Marţi, 31 Ianuarie 2012 11:32

Strategia ANSVSA pentru 2012, în dezbatere

Da o nota articolului
(2 voturi)

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a organizat, în 16 ianuarie, o întâlnire de lucru cu instituţiile publice din subordinea sa, cu membri ai Comisiei pentru agricultură din Senat şi Camera Deputaţilor, cu reprezentanţi ai Colegiului şi Patronatului medicilor veterinari, dar şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor de crescători de animale şi din industria alimentară.

Creşterea efectivului de animale, scopul strategiei ANSVSA

Tema întâlnirii a fost prezentarea strategiei ANSVSA pentru 2012. Prezentarea a durat puţin timp, ea fiind elaborată în conformitate cu strategia europeană, aşa cum ne-a declarat preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş Cheţan. „Strategia noastră pentru 2012 este în acord cu reglementările europene, iar scopul principal este creşterea efectivului de animale, indiferent dacă suntem fermieri, medici veterinari sau consumatori. Am invitat mulţi parteneri de activitate la acestă dezbatere, reprezentanţi ai patronatelor din industria cărnii de porc, de pasăre, de bovine, oameni din industria de procesare, de la Romalimenta sau Rompan, avem un spectru foarte larg de participanţi la dialog. Vrem să avem o dezbatere aplicată, să ne însuşim obiectivele, să plecăm la drum împreună. Strategia este o propunere pe care le-o facem, se bazează pe un plan naţional şi european. O discutăm aici şi, în funcţie de problemele fiecăruia, vom îngloba propunerile. Discutăm şi probleme de percepţie, de aplicare uniformă, de comunicare”, a spus Radu Roatiş Cheţan.

Foarte mulţi dintre cei prezenţi au luat cuvântul, pentru că fiecare îşi cunoaşte problemele şi vrea să le rezolve, iar comunicarea este cea mai bună cale.

ARC cere susţinerea producătorilor români

Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) a susţinut ideea realizării unui parteneriat real între industria cărnii şi autoritatea sanitară veterinară pentru depăşirea dificultăţilor din ţara noastră legate de evaziunea fiscală, concurenţa neloială, scăderea consumului şi a puterii de cumpărare. „Vrem să ajutăm la crearea unui parteneriat normal, concurenţial şi corect pentru a depăşi dificultăţile reale care apar nu numai în România, ci peste tot în lume. Fără un parteneriat între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, ANSVSA şi industrie niciun domeniu nu poate funcţiona în direcţia bună”, a spus Radu Timiş. El a specificat că cele mai mari probleme ale industriei cărnii sunt legate de scăderea consumului pe fondul majorării TVA, a preţului cărnii, a scăderii puterii de cumpărare, dar şi din cauza evaziunii fiscale crescute în sector. „Din păcate, cei care au făcut investiţii şi respectă regulamentele sunt concuraţi de cei care nu plătesc TVA şi niciun fel de impozite la stat. Din studiile noastre, circa 60 - 70 % din carnea care provine din import intră fără TVA.

Autoritatea sanitară veterinară transmite consumatorilor un mesaj deformat când efectuează controale în unităţile din industria alimentară”, a punctat şeful ARC. Radu Timiş afirmă că dintre cele 1700 de probleme depistate la controalele efectuate în 2011, 70% erau la comercianţi, nu la producători. El a insistat ca ANSVSA să transmită aceste rezultate către consumatori, pentru a susţine poziţia producătorilor români. Preşedintele ARC susţine că sunt prea puţine abatoarele care respectă reglementările europene, ceea ce îi determină pe producători să importe unele produse din alte ţări, pentru a-şi onora contractele cu comercianţii. Timiş a făcut referire şi la informaţiile care vin din partea unui „guru în alimentaţie”, conform căruia mezelurile sunt toxice şi sunt un dezastru pentru consumatori. „Din păcate, nu am auzit nicio reacţie din partea sectorului sanitar veterinar la aceste aspecte, în care să se prezinte informaţia reală, că mezelurile nu fac rău mai mult decât Coca-Cola.”

În final, Radu Timiş a cerut ANSVSA ca toate standardele din sector să fie respectate întocmai, nu doar de industrie, ci şi de cei care activează în sectorul produselor tradiţionale.

Piaţă haotică şi legislaţie necorespunzătoare

Sorin Minea, preşedintele Patronatului Romalimenta, a afirmat că multe probleme apar din cauza legislaţiei, că piaţa este haotică, iar derogările contravin legislaţiei europene. De asemenea, Minea a făcut referire la protocolul dintre Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii şi ANSVSA, care nu este respectat, ceea ce impune o împărţire clară a atribuţiilor.

Preşedintele Romalimenta Sorin Minea afirmă că sunt multe aşa-zise produse tradiţionale şi târguri în care acestea sunt comercializate şi care sunt în ilegalitate, nu funcţionează conform reglementărilor impuse magazinelor.

UCPR: îmbunătăţirea comunicării şi aplicarea unitară a legii

Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), a arătat că, pe piaţa românească 90% dintre produse sunt autohtone, iar în 2011 exportul a fost mai mare decât importul. Tot în anul trecut, mortalitatea la păsări a fost de doar 4%. Preţurile de valorificare la poarta fermelor avicole sunt nemodificate de trei ani, deşi preţul cerealelor s-a dublat.

