import - REVISTA FERMIERULUI

În gospodăriile țărănești de la noi se cresc din ce în ce mai puțini porci. Pare-se că noua lege a porcului vine să complice și mai tare ițele pentru micul crescător, care acum trebuie să-și avizeze gospodăria din punct de vedere sanitar-veterinar, să încheie contracte cu o firmă de ecarisare, cu un medic veterinar, pentru a putea vinde la final porcii pe care-i crește în sistem tradițional.

Situația este confirmată de dr. Narcis Bobic, medic veterinar concesionar în circumscripția Moșnița Nouă din județul Timiș: „Creșterea porcului se află într-un impas foarte mare din cauza legislației. Acea lege celebră a porcului ne-a ajuns practic din urmă. Anul trecut, în luna noiembrie, au fost publicate normele metodologice, care după părerea mea, sunt destul de greu de aplicat în gospodăriile țărănești. Cei care doresc să crească scroafe de la care să obțină purcei, pe care mai apoi să-i vândă pentru a obține un venit în gospodărie, trebuie să se autorizeze sanitar-veterinar. Ei, pentru a se autoriza sunt necesare câteva drumuri la Timișoara, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), la Primăria de care aparțin, la cabinetul medicului veterinar, la o societate de ecarisaj etc. Consider că sunt cîteva lucruri care constituie o piedică pentru oameni, mulți dintre ei ajunși la o anumită vârstă, dar și pentru capacitatea lor de a înțelege aceste cerințe”.

Dr Narcis Bobic

 

DSVSA, incompetență sau nepăsare?

 

Pornind de la realitățile noii legi, am ajuns în satul Icloda din comuna Sacoșu Turcesc (Timiș), în gospodăria doamnei Zorița Savu, care, deși nu are o vârstă înaintată, ba a mai lucrat zece ani și în Germania, deci înțelege exact care sunt cerințele legii porcului, se străduie încă din luna noiembrie din 2023 să-și autorizeze ferma de suine. Deși a îndeplinit o serie de condiții, încă este departe de izbăvitoarea autorizație de funcționare. „Anul trecut, în noiembrie, am depus niște acte în vederea autorizării, însă am primit un telefon prin care am fost informată că nu sunt actele în regulă. A trebuit să fac prin notariat o împuternicire, ca soțul să-mi poată transfera codul de exploatație, dar nu înțeleg de ce a fost necesar, că doar nu suntem divorțați, nu a murit, locuim în aceeași casă... Pentru ce mai trebuie transferat codul de exploatație, chiar nu înțeleg?!?”, ne-a povestit Zorița Savu.

Zorita Savu

Ultimul obstacol este impus chiar de medicul veterinar, care nu dorește să încheie un contract de prestări servicii, în conformitate cu noua lege. „Mi-am făcut toate actele și acum medicul veterinar nu mai vrea să facă un contract cu mine. Între timp scroafele fată și eu umblu cu actele în geantă din stânga-n dreapta. Nu știu dacă are dreptul să refuze încheierea unui contract, pur și simplu m-a informat că are probleme destule și să-mi caut alt medic veterinar, deși evidența animalelor este pe gospodăria de la Icloda.  Ca să-mi găsesc un alt medic veterinar ce să fac, să-mi iau casă în altă parte? Să mut animalele în altă parte, unde medicul veterinar este mai de treabă? Până la urmă nici nu am beneficiat de cine știe ce servicii, în afară de crotaliere și de tratamente pe care le făceam tot eu. De multe ori, medicii erau foarte ocupați și nu mai ajungeau atunci când îi solicitam, sau veneau când nu mai aveam nevoie, pentru că porcul nu așteaptă până își face timp medicul”, adaugă Zorița Savu.

Ceața care a însoțit Legea porcului cu privire la numărul de porci din gospodărie, a făcut ca mulți crescători să-și reducă benevol numărul de porci, pentru a nu intra în conflict cu legea. În această situație s-a aflat și doamna Zorița Savu: „Am sacrificat din cauza faptului că toate zvonurile erau că vine Legea porcului și nu te mai lasă să crești mai mult de cinci porci, așa că am rămas cu cinci scroafe, deși aveam cam zece scroafe gestante, 86 – 90 de purcei am avut anul trecut și i-am dat, ca să scap de ei, că nu știam ce lege vine. Eu aș fi vrut să am toate actele în regulă așa cum cere legea asta, să dorm liniștită noaptea, că pot vinde un purcel și să nu mă trezesc cu poliția la poartă. Am condiții să cresc chiar mai mult de o sută de porci pe an. Avem terenul nostru, 19 hectare, pe care acum le-am dat în arendă, pentru că soțul s-a îmbolnăvit și nu mai poate să-l lucreze, dar cerealele ni le producem singuri, nu ținem porcii prin gunoaie, le oferim o hrană sănătoasă. Când ne-am apucat să creștem porci, am zis că facem ceva benefic pentru familie și pentru cei care vor să mănânce ceva sănătos, nu de la supermarket. Acum, am zis să nu mai ținem porci pentru sacrificat. Am hotărât să creștem scroafe pentru reproducție, pentru că cei care doresc să crească un purcel sau doi pentru consum propriu nu mai au de unde să-i cumpere”.

