Un nou concept care are menirea să definească mai bine gospodăria ţărănească a pătruns în limbajul celor preocupaţi de agricultură. Pe lângă ceea ce se numea până acum fermă de subzistenţă a apărut şi formularea „fermă de semi-subzistenţă”. O noţiune care va da probabil o şansă acelor gospodari care, deşi lipsiti de o forţă economică necesară pătrunderii pe pieţe, îşi doresc să producă mai mult decât pot consuma. Termenul este vehiculat de ceva vreme în ţara noastră, dar la nivel european abia acum se impune.

Fermele de semi-subzistenţă – ce reprezintă ele, care le sunt rolul şi evoluţia – au fost dezbătute la seminarul Fermele de semi-subzistenţă în UE: situaţia actuală şi perspective, organizat de DG Agri la Sibiu, în luna octombrie. Dacian Cioloş a declarat că viitoarea politică comună, conştientă de bogăţia formelor de agricultură din Europa, va trebui să propună răspunsuri la întrebări precum: care este viitorul acestor ferme, utilitatea lor economică, cum se poate realiza trecerea de la producţia pentru piaţă şi diversificare, care ar fi pieţele pentru care pot produce şi cum pot fi susţinute fără a le fi blocată evoluţia naturală. Seminarul a început cu patru ateliere de lucru ale căror rapoarte au avut loc a doua zi şi au evidenţiat principalele aspecte ale agriculturii de semi-subzistenţă, implicaţiile acestui tip de agricultură pentru societate şi mediu, integrarea în lanţul alimentar, sprijinirea procesului de dezvoltare şi restructurare a acestui tip de ferme, dar şi modul în care viitoarea politică comună va veni în ajutorul lor.

Definiţia, corelată cu PAC

Raportorul primului seminar, Thomas Ratinger, a afirmat că cele două prezentări din cadrul primului atelier – una pentru Irlanda şi una pentru Ungaria – au evidenţiat o serie de lucruri, cum ar fi cel că noţiunea de fermă de semi-subzistenţă este una comună, însă măsurătorile diferă de la un stat la altul. „Există trei dimensiuni ale acestei probleme: sectorială, teritorială şi naţională. Definiţia ar trebui să fie corelată cu aspectele de politică europeană. Un alt lucru important este cel al deţinerii de date statistice – pentru a ajunge la un obiectiv avem nevoie de informaţii despre cum putem identifica aceste ferme: sunt mici, nu sunt viabile economic deoarece vânzările nu generează destule venituri sau nu au un obiectiv comercial, ci acela de a asigura alimentele necesare familiei ş.a.”, a afirmat raportorul menţionând că nu doar acestea sunt caracteristicile importante.

„Trebuie să ne dăm seama cum privim lucrurile, care este punctul de interes, nu faptul că se consumă cea mai mare parte e important, ci că au venituri scăzute. Apoi trebuie să raportăm toate acestea la contextul naţional, la cel regional, dar şi la cel sectorial. De exemplu, dacă sunt prea multe ferme de semi-subzistenţă într-un sector, acela nu mai e competitiv, nu produce suficient de mult. În plus, acele ferme blochează terenul care ar putea fi folosit de alţi fermieri, dar pe de altă parte aceste ferme pot contribui la serviciile şi pieţele locale, la aspectele de mediu. Dacă numărul acestora scade, aceste efecte pozitive sunt ameninţate”, a afirmat Ratinger.

Întrebarea care a apărut în cadrul acestui seminar a fost cea legată de obiectivul politicii europene. „Politica doreşte să se concentreze pe restructurarea acestor ferme, astfel încât să devină mult mai competitive? Prin urmare trebuie să le identificăm şi să le sprijinim pe acelea care au potenţial pentru comerţ. Trebuie să înţelegem pe de altă parte că există ferme care nu se pot schimba şi trebuie ajutate pentru a putea ieşi din sector”, a afirmat Ratinger, care a adăugat că ar trebui să se folosească o definiţie mai amplă a fermelor de semi-subzistenţă astfel încât să se potrivească tuturor regiunilor de la nivel european.