Uniunea Crescătorilor de Păsări din România a făcut un parteneriat cu ANSVSA pentru prevenirea gripei aviare şi pentru implementarea obligaţiei de a asigura cuştile standard, concluzionând că mai sunt şi controale excesive, că e nevoie de o aplicare unitară a legislaţiei.
Ilie Van a mai afirmat că e nevoie de o îmbunătăţire a comunicării şi a insistat pe faptul că ANSVSA trebuie să-i apere pe producători, cu atât mai mult cu cât industria asigură 25.000 de locuri de muncă directe şi 100.000 de locuri de muncă în ramuri conexe.

Banul public trebuie să treacă prin licitaţii

Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine (FCBR), care este şi medic veterinar, a vorbit despre relaţia dintre crescătorii de animale şi medicii veterinari, despre care spune că sunt prestatori de servicii pentru ferme. „Există acum două categorii de medici veterinari - medicii privaţi de liberă practică şi medicii care au concesionat acţiunile obligatorii de la stat. Aceştia din urmă impun anumite lucruri crescătorilor de animale. Veterinarii care şi-au făcut cabinete în zona unde “domnesc” medicii concesionari nu pot să participe la programe şi licitaţii, care sunt rezervate medicilor împuterniciţi. Orice ban pubic trebuie să treacă prin licitaţii, organizate la nivelul ANSVSA. Cine e îndreptăţit să primească servicii gratuite sau contra cost? E o chestiune care trebuie urgent lămurită. Am avut o întâlnire cu Autoritatea, cu Patronatul şi Colegiul medicilor veterinari şi am stabilit anumite reguli şi vrem să vedem câte se vor materializa în poziţia ANSVSA privind strategia pentru 2012.

După Adunarea generală a FCBR, la începutul lunii februarie, vrem să luăm decizii pentru a ne impune punctul de vedere în relaţia cu Ministerul Agriculturii, astfel încât, în luna aprilie, toată legislaţia necesară ajutoarelor de stat pentru bovine să fie publicată în Monitorul Oficial. Nu e normal să fim duşi cu vorba până în decembrie şi să acceptăm orice de la Ministerul Agriculturii. În 2011 toată lumea a fost păcălită. Nu putem să mai acceptăm aşa ceva, pentru că ne închidem fermele. Colegii noştri din UE vin cu alt sistem de susţinere, iar concurenţa dintre noi este neloială”, ne-a declarat Claudiu Frânc.

Reglementările pentru identificarea animalelor au dus la scăderea efectivelor

Viorel Andronie, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari (CMVR), a accentuat că sunt patru probleme importante pentru domeniu, din punctul lui de vedere. Prima este realizarea unei stabilităţi instituţionale structurate, iar a doua este promovarea oamenilor cu mare competenţă profesională. A treia problemă ar fi perfecţionarea profesională continuă şi susţinută. În 2011, Colegiul a organizat cursuri pe bani europeni, dar au fost direcţii judeţene sanitare veterinare care s-au opus participării medicilor veterinari, fără a avea o justificare serioasă. De asemenea, preşedintele CMVR a vorbit despre necesitatea unui parteneriat în susţinerea unor priorităţi, cum ar fi legislaţia, combaterea bolilor şi sănătatea publică.

În ce priveşte legislaţia, Viorel Andronie a susţinut că trebuie rezolvate problemele legate de identificarea animalelor, pentru că, după ce costurile au trecut la proprietar, au scăzut efectivele, nu mai există interes şi se pierd multe programe europene. Competenţele trebuie clar delimitate, pentru a elimina interpretările şi scuzele.

Monitorizarea circulaţiei medicamentelor şi a animalelor

Vicepreşedintele Patronatului Medicilor Veterinari Privaţi din România Fănică Lefter a susţinut cauza breslei sale, afirmând că trebuie să se ia măsuri pentru monitorizarea circulaţiei medicamentelor de uz veterinar şi a mişcării animalelor, toate fiind integrate într-o strategie nouă pentru combaterea unor boli. “E nevoie de o strategie nouă, dar şi de implementarea ei bună în teritoriu”, a afirmat Fănică Lefter. El a insistat şi pe simplificarea raportărilor lunare pe care le fac medicii, adică o micşorare a birocraţiei. Tot el a susţinut că e nevoie de o finanţare a activităţii sanitar-veterinare pentru fermierii persoane fizice, care, de multe ori, renunţă la controale şi tratamente din lipsa banilor.

Subvenţii doar pentru animalele cu acţiunile sanitare veterinare la zi

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Marius Florin Faur a vorbit despre relaţia foarte bună dintre instituţia pe care o conduce şi ANSVSA, despre scopuri şi strategii comune. Una dintre priorităţi este verificarea efectivelor de animale, acţiune esenţială pentru buna desfăşurare a oricăror programe europene.

Concluzionând, preşedintele ANSVSA Radu Roatiş Cheţan a afirmat că autoritatea pe care o conduce, Ministerul Agriculturii şi APIA au decis că subvenţiile se vor da pentru animalele cu care fermierii se prezintă la acţiunile sanitar-veterinare şi că este necesară o bună comunicare între instituţii pentru realizarea bazelor corecte şi complete de date.

De altfel, preşedintele ANSVSA s-a arătat încrezător în rezultatele demersului făcut de a dezbate, împreună cu toţi factorii implicaţi şi interesaţi, strategia ANSVSA pentru 2012.

Citit de 435 ori

Lasa un comentariu

Publicitate