383090053 1367504097477365 4736289652142812384 n

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, instituția statului care ar trebui să explice legislația pe înțelesul tuturor și chiar să netezească drumul crescătorilor pe circuitul hârtiilor, pare că mai degrabă încurcă decât ajută, fie din incompetență, fie din nepăsare. „Am avut o discuție la DSVSA, prin octombrie 2023. De acolo mi-au spus cu nu o să pot să-mi vând purceii și să fac ce fac cu ei. Eu am vrut să fac lucrurile legal. Soțul meu a fost foarte bolnav. M-a costat 1.000 de lei o singură fiolă de albumină. I-am spus doamnei de la DSVSA că dacă nu o să am posibilitatea să plătesc medicamentele soțului, o să tai crotaliile porcilor, o să-i vând fără, o să fac pușcărie, iar pe soț îl aduc la DSVSA împreună cu porcii pe care n-am reușit să-i vând, să se spele cu ei pe cap. Chiar am remarcat la Direcția Sanitară Veterinară că sunt foarte multe persoane care dau explicații și habar n-au ce se întâmplă. Mi-a spus, de exemplu, o doamnă de acolo, că dacă nu pot să fac hârtia de mișcare cu medicul veterinar atunci când vând purceii, să o fac cu două trei zile înainte. Păi ce fac dacă actele sunt întocmiote pe purcei pe care clientul nu-i dorește. Vrea alții, nu-i plac porcii pe care i-am ales eu. Ce fac cu hârtiile pe care mi le-a făcut medicul veterinar cu două zile mai repede?, se întreabă, pe bună dreptate, Zorița Savu. Mi-aș dori să mă susțină și pe mine cineva, să mă îndrume, să mă poată ajuta, nu să-mi spună, mai aveți nevoie de hârtia aia, sau aveți hârtia aia dar, totuși nu e bună. Asta te face să renunți. Dar, sunt o fire foarte ambițioasă și nu renunț, chiar dacă ar fi să țin porcii la negru.”

Până la urmă, toate peripețiile prin care a trecut, n-au făcut altceva decât să o ambiționeze să meargă mai departe pe doamna Zorița Savu. Dar, oare câți crescători au determinarea și ambiția ei?

384566680 1370736877154087 1396161630955107942 n

 

Porcul din gospodăriile țărănești, pe cale de dispariție

 

Medicul veterinar Narcis Bobic, are îndoieli serioase cu privire la viitorul porcului din micile gospodării țărănești: „Din punctul meu de vedere, având în spate 22 de ani de practică la țară, între crescătorii de animale, chiar nu cred că cineva va mai salva porcul românesc. Una este discursul public al ministrului Agriculturii Florin Barbu, care ne spune că provine dintr-o familie de țărani care a crescut porc în gospodărie și că această activitate nu este în pericol, și alta este realitatea din teren. Începând cu anul 2020, în baza Ordonanței 117 am făcut lunar informări pentru crescătorii de porci, prin care le-am adus la cunoștință care este legislația națională și europeană în această privință. Oamenii au înțeles situația și au început să coopereze foarte bine. Au început să-și anunțe fătările, să putem veni și să identificăm purceii, să-i crotaliem, au început să anunțe vânzările, sau cei care au cumpărat m-au anuțat să vin să-i iau în evidență. Acum, merg în aceeași gospodărie și îi spun omului că-i identific purceii, conform obligațiilor legale, doar că el nu-i mai poate vinde, deoarece nu e autorizat sanitar- veterinar. De aici începe blocajul, pentru că un gospodar care are o scroafă care-i fată 10 - 12 produși pe an, sacrifică pentru consumul familiei doi, trei sau, hai, patru porci, restul îi vinde, să-și asigure niște bănuți din care să trăiască. Or, dacă nu mai poate face acest lucru, mesajul este: domnu` doctor, în situația asta, cred ca pun haina în cui și mă las de această activitate și mă duc și eu la supermarket să cumpăr de acolo.”

În felul acesta, încet-încet, creșterea porcului ca activitate tradițională dispare, astfel că porcul crescut în bătătura țăranului, cu o hrană naturală, într-un an de zile este înlocuit de cel crescut în sistem intensiv, bun de sacrificat în numai patru luni și care, de cele mai multe ori, ajunge pe rafturile supermarketurilor din import.

Cei care se mai încumetă să crească porcul acasă, preferă să o facă la negru, departe de ochii autorităților și, astfel, o activitate economică ce ar putea alimenta cinstit bugetul secătuit al țării, este îngropată cinic și posibil pentru totdeauna de autoritățile statului. Cifrele confirmă. Ele spun că numai în 2023, efectivele de porci din România au scăzut cu aproximativ 500.000 de capete, ajungând la un total de 2,8 milioane, din care ceva mai mult de un milion de porci sunt crescuți în gospodăriile țărănești.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Zootehnie

Comisia Europeană propune creșterea tarifelor la importurile în Uniunea Europeană de cereale, semințe oleaginoase și produse derivate din Rusia și Belarus, inclusiv făină de grâu, porumb și floarea-soarelui. Taxele vor fi de 95 euro (102,8 dolari) pe tona metrică de cereale şi de 50% pentru seminţele oleaginoase. Noile tarife vor putea fi aplicate după ce vor fi aprobate de guvernele statelor UE.

