Convorbiri cu ştreangul de gât - REVISTA FERMIERULUI

Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna organizează, la sediul din Arad, întâlniri cu crescătorii, pentru a discuta problemele cu care se confruntă sectorul, precum și pentru a înțelege crescătorii cum stau lucrurile cu certificatele de rasă, deoarece în continuare multă lume nu a înțeles exact ce presupun acestea. La o asemenea întâlnire a participat și Revista Fermierului, iar președintele asociației, dr. medic veterinar Ioan Cleja, el însuși crescător de Mangalița și Bazna, ne-a vorbit despre ce înseamnă aceste două rase autohtone pentru România.

Crescătorii de Mangalița și Bazna sunt instruiți legat de ce înseamnă certificat de origine sau certificat zootehnic, dar încă e greu de implementat acest concept. „Cred că e problema majorității asociațiilor profesionale din România și eu sunt convins că mulți n-au înțeles exact ce trebuie, pentru că e totuși ceva nou. 50 de ani la noi în țară n-a contat pedigree-ul, n-au contat originile la populație. Dintr-odată, s-au trezit cu certificat de origine sau certificat zootehnic. De unde să știe omul, de unde să înceapă? E ca și cum ar învăța un alfabet nou. Dar, treptat, i-am instruit, avem acum membri care sunt tot mai pregătiți, care au înțeles, care s-au adaptat, și de aici încep să vină și beneficiile unei asociații”, ne-a detaliat Ioan Cleja, președintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna, o asociație tânără, cu aproximativ 150 de membri activi. „E o asociație mică la nivel național, reprezentăm foarte puțin din ce este porcul în România, ca efective. La Mangalița, efectivul este undeva la 1.700-1.800 de capete cu certificat de origine. La Bazna, sunt undeva în jur de 200”, a adăugat președintele asociației crescătorilor.

Exemplare de Mangalița, mult mai numeroase decât cele de Bazna, au fost aduse și din Ungaria, dar nu toate aveau certificate de origine. În prezent, registrul de rasă pentru Mangalița și pentru Bazna se află la această asociație.

Sunt două registre separate, care, fiecare, are secțiune principală și secțiune secundară. „Noi îi sprijinim pe toți din secțiunea secundară să intre în secțiunea principală: cei care au animale care corespund fenotipic, dar n-au origine, n-au descendenții – bunici, străbunici – dar corespund din punct de vedere fenotipic și când te uiți la ele arată perfect, dar nu le știm originea, să-și ia și să vină cu certificat de origine. După două generații după ce au produșii rezultați din scroafele și vierii cu origine din prima generație, din a treia intră în produși cu origine deplină, în secțiunea principală. Și atunci au certificat de origine sau certificat zootehnic”, a explicat Ioan Cleja.

În cazul rasei Mangalița, există varietățile blondă, roșie, neagră, cu „abdomen de rândunică” și „bariș”, dar în registru apar doar trei și aceste varietăți nu pot fi amestecate între ele. „Nu se poate încrucișa burtă de rândunică cu varietatea blondă și trebuie să duci burtă de rândunică pe burtă de rândunică”, arată Ioan Cleja.

La Bazna se regăsesc în secțiunea principală a registrului doar 200 de exemplare. Motivul numărului scăzut ar fi susținerea inadecvată din trecut.

Numărul de purcei obținuți la Mangalița și la Bazna este de aproximativ cinci – cu variații în sus sau în jos.

Condiții și măsuri specifice

Provocările crescătorilor au fost și din cauză că legislația a fost făcută pe porcul industrial. Dar s-au demarat discuțiile, și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a venit în întâmpinarea cererilor acestora. „La centru, la ANSVSA, am găsit o mai mare deschidere decât în teren. Adică medicii de la DSVSA județene de multe ori au fost mult mai obtuzi cu condițiile de biosecuritate”, spune specialistul.

Aceste condiții impun o împrejmuire pentru a împiedica pătrunderea animalelor sălbatice: se poate face un gard, plus împrejmuire pe interior, chiar un gard electric. E mai simplu cu un gard electric, cost mai mic, eficiență destul de bună. Pe lângă acesta se impun, la exploatațiile comerciale, filtru, vestiar, baie, duș, controlul persoanelor care intră în fermă. „Prima discuție pe care am avut-o la ANSVSA cerea ca gardul exterior să fie la zece metri de coteț. Și dacă era terenul de 18 m, ca idee... și după aceea am început din nou discuțiile și am ajuns la normalitate. Suntem lăsați să creștem porcii astfel încât să aibă acces pe pământ, unde se simt cel mai bine. Dar totul s-a realizat prin discuții, pentru că ăsta e rolul asociației: să facă drumuri, deplasări, discuții, pierde timp pentru membrii ei, pentru plăcerile noastre, că până la urmă cei care cresc Mangalița și Bazna, majoritatea, cresc din hobby, nu cresc numai ca afacere. Că în viitor o parte dintre ei pot să transforme hobby-ul ăsta în afacere, e altă problemă”, arată Ioan Cleja, subliniind că toți crescătorii se îndrăgostesc de aceste rase, de gustul deosebit al produselor care sunt realizate după sacrificare.

Crescătorii sunt mulțumiți însă că autoritățile au înțeles că aceste rase au nevoie de măsuri specifice, că nu există ferme industriale – cea mai mare are doar câteva sute de exemplare – și că au venit în ajutorul lor în mod coerent.

Trasabilitatea produselor

Problema pe care o întâmpină acum crescătorii, distribuitorii, dar și consumatorii care preferă produsele realizate din aceste rase este invazia de produse ce poartă doar numele „Produs din Mangalița/Bazna”, dar care nici măcar nu au trecut pe lângă aceste rase.

În prezent, sunt vreo șase-șapte procesatori care distribuie local, în Dăbuleni, Sibiu, Cluj, Moldova, Arad etc. „E bine de amintit și să se știe că în fiecare zonă a țării există câte unul sau doi procesatori, dar mici. Noi în țară găsim produse în toate piețele! E plin și numai falsuri. Ăsta e un mare păcat. Trebuie să apară legea Produs 100% autohton – 100% românesc, legea porcului Mangalița și Bazna. Abia atunci se va putea urmări trasabilitatea și de unde se vinde, pentru că niciunul dintre cei care au ce trebuie nu vinde și vând cei care nu au ce trebuie sau n-au nimic! Aici e durerea”, explică Ioan Cleja.

Medicul veterinar adaugă că la fel au pățit și fermierii din Ungaria, care au o experiență mai îndelungată și care au avertizat că problema va fi la preparatele din Mangalița și Bazna, unde unii vor pune doar slănină și restul carne industrială, dar că treptat se vor delimita cei care fac un produs bun.

Gust deosebit, calitate superioară

Cumpărătorii trebuie să știe ca Bazna sau Mangalița are o carne mai grasă, care o fac să aibă aspect marmorat și să fie mai fragedă și mai aromată, cu o savoare deosebită. „Mirosul cărnii proaspete e mult mai pregnant decât la carnea industrială, unde e mai fad. De aici pleacă și gustul, de la toate calitățile astea și în principal de la grăsime. Mulți se feresc, că zic că e o carne grasă – dar calitățile gustative și beneficiile aduse sănătății sunt mult mai mari, deoarece nu se forțează creșterea porcului, nu se modifică nimic la carne. Sperăm ca în următorii zeci de ani să nu se modifice genetic, iar drumul pe care-l prevăd asociației și crescătorilor este pe un trend foarte bun. Crescătorii din Ungaria mi-au zis că noi suntem cum erau ei în urmă cu 20 de ani. Asociația de acolo e formată de 25 de ani și acum exportă în Statele Unite, Japonia, Brazilia, Spania”, povestește președintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna. Mai mult, cantitatea mare de jambon exportată către Spania i-a determinat pe vecinii unguri să solicite ajutorul asociației. Cu timpul, va ajunge și România să fie una dintre țările exportatoare, afirmă cu optimism dr. medic veterinar Ioan Cleja.

Legislație sanitar-veterinară adaptată suinelor autohtone

Există județe, cum este Cluj, care nu au abatoare pentru animale mari, iar crescătorii trebuie să meargă uneori chiar și o sută de kilometri, cu mai multe animale deodată, pentru a le sacrifica. Deoarece abatoarele mobile nu mai sunt o opțiune, nefiind cuprinse în programele de sprijin, există proiecte aprobate, măsuri, pentru puncte de sacrificare. „Trebuie să tai doi-trei porci, trebuie să te duci la abator cu două mașini! Împreună cu autoritățile, tot încercăm să găsim o modalitate de subvenționare. Apoi, trebuie schimbată, adaptată legislația sanitar-veterinară la aceste rase autohtone de suine, să poți face un mic abator, nu trebuie să ai 7-10 camere, ca să tai doi porci pe zi”, a specificat specialistul.

Porcii s-au tăiat și înainte în spații igienizate, controlate de medicul veterinar, fără a trebui să ceri avioane pentru că e nevoie de cameră de necropsie.

Rezolvarea acestor aspecte, dar și procesarea în familie ar reprezenta deschiderea spre ferma de familie. „Ca să faci o slănină bună, trebuie să pârlești animalul și atunci nu poți să-l bagi într-un abator unde-l opărești, unde vine fluxul, unde sunt anumite proceduri respectate, termene, pe când aici e totul manual. E mai mult manufactură decât industrie”, explică Ioan Cleja.

Porcul acesta necesită o abordare aparte, impusă de specificitatea sa, dar produsele pe care le dă sunt superioare.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ieri, 15 iunie, s-a încheiat Campania de depunere fără penalități a cererilor unice de plată aferentă anului 2020. Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) precizează că, în conformitate cu prevederile comunitare și naționale în vigoare, Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile și după data de 15 iunie 2020, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

În perioada 2 martie - 15 iunie 2020 au fost depuse 826.964 de cereri unice de plată, pentru o suprafață de 9.814.937,86 hectare. Potrivit APIA, față de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 17.307 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 170.206 ha, ceea ce demonstrează că fermierii sunt tot mai conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață.

Derulată în condițiile atipice impuse de pandemia generată de noul coronavirus, Campania 2020 de primire a cererilor unice de plată a debutat pe 2 martie, iar în intervalul 6 aprilie - 15 iunie s-a desfășurat exclusiv în mediul online. „Încă o dată APIA a demonstrat că este o instituție modernă, adaptată noilor tehnologii și că profesionalismul, forța și unitatea echipei sunt cheia succesului, chiar și în circumstanțe fără precedent fiind capabilă să se adapteze unor dificultăți administrative excepționale. De asemenea, fermierii români au demonstrat că sunt conectați la tehnologia actuală, care reprezintă viitorul unei agriculturi moderne”, a punctat Adrian Pintea, director general Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Luni, 15 Iunie 2020 20:48

Agricultura, pândită de renunțare?

Multe săptămâni agricultorii au stat cu ochii pe cer în așteptarea apei. Fermierii susțin că seceta a produs pagube pe o suprafață de vreo trei milioane de hectare, în timp ce autoritățile spun că e vorba de vreo 1,5 milioane de hectare. Ce e de făcut, ce așteptări au agricultorii noștri, cu ce probleme se confruntă și din cauza crizei generate de noul coronavirus ne-a spus președintele Asociației Fermierilor din România, Adrian Rădulescu, el însuși fermier cu state vechi și investiții masive în cultura mare, în viticultură și în zootehnie.

„Circa 3.000.000 ha sunt distruse în proporție de 80%-100%. Dacă nu vor fi ajutați, fermierii riscă să nu-și revină câțiva ani buni sau chiar să renunțe la agricultură.”

Reporter: Ce semnale primiți de la fermieri, având în vedere situația aceasta deosebită, pe de o parte seceta, iar pe de altă parte pandemia de COVID-19?

Adrian Rădulescu: Seceta lasă urme foarte grele, peste 50% din suprafața semănată în toamnă, circa trei milioane de hectare, sunt distruse la ora asta, așa cum transmit fermierii, între 80%-100%. E adevărat că sunt zone, diferența de teren, zone unde a plouat și unde ne permite, existențial ca națiune să mergem în continuare, adică nu este o chestiune în care să speriem populația, nici pe departe. Problema e de pierderile foarte grave pe care le suportă fermierii afectați. Mulți dintre ei, dacă nu vor fi ajutați, riscă să intre în pierderi mari și să nu-și revină câțiva ani buni ori chiar să renunțe la agricultură.

Reporter: Ce măsuri ar trebui luate pentru sprijinul acestora?

Adrian Rădulescu: Am avut discuții cu fermierii și majoritatea solicită să se simplifice acest mod în care se fac constatările, pur și simplu să se dea o declarație pe proprie răspundere și ulterior să verifice aceste comisii de constatare a pagubelor, pentru că suprafața este foarte mare, comisiile sunt foarte puține, timpul este foarte scurt și practic fermierii, după ce i-a lovit acest dezastru, întârzie și cu semănatul, acolo unde întorc culturile. Apoi, au nevoie de bani. Nu te poți mișca, stai și aștepți comisia ca să constate calamitățile.

Reporter: Cei mai mulți fermieri au terminat deja înființarea culturilor de primăvară și se uită pe cer...

Adrian Rădulescu: Nimeni nu se aștepta să ajungem aici, a venit perioada de semănat și trebuia să semeni, că putea să plouă oricând. Dar dacă se prelungește perioada fără precipitații, vor fi afectate și culturile de primăvară. Agricultorii așteaptă măcar o ploaie între 20-30 de litri, ca să fie siguri că cultura pe care o înființează răsare, sau așteaptă să vadă ce se întâmplă cu cea care a răsărit și, în funcție de asta, să vadă dacă administrează îngrășăminte, dacă a rezolvat restul de lucrări tehnologice care să ducă cultura până la capăt.

„Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.”

Reporter: Asigurarea culturilor împotriva secetei continuă să fie o problemă?

Adrian Rădulescu: Nimeni n-a vrut să se aplece cu adevărat asupra acestui lucru. Mă refer la factorii de decizie. Noi inventăm roata întotdeauna. Ea a fost inventată demult, dar probabil că nu ne place cu zece spițe și o vrem cu 20 sau cu 3. Trebuie copiat de afară un sistem de asigurare pentru agricultură care se practică în toate țările din Uniunea Europeană și pe ăla să mergem. Dar noi nici n-avem firme de asigurare proprii, firmele de afară care vin au învățat șmecheria „în România putem să facem bani numai dacă n-asigurăm două chestiuni: seceta și înghețul. Și pe astea le excludem”. Și atunci s-au găsit fel de fel de la bănci, care sunt în legătură cu societățile de asigurare, și dacă n-ai asigurare, băncile nu-ți dau credit. Însă, eu sunt „Stan pățitul”, așa că pentru mine lucrurile stau foarte clar. Asigurarea ar trebui să nu fie facultativă, ci obligatorie. La tot, și la casă, și la mașină, la culturi, la animale, la tot.

Se prefigurează două tipuri de criză, economică și alimentară

„Globalizarea nu merge. Acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie, sunt țări care sunt viabile și în situații de criză.”

Reporter: Sunt fermieri care au și zootehnie și care ar vrea să facă din grâu furaj pentru animale, masă verde.

Adrian Rădulescu: Silozul este principalul furaj folosit în sectorul de creștere a vacilor de lapte și a celor de carne. Din păcate, în acest moment este aproape imposibil ca fermierii să facă siloz din grâu, dacă nu se vor lua niște decizii. Nicușor Șerban a venit cu o soluție, să le dea voie din râuri, din bălți și așa mai departe să tragă apă și să irige 5, 100, 150 de hectare ca să poată să-și facă partea furajeră. Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.

