Marţi, 31 Ianuarie 2012 11:25

Dealerii Case IH au fost cumpăraţi de Titan Machinery din SUA

Da o nota articolului
(1 Vot)

ÎN 2011 AGROEXPERT CAPITAL DEVINE DEALER CASE IH ŞI ÎN 2012 PIERDE BRANDUL CHALLENGER

Spre finalul lui 2011, compania americană Titan Machinery a achiziţionat firma Agroexpert Capital, dealer de echipamente agricole Case IH. Agroexpert Capital a fost până anul acesta importator şi distribuitor al utilajelor agricole marca Challenger, care de la 1 ianuarie 2012 este în portofoliul firmei Mewi Import Export Agrar Industrietechnik din Orţişoara, judeţul Timiş.

„Agricultura mondială este o mare oportunitate pentru extinderea modelului nostru de afaceri. Membrii echipei noastre au experienţă în vânzarea de utilaje în Europa de Est”, a declarat, într-un comunicat remis presei, David Meyer, preşedinte al Titan Machinery.

„Agroexpert Capital are o echipă care cunoaşte bine piaţa agricolă din România. Prin aplicarea modelului operaţional al Titan Machinery şi experienţa în comercializarea utilajelor şi componentelor CNH (subsidiară a Fiat), suntem încrezători că primele noastre centre de vânzare din străinătate vor contribui la dezvoltarea companiei în anii următori”, a precizat directorul operaţional al Titan Machinery, Peter Christianson.

Titan Machinery a fost înfiinţată în 1980 şi are sediul central în West Fargo, North Dakota (SUA). Compania operează o reţea de 91 centre de servicii şi vânzare de echipamente agricole şi de construcţii în Statele Unite. Titan Machinery comercializează mai multe branduri ale CNH, subsidiară deţinută integral de grupul Fiat Industrial. Între acestea se numără Case IH, New Holland Agriculture, Case Construction, New Holland Construction, Kobelco şi CNH Capital.
În urma achiziţiei Agroexpert Capital, la reţeaua Titan Machinery se vor adăuga cele două centre de distribuţie din România, de la Bucureşti şi Timişoara.

Radu Lupu şi Erich Urban rămân acţionari

Agroexpert Capital a fost înfiinţată în 2006, iar în anul 2010 a obţinut venituri de circa 14 milioane de dolari. Agroexpert Capital SRL face parte din grupul Cefin şi are ca asociaţi o firmă înregistrată în Cipru, Entailo Holdings, cu 50% din părţile sociale şi două persoane fizice, fiecare cu câte 25% - Radu Lupu şi cetăţeanul austriac Erich Urban.

Conducerea Agroexpert Capital rămâne să administreze Titan Machinery România. Prin urmare, Erich Urban îşi păstrează poziţia de director general, iar Radu Lupu pe cea de director naţional de vânzări. De asemenea, Erich Urban şi Radu Lupu rămân asociaţi în noua companie cu câte 15% fiecare, americanii de la Titan Machinery având 70% din părţile sociale.

MIHAELA PREVENDA

Citit de 191 ori

Lasa un comentariu

Publicitate