Propunerea de majorare a tarifelor pentru produsele agricole importate din Rusia și Belarus este o măsură care previne destabilizarea pieței UE prin orice viitoare redirecționare semnificativă a produselor cerealiere rusești pe piața Uniunii. De asemenea, prin astfel de măsuri se intenționează împiedicarea Rusiei să folosească veniturile din exporturile către UE pentru a-și finanța războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Tranzitul cerealelor, semințelor oleaginoase și produselor derivate din Rusia și Belarus către țări terțe nu este afectat de această propunere.

Propunerea CE va fi analizată de Consiliul Uniunii Europene și odată adoptate de Consiliu, tarifele vor fi aplicate imediat.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Potrivit Comisiei Europene, în vederea punerii în aplicare a normelor privind etichetarea vinurilor în ceea ce privește includerea pe etichete a listei ingredientelor și a declarației nutriționale, noile indicații obligatorii trebuie să se aplice în cazul vinurilor introduse pe piață de la data stabilită în Regulamentul (UE) 2021/2117, respectiv 8 decembrie 2023.

Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) informează că toate vinurile naționale sau importate introduse pe piața Uniunii Europene după data de 8 decembrie 2023 trebuie să îndeplinească noile cerințe de etichetare. Cu toate acestea, până la epuizarea stocurilor, vinul produs înainte de 8 decembrie 2023 poate continua să fie introdus pe piață în conformitate cu cerințele de etichetare aplicabile înainte de această dată. În cazul vinurilor importate înainte de 8 decembrie a.c., acestea sunt considerate produse anterior și, prin urmare, eligibile pentru scutire.

qr cod

„Pentru a veni în sprijinul producătorilor, începând cu data de 8 decembrie 2023 Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole a creat posibilitatea în aplicația ONVPV B2B, de utilizare a codului QR al însemnului de certificare a originii şi autenticităţii vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și varietale pentru afișarea informațiilor nutriționale. Aplicația se adresează tuturor producătorilor care deja o utilizează pentru certificarea vinurilor cu DOC/IG/varietale, și este gratuită”, a precizat Diana Pavelescu, DipWSET – consilier promovare în cadrul ONVPV.

info eticheta vin

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Joi, 12 octombrie 2023, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole.

Prin acest act normativ se stabilesc măsuri temporare de instituire a unui acord de punere pe piață în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, în vederea atenuării repercusiunilor negative imediate în sectorul producției primare și al procesării. Prezenta ordonanță de urgență se aplică până la data de 31 decembrie 2023.

Produsele agricole care fac obiectul importului reglementat prin prezenta ordonanță de urgență sunt: grâu și meslin; porumb; semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate; semințe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate.

Produsele agricole pot fi importate numai pe baza unui acord emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru operatorii economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice:

a) 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor;

b) 1061 - Fabricarea produselor de morărit;

c) 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;

d)  014  – Creșterea animalelor.

 

Procedura de emitere a acordului

 

I. Operatorul economic care intenționează să importe produsele agricole din Ucraina, solicită la MADR eliberarea acordului, pe baza prezentării unui document din care să reiasă necesitatea de completare a stocurilor, precum și a altor acte necesare menționate în OUG.

II. MADR, pe baza raportului emis de o Comisie constituită în cadrul aceleiași instituții, eliberează acordul, după validarea de către autoritățile române a informațiilor prezentate de operatorii care solicită emiterea acordului.

III. Comisia este compusă din următorii reprezentanți:

a) un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

b) un reprezentant al Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA);

c) un reprezentant al Autorității Vamale Române;

d) un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

IV. Operatorul economic prezintă un certificat de conformitate al produsului ce urmează a fi importat, eliberat de ANSVSA cu privire la respectarea normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, în urma testării unei mostre din produsul agricol.

V. În baza acordului eliberat de MADR, operatorul economic român încheie un contract de vânzare cu un operator economic licențiat de către Ucraina pentru cantitatea de produs necesară prevăzută în acord, apoi se desfășoară operațiunile de import, sub supravegherea autorităților vamale române.

VI. Sigiliul vamal va fi desfăcut la destinație, respectiv la sediul sau la punctul de lucru al operatorului economic din România, în prezența reprezentanților Autorității Vamale Române și ai ANSVSA.

VII.  ANSVSA recoltează probe din produsul importat și verifică dacă acesta are aceleași calități prevăzute în certificatul de conformitate, iar în situația în care produsele sunt constatate neconforme, acestea se returnează la locul de origine pe cheltuiala exportatorului.