Reporter: Situația întregii zootehnii e destul de gravă, nu doar la bovine sunt probleme, ci și la porc, pasăre, oaie. Agricultura așteaptă de mai bine de o lună niște reglementări, niște măsuri de sprijin. Până acum, n-am văzut nimic concret din partea guvernului.

Adrian Rădulescu: Eu cred că parlamentul, unde am tot avut discuții cu deputați, senatori, ar trebui să ajute guvernul. În opinia mea, lipsa de experiență a guvernului se vede în această perioadă, și atunci trebuie oameni care au luat decizii grele în agricultură, indiferent în ce partide sunt, în acel nucleu al parlamentului, rapid să se întâlnească și, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu noi, să pună pe masă cu rapiditate, în extremă urgență, o serie întreagă de decizii care să-i ajute pe fermieri, o legislație care să-i sprijine în mod real, concret. Una e să vorbești și alta este să faci. Deocamdată, am auzit numai vorbe, dar fapte deloc. Din păcate, timpul nu ne permite să stăm să ne gândim, să mai vedem, să analizăm, să mai socializăm. Nu. Lucrurile ar trebui să se decidă foarte rapid și de oameni care să-și asume această responsabilitate și să facă lucruri. Faptul că nu există această responsabilitate, asta este. O vedem ca atare și o vom vedea după ce vom trece de acest lucru, când vom intra în două tipuri de criză, una economică și una alimentară.

Reporter: Se pune în discuție securitatea alimentară din ce în ce mai mult, de către fiecare țară, nu numai membră a Uniunii Europene, ci de către fiecare țară din lumea aceasta. De la Bruxelles vin tot felul de măsuri, ori mai degrabă sfaturi, recomandări, se lasă deciziile la nivelul fiecărui stat. Ce se întâmplă cu Uniunea Europeană, domnule Rădulescu?

Adrian Rădulescu: Problema e că fenomenul de globalizare n-a mers și s-a demonstrat că nu merge. Toată această poveste în care se spunea că omenirea se va globaliza acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie sunt țări care sunt viabile și în situații de criză. Sunt restricții impuse de criza aceasta sanitară. Ce se întâmpla, Doamne Ferește!, dacă chiar nu se dădea drumul sub nicio formă circulației mărfurilor, dacă nu existau acele culoare verzi și două luni nu circula nimic, iar România nu se putea aproviziona cu produse agroalimentare din Europa? Pentru că, din nefericire, depindem de importuri și la carne, și la fructe, și la altele. Și, culmea, astăzi, fermierii noștri spun că nu-și pot vinde carnea de porc, nu se vinde carnea de pasăre, nu se vând roșiile. Fermierii români sunt obligați să facă stocuri de carne, nu există spații de depozitare, e o întreagă tevatură care nu mi se pare normală.

Reporter: Dacă la carnea de porc noi asigurăm doar 30% din necesarul țării, cum se întâmplă că producătorul român nu are desfacere, nu are unde vinde porcul, carnea?

Adrian Rădulescu: Păi nu are pentru că este un lanț care se rupe tot timpul, din punct de vedere organizatoric, economic și legislativ. Să luăm porcul: n-avem ferme de scroafe, suntem dependenți de comerțul intracomunitar, și fiți siguri că nu ne dau purceii cei mai buni și ni-i dau când au… și la preț mai mult decât dublu. Azi, nu luăm grăsunul sub 120 de euro. Decidenții nu privesc lucrurile niciodată în viitor, în perspectivă și ca dezvoltare economică. Noi niciodată n-am avut o politică economică să urmărească parametrii economici și, din păcate, foarte mulți bani europeni s-au folosit neadecvat, neeficient. Niciodată, niciun proiect european, credeți-mă, n-a fost avizat din punct de vedere economic. Veneai tu cu niște cifre, le puneai acolo, ăia înmulțeau și împărțeau și „a, e bine! e perfect! Dă drumul la proiect să-l finanțăm”, după care în trei-patru ani dădeau faliment.

Îi condamn pe cei de la Ministerul Agriculturii. Eu am fost într-o funcție în minister, am trecut prin lucruri la fel de grele ca ei, dacă vă amintiți 2010, criza economică și așa mai departe. Deci eu spun că în plină priză economică m-am bătut cu ministrul de Finanțe, am ajuns la premier și n-am plecat de acolo până când n-am luat 600 de milioane din bugetul național, care erau plăți restante pe ultimele cinci luni ale anului 2009, însemnând: motorina, subvenții care se dădeau, la irigații, pe animale, și toate astea erau această sumă. Cel mai ușor este să spui că nu sunt bani sau că nu se poate! Nu se poate și am terminat. Hai să găsim soluții! Trebuie să se poată. Haideți să ne gândim care sunt efectele și cât de dezastruoase și câte probleme vom avea dacă nu luăm măsura atunci când trebuie.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Cea de-a 18-a ediție a Simpozionului Studențesc al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca se va desfășura în acest an în mediul virtual, pe data de 17 iunie 2020. Vor participa peste 350 de studenți, înscriși la cele 15 secțiuni. Organizatorii s-au declarat entuziasmați de intenția de participare a fiecărui student, care reușește astfel să depășească „presiunile pandemice” și să-și prezinte ideile.

Deschiderea oficială a Simpozionului va avea loc la ora 9:00, iar prezentările se vor întinde pe tot parcursul zilei, pe platforma Google Meet. Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere a celor mai complexe și inventive lucrări.

Simpozionul este o manifestare de tradiție în cadrul universității și scopul său principal este acela de a crea cadrul pentru prezentarea și dezbaterea lucrărilor ce conțin rezultate științifice și tehnice obținute de studenții participanți pe parcursul pregătirii profesionale, precum și de a facilita colaborarea științifică între participanți. „În contextul deosebit în care se află astăzi populația, studenții înfruntă pandemia și organizează evenimentul în mediul online, cu sprijinul universității. Prima ediție a avut loc în anul 2002 din dorința conducerii USAMV Cluj-Napoca de a provoca studenții să-și depășească limitele, să-și etaleze cunoștințele și să se remarce la nivel național. În fiecare an, secțiunile celor cinci facultăți s-au bucurat de un număr mare de participanți din întreaga țară, de la universitățile de profil, iar sute de lucrări au fost premiate. Avem parte de toată susținerea din partea universității și în acest an, chiar dacă a trebuit să convertim sesiunea de comunicări într-un eveniment inedit, și ne bucurăm, de asemenea, de participarea colegilor studenți de la USAMV Iași și a unui grup de elevi de liceu”, a declarat Mădălin Grigore, prefectul studenților din USAMV Cluj-Napoca.

Condițiile impuse de măsurile de siguranță au dus la obligativitatea regândirii întregului eveniment, dar mutarea pe platforme online are și beneficiile sale, pentru că oferă studenților și oportunitatea de a exersa astfel de prezentări, premergătoare examenelor de final de an universitar, precum și de împărtășire a proiectelor la care lucrează.

Vineri, 12 Iunie 2020 19:45

„Nu producem șomeri”

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” mizează pe cartea continuității. Echipa managerială condusă de prof. univ. dr. ing. Cosmin Alin Popescu, în calitate de rector, a primit mandat pentru încă patru ani. La acest restart, am discutat cu rectorul USAMVB din Timișoara despre traseul învățământului superior agricol bănățean până în prezent și direcția în care acesta se îndreaptă.

„Sunt specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății.”

Cosmin Alin Popescu: Suntem la începutul unui nou mandat de încredere pe care l-am primit din partea comunității academice a USAMVB din Timișoara. Traseul a fost unul constant evolutiv de 75 de ani și acest  nou mandat confirmă faptul că am reușit să păstrăm acest trend pozitiv. Vă reamintesc că anul acesta, în luna mai, universitatea noastră sărbătorește 75 de ani de la înființare, iar dacă acum 75 de ani începutul a fost timid, cu o singură specializare, aceea de inginerie în agricultură, acum avem 26 de programe de studiu de licență. Dacă atunci se preda doar în limba română, acum la Timișoara se poate studia și în limbile de circulație internațională engleză și franceză. În acest moment, în universitatea noastră învață 300 de studenți străini din 19 țări ale lumii. Acest lucru ilustrează cât se poate de elocvent creșterea despre care vorbeam.

Reporter: Pe lângă beneficiul de imagine pe care-l aduce internaționalizarea actului de învățământ, înseamnă și un beneficiu din punct de vedere economic?

Cosmin Alin Popescu: Fără îndoială. Pe lângă faptul că acest lucru arată lumii că în Timișoara, și în România, se face educație de calitate, este și un câștig financiar de care ne bucurăm, pentru că de-aici decurg investiții în resursa umană, în dotarea laboratoarelor, în publicații de specialitate și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea unor programe de cercetare.

„Din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine.”

Reporter: Tot despre bani vorbim și în continuare, însă despre cei pe care îi primiți, și vă întreb dacă actualul sistem de finanțare „per capita” face diferența între cantitate și calitate?

Cosmin Alin Popescu: Despre acest lucru se discută de foarte mulți ani. Acum, în calitate de rector, pot să vă spun că noi am crescut numeric semnificativ în ultimii patru ani, de la 4.600 de studenți la 5.510. Asta înseamnă că am fost serioși. Am fost în același timp atenți și în ceea ce privește numărul angajaților noștri, astfel încât, în momentul de față, am ajuns la un echilibru favorabil nouă. Raportat la ce se întâmplă la nivel național, și aici ne includem și pe noi, cred că nu este cea mai bună formulă de finanțare aceasta, per student. Nu acest lucru ar trebui să constituie principalul indicator prin care se face finanțarea învățământului superior, deoarece în acest fel încurajăm cantitatea, fără a încuraja foarte mult calitatea.

Reporter: Câți studenți încep studiile la USAMVB Timișoara și câți reușesc să și termine?

Cosmin Alin Popescu: Din păcate, din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine. În aceste condiții, dacă discutăm strict de cantitate, tentația pentru orice cadru didactic este să lase mai jos cerințele de calitate, astfel încât să rămână cât mai mulți studenți care să fie finanțați și în următorul an. Dar cred că este important ca pe lângă aspectul cantității să ne preocupe și calitatea învățământului superior românesc.

Reporter: Merg mai departe și vă întreb câți din cei 70 de absolvenți reușesc să-și găsească de lucru în domeniul în care s-au pregătit?

Cosmin Alin Popescu: Unul dintre punctele noastre forte este faptul că această Universitate nu produce șomeri. Evident, este și o chestiune de conjunctură. Suntem o țară în care activitatea din agricultură are o pondere economică mare. Când vorbesc despre agricultură mă refer și la sectoarele conexe, ca de exemplu  mecanizarea sau industria  alimentară. Sunt o serie de specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății fie pe la companii multinaționale, fie pe la societăți mai mici.

„Educația ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.”

Reporter: Aceasta ar trebui să fie imaginea corectă a calității actului de învățământ…

Cosmin Alin Popescu: Foarte bine spus. Cred că ar fi unul dintre indicatorii care ar putea să facă diferența între o universitate și alta și nu pentru că o universitate ar fi mai importantă decât alta. Educația în sine ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Consider că este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.

Reporter: Ați preluat o „locomotivă” aflată în plin marș, și în patru ani nu numai că ați reușit să mențineți tempoul, dar ați reușit să-l și creșteți.

Cosmin Alin Popescu: Este rezultatul muncii unei întregi echipe. Am vorbit ceva mai devreme despre numărul studenților noștri, însă în egală măsură este importantă și cercetarea, iar din acest punct de vedere am avut în derulare un număr de 69 de proiecte câștigate în ultimii patru ani, care înseamnă foarte mulți bani, fie din fonduri naționale, fie, mai ales, din resurse internaționale. Încercăm să punem la punct o unitate de management a proiectelor care să gestioneze unitar toată această activitate. În același timp, am pus bazele unui Institut de Cercetare pentru Biosecuritate și Bioinginerii, institut prin care se vor derula proiecte cu instituții din afara țării sau din țara noastră. Vor fi implicate companii din zona farmaceutică, cea alimentară, partea de genetică, de inputuri pentru agricultură sau partea  de sol, apă și aer. Este ceea ce înțelegem noi prin extensia universitară.  Încercăm să punem astfel în valoare tehnica de laborator de ultimă generație de care dispunem, prin acreditarea acestui Institut, care este unic în vestul României și, sunt convins, va fi unul de referință.

Reporter: Ce se întâmplă cu Stațiunea Didactică din subordinea Universității, o bună bază de practică pentru studenți, dar, de un timp, și un generator financiar important?

Cosmin Alin Popescu: Am încercat în fiecare an să facem  investiții în stațiune. Aici am dezvoltat un proiect aflat momentan în stare latentă. În cadrul Stațiunii Tinerilor Naturaliști, pe lângă partea de pregătire practică a studenților, am dezvoltat și un modul de producție prin intermediul căruia am intrat cu legume proaspete în supermarketurile din Arad. Acest lucru sperăm să se întâmple din acest an și în municipiul Timișoara. De asemenea, am acordat atenție dezvoltării sectorului zootehnic din cadrul stațiunii, acolo unde am dezvoltat nuclee valoroase atât pe partea vacilor de lapte, cât și pe cea a vacilor de carne. Am reușit la acest moment ca din producția de lapte pe care o valorificăm să autofinanțăm activitatea de creștere a vacilor din stațiune. De asemenea, am dezvoltat proiecte pe partea de găini ouătoare, de cabaline și ovine, pentru că ne dorim să păstrăm un echilibru între partea de educație și cea de dezvoltare și să modificăm procentul dintre teorie și practică, în favoarea activităților de practică. Mai mult decât atât, pe ceea ce înseamnă partea vegetală, am crescut de la an la an, atât în ceea ce privește cantitățile de cereale obținute, cât și suprafața lucrată, ajungând în acest moment la peste 2.000 de hectare.

Reporter: În acest moment, Stațiunea Didactică funcționează ca un motor bine uns,  fără bătăi, care împinge lucrurile în față, în sensul corect. Ce vă propuneți să faceți mai departe cu ea?

Cosmin Alin Popescu: Sper că de anul acesta vom reuși să lucrăm sută la sută pe terenurile universității doar noi. Până acum, pentru că nu am avut forța tehnică necesară, am mai apelat la terți. Vom pune accent pe ferma de la Voiteni, acolo unde avem și Centrul Româno-German de Pregătire Profesională în Agricultură.  Avem o bază modernă la Voiteni, unde la ora actuală formăm specialiști în mecanizare și ne dorim să punem la punct întreaga fermă, care dispune de 400 de hectare, pentru a dezvolta activitatea de cercetare și producție agricolă. Anul acesta, vom continua să investim în utilaje agricole noi, combine și tractoare, dotare tehnică în care am investit deja câteva milioane de lei în ultimii doi ani. Este important pentru noi să arătăm că se poate și… chiar se poate!

Reporter: Am mai discutat cu dumneavoastră și revin asupra amplasamentului USAMVB Timișoara, într-o zonă cu puternică presiune imobiliară. Practic, în jurul campusului universitar din Calea Aradului se construiește roată-roată. Terenurile universității au fost securizate din acest punct de vedere?

Cosmin Alin Popescu: În cea mai mare parte, problema terenurilor este rezolvată și mă bucur că pot să vă răspund astfel, pentru că de ani buni am încercat să o rezolvăm, atât eu, cât și colegii rectori dinaintea mea. În 2018 am beneficiat de o propunere legislativă care s-a concretizat în lege și prin care am fost împroprietăriți practic cu 1.400 de hectare la Nord de Timișoara. La acest moment suntem proprietari cu extrase de Carte Funciară și terenul respectiv nu poate căpăta o altă destinație, ceea ce a dus la scăderea presiunii imobiliare de care spuneați. Mai sunt în litigiu câteva zeci de hectare, dar suntem optimiști și în privința lor. Mă bucur că au existat oameni maturi și responsabili care au înțeles importanța acestui demers și au fost alături de noi. Am sesizat că, muncind împreună, putem face lucruri frumoase.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

DR. MARY-EUGENIA PANĂ, PREȘEDINTE ACEBOP:

În urmă cu ceva timp, când asociațiile de bovine agreau, cu o mare majoritate, actuala formă a SCZ (Sprijin Cuplat în Zootehnie), Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) a spus nu, pentru că a intuit ce va urma. La acea vreme ne-am susținut punctul de vedere pentru departajarea Registrului de rasă de producție și de alocarea SCZ pentru producție, pe indicatori de performanță. Am trimis adrese pe subiect, cu propunerile noastre, către fostul ministru Petre Daea, dar nu am avut răspuns, la fel ca pentru alte multe propuneri.

Un singur lucru am reușit: să ne convingem fermierii să nu acceseze acest tip de sprijin, pentru că are o formă contestabilă.

Când vedem astăzi reacția MADR și a ANSVSA, simțim că situația a fost bine înțeleasă și că intrăm pe un drum normal, care să aducă bani legali fermierilor.

Dar, fermierii trebuie și ei să înțeleagă ce se întâmplă astăzi, ce trebuia terminat din 1 ianuarie 2019, când a început să funcționeze alarma: Regulamentul Omnibus – bazat pe performanță – criteriu de bază în continuare, pentru PAC 2021-2027.

Modificări pe bază de producție, indicatori de performanță, care sunt absolut necesari, altfel nu vom mai primi sprijin de la Comisia Europeană.

Ce se întâmplă astăzi la bovine și ce ar trebui să fie?

Asociațiile care dețin registrul de vaci mame, după afirmațiile unor fermieri, sunt o adevărată mafie.

Nu poți băga vacile metis în registru, secțiunea secundară, pentru că asociațiile au pus o regulă – sub protecția ANZ sau nu, de 60% rasă curată.

Deși APIA oferă subvenție pe vacă mamă metis din rasă carne, trebuie adeverință de la asociație, care nu te primește decât în anumite condiții, pe care nu vrem să le discutăm – sunt instituții abilitate să verifice.

Regulile sunt făcute ca să nu se împartă cuantumul – și așa ajungem să importăm carne din afară, în loc ca vacile noastre metise să producă pentru abator. Cu SCZ, ar fi trebuit să avem sute de mii de vaci metise. Câte avem?

Puteam face față cu brio și la sprijinul pe depozitare privată!

Ne-ar fi trebuit tauri de carne sau însămânțări gratuite adecvate, ca să susținem efectivele – îmi spunea un prieten funcționar APIA – și câtă dreptate avea!

Cei care au luat 2.700 euro pe vacă ce interes au să se ia în considerare metișii?

Este normal ca o vacă de șase ani să fie cântărită și să i se ia taxa de COP?!

Pentru ovine, un subiect amplu dezbătut

Ce carcasă să exportăm dacă prin SCZ trebuie introduși berbeci din rasa Țurcană?

De ce nu propun oierii program de doi ani pentru masculi din rase de carne și un an Țurcană pentru tineret reproducție? Acum, masculii trebuie să fie din aceeași rasă, dacă femelele sunt înscrise în asociație.

Asta este legislația la ovine, făcută în detrimentul viitorului. Nu producție, selecție, indicatori de performanță. Ai berbec, ai hârtie, iei SCZ.

De aceea, ACEBOP salută cu încredere noile orientări ale MADR și ANSVSA, care vor aduce:

  • Bani demonstrabili și nu returnabili pentru crescători;
  • Evaluarea și recompensarea berbecilor de rasă demonstrată – în caz de sensibilitate la scrapie, la adevărata lor valoare, nu la valoarea de piață de abatorizare berbeci metiși;
  • Reducerea incidenței scrapiei în România și accesarea unor piețe bune și stabile;
  • Continuarea SCZ în PAC 2021-2027, pe criteriile de calitate și performanță cerute de CE.

Cu îndrăzneala specifică tinereții, frații Țone au ales să întreprindă și să producă în vremuri dificile de nevoi și de consum. Au început cu magazine alimentare și au ajuns astăzi să exploateze câteva mii de hectare lângă București, administrând cu succes una dintre cele mai dinamice ferme din zonă. Deși anii au trecut, fermitatea cu care abordează lucrurile s-a întărit, iar maturitatea administrării afacerii le-a creat o imagine-etalon în rândul fermierilor. Recent, am vizitat ferma fraților Adrian și Dorel Țone, Bangkok 84 Impex SRL, unde am fost primiți de Adrian, care și-a făcut timp să stea la povești cu noi, pentru a-l cunoaște și dumneavoastră. Și, cine știe, poate vă inspiră în propriile afaceri.

Adrian Țone: „În 2008, am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunități și ne va crea mai multă valoare adăugată. A fost momentul în care am investit în utilaje performante. De atunci, am început să stau zi de zi pe câmp.”

Reporter: De unde vine numele societății, Bangkok 84 Impex, are vreo legătură cu Thailanda?

Adrian Țone: Sunt asociat împreună cu fratele meu – Dorel Țone – la această firmă din 1994, de când am început să facem afaceri. Fratele meu a fost fotbalist de performanță, iar în anul 1984 a avut cea mai mare realizare. A fost cu naționala de tineret a României în capitala Thailandei la un turneu de pregătire, unde a ajuns până în finală. Aceasta a rămas cea mai frumoasă amintire ca sportiv și de aceea se numește Bangkok 84. Totul a început cu deschiderea unei rețele de patru magazine alimentare în București, unde am avut în jur de 70 - 80 de angajați. În anul 2001, ni s-a oferit o oportunitate de a lucra un teren agricol. Astăzi eu am 50 de ani, fratele meu are 56 și lucrăm terenuri în județele Ilfov și Giurgiu, la sfârșitul anului 2019, având aproximativ 3.000 de hectare.

Reporter: Care este structura culturilor?

Adrian Țone: Nu sunt foarte multe schimbări de la an la an, noi suntem producători. Lucrăm cu sămânță autohtonă, cum ar fi sămânță de grâu, porumb și floarea-soarelui. Cultivăm grâu pe circa 1.000 ha, rapiță pe aproximativ 1.000 ha, floarea-soarelui pe 500 ha și porumb pe 500 ha. Sunt ani în care mai cultivăm mazăre sau soia, dar cam acestea sunt principalele culturi. Avem și utilaje pentru loturi semincere, mașini de castrat, instalații de irigat, avem un pivot care ne deservește 1.500 ha și un tambur pe care îl folosim mai rar, din cauza lipsei de personal.

Reporter: Cum ați ajuns de la magazine alimentare la agricultură?

Adrian Țone: Aș numi-o conjunctură. Am cunoscut pe cineva care avea sămânță de floarea-soarelui de vânzare și nu avea putere s-o distribuie. Sămânța avea un preț foarte bun la acea vreme. Deja știam că marile lanțuri de magazine de retail (n.r., hipermarketuri) vor veni în România și micile magazine vor rezista mai greu și am început să ne orientăm spre distribuție de sămânță de floarea-soarelui în paralel cu magazinele alimentare. În România nu veniseră încă marii producători de sămânță. Apoi, într-un timp foarte scurt am reușit s-o livrăm, iar în toamna aceluiași an, când ne-am dus să ne încasăm, banii am constatat că oamenii nu prea au bani lichizi și nu au ce face cu marfa. În momentul acela, ne-am gândit ca în loc să ne luăm banii de la fermierii respectivi, să vindem marfa. Pe atunci, floarea-soarelui nu se dădea la export, nu erau acești mari traderi de acum și ne-am hotărât să ducem floarea-soarelui la fabrica de ulei. Acolo am fost bine primiți, dar ne-au spus că nu putem fi plătiți cu bani, ci în ulei. Ne-am mulțumit să luăm uleiul să-l vindem la distribuitori și s-a creat un lanț. De la sămânța de floarea-soarelui am ajuns să vindem uleiul către angrosiști. Acest proces s-a derulat timp de doi-trei ani, până în anul 2001.

Observând că afacerea merge, am vândut și șrot de floarea-soarelui, chiar și la export. Am văzut că se creează un mediu de afaceri mai mare, am luat în arendă la început 600 de hectare în comuna Vidra, satul Sintești. După care, am continuat și cu magazinele, și cu agricultura, dar trebuie să recunosc că nu am avut rezultate deosebite pentru că rețeaua de magazine ne ocupa foarte mult timp. În 2008, am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunități și ne va crea mai multă valoare adăugată. Atunci, eu am renunțat să mai conduc magazinele, am angajat pe altcineva acolo și am ales agricultura. A fost momentul în care am investit în utilaje performante, aveam deja două combine Case IH cumpărate la mâna a doua. De atunci, am început să stau zi de zi pe câmp.

Reporter: Cum vă descurcați cu forța de muncă?

Adrian Țone: Ne descurcăm foarte greu, dar nu cu disperare, cum se întâmplă în alte părți, pentru că obișnuim să ne fidelizăm angajații. În fermă, încă din anul 2001 lucrează în continuare cam 70% din totalul angajaților. Nu e ușor, dar deja s-a format o echipă, o familie. Pentru a motiva oamenii, mai ales pe cei care vin de la 80 km de București, am pus la dispoziție două mașini de transport persoane. Bineînțeles că pe lângă acest beneficiu am acordat un salariu adecvat și o implicare administrativă totală.

Adrian Țone: „Dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală și mai puțin pe orizontală, unde deja avem o suprafață mare. Vrem să creștem producția pe suprafață, să construim instalații de irigat, silozuri de stocat produse etc.”

Tractorul pe șenile Quadtrac 500, vis îndeplinit

Reporter: Cu ce utilaje ați început să exploatați suprafața agricolă?

Adrian Țone: La început, am folosit tractoarele românești U650. Apoi, am cumpărat în 2001 un tractor ZTS și o combină Case International 1680, care la momentul respectiv avea zece ani vechime. În 2008, când am crescut de la 600 la 1.200 ha, am luat alte terenuri care nu erau lucrate, erau pârloage, ne-am făcut noi cunoștințe și alte contracte de arendă. Tot în 2008, am ajuns în Belgia și am cumpărat un tractor Case IH 7250, pe care îl am și acum. La vremea respectivă, avea 4.900 de ore de funcționare, iar acum are 18.000 și merge foarte, foarte bine. Pot să spun că este tractorul care ne-a crescut, care ne-a dezvoltat.

Reporter: Tractorul Case IH l-ați luat în anul 2008, înainte ca Titan Machinery să intre pe piața din România.

Adrian Țone: Da, exact. Efectuam mentenanța și achiziționam piese de la Slobozia, piesele veneau foarte greu. Erau momente când pentru utilaje, fiind foarte vechi, mă duceam și de două ori pe zi la Slobozia după piese, cel puțin pentru combinele vechi. Așteptam foarte mult să vină piesele, deoarece afacerea cu utilaje agricole nu era dezvoltată ca acum. Apoi a apărut pe piața noastră de utilaje Titan Machinery România. Datorită primei colaborări a Titan Machinery cu Agricover, o firmă căreia o să-i mulțumim toată viața, a început parteneriatul cu utilaje noi între firma noastră și Titan Machinery și a fost momentul în care ni s-au deschis alte oportunități. După ce am luat o combină în 2011, imediat am mai luat un tractor de 140 CP și două tractorașe mici de 95 CP și 105 CP pentru lucrări ușoare. În 2012, am început să luăm tractoarele pe care atunci le consideram mari. Astăzi avem patru combine mari și două combine vechi Case International pe care nu le-am vândut și nici nu intenționăm, pentru că sunt un izvor nesecat de piese de schimb. De asemenea, avem zece tractoare Case IH, dintre care două sunt luate la mâna a doua în primii ani (2008-2009), este vorba de Case IH 7250 PRO, căruia pot să-i spun Regele, pentru că așa a rămas pentru totdeauna, și MX285, care și-a făcut și el treaba.

Reporter: De ce „Regele”?

Adrian Țone: Îi spun Regele pentru că este tractorul care m-a propulsat. Este tractorul pe care l-am exploatat zi și noapte, fie în campania de semănat, fie în campania de pregătit terenul. A fost tractorul care a tras, nu s-a stricat. Dovada e că l-am cumpărat acum doisprezece ani și încă funcționează impecabil. Are o vechime totală de douăzeci și unu de ani. Mențiunea este că i-am schimbat o singură dată motorul, pe care l-am comandat de la Titan Machinery România și pe care mi l-au livrat în 36 de ore. A fost vorba de un motor reman (n.r., remanufacturat în uzinele CNH). Marți, la ora patru după-amiaza, i-am sunat că mi s-a stricat motorul la tractor. Atunci l-au încărcat de la fabrică și joi dimineața la ora opt l-am găsit pe șofer în curte, mă aștepta cu motorul sigilat, iar la prânz tractorul cu motorul nou era deja pe câmp.

Reporter: Sunteți unul dintre primii clienți mari ai companiei Titan Machinery.

Adrian Țone: Colaborarea cu Titan Machinery România a început în anul 2011, făcând cunoștință la Târgul RomAgroTec de la Șindrilița. În 2012, am fost la sediul companiei pentru a comanda piese la combină. La acea dată, aveam niște cărți vechi ale combinelor și pentru a face necesarul de piese pentru combine îmi lua vreo 48 de ore, timp în care stăteam cu băieții și ne chinuiam. La început, am privit cu scepticism distribuția pieselor de schimb. După zece zile de la plasarea comenzii, am confirmat că mi-au venit toate piesele. Am început cu piese de schimb și am continuat cu utilaje, servicii de mentenanță și servicii pentru agricultura de precizie. Pot să spun că m-am dezvoltat odată cu Titan Machinery România. Astăzi am ajuns să am în curte 17 utilaje Case IH și utilaje tractate achiziționate de la Titan Machinery.

Reporter: Cum a reușit această tehnică să vă atragă atenția și să deveniți un fan?

Adrian Țone: La început, când am venit la sediul Titan Machinery să comandăm piese, am văzut un tractor foarte mare, cu șenile, cu drapelul SUA vopsit pe el (Quadtrac). Am rămas șocat și am făcut o poză cu el, pentru că așa ceva nu văzusem nici în filme. Atunci am făcut o postare pe facebook care se găsește și acum în care am scris că acesta este visul meu. După cinci ani, visul a devenit realitate, beneficiind de tractorul Case IH Quadtrac 500 (n.r., achiziție în anul 2017). Am început să achiziționez tractoare Case IH, interesându-mă și convingându-mă că acestea sunt făcute pentru terenurile grele, foarte bogate în nutrienți. Terenurile noastre sunt exact cum sunt terenurile din marea parte a SUA, a Rusiei, a Ucrainei, din Argentina și Brazilia, unde numai tractoarele mari și grele pot lucra optimizat. Tractoarele americane, față de tractoarele europene, au marele avantaj că sunt grele, au șasiul mare, se mulează bine pe sol și noi avem nevoie de mare putere. Nu poți compara un teren din Ialomița, de exemplu, cu un teren din Germania, unde ai nevoie de un tractor mai puțin puternic. 

Reporter: De ce ați ales combinele Axial-Flow?

Adrian Țone: În 2001, când a trebuit să recoltăm floarea-soarelui de pe cele 600 ha și discutând cu profesioniștii din acea perioadă, am tras concluzia că trebuie să luăm o combină care nu sparge boabele, pentru că dacă luam o combină românească cu căișori, prin batere boabele se puteau sparge sau fisura. Singura combină cu flux axial la vremea respectivă era Case IH. Am plătit 30.000 de dolari pe acea combină la mâna a doua. Când am început să lucrăm cu ea, am adus și alte combine să ne ajute la recoltare, având posibilitatea să le comparăm, rezultatele fiind net favorabile rotorului cu flux axial. 

Reporter: Din punctul de vedere al service-ului, cum este colaborarea?

Adrian Țone: Am avut o relație foarte bună, pentru că eram puțini clienți Titan Machinery, la început. În definitiv, am fost mulțumiți și suntem în continuare. Evident că este loc și de mai bine, dar fiabilitatea utilajelor Case IH, pentru cei care știu să le folosească, este enormă. Eu nu am avut nevoie foarte mult de atelierul de reparații, pentru că nu am avut probleme cu utilajele. Am stat și am studiat, am discutat cu specialiștii în tehnologia Case IH și am înțeles cum stau lucrurile adoptând inclusiv sistemul de lucru din Statele Unite și sistemul No - Tillage. Astfel, înțelegând sistemele agriculturii de precizie integrate pe tractoare, am redus foarte mult defecțiunile. Însă, în momentul când au apărut defecțiuni, am apelat la specialiștii service-ului, aceștia răspunzând cu promptitudine.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery locali?

Adrian Țone: Pentru fiecare am o poveste. Dacă vorbim de Adrian (n.r., Adrian Dinu – manager de zonă Titan Machinery), a lucrat cu brandul Case IH înainte să vină Titan Machinery în România. E un băiat muncitor, este foarte implicat în ceea ce face, iar de-a lungul celor 14 ani de când lucrează în comerțul cu utilaje s-a remarcat în piață prin profesionalism și corectitudine. Apoi, Octavian (n.r., Octavian Matei – manager GPS Titan Machinery) pentru mine este doctorul în materie de automatizare, de gardă în permanență. Îmi răspunde la orice oră și remediem problemele apărute, de multe ori fără ca el sa fie în tractor, pe câmp.

Adrian Țone: „Ne dorim să mai achiziționăm un tractor șenilat, pentru că acesta este viitorul. Dacă aș putea să-mi pun șenile și la mașina mea, ar fi senzațional!”

Orice trecere în plus pe teren duce la compactarea solului și micșorarea producției

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Adrian Țone: În perspectivă, dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală și mai puțin pe orizontală, unde deja avem o suprafață mare. Altfel spus, urmărim să creștem producția pe suprafață, să construim instalații de irigat, silozuri de stocat produse etc. Ne dorim să mai achiziționăm un tractor șenilat, pentru că acesta este viitorul. Îmi pare rău că nu toate combinele și tractoarele sunt pe șenile. Dacă aș putea să-mi pun șenile și la mașina mea, ar fi senzațional!

Reporter: Ce recomandări aveți pentru colegii dumneavoastră care doresc să-și dezvolte ferma și producțiile?

Adrian Țone: În opinia mea, ar trebui să aibă grijă cu ce utilaje lucrează, să nu mai lucreze agresiv pământul, să încerce să lucreze numai și numai pe verticală, să încerce pe cât posibil să renunțe la plug, să folosească tractoare cu putere mare, chiar dacă costul de achiziționare și de întreținere este mai mare, dar din mare poți să faci mic, nu și invers. Apoi, să încerce să facă cât mai puține treceri pe suprafața de teren, să discute cu vânzătorul de utilaje, cu inginerii agronomi, pentru că orice trecere în plus pe teren contribuie la compactarea solului și, în definitiv, la micșorarea producției pe acele zone.

Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a transmis redacției Revista Fermierului un punct de vedere cu privire la Legea vânzării terenurilor agricole. Mai jos, comunicatul LAPAR, semnat de președintele Ligii, dr. ing. Nicu Vasile.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România sprijină crearea unui cadru legislativ național care să răspundă nevoilor fermierilor români, asigurând tuturor condiții egale, nediscriminatorii și care să permită desfășurarea fără opreliști a activităților specifice membrilor noștri.

Suntem conștienți de faptul că de multe ori fermierii români au fost dezavantajați în competiția cu cei europeni, dar acest lucru are cauze obiective, între acestea și perioada scurtă în care au fost înființate firmele din agricultura românească, alături de lipsa de capital (tot din cauza timpului scurt, care nu a permis acumularea acestuia).

Ținând cont de nevoile specifice fermierilor români și de situația de fapt din agricultura națională, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR a salutat intenția legislativă de a stabili reguli clare în domeniul funciar și a participat activ la discuțiile în Camera Deputatilor și în Comisiile de Specialitate – Comisia de Agricultură. În acest timp, LAPAR a transmis și susținut punctele de vedere privind proiectului de lege PLX336/2018 Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan.

Este mai mult decât evident că toți fermierii din România își doresc să aibă afaceri puternice și profitabile și să trateze de la egal la egal cu marii jucători din agricultură. Acest lucru trebuie însă să se facă numai prin căi legale, cu respectarea deplină a legislației naționale și a celei a Uniunii Europene, din care România face parte. În ceea ce privește actuala propunere legislativă, au apărut deja în spațiul public analize și comentarii care vorbesc de o posibilă nelegalitate față de normele amintite și chiar intenția unor forțe politice de a contesta proiectul la Curtea Constituțională a României.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR este o organizație profesională apolitică și dorește să își păstreze acest caracter, de aceea nu va lua parte la discuțiile colaterale acestei inițiative legislative. Considerăm că nu este pertinentă implicarea unei organizații profesionale a fermierilor în disputele politice, chiar dacă documentul face referire exact la acest domeniu de activitate.

LAPAR consideră că și-a exprimat punctul de vedere atunci când a fost necesar, adică în timpul dezbaterilor legislative.

De asemenea, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, ca reprezentantă a fermierilor din România, consideră că nu este nevoie de folosirea unui limbaj acuzator la adresa investitorilor străini, europeni sau extra-comunitari, ca fiind responsabili de lipsa unei legislații coerente în domeniu. România este stat membru al Uniunii Europene și beneficiar net al fondurilor comunitare (mai ales în agricultură); de aceea, respectarea normelor europene este o obligație peste care nu se poate trece, indiferent de problemele din plan național.

Nu suntem specialiști în procesul legislativ, treaba noastră este să facem agricultură și de aceea suntem de părere că dacă proiectul de lege nu îmbracă cea mai bună formă, lucrurile sunt perfectibile. Instituțiile statului sunt cele care au obligația de a se implica pentru ca terenurile agricole să nu mai poată fi speculate și tranzacționate în fals în detrimentul investitorilor care lucrează terenul, investesc în exploatarea durabilă și creează plusvaloare, contribuind la dezvoltarea comunității și implicit a bugetului de stat.

Miercuri, 10 Iunie 2020 21:26

Programul „Tomata” se prelungește

În această seară, 10 iunie 2020, pe site-ul Ministerului Agriculturii s-a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 248 /2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate” pentru anul 2020.

Potrivit proiectului de act normativ, valorificarea producției de roșii cultivate în spații protejate se face până la data de 1 iulie 2020, inclusiv, termenul limită fiind în prezent 15 iunie.

Pentru obținerea subvenției, potențialii beneficiari înregistrați în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate au obligația să depună la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, documente justificative care să ateste valorificarea producției de roșii, până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, precum şi copia Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecția plantelor, completat la zi și avizat de oficiul fitosanitar județean. Direcțiile pentru agricultură întocmesc „Situația centralizatoare a sumelor necesare reprezentând sprijin financiar”, pe care o transmit Direcției generale buget-finanțe și fonduri europene din cadrul MADR până la data de 31 iulie 2020.

Proiectul de hotărâre este în dezbatere publică zece zile. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Persoanele sau organizațiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de hotărâre la care se referă, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului.

Reamintim că, „Uniunea Salvăm Țăranul Român” a solicitat prelungirea Programului „Tomata” până la data de 15 iulie 2020, avându-se în vedere condițiile climatice dificile cu care s-au confruntat cultivatorii de tomate din spații protejate, amplificată și de situația generată de COVID-19. Pe larg, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/horticultura/item/4529-cultivatorii-cer-prelungirea-programului-tomata.html

România este dată exemplu negativ în Europa ca fiind țara cea mai afectată din UE de fenomenul de acaparare a terenurilor. Comisia Europeană a evidențiat în studiul ,,Amploarea fenomenului de acaparare a terenurilor agricole în UE”, realizat de Direcția Generală de Politici Interne, că statele membre pot lua măsuri de reducere a amplorii fenomenului de acaparare a terenurilor prin legislație specifică. Am insistat foarte mult în ultimii ani prin adrese scrise către toate partidele, autoritățile din România, în funcție de atribuțiile pe care le au, inclusiv către Președintele României, să dispună măsurile legale care se impun pentru modificarea, completarea, aprobarea și promulgarea legislației privind înstrăinarea terenurilor.

Criza generată de COVID-19 a evidențiat necesitatea ca statele să își asigure rezervele și producția strategică pentru asigurarea hranei și nevoilor de bază ale societății, pentru a nu ajunge în situații similare sectorului medical din România, unde s-au înregistrat grave blocaje la începutul crizei din cauza lipsei de capacitate de producție autohtonă a materialelor și echipamentelor vitale, punând în pericol existența noastră ca nație.

Reprezentanții statului român au obligația să asigure condiții de reciprocitate pentru cetățenii de naționalitate română comparativ cu orice cetățean din alt stat. Această prevedere din tratatul UE a fost până acum neglijată, vulnerabilizând capacitatea economică a fermierilor români și implicit periclitând pe termen lung securitatea și siguranța alimentară a țării. Nu au fost făcute acorduri de reciprocitate cu state ai căror cetățeni cumpără neîngrădiți terenuri agricole valoroase în detrimentul cetățenilor români. Considerăm că este de datoria partidelor politice responsabile să remedieze această gravă și periculoasă inechitate.

Aproape toate statele din Uniunea Europeană au avut maturitatea, capacitatea și curajul să-și asume proiecte legislative, acte și proceduri subsecvente care să le protejeze înstrăinarea terenurilor către străini și să încadreze terenul la bun de patrimoniu național.

Acum mai mult ca niciodată este nevoie de soluții care să servească interesul național. Politicienii români sunt aleși să reprezinte interesele românilor, nu ale cetățenilor din alte state.

Fermierii români sunt profund nemulțumiți și dezamăgiți de instituțiile statului (Parlament, Guvern, Președinție) care nu întreprind nimic concret pentru a stopa discriminarea creată în momentul de față din lipsa unor reguli clare și a unei strategii legislative coerente/ancorată în realitate care să cuprindă o piață funciară echilibrată și care să asigure elemente juridice de protecție a patrimoniului funciar național.

Este foarte grav că din 2014 până în prezent nu s-au găsit soluții concrete. După doi ani de dezbateri avem în sfârșit un proiect legislativ care reglementează piața funciară din România.

Ne manifestăm dezamăgirea și dezaprobarea față de inițiativa PNL și USR de contestare la Curtea Constituțională a proiectului legislativ pentru vânzarea terenurilor.

Așa cum arată toate studiile de piață, prețul terenului agricol nu a scăzut deloc în ultimii 15 ani și nici nu va scădea, decât în caz de catastrofe naturale semnificative care să modifice fertilitatea solului. Mai mult, schimbările climatice preconizate vor transforma zone întinse din Asia și Africa în deșert și presiunea pentru controlul și proprietatea resurselor alimentare va crește exponențial în următorii ani, deci și prețul terenurilor agricole.

Este responsabilitatea noastră față de viitorul României să ne asigurăm că transmitem generațiilor viitoare un patrimoniu agricol valoros câștigat cu truda și sângele generațiilor trecute.

Impozitul prevăzut este o măsură de prevenție a speculei prin care se aplică recomandarea comisiei de garantare a faptului că terenurile sunt în bună măsură exploatate de către proprietarii.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instituția de resort pe acest subiect a fost implicată direct pe parcursul acestui proiect, a venit cu propuneri de amendamente dintre care majoritatea au fost preluate, inclusiv un punct de vedere favorabil cu mici amendamente.

Considerăm că este total iresponsabil și inacceptabil ca acele partide care au avizat favorabil proiectul în Comisia juridică (compusă din notari, avocați, juriști) și Comisia de agricultură să conteste același proiect la Curtea Constituțională. Și mai grav, contestă amendamente bine argumentate juridic pe care le-au propus și votat chiar specialiștii lor în comisia de specialitate. Este o dovadă de politicianism, diletantism și lipsă de respect față de fermierii români.

Prin acest proiect legislativ pentru prima dată se creează un sistem transparent de informare a potențialilor preemtori care încurajează necesara comasare a terenurilor din România. Prin legea 17 din 2014, în vigoare, practic află că se vinde un teren mai ales secretarii/primarii și arendașii. Prin acest proiect legislativ contestat s-a lărgit aria de acoperire a potențialilor preemtori. Această transparentizare va asigura în timp echilibru în mediul rural, efecte pozitive și durabile pentru fermierii mici și mijlocii.

Politicianismul, superficialitatea, lipsa de profesionalism și interesele meschine de moment periclitează suveranitatea și siguranța alimentară a generațiilor viitoare.

Partidele politice nu trebuie să se joace cu legi de o asemenea importanță. Ne-am bucura să vedem că partidele din România care se grăbesc să conteste acest proiect legislativ să fi venit cu soluții concrete în acest sens, să fi tratat cu prioritate și să fi alocat importanța necesară pentru ca azi România să nu fie țara cu cele mai multe suprafețe înstrăinate din UE. Deși aceste partide au avut, în trecut, în campania electorală priorități precum ,,Recunoașterea europeană a terenurilor agricole ca parte a patrimoniului social și natural local” și ,,introducerea dreptului de reglementare națională a tranzacțiilor cu terenuri agricole.”, nu au venit cu soluții profesioniste asumate public pentru punerea în practică a acestor priorități.

Nu dorim să intrăm într-un joc politic și să fim prinși la mijloc între partidele care s-au poziționat pro și contra acestui proiect legislativ.

Chiar dacă această lege va fi promulgată, este perfectibilă și dacă partidele din România vor cu adevărat să lucreze pentru binele țării, le solicităm să nu blocheze promulgarea și intrarea în vigoare din august 2020. După alegeri se pot organiza grupuri de lucru la care să participe reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai organizațiilor profesionale de profil, care să amelioreze acolo unde mai este cazul legea deja în vigoare, printr-un proiect legislativ nou, în iarnă.

Facem un apel la responsabilitate către toate partidele politice și factorii decidenți pentru a debloca intrarea în vigoare cu celeritate a acestui proiect legislativ necesar și benefic sectorului agroalimentar și siguranței alimentare a României.

În numele Alianței pentru Agricultură și Cooperare,

PRO AGRO – Ionel Arion

UNCSV – Mircea Băluță

APPR – Nicolae Sitaru

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista