Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță eliminarea plafonului pentru depunerea cererilor de finanțare prin submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Solicitanții pot depune cereri de finanțare online pe www.afir.info, conform precizărilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente, până la data limită de 16 decembrie 2022, indiferent dacă valoarea totală a solicitărilor depășește plafonul comunicat inițial prin Anunțul de lansare a sesiunii (110% raportat la alocarea financiară inițială).

Alocarea financiară stabilită inițial pentru această sesiune a submăsurii 17.1, de 15,26 milioane de euro, a fost suplimentată cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni de depunere, respectiv cu suma de 1,31 milioane de euro, existând în continuare posibilitatea realocării altor fonduri din cadrul PNDR.

„Până la această dată, AFIR a primit 3.957 de cereri de finanțare în valoare de 17,2 milioane de euro. Este un interes firesc foarte mare și este evident că fermierii înțeleg că pot găsi la AFIR sprijinul necesar pentru obținerea finanțării. În continuare, în această sesiune pot fi depuse, până la data limită a sesiunii, cereri de finanțare aferente sectorului vegetal, pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022, precum și pentru cererile de finanțare aferente sectorului zootehnic, pentru polițele încheiate în anul 2022”, a precizat Dorin Opreanu, directorul general al AFIR.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei  de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, care este solicitantul finanțării.

Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: fenomene climatice nefavorabile (seceta, inundațiile, grindina, înghețul etc), infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, sunt eligibile și boli ale animalelor conform prevederilor art. 37 din Regulamentul nr. 1305/2013, cu modificările și completările ulterioare și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională (tuberculoza bovină, bruceloza bovină, bruceloza ovină și caprină etc.).

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În data de 11 august 2022 a avut loc o reuniune organizată de MADR fără participarea ministrului Daea, care probabil a considerat că nu este foarte important ce-o să fie după ce domnia sa nu va mai fi ministru.

Secretarii de stat au boicotat în grup participarea, cu o mică excepție dată de participarea meteorică și fără substanță a domnului Sorin Moise. La reuniunea sus amintită s-au prezentat ultimele modificări ale PNS, multe dintre ele ca răspuns la observațiile formulate de Comisia Europeană.

Reuniunea a avut loc într-o atmosferă tensionată, în special datorită poziției MADR care a mers pe formula de informare, dar fără dezbatere și consultare, adică s-a prezentat direct ce s-a stabilit să fie transmis ca răspuns la Bruxelles, fără a se mai aștepta eventualele opinii ale mediului asociativ, dar asta este situația, nu este nici prima și nici ultima oară când se întâmplă așa.

Dar mă întorc la acest material, unde am dorit să selectez principalele obligații pe care le vor avea fermierii din cultura vegetală începând cu anul 2023, așa cum sunt stabilite ele până la acest moment și sub rezerva că nu putem anticipa ce observații mai pot veni de la Comisie până ne vor da binecuvântarea finală. Astfel vom parcurge principalele prevederi care se aplică fermierilor din cultura vegetală și acolo unde este cazul voi ridica și observații asupra lacunelor de definire sau de formulare, care poate vor fi auzite de cei în drept și, cine știe, vor aduce și corecturile sau lămuririle de rigoare.

I. GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile

Prima oprire o vom face la GAEC 6, unde, așa cum se poate citi mai jos formularea oficială de la acest moment, terenul agricol trebuie să fie acoperit în perioada 15 iunie – 30 august, ori prin cultură principală și care se va recolta după 30 august, ceea ce este de înțeles, ori prin lăsarea miriștii nelucrate în urma recoltării culturii principale, ceea ce este la fel posibil, sau prin cultivarea de culturi secundare timp de 30 de zile după recoltarea culturii principale.

Legat de ultima prevedere privind cultivarea culturilor secundare, se impun câteva clarificări, în sensul că putem avea culturi pe care le recoltăm în jurul datei de 15 iunie și imediat se seamănă culturile secundare (cele pentru covoare vegetale) și unde avem obligația de a le lăsa 30 de zile, dar în acest caz nu vom îndeplini cerința de a le avea pe teren la 30 august. În acest sens, recomand fermierilor să îndeplinească ambele cerințe, adică cultura secundară să fie ținută 30 de zile, dar fără a fi desființată înainte de 30 august.

„GAEC 6 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

-  Pentru protejarea solurilor în perioada cea mai sensibilă din cursul anului (15 iunie – 31 august), terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 de zile după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației.

-  Pentru terenul lăsat pârloagă, acoperirea adecvată a solului înseamnă: terenul arabil necultivat pe durata unui an agricol, întreținut în bune condiții agricole și de mediu, pe care se efectuează activitatea minimă de întreținere. Perioada în care terenul este lăsat pârloagă este de minim 6 luni într-un an agricol și acoperă lunile martie-august.

-  Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puțin 20% din suprafața arabilă a exploatației agricole.”

O altă observație se ridică în cazul practicii fermierilor (care nu sunt puțini) care imediat după recoltarea orzului sau a grâului pregătesc și seamănă rapiță mai mult de 20% din suprafață, înainte de 30 august, situație în care rapița este considerată cultură principală și nu se mai încadrează la culturi secundare, deci nu respectă cerințele GAEC 6. Cum vor trebui să procedeze fermierii?

Privitor la definirea conceptului de teren pârloagă, se referă la terenul necultivat între martie –august și care va avea parte doar de lucrări minime de întreținere definite conform OUG 5/2015, adică ori o cosire, ori un discuit, ori o erbicidare. Sincer să fiu, nu am priceput de ce nu se permite în acest caz cultivarea unor amestecuri pentru covoare vegetale încorporabile începând cu 1 septembrie și care ar permite o creștere a materiei organice în sol, dar poate la MADR printre funcționarii foarte bine pregătiți (dar nu la astfel de lucruri) nu a fost nimeni care să poată argumenta un astfel de demers.

Ultima cerință de care fermierii trebuie să țină cont este gradul de acoperire a solului în timpul iernii, care nu trebuie să scadă sub 20%, ori culturi înființate, ori teren nelucrat și lăsat sub formă de miriște după recoltarea culturii principale.

II. GAEC 7 – Rotația culturilor pe terenurile arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă

Trecând la GAEC 7 trebuie reținut faptul că nu se permite monocultura în cazul culturilor care sunt cele mai cultivate în fermele vegetale, gen porumb, floarea soarelui, grâu, rapiță, soia, mazăre sau orz, acest lucru fiind permis doar în cazul ierburilor sau al culturilor erbacee.

Teoretic este permisă o excepție, în sensul că nu se mai consideră monocultura dacă între cele două culturi principale de același fel se cultivă o cultură secundară. Astfel pentru a fi clar, în cazul în care dorim cultivarea de grâu după grâu, trebuie ca în perioada liberă între cele două culturi, să zicem între 15 iulie și 15 septembrie, să cultivăm altceva. Nu putem spune că în acest caz nu este posibil să se facă așa, cu toate că efectul de obținere de materie organică este destul de puțin realizat, dar se ridică o primă observație, în sensul dacă există o durată minimă pentru menținerea culturii secundare?

Clarificarea acestei durate va duce și la evaluarea situației dacă este posibil acest scenariu atât la grâu, cât și în cazul monoculturii de porumb, mai ales în cazul terenurilor irigate unde se cultivă hibrizi tardivi.

„GAEC 7 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

- Regula generală: se aplică o rotație a culturilor pe terenul arabil, cu excepția culturilor care cresc sub apă. Rotația constă în alternarea culturilor cel puțin o dată pe an (an agricol) la nivel de parcelă agricolă, inclusiv a culturilor secundare gestionate în mod corespunzător, cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă și a culturilor din spații protejate.

- Prin excepție de la regula generală, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil o perioadă de cel mult 3 ani consecutiv, cu obligația ca, anual, între două culturi principale să înființeze o cultură secundară, diferită ca specie față de cultura principală.”

Și ca o ultimă observație, eu personal nu aș fi permis excepția de la interzicerea monoculturii în cazul culturilor de floarea-soarelui, rapiță sau soia, chiar și în cazul cultivării de culturi secundare și aș fi mers mai departe în sensul că nu aș fi acceptat nici rotații formate consecutiv din culturile enumerate mai înainte, dar este doar opinia mea și este bazată pe amărâtele alea de cărți de fitotehnie după care unii dintre noi am mai citit, dar este clar că nu toți.

III. GAEC 8 – Procentajul minim din suprafața agricolă dedicat zonelor sau elementelor neproductive

Astfel am ajuns la GAEC 8 și unde ne vom opri asupra obligației de a lăsa 4% din terenul cultivat al fermei drept teren necultivat sau pârloagă. Există și o derivată a acestei interdicții, în sensul că se poate lăsa doar 3% teren necultivat, dar la asta se adaugă obligația de a cultiva 4% din terenul fermei cu culturi fixatoare de azot (leguminoase), însă fără aplicarea tratamentelor fitosanitare.

„GAEC 8 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

Se asigură ponderea minimă de cel puțin 4% din terenul arabil la nivel de exploatație alocat zonelor sau elementelor neproductive, inclusiv terenuri lăsate pârloagă. Opțional, fermierul poate asigura o pondere minimă de cel puțin 7% din terenul arabil la nivel de exploatație, dacă acesta include culturi fixatoare de azot, cultivate fără utilizarea de produse de protecție a plantelor, din care 3% reprezintă terenuri lăsate pârloagă sau elemente neproductive.”

Că este bine sau nu, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, dar cred că aici autoritățile vor răspunde sub forma „atât s-a putut” și nici nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la cei care au reprezentat România la aceste negocieri.

Și aici, ca și la GAEC 7, se poate repeta întrebarea de ce la terenurile necultivate nu s-a permis semănatul de covoare vegetale care sunt oricum mai bune decât lăsarea buruienilor să crească nestingherite, dar toate răspunsurile sunt date de nivelul de cunoaștere al celor care cer și care aplică astfel de principii, nivel care trebuie să acceptăm cu mândrie că este slab și la ei (adică la Bruxelles), ca și la noi.

IV. ECOSCHEMA 1 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil

Ușor, ușor, am ajuns la ultimul punct pe ,,ordinea de zi” și care este reprezentat de ecoschema care va trebui aplicată de fermele peste 20 ha și care doresc să obțină și subvenția aferentă acesteia. Ecoschema are trei principii standard obligatorii, adică 5% teren necultivat, 5% teren cultivat cu leguminoase și în perioada 15 iunie – 30 august 80% din terenul fermei să fie protejat prin cultură principală, miriște sau culturi secundare (aici a se ține cont de observațiile deja prezentate mai sus), iar apoi se adaugă alegerea unuia dintre cele 3 principii variabile, adică diversificarea culturilor prin existența a minimum 3 sau cultivarea prin minim/no/strip tillage a cel puțin 50% din suprafață sau plantarea a 2 arbori/ha anual din speciile agreate.

O primă observație este că aplicarea acestei ecoscheme se bate cap în cap (în sensul că este neclar) cu GAEC 9, astfel încât dacă conform GAEC procentul de teren necultivat trebuia să fie de minimum 4% din terenul fermei, aplicarea ecoschemei ridică acest procent la 5%, dar în condițiile în care nu scrie nicăieri dacă acest procent de la GAEC poate fi folosit și la îndeplinirea obiectivului de la ecoschemă. Adică, mai simplu spus, ca să se respecte și GAEC 8, și ecoschema, trebuie să lăsăm necultivat doar 5%, sau 4% de la GAEC, plus 5% de la ecoschemă, adică în total 9%?

Sunt ferm convins că primul răspuns al celor de la MADR va fi ,,stați liniștiți” este prima formulă, dar, atenție, nu scrie nicăieri asta, iar Comisia atunci interpretează cum dorește, adică poate să o facă în spiritul obiectivului care îl are de a se ajunge la 10% necultivat și să vedem cu toții atunci dezastru.

A doua observație este legată de cultivarea leguminoaselor, în sensul că la GAEC se poate practica formula 3% teren necultivat și 4% cultivat cu leguminoase, dar fără aplicarea de tratamente fitosanitare. La ecoschemă se spune că a doua cerință este cultivarea a 5% din suprafață cu culturi leguminoase, dar fără a se interzice tratamentele fitosanitare. Ceea ce nu se menționează explicit în documente, dacă cele 4% suprafață culturi leguminoase de la GAEC pot fi acceptate și în respectarea cerinței de la ecoschemă sau va trebui să avem formula 4% pentru GAEC și 5% pentru ecoschemă, adică 9% teren cultivat cu leguminoase? Poate de această dată funcționarii MADR vor înțelege mai clar care sunt nedumeririle mediului asociativ la ceea ce ei au prezentat și, mai știi, poate vor face ceva în sensul clarificării acestor aspecte.

„ECOSCHEMĂ - Cerințe de bază (modificări)

1. Fermierii trebuie să aloce peste 5% din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă).

1. 1. În cazul fermelor cu peste 75% din terenul arabil utilizat pentru producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură, sau care face obiectul unei combinații, ponderea elementelor neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă) trebuie să depășească 3%.

2. Să cultive pe minimum 5% din totalul terenului arabil declarat, culturi leguminoase, bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene.

3. În perioada sensibilă pentru sol cuprinsă între 15 iunie și 31 august, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 zile, în intervalul stabilit, după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 90% din suprafața arabilă a exploatației. Această practică are ca scop principal protejarea solurilor în perioadele cele mai sensibile din parcursul anului agricol, în contextul schimbărilor climatice actuale.