VIII. De asemenea,  prin actul normativ se reglementează:

- Regimul sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor actului normativ;

- Formularistica utilizată în aplicarea prevederilor ordonanței de urgență.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate
Marți, 19 Septembrie 2023 17:02

Fără importuri din Ucraina, 30 de zile

Având în vedere că pe 15 septembrie 2023 a încetat interdicția privind importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina, luni – 18 septembrie 2023, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au avut loc discuții la care au participat reprezentanții organizațiilor profesionale ale fermierilor, conducerea MADR, precum și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ai Autorității Vamale Române. Concluzia, o lună nu se fac importuri din Ucraina.

Conform Deciziei Comisiei Europene, pe 18 septembrie 2023, Ucraina a prezentat un Plan de acțiune privind exporturile sale astfel încât să nu se producă perturbări în piețele agricole ale Țărilor Membre vecine cu Ucraina, plan care prevede introducerea unui sistem de licențe de export Ucraina/licențe de importuri în România. Procedura de licențiere va fi elaborată în termen de 30 zile, perioadă în care nu se importă nimic din Ucraina.

Din partea României, MADR este autoritatea responsabilă cu emiterea licențelor de import pe cele patru produse, grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță. Vor primi licențe de import doar operatorii economici din zootehnie - pentru consum propriu în ferme, cât și cei din industria de procesare - în funcție de stocuri și necesarul pentru șase luni de procesare.

Organizațiile profesionale au solicitat ca cei care vor achiziționa produse agricole din Ucraina să nu beneficieze de compensații pentru efectele negative create de introducerea pe piață a mărfurilor ucrainene. „Am cerut ca ajutoarele să ajungă doar la acei operatori economici care utilizează marfă de proveniență România și trasabilitate 100%”, precizează Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC).

Prin urmare, s-a decis ca timp de o lună să nu se facă importuri din Ucraina. „Dacă se vor realiza importuri în cele 30 zile, România va lua imediat măsura unilaterală de a interzice importurile din Ucraina. În acest sens, Autoritatea Vamală din România va pune la dispoziție un call center și o adresă de email unde se vor putea depune de către orice cetățean sesizări și transmite poze sau alte dovezi pentru a semnala încălcarea interdicției de import sau tranzit, a condițiilor pe care trebuie să le respecte produsele din UE și implicit non-UE, inclusiv din punct de vedere al calității verificate de ANSVSA. Tratatul UE - Ucraina și acordarea unor derogări au avut în principal în vedere crearea și menținerea unor culoare de tranzit pentru produsele ucrainene, nu rămânerea în piețele țărilor membre UE. Pentru apărarea fermierilor noștri ne menținem hotărârea de a acționa împreună cu autoritățile doar în scopul tranzitului de produse ucrainene către țările sărace și nu pe piața comunitară. Aşa cum domnul ministru ne-a cerut să păsuim 30 de zile, ca să poată fi implementat mecanismul, îi asigurăm pe fermierii noştri, colegii noştri, care aşteaptă un răspuns de la noi, că suspendăm pentru 30 de zile cererile noastre. La cel mai mic semn că nu se respectă aceste decizii de implementare a planului pe care l-a gândit ministerul, vom reacţiona în consecinţă prin proteste de amploare. Practic, ministerul ne oferă 30 de zile şi noi oferim ministerului tot 30 de zile. După 30 de zile revenim la planul iniţial. Aşteptăm şi avem încredere în Guvern că aceste măsuri se vor implementa. În zilele următoare ne vom întâlni şi cu prim-ministrul. Vom agrea din nou aceste măsuri pe care le va implementa Ministerul Agriculturii împreună cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor şi vom decide în consecinţă”, transmite AAC.

Alianța reamintește că, pentru situația critică în care se află fermierii din țara noastră, din punct de vedere financiar în anul agricol 2022-2023, sunt responsabile două fenomene: costul de achiziție ridicat pentru input-uri și prețul de vânzare scăzut al producției agricole. „În toamna anului 2022 și primăvara anului 2023 au fost creșteri ale costurilor de producție până la 300%, pe fondul conflictului din Ucraina și a scumpirii accelerate a energiei electrice, producătorii de tratamente, îngrășăminte și material săditor au ridicat prețurile pentru aceste categorii de produse. În primăvara, vara și toamna anului 2023 piața de desfacere a cerealelor din România este accelerat și constant afectată de către tranzitul și importurile cerealelor din Ucraina. Deși importul este interzis (permis doar tranzitul) există semnale și informații legat de faptul că la momentul actual se vând cereale din Ucraina direct în România sau prin Republica Moldova sau comerț intracomunitar prin Polonia la preț de 500 - 550 lei/to (90 euro/to achiziție la care se adaugă transportul). Acest lucru destabilizează puternic piața de desfacere și influențează negativ prețurile de vânzare ale cerealelor aparținând fermierilor din România”, arată AAC.