Ferma de semi-subzistenţă

Fermele de semi-subzistenţă sunt cele mici, de tip familial, cu putere economică redusă care se ocupă de agricultură în special pentru nevoile proprii. Deschiderea acestora către piaţă este relativ mică, atât în ceea ce priveşte input-urile necesare, cât şi output-urile.

Fiecare ţară din UE a definit singură criteriile prin care le încadrează pentru a deveni eligibile pentru Măsura 141: dacă în Bulgaria o fermă de semi-subzistenţă are între 1 şi 4 UDE (unităţi de dezvoltare economică), în Lituania au între 2 şi 4 UDE, iar în România sunt cele cu 2-8 UDE (reprezentând aproximativ 350.000 de exploataţii).

Astfel, exploataţiile din grupa 2-8 UDE sunt, de obicei, de tipul individual tipice, iar procentul persoanelor juridice este foarte redus (0,5-2,1%). În comparaţie cu clasa de dimensiune economică 8-16 UDE, diferenţa este clară, activitatea agricolă fiind aici orientată spre comercializare (persoanele juridice având un procent de 10,9 % din totalul exploataţiilor acestei categorii).

Fermele de semi-subzistenţă, slab recompensate

În cel de-al doilea seminar s-au discutat patru probleme: care este rolul agriculturii de semi-subzistenţă în furnizarea de bunuri publice, dacă această agricultură este suficient recompensată, cum putem încuraja aceşti agricultori să furnizeze bunuri de calitate şi să consolideze comunităţile rurale.

Rolul în furnizarea de bunuri publice este foarte important. „Agricultura de semi-subzistenţă reprezintă în România o proporţie importantă – nu doar la nivelul agriculturii, ci şi la cel al terenurilor. Trebuie observat dacă politicile au în vedere acest lucru şi dacă nu, dacă nu ar trebui să o facă. S-au identificat 4 grupuri de agricultori de semi-subzistenţă: pensionarii, agricultorii – cei care se ocupă mai serios de acest lucru, cei nou-intraţi în această categorie şi, în sfârşit, diversificatorii”, a afirmat raportorul Gwin Jones.

El a arătat că fermele de subzistenţă şi de semi-subzistenţă primesc o recompensă foarte mică pentru bunurile publice prin intermediul programelor, dar totuşi furnizează bunuri publice. De exemplu, cam jumătate din terenul din România este în afara aplicării plăţilor.

S-a mai arătat că actuala PAC nu recompensează doar agricultorii activi ci şi pe cei inactivi, primii fiind însă oarecum subestimaţi, subevaluaţi.

Decizii mai clare

Cel de-al treilea seminar a relevat importanţa încurajării fermelor de semi-subzistenţă să intre în lanţul alimentar, dar încă există numeroase probleme. „Am discutat mai mult despre integrarea în lanţul alimentar şi mai puţin despre diversificare. Legat de integrare vreau să subliniez că infrastructura este o problemă clară: dacă trece un tren printr-o gară, ar trebui să şi oprească acolo pentru a-i ajuta astfel pe fermierii din zonă. Iar aici ar trebui să se implice mai mult administraţiile locale“, a afirmat Michael Gregory.

Yanka Kazakova, consultant independent Bulgaria, a subliniat, în cadrul concluziilor seminarului Abordarea şi sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă importanţa unor decizii mai clare. „Politicile trebuie să clarifice la ce nivel ar trebui creat suportul şi cui se adresează şi ce le impunem agricultorilor: vrem să se restructureze, să furnizeze bunuri publice? Trebuie clarificate durata şi suportul. În plus, penalizările nu sunt bune, având în vedere că fermierii locali deja au o teamă de administraţie – dacă li se spune ceva, nu cer amănunte –, ci ar trebui mărite plăţile, stimulaţi“, a afirmat consultantul independent bulgar care e de părere că important nu e să ne gândim cum să scăpăm de aceşti agricultori, ci cum să-i ajutăm şi să admitem că fac parte din agricultură. Chiar dacă nu vor crea noi locuri de muncă, vor ajuta însă la păstrarea celor vechi.

