Marţi, 24 Aprilie 2012 00:00

Boala edemelor la purcei

Da o nota articolului
(20 voturi)

Etiologie
Boala este cauzată de tulpini beta hemolitice de E coli. Aceste bacterii produc o toxină foarte puternică (verotoxină), asemănătoare cu toxina produsă de agentul cauzal al dizenteriei umane. Bacteriile se întâlnesc în conţinutul intestinal al purcelului ca urmare a intervenţiei unor factori favorizanţi ca : supraalimentaţia, raţii cu conţinut ridicat de proteine, schimbarea alimentaţiei, raţii alimentare sărace în vitamine (în special complex B, vitamina A) şi microelemente, adăposturi neigienice. Colonizarea intestinului cu aceste bacterii nu este posibilă atâta timp cât purcelul este alăptat zilnic cu lapte de la scroafă. Trebuie ştiut că după înţărcare purceii sunt foarte sensibili la îmbolnăviri deoarece, fiind separaţi de mamă, nu mai primesc lapte cu anticorpi care să-i protejeze de agresiunea bacteriilor. Astfel hrana administrată în această perioadă trebuie să fie restricţionată cantitativ şi calitativ (redusă în proteine).
Boala edemelor evolueaza sub două forme clinice: supraacut şi acut. Forma supraacută este lipsită de semne clinice, iar purceii sunt găsiţi morţi, mai ales dimineaţa. Forma obişnuită a bolii este cea acută şi se exprimă prin abatere , lipsa poftei de mâncare şi tulburări nervoase exprimate prin încordări în mers, tulburări de echilibru, tremurături musculare, scrâşnituri din dinţi, mişcări de pedalare ale picioarelor,
pareze, paralizii etc. Un semn caracteristic este edemul pleoapelor care poate să cuprindă fruntea, baza urechilor şi alte regiuni ale corpului. La cea mai mica excitaţie purceii guiţă, se rostogolesc şi prezintă crize epileptiforme. Animalele mor prin asfixie de cele mai multe ori în primele 24-36 de ore.
Diagnosticul
se suspicionează atunci când în efectiv apar mortalităţi bruşte la purceii recent înţărcaţi, sau pe baza semnelor clinice ale celor care sunt în viaţă. Diagnosticul de certitudine se pune în laborator .
Prognosticul bolii este grav datorită evoluţiei rapide a bolii.
Profilaxie şi combatere
Deoarece intervenţiile terapeutice în cazul apariţiei bolii au în general rezultate slabe accentul trebuie pus pe măsurile de profilaxie generală. Foarte importantă este alimentaţia purceilor înainte şi după înţărcare.
Astfel, purceilor sugari trebuie să li se administreze cantităţi mici de furaje şi apă pentru a fi pregătiţi la momentul înţărcării. La înţărcare se va administra furaj, în cantităţi mici cu conţinut scăzut în proteine pentru a se evita supraîncărcarea tubului digestiv. Apa de băut trebuie să fie tot timpul la discreţie. Purceilor proaspăt înţărcaţi trebuie să li se administreze vitamine : VITA B COMPLEX, AD3E, CPB, HEPATOPROTECT, dar şi antibiotice care să prevină multiplicarea colibacililor beta hemolitici în intestin: COLISTIROM sau ANOXINEOVIT.
O altă măsură de profilaxie generală este  dezinfecţia periodică a adăposturilor cu soluţii de DECONTAMINOL,  DEZINFECTANT CATIONIC.
Tratamentul purceilor cu semne clinice de boală dă rezultate slabe, de aceea trebuie făcut un tratament general întregului efectiv de animale susceptibil de boală utilizând antibiotice : COLISTIROM, COLISTIROM I, AMOXICOLISTIN. Concomitent, se recomandă întreruperea furajării pentru 12-24 de ore, timp în care se consumă numai apă în care se adaugă vitamine şi HEPATOPROTECT. Pe timpul tratamentului alimentaţia purceilor va fi alcătuită din furaje verzi, suculente, LAPTE PRAF (înlocuitor de lapte), apoi vor fi introduse în mod gradat în alimentaţie  concentratele specifice vârstei .

Citit de 8507 ori

1 comentariu

  • Link comentariu anda Marţi, 13 Mai 2014 12:28 scris de anda

    purceii la 3 luni, cu o greutate de apr 30-40 kg pot sa faca aceasta boala .cu o zi inainte (sa moara )i sau inrosiit urechile si putin pe gat.se poate consuma carnea ?

Lasa un comentariu

Publicitate