Pierderile la grâu și porumb sunt la 40% din costuri, la nivel național, susțin fermierii. La toate acestea se adaugă prețuri foarte mari la îngrășăminte, care vor impacta și costurile anului de recoltă 2024. „Spre exemplu, 90% din îngrășămintele importate în România sunt aduse de o companie care face profituri colosale importând îngrășăminte din Rusia, care ajung în România cu origine Iordania și Egipt la 400-500% din prețul de vânzare de la fabrică”, mai spun agricultorii.

Sumele alocate de către Uniunea Europeană pentru 2023, prin mecanismul de criză (circa 500 milioane euro), sunt epuizate în acest an. „Situația din sectorul agricol românesc este precară și nu se poate compensa sub nici o formă impactul cauzat fermierilor noștri și statului român (circa 4,5 miliarde euro, din care s-a acordat o compensare care poate ajunge la maximum 80 milioane euro - contribuție UE+RO). Cei mai mulți dintre fermieri sunt în situații dificile de achitare a datoriilor și continuare a activității agricole”, a încheiat Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Miercuri, 19 iulie 2023, la Varșovia, a avut loc întâlnirea miniștrilor Agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, România și Slovacia. Tema principală a reuniunii a vizat situația de pe piețele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și măsurile posibile pentru a asigura reguli corecte pentru fermierii din statele membre UE și țările candidate. Participanții au căutat o abordare comună pentru problemele cu care se confruntă fermierii din cadrul celor cinci țări, care va fi prezentată și susținută în următorul Consiliu AgriFish.

La finalul reuniunii de la Varșovia, oficialii au semnat o declarație comună a miniștrilor Agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declarație, miniștrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele și semințele oleaginoase.

„Măsurile preventive, care sunt în vigoare din luna mai a acestui an, au făcut posibilă reducerea presiunii asupra piețelor locale din țările noastre, permițând, în același timp, tranzitul mărfurilor ucrainene către piețele sale tradiționale din țările non-UE. În același timp, în cadrul așa-numitei Platforme Comune de Coordonare, se lucrează pentru îmbunătățirea tranzitului prin țările noastre și pentru căutarea de noi canale de transport prin UE. Această activitate se îndreaptă în direcția corectă, cu toate acestea, încă nu a ajuns la o stare care să permită exportul fără probleme a unor cantități suplimentare de mărfuri ucrainene care cu siguranță vor intra pe piețele țărilor noastre ca urmare a retragerii măsurilor preventive pe 15 septembrie 2023. În cazul nereînnoirii Inițiativei privind cerealele Mării Negre, termenul actual va cauza cu siguranță perturbări suplimentare ale pieței în țările noastre. Amploarea cantităților excedentare de cereale și alte produse agricole de pe piețele țărilor noastre va fi cunoscută abia după recoltare, care nu va fi finalizată până pe 15 septembrie. Cu toate acestea, pe baza primelor estimări, putem anticipa volumul crescut al recoltei din acest an în unele state membre. În cazul în care măsura preventivă nu este extinsă, aceasta va avea un impact profund în statele membre din prima linie asupra prețurilor și capacității de depozitare, care este esențială pentru recoltarea cerealelor. Prin urmare, considerăm că măsurile preventive ar trebui prelungite cel puțin până la sfârșitul anului”, se arată în declarația comună a miniștrilor Agriculturii din cele cinci țări afectate de importurile de produse din Ucraina.

Ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a declarat: „Suntem hotărâți să-i sprijinim pe fermierii noștri să își valorifice corect producția și rezultatele muncii lor pentru a ne asigura tuturor securitatea alimentară. Fermierii români au fost puternic afectați de războiul din Ucraina, la fel cum au fost afectați și fermierii din statele din apropierea conflictului. Vom merge în fața Comisiei Europene cu o poziție comună privind prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puțin până la finalul acestui an. Cetățenii europeni în momentul de față se confruntă deja cu efectele inflației și este datoria noastră de decidenți politici să luăm toate măsurile pentru a evita presiunea suplimentară pe cei care produc alimente deja la costuri greu de suportat. Am încredere că împreună vom putea să susținem punctul de vedere în fața colegilor din celelalte state și în fața Comisiei Europene, iar decizia va fi cea corectă pentru viitorul agriculturii europene și pentru securitatea alimentară a întregii Uniuni”.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia au primit vot pozitiv din partea statelor membre pentru granturi în valoare totală de 100 milioane de euro pentru compensarea pierderilor economice cauzate de importurile de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina, în cadrul Comitetului pentru organizarea comună de piață.

Plecând de la primul pachet în valoare de 56 milioane euro aprobat în 3 aprilie a.c., Comisia Europeană propune aprobarea celei de-a doua tranșe în valoare de o sută de milioane euro pentru cele cinci state membre afectate de importurile de cereale. În plus, CE a adoptat un nou regulament privind măsurile autonome cu valabilitate 15 septembrie 2023, care prevede interzicerea importurilor pentru principalele produse alimentare.

Astfel, României îi revine suma de 29.730.000 euro, în timp ce restul statelor vor primi: 9.770.000 euro - Bulgaria; 15.930.000 euro - Ungaria; 39.330.000 euro - Polonia; 5.240.000 euro - Slovacia.