Fruntaşi la numărul de ferme de semi-subzistenţă

La final, ministrul Valeriu Tabără a prezentat oficialilor europeni situaţia sectorului agroalimentar românesc. „România este un stat importator de produse agro-alimentare. Deficitul pentru anul 2009 este de 1,53 milioane de euro, din care 1,3 sunt importurile din UE, restul fiind din schimburi extracomunitare.

El a punctat particularităţile agricole ale sectorului românesc sub aspectul exploataţiilor agricole şi rolul fermelor de semi-subzistenţă în agricultura românească, al căror număr depăşeşte 1,3 milioane, situând România pe primul loc în UE, care are 4 milioane de astfel de ferme agricole (şi 11 milioane dacă le luăm în calcul şi pe cele de subzistenţă).

„În România apar două maxime: ferme care pornesc de la 1 la 5 ha către 10 ha, cu o pondere importantă, şi apoi o concentrare într-un număr mic de exploataţii care ajung la aproape 1.000 ha. Dar în România întâlnim şi cea mai mare exploataţie agricolă din Europa: Insula Mare a Brăilei, cu aproape 60.000 ha gestionate în aceeaşi exploataţie agricolă. În plus, nu mai puţin de 32,3% din suprafaţă sunt exploataţii mici şi unde aceste ferme de semi-subzistenţă reprezintă 93%. Apoi avem exploataţiile care merg de la 10 la 100 ha, ce reprezintă 15,5%, respectiv 5,4 % din totalul fermelor, şi fermele mari care depăşesc 1.000 ha şi care reprezintă 52,1% din suprafaţa arabilă a României”, a afirmat ministrul Agriculturii care crede că este o chestiune de politică viitoare pentru ţara noastră să favorizăm o trecere spre aceste ferme care se aşază peste ferma familială şi peste capacitatea de exploatare a unei astfel de ferme şi care să ajungă la 150-200 ha.

„Păstrătoare ale tradiţiei”

Fermele de semi-subzistenţă sunt importante pentru economia rurală a Europei deoarece ele păstrează vii tradiţiile şi specificitatea etno-culturală a varitelor regiuni ale României. „Pot constitui elemente de patrimoniu inclusiv pentru UE. Reprezintă factorul determinant în apariţia peisajelor agricole de tip mosaic, valoroase din punctul de vedere al biodiversităţii. Au rol extrem de important în protecţia mediului. Asigură prin diversitate echilibrul economic necesar sectorului agricol şi stabilitate în moment de criză economică datorită dependenţei mai scăzute faţă de sistemul bancar”, a afirmat Tabără, care a subliniat că pentru aceste exploataţii mici va trebui găsit sistemul de relaţii care să le asigure sursele financiare pentru dezvoltare. O atenţie mai mare asupra sectorului fermelor de semi-subzistenţă constituie un element de eliminare a unui anumit tip de monopol de prezenţă a produselor agro-alimentare pe piaţă.

Obiectivele pentru acest domeniu

Valeriu Tabără a prezentat apoi obiectivele MADR în susţinerea acestui tip de ferme: încurajarea asocierii care să permită negociere în cumpărarea de in-puturi şi acţiuni comune în ceea ce priveşte recoltarea, sortarea, comercializarea; facilitarea accesării pieţelor locale; stimularea conceptului «bed and breakfast» şi promovarea agroturismului; punerea în valoare a potenţialului natural şi cultural; ridicarea nivelului de procesare, mai ales în domeniul legume-fructe; accesul la creditare; implementarea unui sistem de informare/consiliere şi consultanţă centrat pe semi-subzistenţă; introducerea în unităţile de învăţământ cu profil agricol a unor specializări dedicate practicilor şi managementului fermelor de semi-subzistenţă.

„La noi a funcţionat foarte bine sistemul de consultanţă agricolă căreia prin lege i-am dat posibilitatea să facă gratuit proiecte cu valoare de până la 10.000 de euro. Cu atât mai mult este important acest lucru cu cât pe Măsura 141, cea care se adresează acestor ferme, este necesar în continuare să avem un sistem de consultanţă mai activ, mai apropiat de aceşti fermieri de obicei dispersaţi în spaţiul naţional”.

