Miercuri, 27 Iulie 2011 11:49

Carenţa de calciu - dereglare fiziologică de sezon în legumicultură

Da o nota articolului
(14 voturi)

Se pare că vara s-a instalat cu toate atributele caracteristice. Conform prognozei meteorologice, în cea mai mare parte a ţării, lunile iulie şi august se caracterizează prin temperaturi ridicate, uneori excesive şi precipitaţii reduse. În prezentul articol, prezentăm un fenomen care este accentuat de temperatura ridicată şi de asigurarea deficitară a plantelor cu apă. Este vorba de carenţa de calciu, situaţie care se poate întâlni atât în cultura legumelor în sistem protejat, cât şi în câmp deschis, cu repercursiuni destul de grave asupra producţiei de fructe.

alciul este unul din elementele de bază ale nutriţiei plantelor. Fără calciu, acestea nu se pot dezvolta. Calciul dă forma şi consistenţa plantelor. El este necesar în primul rând pentru ţesuturile în creştere, vârfurile plantelor, lăstari, fructe, dar şi acele rădăcini foarte fine care sunt şi cele mai active. Spre deosebire de alte elemente, cum ar fi azotul, potasiul, magneziul sau fosforul, calciul nu este translocat în plantă, adică nu se mişcă dintr-un loc în altul, rămâne fixat, în cea mai mare parte, în pereţii celulari. Cu alte cuvinte, necesarul de calciu al plantei este asigurat în permananţă de apa care este absorbită prin sistemul radicular.

Simptome şi cauze ale deficitului de apă şi calciu

În practica legumicolă sunt cunoscute o serie de simptome cauzate de o aprovizionare deficitară, inconstantă cu calciu, cum ar fi: putregaiul apical al fructelor de tomate, ardei lung, gogoşar şi gras, pepeni verzi şi pătlăgele vinete; avortarea fructelor de castraveţi; aşa numita „inimă neagră” la ţelină; brunificarea frunzelor din interiorul căpăţânilor de varză albă şi de Bruxelles; mici cavităţi în rădăcinile de morcov; piticirea cepei şi a cartofilor; arsura marginală a frunzelor de salată şi varză.

O aprovizionare insuficientă cu calciu afectează direct producţia, uneori un procent şi de 50%, devenind necomercializabilă. Efectul este atât direct, cât şi indirect. Zonele afectate, fie fructe, fie frunze, fie rădăcini, devin „porţi” de intrare pentru diverşi agenţi patogeni. Apoi, principala cauză a apariţiei acestor simptome o constituie slaba aprovizionare cu apă a plantelor. De cele mai multe ori, solul este bine aprovizionat cu calciu, dar acesta nu este preluat în cantităţi suficiente de către rădăcină şi nici nu este translocat, mutat din ţesuturile mai bătrâne către cele mai tinere în creştere. Cazurile când apare o astfel de situaţie sunt multiple. Carenţa de calciu poate fi directă, când acest element lipseşte din soluţia solului ori indirectă, când el există în sol, dar nu este preluat pe măsura cerinţelor plantei, deoarece din diverse motive planta nu absoarbe apă suficientă.

Când planta nu absoarbe apă suficientă? Când nu udăm suficient sau când, din diferite motive, nu poate absorbi o cantitate mai mare de apă. Irigarea pe brazde, pe cărări, pe fitărăi, sau cum îi mai spune, acea irigare „în dinţi de fierăstrău”, face ca la început să avem exces de apă, iar spre sfârşit, înainte de următoarea udare, să avem lipsă de apă.

Este bine de ştiut că atât excesul, cât şi lipsa apei, conduc la o aprovizionare deficitară a plantelor cu apă şi implicit cu calciu. Dar, poate că cele mai frecvente cazuri le întâlnim atunci când deşi udăm suficient, plantele nu absorb atâta apă pe cât transpiră. Spre exemplu, când umiditatea relativă a aerului este foarte ridicată, în câmp ca urmare a unui sezon de ploi continui cu nebulozitate ridicată, iar în solarii când aerisirea este insuficientă; când sistemul radicular este slab dezvoltat, cum se întâmplă pe solurile grele, neaerate şi reci, cu deficit de fosfor în momentul plantării sau în cazul unui foliaj bogat ca urmare a unei fertilizării în exces cu azot şi care necesită un consum mai mare de apă pe care rădăcina nu-l poate asigura; când avem atac de ciuperci patogene de sol cum ar fi fuzarioza şi verticilioza, care împiedică o absorbţie normală de apă şi elemente minerale, prin blocarea vaselor conducătoare; o concentraţie mare de săruri solubile în soluţia solului, ca urmare a aplicării unor doze excesive de îngrăşăminte; un exces de ioni amoniu în soluţia solului, ioni care împiedică absorbţia calciului, aşa cum se poate întâmpla când fertilizăm cu doze mari de uree.

Remedii

Mai jos, prezentăm câteva remedii mai importante pentru carenţa de calciu şi apă.

Folosirea metodei de irigare prin picurare, prin care putem asigura o aprovizionare corespunzătoare a plantelor cu apă şi, după caz, cu calciu, prin introducerea azotatului de calciu în soluţia de udare, circa 500 g/zi/1000 m2, în perioadele de stres;

Aplicarea periodică, uneori şi la intervale de 4-7 zile, mai ales în perioadele cu insolaţie puternică, a unor îngrăşăminte foliare cu calciu, cum ar fi CaFORTE, un îngrăşământ foliar bioactiv, care, pe lângă calciu, mai conţine şi azot, magneziu şi aminoacizi esenţiali în stimularea absorbţiei;
Amendarea solurilor acide cu carbonat de calciu. La fel şi în cazul culturilor pe substrat de turbă;

Dezinfecţia solurilor din solarii cu Basamid sau cu produse pe bază de metham sodiu, precum şi efectuarea unor tratamente preventive cu Topsin în concentraţie de 0,05-0,15%, în funcţie de fenofază, în amestec cu un fungicid gen Dithane M 45;

Măsuri de optimizare a aerisirii spaţiilor protejate - defoliere treptată, desime de plantare corespunzătoare, creşterea înălţimii şi a volumului de aer, introducerea eventual a ventilatoarelor, modificarea tipului constructiv cu aerisire la coamă.

Toate aceste măsuri, dar mai ales folosirea îngrăşămintelor foliare cu calciu, reduc semnificativ incidenţa carenţei de calciu, reduc pierderile de producţie, fructele sunt mai grele şi mai rezistente la transport şi la păstrare.

DR. VICTOR LĂCĂTUŞ, DIRECTOR ŞTIINŢIFIC ICDLF VIDRA, ILFOV

Citit de 5847 ori

1 comentariu

  • Link comentariu pompiliu Luni, 09 Iulie 2012 10:32 scris de pompiliu

    multumesc pt. informatii

Lasa un comentariu

Publicitate