum și am avea și disponibil pentru export. Export care deja se face, foarte timid, mai ales în zona cartofului timpuriu. Am reînnoda o tradiție, pentru că înainte de ’90 se exporta foarte mult cartof timpuriu, din sud în principal, zona Lungulețu, Brezoaie, zona Dolj, Teleorman, și astăzi acești producători vând în Polonia, dar au dat și în Grecia…”.

Așadar potențial există, dar așa cum spuneam, până la creșterea aceasta utilă și necesară, întâi ar trebui oprit regresul. Despre acest aspect al chestiunii dar și despre altele în partea a doua a articolului ce va fi publicat în Revista Fermierului ediția print din luna mai.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și documentat de: ȘTEFAN RANCU ȘI VICTOR MIHALACHE

Ghidul pentru Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” a făcut obiectul mai multor situații neclare sau cu aplicabilitate practică problematică în rândul fermierilor. Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită modificarea Ghidului solicitantului astfel încât toți agricultorii să poată beneficia de Submăsura 17.1.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis în ultimii doi ani mai multe notificări către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și implicit către organul responsabil de aplicarea practică a Submăsurii 17.1, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin care se atrage atenția asupra unor chestiuni de ordin practic pe care le întâmpină fermierii la decontarea primelor pentru polițele de asigurare încheiate.

Cea mai mare problemă este limitarea cu privire la stabilirea suprafeței exacte pentru care fermierul a întocmit contractul de asigurare, raportată la suprafața reieșită după controalele APIA, dar mai ales după controalele din teledetecție.

„Este un fapt cunoscut că toate instrumentele de măsurare au abateri, chiar dacă se măsoară cu același GPS, aceeași persoană, în aceeași zi – tot apar anumite diferențe. Despre diferențele dintre măsurătorile APIA și cele rezultate prin teledetecție, cu atât mai mult că aceste diferențe la măsurători sunt și mai frecvente. Este imposibil ca suprafața asigurată să coincidă, fără nicio diferență oricât de minimală, cu suprafața agricolă declarată, dacă întâmplarea nefericită face să te afli pe eșantionul de control sau să vină la câteva luni controlul prin teledetecție. Din această cauză, Submăsura 17.1 este aproape imposibil de accesat pentru mulți beneficiari. Această problemă a fost întâmpinată, la scară largă și în anul agricol 2020-2021. Foarte mulți fermieri au fost declarați neeligibili, după ce, deși în iunie 2021 nu au fost raportate probleme, la sfârșitul lunii octombrie a venit teledetecția, iar fermierii au fost anunțați în mai 2022 că vor fi declarați neeligibili ca urmare a diferențelor, chiar și infime, de suprafață asigurată versus măsurată. Cu titlu de exemplu, au fost membri care nu vor putea beneficia de această submăsură din cauză că există o diferentă de 0,024% la o cultură sau 0,015% din total suprafață fermă în plus, între suprafața asigurată și suprafața rezultată din măsurătorile de la teledetecție. În prezent nu se acceptă nici măcar diminuarea până la suma solicitată de fermier în cererea de plată pe suprafață.  Astfel de situații sunt imposibil de acceptat, această măsură are scopul de a încuraja fermierii să asigure culturile, nu să îi descurajeze, mai ales că fermierii au dreptul și au nevoie să beneficieze de acești bani. Mai mult, motivele refuzului nu pot fi imputate fermierului, ci mai degrabă diferenței dintre teorie și practica realității, fiind de notorietate faptul că diferențele rezultate între diferite măsurători sunt mai degrabă o regulă, decît o excepție”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

În opinia reprezentanților agricultorilor, trebuie să se identifice și să se implementeze rapid o soluție pentru fermierii care au depus documentația de accesare a Submăsurii 17.1 în 2021 și au aflat în luna mai 2022 că din cauza diferențelor minore reieșite în urma teledetecției, deci din motive obiective și total independente de fermieri, conform procedurii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), să fie declarați eligibili.

„Solicităm conducerii MADR, AFIR și APIA să ia toate măsurile legale care se impun pentru a clarifica procedurile, să fie mai permisive și conectate la realitățile practice, în sensul de a ține cont de factorii subiectivi și obiectivi care intervin pe parcursul unui an agricol de circ 6 - 9 - 12 luni și, urmare a cărora fermierii pierd sume importante, iar descurajarea crește în legătura cu accesarea banilor europeni. Este nevoie ca decontarea sprijinului să se facă cu o toleranță de maximum 2% din suprafața culturii asigurate sau ca decontarea sprijinului să se facă doar pentru suprafața culturii declarate de fermier. Alianța solicită reglarea acestei nereguli de aproape doi ani; prin urmare resupunem atenției instituțiilor responsabile să vină în sprijinul fermierilor și să repună în normalitate accesarea subvențiilor pentru primele de asigurare începând cu anul agricol 2021. Reamintim că problema semnalată mai sus este una dintre cele mai importante și frecvente nereguli ale măsurii, însă solicităm să se reanalizeze și implementeze în Ghidul Solicitantului sM 17.1, care va fi postat în consultare publică, și celelalte aspecte excesiv birocratice sau generatoare de complicații pe care Alianța, prin diferite adrese și notificări, le-a adus în atenția MADR și AFIR”, se precizează în comunicatul de presă al Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html