Imprimă această pagină
Joi, 01 Iulie 2021 14:09

Fermierii Dan Hurduc, Laszlo Becsek și Nicolaie Apopi asigură, prin rotație, președinția Clubului Fermierilor Români până la finalul anului 2022 Recomandat

Scris de

Clubul Fermierilor Români anunță că își adaptează mecanismele de conducere și coordonare centrală și regională la schimbările majore din agricultura europeană, sub impactul reformei PAC, al Pactului Ecologic European și al programelor Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vor influența dezvoltarea afacerilor agricole în următorii ani.

Clubul Fermierilor Români consideră că în această perioadă critică este necesar mai mult ca oricând un dialog permanent, transparent și constructiv al fermierilor cu structurile legislative și administrative europene și naționale. Fermierii membri în Club sunt implicați direct în consultările care vizează procesul decizional legislativ în domeniul agricol pentru că ei sunt beneficiarii politicilor și deciziilor care se adoptă la nivelul Uniunii Europene și la nivel național.

Clubul s-a angajat în anul 2021 într-un proces de transformare vizând dezvoltarea structurilor de reprezentare regională, care vor fi responsabile pentru elaborarea de propuneri pentru rezolvarea unor probleme specifice și reprezentarea intereselor membrilor în relația cu autoritățile regionale, asigurând creșterea capacității Clubului de consultare directă a membrilor și partenerilor, urmărind astfel valorificarea deplină a noilor mecanisme naționale și europene de finanțare a programelor de agricultură și mediu.

Florian Ciolacu, director executiv

Florian Ciolacu director executiv Clubul Fermierilor Romani

De la 1 iulie, se instituie principiul Președinției rotative și al mecanismului de Troică a Președinției Clubului

Schimbările anticipate prin reforma PAC, precum noile reguli și mecanisme de finanțare sau eco-schemele, cresc mult importanța identificării specificului regional și asigurarea contribuției la elaborarea de politici și programe coerente, fundamentate bine pe nevoile locale, ceea ce trebuie să se reflecte în stimularea prezenței regionale în conducerea Clubului Fermierilor Români.

În acest context, membrii Consiliului Director au decis adoptarea unui nou mecanism de coordonare și conducere a Clubului, care se aplică de la 1 iulie 2021, în paralel cu crearea și dezvoltarea structurilor regionale: instituirea principiului Președinției rotative și a mecanismului de Troică a Președinției Clubului.

Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de 6 luni, iar pentru continuitate și desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, se constituie un grup decizional de tip Troică, format din președintele în exercițiu, fostul și viitorul președinte (desemnați de regiune). „Salut decizia adoptată de Consiliul Director, care reflectă pe deplin spiritul Clubului și obiectivul său principal: asigurarea reprezentării fermierilor din România la nivel național și european. În cadrul grupurilor de lucru și reuniunilor regionale cu fermierii, punem în dezbatere deciziile strategice care urmează să fie adoptate prin reforma PAC, riscurile și oportunitățile privind creșterea competitivității în agricultură în contextul unui buget european diminuat și creșterea extraordinară a ambițiilor de mediu ale Uniunii Europene. Aceste întâlniri sunt un prilej de a înțelege cât mai bine specificul zonelor, ne consultăm cu cât mai mulți fermieri, identificăm problemele acestora și soluțiile care pot fi fundamentate de experții Clubului, pentru a fi propuse mai departe instituțiilor responsabile pentru agricultură”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Președinția rotativă pentru următoarele trei perioade va fi asigurată astfel:

  • 1 iulie – 31 decembrie 2021: Dan Hurduc, Regiunea Moldova

  • 1 ianuarie – 30 iunie 2022: Laszlo Becsek, Regiunea Centru

  • 1 iulie – 31 decembrie 2022: Nicolaie Apopi, Regiunea Banat

Dan Hurduc

dan hurduc cropped 1024x893

Laszlo Becsek

laszlo

Nicolaie Apopi

nicolae apopi

„Noi, Clubul Fermierilor Români, am demonstrat până acum că avem o abordare globală, integrată, la nivel european și național, a direcțiilor de dezvoltare a agriculturii românești. Suntem preocupați și obligați de schimbările anunțate în politicile europene de mediu și agricultură să ne adaptăm capacitatea pentru a valorifica fiecare euro disponibil din 2023 pe noile reguli PAC, bazate pe indicatori de performanță și valorificarea specificului local. În calitate de președinte al Clubului și membru fondator am făcut această propunere privind noul mecanism de conducere, pentru angajarea mai activă a membrilor din regiuni la actul de reprezentare în relația directă cu autoritățile centrale care conduc agricultura românească, pentru a propune cele mai bune soluții în susținerea performanței la nivelul fiecărei regiuni agricole din România”, subliniază Nicușor Șerban, fostul președinte al Clubului Fermierilor Români.

Nicușor Șerban

serban

Dan Hurduc este primul președinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului, care s-a implicat direct în constituirea grupurilor de lucru din Moldova, regiune în care s-au desfășurat până în luna mai toate reuniunile planificate cu fermierii. „Misiunea noastră este să transformăm modelul românesc de agricultură performantă în bună practică europeană, prin dezvoltarea și promovarea inițiativelor legislative care să fie favorabile fermierilor. Susținem proiectele care creează valoare adăugată în agricultură și care cresc competitivitatea fermierilor din România. Decizia colegilor mei din Consiliu mă onorează și le mulțumesc pentru încrederea de a-mi atribui primul mandat în cadrul mecanismului nou de coordonare a Clubului. Fiecare președinte va veni cu un proiect de regiune prin identificarea problemelor importante regionale și dezvoltarea unui plan de acțiune și promovare de care să beneficieze toți fermierii din regiunea respectivă”, susține Dan Hurduc, primul președinte care asigură Președinția rotativă.

Tânărul fermier Ciprian Andrei Olteanu, membru în Consiliul Director

Odată cu implementarea noului mecanism de coordonare, Clubul Fermierilor Români anunță două schimbări în structura Consiliului Director al Clubului: revocarea la cerere a lui Gheorghe Dume din Consiliul Director (care s-a retras din afacerile agricole) și intrarea lui Ciprian Andrei Olteanu ca nou membru în Consiliu. Ciprian Andrei Olteanu este fermier din județul Călărași, membru al Clubului și absolvent al primei serii a programului de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură” organizat de Clubul Fermierilor Români. „Sunt onorat de această oportunitate și privesc pasul acesta cu mare responsabilitate atât față de membrii Consiliului Director al Clubului, cât și față de fermierii membri. Pentru mine personal este un moment important, mai ales pentru că reprezintă un moment de validare a succesului programului de formare a tinerilor lideri. Demonstrăm că tinerii fermieri sunt suficient de maturi și că doresc să se implice în viitorul agriculturii, iar inițiativa Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” ne dă uneltele necesare să putem să reprezentăm interesele fermierilor. Ca fermier, am găsit în cadrul Clubului reprezentare și profesionalism; ca tânăr, am găsit viziune și deschidere către noi oportunități; ca om, am găsit alți oameni ca și mine, alături de care pot construi un viitor mai bun pentru societatea pe care o hrănește fermierul român. Sunt mândru că fac parte din Clubul Fermierilor Români”, a spus Ciprian Andrei Olteanu.

Ciprian Andrei Olteanu

Ciprian Olteanu 1 1367x2048

Foto: Clubul Fermierilor Români

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 632 ori
Mihaela Prevenda

Articole recente - Mihaela Prevenda

Articole înrudite