Anul care s-a încheiat a fost, pentru anumite sectoare ale agriculturii, un an profitabil, în care profesionalismul şi respectarea tehnologiilor şi-a spus cuvântul. 2010 a mai reprezentat, însă, şi un an cu multe surprize, în care unii agricultori au avut multe de învăţat. Despre toate acestea, dar şi despre planurile de viitor sau ce ar trebui făcut în agricultură, am discutat cu cei direct implicaţi în acest domeniu de viitor.

Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România

2010 – un an cu multe surprize

2010 a fost un an tulbure, foarte bun pentru unii, mediu pentru alţii şi prost pentru cei care s-au nimerit să fie în zone mai agitate din punct de vedere meteorologic. Şi din punctul de vedere al pieţei a fost foarte tulbure, preţurile variind foarte mult. De exemplu, cei care au vândut grâul sau orzul în prima parte a recoltatului nu au câştigat practic nimic după producţia de anul acesta. Astfel că anul acesta a fost cu multe surprize pentru toată lumea şi nimeni nu a putut anticipa evoluţia preţurilor care într-o perioadă scurtă au luat-o razna – fapt ce nu s-a întâmplat niciodată în ultimii 20 de ani.

Seceriş cu emoţii

La secerişul din 2010 am avut poate cele mai mari emoţii de când recoltez pentru că trecuseră 11 zile de recoltat şi nu apucasem să recoltez 100 ha de rapiţă din cauza ploilor – aproape că rupeam combinele pe câmp. Dar mai apoi lucrurile s-au mai liniştit şi am putut aduna toată rapiţa. Apoi am intrat în grâu, dar au început ploile şi în perioada recoltatului de grâu. Astfel că am avut emoţii mari că riscam să-l pierdem că începuse să încolţească în spic.

Anul acesta a făcut să se vadă cât de important e să poţi recolta grâul şi cu o umiditate de 20% şi să-l poţi aduce în curte, să ţi-l usuci şi să-l depozitezi fără a risca să crească şi să nu-l mai poţi vinde nicicum.

Investiţiile în agricultură, de real folos

Anul acesta a demonstrat că cei care au investit în infrastructura agricolă – depozite sau utilaje agricole – au fost cei care au câştigat. Acest lucru ne face să realizăm că investiţiile în silozuri şi în agricultură ar putea constitui o prioritate în anul care vine. Depozitarea trebuie mai bine punctată în proiectele cu finanţare europeană aşa încât să devină prioritară în investiţiile din agricultură pentru că ar putea să fie o soluţie pentru temperarea preţurilor şi pentru o piaţă mai stabilă, dar şi pentru a oferi garanţia stabilităţii unei ferme..

Noi ne dorim să aibă punctaj bun şi să fie prioritară şi avem un cuvânt de spus, dar foarte mic. Asociaţiile reprezintă o parte foarte mică în comitetele de monitorizare, noi fiind 7 din 37 astfel că orice dorim noi să votăm nu ne iese. Atunci când MADR vrea să ia o decizie, o ia fără niciun fel de probleme. Asta nu înseamnă că ministerul nu reprezintă interesele agricultorilor, ci că uneori ar trebui să ţină mai mult cont şi de ce spunem noi, pentru că noi venim de la coarnele plugului.

În ultima vreme lucrurile s-au mai dezmorţit. Venirea dlui Tabără şi faptul că Adrian Rădulescu e de un an la Ministerul Agriculturii au făcut ca agricultorii să aibă o comunicare mai bună cu instituţiile statului.

Putem risca securitatea alimentară în lipsa irigaţiilor

Trecând peste acest fapt avem în faţă nişte provocări foarte importante în zona producţiei vegetale. În ultimii ani nu s-a mai vorbit aproape deloc despre irigaţii, iar în 2010 s-au irigat vreo 70.000 ha în România. Astfel că putem risca în anumite situaţii securitatea alimentară dacă nu se face ceva în acest domeniu. Ar trebui stabilit câte din hectarele României ar trebui irigate astfel încât securitatea alimentară să nu fie pusă în pericol. S-a lucrat un timp la Cotroceni la o strategie, dar nu s-a mai auzit nimic despre ea. Ar trebui să lucrăm pe anumite domenii pentru că, din nefericire, investiţiile mari în infrastructura agricolă nu s-au prea făcut în ultimii ani.

