Marţi, 31 Ianuarie 2012 10:28

Cum se vede agricultura de la Parlament

Da o nota articolului
(1 Vot)

Culiţă Tărâţă, membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, este cel mai mare fermier din România, chiar din Uniunea Europeană, cu peste 60.000 de hectare în exploataţie. Are o echipă bine structurată şi eficientă de specialişti. În 2011, Parlamentul României a avut activitate intensă în ce priveşte agricultura, susţine Culiţă Tărâţă. Însă, deputatul este nemulţumit că Parlamentul nu a reuşit să determine ministerele Agriculturii şi Finanţelor să dea subvenţii în agricultură măcar la nivelul celor care s-au acordat în anul 2010.

Terenurile agricole din Insula Mare a Brăilei şi cele din judeţul Neamţ, exploatate de societatea TCE 3 Brazi, însumează peste 60.000 de hectare. Este cea mai mare unitate agricolă din Uniunea Europeană. Cum poate fi controlată o exploataţie de asemenea dimensiuni ne-a spus omul de afaceri Culiţă Tărâţă, fondatorul TCE 3 Brazi: „Să te lauzi e rău, să te plângi e şi mai rău. Ca să coordonezi o astfel de suprafaţă îţi trebuie curaj, multă seriozitate şi specialişti de cea mai înaltă valoare. Fără echipă managerială formată din specialişti nu poţi să faci faţă. Lucrăm cu atenţie, cu seriozitate. Nu poţi să minţi pământul, trebuie să-i dai sudoare multă. E singurul care-ţi răspunde cu aceeaşi măsură. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu multă perseverenţă în muncă, poţi învinge şi poţi ajunge la rezultatele pe care ţi le propui.”

Agricultorul român încă aşteaptă apa de la Dumnezeu

Anul agricol 2010-2011 a fost un an bun pentru agricultură. La ora actuală, estimările pentru 2011-2012 nu sunt prea optimiste. „Anul agricol începe la 1 septembrie şi se termină pe 31 august, anul următor. Am încheiat un an agricol normal (2010-2011), cu soare şi ploi la timp. Fără apă nu poţi să faci agricultură, iar apa o aşteptăm de la Dumnezeu, pentru că sistemul de irigaţii de la noi este, în cea mai mare parte, distrus. Cine va stăpâni apa, va stăpâni lumea. Stăpânind apa, ai mâncare, ai siguranţa alimentară a poporului tău. România ar fi putut fi foarte departe, dacă am fi ştiut să păstrăm şi să continuăm ceea ce am construit înainte de 1989, să modernizăm sistemul de irigaţii. Noi l-am distrus, ba chiar, ce s-a cheltuit, s-a dus pe apa sâmbetei, bani care nu se văd nicăieri. Trebuie să luăm totul de la capăt şi să privim cu încredere viitorul. Cea mai importantă ramură a economiei de azi e agricultura. Agricultura românească poate să producă mult şi bun, cu condiţia să-i acordăm atenţia cuvenită brazdei de pământ, care e de la strămoşii noştri.

Am fost în vizită în China. La întâlnirea cu unul dintre cei nouă membri ai Biroului Politic al Chinei, am întrebat care e cea mai importantă ramură a economiei la ei, ţinând cont de faptul că e ţara cu cel mai mare ritm de dezvoltare, că toată lumea vorbeşte de “miracolul chinezesc”. Mi s-a răspuns că agricultura e pe primul loc, ca importanţă, pentru că agricultura îţi asigură securitatea alimentară a poporului tău. În funcţie de ce pune omul pe masă, acesta e sănătos şi binedispus, indiferent de greutăţi. Dacă ai stomacul plin, altfel priveşti lumea. Nu poţi să ai un tineret sănătos, un popor sănătos, dacă nu ai alimentaţia corespunzătoare”, apreciază Culiţă Tărâţă.

În ceea ce priveşte anul agricol 2011-2012, Culiţă Tărâţă susţine că ne confruntăm cu o secetă deosebit de dură. Deficitul pluviometric este foarte mare. „La 70 cm adâncime nu avem apă. Am făcut determinări cu specialiştii noştri şi cu fermierii. Mă rog la Dumnezeu să vină apa! Fără apă, nu avem o pornire bună pentru recolta din 2012. Să sperăm că se vor slobozi baierele cerului şi vom avea apă. Eu am încredere în viitorul agriculturii româneşti, am încredere în Dumnezeu şi cred că ne va veni mintea cea de pe urmă şi sper să avem un an prosper. Dacă avem soare şi apă, va fi bine, pentru că noi ne facem datoria de a frământa pământul. Agricultura a salvat acest popor în cele mai negre momente ale istoriei, aşa că ea e baza.”

UE a dat fermierilor ce a promis, statul nostru nu şi-a onorat promisiunile

Deputatul Culiţă Tărâţă ne-a spus că, în 2011, Parlamentul a avut activitate intensă în ce priveşte agricultura. „Comisia pentru Agricultură are un cuvânt greu de spus în Camera Deputaţilor.

S-a lucrat intens, au ieşit legi benefice pentru agricultură. Sunt, însă, nemulţumit că nu am pedalat destul pentru a avea un cuvânt de spus în faţa miniştrilor de la Agricultură şi Finanţe, pentru a-i determina ca subvenţiile să fie măcar la nivelul celor pe care le-au primit agricultorii în anul 2010. Spre ruşinea şi nemulţumirea noastră, subvenţiile nu sunt la nivelul aşteptării fermierilor. Nu poţi să faci agricultură fără susţinerea statului şi a UE. Uniunea Europeană a venit cu ceea a promis, numai că noi, faţă de cei 76 de euro/ha promişi, am ajuns la 27 de euro. Asta e marea tristeţe! Acum se scumpeşte motorina, iar efectul e scumpirea în lanţ. Nu am reuşit să avem influenţa necesară pentru a-i determina pe cei de la Finanţe şi Agricultură să înţeleagă că agricultura are nevoie de subvenţii. Pe lângă voinţa fermierului, e nevoie de bani.

Nu se pot obţine producţii la nivelul UE fără dotare tehnică, fără subvenţii din partea statului. Noi, fermierii din România, primim cam 38% din nivelul subvenţiilor din Germania, de exemplu. Suntem într-o piaţă în care ei sunt cu 10 paşi înaintea noastră, iar noi tragem din greu să-i ajungem şi să ne menţinem pe această piaţă. Asta e marea discrepanţă între fermierii din România şi cei din UE. Trebuie să înţelegem că aceşti bani nu sunt o pomană pentru agricultorii români, pentru că aceşti bani se întorc, cu vârf şi îndesat, în bugetul consolidat al statului nostru. Pe lângă munca grea şi continuă a fermierilor, cea mai mare contribuţie a avut-o bunul Dumnezeu, pentru că ne-a dat ploi la timp.”

Citit de 155 ori

Lasa un comentariu

Publicitate