Cerințe specifice

La condițiile de bază de mai sus, fermierul trebuie să aleagă una din următoarele condiții specifice:

A - să practice diversificarea culturilor pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:

•       în cazul suprafețelor cuprinse între 10.01 ha și 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin două culturi diferite, iar cultura principală să acopere maximum 75% din terenul arabil;

•       în cazul suprafețelor de peste 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin trei culturi diferite. Cultura preponderentă trebuie să acopere maximum 70% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maximum 85% din terenul arabil, cu respectarea procentului de 5% din teren pentru elementele neproductive;

•       în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 80% cu iarbă / plante erbacee / leguminoase sau acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, indiferent de mărimea exploatației pentru care solicită sprijinul prin această ecoschemă, se consideră ca fiind practică de diversificare dacă respectă un procent de minimum 3% teren neproductiv.

B - să practice o tehnologie de agricultură de tip conservativ pentru sol (no /minimum /strip-tillage) pe minimum 50% din suprafața cultivată a exploatației.

Gestionarea lucrărilor solului de tip conservativ contribuie înmod direct la protejarea solurilor în perioadele și în zonele cele mai sensibile, cât și la reducerea riscului de degradare a solului și eroziune.

Prin promovarea acestei practici conservative se dorește evitarea la maximum a compactării solului prin reducerea trecerilor repetate cu utilaje, creșterea capacității de reținere a apei în sol, creșterea capacității solului de sechestrare a carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, reducerea amprentei de carbon prin reducerea consumului de combustibil pe hectar, creșterea biodiversității la nivelul solului, concomitent cu asigurarea unui habitat prielnic pentru dezvoltarea faunei. Totodată, urmare arăturii conservative se va obține și o îmbunătățire a texturii și structurii și a biotei solului, creșterea materiei organice din sol (+ de humus).

Nu în ultimul rând, prin promovarea aplicării agriculturiiconservative de tipul no till/minimum till/ strip till se va reduce amprenta de carbon din partea fermelor ce vor apela la această practică, consumul de motorină la hectar fiind redus în medie cu 35%.

C - Fermierii trebuie să planteze anual cel puțin 2 arbori pe hectar, la nivel de exploatație, precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori (măr, piersic, prun, corcoduș, zarzăr, cais, cireș, vișin, gutui), nuc, stejar, ulm, tei, alun, salcâm, glădiţă, paltin, arţar, jugastru, pin, sălcioară, castan, precum și alte specii.

Această practică contribuie la stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor, poate constitui un refugiu pentru păsări și  animale. De asemenea pe termen mediu poate constitui un sprijin pentru reducerea eroziunii solului, reducerea temperaturii solului în zonele de proximitate a plantației, cât și o influență ușoară asupra capacității de menținerea apei în sol și sechestrare de carbon în locul plantației și limitrof acesteia.”

V. CONCLUZII

În final, fermierii, cel puțin la acest moment, trebuie să aibă în vedere pentru anul agricol 2022-2023 măcar următoarele aspecte:

• Iarna, cel puțin 20% din terenul fermei trebuie acoperit de culturi principale sau secundare ori să fie lăsat sub formă de miriște;

• Între 15 iunie și 30 august, 80% din suprafața terenului fermei trebuie să fie acoperit de culturi principale, secundare sau miriște, iar culturile secundare să aibă o vechime de cel puțin 30 de zile pentru a se evita orice problemă de înțelegere în raport cu prevederile GAEC 6;

• Se interzic monoculturile cu excepția cazului în care se folosesc culturi secundare. Dar pentru motivele expuse în material este de evitat dacă nu se vine de la MADR cu lămuriri suplimentare.

• Prin GAEC 8 se impune lăsarea a 4% din teren necultivat sau 3% necultivat și 4% cultivat cu plante leguminoase.

• Implementarea ecoschemei duce la lăsarea a 5% din teren necultivat plus 5% din teren cultivat cu plante leguminoase, dar fără să se cunoască la acest moment dacă se pot contopi cu cele de la GAEC8, fiind necesare lămuriri suplimentare de la MADR. În plus trebuie să se aleagă între diversificarea culturilor, adică existența a minimum 3 culturi principale sau aplicarea pe 50% din suprafața fermei a tehnologiilor minim/no/strip tillage sau plantarea a doi arbori pe hectar anual.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

Ajutoarele nu se cumulează

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

E necesară educația consumatorului

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

Pârghii economice irosite

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

Produsele ecologice, o iluzie

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Iată că în actualul an agricol n-a dat Dumnezeu apă. Și, după cruntul an 2020, iar discutăm de irigații, din nou ne-am amintit că nu se poate face agricultură fără apă.

Plouă, ninge, uităm de irigații. Vine seceta peste agricultura românească, încep deja veșnicele discuții despre infrastructura de irigații, despre desecare – drenaj, despre banii care de ani și ani se dau pe hârtie pentru reabilitări, modernizări, echipamente etc. De fiecare dată când vine arșița peste agricultura noastră, guvernanții, indiferent de culoarea politică, aruncă cu miliarde de euro în fermele autohtone, desigur pe hârtie. Că altfel, fiecare agricultor, ca orice cetățean român, e pe cont propriu, într-o țară plină de lipsuri pentru omul de rând.

Problema României nu e dată doar de seceta pedologică și de arșiță, care apar des în ultimii ani, ci și de seceta de guvernanți, de oameni politici cu coloană vertebrală, capabili, pe care să-i intereseze și soarta românilor, nu doar a lor și a „prietenilor de business”, de funcționari dedicați meseriei. Ce secetă! Și la asta nu sunt de folos... „irigațiile”.

Se discută despre creșterea suprafețelor irigate acolo unde apa ajunge pe canale. Se vorbește despre canale în care să se adune excesul de apă, care apoi să fie folosită la irigat, despre folosirea apelor uzate în agricultură, despre câte și mai câte, de ani și ani. Rezultatul e zero absolut! Măsurile cu efect real sunt aproape inexistente chiar și pe hârtie.

Fermierii propun tot soiul de măsuri, dar cine-i ascultă? Guvernanții sunt surzi și orbi. Ei aud și văd doar în anii electorali.

Am reținut opinia doamnei Nina Gheorghiță, care administrează o fermă vegetală în județul Brăila: „Pentru a crește suprafețele irigate acolo unde apa deja ajunge pe canal, dar nu se irigă, sunt necesare niște măsuri, printre care: contractul de arendă pe minimum 10 ani, ca fermierul sa aibă curaj sa meargă să împrumute bani măcar pentru o motopompă și un tambur; auditarea OUAI care nu mai sunt funcționale de ani și luarea infrastructurii secundare înapoi de către stat, plus simplificarea structurii de funcționare a Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, pentru că așa cum este astăzi are o structură de personal care corespunde structurilor din vechiul regim. Dacă s-ar face lucrul acesta, am da posibilitatea reabilitării infrastructurii secundare, pe bani europeni, pentru fermierii care vor să aibă acces la infrastructura secundară, dar nu pot, întrucât aparține unor organizații nefuncționale. E nevoie de un program special, după modelul Agro IMM Invest, dar numai pentru achiziții de echipamente de irigat, asta, ca să aibă acces cât mai mulți fermieri; de un sistem de asigurare sustenabil pentru agricultură; de rediscutarea zonelor defavorizate. Dacă ai contract de arendă garantat pe 10 ani, ai finanțare, ai apă pe canal și ești în zonă defavorizată, nu mai primești nimic în plus la subvenție. Nu vrei să irigi, fă-ți măcar asigurare. Nu vrei nici asta, statul n-are de unde da bani să te despăgubească! Asta mi-aș dori eu, ca fermier-antreprenor, să văd la guvernanții noștri că discută, că ascultă și că măsurile nu rămân pe hârtie, ci devin realitate. Că, altfel, putem amenaja câte canale vrem, putem cheltui câți bani dorim, dacă-i avem, mare lucru nu se va schimba față de situația prezentă”.

Ce facem cu nefericiții care n-au picat pe aria unei amenajări de irigații? Și ei trebuie sprijiniți de stat ca și ceilalți, agricultorii care sunt dispuși să investească în sisteme locale de irigații. Dar iar ajungem la măsuri, la strategie. Cred că există maculatură la Ministerul Agriculturii cu strategii pentru combaterea efectelor secetei. S-au făcut și comitete, comisii în care se discută tot soiul de măsuri. De ochii fermierilor, fără efect în terenul din ce în ce mai arid...

La fel, de ochii lumii, doar pentru imaginea lui și a partidului, actualul ministru al Agriculturii nu doarme noaptea. Merge pe nepusă masă în ferme, pe câmp, rupe porumbul în două, vorbește și nu spune nimic. Nu contest profesionalismul lui Petre Daea, însă un ministru ar trebui să mai stea și pe la birou, să tacă și să facă. Dar nu poezii, ci strategii. 

Caricatură de: A.F. Badiu

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Pe 8 septembrie 2022 are loc a XIII-a ediție a evenimentului „Ziua Porumbului Orezu”, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) și găzduit de ferma Elsit, administrată de președintele APPR – Nicolae Sitaru. Manifestarea la care an de an participă peste 2.000 de persoane se desfășoară în satul Orezu, comuna Ciochina, din județul Ialomița, de la ora 10. Partener principal este compania Bayer Crop Science România.

„Ziua Porumbului Orezu” reprezintă un prilej de bucurie în fiecare an şi vine în întâmpinarea agricultorilor cu prezentarea unor soluţii integrate în cultura porumbului, fie că vorbim de genetică de top, fie de tratamente fitosanitare avansate, cu amprentă redusă asupra mediului.

Misiunea ce stă la baza organizării acestei sărbători devenită tradiţie este promovarea, susținerea și încurajarea culturii de porumb. La ediția din acest an vor fi prezentaţi cei mai noi hibrizi de porumb aparținând companiilor semincere naționale și internaționale. Vor fi prezenți furnizori de îngrășăminte, echipamente de irigat, utilaje, bănci și asiguratori.

Cristina Cionga, directorul de afaceri europene al APPR, adresează un îndemn de participare la „Ziua Porumbului Orezu” tuturor fermierilor care doresc să fie informaţi despre obligaţiile cărora trebuie să se conformeze cultivatorii de porumb, începând cu 2023, odată cu intrarea în vigoare a Planului Național Strategic.

Locul în care toamna se numără prietenii, experienţa şi rezultatele de peste an

„Ziua Porumbului Orezu” a crescut în fiecare an sub ochii agricultorilor, inclusiv a fondatorilor ei. Nicolae Sitaru a creat o comunitate de fermieri cu scopul de a împărtăși informații din propriile experienţe din câmp. Au învăţat împreună, s-au ambiţionat reciproc, și-au spus ofurile, dar s-au și bucurat atunci când au fost premiaţi pentru excelenţa în productivitate. „În urmă cu doi ani, domnul Sitaru, un excelent administrator, a hotarăt să cedeze evenimentul asociaţiei de fermieri pe care de asemenea a fondat-o și care era de mulți ani deja implicată în organizare, însă nu primise oficial imensa responsabilitate a sărbătoririi muncii producătorilor de porumb. Aşa se face că APPR a devenit, oficial, organizatorul Zilei Porumbului. Colaborările de succes pe care organizaţia le are cu o multitudine de companii din industrie, cât şi conexiunea directă cu agricultorii, au făcut ca Ziua Porumbului Orezu să se dezvolte mult mai mult, graniţele judeţelor fiind spulberate de legăturile strânse pe care echipa APPR le are în teritoriu. Ceea ce a diferenţiat evenimentul de toate celelalte a fost, cu siguranţă, interacţiunea dintre fermieri, care în fiecare an se întâlnesc ca la o reuniune de familie unde prezenţa este deja tradiție şi se bucură de multitudinea de beneficii ce decurg de aici. Omul Sitaru a strâns o întreagă familie din rândul fermierilor, a schimbat perspectiva atâtor cultivatori de porumb şi le-a dat posibiltatea cunoaşterii. Satul românesc se ridică la un alt nivel, făcând cunoscută importanţa muncii ţăranilor români. Ecoul demersurilor domniei sale încă răsună, iar numele îi va fi totdeauna asociat cu Ziua Porumbului”, punctează Alina Crețu, director executiv APPR.

Deşi prezenţa la prima ediţie a evenimentului nu a fost de o amploare atât de mare, vestea s-a dus repede că la Orezu hibrizii de porumb excelează, că sunt roditori şi îndestulători. Aşa se face că de la a doua ediţie din ce în ce mai multe companii producătoare de genetică şi-au dorit să ia parte la eveniment, companii care şi astăzi sunt prezente şi contribuie direct la ceea ce înseamnă notorietate, fidelitate, parteneriat stabil, atunci când discută despre „Ziua Porumbului Orezu”. O dată cu trecerea anilor, atunci când fermierii şi-au făcut simţită prezenţa într-un număr foarte mare, impresionant chiar, atât alte entităţi ce-şi desfasoară activitatea în zona agricolă (asiguratori, bănci, transportatori, furnizori de inputuri, combustibili), cât şi autorităţi de seamă, şi-au dorit să participe la evenimentul din ferma lui Nicolae Sitaru, care ne-a spus că „acesta este locul în care toamna se numără prietenii, experienţa şi rezultatele de peste an”.

Istoria unei zile care arată că şi în pământ românesc cultura de porumb poate fi profitabilă

Nicolae Sitaru este un fermier cu o experință vastă de peste 35 de ani în domeniul agricol care, la începuturi, a pornit cu 80 hectare, iar în prezent gestionează 4.000 hectare. De un profesionalism și o modestie de nedescris, președintele APPR continuă să se comporte natural, iar amploarea evenimentului pe care l-a creat nu i-a influențat caracterul curat.

Nicolae Sitaru este o persoană vizionară, cu o deschidere largă spre inovare, care a înteles încă de acum 13 ani că dincolo de granițele țării există oportunități excelente. „În una dintre vizitele externe am discutat despre posibilitatea de a crea un eveniment de amploare națională dedicat culturii celei mai răspândite în România. Ideea s-a conturat într-un dialog cu Federația Franceză a Producătorilor de Porumb și Sorg (FNPSMS), reprezentată de Anna Kolakowska. Am gândit împreună o platformă și o sărbătoare ce reunesc producătorii de sămânță și le dau posibilitatea să-şi prezinte realizările în cel mai concret mod, prin cultivarea hibrizilor în câmp, unde pot fi văzuți și evaluați. La prima ediţie, o suprafaţă de 8 ha a fost semănată cu o diversitate de hibrizi, iar la momentul optim aceştia au putut să se etaleze sub soarele de septembrie”, își amintește Nicolae Sitaru. 

Cu o discretă mândrie în glas, el ne prezintă faptele natural, accentuând că România ocupă o poziţie fruntaşă pe harta cultivatorilor de porumb, la nivel european. Totuși, dacă ne raportăm la randamentele medii, se remarcă un decalaj substanțial între România și celelalte țări mari producătoare, pentru că în țara noastră coexistă ferme extrem de performante și mici gospodării, care cultivă pentru autoconsum. Fondatorul Zilei Porumbului a simţit că era nevoie de un eveniment care să aducă în atenţie această diversitate, mai ales să sublinieze că există o varietate de hibrizi dintre care fermierii pot alege pentru a-și crește producția, pentru că tehnologia evoluează continuu. A ales să organizeze sărbătoarea în parteneriat cu o companie globală, renumită la vremea aceea în industria farmaceutică, dar și pentru soluțiile sale integrate și eficiente de protecție a plantelor, Bayer Crop Science România, iar parteneriatul dăinuie și astăzi. Evenimentul a avut parte de o lansare timidă, dar a fost mult apreciat. „Prezenţa unor consilieri de specialitate din Franţa a fost, cu siguranţă un atu, deoarece aceștia au putut veni cu sfaturi la problemele concrete ale fermierilor. Atunci când le vorbeşti oamenilor despre randamente, argumentele convingătoare sunt recoltele din combină. Așa s-a întâmplat la sărbătoarea porumbului. Fermierii prezenţi au avut posibilitatea de a se convinge că ceea ce le era transmis, este o realitate, că şi în pământ românesc cultura de porumb poate fi profitabilă, genetica este îmbunătăţită constant, adaptată diferitelor condiții de cultură şi nevoilor fermierului”, punctează Nicolae Sitaru.

„Ziua Porumbului Orezu” este terenul fertil, informația este sămânța, iar roadele pot fi culese numai prin prezența la eveniment, concluzionează fondatorul celei mai așteptate manifestări a toamnei.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici:https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Încet, încet, ne apropiem de sfârșitul anului agricol 2021-2022, un an sub spectrul unei secete larg răspândite prin mai toate regiunile țării (lucru recunoscut și de ministrul Agriculturii). În premieră, seceta a reușit să pună pe butuci sistemele de irigații, alea câte funcționează, prin nivelul scăzut al Dunării, care de zeci de ani nu s-a mai consemnat.

Ministrul Agriculturii nu are la acest moment nicio soluție practică de a îndulci amarul situației de criză la fermierii greu încercați și care se află în zonele neirigate ale țării, ori din cauză că situația nu prezintă interes la nivel de guvern, ori că nici domniei sale (incluzând și partidul) nu îi pasă în mod real de a face ceva efectiv în această situație și totul se rezumă la ,,jocul de gleznă” al imaginii, care mai impresionează doar vechii activiști social-democrați din generația iliesciană sau a celei care a crescut la umbra și ,,țâța” acesteia (a se citi beneficiile). Din păcate, încă sunt numeroși.

Nu ar fi de mirare ca PNL să blocheze orice soluție practică de ajutor al fermierilor afectați de secetă, având în vedere că vorbim de un electorat preponderent social-democrat, și deci nu există interes de a-l mulțumi în perspectiva viitoarelor alegeri care se apropie.

Sincer, nu îmi propun a face analiza in extenso a agendei ministrului Daea, fiindcă ar fi doar o pierdere de timp, asta în condițiile în care domnia sa nu a fost capabil de-a lungul prea multelor mandate avute să reușească creionarea unei agende strategice pentru agricultura românească, existând doar o singură excepție, importantă, ce-i drept, și care se referă la promovarea programului de reabilitare a sistemului de irigații, dar și aici fără a încerca updatarea acestuia la noi soluții și concepte care să ducă la creșterea performanței energetice în primul rând, dar nu numai.

Scopul articolului prezent este doar de a trage un semnal de alarmă la nivelul fermierilor, care deja sunt puși în fața faptului de a gândi primele decizii privitoare la noul an agricol 2022-2023 și care nu sunt ușoare de luat, asta, în condițiile în care rezerva de apă este inexistentă în majoritatea regiunilor țării, iar costurile inputurilor au crescut foarte mult, plus că în unele regiuni, cum este o parte importantă din Moldova și nu numai, fermierii vin după trei ani secetoși, care i-a adus într-o postură absolut imposibilă.

Nu îmi permit să dau colegilor fermieri sfaturi legate de deciziile tehnice pe care le vor lua, dar îmi permit să spun că lozincile patriotarde care au mai fost și vor mai fi spuse în curând în special de autorități, dar nu numai, legate de așa-zisa obligație a fermierilor de a ,,cultiva pământul și a asigura securitatea alimentară”, sunt doar niște prostii și nu au legătură cu realitatea. Asta o spun în condițiile în care trebuie să înțelegem că și afacerile din agricultură sunt la fel ca oricare altele, asta, mai ales în condițiile în care se manifestă din ce în ce mai mult o agresivitate prost înțeleasă a unei părți a societății românești, legată de importanța acestei activități și a breslei care o practică.

Anul acesta poate mai mult ca oricând, a venit momentul în care s-ar putea ca decizia semănatului să nu se mai poată lua doar cu speranța că va ploua odată și odată, asta, în condițiile în care mă hazardez să spun că și dacă va ploua normal în toamnă, culturile înființate vor fi în pericol în lunile martie-aprilie de anul viitor (2023), când consumul specific va crește foarte mult, iar rezervă de apă este foarte probabil să nu fie.

Pericolul mare rezidă și din faptul că înființarea culturilor va avea un cost mai mult decât dublu față de anii anteriori, ceea ce duce la un alt nivel de expunere al acestor investiții.

Trebuie avut în vedere că avem nevoie de o toamnă și o iarnă excedentar de ploioase, adică Dumnezeu va trebui să uite deschis pentru mult timp robinetul ploilor, pentru a putea discuta de o refacere a rezervelor de apă, dar oare se va întâmpla acest lucru? Și cine ne poate spune înainte dacă așa va fi?

Mă gândesc cu groază la colegi, care nu vor fi puțini și care vor trebui să semene cereale păioase de toamnă după cultura de floarea-soarelui, care a secătuit efectiv solul de apă și elemente nutritive și care a creat perspective extrem de proaste culturilor care vor urma, asta, ca să nu spunem condiții imposibile.

La fel se va pune întrebarea cum vom putea înființa cultura de rapiță în condițiile unui sol foarte greu de lucrat? Oare cine își va putea asuma riscul de a cultiva doar culturi de primăvară, mai ales dacă are ferma la neirigat? Dacă nu vor fi ploi până în primăvara anului viitor, ce se va întâmpla?