Viitorul PAC şi semi-subzistenţa – o provocare

Provocarea este însă cea de a găsi la nivel de PAC strategiile şi politicile publice care să se adreseze unui spaţiu rural cum este cel românesc, cu două tipuri de agricultură: o agricultură a micilor fermieri care acoperă mai ales zonele de deal şi munte şi una a marilor fermieri care acoperă în principal câmpiile. Fiecare dintre aceste tipuri de agricultură, complementare şi chiar competitive, are un rol important, distinct.

„Ne dorim recunoaşterea la nivel comunitar a rolului fermelor de semi-subzistenţă în economia reală, mediu şi păstrarea specificului local spre care tindem. Care sunt mecanismele potrivite? Sprijin pentru asociere, accesul la creditare, stimularea creşterii dimensiunii economice, sprijinirea producţiei de produse tradiţionale, înfiinţarea de pieţe locale, plăţi pentru beneficiile de mediu aduse, stimularea trecerii către agroturism.

În multe cazuri, mai ales în zonele cu specific a acestor ferme de semi-subzistenţă există multe limitări”, a spus în încheiere ministrul Agriculturii.

Dacian Cioloş „Se aşteaptă un semnal pozitiv de la noi”

Comisarul european pentru agricultură în discursul adresat celor prezenţi la seminar a subliniat necesitatea găsirii unor soluţii pentru aceste ferme, extrem de importante pentru anumite zone. Numărul acestor ferme nu trebuie redus deoarece acest fapt nu reprezintă o condiţie de reuşită în procesul de restructurare agricolă şi de creştere a performanţei economice în agricultură, cel mult poate fi o consecinţă, dar care nu este nici necesară, nici suficientă. „Atunci când vorbim de restructurare putem să ne gândim la o evoluţie spre concentrarea fermelor. În multe zone din Europa acest lucru este un obiectiv şi este fezabil, dar avem multe zone în UE unde creşterea competitivităţii agriculturii nu e identică cu creşterea dimensiunii fermei. Avem posibilitatea de a câştiga în competitivitate şi prin creşterea valorii adăugate a produselor care ies din fermă şi care pot să ducă la creşterea performanţei economice a acesteia. De la această analiză pornesc atunci când mă gândesc la rolul fermelor de semi-subzistenţă în acest proces de evoluţie a restructurării unelor zone din Europa”, a afirmat Dacian Cioloş.

Când micilor producători nu li se oferă alternative, consecinţele sunt evidente: terenuri nelucrate şi depopularea zonelor rurale. Agricultura de semi-subzistenţă poate asigura competitivitate economică care nu este atributul exclusiv al fermelor mari, dar şi o tranziţie către piaţă pe toate nivelele ei de exprimare, începând cu cel local.

„Politica de dezvoltare rurală oferă deja o gamă de măsuri care pot sprijini micii agricultori şi pot răspunde nevoilor lor de restructurare, de modernizare, de dezvoltare a pieţelor locale şi a capitalului uman, de creştere a culturii antreprenoriale. Dar toate acestea devin posibile numai dacă statele membre, regiunile şi agricultorii înşişi ştiu să profite de aceste posibilităţi. Datoria noastră de creatori de politici este să le oferim posiblitatea de a-şi alege viitorul“, a afirmat Dacian Cioloş, subliniind că agricultura europeană de azi, într-o Uniune Europeană cu 27 de state membre, este o agricultură diversă.

Capacitate redusă de cofinanţare

La categoria dificultăţi, Dacian Cioloş a subliniat capacitatea redusă de cofinanţare şi un acces limitat la credite, fundăturile birocratice euro-naţionale şi jungla procedurilor ce lasă potenţialii beneficiari fără suflu, în vreme ce autorităţile sunt copleşite de povara acestor programe, dar şi faptul că micii fermieri sunt prost informaţi, consiliaţi şi duc lipsă de sprijin pentru accesarea acestor programe. O soluţie ar fi asocierea, dar „trecuţi prin colectivism forţat, fermierii nu se înghesuie să se asocieze, iar mulţi ascultă cu mirare cuvinte noi, europene, precum spirit antreprenorial“.

