Duminică, 25 Decembrie 2011 15:17

Vânzările de utilaje agricole au mers bine în 2011

Da o nota articolului
(1 Vot)

APIMAR are sprijinul asociaţiei similare din Germania - VDMA

Reporter: 2011 a fost un an deosebit pentru agricultori, cu rezultate foarte bune în prima parte a anului şi cu ceva probleme spre finalul lui. Cum a fost 2011 din punctul dvs. de vedere?

Monika Puiu: În ce priveşte Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România, în 2011 au venit noi membri în asociaţie, ceea ce e foarte bine. Ne înţelegem bine între noi şi beneficiem de consultanţă din partea asociaţiei similare din Germania, VDMA. Asociaţia germană e mult mai mare, pentru că include toţi producătorii de utilaje, indiferent de domeniu.
Am început discuţiile cu ei despre şcolarizarea oamenilor de la noi, poate le finalizăm în 2012 cu ajutorul autorităţilor.

Reporter: E vorba de şcoala pentru mecanici agricoli, care lipseşte acum la noi?
Monika Puiu: Avem nevoie să pregătim la ei profesorii pentru o astfel de şcoală, aşa cum procedăm noi la New Holland cu specialiştii noştri de service.

Reporter: Toate utilajele agricole sunt foarte complexe şi mult mai scumpe decât o maşină de lux!
Monika Puiu: Sunt complexe şi trebuie pregătire specială atât pentru cei care le vând şi oferă service, cât şi pentru cei care le cumpără şi le exploatează. Am discutat cu specialiştii VDMA să aducem traineri de la ei, care să-i pregătească pe profesorii de la noi, să construim un grup de oameni bine pregătiţi care să-i înveţe şi pe alţii.

Reporter: E o problemă care ţine de Ministerul Agriculturii, dar şi de Ministerul Educaţiei. Înainte de 1989 erau licee agricole în fiecare judeţ. Acum mai sunt câteva în toată ţara. Am observat că vă bucuraţi că APIMAR a crescut. Care sunt noii membri?
Monika Puiu: Au venit în asociaţie IRUM, Väderstad România, Valtec, AgriAlianţa, AgroExpert. Claas este de asemenea membru în APIMAR. Vrem să reprezentăm toate afacerile cu utilaje agricole din România.

Fermierii nu şi-au permis să aştepte banii europeni

Reporter: Cum a fost anul 2011 pentru producătorii şi importatorii de maşini agricole?
Monika Puiu: Dacă fermierii au un an bun, avem şi noi un an bun, iar 2011 a fost un an bun pentru toată lumea. Noi am avut un an bun în vânzare, dar am putut să investim în echipele de service şi în piese de schimb. Cifra de afaceri e o ţintă de îndeplinit în fiecare an, dar echipa rămâne. Sunt mulţumită de ce am făcut.

Reporter: Există o vorbă printre fermieri: cel mai bun tractor este cel care are cel mai bun service! Cum a fost anul 2011 pentru New Holland România?
Monika Puiu: Avem o echipă tânără, mai numeroasă şi mai bine pregătită, am investit în ea.

Reporter: Vânzările directe sau cele prin proiecte europene au mers mai bine?
Monika Puiu: Cele mai mari vânzări au fost cele cu credit obişnuit.

Reporter: De ce fermierii apelează din ce în ce mai rar la programele cu finanţare europeană?
Monika Puiu: Părerea mea este că un proiect pe fonduri europene este dificil de accesat, din cauza dosarelor care trebuie făcute. Se cer foarte multe acte. Un alt motiv ar fi că fermierul care a luat deja nişte bani europeni primeşte puncte mai puţine dacă depune un alt proiect. La un an cu recolte mari, cum a fost 2011, nu-ţi permiţi să aştepţi banii europeni. Oamenii au preferat să cumpere direct, decât să piardă recolta.

Rabla este un program fără succes

Reporter: Ce s-a întâmplat cu Programul Rabla?
Monika Puiu: E un program care nu merge. Una e să dai cinci maşini vechi pentru una nouă şi alta e să dai multe tractoare pentru unul nou, în condiţiile în care oamenii îşi cumpără tractoare mari, care sunt eficiente.

Reporter: Dacă s-ar fi dat drumul la folosirea voucherelor până la 40% din valoarea tractorului, poate că lucrurile ar fi stat altfel. Un singur voucher nu e suficient, iar rămânem cu banii necheltuiţi.
Monika Puiu: În plus, trebuie să fie o persoană fizică. Cine mai face agricultură ca persoană fizică? Un fermier care are 3-10 tractoare vechi nu-şi poate permite să le schimbe pe toate pentru unul nou. Pentru mediul înconjurător, sigur că e mai bine, pentru că un tractor nou are emisii de gaze reduse.

„Acasă” este şi Austria şi România

Reporter: De când vă desfăşuraţi activitatea în România? Ştiu că sunteţi originară din Austria.
Monika Puiu: Sunt în România de 23 de ani. M-am căsătorit aici, am copii aici.

Reporter: N-aţi fost tentată să vă întoarceţi  în ţara natală? Nu v-a fost greu să vă descurcaţi în acest domeniu dificil, al utilajelor agricole?
Monika Puiu: A fost o provocare venirea aici şi această afacere. În Austria s-a inventat roata! Mă duc acasă cu mare drag, de câte ori pot, însă cu aceeaşi plăcere vin acasă la Bucureşti. Soacra mea face cele mai bune sarmale din România.

MIHAELA PREVENDA

Citit de 824 ori

Lasa un comentariu

Publicitate