În toate cazurile, fermierii afectați de secetă vor acumula datorii, dar care din păcate sunt purtătoare de dobândă foarte apropiate de nivelul de 2 cifre, având în vedere situația globală și manifestarea agresivă a unei inflații create cu bună știință în perioada de pandemie de foarte multe guverne, prin tipărirea de monedă, și accentuată de războiul de la granițele noastre care a pus pe jar piața energetică și a materiilor prime, iar acum efectele le simțim cu toții, și nu la modul cel mai plăcut.

Personal, cred că fermierii în acest an nu vor fi susținuți de autorități, iar toate măsurile promovate vor fi luate pe calapodul programului „de 3 ori subvenția” sau în traducere liberă ,,împușcați-vă singuri”. Mai mult, așa cum s-a și întâmplat deja, la orice problemă grea și delicată, politicienii răspund prin crearea unei comisii sau comitet. La cea de acum, în calitatea de coordonator, ministrul Daea a prezentat o însăilare de măsuri pompieristice, multe copiate din propunerea de PNS înaintată de fostul ministru Chesnoiu și care nu au nicio realitate cu prezentul, adică cu fermierii îngenuncheați de secetă, și, ce este mai rău, nu vor avea legătură nici cu viitorul.

Cum poți să vii să prezinți acum ca fiind urgente și miraculoase măsuri care poate vor fi implementate în următorul deceniu (sub spectrul unui foarte mare „poate”), și tu să le discuți ca fiind soluții la situația prezentă?

Să vii să discuți de remedierea irigațiilor, dar să nu realizezi că principala problemă nu mai este doar prezența apei pe canalele principale, ci și accesarea ei de către fermieri, iar dificultatea mare este legată de modul de folosință a infrastructurii secundare de irigat, unde legislația este confuză și măsurile – inexistente. Oare chiar să fim blestemați să avem doar miniștri care nu înțeleg că mai mult de 30% din infrastructura de irigații secundară este deținută de OUAI-uri care mai există doar pe hârtie și nu avem soluții rapide de rezolvare a acestor probleme, și de eliminare a acestor blocaje, chiar dacă avem fermieri care ar dori să se implice? Cifrele sunt din situații MADR.

Soluții au tot fost înaintate de către fermieri, dar la schimbarea fiecărui ministru o luăm de la început, ca și cum toate materialele dispar din MADR și așa se cer altele, se fac alte discuții, cu toate că nu se schimbă decât ministrul, restul funcționarilor rămân, dar degeaba.

Avem și numeroși foști demnitari, care mai de care mai isteț și mai pregătit acum, de când stau pe tușă și ne amenință că dacă vor mai fi numiți încă o dată vom vedea și soluțiile miraculoase, dar care le-au lipsit cu desăvârșire atunci când au fost pe fotoliul de demnitate publică.

Plus că mai avem o problemă, în sensul că majoritatea demnitarilor care sunt numiți prin ,,firman de la Înalta Poartă” se consideră peste noapte atât de deștepți și de bine pregătiți, încât nu mai ascultă de nimeni, cu excepția ,,odraslelor de partid” trimise pentru a fi numite pe diferite posturi, asta, cu toate că ei în viața reală sunt doar niște bieți atârnători ai unor afaceri moștenite sau, alții, sunt doar atârnători de funcții publice.

Dar întorcându-ne la soluțiile promovate de noul ministru al agriculturii, stau și mă întreb cum să vii cu un program de finanțare care are la bază o filozofie care nici măcar cămătarii nu au îndrăznit să o promoveze, adică îl îndemni pe amărâtul de fermier să cheltuie acum în avans subvenția pe următorii 3 ani la o dobândă ROBOR + 2%, adică astăzi înseamnă circa 9,5% pe an, asta în condițiile în care încă nu s-a bătut în cuie nivelul subvenției începând cu 2023, condițiile fiind încă în dezbatere.

Legat de programul de finanțare de ,,3 ori subvenția” aș avea și o întrebare legată de faptul că s-a decis ca programul de garantare să se deruleze prin FGCR, fond deținut de trei bănci comerciale private, altele decât CEC, care asigură finanțarea programului. Aici se impune o mică nuanță pentru cei care nu sunt familiarizați, în sensul că există două fonduri de garantare, FNGCIMM deținut de stat și care a fost implicat în principal în derularea programului IMM INVEST cu toate subcomponentele sale, și FGCR, care a primit printre altele în exclusivitate subcomponenta Rural Invest și, în plus, acest program de acum, promovat de ministrul Daea.

Care este dilema? Simplu, comisioanele creditelor acordate sunt suportate de stat și în aceste cazuri din urmă sunt încasate de FGCR și, indirect, de către băncile care îl dețin, dar fără să fie foarte clar de ce s-a alocat așa și nu s-a alocat către fondul FNGCIMM deținut de stat, ceea ce ar fi însemnat o economie, și nu mică?

Revenind, în final mesajul articolului este simplu și pe care foarte mulți fermieri îl cunosc, adică deciziile pe care le veți lua vi le veți asuma singuri, iar dacă va ieși rău sunteți singurii care veți plăti, fiindcă nimeni nu vă va ajuta. Poate a venit timpul ca fiecare să se gândească și la el cu familia lui, în principal, înainte de a lua decizia de a ,,îngropa grămezi de bani în pământ”, fără să fie prea multe argumente că vor fi și recuperați.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat lista fermierilor care au solicitat finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020). Raportul de selecție lunar, publicat pe pagina de internet a AFIR în data de 12 august 2022, conține lista cererilor de finanțare depuse online în perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2021 (respectiv, etapa a treia din sesiunea 2021 a submăsurii 6.3).

În urma procesului de evaluare și de selecție, 1.334 de investiții în ferme mici sunt selectate pentru a primi fonduri în valoare totală de 20.010.000 de euro. Totodată, în cadrul raportului AFIR sunt incluse și 256 de proiecte declarate neeligibile, alte 11 cereri de finanțare neconforme și 20 de proiecte care au fost retrase de către solicitanți. Sprijinul acordat fermierilor prin submăsura 6.3 este 100% nerambursabil și are valoarea de 15.000 de euro/proiect. Finanțarea pentru dezvoltarea fermelor mici se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe (75% din sprijin la primirea deciziei de finanțare și 25% în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare).

Pentru perioada 2021 – 2022, AFIR a primit și evaluat 28.522 de solicitări de finanțare în valoare de 2,37 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost selectate până în prezent 17.534 de proiecte însumând 1,15 miliarde de euro.

„Selecția cererilor de finanțare depuse pentru submăsura 6.3, în etapa a treia, încheie practic procesul de evaluare și analiză al tuturor proiectelor depuse până în prezent pentru perioada de tranziție 2021 – 2022. Această perioadă a însemnat un efort administrativ imens pentru Agenție și, din păcate, un timp de așteptare foarte mare a rezultatelor de către beneficiari, lucru pe care am încercat cu toate resursele disponibile să îl atenuăm. Ar fi simplu să motivăm faptul că lansarea concomitentă a tuturor liniilor de finanțare în partea a doua a anului 2021 a dus la suprasolicitarea administrativă a AFIR, dar ceea ce contează este faptul că întregul personal a lucrat la toată capacitatea posibilă. Acești bani europeni, deosebit de importanți, vor putea ajunge la fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural românesc, plățile trebuind decontate până la 31 decembrie 2025”, a precizat Dorin Opreanu, directorul general al AFIR.

Rapoartele de selecție sunt documente publice și pot fi consultate pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, accesând www.afir.info - Rapoarte de selecţie.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea de depunere a solicitărilor de finanțare se va desfășura în perioada 9 august – 16 decembrie 2022.

Potrivit AFIR, în această sesiune pot fi depuse cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022) și sectorului zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2022).

Alocarea financiară disponibilă pentru cea de-a patra sesiune a submăsurii (sM) 17.1 este de 15.260.041 euro. Depunerea cererilor de finanțare se realizează continuu până la epuizarea fondurilor alocate, cu posibilitatea suplimentării acesteia cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni sau ca urmare a realocărilor, dacă există interes din partea solicitanților.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei  de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanțării).

Pentru a putea primi sprijin prin intermediul sM 17.1, solicitanții trebuie să fie „fermieri activi” în anul pentru care solicită sprijinul. De asemenea, pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să încheie cu o societate de asigurare un contract de asigurare pentru riscurile eligibile prevăzute în Fișa submăsurii din PNDR 2020 care să acopere toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură/întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii existente în cadrul exploatației și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: fenomene climatice nefavorabile (seceta, inundațiile, grindina, înghețul etc), infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/ 2007, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, sunt eligibile și boli ale animalelor conform prevederilor art. 37 din Regulamentul nr. 1305/ 2013, cu modificările și completările ulterioare și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională (tuberculoza bovină, bruceloza bovină, bruceloza ovină și caprină etc).

„Submăsura 17.1 este o oportunitate foarte mare pentru a limita efectele negative ale fenomenelor climatice, mai ales în contextul acestui an deosebit de complicat în ceea ce privește lipsa precipitațiilor. O parte din cererile de finanțare depuse de solicitanți până în prezent prin 17.1 vizează și solicitarea pentru rambursare a primelor de asigurare aferente polițelor care includ riscul „secetă”. Am primit 1.326 de cereri de finanțare în valoare totală de 26,7 milioane de euro. Cererile de finanțare pentru decontarea polițelor care includ riscul de secetă sunt aferente unei suprafețe de 262.478 de hectare”, a precizat Dorin Opreanu, director general AFIR.

Depunerea cererilor de finanțare pentru sM 17.1 se va face online pe www.afir.info, conform precizărilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente, începând cu data de 9 august 2022, ora 9:00. Termenul limită de depunere pentru solicitanți este 16 decembrie 2022, ora 16:00.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români a organizat la sfârșitul săptămânii trecute (vineri – 29 iulie 2022) Conferința Regională Banat, în județul Timiș. Temele au vizat schimbările majore din agricultura românească sub impactul reformei PAC și transpunerea acesteia la nivel național sub forma Planului Național Strategic, cu accent pe necesitatea dezvoltării, extinderii și modernizării infrastructurilor naționale de îmbunătățiri funciare – irigații, desecare și drenaj, precum și forța de muncă din agricultură. Evenimentul a reunit fermieri care își desfășoară activitatea în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Clubul Fermierilor Români consideră că punerea în aplicare a unei strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații. „Credem că în România există apă, dar nu este integrat pusă în valoare ca resursă pentru agricultură, cu grija față de mediu pe care suntem obligați să o avem. Am pus la dispoziția autorităților un studiu în care am estimat că este nevoie de un miliard euro pentru a pune în funcțiune un sistem dual, care să funcționeze ca desecare-drenaj când este prea multă apă, dar și ca irigații”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Prezent la eveniment prin videoconferință, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a afirmat că investitiile în agricultură sunt o prioritate la nivel național, iar munca fermierilor este cu potențial pentru dezvoltarea strategică a României. Ministrul a dat asigurări că au fost reluate discuțiile cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în ceea ce privește amenajările de descare-drenaj și sistemul de irigații, precum și pentru combaterea eroziunii solului. „Managementul apei și investițiile din sectorul de irigații ne preocupă pe toți. Din politica de coeziune, avem în acest moment două tipuri de investiții specifice: investiții pentru achiziționarea de echipamente specifice pentru combaterea fenomenelor extreme rare (grindină), prin intermediul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, pe care o sprijinim în acest sens; respectiv investiții pentru irigații, pentru care avem întâlniri săptămânale cu reprezentanții MADR, pentru a pregăti reincluderea în PNRR a investițiilor pentru irigații, cu un buget consistent, pentru că aceste investiții sunt vitale în perioadă de criză”, a arătat oficialul guvernamental.

La rândul său, fostul șef MADR, Adrian Oros, senator în Parlamentul României, a vorbit despre necesitatea unui sistem național care să asigure fermierii în fața riscurilor ce pot să apară în agricultură. „Există multe priorități, oportunități, dar și vulnerabilități în agricultură. Fără o strategie de gestionare a apei - apa ca resursă, nu doar apa pentru agricultură, care să fie finanțată consistent și foarte rapid, o să avem o problemă mare nu doar în ceea ce privește irigațiile, ci în unele zone și cu apa potabilă”, a afirmat Oros. El a atras atenția că există un studiu din 2018 în care sunt descrise foarte bine starea corpurilor de apă, atât supraterane, cât și subterane din zona Mării Negre, unde în final se spune cum toate aceste țări – România, Bulgaria, Grecia, trebuie să aibă o strategie pentru a gestiona această resursă vitală: de a o colecta atunci când există, de a o depozita, de a o transporta și de a o folosi cât mai corect. „Și în 2020 când a fost secetă – și au fost 1,2 milioane de hectare afectate atunci, și anul acesta, când este din nou secetă, ne reamintim că principala prioritate ar fi, pe de-o parte, să avem o strategie de gestionare a apei și, pe de-altă parte, să avem o strategie pentru a gestiona în general riscurile în agricultură. Noi nu avem încă, la nivel național, o strategie, fie prin fonduri mutuale, fie printr-un sistem de asigurări cât mai acoperitor, astfel încât să putem gestiona riscurile ce pot să apară. Și, din păcate, seceta este doar unul”, a spus Adrian Oros.

Investițiile în pregătirea forței de muncă, tot mai necesare

„România are o problemă de resursă umană în agricultură – îmbătrânirea populației și lipsa de atractivitate fac acest domeniu vulnerabil. Poate vom avea sisteme de irigații, dar nu vom mai avea cu cine să lucrăm terenul. Avem nevoie de sprijin financiar ca să formăm cât mai rapid oameni adaptați tehnologiilor noi, care să ne permită să facem față schimbărilor climatice și competiției”, a atras atenția Florian Ciolacu.

În acest context, Clubul Fermierilor Români propune soluții concrete pentru pregătirea tinerilor pentru preluarea afacerii agricole și asigurarea succesiunii în fermă, pe de o parte prin intermediul programului de formare „Tineri Lideri pentru Agricultură” dezvoltat de Club, ajuns deja la a patra ediție, iar pe de altă parte prin programe de pregătire pentru tehnicienii din fermă, inițiativă susținută și de ministrul Marcel Ioan Boloș. „Investițiile în calificarea forței de muncă sunt mai mult decât necesare. Vă putem sprijini cu un cadru instituțional, cu mecanismele de implementare, cu sursele de finanțare. Gândirea programelor și implementarea lor este sarcina dumneavoastră, a celor implicați în acest domeniu de activitate”, a precizat ministrul.

Provocările noii Politici Agricole Comune și ale Pactului Ecologic European

Achim Irimescu, ministru Plenipotențiar, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, a avut o intervenție în direct de la Bruxelles în cadrul conferinței. Acesta a explicat că cele mai mari provocări pentru fermierii europeni vin din noua Politică Agricolă Comună și din Pactul Ecologic European, care cuprinde cele două strategii, Farm to Fork și Biodiversitate. Farm to Fork propune reducerea cu 50% până în 2030 a pesticidelor, cu 20% a îngrășămintelor de sinteză și cu 50% a antimicrobienelor, iar toate aceste eforturi trebuie să se facă prin fonduri din PAC și PNS.

Oficialul a subliniat că Regulamentul pentru Utilizarea Durabilă a Pesticidelor nu ține cont de situația reală din statele membre. Astfel, România trebuie să reducă cu 35% utilizarea pesticidelor până în 2030, deși se situează la nivelul cel mai scăzut în privința nivelului de utilizare a acestor substanțe.

În ceea ce privește problema irigațiilor, Achim Irimescu a afirmat că acestea joacă un rol esențial, nu doar în România, ci în toată Europa, iar situația generată de pandemia Covid-19, de războiul din Ucraina, de criza inputurilor și a energiei a arătat că securitatea alimentară este ținta principală a agriculturii.

Referindu-se la noul PNS, Adrian Pintea, director general APIA, a precizat că instituția pe care o coordonează se află în procedură avansată pentru noul contract de sistem informatic, care ar putea fi finalizat până la sfârșitul lunii septembrie. „Vom face caravane de informare, astfel încât toți fermierii și salariații APIA să fie pregătiți și informați, iar din martie 2023 să decurgă toate lucrurile lin. Ne dorim ca schemele de plată să fie ușor de implementat de către fermieri, iar controalele pe care le desfășurăm să aibă proceduri clare”, a declarat Adrian Pintea. Totodată, oficialul a subliniat faptul că de-a lungul timpului, cele două agenții de plată, APIA, respectiv AFIR, prin Ministerul Agriculturii, au avut o medie de absorbție a fondurilor europene de 97-98%.

Servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru fermieri

Clubul Fermierilor Români promovează un model românesc de agricultură performantă care valorifică principalii vectori de dezvoltare: trecerea către Agricultura 4.0 (revoluția digitală a agriculturii), dezvoltarea de valoare adaugată peste activitatea agricolă prezentă și atragerea de capital investit pentru dezvoltarea marilor sisteme naționale de infrastructură agricolă.

Totodată, pentru a veni în sprijinul fermierilor din România, Clubul oferă servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru valorificarea eficientă a producției prin comerțul cu cereale, securizarea afacerilor fermierilor prin managementul riscului – asigurări agricole și pentru gestiunea eficientă a achizițiilor și mentenanței utilajelor agricole.

O componentă majoră în activitatea Clubului o reprezintă proiectele de formare, care vizează, pe de o parte, atragerea tinerilor în agricultură și pregătirea viitoarelor generații de lideri prin programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, iar pe de altă parte, formarea și creșterea competențelor antreprenoriale în acest domeniu prin programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”.

Foto: Alexander Degianski & Clubul Fermierilor Români

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Uniunea „Salvăm Țăranul Român” solicită demiterea conducerii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în frunte cu directorul general Dorin Dumitru Opreanu, pentru managementul defectuos și slaba gestionare a fondurilor europene din PNDR alocate României în perioada de tranziție 2021-2022. Reprezentanții Uniunii îi cer ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, să facă o analiză proprie a activității AFIR din ultimul an și să dispună măsurile necesare.

România are la dispoziție 2,84 miliarde euro la care se adaugă contribuția statului membru de încă 15%, din care, până la această dată, țara noastră a absorbit numai 430 milioane euro (contracte plătite către beneficiari), conform datelor oficiale ale AFIR.

„Rezultă că un procent de aproximativ 12% din total buget a fost cheltuit. Reamintim că România trebuie să cheltuiască acești bani până la 31 decembrie 2023, altfel țara noastră riscă să piardă acești bani, neputând fi reportați în Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027. Evaluare greoaie și inadmisibil de lungă. Întârzieri de peste 12 luni la evaluarea proiectelor depuse. Se ajunge în situația în care echipamentele propuse spre achiziție să fie depașite tehnologic la momentul achiziției. Rapoarte de selecție întârziate și eronate. Erată la erată. Contestații la raport de contestații. Rapoarte de contesțații mult întârziate. Numărul mare de proiecte evaluate și declarate neeligibile inițial, apoi, în urma contestațiilor depuse, sunt declarate eligibile. Contractare greoaie. Mari întârzieri la întocmirea și transmiterea contractelor/deciziilor de finanțare către beneficiari. Lipsa de transparență în lansarea submăsurilor, evaluarea și transmiterea informațiilor. Informații contradictorii publicate pe site-ul AFIR, care, de altfel, fiind depășit tehnic, încurcă, nu asigură o experiență fluentă utilizatorului final. Procedurile de lucru, formularele de plată pentru beneficiari nu sunt adaptate situației reale. Nu sunt acceptate de platforma AFIR alte formulare care nu pot fi semnate digital. Pentru submăsura 4.1a a fost publicat un Ghid consultativ în luna ianuarie 2022, submăsura nemaifiind deschisă nici până la momentul actual și fără un orizont de timp când ar putea fi lansată. Tragem acest semnal de alarmă, având în vedere procentul de 12% fonduri absorbite când mai sunt mai puțin de 16 luni până la data limită. Toate cele de mai sus dovedesc o slabă capacitate de gestionare a situației, de identificare a problemelor structurale în cadrul AFIR, de identificarea și asigurarea resurselor necesare pentru buna funcționare a instituției și gestionarea apelurilor de proiecte. Pentru toatea acestea, șeful AFIR trebuie să oprească acest fiasco și să-și înainteze demisia de onoare, să lase profesioniștii să salveze ce se mai poate salva, să salveze țăranii și fermierii care au nevoie disperată de banii europeni”, transmite Uniunea „Salvăm Țăranul Român”.