Seceta este riscul care afectează, an de an, culturile agricole. Fermierii care își doresc să lupte împotriva acestui risc prin asigurare, deci să-și protejeze munca și investiția, trebuie să fie informați cu privire la produsele de asigurare dedicate secetei și să cunoască ce culturi pot fi preluate în asigurare.
Important de știut! Este indicat ca asigurarea pentru secetă să se încheie cât mai curând după însămânțare, bineînțeles, ținând cont și de perioada de subscriere a acestui risc, stabilită de către asigurători.
Produse de asigurare și clauze dedicate secetei
Clauza specială Secetă și Arșiță
Această variantă de asigurare se poate achiziționa doar după efectuarea unei inspecții de risc a culturii și doar dacă cultura a fost asigurată deja pentru riscurile generale (grindină, furtună, ploi torențiale, vijelie). Se despăgubesc pierderile de producție înregistrate, iar evaluarea se realizează, în câmp, la momentul atingerii maturității culturii.
Foarte important, 70% din prima de asigurare este subvenționată de AFIR.
Pentru această clauză, asigurătorul limitează atât suma asigurată pe hectar, cât și suprafața preluată în asigurare pe fiecare județ.
Se pot asigura: culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui.
Clauza specială Indicele de Secetă
Riscul produs este evaluat parametric, adică ține cont de date din satelit. Clauza se bazează pe umiditatea relativă a solului, la nivel de Unitate Administrativ Teritorială, măsurătorile fiind înregistrate de către sateliți de tip radar și se acordă despăgubire, dacă se înregistrează deficit de umiditate raportat la un istoric de umiditate relativă a solului de pe aceeași Unitate Administrativ Teritorială, istoric care poate să cuprindă ultimii 14 ani.
Se pot asigura: culturile de grâu, soia, porumb și floarea-soarelui.
Produsul de asigurare Secetă Parametrică
Ca și Indicele de Secetă, acest produs este o soluție personalizată și inovatoare de asigurare a culturilor agricole împotriva riscurilor naturale și are la bază cele mai noi tehnologii: sateliții.
Fermierii au nevoie de produse de asigurare personalizate care au la bază istoricul din fermă și specificul zonei în care este amplasată ferma și care să acopere riscurile cu care se confruntă în mod real.
Acest produs de asigurare se bazează pe umiditatea relativă a solului, dar la nivel de parcelă a fermierului, măsurătorile fiind înregistrate și în acest caz de către sateliți și se acordă despăgubire, dacă se înregistrează deficit de umiditate raportat la un istoric de umiditate relativă a solului a aceleiași parcele care face obiectul asigurării. De data aceasta, istoricul de umiditate relativă a solului cuprinde ultimii 5 ani.
Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare, colaborează cu asigurători externi și oferă produsul de secetă parametrică pentru asigurarea culturilor agricole împotriva riscurilor naturale.
Beneficiul major obținut: daunele sau pierderile financiare ale fermierului sunt identificate cu acuratețe, despăgubirea cuvenită este în concordanță cu pierderile înregistrate.
De asemenea, acest produs de asigurare elimină vizitele în teren pentru evaluarea pierderilor, deoarece transmiterea datelor, în baza cărora se stabilesc pierderile, se face de către sateliți.
Evaluarea daunelor și plata despăgubirii se efectuează rapid, de regulă în maximum 10 zile de la data la care asigurarea încetează.
Se pot asigura: culturile de rapiță, orz, grâu, porumb, soia și floarea-soarelui.
Pe lângă cele trei produse de asigurare dedicate secetei, există un produs de asigurare care acoperă riscul de secetă pedologică în faza de răsărire, pentru culturile de toamnă (rapiță și cereale) și se poate achiziționa imediat după finalizarea însămânțării.
Important de reținut despre acest produs. În baza acestui produs, fermierul recuperează cheltuielile de însămânțare, până la 1000 lei/hectar, dacă în termen de 60 de zile de la însămânțare cultura nu răsare sau răsărirea este neuniformă.
Atenție! Acesta este un produs de asigurare pe care fermierii îl pot achiziționa toamna, la începutul anului agricol.
Se pot asigura: culturile de rapiță și cereale de toamnă.
Produsele de asigurare și clauzele pentru acoperirea riscului de secetă pot fi achiziționate doar dacă fermierul a achiziționat de la același asigurător o poliță de asigurare a culturilor care cuprinde riscurile generale (grindină, furtună, ploi torențiale, vijelie).
Important! Produsele de asigurare pentru secetă, dar nu numai, au termene limită, stabilite de asigurători, în care pot fi achiziționate.
Articol scris de: IOANA MILEA, director comercial Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare
Suntem în Tulcea, la Greci. Am mai fost prezenţi aici, nu o dată, şi de fiecare dată am adus informaţii noi despre ce se întâmplă în industria alimentară. Vorbim astăzi despre lucruri care ţin de bunul mers al agriculturii şi industriei alimentare într-o perioadă destul de tulbure, când seceta este cuvântul de ordine, când războiul este lângă noi, când criza alimentară este anunţată de toţi şi, tocmai de aceea, la nivelul Uniunii Europene se vorbeşte de „lanţul scurt” – nu de acum, de mai mulţi ani –, iar noi vrem să vedem cam cum se întâmplă lucrurile acestea în ţara noastră. Vom vorbi astăzi şi despre produsul tradiţional local, în acelaşi timp vom vorbi şi despre cum este să fii antreprenor în România. Partener în acest demers este doamna Paula Vals, fondatorul grupului de firme Angelo.
„Lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împinge de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva.”
Paula Vals sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de când a pornit prima afacere. „Am început în anul 1992, timid, fără experienţă antreprenorială, pornind prima dată pe partea de comerţ, după care bineînţeles că am conştientizat că producţia ne va aduce plusvaloare, şi datorită faptului că era nevoie în acea perioadă de produse româneşti, am deschis şi partea de producţie. Dacă am plecat de la 2 angajaţi în momentul de faţă, am ajuns la 240, 150 suntem în producţie, ceilalţi în punctele de desfacere, pentru că am considerat că businessul trebuie să ni-l construim pe orizontală, să avem cash-ul asigurat în fiecare zi, de aceea avem 13 puncte de lucru pe care le aprovizionăm în fiecare zi şi, la fel, avem necesarul de cash pentru a asigura materia primă necesară producţiei.
La început am dezvoltat partea de comerţ, vă daţi seama că trebuia să aprovizionăm magazinele, în acea perioadă era o criză de produse în domeniul patiseriei-cofetăriei, pentru că fabricile vechi, aşa cum s-a întâmplat după Revoluţie, multe s-au închis, şi-mi aduc aminte că stăteam la nişte cozi infernale pentru a lua fursecuri, prăjituri de la Brăila chiar. Şi atunci am luat decizia de a face o mică patiserie, prima dată cu vânzare în faţă, unde nu prea a funcţionat, ne-am dat seama că trebuie să investim, am cumpărat acest teren la Greci unde prima dată am pus livada, după care am construit o clădire mică, am început cu câţiva oameni şi ne-am dat seama că trebuie să ne dezvoltăm. Am accesat nişte credite, am luat prima linie de patiserie şi aşa, etapă cu etapă, am ajuns să ne dezvoltăm şi să avem investiţii de milioane de euro la momentul acesta. Bineînţeles, parte din ele a fost profitul reinvestit, iar cealaltă parte, din 2007, am accesat, de când am intrat în UE, fonduri europene atât pe măsurile de investiţii, cât şi pe măsurile de promovare.
La momentul respectiv am început cu cornuleţele, care sunt oricum foarte căutate şi tradiţionale la noi în zonă, nucile umplute, era bătaie atunci pe vremea aceea, bineînţeles plăcinta dobrogeană, care e recunoscută şi mai ales renumită şi căutată la noi şi nu numai, cozonacii şi prăjiturile de cofetărie. Dacă am pornit de la câteva produse în acea perioadă, şi în cantităţi mici, acum am ajuns să avem sute de produse şi, bineînţeles, capacitate mult mai mare. Nu ne-am oprit şi nu ne vom opri pentru a dezvolta cât mai mult partea aceasta de procesare, de tehnologizare. Am accesat atâtea proiecte pe fonduri europene, dar la momentul acesta conştientizăm că tehnologia este cea care ne va ajuta. Şi vă spun de ce. În primul rând, lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împing de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva. Dacă în ultimii ani am vizitat atâtea fabrici din afară şi am văzut ce înseamnă tehnologia în alte ţări, care este randamentul având automatizare, şi noi ne dorim acest lucru. Numai că avem nevoie într-adevăr şi de susţinere. Dacă până acum pentru proiectele pe fonduri europene aveam un buget-limită de 2,6 milioane de euro plus partea noastră – două milioane și jumătate, trei, patru milioane, depinde de fiecare cum şi-a construit bugetul –, ne dăm seama că acum avem nevoie de mult mai mulţi bani pentru a ajunge ca industria alimentară să fie automatizată.”
Proiectele noi, sub presiunea prețurilor
Așadar, e nevoie de bani mulți, dar ce te faci în situații precum cea de acum, în care prețurile au luat-o razna, iar tu ai făcut proiectul pe valorile de mai înainte? Urmează construcția unei fabrici la Constanța, pentru care mai au de luat câteva avize, fiind deja arvunite și utilajele. Totul stă să demareze, dar „nu este uşor, pentru că în această perioadă s-au modificat atât de mult preţurile materialelor de construcţii şi ale utilajelor, creşterile au fost substanţiale, dacă la materialele de construcţii au ajuns chiar să se dubleze sau chiar să se tripleze, s-au schimbat datele proiectului. Noi acum sperăm că se vor face nişte rectificări, pentru că avem nevoie, dacă la momentul depunerii proiectului şi aprobării lui proiectul era de 6 milioane de euro, cu siguranţă acum ne va ajunge peste 8-9 milioane de euro, bani pe care va trebui să-i luăm credit din bancă, şi asta vă daţi seama că ne va sufoca într-un fel. De aceea, în momentul de faţă investiţiile le mai facem şi aici, la fabrică, pentru a dezvolta cât mai mult partea de vânzări şi lanţurile mari, pentru că acolo sunt volumele, dezvoltăm partea de export pe toate căile, şi prin magazinele proprii, şi ale clienţilor, şi ale vânzării online. Adică, trebuie să avem tot timpul mai multe strategii pregătite şi planuri, A, B, C...”
„Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”
Valoarea impune
Și apropo de lanţurile mari de magazine, de retaileri, s-a tot vorbit că ar trebui să aibă deschidere către producătorii din ţara noastră, lucru care nu prea se întâmplă, foarte mulţi producători din România spun că au o problemă legată de accesul la raft pe marile reţele. Se pare însă că doamna Vals a găsit calea către aceste rafturi. „Noi colaborăm şi vom colabora şi pe viitor, avem discuţii făcute. Într-adevăr, procedura nu este foarte simplă pentru că, într-adevăr, când eşti producător, procesator, şi mai ales în industria alimentară, trebuie să îndeplineşti anumite condiţii, trebuie să ai anumite certificări pentru a putea să intri în aceste lanţuri mari, producătorii mici încă nu au ajuns la acest nivel de certificare IFS, BRC sau alte certificări necesare. În cazul nostru am început colaborarea, sunt nişte paşi de făcut, pentru că e o adevărată procedură, cu caiet de sarcini, cu avize, şi foarte mulţi din ei merg pe produse cât mai naturale, fără să conţină conservanţi, şi asta e foarte important, pentru că contează foarte mult sănătatea oamenilor şi am văzut că ei chiar într-adevăr vor să meargă pe acest segment, mai ales pe marcă proprie.”
Chiar dacă nu este ușor, suntem convinși că au calea deschisă pentru că în primul rând vorbim despre calitatea produsului, vorbim despre produse care ţin cont de regiunea unde au fost create, gazda noastră a ținut întotdeauna cont de acest lucru, practic s-a inspirat din produsul local. „Majoritatea produselor sunt făcute sau moştenite din generaţie în generaţie, iar aici pot aduce la cunoştinţă toate tipurile de plăcintă pe care le avem, Plăcinta dobrogeană, care are o notorietate extraordinară şi noi o certificăm pe schema de calitate europeană IGP, şi toate celelalte tipuri de plăcintă făcute sub aceeaşi formă, adică ele se identifică clar că sunt dobrogene, foile întinse manual, subţiri, umplutura clasică, indiferent că e o plăcintă de mere, de gutuie, de dovleac, de spanac cu brânză, pentru că aici avem şi influenţele celorlalte etnii, cu praz, de exemplu, unde e o plăcintă cunoscută pe zona etniei armene, machedoni, cea cu spanac la fel, şi multe alte tipuri. Urmează să facem şi alte tipuri de plăcintă, dar momentan cele șapte pe care le avem în varianta precopt-congelat, tocmai pentru a veni în ajutorul consumatorului, ele sunt congelate corespunzător.”
Mulți dintre cititori vor sări revoltați de acest concept atât de demonizat în ultima vreme, produsele congelate. Situația nu este nici pe departe de natură să ne sperie, mai degrabă să ne bucure, pentru că e mai bun un produs conservat prin frig decât prin cine știe ce substanțe chimice. „Dacă produsul este congelat în mod corespunzător, iar lanţul frigorific nu se întrerupe, nu se pierde nimic din el. E chiar mai sigur. Vă daţi seama că o plăcintă poate avea termenul de valabilitate de trei zile, lucru care chiar şi a doua zi nu are cum să mai fie proaspăt. Dar consumatorii s-au obişnuit, şi cred că le şi place această formă, de a-şi lua acasă şi un sfert de oră după decongelare s-o bage în cuptor la 180° şi să aibă gustul autentic de plăcintă de casă. Viitorul ăsta va fi: produse congelate de calitate, deoarece congelarea înlocuieşte un conservant, şi atunci eliminând aceşti conservanţi avem siguranţa că este un produs mult mai sănătos şi indicat pentru oameni.”
Iar noi adăugăm că astfel pot și cei de la sute de kilometri distanță să beneficieze de un produs natural și autentic. Mai ales că în portofoliul Angelo încap foarte multe produse. „Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”
„Lanțul scurt” ajută comunitatea locală
Vorbeam la începutul articolului de lanțul scurt al produselor agricole, iar Paula Vals este unul dintre cei care au înțeles devreme că acest lanț scurt este oportun. Materia primă vine de foarte aproape, dând astfel un imbold economiei din zonă. „Vorbeaţi mai devreme de lanţul alimentar scurt, contează foarte mult, pentru că în zona locală, dezvoltându-se cât mai multe lanţuri alimentare, se dezvoltă şi economia zonală. Şi aici mă refer strict la domeniul meu de activitate, unul din lucrurile importante pe care ar trebui să le dezvoltăm cred că ar fi centrele de achiziţii, pentru că am întâlnit şi firmele, pe cei din fermele cu care colaborez, sunt de multe ori atât de supăraţi pentru că li se oferă la final nişte preţuri foarte mici, iar unii din ei ajung să-şi arunce recolta, legumele şi fructele, tocmai pentru a o lăsa îngrăşământ pentru pământ, decât să o dea pe doi bani. Noi materiile prime le luăm din zonă. Pe partea de legume-fructe, avem colaborări cu producători şi fermieri de la noi din Tulcea, care nu sunt la o distanţă mai mare de 75 km, şi am ţinut cont de lucrul acesta, pentru că noi am accesat proiecte pe măsura 16.4 şi 16.4A, proiecte pe promovare, de aceea pe lângă proiectele de investiţii avem şi pe promovare, am avut două pe care le-am implementat, încă două care chiar săptămâna aceasta ne-au anunţat că sunt eligibile, urmează contractarea, iar aceste proiecte pe promovare ne ajută foarte mult. Pe lângă faptul că putem achiziţiona şi utilaje pentru a ajuta producţia în domeniul legumelor-fructe, avem şi oportunitatea de a face promovare. În perioada pandemiei au fost ca o mană cerească aceste proiecte, pentru că am avut pe proiectul 16.4 şi deschiderea site-ului online de vânzări. Într-adevăr, a fost un real succes, pentru că în pandemie toată lumea a accesat site-urile online, dar nu numai atunci. Oamenii s-au obişnuit, intră pe calculator, pe un site online, comandă, ştiu produsele, ştiu calitatea şi atunci le e mai uşor decât să le caute. Dacă în momentul de faţă nu putem să le avem în toate lanţurile sau în toată ţara, ei au acces online la aceste produse, prin site.”
Pe lângă activitatea concretă de producție pe care a pus-o la punct doamna Paula Vals, s-a organizat și în direcția promovării, găsind căi foarte eficiente pentru aceasta. Una dintre ele este Asociaţia „Moesis tradiţional”, prin care promovează tradițiile locale în ansamblul lor, nu doar produsele tradiționale ale firmei. Încă o acțiune prin care ajută comunitatea, pentru că înțelege că un agent economic nu va prospera în mijlocul unei populații paupere. „În cadrul asociaţiei noi organizăm destule evenimente, pentru că ne dorim foarte mult să promovăm tradiţiile locale din toată Dobrogea, tradiţiile culturale, tradiţiile gastronomice, şi atunci de câţiva ani organizăm târgul Etno-Dobrogea, unde producători de produse tradiţionale bio își prezintă marfa, eco, pe schemă de calitate, în fiecare an în luna septembrie clienţii şi turiştii noştri din zonă pot vedea un târg foarte frumos organizat, şi reamintesc pe această cale că mulţumesc Consiliului Judeţean, care ne-a fost întotdeauna aproape.”
„Încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”
Alături de oameni
O altă problemă este legată de factorul uman. Pentru că nu de puţine ori constatăm că vrem să facem ceva, dar nu mai avem cu cine. „Am întâlnit ferme şi colaboratori de-ai mei spunându-mi: te rog, trimite-mi oameni ca să culeagă! Să mă ajute, că nu am forţă de muncă.” De aceea trebuie să găsești soluții să îi ții alături. Iar Paula Vals se pare că a găsit, pentru că a început cu câțiva oameni, iar acum are câteva sute de angajați. „Dacă până acum salariile nu erau cele dorite, cu toate că eu zic că oamenii au fost mulţumiţi întotdeauna aici, acum, după ultimele modificări, se resimte, creşterea salarială îi determină cumva să rămână în industria alimentară, dar pe lângă salariu oamenii trebuie să fie mulţumiţi, liniştiţi, să simtă că îi pasă cuiva de ei, iar eu zic că întotdeauna am fost aproape de fiecare om, de fiecare angajat, de fiecare coleg, nu numai pe partea profesională, ci şi pe partea umană, personală. Atunci când au o situaţie sau o problemă şi aleg să vină pentru a-mi cere sprijinul, niciodată nu am spus că nu sunt alături de ei.”
Legat de problema fermierilor locali care se confruntă cu lipsa forței de muncă, doamna Vals crede că se poate rezolva prin organizarea de centre de achiziție, chiar și sub forma de cooperație. „Marfa ar putea fi selectată, care e pentru procesare, care pentru vânzare, prin aceste centre de achiziție, de ce nu centre-cooperative chiar? Asta este o altă problemă a noastră, a românilor, că de multe ori nu reuşim să ne asociem, şi mai ales în momentul de faţă cooperativele cred că ar fi o soluţie ca să funcţionăm cât mai bine, m-am gândit şi la lucrul acesta şi încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”
Antreprenoriatul, un concept necesar
Nu ne este greu să credem că în curând ar putea conduce o astfel de cooperativă, pentru că deja se află la conducerea unei filiale a unei confederații. Este vorba de Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin din judeţul Tulcea. „Am încercat să dezvoltăm o filială a acestei confederaţii tocmai pentru a face o unitate a femeilor de afaceri, pentru a coagula mediul de afaceri feminin şi nu numai, pentru că în cadrul confederaţiei întâlnim şi firme care sunt conduse de bărbaţi, dar au destule antreprenoare, şi atunci noi avem deschiderea necesară pentru a primi pe oricine în această confederaţie, pentru a ne ajuta între noi, în primul rând, şi mai ales pentru a fi o portavoce către guvernatorii noştri, către guvernul nostru, pentru a negocia anumite facilităţi, şi avem în cadrul acestei confederaţii foarte multe proiecte pe digitalizare, pe antreprenoriat, acum acest proiect de a introduce în şcoală antreprenoriatul cred că este o idee extraordinară, pentru că, aşa cum vă spuneam, când am început businessul nu aveam idee ce înseamnă antreprenoriatul, iar copiii de astăzi au această oportunitate, sau o vor avea, de a afla ce înseamnă antreprenoriatul, şi făcând aceste cursuri nu neapărat trebuie să fii antreprenor. Poate unii nu au capacitatea sau poate n-au posibilitatea materială, sau poate n-au curajul necesar, dar pentru a forma lideri este extraordinar ca aceste cursuri de antreprenoriat să existe, chiar din şcolile primare. Pentru că copiii sunt atât de deschişi şi au o aşa viziune acum, numai că ei trebuie direcţionaţi spre a învăţa lucruri.” Salutăm și susținem și noi o astfel de abordare, un deziderat pentru care merită să te implici, pentru că simțul antreprenorial din păcate nu vine din familie și este necesar oricăruia dintre noi. Sau poate vine și din familie sau din genele noastre, pentru că unii parcă sunt născuți pentru asta. Indiferent cât de greu le este.
Fără regrete, cu iubire, mereu înainte
Am întrebat-o pe doamna Vals dacă merită tot acest efort. Răspunsul este, pentru cei care o cunosc, oarecum așteptat: „În momentul în care te apuci şi eşti un om de construcţie, nu poţi da înapoi. Chiar dacă în decursul a 30 de ani am avut atâtea impedimente, când eşti făcut să construieşti, să faci lucruri, e greu să dai înapoi. Şi apoi ştiţi cum e zicala: când intri în horă, trebuie să joci. Nu prea ai cum să mai ieşi. Și am învăţat jocul şi sper să-l învăţ şi mai bine, pentru că nu vreau să renunţ la această idee, nu vreau să renunţ la business şi la dorinţa de a construi şi de a ajunge ca ţara noastră să aibă o industrie, aşa cum am văzut în alte ţări. Eu sunt încă optimistă şi cred în capacitatea noastră, şi a antreprenorilor, şi a guvernanţilor, că vom da mâna şi că vom ajunge să construim o Românie ca afară, o România frumoasă. Încă sper”.
Noi am zice nu neapărat ca afară, dar să fie o Românie a noastră, pentru noi, în care să trăim şi să ne bucurăm că am rămas pentru a construi. Să ne bucurăm și de dulciurile de la Greci, făurite cu pasiune de ceea ce se cheamă a doua familie a doamnei Paula Vals. A doua familie pentru că, totuși, așa cum este normal, pe primul loc este propria familie. „Nu pot spune că am un regret, întotdeauna îmi asum fiecare lucru pe care-l fac, fiecare greşeală, şi asumându-ţi nu poţi să ai regrete. N-ai cum. Nu, nu am niciun regret. Cea mai mare bucurie sunt copiii, pe primul loc, următoarea e a doua familie, cea de care spuneam mai devreme, 240 de oameni; bucuria de a construi şi de a merge mai departe, bucuria de a trăi, bucuria de a fi sănătos, în primul rând, cred că ar trebui să ne bucurăm de fiecare lucru pe care-l întâlnim şi care ni se întâmplă în fiecare zi. Îmi sunt alături fetele, cea mare se ocupă de partea de vânzări şi are un mic business dezvoltat tot cu produsele de aici, cea mică e la facultate, începe facultatea în domeniu, pentru că vrea să ducă businessul mai departe, şi asta îmi dă putere să merg mai departe, să nu renunţ şi să duc această afacere acolo unde zic eu că ar trebui, după ani de muncă să ajungem la tehnologizare, la automatizare, să putem fi în toate lanţurile şi în toată ţara. Asta este dorinţa cea mai mare.”
O dorință onorabilă. O viziune prin care se poate crește în orice domeniu de activitate. Să îți dorești să faci lucrurile să meargă bine, cât mai bine. O atitudine pe care ar fi bine să o aibă toți cei care au energia, capacitatea și șansa de a mișca lucrurile în țara asta. Fie antreprenori, fie politicieni.
Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlÎn perioada 2015 – 2022, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit 77.721 de solicitări de finanțare pentru investiții în exploatații agricole și pomicole, în ferme mici și de mari dimensiuni, pentru instalarea tinerilor fermieri și pentru dezvoltarea formelor asociative, precum și pentru decontarea primelor de asigurare. Valoarea totală a solicitărilor se ridică 5,6 miliarde de euro. Pentru finanțare au fost contractate 66.709 de investiții, iar valoarea totală a proiectelor ajunge la 2,6 miliarde de euro. Până în prezent, AFIR a plătit fermierilor 1,86 miliarde de euro pentru decontarea investițiilor realizate.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a sprijinit financiar 20.124 de tineri fermieri prin intermediul submăsurilor (sM) agricole din PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală), 13.924 de tineri fermieri sprijiniți prin sM 6.1 - „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 4.718 de tineri prin sM 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Totodată, prin sM 4.1 – „Investiții în exploatații agricole” AFIR a finanțat 785 de tineri fermieri, iar prin sM 4.1a – „Investiții în exploatații pomicole” au primit fonduri 68 de tineri pomicultori. Din totalul tinerilor fermieri, 4.132 sunt din zona montană.
Cu ajutorul fondurilor europene disponibile fermierilor în cadrul submăsurii 4.1 s-au înființat 1.821 de ferme pentru culturi de câmp, 509 ferme pomicole, 126 de ferme pentru creșterea bovinelor de lapte, 153 de ferme mixte, 113 ferme pentru bovine de carne, 83 de ferme horticole, 68 de ferme de păsări, 51 de ferme porcine, 16 ferme de ovine și caprine și 7 ferme apicole.
De asemenea, 657.576 de hectare reprezintă suprafața exploatațiilor agricole finanțate prin intermediul submăsurilor gestionate de AFIR.
„Rolul pe care AFIR îl are în dezvoltarea și modernizarea agriculturii românești este unul deosebit de important. Înseamnă și o muncă susținută de a analiza, verifica și confirma investițiile pe care fermierii noștri le propun. Fiecare proiect este evaluat cu cea mai mare atenție și toate sunt la fel de importante pentru că fiecare este o cărămidă pusă la temelia economiei agrare a României. Suntem mândri de beneficiarii noștri, de performanțele lor și le mulțumim pentru că munca lor de zi cu zi aduce țării hrană și dezvoltare. Agenția va fi mereu angrenată în modernizarea și tehnologizarea agriculturii și a creșterii performanței acesteia, iar fondurile europene nerambursabile sunt acel motor de care este mare nevoie în continuare”, declară George Chiriță, director general AFIR.
Fermă de vaci modernizată cu bani europeni
Într-un comunicat de presă, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prezintă ca exemplu o investiție în sectorul agricol realizată de societatea Antoduti Com SRL, care a obținut fonduri europene prin intermediul submăsurii 4.1 – „Investiții în exploatații agricole”, în valoare de 414.179 de euro.
Obiectivul principal al acestui proiect îl reprezintă modernizarea fermei zootehnice din satul Orheiu-Bistriței, comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud. Cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile s-a construit și s-a dotat o sală de muls și un spațiu de procesare a laptelui, pe un lot pe care exista deja o hală cu destinația „fermă de vaci”, cu o capacitate de 120 de capete. „Modernizarea activității s-a realizat prin utilizarea unor tehnologii performante de exploatare a bovinelor, moderne, cu monitorizarea și verificarea permanentă a calității produselor obținute și a stării de sănătate și bună stare a vacilor”, se arată în comunicatul AFIR. De asemenea, s-a construit o hală cu două spații funcționale, care include o sală de muls, respectiv de colectare și înmagazinare primară, pre-procesare a materiei prime.
Societatea Antoduti Com SRL vizează realizarea unei producții totale anuale de 960.000 litri de lapte.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În perioada 17-18 decembrie 2022, are loc Târgul de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane, în comuna Ghimeș-Făget din județul Bacău. Evenimentul ajuns la a cincea ediție se va desfășura în incinta Casei de Cultură din Ghimeș-Făget.
La fel ca la edițiile precedente, timp de două zile sunt aduse laolaltă roadele strădaniei producătorilor iscusiți de bunătăți locale de pe Valea Muntelui, armonizate de colinde și spectacole autentice locale. Vor putea fi degustate și cumpărate preparate din carne, produse lactate, produse apicole, preparate din pește, dulciuri și produse din cătină. Creatorii de măști și costume populare își vor expune și ei produsele.
Scopul unui astfel de eveniment este susținerea și promovarea micilor producători, a meșteșugarilor și ansamblurilor folclorice de pe Valea Muntelui, între localitățile Ghimeș-Făget și Dofteana.
La Târgul de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane va avea loc și obișnuita „Expoziție-Concurs de împodobit brazi” cu decorațiuni lucrate manual și obiecte artizanale.
Evenimentul, susținut de Consiliul Local Ghimeș-Făget și Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Muntelui, este organizat în parteneriat cu firmele Degustarium și Xilopal.
Foto: eveniment Târgul de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Submăsura 17.1 - programul de finanțare nerambursabilă pentru prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor. Concret, fermierii activi își pot asigura culturile, animalele și plantele cu bani europeni, dar cu respectarea condițiilor de eligibilitate aferente Submăsurii. Submăsura 17.1 a fost lansată la 1 aprilie 2019, a ajuns la a patra sesiune în 2022 și va fi lansată și sesiunea din 2023.
Accesarea subvenției pentru polițele de culturi agricole
Sesiunea curentă este deschisă până vineri, 16 decembrie 2022, ora 16.00.
Pentru a depune cererea de finanțare la AFIR, trebuie să existe minimum o poliță de asigurare încheiată cu Submăsura 17.1 pentru culturi toamnă 2021 sau culturi primăvară 2022, deci pentru recoltă 2022.
Cele mai importante condiții care trebuie îndeplinite pentru a depune cererea de finanțare:
polița de asigurare a fost încheiată pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură (ex: porumb consum, porumb lot semincer);
polița a fost încheiată cu minim un risc elibigil;
polița de asigurare poate fi expirată, însă trebuie să fie validă ceea ce înseamnă că a fost achitată integral sau în rate, conform condițiilor de eligibilitate;
suprafețele asigurate din poliță sunt identice cu cererea unică de plată APIA și au fost regularizate și modificate conform eventualelor M-uri sau S-uri;
plata poliței de asigurare a fost făcută direct din contul fermierului către asigurător.
Riscurile acoperite, existente în piață și eligibile pentru Submăsura 17.1 sunt:
Secetă, Arsiță;
Inundații;
Grindină;
Îngheț;
Ploi torențiale și ploi excesive și de lungă durată;
Vijelie, furtună;
Uragan, Tornadă;
Dăunători specifici culturii.
Riscuri neeligibile pentru Submăsura 17.1: „Incendiul” din orice cauză și „Alunecările de teren” sunt riscuri care pot fi incluse în polita de asigurare, însă nu sunt eligibile pentru Submăsura 17.1, deci costul primei cu aceste riscuri este suportat integral de către fermier.
Detalii privind franșiza atinsă de 20%, pe care o regăsim în cuprinsul Submăsurii 17.1
Franșiza atinsă reprezintă valoarea pe care asigurătorul nu o acoperă dacă paguba, pierderea de producție a fermierului este mai mică decât 20% din valoarea totală asigurată a culturii.