Regulamentul oferă posibilitatea celor cinci țări să adauge granturi suplimentare în procent de până la 200%, cu condiția ca plățile să nu distorsioneze piața sau să producă supra-compensații, iar plățile să fie realizate până la 31 decembrie 2023.

Totodată, Comisia Europeană a precizat că pachetul de sprijin financiar țintește compensarea parțială a celor mai afectați fermieri de importurile de cereale din Ucraina pentru cele cinci state membre vecine conflictului. Cheia de alocare a avut în vedere nivelul plăților directe, nivelul comerțului cu cereale și fluctuațiile aferente.

Până la cel târziu 30 septembrie 2023, cele cinci țări vor notifica CE cu privire la:

  • Descrierea măsurilor care trebuie luate;

  • Criteriile utilizate pentru a determina metodele de calcul al ajutorului și justificarea repartizării ajutorului între fermieri;

  • Impactul preconizat al măsurilor în vederea compensării fermierilor pentru pierderile economice cauzate de importurile de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina;

  • Acțiunile întreprinse pentru atingerea impactului preconizat al măsurilor;

  • Acțiunile întreprinse pentru evitarea denaturării concurenței și a supra compensării;

  • Prognoza pentru plățile cheltuielilor Uniunii defalcate pe lună până la 31 decembrie 2023;

  • Nivelul sprijinului suplimentar acordat în temeiul articolului 2 alineatul (2);

  • Acțiunile întreprinse pentru a controla eligibilitatea fermierilor și pentru a proteja interesele financiare ale UE.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Restricțiile privind importurile de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui din Ucraina au fost prelugite de Comisia Europeană până la data de 15 septembrie 2023. Cinci țări, România, Polonia, Slovacia, Bulgaria și Ungaria, interzic importul cerealelor ucrainene, permițând doar tranzitul către alte state. Potrivit lui Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, CE va aproba, pe 12 iunie 2023, despăgubiri de o sută de milioane de euro din rezerva de criză, pentru fermierii din cele cinci state membre UE. România va primi aproape 30 milioane de euro.

Ministrul plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, Achim Irimescu, a menționat că fondurile destinate fermierilor români pentru compensarea pierderilor generate de importurile ieftine din Ucraina se vor dovedi insuficiente. „Ministerul Agriculturii a evaluat pierderile României la trei miliarde de euro, în timp ce Comisia Europeană le-a evaluat la două miliarde. Trebuie să se știe că, la nicio criză, niciodată, din bani europeni nu se compensează sută la sută producătorul. Acum, Comisia vine cu o compensare de o sută de milioane de euro, din care României urmează să-i revină circa 30 de milioane de euro, sumă pe care statul român o poate tripla din bugetul național, dacă are bani”, a precizat Achim Irimescu.

achim irimescu decembrie 2015 9

Conform oficialului, există interes mare la nivel european pentru cerealele din Ucraina, fiind țări care se bucură de prețurile mici ale produselor ucrainene. Achim Irimescu a dat exemplu Spania, a cărei zootehnie are nevoie an de an de două milioane de tone de porumb din import. La fel, Portugalia importă un milion de tone de porumb. Și Italia este o mare importatoare, iar Olanda importă vreo 3,5 milioane de tone de porumb din Ucraina. „Pentru aceste țări a fost bine că au venit cereale ieftine din Ucraina”, a punctat Achim Irimescu. El a adăugat că cele cinci state membre UE în care se interzice importul de cereale ucrainene au solicitat prelungirea restricțiilor cu un an sau măcar până la finalul lui 2023. Însă, decizia Bruxellesului rămâne interzicerea importurilor de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui din Ucraina până la 15 septembrie 2023 și, în funcție de situație, există posibilitatea unei noi prelungiri a restricțiilor.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print!!!

Publicat în Știri

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, membră a COPA-COGECA, anunță că va participa la manifestul fermierilor și cooperativelor organizat de Grupul de la Visegrad extins. Manifestația se va desfășura la Bruxelles, pe 23 mai 2023, între orele 11:00 și 13:00, în zona Schuman. Vor fi prezenți 200 de participanți din șase țări (România, Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria și Slovacia), iar 50 vor fi din partea României.

„Protestul este consecința nemulțumirii și dezamăgirii profunde a fermierilor și cooperativelor din țările vecine Ucrainei în legătură cu soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de acest conflict armat. Comerțul internațional cu mărfuri agroalimentare cu Ucraina a fost liberalizat pentru încă un an. Compensația plătită unor țări este cu mult sub nivelul necesar. Nu toate țările din Europa Centrală și de Est afectate de liberalizarea comerțului cu Ucraina sunt compensate. Subliniem sprijinul nostru pentru Ucraina, poporul ucrainean și fermierii ucraineni. Sperăm să se încheie rapid conflictul militar neprovocat de Ucraina și susținem acordarea de ajutor Ucrainei, dar un astfel de ajutor nu trebuie să pericliteze viabilitatea și competitivitatea fermierilor din Uniunea Europeană sau să conducă la lichidarea acestora”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Situația este gravă. „Ca urmare a unor eșecuri de facto a așa-numitelor culoare de solidaritate, fermierii din țările noastre se confruntă în prezent cu o scădere rapidă a prețurilor și cu o lipsă a cererii de cereale și semințe oleaginoase din cauza unui exces al ofertei față de cerere. Stocurile sunt la 150% din nivelul tipic pentru această perioadă a anului, iar următoarea recoltă începe în două luni și există o posibilitate reală să nu avem cui să vindem și să nu fie loc de depozitare pentru cerealele și semințele oleaginoase din recolta viitoare.”

Culoarele de solidaritate nu funcționează. „Situația este cauzată, în principal, de importul fără taxe vamale pentru produsele agricole ucrainene care intră în Uniunea Europeană, unde au fost importate grâu, porumb și soia, chiar dacă acestea erau destinate țărilor terțe sau cumpărătorilor tradiționali de produse ucrainene. Pentru a ajuta Ucraina să își exporte producția agricolă și să hrănească țările dependente de importuri, Comisia a introdus așa-numitele coridoare de solidaritate, dar acestea au fost abuzate de intermediari oportuniști pentru a se îmbogăți ușor și rapid.”

Piața îi dezamăgește pe fermieri. „Europa Centrală și de Est este inundată de producția ucraineană. Prin urmare, fermierii vor căuta alternative de depozitare sau alte opțiuni de comercializare, cu prețul unor condiții comerciale mai proaste. Într-un termen atât de scurt, nu există nicio posibilitate reală de a crește capacitatea de depozitare, cel puțin nu fără a compromite parametrii de calitate ai producției și, în principal, capacitatea acesteia de a rezista la mucegai și dăunători. Această situație poate avea cel mai mare impact, în special asupra fermierilor mai mici.”

Fermierii nu sunt cauza inflației în Europa. „Prețul grâului este determinat de piețele mondiale, urmând logica echilibrului dintre cerere și ofertă. Fermierii nu au provocat și nici nu au exploatat în mod intenționat situația pieței anul trecut, deoarece ei nu pot influența prețul final la destinația finală a produsului lor și în acest moment nu pot influența nici situația pieței.”

Nici fermierii ucraineni nu au beneficii. „O mare parte din grâul ucrainean și alte produse agricole nu au ajuns în țările cu o dependență ridicată de importurile de alimente, ci pe piața europeană, fără a îndeplini parametrii de calitate stricți și fără a fi cultivate cu același respect pentru mediu pe care Uniunea Europeană îl cere agricultorilor. Având în vedere că produsele agricole de bază sunt importate în Uniunea Europeană nu de către fermieri, ci de către comercianți, această preluare parțială a piețelor noastre nu este nici măcar în beneficiul fermierilor ucraineni (cei pe care ar trebui să-i ajute culoarele de solidaritate), care primesc doar o fracțiune din prețul real.”

Consumatorii sunt în pericol. „Considerăm că este o problemă majoră faptul că, odată ce mărfurile trec granița în Ucraina, acestea trec pe piața unică liberă a UE și este foarte dificil să distingem destinația lor finală. Nici măcar statisticile oficiale nu pot să reflecte realitatea, deoarece există speculații cu privire la reambalarea mărfurilor sau amestecarea deliberată a grâului ucrainean și a altor cereale cu producția locală, pentru a respecta parametrii de calitate și a reduce riscul de a depista alimente nesănătoase în lanțul alimentar.”

Camioanele supraîncărcate care vin din Ucraina distrug infrastructura. „Numărul camioanelor încărcate cu produse primare procesate (ulei, făină, mălai, zahăr) a crescut și este nevoie de contingente în toate statele membre pentru a ține situația sub control și pentru a nu duce la distrugerea industriilor din țările din Europa de Est. Infrastructura din țările limitrofe este incapabilă să facă față acestui aflux masiv de produse agricole provenite din Ucraina, deoarece aceasta abia poate asigura nevoile propriilor țări. Dacă nu se iau măsuri, va exista un blocaj total în următoarea campanie. Astfel, o mulțime de cantități recoltate vor fi lăsate și puse direct pe câmp sau nu vor fi recoltate deloc, deoarece nu există transport și nici spațiu de depozitare disponibil.”

 

Ce solicită fermierii europeni

 

Fermierii și cooperativele din Europa Centrală și de Est, care participă la protestul din 23 mai 2023 la Bruxelles, au următoarele revendicări:

Cerințe principale

  • Restabilirea taxelor vamale și contingentelor la produsele agricole și alimentare ucrainene;

  • Extinderea listei de produse reglementate de regulamentele privind măsurile preventive temporare referitoare la importurile din Ucraina pentru a include ouăle, carnea de pasăre, uleiul, făina, mălaiul, zahărul, fructele și legumele, precum și prelungirea acesteia până la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană;

  • Este favorabil faptul că importurile au fost interzise până la 5 iunie 2023, dar ceea ce este în continuare îngrijorător este faptul că acelor contracte deja în vigoare li s-a permis să rămână necontrolate. În acest fel nu poate exista o situație clară cu privire la acestea, deoarece ele pot fi falsificate, adăugate cantități suplimentare și antedatate. În cazul în care, după 5 iunie, interdicția de import în cele 5 țări este ridicată, fermierii solicită extinderea împărțirii riscurilor între toate statele membre ale UE, astfel încât fiecare stat să primească și să utilizeze un contingent de produse agricole din Ucraina, direct proporțional cu mărimea țării și a populației sale, astfel încât să poată fi în continuare ajutată Ucraina și să nu fie aduse țările din Europa de Est în blocaj logistic, fermierii în faliment și colaps;

  • Extinderea listei țărilor care pot decide să interzică introducerea anumitor mărfuri agroalimentare din Ucraina pe piețele proprii cu Cehia;

  • Extinderea listei țărilor eligibile pentru pachete de compensare, inclusiv Rezerva de criză cu Cehia;

  • Crearea unui fond special pentru sprijinirea fermierilor din Europa Centrală și de Est, deosebit de afectați de consecințele invaziei rusești în Ucraina, finanțat în afara fondurilor alocate Politicii Agricole Comune;

  • Să se permită statelor membre din Europa Centrală și de Est să aplice ajutor național în conformitate cu deciziile guvernelor lor;

  • Creșterea finanțării pentru construirea rutelor de transport, a infrastructurii de transport și a porturilor care să permită tranzitul eficient al produselor agricole și alimentare din Ucraina către porturile din Marea Baltică și Marea Neagră;

  • Să se acorde sprijin financiar și de personal pentru serviciile fitosanitare naționale care examinează produsele agricole importate;

  • Consolidarea mecanismelor de control a transportului pe culoarele de solidaritate și calității produselor transportate;

  • Asigurarea răspunsurilor mai rapide din partea autorităților Uniunii Europene la situația economică actuală din sectorul agricol;

  • Atingerea obiectivelor PAC fără reducerea competitivității producătorilor agricoli și impunerea concurenței neloiale asupra produselor agroalimentare din UE în detrimentul celor din afara UE – Reciprocitate.

Cerințe secundare

  • Verificarea ipotezelor din cadrul Green Deal și evaluarea impactului Directivei privind emisiile industriale și a Regulamentului privind utilizarea durabilă a produselor fitosanitare asupra producției agricole (SUR);

  • Retragerea propunerilor cuprinse în Legea refacerii naturii, a căror implementare ar duce la eliminarea multor operațiuni de creștere a animalelor;

  • Introducerea NGT(tehnici de ameliorare moderne) în același pachet cu SUR și implementarea SUR numai după ce avem alternative și opțiuni eficiente și eficace;

  • Sprijinirea îmbunătățirii habitatului, asigurarea densităților de populație la suprafață și asigurarea protecției populației;

  • Asigurarea urgentă a convergenței plăților pe suprafață la nivelul UE.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România a transmis autorităților o listă cu măsuri urgente pentru protejarea fermierilor români. În situația în care reacția guvernanților nu va fi imediată și măsurile nu vor fi implementate, Forumul APPR anunță organizarea unui protest la nivel național în data de 7 aprilie 2023.

Astfel, fermierii români transmit un ultimatum, „ca urmare a lipsei de reacție a autorităților naționale și europene la notificările transmise, a sumelor compensatorii derizorii alocate fermierilor români, a lipsei oricăror perspective de stabilitate a pieței de cereale din România, a atitudinii relaxate pe care o afișează decidenții europeni, atitudine pe care o considerăm sfidătoare la adresa eforturilor pe care fermierii noștri le-au depus pentru a face față concurenței neloiale acerbe provocată de fluxurile necontrolate de marfă de proveniență ucraineană”.

Măsurile solicitate pentru protejarea fermierilor români:

  • Separarea, în vămile românești, a fluxurilor de mărfuri agricole, în funcție de proveniență, respectând culoarele de tranzit destinate Ucrainei;
  • Asigurarea trasabilității importurilor printr-un control strict al calității și evitarea ambiguităților legate de originea mărfurilor agricole;
  • Urgentarea acordării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de secetă la culturile semănate în primăvara anului 2022.

„Aceste solicitări sunt imperios necesare pentru evitarea unui colaps al agriculturii roamânești. Pe această cale, lansăm un apel la reacție pentru celelalte organizații și asociații de fermieri, precum și pentru oricare fermier din România, să se alăture protestului, în cazul în care cerințele exprimate mai sus rămân fără răspuns”, precizează FAPPR într-un comunicat de presă.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, structură asociativă afiliată la organizațiile internaționale Copa-Cogeca și CEPM (Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb din Europa), este un activ și constant partener de dialog civil al autorităților de la București și Bruxelles, militând, în numele membrilor săi, fermieri de cultură mare și unități care efectuează procesare primară, pentru soluții și măsuri de politici publice corecte și proporționale.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Pagina 1 din 4

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista