Este cunoscut faptul că astăzi multe dintre statele membre organizează reuniuni pentru a se pune de acord asupra poziţiei referitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună.
Deşi nu se poate face referire la un document (Comunicarea Comisiei) care oficial nu există, totuşi este important schimbul de opinii încă din acest stadiu, pentru a permite armonizarea poziţiilor din timp.
Trebuie să fim realişti, comunicarea Comisiei nu este foarte optimistă, în ce priveşte viitorul agriculturii din Noile State Membre, deşi toate Noile State Membre participă la piaţa unică, politica agricolă ce li se aplică nu este comună cu cea a statelor membre vechi (UE15), deoarece acordarea plăţilor este distorsionată, Noile State Membre fiind net dezavantajate, astfel:
În timp ce un agricultor din România primeşte o plată directă sub 130 €/ha, omologul său grec beneficiază de circa 600 €/ha, în aceste condiţii agricultorului din România îi este foarte greu să fie competitiv pe piaţa unică europeană;
Cumulat, ajutorul primit, pentru cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, este de: 169 €/ha în Noile State Membre (UE 12) şi 685 €/ha în vechile State Membre (UE15), deşi alocarea este ceva mai bună în cazul pilonului doi al PAC - dezvoltare rurală - comparativ cu pilonul 1 - plăţile directe - totuşi, datorită dificultăţilor legate de cofinanţare şi de realizarea proiectelor apar probleme de absorbţie care reduc impactul aşteptat asupra zonelor rurale.
Ca să fim realişti, din conţinutul Comunicării asupra viitoarei Politicii Agricole Comune, rezultă că, practic, vechile State Membre nu doresc decât menţinerea unui sistem care le avantajează în raport cu Noile State Membre (12).
Analizând situaţia agricultorilor din Uniunea Europeană constatăm că cea mai mare parte a veniturilor provin din plăţile directe: 90% în UE 15 iar în UE 12 numai 50%!.
Acesta poate fi un motiv suficient de puternic care determină vechile state membre să nu-şi dorească o reformă profundă, care să schimbe radical sistemul actual al plăţilor directe, mai avantajos desigur pentru UE15.
Vechile State Membre au solicitat o perioadă de tranziţie în ceea ce priveşte renunţarea la baza istorică în stabilirea plăţilor, deoarece plata egală/unitară (flat rate) nu reprezintă decât o reambalare a celei vechi, care este discriminatorie pentru Noile State Membre.
1) Bugetul pentru PAC post 2013
Majoritatea statelor membre sunt de acord cu menţinerea unui buget agricol consistent, cel puţin la nivelul celui actual.
2) O Politică Agricolă Comună cu doi piloni.
Nu trebuie să ne gândim la altceva decât la necesitatea menţinerii celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune care sunt complementari, respectiv:
- Pilonul I – plăţi directe şi măsuri de piaţă – permite menţinerea activităţii agricole pe întreg teritoriul UE şi a unei producţii diversificate, de calitate;
- Pilonul II – dezvoltare rurală – asigură creşterea competitivităţii, dezvoltarea sectorului agro-industrial şi a mediului rural, adaptarea la noile provocări etc.
3) Plăţi directe de valoare egală (flat rate)
Pentru a elimina discrepanţele la nivelul agricultorilor europeni se impune o plată unitară la nivelul Uniunii Europene.
Nouă nu ne este clar cum se va aplica acel concept de „plăţi echitabile” având în vedere faptul că discutăm relativ despre aceleaşi costuri de producţie în statele membre (diferenţe sunt doar la costurile terenurilor şi salariilor, taxe etc, care au o cotă importantă în balanţa costurilor).
În avantajul Noilor State Membre ar fi să se renunţe imediat la referinţa istorică în stabilirea cuantumului plăţilor directe.
Există astăzi voci care spun că: „dacă Noile State Membre doresc egalizarea plăţilor directe atunci trebuie să ştie că trebuie să fie egalizate şi contribuţiile la Uniunea Europeană”. Deci, în opinia domniilor lor, cei care contribuie cu mai puţin trebuie să primească şi mai puţin în condiţia în care discutăm de o piaţă unică extrem de competitivă.
4) Un sistem de plăţi multiple.
Este dificil de apreciat eficacitatea unui astfel de sistem compus dintr-o plată de bază şi alte 3 plăţi adiţionale, deoarece acesta ar putea complica sistemul actual şi ar duce la creşterea birocraţiei.
Faţă de proiectul de Politică Agricolă Comună ce va fi lansat oficial în data de 17 noiembrie 2010 persistă o serie de întrebări referitoare la:
- Modul de calcul al plăţii de bază;
- Transferul din pilonul II în pilonul I al măsurilor de agro-mediu: cu ce fonduri şi există compatibilitatea unor plăţi cofinanţate în pilonul II cu cele din pilonul I (integral de la UE)?
- Complicarea sistemului de plăţi;
- Utilitatea menţinerii unor plăţi cuplate pentru anumite sectoare în dificultate (de genul celor din art. 68 al Regulamentului 73/2009).
5) Transferul plăţilor pentru zonele defavorizate din pilonul II în pilonul I
Ca o observaţie generală, nu este clar cu ce buget se va face transferul şi dacă va continua cofinanţarea proiectelor, aşa cum era prevăzut în Pilonul II al PAC.
Apare riscul ca, prin introducerea cofinanţării în Pilonul I, să se ajungă la renaţionalizarea Politicii Agricole Comune, adică statele care au o economie puternică vor avea posibilitatea să sprijine consistent agricultorii din ţările lor.
Acordarea unor plăţi pe bază voluntară poate pune probleme de distorsionare a concurenţei între statele membre, de aceea este de evitat introducerea de noi măsuri discriminatorii între Statele Membre.
Comisia Europeană a propus ca Pilonul I al Politicii Agricole Comune să fie mult mai „verde” decât este în prezent, adică plăţile directe să fie acordate pe măsură ce agricultorii respectă standarde din ce în ce mai ridicate de mediu.
Această măsură poate complica lucrurile şi mai mult şi favorizează agricultorii din vechile state membre ţinând cont de faptul că acestea au o infrastructură foarte bine pusă la punct şi exersează de foarte mult timp respectarea „condiţiilor de mediu şi de bunăstare a animalelor”.
6) Plafonarea plăţilor directe maxime acordate fermelor
O astfel de măsură nu-şi va dovedi utilitatea deoarece fermele mari se vor diviza în altele mai mici pentru a evita plafonarea plăţilor ceea ce va duce la creşterea costurile administrative afectând totodată competitivitatea fermelor în cauză. Prin această măsură nu se ţine cont de specificitatea agriculturii din fiecare stat membru.
În situaţia în care la nivel mondial există o tendinţă de majorare a suprafeţelor fermelor noi discutăm de o limitare a lor. Măsurile de protecţie socială trebuie să fie corecte şi eficiente, însă fără a afecta competitivitatea sectorului agricol.
7) Acordarea plăţilor directe doar fermierilor activi.
Această intenţie a Comisiei Europene este apreciată de toate statele membre, însă trebuie o definiţie foarte clară a ceea ce înseamnă fermier activ, la nivelul Uniunii Europene, care sunt responsabilităţile acestuia şi instrumentele adecvate aplicării acestei definiţii.
8) Coerenţa dintre Pilonul II al PAC cu celelalte politici
Evident că este normal să existe o coerenţă a măsurilor din Pilonul II al PAC cu celelalte politici, dar cu condiţia ca dezvoltarea rurală să rămână în cadrul Politicii Agricole Comune.
În momentul de faţă, există riscul reducerii bugetului dezvoltării rurale în cazul în care se introduce flexibilizarea între aceasta şi alte politici.
9) Distribuirea sprijinului pentru măsurile de dezvoltare rurală.
Criteriile actuale de alocare a sprijinului pentru dezvoltarea rurală existent între statele membre sunt corespunzătoare, de aceea introducerea de noi criterii trebuie să aibă în vedere menţinerea obiectivităţii acestora.
10) Sprijin pentru micii fermieri.
Sprijinul acordat micilor fermieri este binevenit, dar nu este stabilit clar nivelul şi sub ce formă se va acorda acesta. Trebuie să existe la nivelul Uniunii Europene, o definiţie clară cu privire la noţiunea de mic fermier. Definiţia trebuie să ţină cont de specificul naţional şi regional al statelor membre. Agricultura la scară mică cu suprafeţe de până la 5 – 10 ha, care respectă mediul şi care aprovizionează pieţele locale este binevenită şi are importanţa ei.
Pentru a accesa plăţile directe la timp şi cu o birocraţie redusă avem nevoie de o schemă simplificată administrativ. Poate, depunerea cererii la un timp de 5 ani sau în cazul în care se schimbă proprietatea ar fi o soluţie. Sunt necesare pachete de măsuri specifice de garantare a unui venit minim, cu condiţii de producţie clare care să justifice implementarea unor astfel de măsuri.
Acestea sunt câteva chestiuni legate de proiectul de nouă Politică Agricolă Comună ce va fi expus de Comisia Europeană la data de 17 noiembrie 2010 moment în care va intra în dezbaterea Parlamentului European şi evident că va suferi modificări faţă de forma actuală. În linii mari, principiile se vor menţine, însă modul de punere în practică a lor şi instrumentele financiare vor fi diferite.
Text: dr. ing. Daniel Botănoiu
Este cunoscut faptul că astăzi multe dintre statele membre organizează reuniuni pentru a se pune de acord asupra poziţiei referitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună.
Deşi nu se poate face referire la un document (Comunicarea Comisiei) care oficial nu există, totuşi este important schimbul de opinii încă din acest stadiu, pentru a permite armonizarea poziţiilor din timp.
Trebuie să fim realişti, comunicarea Comisiei nu este foarte optimistă, în ce priveşte viitorul agriculturii din Noile State Membre, deşi toate Noile State Membre participă la piaţa unică, politica agricolă ce li se aplică nu este comună cu cea a statelor membre vechi (UE15), deoarece acordarea plăţilor este distorsionată, Noile State Membre fiind net dezavantajate, astfel:
În timp ce un agricultor din România primeşte o plată directă sub 130 €/ha, omologul său grec beneficiază de circa 600 €/ha, în aceste condiţii agricultorului din România îi este foarte greu să fie competitiv pe piaţa unică europeană;
Cumulat, ajutorul primit, pentru cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, este de: 169 €/ha în Noile State Membre (UE 12) şi 685 €/ha în vechile State Membre (UE15), deşi alocarea este ceva mai bună în cazul pilonului doi al PAC - dezvoltare rurală - comparativ cu pilonul 1 - plăţile directe - totuşi, datorită dificultăţilor legate de cofinanţare şi de realizarea proiectelor apar probleme de absorbţie care reduc impactul aşteptat asupra zonelor rurale.
Ca să fim realişti, din conţinutul Comunicării asupra viitoarei Politicii Agricole Comune, rezultă că, practic, vechile State Membre nu doresc decât menţinerea unui sistem care le avantajează în raport cu Noile State Membre (12).
Analizând situaţia agricultorilor din Uniunea Europeană constatăm că cea mai mare parte a veniturilor provin din plăţile directe: 90% în UE 15 iar în UE 12 numai 50%!.
Acesta poate fi un motiv suficient de puternic care determină vechile state membre să nu-şi dorească o reformă profundă, care să schimbe radical sistemul actual al plăţilor directe, mai avantajos desigur pentru UE15.
Vechile State Membre au solicitat o perioadă de tranziţie în ceea ce priveşte renunţarea la baza istorică în stabilirea plăţilor, deoarece plata egală/unitară (flat rate) nu reprezintă decât o reambalare a celei vechi, care este discriminatorie pentru Noile State Membre.
1) Bugetul pentru PAC post 2013
Majoritatea statelor membre sunt de acord cu menţinerea unui buget agricol consistent, cel puţin la nivelul celui actual.
2) O Politică Agricolă Comună cu doi piloni.
Nu trebuie să ne gândim la altceva decât la necesitatea menţinerii celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune care sunt complementari, respectiv:
- Pilonul I – plăţi directe şi măsuri de piaţă – permite menţinerea activităţii agricole pe întreg teritoriul UE şi a unei producţii diversificate, de calitate;
- Pilonul II – dezvoltare rurală – asigură creşterea competitivităţii, dezvoltarea sectorului agro-industrial şi a mediului rural, adaptarea la noile provocări etc.
3) Plăţi directe de valoare egală (flat rate)
Pentru a elimina discrepanţele la nivelul agricultorilor europeni se impune o plată unitară la nivelul Uniunii Europene.
Nouă nu ne este clar cum se va aplica acel concept de „plăţi echitabile” având în vedere faptul că discutăm relativ despre aceleaşi costuri de producţie în statele membre (diferenţe sunt doar la costurile terenurilor şi salariilor, taxe etc, care au o cotă importantă în balanţa costurilor).
În avantajul Noilor State Membre ar fi să se renunţe imediat la referinţa istorică în stabilirea cuantumului plăţilor directe.
Există astăzi voci care spun că: „dacă Noile State Membre doresc egalizarea plăţilor directe atunci trebuie să ştie că trebuie să fie egalizate şi contribuţiile la Uniunea Europeană”. Deci, în opinia domniilor lor, cei care contribuie cu mai puţin trebuie să primească şi mai puţin în condiţia în care discutăm de o piaţă unică extrem de competitivă.
4) Un sistem de plăţi multiple.
Este dificil de apreciat eficacitatea unui astfel de sistem compus dintr-o plată de bază şi alte 3 plăţi adiţionale, deoarece acesta ar putea complica sistemul actual şi ar duce la creşterea birocraţiei.
Faţă de proiectul de Politică Agricolă Comună ce va fi lansat oficial în data de 17 noiembrie 2010 persistă o serie de întrebări referitoare la:
- Modul de calcul al plăţii de bază;
- Transferul din pilonul II în pilonul I al măsurilor de agro-mediu: cu ce fonduri şi există compatibilitatea unor plăţi cofinanţate în pilonul II cu cele din pilonul I (integral de la UE)?
- Complicarea sistemului de plăţi;
- Utilitatea menţinerii unor plăţi cuplate pentru anumite sectoare în dificultate (de genul celor din art. 68 al Regulamentului 73/2009).
5) Transferul plăţilor pentru zonele defavorizate din pilonul II în pilonul I
Ca o observaţie generală, nu este clar cu ce buget se va face transferul şi dacă va continua cofinanţarea proiectelor, aşa cum era prevăzut în Pilonul II al PAC.
Apare riscul ca, prin introducerea cofinanţării în Pilonul I, să se ajungă la renaţionalizarea Politicii Agricole Comune, adică statele care au o economie puternică vor avea posibilitatea să sprijine consistent agricultorii din ţările lor.
Acordarea unor plăţi pe bază voluntară poate pune probleme de distorsionare a concurenţei între statele membre, de aceea este de evitat introducerea de noi măsuri discriminatorii între Statele Membre.
Comisia Europeană a propus ca Pilonul I al Politicii Agricole Comune să fie mult mai „verde” decât este în prezent, adică plăţile directe să fie acordate pe măsură ce agricultorii respectă standarde din ce în ce mai ridicate de mediu.
Această măsură poate complica lucrurile şi mai mult şi favorizează agricultorii din vechile state membre ţinând cont de faptul că acestea au o infrastructură foarte bine pusă la punct şi exersează de foarte mult timp respectarea „condiţiilor de mediu şi de bunăstare a animalelor”.
6) Plafonarea plăţilor directe maxime acordate fermelor
O astfel de măsură nu-şi va dovedi utilitatea deoarece fermele mari se vor diviza în altele mai mici pentru a evita plafonarea plăţilor ceea ce va duce la creşterea costurile administrative afectând totodată competitivitatea fermelor în cauză. Prin această măsură nu se ţine cont de specificitatea agriculturii din fiecare stat membru.
În situaţia în care la nivel mondial există o tendinţă de majorare a suprafeţelor fermelor noi discutăm de o limitare a lor. Măsurile de protecţie socială trebuie să fie corecte şi eficiente, însă fără a afecta competitivitatea sectorului agricol.
7) Acordarea plăţilor directe doar fermierilor activi.
Această intenţie a Comisiei Europene este apreciată de toate statele membre, însă trebuie o definiţie foarte clară a ceea ce înseamnă fermier activ, la nivelul Uniunii Europene, care sunt responsabilităţile acestuia şi instrumentele adecvate aplicării acestei definiţii.
8) Coerenţa dintre Pilonul II al PAC cu celelalte politici
Evident că este normal să existe o coerenţă a măsurilor din Pilonul II al PAC cu celelalte politici, dar cu condiţia ca dezvoltarea rurală să rămână în cadrul Politicii Agricole Comune.
În momentul de faţă, există riscul reducerii bugetului dezvoltării rurale în cazul în care se introduce flexibilizarea între aceasta şi alte politici.
9) Distribuirea sprijinului pentru măsurile de dezvoltare rurală.
Criteriile actuale de alocare a sprijinului pentru dezvoltarea rurală existent între statele membre sunt corespunzătoare, de aceea introducerea de noi criterii trebuie să aibă în vedere menţinerea obiectivităţii acestora.
10) Sprijin pentru micii fermieri.
Sprijinul acordat micilor fermieri este binevenit, dar nu este stabilit clar nivelul şi sub ce formă se va acorda acesta. Trebuie să existe la nivelul Uniunii Europene, o definiţie clară cu privire la noţiunea de mic fermier. Definiţia trebuie să ţină cont de specificul naţional şi regional al statelor membre. Agricultura la scară mică cu suprafeţe de până la 5 – 10 ha, care respectă mediul şi care aprovizionează pieţele locale este binevenită şi are importanţa ei.
Pentru a accesa plăţile directe la timp şi cu o birocraţie redusă avem nevoie de o schemă simplificată administrativ. Poate, depunerea cererii la un timp de 5 ani sau în cazul în care se schimbă proprietatea ar fi o soluţie. Sunt necesare pachete de măsuri specifice de garantare a unui venit minim, cu condiţii de producţie clare care să justifice implementarea unor astfel de măsuri.
Acestea sunt câteva chestiuni legate de proiectul de nouă Politică Agricolă Comună ce va fi expus de Comisia Europeană la data de 17 noiembrie 2010 moment în care va intra în dezbaterea Parlamentului European şi evident că va suferi modificări faţă de forma actuală. În linii mari, principiile se vor menţine, însă modul de punere în practică a lor şi instrumentele financiare vor fi diferite.
Text: dr. ing. Daniel Botănoiu