Recomandăm fermierului să elimine acestă franșiză atinsă, prin răscumpărare, transformând-o în franșiză deductibilă. De ce? Pentru că în cazul în care intervine un risc asigurat, fermierul este avantajat la despăgubire.
Important de știut: cota de primă aferentă răscumpărării este suportată integral de către fermier.
Motive pentru a încheia o poliță cu Submăsura 17.1:
Costul primei de asigurare este același, fie că vorbim de o poliță încheiată în condițiile eligibilității (cu SM 17.1) sau o poliță fară SM 17.1.
Fermierul recuperează 50-60% din costul poliței de asigurare, în funcție de asigurător, adică 70% din valoarea primei de asigurare eligibile.
Depunerea cererii de finanțarea pentru accesarea SM 17.1 este facilă și mult îmbunătățită față de anul 2019 și se face online pe www.afir.info.
Important de știut: polița trebuie să fie încheiată cu Submăsura 17.1 pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură (ex: porumb consum, porumb lot semincer).
Orice diferență, fie ea chiar de 0,01 hectare, duce la respingerea cererii de finanțare.
Accesarea subvenției pentru polițele de culturi agricole, sesiunea 2023
Fermierul care încheie acum o poliță de asigurare pentru culturi toamnă 2022 sau culturi primăvară 2023, deci recolta 2023, va putea depune cerere de finanțare în sesiunea 2023.
Culturile de toamnă (rapiță, grâu, orz) și cele de primăvară (porumb, floarea soarelui, soia) pot fi asigurate acum. Asigurarea întregului plan agricol, aduce beneficii importante: costuri mai mici, plata în mai multe rate și cele mai bune variante de asigurare.
Important de știut! Pentru a recupera 70% din valoarea primei de asigurare eligibile, polița de asigurare trebuie să fie încheiată în conformitate cu prevederile Submăsurii 17.1.
Despre Clubul Fermierilor Români Broker de AsigurareClubul Fermierilor Români Broker de Asigurare are o experiență de peste 11 ani în gestionarea riscurilor și asigurarea culturilor agricole, utilajelor, animalelor și bunurilor din ferme, cu misiunea de a reprezenta interesele fermierilor. www.cfro.ro/broker
Un articol scris de: CAESAR HUȚANU, director Dezvoltare Parteneriate, Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare
Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) își manifestă satisfacția pentru includerea în proiectul de Plan Național Strategic înaintat Bruxelles-ului de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a unui instrument de gestionare durabilă a riscurilor în agricultură, cu o alocare de 367,3 milioane euro (alimentat din fonduri din ambii piloni ai PAC, plăți directe și dezvoltare rurală, și suplimentat de la bugetul național), în scopul sprijinirii fermierilor afectați de pierderile de producție ca urmare a fenomenelor climatice nefavorabile.
APPR a militat constant și a participat activ, pe perioada ultimilor trei ani, la consultările organizate de MADR pentru formularea și aprobarea unui cadru legislativ care să furnizeze soluții capabile să asigure stabilitatea veniturilor agricultorilor, astfel încât activitatea acestora să devină sustenabilă și competitivă pe termen lung, fără a pune presiune pe bugetul de stat. „Este nevoie de dezvoltarea unei plase de siguranță la nivel național, unui instrument de protejare a fermelor împotriva riscurilor majore, valorificând oportunitățile oferite în cadrul Planului Național Strategic (PNS). Acesta ar trebui să fie un instrument transversal, care să acopere sectorul zootehnic şi vegetal prin compensarea pierderilor economice catastrofice din cauza apariției unui incident de mediu sau sanitar (focar de boli), cu o componentă sistemică, neacoperite prin alte mijloace (cum ar fi sistemul de asigurări facultative sau bugetul ANSVSA)”, se precizează într-un comunicat de presă al APPR.
După cum indică studiile și modelele de bune practici internaționale, România este expusă unor riscuri climatice sistemice ridicate în comparaţie cu alte ţări europene (în special cu secete – cu extinderea fenomenului de deșertificare, îngheţ, grindină şi inundaţii), ceea ce duce la o volatilitate extrem de ridicată a producţiei la toate culturile agricole (de două ori mai mare decât media UE). „În majoritatea scenariilor de schimbări climatice, intensitatea și frecvența evenimentelor meteorologice extreme vor crește în viitor, ceea ce implică costurile mărite ale daunelor, cu excepția cazului în care se iau măsuri mai proactive de gestionare a riscului de dezastre. Pierderile ca urmare a riscului de secetă duc la alocări neplanificate de fonduri din bugetul de stat în vederea ajutorării fermierilor ce suferă pierderi financiare semnificative. În 2020, seceta a afectat aproximativ 75% din suprafața agricolă a țării. Ținând cont de situația de urgență, Guvernul a alocat aproximativ 200 milioane euro în vederea limitării impactului asupra sectorului agricol, reușind să compenseze doar o parte din pierderi. În 2022, efectele acestui fenomen au fost la fel de devastatoare”, se arată în comunicatul APPR.
Asociația Producătorilor de Porumb din România subliniază concluzia că reducerea/dispersia adecvată a riscului este cheia pentru minimizarea problemelor legate de accesibilitatea asigurărilor sau preocupările de solvabilitate și îndeamnă decidenții politici să-și asume o abordare integrată, cu următoarele avantaje:
Micșorarea presiunii pe bugetul de stat și eficientizarea procesului de subvenționare din agricultură;
Garantarea unui volum de prime care să asigure dispersia riscului;
Asigurarea continuității managementului riscurilor în agricultură într-un mod uniform, pe un termen lung prin optimizarea proceselor (risc management și control), produselor (irigații, prevenirea/combaterea deșertificării și asigurari) și serviciilor (digitalizare, simplificarea despăgubirilor etc.).
„APPR salută încă o dată această inițiativă complementară subvenționării primelor de asigurare facultativă și reiterează angajamentul membrilor săi de a-și oferi expertiza și de a contribui constructiv, în cadrul dialogului civil, la soluții pe care le consideră vitale pentru creșterea capacității de producție a României prin reducerea sau compensarea efectelor riscurilor climatice”, transmite în încheiere Asociația Producătorilor de Porumb.
Fenomenele meteorologice extreme afectează din ce în ce mai mult producătorii agricoli, determinând pierderi de recoltă, cu impact major asupra eficienței economice a fermelor, dar și a securității alimentare.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în 2022 seceta a afectat peste un milion de hectare, conducând la pierderi însemnate de producție și determinând un efort bugetar de peste 365 milioane lei, necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri numai pentru culturile înființate în toamna anului 2021.
Fenomenele meteorologice extreme sunt tot mai problematice, de aceea, susține MADR, se impune crearea unui mecanism care să permită fermierilor predictibilitate în recuperarea cheltuielilor efectuate în cazul culturilor calamitate. Necesitatea mecanismului este determinată și de faptul că valoarea despăgubirilor cuvenite fermierilor care s-au confruntat cu aceste fenomene nu poate fi prognozată și prevăzută în bugetul de stat.
Ca urmare, MADR a prevăzut în Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027 două forme de sprijin în sumă totală de 391,4 milioane euro, astfel:
A. - 24,1 milioane euro, sprijin acordat fermierilor pentru acoperirea unui procent din primele de asigurare a culturilor.
B. - 367,3 milioane euro, sprijin acordat fermierilor afectați de pierderile de producție, ca urmare a fenomenelor climatice nefavorabile, constituit din:
Un procent de 3% pe fiecare an din plățile directe cuvenite în perioada 2023-2027 de până la 293,5 milioane euro;
Contribuția din FEADR în sumă de 62,4 milioane euro;
Contribuția de la bugetul național în sumă de 11,5 milioane euro.
Sprijinul vizează implementarea măsurii „Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole” din cadrul PNS și degrevarea bugetului de stat de viitoare obligații financiare către fermieri, rezultate în cazul apariției fenomenelor de calamitare a culturilor agricole.
Pentru elaborarea cadrului normativ de implementare, în perioada următoare vor avea loc la nivelul MADR consultări cu asociațiile de fermieri.
„Am emis un Ordin de ministru pentru constituirea grupului tehnic de lucru care va pune bazele funcționării acestui mecanism de gestionare a riscurilor din agricultură. Prin această intervenție avem în vedere susținerea unor venituri sigure ale fermierilor și reziliența sectorului agricol, pentru a crește securitatea alimentară pe termen lung, asigurând în același timp sustenabilitatea economică a producției agricole”, spune ministrul Petre Daea.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit online 65 de solicitări de finanțare în valoare de circa 47,6 milioane de euro (47.616.514 euro) pentru înființarea, extinderea sau modernizarea plantației pomicole, finanțare acordată prin componenta 1 a submăsurii 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Alocarea financiară stabilită pentru această formă de sprijin a fost de 30,5 milioane de euro. Prin urmare, fondurile europene disponibile pentru anul 2022 pentru această componentă au fost epuizate.
„Ne bucură interesul major al fermierilor pentru accesarea fondurilor destinate înființării și dezvoltării plantațiilor pomicole. Reamintim tuturor fermierilor interesați că pot depune în continuare cereri de finanțare pentru înființarea sau modernizarea pepinierelor pomicole și pentru achiziția de utilaje de recoltat pentru fermele pomicole. Pentru aceste investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) mai sunt disponibile fonduri în valoare de peste 18 milioane de euro, până la data limită de primire a proiectelor, 12 decembrie 2022 sau până la epuizarea fondurilor alocate”, a declarat George Chiriță, director general AFIR.
Precizăm că, din finanțarea disponibilă în continuare prin submăsura 4.1a, pot fi accesate până la 300.000 de euro/proiect pentru mașini de recoltat (achiziții simple), în limita a 11,5 milioane de euro fonduri totale disponibile, iar pentru înființarea, extinderea sau modernizarea pepinierelor pot fi accesate până la 1.500.000 de euro/proiect (proiecte complexe), în limita a 6,9 milioane de euro fonduri totale disponibile. Data limită de depunere a proiectelor este 12 decembrie 2022.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agricultura are nevoie de politici predictibile. Europa nu trebuie să se transforme într-un muzeu al inovației, în care vocea publică să fie mai puternică decât datele cercetării științifice. Nu sunt vorbele mele, ci ale academicianului Dumitru Manole, președintele Asociației pentru Cultura Florii-Soarelui și fermier din județul Constanța, de la Amzacea. Nu pot decât să-i dau dreptate. Agricultorii și toți cei care ascultă și înțeleg ce spun oamenii de știință sunt de acord cu cele de mai sus.
Citeam recent că în SUA a fost autorizată o tomată violet cu un conținut mare de antioxidanți, care previne bolile cardiovasculare și luptă împotriva diferitelor tipuri de cancer. Americanii se folosesc de biotehnologii, de digitalizare pentru a-și asigura viitorul, în timp ce Europa rămâne tot mai în urmă. Este realitatea zilelor noastre.
Europa vorbește de ecologie, protecția mediului, conservarea biodiversității. Uniunea Europeană doar vorbește, alții fac, nu stau pe loc. Schimbările climatice, tot mai mult resimţite în ultimele decenii, reprezintă una dintre cele mai mari amenințări ale secolului 21. Pentru agricultură situația este îngrijorătoare, astăzi Europa confruntându-se cu cea mai serioasă secetă din ultima jumătate de mileniu.
Europa, prin vocea publică, de cele mai multe ori neinformată, manipulată de o mână de așa-ziși ecologiști, luptă împotriva biotehnologiei, iar SUA avansează extraordinar. Europenii nu vor plante modificate genetic, însă UE importă, de pildă, soia modificată genetic, care ajunge în hrana animalelor, dar și a oamenilor. Azi, nici de fermele de animale nu mai avem loc în Europa. Vacile poluează, dar nu poluează sutele de avioane aflate zilnic pe cerul Europei.
Repet, Uniunea Europeană este preocupată de mediu și de sănătatea populației ei. Pentru asta, importă masiv din țări extracomunitare, ca SUA, Argentina, Brazilia, Ucraina și multe altele, materie primă obținută cu ajutorul tehnologiilor care nu au nicio treabă cu reducerea amprentei de carbon ori cu „grija” față de biodiversitate. Adevărul e că importăm din țări care folosesc produse de protecția plantelor interzise în spațiul UE. Fermierii europeni nu pot folosi diverse pesticide sau tehnologii, dar populația poate mânca legume, fructe, carne, soia, porumb etc. obținute cu ceea ce este interzis agricultorilor din țările UE.
Fermele europene nu au voie să se folosească de biotehnologii, de anumiți hibrizi, de unele pesticide în producția agroalimentară, pentru că dăunează mediului și sănătății oamenilor, dar le mâncăm produse de alții, în alte țări. De râs, dacă n-ar fi de plâns.
Despre pesticide se discută intens la nivelul Uniunii Europene, ținta fiind reducerea consumului la jumătate până în anul 2030. Chimizarea agriculturii din România este mult în urma altor țări UE. Cu toate acestea, noi trebuie să plătim poate mai scump decât cei care au abuzat de-a lungul timpului de chimizare.
„Există o țintă pe care Comisia Europeană se străduiește să o impună cumva statelor membre, respectiv reducerea cu 50% la nivelul Uniunii Europene până în 2030, dar e nerealistă. Pentru România este incorectă ținta, pentru că noi suntem deja foarte mult sub media europeană în ceea ce privește folosirea produselor de protecția plantelor. După presiuni făcute de mai multe țări, printre care și România, a fost acceptată raportarea la media europeană, dar în continuare formula propusă de Comisia Europeană este incorectă. Dacă se va adopta o țintă de reducere, sperăm să fie una cât mai blândă. Ultima variantă avansată de Comisie este una împărțită pe trei praguri, raportate la consumul mediu din UE: cei sub 70% din media europeană, cei între 70% și 140% și cei peste 140%. Reducerile vor fi de 35%, 50%, respectiv 65%. O variantă mai blândă, dar pe care România refuză în continuare să și-o asume, pentru că noi suntem deja foarte jos. Pe de altă parte, formula aceasta este alterată de graficul care indică tendința. În situația noastră, tendința a fost de ușoară creștere în ultimii ani, astfel încât reducerea noastră nu mai e de 35%, ci crește”, a explicat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Costin Telehuz, într-o emisiune la AGRO TV.
Într-o zi, nu prea îndepărtată, după cum se arată vremea și vremurile, Uniunea Europeană va fi nevoită să aleagă între producții agricole din ce în ce mai mici și importuri din ce în ce mai mari. Atunci să-l vezi pe europeanul „verde” lihnit cum nu mai refuză biotehnologia, pentru care va plăti cu siguranță mult mai mult decât dacă și-ar fi produs-o.
Toți suntem preocupați de mediu, să-l protejăm, să conservăm biodiversitatea, să avem pe mese o hrană cât mai bună pentru sănătate. Ceea ce poate fi posibil cu ajutorul științei, inovației, cercetării.
UE este o uniune de țări, cu o piață comună, dar să nu uităm că fiecare țară are specificul ei, cultura ei, mentalitățile ei. Trăim împreună, sub același acoperiș, și totuși suntem diferiți.
Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlÎn perioada 5 - 8 noiembrie 2022, la kilometrul zero din București, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) are loc un târg cu specific perscăresc. Timp de patru zile, vizitatorii au prilejul să cunoască specificul activităților și obiceiurilor din Delta Dunării, să guste diverse specialități din pește și tot soiul de preparate dobrogene, iar la finalul vizitei să ia acasă produsele care le-au bucurat papilele gustative. Prin organizarea târgului pescăresc, MADR continuă campania de promovare a produselor agroalimentare românești, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”
Membrii Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării, păstrători ai tradițiilor din regiunea dobrogeană transmise din generație în generație, vor oferi celor ce trec pragul târgului o varietate de specialități din pește. Preparatele vor fi realizate după rețete ale pescarilor lipoveni, renumiți pentru pasiunea lor pentru gătit și atenția pe care o acordă atât gustului mâncării, cât și aspectului.
Cherhanale din Jurilovca, Sfântul Gheorghe, Crișan, Mila 23, Murighiol, Ghindărești, Vadu și 23 August vin la târg cu produse dobrogene obținute din pește, precum: borș tradițional de pește la pirostrie; pește la plită (crap, caras, biban, somn, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan); saramură de pește cu mămăligă și mujdei; raci fierți; pește prăjit.
Pe lângă preparatele dobrogene, la târg vor fi prezente și produse cu specific pescăresc obținute din diferite specii de pești din apele de munte (păstrăv curcubeu) de la fermele piscicole din județele Iași și Prahova.
Vizitatorii au ocazia să aleagă nu doar preparate proaspăt gătite, ci și o gamă largă de preparate cu pește, precum: zacuscă cu pește, icre de crap sau de știucă, batog afumat, diverse sortimente de pește marinat, sardeluțe marinate în vin sau ulei picant, cremă din păstrăv, unele din acestea atestate ca produse tradiționale și produse care dețin mențiunea de calitate facultativă „produs montan”.
Vor fi prezente și produse reprezentative pentru Delta Dunării înregistrate pe scheme de calitate: Scrumbia afumată de Dunăre – Indicație Geografică Protejată (IGP), Salata cu icre de știucă – Indicație Geografică Protejată (IGP) și Salata Tradițională cu icre de crap – Specialitate Tradițională Garantată (STG), dar și Plăcinta dobrogeană care urmează pașii înregistrării ca Indicație Geografică Protejată.
Preparatele din pește vor fi însoțite de vinuri, la târgul din curtea MADR având standuri cramele Viișoara, Ovidiu, Lucaci și Hamangia.
Meșterii populari vor crea ambianța specifică Deltei Dunării prin obiecte decorative din lemn caracteristice Deltei Dunării, împletituri din stuf și papură și alte obiecte ce pot deveni amintiri de la acest eveniment.
Sectorul cercetării va fi reprezentat de cercetători din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați; Centrul de Cercetări pentru Piscicultură Nucet - Dâmbovița și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării - Tulcea, care vor prezenta tehnologia de reproducție a peștelui din Delta Dunării și vor oferi informații despre speciile autohtone de pești ce vor putea fi admirate într-un acvariu. De asemenea, în cadrul unui stand, experți din cadrul ANPA și AM POPAM vor putea oferi informații celor interesați de Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021-2027.
Pe parcursul celor patru zile de eveniment, vizitatorii se vor putea bucura de programe artistice susţinute de Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Tulcea, comunitățile de lipoveni din localitățile Mila 23 și Jurilovca, ce vor crea atmosfera tipică plaiurilor dobrogene.
În rândurile ce urmează vă invităm să cunoașteți câțiva expozanți ai târgului pescăresc din curtea MADR.
Caviar organic, de la Ferma Horia
Sub brandul „Danube Caviar”, Ferma Horia comercializează caviar organic obținut în ferma proprie de acvacultură. Caviarul este produsul care a adus recunoașterea pe plan național, dar și internațional al fermei de sturioni din județul Tulcea.
Din anul 2021, toate produsele comercializate sub brandul „Danube Caviar” sunt certificate ecologic de către Bio Austria Garanție. Pentru a putea livra caviar proaspăt, acesta fiind procesat și vândut fără conservanți și cu un conținut minim de sare, unele produse sunt disponibile doar în regim sezonier.
Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul acvaculturii și sturioniculturii, Ferma Horia a făcut un număr mare de cercetări științifice, care au contribuit de-a lungul timpului la obținerea celor mai bune rezultate în creșterea și reproducerea sturionilor, cât și la procesarea unor produse de calitate superioară. Astăzi, ferma de sturioni din județul Tulcea oferă și servicii de consultanță pentru elaborarea proiectelor de investiții și atragerea fondurilor europene în acest sector.
De asemenea, pentru cei interesați oferă material biologic în vederea populării fermelor de sturioni (Păstrugă, Nisetru, Morun, hibrizi Bester): icre embrionate; larve și puiet.
Patrician Training, prima unitate de producție a moluștelor
Primul operator economic care exploatează de aproximativ 20 de ani bogățiile Mării Negre, procesând rapane, midii și pești marini din producția autohtonă, își desfășoară activitatea în localitatea 23 August, din județul Constanța. Patrician Training este singura unitate de procesare a moluștelor din țara noastră, în special rapane și scoici din Marea Neagră, autorizată pentru export în Statele Unite ale Americii și către continentul asiatic, în Coreea de Sud și Japonia.
Familia Constantinescu a reușit să transforme o pasiune de peste trei generații într-o afacere cu tradiție. Prin acest business, proprietarii și-au propus să susțină pescuitul autohton din Marea Neagră, să crească valoarea adăugată a produselor pescărești și să contribuie la formarea pieței interne pentru consumul de rapană și de alte moluște.
Investiția în fabrică a fost de circa 800.000 euro și s-a realizat cu fonduri proprii, iar pentru dotare au fost accesate fonduri europene în valoare de 300.000 euro.
Unul dintre cele mai mari avantaje ale unității de procesare este utilizarea sistemului IQF – Congelare rapidă individuală, procedeu ce permite conservarea tuturor proprietăților nutritive, de gust și textură a produselor, fără glazuri sau aditivi alimentari și la standarde ready-to-cook.
Carnea de rapană reprezintă o delicatesă pentru străini și până în anul 2019, Patrician Training a activat exclusiv pe piețe externe, țările asiatice fiind mari consumatoare de carne de rapană din Marea Neagră.
Deltaica fructifică resursele piscicole din Delta Dunării și Marea Neagră
Societatea Deltaica din Tulcea activează din anul 2002 și este specializată în procesarea și comercializarea peștelui și a produselor din pește. Compania și-a propus să valorifice, pe de-o parte, îndelungata tradiție pescărească de peste un secol a familiei fondatorilor, iar, pe de altă parte, să fructifice resursele piscicole variate și abundente din Delta Dunării și Marea Neagră.
Pe lângă comercializarea de pește proaspăt marin și de apă dulce provenit din capturi sau achiziții proprii, compania a dezvoltat și promovat o serie de produse din pește, după rețete tradiționale și din ingrediente naturale, o mare parte dintre ele fiind certificate pe sisteme de calitate europene și Indicații Geografice (STG și IGP).
Produsele pe care Deltaica le aduce la târg: salata cu icre de știucă de Tulcea, salata cu icre de știucă și ceapă, salata tradițională cu icre de crap, salata cu icre de crap și ceapă, sardeluța marinată în ulei, sardeluța marinată în ulei picant, sardeluța marinată în vin, macrou afumat, pastramă de crap argintiu, scrumbie de Dunăre afumată.
Cele trei produse care au obținut certificări europene până în prezent sunt: „Scrumbia de Dunăre afumată”- IGP, „Salata cu icre de știucă de Tulcea” - IGP și „Salata tradițională cu icre de crap”- STG. Totodată, Deltaica are și alte produse care se află în curs de certificare la nivelul Uniunii Europene.
Rețete tradiționale de la Gura Portiței
Restaurantul pescăresc de la Gura Portiței aduce la târgul din curtea MADR preparate din ingrediente atent selecționate, gătite dupa rețete tradiționale, iar peștele, ca element central al acestora, este pescuit și procesat chiar de proprietarii restaurantului. „Pentru că experiența culinară optimă este reprezentată de un mix de gusturi și arome echilibrate, dar și de un aspect vizual plăcut, restaurantul pescăresc de la Gura Portiței acordă o atenție deosebită tuturor detaliilor, astfel încât consumatorii să se poată bucura de bucate savuroase și atractive.”
„Bunătăți de la iaz”, Rompescaris – o afacere de familie pornită în 1999
La târgul pescăresc din curtea Ministerului Agriculturii va fi prezentă societatea Rompescaris, ale cărei produse sunt vândute sub brandul „Bunătăți de la iaz”.
Rompescaris este o afacere de familie care produce şi comercializează peşte şi puiet începând din anul 1999 şi cuprinde lacuri şi amenajări piscicole ce se întind pe o suprafaţă de circa 400 de hectare de luciu de apă în Podu Iloaiei - judeţul Iaşi. Producţia de peşte a ajuns să fie de 1.000 de tone pe an, cu puncte de desfacere în marile lanţuri de hipermarketuri din întreaga ţară.
Ferma produce şi distribuie săptămânal peşte proaspăt din speciile crap, novac, caras, somn şi şalău. Peştele este hrănit numai cu ingrediente atent selecţionate, ce nu conţin conservanţi sau stimulatori de creştere. Calitatea apei, a furajelor și priceperea fermierilor se reflectă pe deplin în calitatea și gustul peștelui, prezentat cu mândrie de reprezentanții companiei.
Păstrăvăria Bușteni „păstrăvul din Țara Ta”
Printre expozanți se numără și Păstrăvăria Bușteni „păstrăvul din Țara Ta”, care comercializează pește viu și produse din pește. Păstrăvul crescut în păstrăvăria proprie este pregătit cu grijă și atenție, după rețetele proprii.
La standul păstrăvăriei vor fi produse delicioase, cu denumiri inedite: păstrăv somonat jăruit, păstrăv prăvălit și proțăpit, fluștuc din păstrăv curcubeu, cârnați din păstrăv morcovit, păstrăv în osânză de legume, păstrăv murărit pe Zamora, păstrăv în zamă de roșii, pate din ficat și file de păstrăv.
„Păstrăvăria Bușteni beneficiază de o bucătărie dotată cu cele mai noi echipamente și de bucătari iscusiți, care știu proporția ingredientelor astfel încât să vă bucurați de savoarea păstrăvului, dată de apa râului Zamora.”
Miere din Delta Dunării
Zonele rurale din Delta Dunării și Dobrogea de Nord dispun de un patrimoniu deosebit de valoros, însă puțin cunoscut publicului larg. Jurilovca este o astfel de comunitate din județul Tulcea, situată pe malul lagunei Razim-Sinoe, în zona sudică a Deltei Dunării. Localitatea se bucură de o colectivitate bine închegată de apicultori, a căror activitate totalizează aproximativ 10.000 de familii de albine. De-a lungul anilor, pentru cei implicați în acest domeniu, lucrul cu albinele a ajuns să reprezinte o mică afacere în care fiecare membru al familiei are un rol bine definit în diferitele momente ale anului apicol.
Extrasă din stup cu grijă și drag față de natură, Mierea Milena este ambalată în Jurilovca, în cadrul unității proprii de procesare deținută de Cătălin Balaban. Zona continentală a Deltei Dunării – Rezervație a Biosferei aflată în patrimoniul UNESCO – și pădurile din Dobrogea de Nord sunt cele două zone din județul Tulcea unde stupii familiei Balaban poposesc în tihnă pe toată perioada anului.
La târgul pescăresc de la MADR, apicultorul expune și comercializează următoarele produse: miere de salcâm, polifloră de mai, miere de rapiță, miere de tei, miere de floarea-soarelui, miere de izmă din Delta Dunării, faguri naturali, tinctură de propolis, miere de salcâm cu mixuri de fructe și semințe uscate.
Crama Viișoara, vinuri pentru toate gusturile
Povestea denumirii cramei derivă de la numele satului Viișoara, din județul Constanța, aflat între Dunăre și Marea Neagră. Astfel, Crama Viișoara se bucură de o amplasare deosebită, întrucât soarele și briza mării răsfață și alintă viile. „În tinerețea mea am stat de vorbă cu bătrânii satului, care mi-au povestit despre tradiția cultivării viței-de-vie și despre cum trebuie să respecți această nobilă meserie de viticultor pentru a obține cel mai bun rezultat. Treptat, mi-a venit ideea de a-i răsplăti și eu pe acești buni ai locului, de a-i răzbuna într-un fel, de a face uitată nenorocirea defrișării viilor. M-am decis să replantez vița-de-vie la Viișoara și să fac o cramă pe aceste locuri. De la această idee am pornit și am ajuns sa replantez aproape 250 de hectare cu viță-de-vie”, arată Gheorghe Albu, proprietarul cramei.
Printr-o strategie bine pusă la punct, prin multă muncă și pasiune, ideea s-a transformat în realitate, iar crama de la Viișoara este astăzi una dintre cele mai moderne din țara noastră, bucurându-se de apreciere. La Crama Viișoara găsim vinuri albe albe, roze și roșii, vinuri seci, demiseci și demidulci, din soiuri de struguri aautohtone și internaționale, care acoperă toate gusturile și cerințele consumatorilor.
Vinurile Cramei Hamangia, pentru cei care pot ieși din mulțime
Crama Hamangia deține o plantație viticolă de 45 hectare, care se află în județul Tulcea, la câteva rânduri de stuf distanță de lacul Golovița și celelalte lagune.
Are trei game de vin: Ataman, Pagaia și Kultura, însă vinurile Cramei Hamangia sunt numite generic „Vin din Deltă”, vița-de-vie și crama fiind în apropierea Deltei Dunării, în locul care pe vremuri se numea Hamangia. Astăzi, numele localității tulcene este Baia. „Suntem de acolo unde s-a născut liniștea, o zonă în care timpul nu se grăbește și care îți oferă câte o pauză la fiecare pas. Un răsărit de văzut. O pasăre de admirat. O barcă de plutit. O poveste pescărească de ascultat. Iar vinul are cumva legătură cu gândurile. De cele mai multe ori le scoate mai ușor la suprafață. Așa că, simțim că vinul pe care îl facem, îl facem pentru acela care își mai găsește timp să se tragă deoparte și să se gândească. Cel care poate ieși din mulțime”, spune Ion Bălan, proprietarul cramei dobrogene.
„La Calcan” duce mai departe tradiția pescărească
„La Calcan” este o poveste despre pasiune, tradiție și familie și s-a născut din dorința proprietarului de a duce mai departe și a face cunoscută tradiția pescărească moștenită din familie, pentru a oferi celor ce trec pragul restaurantului gustul autentic al peștelui din Deltă și din Marea Neagră.
Restaurantul este la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. La Calcan, peștele este pregătit pe plită în fața clientului, ceea ce se va întâmpla și în curtea Ministerului Agriculturii, la târgul pescăresc.
Cherhana Moessia, pește pe plită, midii, rapane, raci, ciorbă de pește
Restaurantul pescăresc este localizat în satul Vadu, din comuna Corbu, județul Constanța și reprezintă un dar pentru clienți, pentru iubitorii de natură, cherhanaua fiind creată din dragoste pentru acest loc, în semn de respect pentru istoria milenară a ținutului. Mâncarea este pregătită cu pasiune pentru cei ce știu să se bucure și apreciază aceste gusturi.
Construcția cherhanalei a durat trei ani și jumătate, iar o parte din materialele utilizate au fost recuperate de la locuințe străvechi ce spun poveștile de demult ale acestor meleaguri. Proiectul a pornit de la o idee, care a devenit ulterior deviza restaurantului „Noi nu suntem o locație, suntem o destinație”. În 11 august 2018 a fost preparat în restaurant primul borș de pește, iar de atunci proprietarii se străduiesc să ofere celor ce le trec pragul aromele și gusturile uitate, fără chimicale și adaosuri.
Bucureștenii și turiștii aflați în Capitală în perioada 5 – 8 noiembrie 2022 se pot bucura de bunătățile de la Cherhana Moessia vizitând târgul cu specific pescăresc din curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Foto: MADR
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html