În 2011, toţi agricultorii ar trebui să fie mai atenţi cu tot ce se întâmplă la ei în fermă şi să vadă ce trebuie să facă astfel încât să câştige şi să se dezvolte. Pentru viitor, la nivelul investiţiilor, e foarte important să începem din 2011 să facem ceva pentru a asigura stabilitatea alimentară a României. În ultimii 10 ani, am avut 3 ani cu secetă foarte puternică, fapt pe care nu ar trebui să-l uităm atunci când plouă.

Mi-aş dori ca agricultorii români să se apropie de agricultura europeană. La o parte din ferme acest lucru se întâmplă deja, se simte aerul european – şi când spun asta mă refer la investiţii, producţie, rentabilitate. Şi mi-aş mai dori să ajungem cu produsele agricole la nivelul optim şi să nu mai depindem de importuri.

Gheorghe Nica, director general Intercereal Feteşti

2010 – producţii bune pe o piaţă haotică

Anul a început la noi deja, cu noua cultură. În cadrul societăţii noastre care face parte din grupul Interagro am cultivat suprafeţe însemnate în această toamnă: 1.300 ha de rapiţă, 4.800 ha grâu, 1.050 ha orz. Probleme am avut în primă fază la cultura de rapiţă, la răsărire, dar cu venirea ploilor şi căldura care a urmat, lucrurile s-au aşezat şi cultura arată acum bine – şi vorbesc aici şi de grâu, şi de orz, care au intrat bine în iarnă. Iar acum că avem şi zăpadă lucrurile vor merge bine pentru culturile înfiinţate de noi în această toamnă.

Preţuri bune

Că tot suntem la final de an, pot face un scurt bilanţ. În 2010 au existat suprafeţe ce au fost afectate de excesul de umiditate, după o perioadă de secetă. Astfel că, deşi per total producţiile au fost bune, am avut suprafeţe pe care nu le-am putut recolta din cauza excesului amintit.

Dar preţurile au aşezat bine lucrurile din punct de  vedere financiar. Conjunctura de pe piaţa cerealelor şi a oleaginoaselor corelat cu ce a fost în zona Mării Negre – referindu-mă la ce s-a întâmplat în Rusia, Ucraina, Kazakstan, unde producţiile au fost foarte mici şi au existat şi există interdicţii de export la produsele agricole –  a fost favorabilă pentru producătorii agricoli.

Asigurarea culturilor agricole

Printre problemele cu care ne confruntăm sunt cele legate de preţ, de o piaţă haotică, de evaziunea fiscală ce a ajuns la proporţii destul de mari şi care ia amploare an de an. Din păcate, intervenţiile oamenilor legii în acest sector îi apasă tot pe cei care sunt corecţi.

În plus, anul agricol 2010 ne-a găsit şi fără Legea 150, privind siguranţa alimentară, şi fără Legea 381, privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, cu condiţia să ai culturile asigurate – legi care şi-au încetat aplicabilitatea începând cu 1 ianuarie 2010. Ni s-a promis că va fi o lege a asigurărilor culturilor agricole unde prima de asigurare să fie subvenţionată până la 50%. Dar până la această dată nu a apărut nimic în sensul acesta şi prin urmare suntem pe un teren gol şi jucăm în condiţii inegale pe piaţa europeană.

Subvenţii inegale în UE

Tot o problemă o reprezintă şi faptul că fermierii din România sunt puşi într-o situaţie delicată faţă de cei din UE care au subvenţii mai mari. Susţinerea la hectar este acum la noi de 130 de euro – jumătate din ce au marea majoritate a fermierilor din UE. Dacă admitem că avem costuri şi producţii egale cu fermierii europeni şi aşezăm subvenţiile lângă venituri, suntem clar dezavantajaţi. Astfel că profitul unui fermier din Uniune e net superior faţă de ce am obţine noi în condiţii egale.

Un alt of e că UE doreşte ca România şi Bulgaria să vândă terenul şi străinilor, nu doar celor care au cetăţenie română. De altfel persoane străine au cumpărat deja suprafeţe importante în diverse zone din România. De ce nu am lua exemplul Ungariei care a obţinut o derogare pentru a nu mai vinde pământul? În ultima perioadă şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România face demersuri în acest sens şi noi subscriem în totalitate. Este important să ne facem ordine, să punem în valoare terenurile, să ajutăm tinerii care vor să se aşeze la sate să poată să îşi ia teren.

Anul care vine îl privim cu încredere, dar şi cu teamă deoarece, pe măsură ce trece timpul, nu vom mai putea ţine pasul cu fermierii din uniune. Atâta vreme cât au dispărut legi importante care veneau ca sprijin şi mai compensau ceva din diferenţa de subvenţie, şi nu s-a pus nimic în loc, nu putem să nu fim temători cu ce se va întâmpla cu fermierii din România.

Petre Călin Mocanu, director executiv al ONIV

“Am avut multe de învăţat în viticultură”

Ca o scurtă concluzie a anului care trecut, pot să spun că am avut de învăţat multe în sectorul nostru. În 2010, în sectorul viti-vinicol, am avut o producţie scăzută, mult sub nivelul de producţie din acest sector. Cantitatea de struguri obţinută a fost cu peste 250 tone de struguri mai mică faţă de producţia anului trecut, fapt ce se reflectă şi în vin. Putem aprecia că ne situăm la un nivel de 4 milioane 300 de hectolitri de vin faţă de o producţie de 6 milioane anul trecut – cam cu 30% mai puţin. La această stare au concurat trei factori: primul factor a fost timpul deosebit de rece cu îngheţul din timpul iernii trecute care a afectat butucul, al doilea e reprezentat de un atac de boli şi dăunători generat de condiţiile climatice din timpul verii (atacul de mană, făinare) şi al treilea factor e cel de capitalizare a micului producător.

Absorbţie de 100% a fondurilor europene

Vinul produs în România e în proporţie de 30%  pentru autoconsum. 45% din plantaţii încă sunt tributare programului de promovare a unei calităţi competitive, cu toate că viticultura e singurul sector al economiei şi agriculturii României care a absorbit 100% fonduri europene şi care solicită în continuare sprijin de la UE. Prin programul de restructurare, reconversie am îmbunătăţit oferta, am adus-o mai aproape de cerere, iar anul ce vine se va continua acest proces.

Calitatea vinului a fost dată şi de investiţiile ce s-au realizat în sectorul de procesarea strugurilor şi de producerea vinului. Acest lucru e evident mai ales la marile societăţi viti-vinicole din România care au atins performanţe notabile şi mai ales au perfecţionat managementul integrând sectorul de la producere, până la îmbuteliere şi desfacere. Iar acest lucru, în opinia noastră, a reprezentanţilor producătorilor, ţine viticultura românească în competiţia europeană.

Piaţa vinului românesc e perturbată însă de câţiva alţi factori cum ar fi substituirile de vinuri, infracţiuni legate de falsificare sau elemente ce duc la nerespectarea unor prevederi legale.  Dar viticultura în România are o organizare comună de piaţă care nu permite decât respectarea cu stricteţe a regulilor europene.

Sperăm ca în 2011 să ţinem o legătură mai bună cu piaţa, să promovăm mai bine vinul producătorilor deoarece vinul este un aliment consumat într-o cantitate moderată.

Constantin Chiurciu, director general Romvac

Profit şi dezvoltare pentru Romvac

Pentru compania Romvac, anul 2010 – un an aniversar pentru noi deoarece am împlinit 15 ani de la privatizare – a fost bun, cifra de afaceri a companiei noastre şi profitul net crescând fără să mărim preţurile. Noi am ţinut preţurile constante încă din 2008. Cu toate acestea, 2010 este anul în care toate cele 33 de depozite judeţene pe care le avem au fost conectate online prin internet cu depozitul central. Astfel, putem verifica în orice moment toate stocurile din depozite şi să facem o aprovizionare ritmică fără a aproviziona depozitul în exces, iar toate facturile care se fac se transmit la depozitul central.

Mobilizarea, cheia succesului

Noi ca producători de vaccinuri şi de medicamente de uz veterinar am pornit cu un handicap în 2010 deoarece prin interzicerea vaccinării antipestă am pierdu o piaţă de peste 2 milioane de lei. Dar printr-o mobilizare foarte bună am reuşit să umplem acest gol –  am scos alte produse şi am deschis noi pieţe externe. În 2010, pe lângă ţările în care am exportat şi în anii precedenţi – Republica Moldova, Albania, Nigeria, Ungaria, Polonia –, am realizat primele exporturi în Georgia, Malta, Portugalia, Cosovo, iar în curând vom începe exportul în Ucraina, Macedonia, Pakistan, Egipt şi sperăm ca lista ţărilor în care exportăm să crească. Cererea la export a fost şi de vaccinuri, şi de medicamente din toată gama pentru că noi avem peste 300 de produse… Tot din 2010, Romvac figurează printre companiile acreditate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ca unitate de cercetare.

Dialog cu fermierii

Privind piaţa externă, nu am neglijat-o nici pe cea internă. Astfel că am început un dialog direct cu fermierii şi cu medicii veterinari concesionari deoarece am constatat că sunt destule probleme pe care noi le putem rezolva, astfel de întâlniri fiind profitabile pentru toate părţile. Am avut o primă întâlnire la Suceava în luna noiembrie, iar în ianuarie avem o alta la Bran cu fermierii din zonă, apoi la Alexandria.

În ceea ce priveşte anul care vine, sunt optimist pentru că încet, încet, fermierii sau micul producător tot spre creşterea animalelor se orientează deoarece e cea mai ieftină sursă de hrană, iar zootehnia va progresa.

Ioan Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor din Dâmboviţa

Speranţe pentru pomicultori

 Anul care tocmai s-a în încheiat a fost un an bun pentru pomicultori, şi mă refer la cei care au reuşit să aplice tratamentele între ploi. Pentru zona Dâmboviţa pot să afirm că se întrezăreşte soarele: la Văleni Dâmboviţa a apărut o fabrică de procesare a sucurilor naturale, la Voineşti s-au semnat documentele pentru o fabrică de suc concentrat şi un depozit, iar eu cu alţi câţiva producători oferim suc de mere de o calitate deosebită. Astfel că lucrurile se mişcă.

Reconversia

Singura dezamăgire e ca la jumătatea verii s-au întrerupt discuţiile cu cei din Ministerul Agriculturii privind reconversia la plantaţiile pomicole – aşa cum s-a făcut la cele viticole –, dar sper să se reia la anul şi încet, încet, lucrurile să intre şi pentru pomicultură în normalitate.

Mai sper ca la anul ce vine să putem discuta cu cineva din Minister la Direcţia Horticolă deoarece nici nu mai ştiu mai există cineva sau dacă mai există această direcţie.

Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România

“An capricios, în care profesionalismul şi-a spus cuvântul”

 Noi cultivăm pe lângă cartofi şi cereale, grâu, porumb, rapiţă, sfeclă pentru a face asolamentul – şi ne bucurăm acum, mai ales pentru culturile înfiinţate în toamnă de grâu şi de rapiţă, că avem o păturică de zăpadă. Astfel că zăpada care a căzut în ultima vreme ne face să privim cu optimism spre 2011.

Vorbind de anul care tocmai a trecut pot să spun că pentru toţi agricultorii a fost un an capricios, în care profesionalismul şi-a spus cuvântul. Cei care au aplicat şi respectat tehnologia au reuşit să obţină nişte producţii competitive, rentabile economic. La cartof de exemplu, am avut producători din cadrul federaţiei cu 35-40 de tone la hectar. Dar au exista şi producători care, din nefericire, au pierdut această cultură din cauza manei provocate de ploile de pe parcursul anului, dar mai ales de cele din perioada de început de vegetaţie a cartofului.

Bilanţ bun pentru agricultori

Preţul de valorificare care în această toamnă a fost bun – şi aici mă refer la toate produsele, nu doar la cartof, ci şi la rapiţă sau porumb, dar mai puţin la sfecla de zahăr –a făcut ca bilanţul financiar de la finele anului să fie destul de bun. Mulţumim şi Bunului Dumnezeu care ne-a ferit de calamităţi şi mai mari, deşi am avut şi inundaţii, şi grindină, şi secetă în unele zone. Una peste alta a fost un an destul de bun pentru zona noastră de activitate.

Pâinea românului ar putea dispărea

Cartoful este şi va rămâne pâinea românului. Dar dacă pe viitor nu vom acorda importanţa ce se cuvine acestei culturi vom suferi foarte mult, cartoful fiind pe cale de dispariţie în România. Stocurile de sămânţă de cartof sunt la nivel de 7-8% sau chiar mai mici. În acest an, datorită preţului ispititor de pe piaţă, şi fracţia mai mare de sămânţă s-a dat deja la consum. Cea ce a rămas în stoc la fermieri este fracţia mai mică (45-35) care nu va ajunge nici pe departe pentru însămânţarea suprafeţei teoretice a acestei culturi.

În mare parte însă, marii producători, fermierii din federaţie şi-au asigurat sămânţa necesară pentru suprafaţa planificată, care din păcate scade de la an la an.

La nivelul ţării, noi avem în stoc 10.000-12.000 tone de sămânţă de cartof certificată. Mai importăm vreo 7.000 de tone şi împărţit la 3 tone cât intră la hectar vă puteţi daţi seama singuri ce suprafaţă mică putem planta cu sămânţă certificată.

Chiar dacă aducem sămânţa din import, o aducem la preţuri destul de mari pentru că fenomene meteorologice nefavorabile au fost şi la alţii, nu doar la noi. Polonia, cel mai mare producător, a suferit inundaţii în acest an, calitatea şi cantitatea cartofului fiind mult mai proaste. Şi Belgia, Olanda, Franţa, Danemarca, ţări renumite ca producătoare şi furnizoare de sămânţă pentru zona noastră – Ungaria, Ucraina, nu doar România – au avut de suferit.

Unii ţăranii sau cultivatori folosesc şi sămânţă necertificată pentru autoconsum. Dar în acest an capricios în care mana şi-a făcut de cap, cei care nu au ştiut să o stăpânească au pierdut şi această rezervă de cartofi pe care o puneau în pământ de la an la an. Astfel că vom avea o mare surpriză anul viitor când vom descoperi că nu avem ce pune în pământ. De export nici nu se pune problema

Preţuri occidentale în iarnă

La capitolul preţ, aşa cum am prognozat, cartoful va fi de 2,5–3 lei, iar în februarie ne vom apropia de preţul din Occident, care e de 1 euro. Ca să mai scădem, ar trebui să eliminăm acei intermediari care pun un adaos dublu sau triplu la preţul de plecare. Dar nici cartofii de afară nu sunt prea ieftini.

Lunile următoare mai putem ieşi cu ceva pe piaţă, în ţară mai existând la fermieri stocuri de consum, deşi nu mari.

Dan Bartolomeu, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Braşov şi produse tradiţionale

An dificil pentru oieri

2010 a fost un an agitat pentru majoritatea ţărilor de pe mapamond. În ţară, în prima parte a anului am avut din partea Ministerului, din punctul de vedere al crescătorilor, mai puţină înţelegere. În a doua parte, se pare că lucrurile s-au reglementat puţin şi există promisiuni. Deja se dau subvenţiile către crescătorii de animale şi sperăm ca anul care vine să fie unul de stabilitate

Ion Popa, 54 ani, cioban din comuna Poienari, judeţul Argeş

Eu sunt cioban de când mă ştiu şi am în turmă numai ţurcane că sunt mai rezistente la frig, la ger. Pentru mine a fost tare greu anul care a trecut că nu s-a vândut lâna şi o am acasă în pod. De altfel, o tot strâng de vreo 3-4 ani. Înainte erai obligat să dai lâna şi aveai bani să ieşi din iarnă. Acum nu, şi nutreţurile sunt scumpe dar a trebuit să le cumpărăm ca să le dăm la primăvară când vindem mieii, că nu poţi să ţii animalele altfel. Nu se caută nici brânza şi la sfârşit de an nu ne alegem cu mare lucru.

Sperăm să primim şi noi aia 10 euro pe cap de oaie că a anunţat dl ministru că încep plăţile din ianuarie. Şi să de Dumnezeu ca în 2011 să se mai schimbe câte ceva, să se mai gândească cineva şi la noi, crescătorii de animale.

Delia Ciohodaru