PAC va susţine performanţa şi diversitatea

„Reforma PAC în acest domeniu trebuie să răspundă la următoarele întrebări: care este viitorul lor şi al comunităţilor din care fac parte; care este utilitatea publică şi socio-economică a fermelor mici; cum trecem de la subzistenţa tranziţiei la producţia pentru piaţă şi la diversificare; pe ce pieţe pot ajunge produsele obţinute în aceste ferme; cum pot fi susţinute fermele mici fără să le blocăm evoluţia naturală.

PAC după 2013 va susţine performanţa agriculturii europene, dar şi diversitatea ei. Iar performanţa fermelor mici se poate măsura nu numai prin competitivitate economică, ci şi prin rolul acestora în gestionarea durabilă a resurselor naturale şi în ocuparea teritoriului.

Sunt direcţii spre care tinde viitoarea politică agricolă comună, care pare să se cristalizeze în jurul a trei mari obiective: securitatea alimentară, folosirea durabilă a resurselor naturale şi menţinerea echilibrului teritorial.

Politica agricolă comună va trebui să asigure în continuare alimente diverse, de calitate, produse în ferme care folosesc durabil resursele de apă şi sol şi care protejează biodiversitatea; va trebui să menţină comunităţi rurale, viabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

„Instrumentele pe care le are la dispoziţie PAC vor trebui ajustate astfel încât să răspundă acestor noi priorităţi. În cadrul primului pilon al PAC – plăţi directe şi măsuri de piaţă, avem în vedere mecanisme simple şi accesibile de sprijin pentru fermele mici, astfel încât să menţinem locuri de muncă în mediul rural, să le permitem să ofere în continuare bunurile publice pe care le cer cetăţenii Europei. În plus, vom propune forme de sprijin pentru tipuri specifice de agricultură precum cele din zonele montane sau zone unde agricultura este considerată deosebit de importantă din motive economice şi/sau politice.

Mărci de calitate

În cadrul pilonului doi al PAC – dezvoltare rurală -, programele de dezvoltare rurală vor acorda o mai mare însemnătate consultanţei agricole, transferului de expertiză, programelor de formare, dar şi mobilizării iniţiativei locale. Agricultorii au nevoie de sprijin accesibil, imediat, pe teren.

Avem în vedere pachete de măsuri care să răspundă nevoilor specifice ale micilor fermieri sau agricultorilor din zonele montane.

Proiectele de dezvoltare a circuitelor scurte, a legăturii directe între producător şi cumpărător, prin dezvoltarea pieţelor locale, ţărăneşti vor căpăta o pondere mai mare.

Dezvoltarea şi valorificarea diversităţii fermelor şi produselor vor avea un aliat în politica de calitate a UE pentru sectorul agro-alimentar. Între altele, în cadrul acestei politici, vom propune crearea mărcilor de calitate „produs de agricultură montană“ şi „produs în ferma mea“ şi vom oferi soluţii pentru susţinerea iniţiativelor locale şi regionale de comercializare a produselor alimentare.

Acestea sunt proiecte pe masa mea de lucru. Ca să devină realitate, este nevoie ca statele membre şi producătorii înşişi să vadă această oportunitate pentru dezvoltarea unui tip de agricultură durabilă, în care fermele mici îşi găsesc viabilitatea.

O politică publică trebuie să ofere şanse egale beneficiarilor ei. Convingerea mea este că atâta vreme cât fermele mici au cum să-şi comercializeze producţia, contribuie la menţinerea peisajelor şi a vitalităţii rurale ele trebuie sprijinite“ (Dacian Cioloş).

 Unitatea de dimensiune economică

Unitatea de dimensiune economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă valoarea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unităţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro.

De exemplu, 100 de oi reprezintă 0,8 UDE. În calcularea valorii nu se consideră decât numărul de animale deţinute şi de hectare. Se pot realiza exploataţii de semi-subzistenţă (minim 2UDE), din doar 1 ha de plantaţii pomicole, legume proaspete, pepeni, 2 ha de viţă-de-vie, pepiniere, alte culturi permanente, tutun, cartofi şi aşa mai departe.

Măsura 141

Femierii care au între 2 şi 8 UDE pot depune pentru Măsura 141 –„Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” – care se încadrează în

Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier”.

Obiectivele specifice ale măsurii se referă la:

- Creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile economic;
- Diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse.

Obiectivele operaţionale se referă la asigurarea sprijinirii veniturilor necesare în perioada de restructurare a fermelor de semi-subzistenţă pentru o mai bună utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie, prin:

- Stimularea spiritului antreprenorial;
- Diversificarea activităţilor şi veniturilor.

Contribuţia publică aferentă Măsurii 141 este de: 476.077.390 Euro, din care 20% este contribuţia Guvernului României, iar 80% contribuţia Uniunii Europene. Sprijinul financiar pentru această măsură este nerambursabil şi este de 476.077.390 de euro.

Beneficiarii

Eligibile sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, care desfăşoară activităţi economice, în principal agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 8 UDE; este situată pe teritoriul ţării; este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol; comercializează o parte din producţia agricolă obţinută.

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice şi se pot înregistra şi autoriza în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2008: individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; ca membri ai unei întreprinderi familiale. Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 141, solicitantul va trebui să întocmească un Plan de afaceri pentru o perioadă de cinci ani. După o perioadă de trei ani se verifică respectarea cerinţelor minime din Planul de afaceri depus iniţial la solicitarea sprijinului.Solicitantul trebuie să demonstreze că faţă de situaţia iniţială: producţia agricolă obţinută destinată comercializării înregistrează o creştere de 20%; şi dimensiunea economică a exploataţiei agricole creşte cu minimum 3 UDE.

Odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor minime de acordare a sprijinului din Planul de afaceri, beneficiarul trebuie să prezinte documente care atestă că a urmat un curs de pregătire profesională prin Măsura 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe”, în raport cu proiectul.

Păreri pro:

„Noi avem oi, porci, vaci şi trăim doar din creşterea animalelor. Am dori să modernizăm ferma, să construim un saivan, să înmulţim numărul de animale. Marea noastră problemă este că valorificarea e grea: nu avem un centru de colectare a laptelui şi nici unde duce carnea, dacă tăiem animalele. Iar ca să merg cu brânza în piaţă mi-e foarte greu: o boxă mă costă 1.500 de lei lunar şi nu ştiu dacă îmi scot banii pe care îi cheltuiesc lunar, deoarece am şi alte cheltuieli.”

Paraschiva Grebenea, localitatea Răşinari - aplicant Măsura 141

„Vreau să construim un saivan, să ne modernizăm şi să facem cumva un centru de procesare deoarece ne e greu să desfacem produsele. Eu am oi, porci, un cal. Brânza o dăm la intermediari pentru că nu avem piaţă de desfacere aici. Preţul la care o dăm e de 9 sau 10 lei şi în piaţă ajunge la un preţ dublu. Noi suntem într-o asociaţie de oieri, dar nu am rezolvat nimic. Oricât de greu ne-ar fi, nu putem face altceva - asta ştim să facem, asta facem”.

Suroiu Aliman, localitatea Răşinari - aplicant Măsura 141

Păreri contra:

„Dacă nu se vor impune nişte ştachete pe care fermierii aceştia să le treacă cu ajutorul celor 1.500 de euro primiţi anual, adică astăzi are un număr de animale, peste un an ar trebui să aibă un număr sporit, banii vor fi ca şi până acum în România, aruncaţi într-o gaură neagră. Aceşti fermieri ar trebui să fie fiscalizaţi şi controlaţi la fel ca şi fermele mari. Oricum părerea mea personală este că nu va fi niciun câştig, din niciun punct de vedere, nici economic, nici ecologic şi nici social.”

Ing. Nicuşor Șerban (5.000 de hectare, 800 de capete de vaci)

„Aşa-zisele ferme de semi-subzistenţă sunt moarte sau vor muri în scurt timp. Atunci UE pe cine subvenţionează? Asemenea forme în agricultura României ne trag înapoi cu sute de ani. Ţinem cu tot dinadinsul să fim altceva în Europa. Ministrul Tabără propune să fie încurajată arenda, tocmai pentru constituirea unor exploataţii rentabile, nu să umble tractorul mai mult pe şosea decât pe ogor. Nu, categoric, nu sunt pentru subvenţii la „morţi”.”

Dr ing. Dimitrie Muscă (10.000 de hectare)